Pomenirea Sfîntului Apostol Acvila,
unul din cei șaptezeci
(14 iulie)
Sfîntul Apostol Acvila, unul din cei șaptezeci de apostoli,
a fost ucenicul Sfîntului Apostol Pavel și a fost pus episcop de acesta. El
era de neam iudeu, din părțile Pontului, locuind în Italia cu femeia sa, Priscila,
mai înainte de a crede ei în Hristos. Cînd Claudiu Cezarul a poruncit ca toți
iudeii să fugă din Roma, atunci Acvila cu soția sa au trecut în Corint. Pricina
acestei izgoniri a iudeilor din Roma a fost aceasta: începîndu-se propovăduirea
Domnului nostru Iisus Hristos în Roma și Sfîntul Apostol Petru venind și el
acolo, au primit sfînta credință în Hristos, dar mai mulți petreceau întru
necredință. Dar ei aveau multe certuri între dînșii, căci unii mărturiseau
că Hristos este adevăratul Mesia, iar alții se lepădau de El, hulindu-L.
Necredincioșii iudei, precum în Ierusalim și în celelalte
părți, tot astfel și în Roma, de multe ori se sculau cu răutate împotriva
creștinilor. Ei nu sufereau nici să audă de numele lui Iisus Hristos, dar
și pe păgîni îi îndemnau spre aceasta, gonind pretutindeni pe cei credincioși.
Dar cei care se întorseseră la Hristos, aceia apărau pe iudeii ce crezuseră,
de iudeii cei necredincioși; din această pricină se ridica între dînșii cearta.
De acest lucru s-a dat de știre lui Claudiu Cezarul. Dar, de vreme ce Hristos
se numea de creștini că este Fiul lui Dumnezeu și împărat al lui Israil, pentru
aceea Cezarul s-a temut să nu se ridice vreo tulburare în popor și să se arate
între dînșii un alt împărat, care să-i ia stăpînirea lui. Deci, el a poruncit
ca pe toți iudeii cei credincioși și necredincioși, să-i izgonească din Roma
și din toată Italia.
Se mai povestesc încă și alte pricini ale izgonirii acelora.
Iudeii cei necredincioși amăgiseră la credința lor mozaică pe împărăteasa
Agripina, femeia lui Claudiu. Deci iudeii, fiind izgoniți de acolo, Acvila
s-a dus în Corint, hrănindu-se din osteneala mîini-lor sale, pentru că era
cu meșteșugul făcător de corturi.
Pe vremea aceea, Sfîntul Apostol Pavel, propovăduind pe Hristos
între neamuri, a mers de la Atena la Corint, cetate de scaun a Ahaiei și,
aflînd acolo pe Acvila cu soția sa, Priscila, a găzduit la dînșii și, fiind
de același meșteșug cu ei, lucrau împreună corturi. Deci, învățîndu-i pe ei
a crede în Hristos, i-au botezat. Petrecînd Pavel în Corint cîtăva vreme,
se întreba cu iudeii și cu elinii despre Hristos. Astfel, i-a învățat pe ei
cuvîntul lui Dumnezeu un an și șase luni. Apoi, plecînd cu corabia în Siria,
a luat cu dînsul pe Acvila și pe Priscila. Sfîntul Apostol Pavel a sosit împreună
cu dînșii și cu ceilalți următori ai lui la Efes și, voind ca să fie în Ierusalim
de praznicul Paștelui, au lăsat în Efes pe Acvila și pe Priscila, ca să învețe
pe efeseni sfînta credință cea în Iisus Hristos. Iar el s-a dus singur la
Ierusalim, făgăduindu-le că iarăși o să se întoarcă la dînșii în Efes.
După ce Pavel s-a dus în calea cea socotită de dînsul, a
venit la Efes iudeul Apolo, de neam alexandrin, bărbat cuvîntăreț și tare
în Scripturi. Acesta era învățat în calea Domnului și, arzînd cu duhul, grăia
și învăța cu dinadinsul cele pentru Domnul. Însă nu știa încă de botezul cel
în Sfînta Treime, ci numai de botezul lui Ioan. Auzind Acvila și Priscila
de această învățătură a lui Apolo, l-au primit pe el la dînșii și mai cu încredințare
i-au spus calea Domnului. După aceasta, Sfîntul Apostol Pavel s-a întors de
la Ierusalim la Efes și a scris de acolo Întîia Epistolă către Corintenii
care crezuseră în Hristos. Iar la sfîrșit le grăiește: Închină-se vouă
întru Domnul Acvila și Priscila, cu adunarea cea din casa lor, (adică
cu slugile lor).
După aceasta, murind Claudiu Cezarul, iarăși s-a dat libertate
iudeilor să viețuiască în Roma. Deci, iudeii se întorceau fiecare la locul
lor cel dintîi, la averile lor, adică în Italia. Atunci și Acvila cu Priscila
s-au întors în Roma.
Cînd Sfîntul Apostol Pavel s-a întors iarăși la Corint și
a scris de acolo epistola cea către Romani, n-a uitat ca într-însa să trimită
sărutarea sa, către acești iubiți ucenici ai săi, zicîndu-le în capitolul
cel mai de pe urmă, astfel: Sărutați pe Acvila și Priscila, ajutătorii
mei în Iisus Hristos, care pentru sufletul meu și-au pus grumajii lor, cărora
nu eu singur le mulțumesc, ci toate Bisericile neamurilor. Sfîntul Acvila,
zăbovind cîtăva vreme în Roma, s-a dus iarăși în Asia, cu soția sa. Pentru
că a fost rînduit de învățătorul său, Sfîntul Apostol Pavel, la propovăduirea
cuvîntului lui Dumnezeu, cînd s-a pus de dînsul episcop. Mergînd el la Efes,
ajuta întru osteneli pe Sfîntul Apostol Timotei, ucenicul Sfîntului Apostol
Pavel, pe care, punîndu-l episcop, l-a lăsat acolo, precum grăiește în cea
dintîi Epistolă scrisă către dînsul din Laodiceea: Te-am rugat pe tine
să rămîi în Efes, cînd mergeam în Macedonia...
După aceasta, cînd Sfîntul Apostol Pavel a fost izgonit de
evrei din Ierusalim și a fost dus la Roma în lanțuri, a scris de acolo a II-a
Epistolă către Timotei. În aceeași epistolă vorbește de acești iubiți ucenici
ai săi, zicînd: Sărută pe Priscila și pe Acvila... Sfîntul Apostol
Acvila, propovăduind pe Hristos în Asia, în Ahaia și în Eracleea, a adus la
mîntuire mulțime mare de suflete omenești. Pe mulți i-a întors de la idoleasca
nebunie la dumnezeiasca cunoștință, botezîndu-i.
El a trecut și prin alte țări diferite, binevestind pretutindeni
împărăția lui Dumnezeu și luminînd pe mulți cu sfînta credință. A sfărîmat
mulți idoli și a ridicat multe biserici, punînd preoți, și suferind multe
ispite. În urmă a fost ucis de cei necredincioși și a aflat odihnă la ceruri
cu ceilalți Sfinți Apostoli, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia
I se cuvine slavă în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|