Viața Cuviosului Părinte Elie Monahul
(14 iulie)
Cuviosul Elie este strălucit între monahii din pustiile Egiptului,
bineplăcînd lui Dumnezeu. Acesta s-a dus din copilărie în mînăstire și s-a
dat în slujba Domnului. Deci, învățîndu-se în întreaga înțelepciune, s-a învrednicit
deplin cu darul lui Dumnezeu, de a face minuni din tinerețile sale. El, fiind
încă copil, cînd îl trimiteau ceilalți monahi să aducă foc, lua cărbuni aprinși
și îi aducea la stareț în haină, fără însă a i se aprinde haina. Acest lucru
văzîndu-l frații, se mirau de acea minune și doreau ca să urmeze vieții celei
minunate a tînărului copil, care covîrșea cu sfințenia lui pe cei bătrîni.
Într-o vreme, acest fericit Elie, umblînd singur prin pustie,
a dorit să mănînce miere. Deci, văzînd un fagure de miere așezat pe o piatră
și cunoscînd că aceea este meșteșugirea vrăjmașului, a început singur a se
ocărî pe sine, zicînd: "Du-te de la mine poftă înșelătoare, căci scris este:
Să umblați cu duhul, iar pofta trupească să n-o săvîrșiți..., și îndată
s-a dus din locul acela. Intrînd în pustiul cel mai dinăuntru, petrecea în
postire, chinuindu-și trupul său cu înfrînarea și cu foamea. Fiind în pustie,
în săptămîna a treia a postirii sale, a văzut pe pămînt niște mere și alte
roduri de saduri alese și, cunoscînd că aceea este înșelăciunea vrăjmașului,
a zis: "Nu voi gusta, nici mă voi atinge de ceva dintr-acestea, ca să nu se
smintească sufletul meu, pentru că scris este: Nu numai cu pîine va trăi
omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu.
Postind el, a patra săptămînă a adormit puțin și a văzut
în vis pe îngerul Domnului, stînd înaintea lui și zicîndu-i: "Scoală-te și
cele ce vei afla puse înaintea ta, să le mănînci și să te întărești, fără
să stai la îndoială". Deșteptîndu-se din somn, a văzut un izvor de apă vie
și împrejurul lui niște verdețuri foarte dulci la gust. Deci a mîncat din
verdețurile acelea și a băut apă din izvor și și-a întărit trupul. După aceea,
povestea fraților că niciodată în viața sa nu i s-a întîmplat, ca să se îndulcească
de o hrană ca aceea.
Ducîndu-se el puțin de acolo, a găsit o peșteră și s-a sălășluit
într-însa, unde a petrecut cîtăva vreme. Însă, cînd firea cea trupească avea
trebuință de hrană, își pleca genunchii și se ruga și atunci îndată i se punea
înaintea lui, de o mînă nevăzută, pîine curată și caldă, măsline și diferite
poame.
O dată, cuviosul s-a dus să cerceteze pe frații care petreceau
cu nevoință în pustie, ducîndu-le lor hrană din bunătățile care i le trimitea
Dumnezeu. Mergînd el pe cale și îngreunîndu-se de sarcina hranei pe care o
ducea, a văzut niște măgari sălbatici, umblînd și păscînd în pustie. El a
strigat la ei, zicînd: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vină aici
unul din voi și să ducă sarcina mea". Atunci, îndată a venit la dînsul un
măgar ce era mai puternic, dar cu multă blîndețe, iar cuviosul și-a pus sarcina
pe asin și însuși a încălecat pe dînsul. Și astfel a ajuns repede la chiliile
fraților din pustie și i-a înveselit cu hrana ce le-a adus, iar dobitocului
care îi adusese sarcina, i-a dat drumul în pustie.
Altă dată a mers dimineața, într-o zi de Duminică, la o mînăstire
pustnicească și, văzînd că nu se săvîrșește Sfînta Liturghie, a întrebat:
"Pentru ce ziua Domnului a rămas fără slujbă?" Frații i-au răspuns: "Preotul,
fiind în partea cealaltă de rîu, n-a venit la noi de frica unui crocodil care
este în rîu și care a mîncat mulți oameni". Sfîntul le-a zis: "De veți voi,
eu voi merge și voi aduce pe preotul vostru". Frații i-au zis: "Nu este cine
să te treacă pe tine în partea cealaltă, pentru că toți se tem de a se apropia
de acea trecere, de frica crocodilului". Iar Sfîntul Elie a mers, nădăjduind
spre Dumnezeu.
Cînd a ajuns pe malul rîului, a chemat numele Domnului și
îndată a venit la dînsul acel crocodil, care se obișnuise a mînca oamenii
pe care îi găsea. Acela, cu poruncă dumnezeiască, s-a făcut trecătorul cuviosului,
pentru că, luînd pe sfîntul pe spatele său, cu frică și cu blîndețe l-a trecut
peste rîu la celălalt mal. Cuviosul, ajungînd la locuința preotului, îl ruga
să vină la frați. Preotul, necunoscîndu-l pe el, îl întreba cine este și de
unde vine. Iar el i-a răspuns că vine de la o mînăstire. Preotul, văzînd pe
fericitul că avea o haină veche și cu multe cusături și cunoscîndu-l din cuvinte
și din obiceiul cel bun că este om al lui Dumnezeu, a zis către dînsul: "O,
frate, ai proastă haină trupească, dar ai bună și negrăită haină sufletească".
Deci, sculîndu-se, mergea cu dînsul spre mînăstire. Cînd
au sosit la rîu, el neavînd cu ce să treacă, cuviosul a zis către preot: "Nu
te îndoi, părinte, Dumnezeu ne va găti îndată o luntre". Și strigînd cu glas
mare a chemat la sine pe crocodil. Crocodilul, auzind glasul sfîntului, îndată
a venit la dînșii și cu blîndețe își dădea spatele său, ca să se suie pe el.
Cuviosul Elie, suindu-se cel dintîi pe crocodil, chema pe preot, zicînd: "Suie-te,
părinte, și nu te teme!" Dar preotul, văzînd crocodilul, s-a înfricoșat și
a fugit înapoi. Frații, stînd pe celălalt mal, priveau la acea minune, adică
cum omul lui Dumnezeu trecea rîul, fiind purtat de crocodil și toți se minunau
de el cu spaimă. Cuviosul, trecînd rîul și ieșind la mal, a scos împreună
cu el și pe acel crocodil, către care a zis: "Mai bine este să mori tu singur,
decît să dai pe oameni morții și să mănînci trupurile lor". Și crocodilul,
căzînd, îndată a murit.
Sfîntul Elie a petrecut în mînăstirea aceea trei zile, învățînd
pe frați cu cuvinte insuflate de Dumnezeu. El, fiind mai înainte- văzător,
știa gîndurile fiecăruia și vedea științele tuturor și fiecăruia îi spunea
deosebit de ceea ce era bîntuit. Unuia îi zicea: "Frate, ești aprins de duhul
necurăției". Altuia: "Te aprinzi de mînie". Iar altuia: "Te robești de lăcomie".
Altuia îi spunea că se biruiește de altă patimă. Asemenea și faptele cele
bune ale monahilor celor îmbunătățiți le spunea la arătare spre folosul altora,
numind pe unul blînd, pe altul drept, pe altul răbdător și pe altul ascultător.
Iar altuia îi zicea că are altă faptă bună, pentru că viețile tuturor și toate
lucrurile cele făcute în taină, și bune și rele, îi erau descoperite lui de
Dumnezeu. Deci, toți cei ce erau biruiți de patimi, spuneau despre sine că
așa este precum grăiește Elie; apoi se umileau cu inimile și își îndreptau
viața lor.
Cuviosul părinte, după multe vorbe duhovnicești, a zis către
dînșii: "Pregătiți masa, căci, iată, acum vor veni niște frați străini". Fiind
masa pregătită, după cuvîntul sfîntului, niște frați, venind de departe, au
intrat în mînăstire. Sfîntul Elie, primindu-i și ospătîndu-i cu cinste, s-a
dus după aceea în pustie. Unul din frații cei tineri îl ruga să-i poruncească
să petreacă cu dînsul în pustie. Sfîntul i-a zis: "Frate, acest lucru este
greu și îți trebuie multă osteneală, pentru că se cuvine a răbda cu tărie
împotriva ispitelor diavolești". Fratele acela se făgăduia că le va suferi
pe toate; deci, sfîntul, primindu-l, i-a poruncit să viețuiască în cealaltă
peșteră. Sosind noaptea, diavolii au năvălit asupra lui, mai întîi nevăzuți
și cu gînduri spurcate, tulburîndu-i mintea; apoi, prin năluciri înfricoșate
se repezeau la el, sugrumîndu-l și vrînd să-l ucidă.
Fugind el din peșteră, a alergat la cuviosul și i-a spus
primejdia. Starețul, mîngîind pe acel frate cu puține cuvinte și întărindu-l
în răbdare și în credință, l-a dus iar în peșteră; și, însemnînd cu degetul
acel loc împrejur și îngrădindu-l cu semnul Sfintei Cruci, i-a poruncit ca,
înarmîndu-se cu numele Domnului, să petreacă fără frică. După aceea, fratele
petrecea în pustiul acela nevătămat de asupririle diavolești, învrednicindu-se
de aceeași hrană, care se aducea de mînă nevăzută, cu care era hrănit de Dumnezeu
și cuviosul lui povățuitor.
Sfîntul Elie, ajungînd la adînci bătrîneți și făcînd multe
minuni, s-a mutat la Dumnezeu, Căruia I-a plăcut. El s-a mutat în ceata cuvioșilor
care stau în cer înaintea scaunului Tatălui, Fiului și Sfîntului Duh, Dumnezeu
Unul în Treime, Căruia Se cuvine slavă, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|