Sfîntul și întocmai cu Apostolii,
Vladimir, marele domn al Kievului
(15 iulie)
Marele Vladimir, domnul Kievului și singurul stăpînitor a
toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor și al Sfintei Olga
și strănepotul lui Ruric, cel chemat de nemți la domnia Rusiei, care își trăgea
seminția sa de la August, Cezarul Romei. Ruric avea scaunul domniei în marele
Novgorod; iar Igor Ruricovici, după moartea tatălui său, a mutat scaunul la
Kiev și a născut din Sfînta Olga un fiu, anume Sviatoslav. Sviatoslav Igorovici
avea trei fii: Iaropolc, Olg și Vladimir, nu însă dintr-o femeie.
Sviatoslav, împărțind marea domnie a Rusiei la cei trei fii
ai săi, a dat celui mai mare fiu, Iaropolc, Kievul; celui mijlociu, Olg, Dreblenul;
iar celui mai mic, Vladimir, marele Novgorod. După moartea marelui domn Sviatoslav,
Iaropolc, luînd scaunul Kievului, s-a sculat cu război asupra fratelui său,
Olg, voievodul dreblenilor, și l-a ucis; iar domnia aceluia a luat-o pentru
el. Acest lucru auzindu-l Vladimir, voievodul Novgorodului, s-a temut de Iaropolc,
fratele său cel mai mare, ca nu cumva să-i facă și lui asemenea. Deci, a fugit
peste mare la germani. Iaropolc, aflînd aceasta, a luat întru a sa stăpînire
și domnia marelui Novgorod, ca și pe a dreblenilor.
Vladimir, nu după multă vreme, adunînd multă putere de oaste,
atît de la nemți, cît și din alte părți ale pămîntului Rusiei, a mers împotriva
lui Iaropolc, domnul Kievului, și l-a ucis. Deci, luînd domnia Kievului, și
pe femeia fratelui său, cea de neam grecesc, s-a făcut stăpîn peste tot pămîntul
Rusiei. El a pus în Kiev idoli la locuri înalte și s-a închinat lor cu jertfe,
îndemnînd poporul la închinarea lor. Cei ce nu voiau să se închine idolilor,
poruncea să-i dea morții. Atunci a fost ucis fericitul Teodor creștinul și
fiul său, Ioan, căci n-au voit să fie părtași închinătorilor la idoli, nici
să-și dea pe fiul său la drăceasca jertfă. Ceilalți creștini, care erau luminați
de Sfînta Olga și cărora le-a zidit biserică la movila Tecoldova, ce se aflau
acolo, de frică se făcuseră neștiuți. Pentru că unii fugeau, alții păzeau
în taină sfînta credință, iar alții se întorceau la păgînătate; și de era
undeva vreo biserică creștinească, pe aceea o risipea cu mîna închinătorului
de idoli.
Vladimir pusese în Kiev idolii cei mai aleși, mai întîi Perun,
începătorul idolilor, pe care îl credea a fi zeul tunetului, al fulgerelor
și al norilor de ploaie; al doilea, Volos, zeul dobitoacelor; al treilea,
Pozvizd sau Vihor, zeul văzduhului; al patrulea, Lado, zeul veseliei; al cincilea,
Cupalo, zeul rodurilor pămîntului; al șaselea, Coleida, zeul prăznuirii ce
se face iarna, și alții ce li se păreau a fi zei. El i-a pus nu numai în Kiev,
ci și prin toate părțile stăpînirii rusești, și pe toți îi cinsteau prin închinăciune
păgînească. O închinăciune de idoli ca aceea se făcea și în marele Novgorod.
Căci, Vladimir trimisese acolo să fie mai mare pe unchiul Dobrin voievodul,
fratele maicii sale. Acela, ceea ce a văzut pe Vladimir făcînd în Kiev, tot
asemenea a făcut și el acolo, punînd de asemenea idoli și numindu-i cu același
nume.
Vladimir, pe lîngă închinarea de idoli, avea și altă răutate,
adică trăia fără de înfrînare în poftele trupești. Căci era foarte mult iubitor
de femei, ca și Solomon cel de demult, și nesățios în trupeștile patimi. El
avea multe femei, dar și mai multe țiitoare petreceau cu el, fiind în rătăcirea
închinării de idoli. Despre viața lui Vladimir, cît a fost în neștiință de
Dumnezeu și în păgînătate, despre uciderea de frate, despre vărsările de sînge,
despre vitejie și multele războaie, despre diavoleștile slujiri, despre aprinderile
spre femei, despre toate se scrie pe larg în istoricul Sfîntului Nestor al
Pecerscăi și în alte istorii rusești scrise cu mîna. Se mai află și în Sinopsisul
Pecerscăi cel tipărit și cine voiește să afle mai multe, să citească acolo.
Dar noi nu voim să descriem viața lui cea necurată și păcătoasă, ci pe cea
dreaptă și sfîntă. Aceasta o facem ca să nu ne zăbovim mult cu lucrurile sale
cele rele, care le făcuse mai înainte de primirea sfintei credințe. Deci,
ajunge că le-am pomenit pe acelea pe scurt, pe de o parte, ca nu de prisos
să se lungească istoria, iar pe de alta, ca auzul cel întreg înțelept, să
nu se îngreuieze. Se cade, deci, să mergem la luminarea lui prin botez și
la lucrurile cele plăcute lui Dumnezeu, din care s-a făcut folos de suflet
mîntuitor la toate neamurile Rusiei.
Cînd Preabunul Dumnezeu, Cel ce nu voiește moartea păcătoșilor,
ci întoarcerea lor la mîntuire, din negrăita Sa milostivire, a binevoit ca
părțile Rusiei cele întunecate cu întunericul închinării de idoli, să nu piară
pînă la sfîrșit, ci cu lumina sfintei credințe să fie luminate și să se povățuiască
la calea mîntuirii, le-au ales lor spre acestea, pe acest mare domn Vladimir,
precum de demult a ales romanilor și grecilor pe marele Împărat Constantin,
iar la începutul tuturor neamurilor, pe Sfîntul Apostol Pavel. Pentru că Cel
ce a zis ca din întuneric să răsară lumină, a făcut și aceea de a răsărit
în inima lui Vladimir raza luminii celei de taină, și a deșteptat într-însul
dorirea de cunoștința adevărului. Astfel, l-a prefăcut pe el din păgîn și
închinător de idoli, în creștin drept- credincios; din prigonitor, precum
oarecînd pe Sfîntul Saul, în apostol și învățător al rușilor. El a scăpat
multe popoare ale Rusiei de înghițirea iadului și din veșnica moarte și le-a
adus prin Sfîntul Botez la a doua naștere, în viața cea veșnică.
Deci, este de cuviință ca aici să pomenim pe scurt și de
asta. Rușii, mai înainte de Vladimir cu cîtăva vreme, s-au botezat, deși nu
toți, însă o parte din ei. Întîi s-a botezat poporul Rusiei cel slavon, de
către Sfîntul Apostol Andrei, cel dintîi chemat, care a creștinat pe sciți.
Căci, ajungînd în munții Kievului, i-a binecuvîntat și, înfigînd o cruce pe
un deal înalt, a proorocit despre zidirea cetății și de darul lui Dumnezeu
ce avea să răsară în acele locuri. Iar pe cîți oameni a aflat atunci acolo,
i-a învățat sfînta credință și i-a botezat. După aceea, a mers în alte părți
ale Rusiei, unde este acum marele Novgorod și unde sînt alte cetăți vestite,
și pretutindenea pe cîți a putut să-i întoarcă la Hristos, i-a luminat cu
Sfîntul Botez. O parte din ruși s-au mai botezat pe vremea împăratului grec
Vasile Macedon, și pe vremea patriarhiei Preasfințitului Fotie, fiind trimis
de dînșii arhiereul Mihail. Dar în acea vreme, fiind încă mic de vîrstă Igor
Ruricovici, domnul Rusiei, ocîrmuia domnia Oleg, rudenia și povățuitorul voievodului.
Astfel, arhiereul grecesc, mergînd din Constantinopol pe
pămîntul Rusiei ca să învețe sfînta credință pe poporul cel necredincios,
toate popoarele doreau să vadă vreo minune de la dînsul. Deci, i-a întrebat
arhiereul: "Ce fel de minune vă trebuie?" Iar ei au zis: "Cartea aceea care
învață credința voastră cea creștinească să se arunce în foc și, de nu va
arde, vom cunoaște din aceasta căci credința voastră este bună și adevărată
și Dumnezeul cel propovăduit de tine este mare". Arhiereul, nădăjduind în
Dumnezeu, a poruncit ca, înaintea tuturor, să aprindă un foc mare și, ridicîndu-și
mîinile spre cer, s-a rugat, zicînd: "Preamărește numele Tău, Hristoase Dumnezeule!"
Aceasta zicînd, arhiereul a pus cartea Sfintei Evanghelii în foc, dar n-a
ars. Căci, toate lemnele arzînd și focul potolindu-se, s-a găsit Evanghelia
întreagă, nemistuită de foc. Văzînd această minune popoarele, foarte mulți
dintre ei au crezut în Hristos și s-au botezat.
Poporul Rusiei s-a mai botezat și în zilele marii doamne
Olga, soția marelui domn al Rusiei, Igor Ruricovici, maica lui Sviatoslav
și bunica lui Vladimir. Dînsa, după cum se scrie în viața sa, ducîndu-se la
Constantinopol, a primit sfînta și dreapta credință și s-a numit Elena din
Sfîntul Botez. Apoi, întorcîndu-se de acolo, pe mulți din Kiev și din celelalte
cetăți ale Rusiei, i-a adus la sfînta credință și la Sfîntul Botez. Dar n-a
putut pe toți să-i lumineze. Nici chiar pe fiul său, Sviatoslav, n-a putut
să-l plece la creștinătate. Fiind aceste botezuri mai înainte de Vladimir,
sfînta credință nu s-a putut lărgi și întări. Pe de o parte, pentru războaiele
cele dese, iar pe de alta, pentru domnii care se dăduseră la păgîneasca închinare
de idoli. Rusia s-a luminat desăvîrșit în zilele marelui domn Vladimir. Căci
el, luminîndu-se mai întîi singur și cunoscînd calea cea adevărată a mîntuirii,
a povățuit pe toți la aceasta, îndemnîndu-i să-i urmeze, și chiar poruncind.
Creștinarea rușilor s-a făcut astfel:
Vladimir preamărindu-se cu vitejia, cu singură stăpînirea
și cu mîntuirea împărăției sale, mai mult decît alți împărați și domni în
toată partea de sub soare, au început a veni la dînsul diferite popoare, lăudîndu-se
către dînsul cu credința lor. La început au venit mahomedanii, pe care Vladimir
i-a întrebat: "Ce fel este credința voastră?" Ei au răspuns: "Credem în Dumnezeul
care este în ceruri și avem pe proorocul lui Dumnezeu, Mahomed. Acela ne dă
voie să avem mai multe femei, cîte voiește cineva și să ne desfătăm din toate
dulcețile trupești; numai ne poruncește să ne tăiem împrejur, să nu mîncăm
carne de porc și să nu bem vin". Apoi mai spuneau și alte multe lucruri de
necinste și de rușine, pe care nu se cuvine a le scrie aici. Iar Vladimir,
fiind iubitor de femei, îl asculta cu plăcere, dar tăierea împrejur și înfrînarea
de la vin, n-a iubit-o. Deci, a zis către dînșii: "Noi nu putem să trăim fără
vin, deoarece în Rusia toată veselia și beția se face cu băutură".
După aceea, au venit de la nemți, de la papa Romei, de la
Cezarul Apusului și de la ceilalți domni, fiecare spunînd că credința lor
este mai bună, dar nici una din acelea n-a iubit. Încă și evreii au venit,
spunîndu-i despre credința lor că este mai bună decît toate credințele. Atunci
Vladimir i-a întrebat: "Unde este pămîntul și împărăția voastră?" Ei au răspuns:
"Pămîntul nostru este Ierusalimul, Palestina și cele de primprejurul ei; dar
de vreme ce am mîniat pe Dumnezeu cu păcatele noastre l-a dat creștinilor".
Vladimir le-a zis: "Cum învățați voi pe alții la credința voastră, cînd voi
înșivă sînteți lepădați de Dumnezeul vostru? Că de v-ar fi iubit Dumnezeu,
nu v-ar fi răspîndit prin pămînturi străine. Oare și nouă ne doriți o risipire
ca aceea?" Acestea zicîndu-le, i-a izgonit din fața sa.
După toți aceștia, a venit un sol trimis cu daruri de la
Vasile și Constantin, împărații grecești, și de la Nicolae Hrisoverghie, Patriarhul
Constantinopolului. Acel sol era bărbat ales, cuvîntăreț și insuflat de Dumnezeu,
numit Chiril filosoful (Notă - Mai este un filosof cu numele de Chiril, care
împreună cu fratele său, Metodie, au propovăduit pe Hristos; mai întîi la
Cozari (cazari) și apoi în Moravia, tălmăcind Evanghelia din limba grecească
în cea slavonească. Și acel filosof, Chiril, a fost înaintea acestuia cu o
sută de ani și mai mult, iar acesta de pe urmă se numește de alți istorici
și Chir).
Acest filosof, Chir, a vorbit mult cu Vladimir despre credința
creștină, începînd de la zidirea lumii, explicîndu-i toate proorociile de
la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pînă la pătimirea care a suferit-o
de bună voie, pînă la moartea pe cruce, pentru mîntuirea omenească, și pînă
la Învierea cea de a treia zi din morți și Înălțarea Lui la ceruri, precum
despre aceasta scrie pe larg Cuviosul Nestorie al Pecerscăi. Mai pe urmă adăugă
cuvîntul despre a doua venire a lui Hristos, despre învierea morților, despre
înfricoșata judecată, despre munca cea fără de sfîrșit pregătită păcătoșilor
și despre răsplătirea drepților întru împărăția cerurilor.
Apoi i-a dat lui în dar o pînză mare țesută cu aur, pe care
era închipuită înfricoșata judecată a lui Dumnezeu și despărțirea păcătoșilor
de drepți. Drepții stăteau în dreapta Judecătorului. De aceeași parte dreaptă
era și Raiul; iar păcătoșii stăteau de-a stînga, unde se vedea gheena focului,
iadul, înfricoșatele chipuri ale diavolilor și se mai vedeau și diferite munci.
Vladimir, privind spre toate acestea cu dinadinsul, întreba pe Chir despre
fiecare lucru, iar filosoful, spunîndu-i toate cu de-amănuntul, a zis: "Cînd
va veni Hristos Dumnezeu din cer pe pămînt întru slava Sa, să judece vii și
morții și să răsplătească fiecăruia după faptele lui, atunci pe cîți va afla
drepți, îi va pune de-a dreapta Sa, și-i va trimite în împărăția Sa cea cerească,
la veșnica veselie. Iar pe cîți îi va afla păcătoși, îi va pune de-a stînga
și-i va trimite în focul gheenei cel nestins, în muncile cele nesfîrșite".
Vladimir, auzind acestea, a suspinat și a zis: "Fericiți
cei ce vor sta de-a dreapta și amar celor ce vor sta de-a stînga!" Atunci
Chir filosoful i-a zis: "Împărate, de vei înceta de la lucruri rele și de
vei primi Sfîntul Botez, te vei învrednici a sta de-a dreapta; iar de vei
rămîne în necurăție, locul tău va fi la stînga". Atunci Vladimir, luînd aminte
la cele grăite de filosof și socotindu-le, a zis: "Voi mai aștepta încă puțin
pînă ce mai cu dovedire voi cerceta toate credințele". Apoi, dăruind daruri
filosofului și celor dimpreună cu dînsul, i-a trimis cu cinste la Constantinopol.
Plecînd Chir, filosoful grec, Vladimir a chemat la dînsul
pe toți boierii și dregătorii săi, și le-a zis: "Iată, au venit la mine înțelepți
din diferite țări, de la mahomedani, de la nemți, de la romani, de la jidovi
și de la celelalte neamuri, lăudîndu-și fiecare din ei credința lor. Iar la
urma tuturor au venit creștinii. Aceștia îmi spuneau despre credința lor lucruri
multe și minunate, mai mult decît alții, povestindu-mi faptele ce s-au făcut
sub cer de la începutul lumii și pînă acum. Ei au mai spus că are să fie un
alt veac și o altă viață și cum, după moarte, toți vor învia, iar de a făcut
cineva bine în veacul acesta, acela se va bucura în veacul cel ce va să fie,
viețuind cu viață fără de moarte, iar păcătoșii se vor munci în veci".
Atunci boierii și dregătorii au zis către dînsul: "Nimeni
nu hulește ceva al său vreodată, ci mai ales îl laudă; iar tu, mare domn ce
ești, de voiești să cunoști mai cu încredințare adevărul, ai mulți oameni
înțelepți, trimite dintre dînșii pe cei mai aleși pe la diferite popoare,
ca să vadă și să știe felul de credință, adică, cum slujește cineva Dumnezeul
său. După aceea, întorcîndu-se, îți vor spune ție și nouă toate faptele cu
de-amănuntul". Vladimir a ascultat un sfat ca acesta, a trimis bărbați pricepuți
și înțelepți în diferite țări, ca să cerceteze credințele și slujbele fiecărui
popor. Ei, străbătînd multe țări și împărății, s-au dus la urmă și la Constantinopol
și au scris împăraților grecești, Vasile și Constantin, pricina venirii lor.
Împă-rații s-au bucurat și îndată au spus despre dînșii Preasfințitului Patriarh.
Patriarhul a poruncit să împodobească biserica, a făcut praznic, s-a îmbrăcat
în cele mai scumpe veșminte arhierești și au săvîrșit dumnezeiasca Liturghie
cu mulți episcopi și preoți.
Deci s-au dus la Sfînta Liturghie împărații cu trimișii lui
Vladimir și, ducîndu-i în biserică, i-au pus într-un loc unde le era cu înlesnire
să vadă și să audă toate. Văzînd ei frumusețea cea negrăită a laudei lui Dumnezeu,
precum nu văzuseră în nici o parte, și auzind glasurile cele dulci ale cîntărilor
de laudă pe care nu le mai auziseră niciodată, se mirau foarte mult și li
se părea că nu mai stau pe pămînt, ci în cer. Pentru că în acea vreme i-a
strălucit lumina cerească, încît se făcuseră de bucurie duhovnicească, ca
și cum ar fi afară de sine, bucurie de care se umpluse inima lor atunci.
După săvîrșirea dumnezeieștii Liturghii, împărații și patriarhii
au făcut cinste și ospăț mare solilor din Rusia și, dăruindu-le daruri multe,
i-au lăsat să plece. Cînd s-au întors la Vladimir, el a chemat pe toți boierii
și bătrînii săi și a poruncit ca trimișii care s-au întors, să spună înaintea
tuturor ceea ce au văzut și auzit. Ei, începînd, au spus toate pe rînd despre
credința fiecărui popor și de-spre slujba lor, dar tuturor celor ce auzeau
acele credințe, le erau neplăcute. Apoi au început a spune cele văzute la
creștini, cînd s-au dus în Constantinopol. Ei le-au spus cum i-au dus în biserica
lor, unde slujesc Dumnezeului lor, și cum au văzut acolo o frumusețe și o
slavă pe care nu poate să o spună limba; minunatele veșminte ale preoților,
rînduiala slujirii foarte cinstită și cucernica stare înainte a tuturor oamenilor,
cîntările atît de dulci, precum nu auziseră niciodată, cum i-a cuprins o bucurie
mare, încît nu se mai simțeau, nici nu cunoșteau dacă mai erau pe pămînt sau
în cer. Ei le-au spus că nu este în toată lumea o podoabă și o preaslăvită
laudă de Dumnezeu ca aceea, pe care ei au văzut-o la creștinii din Constantinopol.
"Pentru aceea, au zis ei, credem că adevărată este credința lor și numai cu
acei oameni locuiește Dumnezeul cel adevărat".
Boierii au zis către Vladimir: "Dacă credința creștinească
n-ar fi bună și adevărată, atunci bunica ta, Olga, n-ar fi primit acea credință,
pentru că era femeie foarte înțeleaptă". Atunci Vladimir, lucrînd într-însul
darul Sfîntului Duh, a început a se lumina cîte puțin în mintea sa, a cunoaște
dreapta credință creștinească și a o dori. Dar, de vreme ce nimeni nu era
lîngă dînsul care să-l aducă degrabă spre săvîrșirea lucrului ce gîndise,
pentru că toți boierii și sfetnicii fiind întunecați cu întunericul păgînătății,
s-a prelungit încredințarea și botezul lui pînă la o vreme, pînă ce a aflat
un sfat, adică să se ducă cu război împotriva împăraților grecești, să ia
cetățile lor și să cîștige dascăli creștinești care să-i învețe credința.
Adunînd Vladimir oaste multă, s-a dus la Herson și a luat
întîi cetatea grecească Cafa. Apoi s-a dus sub Herson, cetatea de scaun a
pămîntului acela, stînd lîngă malul Mării Negre, unde era liman ales de corăbii.
Deci, a înconjurat cetatea aceea și, luptîndu-se împotriva ei multă vreme,
nu a putut să o ia că era tare, și oastea grecească dintr-însa se lupta împotrivă
cu bărbăție. Vladimir le zicea hersonenilor ca să i se plece lui de voie,
dacă voiesc să cîștige milă de la dînsul. Iar de nu, va sta multă vreme sub
cetatea lor, pînă o va lua și în ceasul acela nu va avea nici o milă.
Dar, hersonenii nu băgau în seamă cuvintele lui, deși sufereau
strîmtoare în cetate. Căci de șase luni erau înconjurați și aveau lipsă de
cele de nevoie. Dar dumnezeiasca purtare de grijă, căutînd prin judecățile
cele neștiute, ceea ce era mai de folos, nu numai grecilor, ci și la tot poporul
Rusiei, a rînduit ca cetatea Hersonului să se plece lui Vladimir, lucru care
s-a și întîmplat. Atunci, un protopop al Hersonului, anume Anastasie, a scris
lui Vladimir pe o să-geată, astfel: "Împărate Vladimir, dacă voiești să iei
cetatea, caută în pămînt spre părțile Răsăritului, urloaiele prin care curge
în cetate apa cea dulce. Acelea dacă le vei tăia și vei lua apa cetății, poporul
ți se va pleca cu înlesnire, fiind silit de sete".
Protopopul, scriind astfel pe săgeată, a încordat arcul și
i-a dat drumul către cortul lui Vladimir. Săgeata a căzut înaintea cortului
și cei ce au văzut-o au luat-o îndată și, văzînd pe dînsa acea scrisoare,
au dus-o lui Vladimir. El a chemat tălmaci ai limbii grecești, care, citindu-i
scrisoarea, a poruncit să caute în pămînt, spre părțile Răsăritului, acele
urloaie prin care venea apa. Căutînd și aflîndu-le, le-au tăiat și, nemaifiind
apă în cetate, poporul a slăbit de sete și, nevrînd, s-a supus lui Vladimir.
Acesta, luînd cetatea Hersonului, a intrat într-însa cu dănțuire, nefăcînd
oame-nilor nici un rău, nici strîmbătate.
După luarea Hersonului și a toată Tavrichia, Vladimir a trimis
la împărații grecești, zicînd: "V-am luat Hersonul, cetatea voastră slăvită,
și tot pămîntul Tavrichiei: Acum aud că aveți o soră fecioară frumoasă; deci
să mi-o dați mie spre însoțire. Iar de nu veți voi, voi face cetății voastre
împărătești ceea ce am făcut Hersonului". Împărații grecești primind scrisoarea
aceea de la Vladimir, s-au mîniat foarte mult, pentru că sora lor, cu numele
Ana, nu voia să se însoțească cu un păgîn. Dar ei, temîndu-se de multa putere
a oștilor Rusiei și de vitejia lui Vladimir, au scris înapoi către dînsul,
astfel: "Nouă, creștinilor, nu ni se cade să dăm pe sora noastră după cel
ce petrece în credință păgînească, dar dacă voiești s-o iei, leapădă-te de
legea ta și crede, ca și noi, în Hristos, adevăratul Dumnezeu, și primește
Sfîntul Botez, că atunci fără oprire vei lua în însoțire pe sora noastră și
vei petrece cu noi în dragoste, ca cel de o credință cu noi, moștenind încă
și cereasca împărăție".
Vladimir, primind un răspuns ca acesta de la împărații grecești,
a trimis la dînșii, zicîndu-le: "Eu am iubit credința voastră din vremea aceea,
cînd cei trimiși de mine să cerceteze diferitele credințe au fost și la voi
și cînd s-au întors și ne-au spus cu amănuntul, că credința voastră este mai
bună decît toate credințele și slujirea cu care slujiți Dumnezeului vostru
este mai aleasă decît a tuturor popoarelor. Eu de atunci doresc a primi credința
voastră, însă voi trimiteți un episcop la mine, ca să mă boteze. Voi înșivă,
dacă voiți, veniți cu sora voastră, sau trimiteți-mi pe sora voastră spre
însoțire. Iar eu vă voi înapoia Hersonul și toată Tavrichia".
Împărații grecești, primind această bună înștiințare, s-au
bucurat foarte mult și au îndemnat cu rugăminte pe sora lor, să meargă la
Vladimir, zicîndu-i: "Milostivește-te de împărăția creștinească, căci, de
nu vei merge după el, apoi el nu va înceta a supune pămîntul nostru și frică
ne este, ca să nu facă și cetății împărătești ceea ce a făcut Hersonului.
Iar dacă Vladimir se va boteza, pentru tine și prin tine, Domnul va întoarce
spre Sine pămîntul Rusiei și pe cel grecesc îl va elibera de războaiele cele
grele și de năvălirile rușilor. Deci, de la toți vei avea slavă veșnică și
fericire nemuritoare". Ana, sora împăraților, deși nu voia, însă socotind
mîntuirea Rusiei, care voia să se întoarcă la Dumnezeu, încă și patriei sale,
împărăției grecești, dorindu-i pace, s-a învoit cu sfatul și cu rugămintea
fraților săi și a zis cu lacrimi: "Fie voia Domnului!" Împărații au trimis-o
pe ea în corăbii, pe mare, cu arhiereul Mihail, cu preoți și cu cinstiți boieri.
Ajungînd ea la Herson, a întîmpinat-o cu slavă și a dus-o în palatul împărătesc.
În acea vreme, nu cu multe zile înaintea venirii fiicei împără-tești,
Vladimir s-a îmbolnăvit la ochi și a orbit. Deci, începuse a se îndoi de sfînta
credință și de Sfîntul Botez și, tulburîndu-se în sine, zicea: "Zeii Rusiei
s-au mîniat împotriva mea, auzind că voiesc să-i las și să primesc altă credință;
de aceea, au trimis asupra mea pedeapsa orbirii". Atunci, sora împăraților
grecești a trimis la el, zicîndu-i: "De voiești să fii sănătos și să vezi
cu ochii, primește Sfîntul Botez degrabă, căci în alt mod nu te vei izbăvi
de orbirea ta. Iar de te vei boteza, te vei mîntui nu numai de orbirea trupească,
ci și de cea sufletească!"
Vladimir, auzind, a răspuns: "De va fi adevărat graiul acesta,
apoi voi cunoaște din aceasta că Dumnezeul creștinilor este mare!" Chemînd
el îndată pe episcop, a cerut Sfîntul Botez; iar episcopul mai întîi l-a luat
și l-a învățat bine dreapta credință, apoi l-a botezat în biserica Sfinta
Sofia, care este în mijlocul cetății Herson (Crimeea), dîndu-i numele Vasilie.
La botezul lui s-a făcut o minune, asemenea aceleia ce s-a făcut cu Sfîntul
Apostol Pavel pe calea către Damasc, cînd prigonea Biserica lui Dumnezeu și
care, din lumina cerească ce l-a strălucit pe el în cale, devenise orb. Căci
Vladimir, care era orb la ochi, cînd a intrat în sfînta scăldătoare și episcopul
a pus mîna pe el, după rînduiala Sfîntului Botez, îndată a căzut orbirea de
pe ochii lui ca niște solzi. De atunci a văzut și a preamărit pe Dumnezeu,
căci l-a adus la adevărata credință, mulțumind Domnului Hristos, bucurîndu-se
și veselindu-se.
Boierii și oastea lui, văzînd acea minune, cu toții s-au
botezat și s-a făcut bucurie mare rușilor și grecilor, dar mai ales sfinților
îngeri din cer. Pentru că, dacă îngerii se bucură de un păcătos care se pocăiește,
cu atît mai vîrtos s-au bucurat de atîtea suflete, care au cunoscut pe Dumnezeu
și au cîntat slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și celelalte. Botezul
lui Vladimir, a boierilor lui și a oștirilor s-a săvîrșit în Herson, în anul
facerii lumii 6485, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul, în anul 977.
După Botez, împărații grecești au adus la Vladimir pe sora
lor pentru cununie și nu după multe zile s-a cununat cu dînsa în legiuită
nuntă. Vladimir a înapoiat grecilor Hersonul cu toată Tavrichia și, întărind
pacea cu ei, s-a întors în pămîntul său, luînd cu sine pe arhiereul Mihail,
care venise în Constantinopol cu sora împăraților. Acel arhiereu a fost întîiul
mitropolit al Rusiei, însă nu acel Mihail care s-a pomenit mai sus, care,
punînd Evanghelia în foc, a luat-o nearsă, încredințînd prin această minune
pe mulți din popor. Ci acesta este altul cu același nume și mai în urmă cu
anii, căci de la Mihail cel dintîi, pînă la acesta, au trecut o sută de ani
și mai mulți. Vladimir a luat din Herson împreună cu arhiereul și mulți preoți,
clerici și monahi.
El a mai luat de acolo și moaștele Sfîntului Sfințit Mucenic
Clement, întîiul episcop al Romei și ale ucenicului său, Fiva. A luat icoane
sfinte, cărți și multe podoabe bisericești. A mai luat încă și pe protopopul
Anastasie, care l-a învățat pe el cum să ia cetatea Herson. Deci, Vladimir
a mers în Kiev cu bucurie mare, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cum
a ajuns, îndată a început a pune sîrguință pentru creștinarea locuitorilor
Kievului, cetatea sa de scaun, cum și toată stăpînirea sa cea rusească.
Vladimir a poruncit la început să boteze pe fiii săi, în
număr de 12, pe care i-a avut cu mai multe femei: "Iziaslav, Mitislav, Iaroslav,
Vsevolod cu Rohmida, doamnă leșească; Sviatopolc cu femeia fratelui său, de
neam grec; Vișeslav cu doamna Cehina; Sviatoslav și Stanislav cu altă doamnă
Cehina; Boris și Gleb cu o femeie de neam bulgar; Vriacislav și Sudislav cu
o altă femeie. Pe aceștia toți i-a botezat mitropolitul Mihail într-un izvor,
nefiind încă biserică în Kiev, după dărîmarea celor de mai înainte. Acel izvor
din munte de lîngă rîul Nipru, se numește din vremea aceea și pînă acum, Creștatic.
Apoi a trimis propovăduitori prin toată cetatea, poruncindu-le,
ca a doua zi să se adune cu toții la rîul Poceiniu, care curge din Nipru și
se varsă iarăși în Nipru, toți bătrîni și tineri, mari și mici, bogați și
săraci, bărbați și femei. Iar de nu s-ar găsi cineva în acea vreme la rîu,
acela se va arăta potrivnic lui Dumnezeu și marelui voievod. Făcîndu-se ziuă,
însuși voievodul cu boierii au mers la rîu, și cu dînsul, arhiereul și toți
preoții. Deci, s-a adunat toată cetatea la rîu, de toată rînduiala și vîrsta,
mulțime foarte mare din amîndouă părțile, în acel loc unde este acum biserica
Sfinților răbdători de chinuri Boris și Gleb.
Acelora li s-a poruncit ca, dezbrăcîndu-se de haine, să intre
în apă, deosebindu-se partea bărbătească de cea femeiască. Cei mai mari în
locuri mai adînci, iar cei mai mici aproape de mal. Astfel să stea toți în
apă, unii pînă la grumaji, alții pînă la brîu, despărțindu-se în cete. Preoții,
îmbrăcați în veșminte preoțești, stăteau lîngă mal, pe scîndurile ce erau
pregătite înadins pentru aceea și citeau asupra poporului rugăciunile ce se
cuvin la Sfîntul Botez. Ei le puneau nume la fiecare ceată cîte un nume deosebit
și le porunceau să se afunde de trei ori în apă; apoi strigau spre dînșii,
chemînd după rînduiala Botezului, numele Sfintei Treimi. Astfel, s-a botezat
tot poporul Kievului, în anul de la facerea lumii 6487, iar de la întruparea
lui Dumnezeu în anul 979 și după botezul lui Vladimir în anul al doilea. Sfîntul
Vladimir, privind la botezul unei mulțimi de atîta popor, se bucura cu duhul
și, ridicînd ochii și mîinile spre cer, a zis: "Doamne, Dumnezeule, Cel ce
ai făcut cerul și pămîntul, caută spre poporul Tău cel nou botezat și le dă
ca să Te cunoască pe Tine. Întărește-i în dreapta credință și ajută-mi mie
asupra văzuților și nevăzuților vrăjmași, ca să preamăresc numele Tău cel
sfînt în părțile Rusiei".
După botezul poporului, Vladimir a poruncit ca îndată să
sfărîme idolii și capiștile lor să le risipească pînă în temelie. Pe Perun,
idolul cel mai întîi, a poruncit să-l lege de coada calului și să-l tîrască
din deal la vale spre rîul Nipru, punînd 12 oameni să-l bată cu bețe. Aceasta
o făcea nu pentru că idolul simțea vreo durere, fiind de lemn neînsuflețit
și nesimțitor, ci pentru ca să facă mai multă necinste diavolului. Deci, tîrîndu-l
la mal, l-a aruncat în rîul Nipru. El a poruncit ca nicăieri să nu lase pe
idoli la mal, pînă ce nu vor trece pragurile ce sînt în josul Niprului, iar
vîntul și valurile, l-au aruncat sub un munte mare, care și acum se cheamă
al Perunului. Se mai povestește și aceasta printre cei vechi, că pe un alt
idol, legîndu-l credincioșii cu funii, l-au tîrît la rîul Nipru ca să-l înece,
iar alții îl băteau cu bețe fără de milă și diavolul răcnea în idol ca și
cum suferea durere.
Aruncîndu-l în rîul Nipru, pe cînd se scufunda, poporul,
care era întunecat cu credința, mergea pe mal, plîngînd și strigînd: "Vidibal
gospodarul nostru, boje vidibal", adică: "Înoată și ieși la mal". Diavolul,
mișcînd pe idol, a ieșit la mal acolo unde este mînăstirea Viduvițca. Însă,
cînd necredincioșii au vrut să-l ia, au alergat credincioșii și au legat o
piatră de el, aruncîndu-l iarăși în rîu, unde l-au înecat. Locul la care a
ieșit idolul Vidibal, din vremea aceea s-a numit Vidibal. Pe toți ceilalți
idoli i-au sfărîmat din porunca marelui domn, pe unii i-au aruncat în apă,
iar pe alții în foc. Văzînd kievenii cei necredincioși sfărîmarea și pierzarea
idolilor celor vechi, plîngeau și se tînguiau după ei, iar cei pricepuți ziceau:
"Înțelept este voievodul și boierii lui. Ei știu care Dumnezeu este mai bun;
căci dacă acești zei ar fi fost mai buni, n-ar fi poruncit a-i sfărîma și
nici nu ar fi ales altă credință mai bună, lepădînd pe cea proastă".
După sfărîmarea idolilor și după risipirea capiștilor idolești,
Vladimir a poruncit ca în locurile acelea să zidească sfinte biserici. Întîi
a zidit biserica Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, pe locul unde era idolul
Perun. Apoi a zidit o biserică în numele Sfîntului Marelui Vasile, de vreme
ce și Vladimir, din Sfîntul Botez, s-a numit Vasile, întemeind și alte biserici
pretutindeni. El mai ales s-a sîrguit a zidi o biserică din piatră, în numele
Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, care, mai pe urmă s-a numit Desiatina.
La acea biserică, după risipirea ce s-a făcut de Batie, se
vedea numai o parte, în care se săvîrșeau slujbele de toate zilele. Biserica
aceea era cea mai mare dintre toate bisericile zidite în Kiev, în zilele lui
Vladimir. Ea era lucrată în piatră de înțelepți zidari greci și înfrumusețată
cu toate podoabele. Deci, săvîrșindu-se, a intrat Vladimir în vremea sfințirii
și, precum Solomon cel de demult a intrat în biserica Ierusalimului cea zidită
de el, s-a rugat la Dumnezeu, zicînd: "Doamne, Dumnezeule, caută din cer
și vezi, cercetează via aceasta și o desăvîrșește pe ea, pe care a sădit-o
dreapta Ta! Caută spre popoarele Tale acestea noi, cărora li s-a întors
inima în înțelegere, ca să te cunoască pe Tine, adevăratul Dumnezeu. Caută
și spre biserica aceasta pe care am zidit-o, eu, nevrednicul robul Tău, în
numele Preanevinovatei Maicii Tale, care Te-a născut, Pururea Fecioara Maria,
Născătoarea de Dumnezeu. Dacă se va ruga cineva cu credință și osîrdie în
această biserică, ascultă-i rugăciunea, iartă-i toate păcatele și dăruiește-i
toate cererile folositoare cu rugăciunile Preacuratei Tale Maici".
Vladimir, rugîndu-se din destul, a zis: "Iată, din toată
averea mea și din toate cetățile mele, dau a zecea parte acestei biserici
a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu". Zicînd aceasta, a întărit-o cu un înscris
și blestem a pus asupra celor de pe urmă, dacă ar îndrăzni cineva, să ia ceva
ce el a dat acestei sfinte biserici. Din vremea aceea s-a numit acea biserică
Desiatina. Vladimir a încredințat biserica protopopului Anastasie cel mai
sus pomenit, pe care l-a adus din Herson. El a adus într-însa moaștele Sfîntului
Clement, primul episcop al Romei, și toată podoaba bisericească cea de mare
preț, ce o adusese din Herson, a dat-o acolo. El a mai făcut o școală pentru
învățătura cărții, căci pe fiii săi și pe mulți copii de boieri a poruncit
să-i învețe Sfînta Scriptură, punîndu-le dascăli iscusiți. Asemenea a poruncit
ca și pe copiii oamenilor cei proști, să-i ia la învățătura cărții. Dar maicile
cele nebune plîngeau după copii ca după niște morți.
Nu numai Kievul, dar toată stăpînirea sa a voit s-o lumineze
cu lumina sfintei credințe. Deci a trimis în toate cetățile Rusiei, ca să
boteze popoarele. Iar celor ce nu voiau să se boteze, le punea dăjdii mari.
Vladimir viețuia cu plăcere de Dumnezeu și cu dreptate, schimbîndu-și în bine
obiceiurile cele vechi, ce le avea pe cînd era în păgînătate. El era povățuit
la toată fapta bună de soția sa, Ana, sora împăraților grecești, cu care viețuia
după legea creștinească. Pe celelalte femei ale sale, pe care le avusese mai
înainte de primirea botezului, le-a eliberat, îndestulîndu-le cu bogății și
dîndu-le voie, ca fiecare, dacă voiește, să poată să se mărite cu alt bărbat.
La cea dintîi femeie a sa, Rohmida, fiica lui Rogvold, voievodul
Poltiniei, care îi era mai iubită decît altele, a trimis la începutul întoarcerii
sale de la Herson, zicîndu-i: "Eu am primit credința și legea creștinească,
iar tu să-ți alegi dintre boierii mei pe care vei voi și cu el te vei însoți".
Dar ea a răspuns: "Oare numai ție îți trebuie împărăție cerească, iar mie
nu? Și către acesta, fiind eu doamnă, cum voi putea suferi ca să fiu roabă
la sluga ta? Deci, nu voiesc să mă mărit după alt bărbat. Dar, mă rog ca să
mă faci mireasa lui Hristos". Zicînd ea acestea, ședea lîngă dînsa în vremea
aceea, fiul său, Iaroslav, care era șchiop din naștere. Cînd acela a auzit
de la maica sa niște cuvinte ca acelea, a mulțumit lui Dumnezeu de înțelegerea
și de voința ei cea bună și îndată s-a însănătoșit și a început a umbla, el
care pînă atunci nu umblase. De această minune, Vladimir s-a bucurat îndoit,
întîi de Rohmida, că are osîrdie spre Hristos și apoi de fiul său, Iaroslav,
că s-a tămăduit la picioare. După primirea Sfîntului Botez, Rohmida s-a tuns
în sfîntul chip îngeresc al călugăriei, luînd numele de Anastasia.
După aceasta, Vladimir a trimis la Constantinopol la Preasfin-țitul
Patriarh Serghie, rugîndu-l ca să mai trimită la dînsul arhierei și preoți,
deoarece are seceriș mult, iar lucrătorii sînt puțini, pentru că la multe
cetăți ale Rusiei trebuie lumină. Oamenii din Rusia nu erau din destul lesnicioși
la duhovniceasca rînduială, pentru că nu demult se începuse între dînșii învățătura
cărții. De aceea, Preasfin-țitul Patriarh Serghie a trimis pe Ioachim, episcopul
Hersonului, împreună cu alți episcopi și preoți. Vladimir, luînd pe episcopii
care veniseră la dînsul, s-a dus cu ei în pămîntul slavon, în părțile Zaliscului,
în stăpînirea Rostovului și a Suzdalului, și acolo, lîngă rîul Cleazmul, a
făcut o cetate pe care a numit-o Vladimir, după numele său, zidind într-însa
o biserică a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. El a poruncit ca pretutindeni
să boteze pe oameni și să zidească biserici, și le-a pus lor episcop. De acolo
mergînd în Rostov, a zidit o biserică din lemn, punîndu-le și episcop.
Apoi a mers în marele Novgorod și a pus într-însul arhiepiscop
pe Ioachim Hersoneanul. Acest arhiepiscop a stricat acolo pe idolul Perun,
care era asemenea cu cel din Kiev, și a poruncit să-l arunce în rîul Volhov.
Și, punînd oameni să bată pe idol cu bețe spre batjocură, diavolul, care locuia
într-însul, a început a striga cu glas mare, ca și cum l-ar fi durut: "Vai,
Vai! Amar mie, că am căzut în mîinile acestor oameni nemilostivi, care aseară
ca pe un dumnezeu mă cinsteau, iar acum îmi fac multe răutăți! Vai mie!" Oamenii,
tîrîndu-l la pod, l-au aruncat în rîul Volhov și îndată s-a afundat în adîncime.
Dar, după puțină vreme, înotînd împotriva rîului, s-a arătat iarăși afară
din apă. Atunci un om din popor a aruncat în el cu un băț, pe care idolul,
apucîndu-l, l-a aruncat pe pod și a lovit pe unul din cei ce-l dorea pe el
și iarăși, strigînd, s-a afundat și a pierit cu sunet.
Sfîntul Vladimir, străbătînd și prin celelalte cetăți ale
stăpînirii sale și pretutindeni botezînd popoarele, le zidea biserici și le
punea episcopi și preoți. După aceea s-a întors în Kiev, cetatea de scaun,
și a împărțit pămîntul Rusiei în 12 domnii, după numărul celor 12 fii ai săi.
Pe Vișeslav, fiul său cel mai mare, l-a pus în marele Novgorod; pe Iziaslav,
în Poloțca; pe Sviatoslav, în Turova; pe Iaroslav, în Rostov. După moartea
lui Vișeslav din marele Novgorod, a mutat din Rostov în locul lui pe Iaroslav,
iar în Rostov a pus pe Boris; pe Gleb, în Muron; pe Sviatoslav, în Dreblen;
pe Vsevolod, în Vladimir; pe Mitislav, în Tmutorocan; pe Stanislav, în Smolensca;
pe Vriacislav, la Volina în Luțca și pe Sudislav, în Iscova. Și le-a poruncit
cu tărie să petreacă în dragoste și în unire și să nu facă strîmbătate unul
altuia, nici să treacă hotarele hotărîte fiecăruia; ci toți să se îndestuleze
cu hotarul domniei lor. El le-a mai poruncit și aceasta: ca fiecare în domnia
sa să înmulțească slava lui Hristos Dumnezeu și să caute mîntuirea sufletelor
omenești, aducînd pe cei necredincioși la credință, zidind biserici. Iar pentru
aceasta le-a dat fiecăruia episcop și preoți.
Astfel, rînduindu-i pe ei și trimițîndu-i la domniile lor,
petrecea singur în Kiev. El acum ajunsese la adînci bătrîneți. Deci, nevoindu-se
la lucruri bune, împodobea și întemeia biserici și mînăstiri, dînd tuturor
milostenie nelipsită și adeseori punea în curtea sa mese îndestulate pentru
săraci; iar celor ce erau neputincioși, care nu puteau să meargă în curtea
domnească, le trimitea acasă toată hrana și băutura. El avea pace și dragoste
cu domniile de primprejur, cu leșii, cu ungurii și cu cehii, nemaiavînd războaie.
Numai cu pecenegii avea război, pe care îi biruia, ca și Constantin cel de
demult, cu puterea lui Iisus Hristos.
Sfîntul Vladimir atît era de milostiv și îndurat, încît și
pe oamenii cei răi și vrednici de pedeapsă, nu se grăbea a-i pierde, oricît
de mare vină ar fi avut. Pentru aceea, se înmulțiseră tîlharii, hoții și toți
ceilalți făcători de rele. Atunci mitropolitul și bătrînii au zis către Vladimir:
"Domnule, pentru ce nu pedepsești pe cei răi?" Iar el a zis: "Mă tem de păcat".
Mitropolitul și bătrînii au zis: "Tu ești pus de Dumnezeu stăpînitor spre
pedepsirea celor răi și spre miluirea celor buni. Deci, ți se cuvine să pedepsești
pe cei răi cu certare, că de nu vei pedepsi pe cei răi, apoi să știi că faci
rău celor buni. Așadar, pierde pe cei răi, ca cei buni să petreacă în pace".
Pe timpul acestui mare voievod, a venit din Muntele Atonului în Kiev, Cuviosul
părintele nostru Antonie și s-a sălășluit în peștera nemțească lîngă Nipru,
aproape de locul care se cheamă Verestova.
Apropiindu-se fericitul sfîrșit al Sfîntului Vladimir, mai
întîi s-a apropiat sfîrșitul soției lui, marea doamnă Ana, sora împăraților
Constantinopolului, care a fost pricinuitoarea creștinării Rusiei și mîntuirii
atîtor suflete omenești. Ea, cu trei ani înaintea sfîrșitului lui, s-a mutat
la Domnul. Nu după multă vreme, înaintea ducerii sale către Domnul, Sfîntul
Vladimir a chemat la dînsul pe fiul său Boris, căci îi era lui mai iubit decît
toți ceilalți. În același timp, s-a întîmplat că Sviatoslav venise în Kiev,
iar Vladimir se înștiințase că pecenegii vin împotriva Rusiei. Și, deoarece
Vladimir nu mai putea să se împotrivească pecenegilor, pentru că era bolnav,
a trimis pe fiul său Boris cu toată oastea sa, iar el a început din zi în
zi a slăbi cu trupul. Dar, Sviatoslav nu ieșea din Kiev, ci aștepta sau, mai
ales, dorea sfîrșitul tatălui său. Deci, Vladimir, zăcînd multe zile și săvîrșind
toate cele cuviincioase sfîrșitului său, în bună mărturisire și-a dat dreptul
său suflet în mîinile lui Dumnezeu, în 15 zile ale lunii iulie, în anul facerii
lumii 6513 după numărul scrierii de ani a Sfîntului Nestor al Pecerscăi, iar
de la întruparea lui Dumnezeu Cuvîntul, 1005.
Astfel s-a sfîrșit marele domn Vladimir, care s-a numit din
Sfîntul Botez, Vasile. El a petrecut la marea domnie a Kievului, mutîndu-se
de la marele Novgorod, 35 de ani, adică înaintea botezului 8 ani și după botez
27 de ani și cîteva luni, iar în anul al 28-lea s-a săvîrșit. Sviatoslav,
iubitorul de stăpînire, s-a bucurat de sfîrșitul tatălui său, vrînd să răpească
scaunul marii domnii. Întîi tăinuia moartea lui; apoi, neputînd să o mai tăinuiască,
l-a dus în biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, Desiatina.
Acolo s-au adunat la cinstitul lui trup, toți kievenii și
mărgi-nașii duhovnicești și mirenești, plîngînd și tînguindu-se ca după tatăl
lor. Ei, făcîndu-i îngropare slăvită, l-au pus în mormînt de marmură și l-au
așezat în biserica zidită de dînsul. Ei au mai rînduit a prăznui și pomenirea
lui, ca a unui sfînt și întocmai cu apostolii, pentru că luminase cu Sfîntul
Botez tot pămîntul Rusiei.
Deci, dacă cineva întoarce din rătăcire pe un păcătos și
face din om nevrednic, unul cinstit, cu atît mai mult cel ce a întors la Dumnezeu
din pierzătoarea înșelăciune idolească atîtea popoare de păcătoși, care nu
știau pe Dumnezeu. Astfel, din cei nevrednici, i-a făcut vrednici lui Dumnezeu
și s-a rînduit cu sfinții în împărăția lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia,
împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinstea, slava, mulțumirea
și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|