Cuviosul Ioan mult pătimitorul
(18 iulie)
Prin multe nevoințe ni se cade nouă a intra în împărăția
Domnului, zice Sfîntul Pavel, învățătorul neamurilor. Cu el împreună, tot
așa ne spune și acest iubit ucenic al lui Iisus, Ioan feciorelnicul, zicînd:
Eu sînt Ioan, fratele și părtașul vostru în necazuri. Aceeași împreună
glăsuire este potrivită și iubitului ucenic al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,
cel din mînăstirea Pecersca, adică al lui Ioan Feciorelnicul, ce este de neam
rusesc și care se mai numește "mult pătimitor", pentru că a pătimit cu adevărat
multe necazuri. El și-a avut fecioria logodită Mirelui cel ceresc, precum
singur și-a mărturisit viața sa cea mult chinuită, fiind aproape de moarte,
pentru o nevoie ca aceasta. De multe ori venea la acel cuvios, care se închisese
într-un loc strîmt, din peștera Cuviosului Antonie, și acolo își petrecea
toată viața sa. Un frate ce se lupta cu ispita diavolească spre pofta cea
trupească, acela se ruga de sfînt ca să se roage Domnului pentru ușurarea
patimii lui.
Cuviosul Ioan îi grăia: "Frate, îmbărbătează-te, că are să
ți se întărească inima. Așteaptă pe Domnul și păzește căile Lui, că Acela
nu te va lăsa în mîinile vrăjmașilor tăi, nici te va da spre vînare dinților
lor". Acel frate i-a răspuns: "Părinte, să mă crezi, că dacă nu-mi vei
da ușurare, apoi nu mă voi odihni, ci voi trece din loc în loc". Cuviosul
Ioan i-a zis: "De ce voiești să te dai spre mîncare vrăjmașului, și să te
asemeni omului, care stă aproape de prăpastie? La acela venind vrăjmașul,
deodată îl aruncă jos și căderea lui va fi atît de cumplită, încît nu poate
să se mai scoale; iar de vei petrece aici în sfînta mînăstire, vei fi asemenea
ca omul ce stă departe de prăpastie. Pe acela, oricît s-ar osteni vrăjmașul
să-l tragă, nu-l va putea să-l înduplece. Astfel, Domnul, prin răbdarea ta,
te va scoate din groapa patimilor și din tina necurăției. Dar ascultă-mă frate,
să-ți spun ce mi s-a întîmplat în tinerețile mele. Și el a început să-și spună
cu de-amănuntul toată viața sa astfel.
Cînd am venit în această sfîntă mînăstire Pecersca și cînd
am început a mă osteni după rînduiala sfîntului chip îngeresc și călugăresc,
am pătimit multe ispite de desfrînare și nu știu ce nu răbdam pentru mîntuirea
mea. Cîte două și uneori cîte trei zile petreceam nemîncat, iar de multe ori
și toată săptămîna nu gustam nimic, cu multă sete mă omoram și privegheam
în toate nopțile. Astfel am petrecut trei ani, într-o pătimire rea ca aceea;
dar nici așa n-am aflat odihnă. Atunci m-am dus în peștera Cuviosului Părintelui
nostru Antonie și petreceam ziua și noaptea, rugîndu-mă lîngă mormîntul lui.
Odată am auzit glasul cuviosului către mine: "Ioane, Ioane, ți se cade să
te închizi aici în peșteră și, prin nevedere și prin tăcere, să ți se ușureze
războiul. Atunci Domnul te va ajuta cu rugăciunile cuvioșilor Săi.
Drept aceea, eu din ceasul acela m-am închis aici în acest
loc strîmt și chinuitor în care petrec de treizeci de ani și abia acum cîtăva
vreme am aflat odihna, căci toți anii mă luptam cu patimile și cu gîndurile
cele trupești. Eu am petrecut ani cu asprime, mai întîi cu postul și cu privegherea
obosindu-mi trupul; apoi, neștiind ce să fac și neputînd să rabd războiul
cel trupesc, am socotit să viețuiesc gol și să pun fiare grele pe trupul meu.
Astfel, de atunci pînă acum mă obosesc de răceală și de roaderea fierului;
iar cînd toate acestea nu-mi erau destule, am făcut un alt lucru: am săpat
o groapă adîncă pînă la umeri și, sosind zilele sfîntului post al Paștelui,
am intrat în groapă și mi-am împresurat tot trupul cu țărînă, încît numai
capul și mîinile le aveam libere. Așa am petrecut tot postul înghesuit de
pămînt, neputînd a mă mișca cu trupul, dar nici așa n-a încetat pornirea trupească
și aprinderea poftelor; căci vrăjmașul diavol îmi făcea înfiorări, voind să
mă gonească de acolo.
Meșteșugirea acestuia am simțit-o astfel: picioarele mi s-au
aprins în fundul gropii, încît și vinele se zgîrciseră într-însele; oasele
trosneau, văpaia ajunsese pînă la pîntece, iar mădularele îmi ardeau. Eu însă
nu băgam de seamă acea cumplită durere, ci mă bucuram cu sufletul; căci mi
se fereau de întinăciune și voiam mai bine să ard în focul acela pentru Domnul,
decît să ies din groapă, batjocorit de diavol. Tot în acel timp am văzut un
balaur foarte înfricoșat și cumplit, suflînd în văpaie și arzîndu-mă cu scîntei;
acela voia să mă înghită. Lucrul acesta l-a făcut în mai multe zile, voind
să mă gonească. Deci, sosind noaptea cea purtătoare de lumină a Învierii lui
Hristos, a năvălit deodată asupra mea acel cumplit balaur, mi-a înghițit capul
și mîinile în gura lui și mi-a ars părul de pe cap și din barbă, precum mă
vezi acum. Eu, fiind cu capul în gîtul acelui balaur, am strigat din adîncul
inimii mele: "Doamne, Dumnezeule, Mîntuitorul meu, pentru ce m-ai lăsat? Miluiește-mă
Stăpîne, că Tu Însuți ești iubitor de oameni! Mîntuiește-mă pe mine păcătosul,
Unule fără de păcat, izbăve-ște-mă de spurcăciunea fărădelegilor mele, ca
să nu mă leg de lanțurile vicleanului în veci! Mîntuiește-mă de înghițirea
vrăjmașului acesta, că răcnește ca un leu, voind să mă înghită! Ridică puterea
Ta și vino să mă mîntuiești; fulgeră fulgerul Tău și-l gonește, ca să se stingă
de la fața Ta!" Cînd am săvîrșit rugăciunea, îndată a strălucit o lumină dumnezeiască
ca fulgerul, și acel cumplit balaur s-a stins. Cu darul lui Dumnezeu de atunci
nu l-am mai văzut.
După aceea am auzit și glasul Domnului către mine: "Ioane,
Ioane, iată ți s-a trimis ajutor; de acum să iei aminte de tine, ca să nu
pătimești ceva mai rău în veacul ce va să fie!" Eu, închinîndu-mă, am zis:
"Doamne, de ce m-ai lăsat a fi astfel muncit?" Răspuns-a mie, grăindu-mi:
"După puterea răbdării tale s-a lăsat asupra ta, ca să te arăți curat ca aurul;
pentru că mai presus de putere, Dumnezeu nu dă ispite omului, ca nu cumva,
slăbind, să fie batjocorit de șarpele cel viclean, ci ca un Stăpîn înțelept,
robilor tari și puternici le încredințează lucruri mari și grele, iar celor
neputincioși și slabi, proaste și ușoare. Așa să înțelegi și de războiul poftei
trupești, pentru care tu singur te rogi pentru tine; însă mortului, celui
ce este lîngă tine, să te rogi ca să te ușurezi de patima desfrînării; căci
acesta a făcut mai mult decît Iosif și poate să ajute celor ce pătimesc foarte
tare de o patimă ca aceasta". Eu, neștiind numele unui mort ca acela, am început
a striga: "Doamne, miluiește-mă cu rugăciunile acestui cuvios! Apoi m-am înștiințat
că acela era Moise ungurul. Atunci a venit spre mine o lumină negrăită, în
care sînt și acum, netrebuindu-mi lumînare ziua și noaptea. Asemenea și toți
cei ce vin la mine, se satură de o lumină ca aceasta și văd la arătare mîngîierea
mea, care m-a luminat în noaptea Învierii, pentru nădejdea luminii ce va să
fie".
Astfel, Cuviosul Părintele nostru Ioan, sfîrșindu-și mărtu-risirea
mult chinuitei sale vieți, s-a întors spre cel pătimaș și i-a mai zis: "Dar
noi, frate, singuri ne-am pironit mintea spre iubirea trupească; de aceea
Dumnezeu trimite patimi asupra noastră cu dreapta Sa judecată, fiindcă niciodată
n-am făcut roade vrednice de pocăință. Deci, frate, îți zic aceasta: să ne
rugăm Cuviosului Moise, că el îți va ajuta ție! Atunci s-a rugat împreună
cu pătimașul și, luînd un os din moaștele Cuviosului Moise, l-a dat lui zicînd:
"Lipește acest os pe trupul tău". El, făcînd aceasta, a simțit îndată că i
s-a stins aprinderea, i-a încetat săltarea și i s-au omorît toate patimile
desfrînării în trupul lui; și de atunci nu i se mai făcea lui supărare.
Deci sfîntul și pătimașul au dat laudă lui Dumnezeu, că l-au
preamărit în viața sa prin curăție. Apoi Cuviosul Părintele nostru Ioan, în
puțină vreme după mărturisirea chinurilor sale celor multe, în 18 zile ale
lunii iulie, și-a dat duhul în mîinile Domnului, ca să împărățească cu El.
Sfintele lui moaște, care izvorăsc tămăduiri, stau și pînă acum nemișcate,
ca un stîlp de tărie în fața vrăjmașului, acolo unde mai înainte s-a îngropat
singur pînă la umeri, pe cînd se nevoia.
Cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Ioan, al cărui
cinstit trup, ca al celui ce a biruit patima trupească prin multă chinuire,
s-a făcut stîlp în casa lui Dumnezeu, să ne fie și nouă a ne povățui pe pămîntul
ceresc cel făgăduit, ca și cu o lumină și o umbrire a stîlpului care este
aproape de Moise. În acele locuri care sînt vrednice celor de la piept - adică
pruncilor, nu altora, ci ca celui de la pieptul lui Hristos, așa și acestui
feciorelnic Ioan, adică cu darul și cu slava Celui în Treime slăvit, Căruia
se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|