Pătimirea Sfîntului Mucenic Emilian
(18 iulie)
Pe vremea împărăției păgînului împărat Iulian, depărtatul
de Dumnezeu, s-a pornit o cumplită prigoană împotriva creștinilor, ca un vifor
și furtună, încît s-a tulburat toată lumea. El dăduse poruncă, trimițînd ighemoni
aspri, în toată stăpînirea Romei, prin toate țările și cetățile, ca toți creștinii
din toată seminția și neamul și de toată vîrsta, să fie dați fără de milă
la cumplite chinuri. Cu o nedreaptă poruncă ca aceea, Iulian, întărîtîndu-se
cu mînie și cu vrajbă împotriva lui Hristos și a robilor Lui, a stricat legile
cele drepte, și a umplut Răsăritul și Apusul de sîngele creștinilor.
Și a așezat în cetatea Durostor, care se află în țara Mîsiei,
pe un muncitor nemilostiv, anume Capitolin, plin de înșelăciune și cu mintea
întunecată, pierzător de oameni și iubitor de idoli.
Acesta, intrînd în templu, după ce a adus jertfe tuturor
zeilor săi, s-a întors în palatul său. În altă zi a ieșit la locul cel de
judecată, care era în priveliște și a șezut pe un scaun înalt, cu mare mîndrie
și cu îngrozire spre înfricoșarea creștinilor. Deci, punînd de față porunca
împărătească, întreba cu dinadinsul de este cineva în cetate, care se împotrivește
zeilor și mărturisește că este creștin. Cetățenii cu jurămînt îl încredințau
că nu este în cetatea lor nici unul din acel fel; ci toți cu închinăciune
și cu jertfe, cinstesc pe zei în toate zilele.
Auzind acestea, ighemonul Capitolin s-a bucurat foarte mult,
și a poruncit să fie chemate la un ospăț toate căpeteniile sale, zicîndu-le:
"De vreme ce vă văd pe voi slujind cu osîrdie părinteștilor zei, se cade ca
în ziua de astăzi să mîncăm, să bem și să ne veselim împreună".
În acea cetate era un creștin tăinuit cu numele Emilian,
rob al oarecărui bărbat cinstit și mai mare al cetății. Pe cînd aceștia petreceau
împreună cu Capitolin, fericitul Emilian, aflînd vreme bună să cîștige cununa
vieții celei de sus, fiindcă se socotea pe sine creștin nu numai în fața lui
Dumnezeu și a îngerilor, ci cunoscut și în fața oamenilor și ca lucrul acesta
să fie arătat tuturor, îmbrăcat fiind totdeauna ca un viteaz ostaș al lui
Hristos cu platoșa credinței și cinstita cruce, a intrat în capiștea idolească
și, luînd un ciocan de fier, a răsturnat cu mîinile sale toți idolii, sfărîmîndu-i
în bucăți. Apoi a răsturnat altarul lor, jertfele care erau înaintea lor le-a
aruncat, a spart sfeștnicele și a vărsat toate vasele.
După plecarea lui, a intrat în capiște un elin oarecare,
servitorul lui Capitolin, și văzînd toate sfărîmate, s-a spăimîntat. Alergînd,
a vestit ighemonului și tuturor căpeteniilor ce erau la masă cu dînsul. Atunci
el îndată s-a tulburat și s-a mîniat foarte tare și a trimis cu sîrguință
să caute pe cel ce a îndrăznit să facă o răutate ca aceea. Alergînd trimișii
degrabă, au văzut pe un oarecare țăran venind de la țarină, mergînd pe lîngă
capiște; deci, prinzîndu-l pe acela, l-au adus la palatul lui Capitolin, tîrîndu-l
ca pe un tîlhar. După el venea mult popor cu slujitorii idolești, plîngîndu-se
de sfărîmarea zeilor lor.
Fericitul Emilian, văzînd aceasta, a gîndit în sine, zicînd:
"De voi tăinui eu lucrul meu, apoi ce folos va fi din aceasta; oare nu mai
rău voi îngreuna conștiința mea, făcîndu-mă pricinuitor de moartea omului
nevinovat și voi fi pedepsit ca un ucigaș înaintea lui Dumnezeu?" Aceasta
gîndind, el a alergat la cei ce trăgeau și băteau pe omul acela, i-a oprit
pe dînșii și cu glas mare a strigat: "Lăsați pe acest nevinovat, și luați-mă
pe mine; pentru că eu am sfărîmat și am călcat pe zeii voștri cei fără de
suflet". Deci, apucîndu-l soldații l-au dus cu bătăi și cu ocări la palatul
lui Capitolin, lăsînd pe omul acela.
Ighemonul, șezînd înaintea poporului la obișnuita lui judecată
și văzînd pe Emilian, a zis către cetățeni: "Cine este acesta?" Iar cetățenii
au zis: "Acesta este cel ce a sfărîmat pe zeii noștri și a răsturnat jertfele".
Ighemonul, umplîndu-se de mînie, a grăit către cetățeni cuvinte mai aspre:
"Voi ați zis că nu este în cetatea voastră nici un potrivnic zeilor, dar iată,
prin nepurtarea voastră de grijă, s-a găsit unul ca acesta; pentru această
pricină veți plăti la visteria împărătească o litră de aur".
Aceasta zicînd către cetățeni, s-a întors spre fericitul
Emilian și a început a-l întreba pe el cu mînie, zicîndu-i: "Cap necurat,
să ne spui nouă cum te numești?" Emilian, viteazul ostaș al lui Hristos, a
răspuns: "Sînt creștin". Ighemonul, mîniindu-se și mai mult, a zis: "Necuratule,
numele tău să ni-l spui". Mucenicul a răspuns: "Dacă mă întrebi de numele
meu obișnuit, să știi că părinții mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevăratul
Dumnezeu, m-a învrednicit a fi și a mă numi creștin". "Spune-ne cine te-a
îndemnat să aduci astfel de ocări nemuritorilor zei?"
Atunci robul lui Dumnezeu a răspuns: "Dumnezeu și sufletul
meu mi-au poruncit să sfărîm idolii cei fără de suflet care se numesc de voi
zei. Aceasta am făcut ca să se arate tuturor că sînt pietre fără suflet, muți
și surzi, în care nu se află nici un fel de grăire. Deci, să știi că nu am
adus ocară adevăratului Dumnezeu, Care a făcut toate, ci am defăimat zeii
voștri cei mincinoși, care n-au creat nimic, ca să piară în veci, ca unii
ce sînt făcuți de voi".
Capitolin a întrebat iarăși: "Singur tu ai sfărîmat pe zei,
sau a fost și altcineva cu tine?" Sfîntul Emilian a răspuns: "Singur eu, cu
ajutorul lui Hristos, am sfărîmat pe zeii voștri; iar jertfele și lumînările
lor le-am călcat în picioare; astfel că nici unul n-a putut să-și izbîndească
strîmbătatea sa, nici să scape din mîinile mele, pentru că n-au putere, nici
simțire. Cu dreptate spune Sfînta Scriptură: Să se facă asemenea lor, cei
ce-i fac pe ei și toți cei ce se încred în ei!
Atunci ighemonul, mîniindu-se, a poruncit să-l dezbrace spre
bătăi. Mucenicul fiind dezbrăcat pentru bătăi, ighemonul a zis către el: "Ticălosule,
spune-ne cine te-a îndemnat să necinstești pe zei?" Sfîntul, cu mare îndrăzneală
i-a răspuns: "Ți-am spus mai înainte și îți spun și acum că nimeni altul decît
numai Dumnezeu mi-a poruncit să fac aceasta".
Auzind ighemonul aceasta, a zis către slujitori: "Întindeți-l
și-l umpleți de răni adînci, ca să știe că îndrăzneala lui nu-i va ajuta,
nici nu-l va elibera din mîinile mele". Mucenicul fiind bătut cumplit și pămîntul
roșindu-se de sîngele său, ighemonul a zis către dînsul: "Spune cine te-a
îndemnat să faci răul acesta?" Iar muceni-cul a răspuns: "Ți-am spus și tot
nu mă crezi? Dumnezeu mi-a poruncit mie și sufletului meu, însă nici un rău
nu am făcut, ci bine; pentru că am rușinat pe diavol și am preamărit pe Dumnezeu!"
Ighemonul Capitolin a zis către slujitori: "Întorceți-l și-l
loviți pe pîntece și pe piept, pentru că este îndrăzneț și neascultător legilor
împărătești". După ce mucenicul a fost bătut multă vreme fără de cruțare,
ighemonul a poruncit să înceteze cu bătaia și a zis către sfînt: "Rob ești,
sau liber?" Sfîntul Emilian a răspuns: "Sînt rob al lui Hristos și slujitor
unui om oarecare, prefectul acestei cetăți". Auzind ighemonul aceasta, s-a
mîniat foarte mult pe omul acela din cetate care era stăpînul lui Emilian,
că ține la dînsul pe un rob potrivnic zeilor și nesupus poruncii împăratului;
de aceea a pus asupra lui condiție ca să dea la visteria împărătească o litră
de argint; iar mucenicului i-a zis: "La ce-ți va folosi mărimea trupului tău?
Căci ai disprețuit să te împotrivești chinurilor, ca să te arăți mai nevrednic
dintre toți. Pentru aceasta, ca nu cumva și alții să se gîndească la acestea
și, prin tine, să se rătăcească în numele tău, tu singur vei fi aruncat în
flacăra cuptorului".
Atunci, Sfîntul Emilian a zis servitorilor: "Liberați-mă
puțin ca să mă rog Dumnezeului meu". Deci, după ce s-a rugat și și-a împlinit
rugăciunea, îndată slujitorii și poporul, luînd pe sfînt, l-au scos afară
din cetate și, aprinzînd un foc mare aproape de malul rîului Dunărea a aruncat
într-însul pe Sfîntul Mucenic Emilian, socotind că va deveni îndată cenușă.
Dar văpaia focului, înconjurînd pe sfînt, nu s-a atins de dînsul, ci l-a păzit
întreg și neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, ce erau aproapre, i-a
cuprins flacăra și i-a ars de tot.
Văzînd Slăvitul Mucenic Emilian că focul nu l-a atins, a
mărit pe Dumnezeu și, întorcîndu-se către răsărit, s-a însemnat cu semnul
Sfintei Cruci și, ridicîndu-și privirile către cer, a zis: "Doamne, Iisuse
Hrisoase, primește duhul meu!" Și, zicînd astfel, a adormit în pace. Iar focul
fiind stins, trupul său a rămas nevătămat de foc, încît nici perii capului
n-au ars. După aceasta, cetățenii care erau în taină creștini, mergînd la
femeia ighemonului, care asemenea era în taină creștină, au spus ei toate
cele despre sfînt, îndemnînd-o să ceară de la bărbatul ei trupul mucenicului
spre îngropare.
Deci, femeia, rugîndu-se de bărbatul său, acela i-a poruncit
să-l ia fără temere. Credincioșii, luînd trupul Sfîntului Emilian, l-au îngropat
cu pînze curate, l-au uns cu aromate și apoi l-au îngropat cu cinste cu psalmi
și cu cîntări, în locul numit Ghizidina, departe de cetatea Durostor ca la
trei stadii.
Sfîntul Mucenic Emilian a pătimit pentru Hristos de la ighemonul
Capitolin, în 18 zile ale lunii lui iulie, stăpînind în Roma Iulian Paravatul,
iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl
și cu Sfîntul Duh I se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii
vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|