Sfîntul Nicodim Aghioritul, Purtătorul
de Dumnezeu
(14 iulie)
Acest astru strălucitor al Bisericii a văzut lumina zilei
în anul 1749, în insula Naxos din arhipelagul Ciclade - Grecia. Părinții săi,
evlavioși și cu frică de Dumnezeu, i-au dat la Sfîntul Botez numele de Nicolae
și l-au încredințat preotului satului pentru a-l învăța să citească. De mic
copil s-a îndepărtat de jocurile gălăgioase ale celorlalți copii, pentru a
se dedica stăruitor lecturii. El a fost dăruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligență
vie, ci, de asemenea, și cu o memorie excepțională, care-i permitea să rețină
și să repete ime-diat tot ceea ce citea.
Apoi a fost trimis la Smirna, la vîrsta de 16 ani, pentru
a deprinde învățătura dascălului Ierotei. Aici s-a făcut iubit de toți, atît
de învățători, cît și de frați, pentru dulceața și bunătatea deprinderilor
sale. În afară de cultura laică și studiul cărților sfinte a învățat latina
și franceza și a devenit iscusit cunoscător al Sfinților Părinți, al aghiografiei
și sfintelor canoane. Aceasta l-a învrednicit să fie un profund teolog ortodox,
făcînd cunoscut poporului grec, robit de turci, comorile Tradiției Bisericii.
După patru ani de studii la Smirna, deoarece turcii masacrau
pe grecii din regiune, în urma campaniei ruse, el a fost nevoit să se întoarcă
în patria sa, Naxos. Acolo i-a întîlnit pe părinții Grigorie, Nifon și Arsenie,
exilați din Sfîntul Munte în urma controversei colivarilor, care susțineau
că nu se pot face parastase Duminica, întrucît este ziua Învierii Domnului.
Aceștia i-au aprins dragostea pentru viața monahală și l-au inițiat în practica
ascezei și a rugăciunii inimii. Informat de către ei că la Hîdra trăia un
om cu virtuți deosebite, cunoscător adînc al Sfinților Părinți, anume Mitropolitul
Macarie al Corintului, tînărul Nicolae s-a dus la el, asemenea cerbului însetat
la izvoarele apelor, și în apropierea acestui sfînt ierarh a înțeles nevoia
urgentă de a edita și traduce cărți din izvoarele Sfintei Tradiții.
Acolo s-a întîlnit și cu vestitul sihastru Silvestru din
Cezareea, care se nevoia într-o chilie izolată, la mică distanță de Corint.
Acest sihastru sfînt i-a zugrăvit atît de luminos bucuriile vieții ascetice,
încît tînărul Nicolae s-a hotărît să ia îndată jugul lui Hristos și, luînd
scrisoare de recomandare de la Silvestru, s-a dus la Muntele Athos în anul
1775.
Aici a intrat în obștea Mînăstirii Dionisiu și, la puțin
timp, a fost făcut rasofor sub numele de Nicodim, primind ascultarea de secretar
și citeț; el devine curînd model pentru toți frații, iar ascultarea o îndeplinea
cu supunere fără murmur și cu rîvnă pentru post și rugăciune. El sporea în
fiecare zi, supunîndu-se învățăturii duhovnicești și pregătindu-se pentru
luptele vieții isihaste. După doi ani, Sfîntul Macarie din Corint l-a vizitat
în Sfîntul Munte și l-a rînduit să corecteze și să pregătească pentru tipar
"Filocalia", această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și vieții spirituale.
Tînărul călugăr s-a retras într-o chilie la Karîes, pentru
a săvîrși această lucrare dumnezeiasă a celor mai înaintați părinți ai isihasmului
și care cerea o profundă cunoaștere a sufletului. La fel a făcut și pentru
alte scrieri, cum sînt "Everghetinos" și "Tratatul despre Sfînta Împărtășanie"
scris de Sfîntul Macarie, dar pe care l-a îmbunătățit mult. După terminarea
corecturii acestor cărți, monahul Nicodim s-a întors la Dionisiu, dar studierea
părinților filocalici și lucrarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus l-au preocupat
toată viața.
Auzind de Sfîntul Paisie de la Neamț, care conducea o mie
de călugări în Moldova în această sfîntă lucrare a coborîrii minții în inimă,
Cuviosul Nicodim a pornit cu corabia spre Moldova, ca să-l cunoască. Dar,
prin providența dumnezeiască, o furtună l-a împiedicat să-și atingă acest
scop.
Arzînd de dorința de a se dărui total rugăciunii în liniște,
a părăsit Mînăstirea Dionisiu și s-a retras la o chilie aproape de Karîes,
apoi la schitul Capsala, care ține de Mînăstirea Pantocrator, sihăstrie dedicată
Sfîntului Atanasie. Aici a recopiat multe manuscrise pentru nevoile sale sufletești,
dăruindu-se neîncetatei rugăciuni și cugetării la scrierile Sfinților Părinți.
După puțin timp, Cuviosul Arsenie din Peloponez, pe care-l cunoscuse la Naxos,
s-a reîntors în Muntele Athos și s-a așezat în schitul Capsala. Astfel, fericitul
Nicodim i-a devenit ucenic bătrînului. Apoi se retrage într-o insulă aproape
pustie lîngă Eubeea, în anul 1782.
Acolo, la cererea vărului său, Episcopul Ierotei din Euripos,
Sfîntul Nicodim a scris capodopera operelor sale - "Manualul sfaturilor bune",
sau "Paza celor cinci simțiri", despre păzirea simțurilor și a gîndurilor
și despre activitatea minții. În vîrstă de 32 de ani și singur, lipsit de
cărți și notițe și neavînd ca resurse decît bogăția imensei sale memorii și
dialogul continuu cu Dumnezeu, el expune în această operă o sinteză a tuturor
învățăturilor spirituale ale Sfinților Părinți, arătate printr-un mare număr
de citate, texte însoțite de referințe exacte. El învață cum se poate dezrobi
mintea (nous) de înlănțuirea plăcerilor simțurilor, pentru a-i permite înălțarea
prin rugăciunea inimii la cugetările duhovnicești ale contemplației. În timpul
petrecut în această insulă, sfîntul a înfruntat atacurile puternice ale demonilor
care căutau să-l războiască; dar el își păzea mintea și nu-și ridica capul
din cartea sa, decît pentru a rîde de încercările lor neputincioase.
După un an petrecut în Skiropoula, el s-a reîntors în Athos,
unde avea să primească marea schimă și culionul Sfîntului Teonas din Capsala.
A acceptat să aibă un discipol, pe Ierotei, și s-a dăruit mai mult ca oricînd
scrierii și cercetării fraților care veneau să se stabilească în împrejurimi,
pentru a se folosi de înțelepciunea sa. Cu prilejul revenirii sale în Sfîntul
Munte, Sfîntul Macarie i-a încre-dințat grija traducerii și editării operelor
complete ale Sfîntului Simeon Noul Teolog. În introducerea acestei opere,
care conține profunde analize asupra contemplației, Sfîntul Nicodim precizează
că astfel de cărți nu sînt scrise doar pentru călugări, ci și pentru laici,
pentru că toți creștinii sînt chemați să trăiască desăvîrșirea evanghelică.
El a redactat apoi un "Îndreptar de spovedanie" care este
folosit regulat în Biserica Greacă de azi și a adunat într-o culegere unică,
corespunzînd celor opt glasuri și fiecărei zile a săptămînii "Canoanele Maicii
Domnului", cîntate la sfîrșitul Vecerniei în mînăstiri. Dincolo de alte numeroase
cîntări liturgice, el a publicat, de asemenea, două opere adaptate după vestitele
cărți duhovnicești din Apus, adică "Războiul nevăzut" de Lorenzo Scuppoli
(1589) și "Deprinderi duhovnicești", care au cunoscut pînă în zilele noastre
un mare ecou.
Ieromonahul Agapie din Peloponez a venit la Muntele Athos
pentru a-i propune Sfîntului Nicodim să traducă o antologie a Sfintelor Canoane
pe care o pregătise și o comentase. Sfîntul, pentru care viața și disciplina
Bisericii erau mai prețioase decît propria sa viață, a luat cîțiva caligrafi
și a terminat această operă foarte necesară Bisericii, pe care a numit-o "Pidalion",
adică îndreptar. El a muncit zi și noapte, timp de doi ani, adunînd și corectînd
textele îndoielnice, respectînd canoanele Sfintelor Sinoade ale Părinților
și decretele legislației bizantine și îmbogățind Pidalionul cu un număr mare
de note și subînsemnări, care au format o garanție pentru aplicarea corectă
a canoanelor în viața Bisericii. Cînd cartea a apărut la Leipzig, în anul
1800, contribuind la cunoașterea sfîntului, el a fost profund îndurerat și
a scris: "Era mai bine să mă fi împuns direct în inimă cu o sabie, decît să
mi se adauge sau să mi se retragă ceva din ceea ce am scris în această carte".
Sfîntul Nicodim a corectat și pregătit pentru tipar scrierile
complete ale Sfîntului Grigorie Palama, o adevărată lucrare dogmatică și mistică
de mare valoare. Dar lucrarea a fost distrusă la Viena pe timpul războiului.
Aceasta a fost o mare pierdere pentru Ortodoxie.
Întristat de toate acestea, Cuviosul Nicodim se nevoia singur
ca un mare sihastru, îmbrăcat rău ca un cerșetor, hrănindu-se mai mult cu
orez fiert, cu miere și măsline. Cînd era apăsat de foame, se ducea la vecini
să mănînce, dar cel mai adesea, fiind prins în discuții, cuviosul uita să
mănînce. Nu cunoștea decît două activități: rugăciunea și studiul. La orice
oră din zi sau din noapte îl găseai deasupra unei cărți sau scriind, sau stătea
cu bărbia în piept, pentru a face ca mintea să se coboare cît mai profund
în inima sa, chemînd neîncetat numele cel sfînt al lui Iisus. El a devenit
astfel o neîncetată rugăciune, căci prin această unire intimă cu Hristos,
harul divin punea în inima sa întreaga comoară a Bisericii.
Cînd scria, era așa de absorbit, încît nu simțea nimic în
jurul lui. Într-o zi, un călugăr, venind la el și găsindu-l lucrînd, i-a pus
o bucată de pîine proaspătă în gură. Seara, cînd a trecut din nou, l-a găsit
pe sfînt în aceeași poziție, cu bucata de pîine în gură, ca și cînd n-ar fi
avut nimic.
El a făcut un vast comentariu al Epistolelor Sfîntului Apostol
Pavel, după Sfîntul Teofilact al Bulgariei, ca și al Epistolelor Sobornicești.
De asemenea a făcut un comentariu al celor nouă cîntări ale lui Moise din
Vechiul Testament, intitulat "Grădina Harului" și a tradus comentariul Psalmilor
lui Eftimie Zigabenul. Ca în toate celelalte traduceri ale sale, Sfîntul Nicodim
depășea mult rolul unui traducător, căci completa textele cu note bogate în
mărturii ale altor Sfinți Părinți ai Bisericii. El a editat, de asemenea,
o colecție de vieți de sfinți vechi, o culegere nouă și "Noul martirologiu",
adică antologia vieților noilor sfinți martiri, oprimați sub jugul otoman,
datorită cărora numeroși apostați puteau fi convertiți ca să fie numărați
în ceata sfinților martiri.
Mereu preocupat de educația poporului lui Dumnezeu, a compus
un "Manual al bunelor maniere creștine", în care a adunat scrierile morale
ale Sfîntului Ioan Gură de Aur. Zi de zi, toți cei care erau răniți de păcate
sau de apostazie, neglijînd episcopii și duhovnicii lor, alergau la ascetul
din Capsala, Cuviosul Nicodim, pentru a găsi vindecare și mîngîiere sufletelor.
Și veneau nu numai călugări, ci și mireni sosiți de departe, astfel încît
sfîntul a ajuns să se plîngă că nu se poate ruga cum se cuvine, dorind să
plece în pustie. Dar, boala l-a împiedicat să facă acest pas. Avea vîrsta
de 57 de ani. Însă, era epuizat de asceză și de munca editării de cărți, care
puteau să umple o bibliotecă.
El era atins de o așa slăbiciune, că nici o mîncare nu-l
putea întări. Deci a părăsit sihăstria din Capsala pentru a trăi un timp în
chilia fraților săi din Kaîres. Aici a redactat, după doi ani de muncă, "Sinaxarul",
care cuprinde toți sfinții Bisericii. Întorcîndu-se la Capsala, a scris comentarii
ale canoanele sărbătorilor și ale Octoihului. Astfel a terminat această ultimă
operă în care apare întreaga sa știință teologică și esență spirituală, chiar
dacă era foarte bolnav în anul 1808. La noile calomnii care au apărut, condamnînd
nedrept pe Atanasie din Paros și alți trei colivari, de către Patriarhul Grigorie
al V-lea, Sfîntul Nicodim nu a putut să le ia apărarea și s-a mulțumit să
redacteze o Mărturisire de credință.
Starea sa de sănătate se înrăutăți mult. Apoi a zis: "Domnul
mă cheamă! Domnul mă cheamă! Eu sînt sătul de această lume!" Din zi în zi,
boala se întindea în tot corpul său, iar el repeta cu voce tare rugăciunea
lui Iisus, scuzîndu-se în fața fraților că nu putea să o țină în taină. După
ce s-a spovedit și a primit Sfînta Împărtășanie, a luat în mîinile sale moaștele
Sfîntului Macarie din Corint și cele ale lui Partenie Skourtaios și, îmbrățișîndu-le
cu lacrimi, a zis: "Voi ați plecat spre cer și păstrați virtuțile pe care
le-ați semănat pe pămînt, gustînd deja slava Domnului nostru. Eu sufăr din
cauza păcatelor mele! Pe voi, care ați fost părinții mei, vă rog să stăruiți
pentru mine pe lîngă Domnul, ca El să aibă milă de mine și să mă aducă unde
sînteți și voi". În timpul nopții, el striga: "Eu mor! Eu mor! Aduceți-mi
Sfînta Împărtășanie!"
După ce a primit Sfînta Împărtășanie, a dobîndit o liniște
deosebită și, încrucișînd mîinile deasupra pieptului, a răspuns călugărilor
care îl întrebau dacă are odihnă: "Eu am făcut să intre Hristos în mine! Cum
să nu am odihnă?" În zorii zilei de 14 iulie, 1809, sfîntul și-a dat sufletul
în mîinile Domnului. Unul dintre cei prezenți a strigat: "Era mai bine dacă
ar fi murit astăzi mii de creștini, decît Nicodim!" Dar, chiar dacă astrul
este ascuns, razele sale nu vor înceta să lumineze Biserica, iar cărțile sale
rămîn un izvor permanent de învățătură, de mîngîiere, de încurajare pentru
împlinirea vieții în Hristos. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Iisus Hristos,
Mîntuitorul lumii, să ne miluiască și să ne mîntuiască în veci. Amin.
Notă. Cuviosul Nicodim Aghioritul a scris
și a tradus peste 20 de cărți bisericești, dintre care amintim:
1. Filocalia, ce cuprinde texte patristice despre urcușul duhovnicesc al sufletului către Dumnezeu - anul 1782;
2. Everghetinos, ce cuprinde texte patristice și fapte ale unor Sfinți - anul 1783;
3. Din scrierile Sfîntului Simeon Noul Teolog - anul 1790;
4. Carte foarte folositoare de suflet - anul 1794;
5. Cunună Pururea Fecioarei, sau Noul Theotocarion - anul 1796;
6. Războiul nevăzut - anul 1796;
7. Epitomă (Prescurtare) din psalmii proorocului și împăratului David, anul 1799;
8. Noul martirologiu - anul 1799;
9. Pidalionul - anul 1800;
10. Deprinderi duhovnicești - anul 1800;
11. Paza celor cinci simțiri - anul 1801;
12. Culegere nouă (Sinaxar) - anul 1803;
13. Hristoitia - Cartea bunelor moravuri creștine;
14. Tîlcuire la cele șapte Epistole sobornicești ale sfinților și prealăudaților apostoli Iacob, Petru, Ioan și Iuda - anul 1806;
15. Cartea Sfinților Varsanufie și Ioan - anul 1816;
16. Sinaxar - anul 1819;
17. Tîlcuirea Epistolelor Sfîntului Apostol Pavel, după Teofilact al Bulgariei - anul 1819;
18. Grădina harurilor - anul 1819;
19. Mărturisire de credință - anul 1819;
20. Tîlcuire la cei 150 de Psalmi ai proorocului și regelui David - anii 1819-1821;
21. Eortodromionul sau Comentar la canoanele sărbătorilor - anul 1836;
22. Scara cea nouă, adică "Tîlcuire la cele 75 de trepte ale Octoihului din diferiți scriitori bisericești" - anul 1844;
23. Introducerea Sfîntului Nicodim la scrierile Sfîntului Grigorie Palama - anul 1883;
24. Despre dumnezeiasca Împărtășanie cu Preacuratele Taine ale lui Hristos;
25. Opera poetică a Sfîntului Nicodim.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|