Viața Sfîntului Prooroc Iezechiel
(21 iulie)
Sfîntul Prooroc Iezechiel era dintr-o cetate evreiască, ce
se numea Sarira. El era fiul lui Buzi, din seminția lui Levi, preot al Dumnezeului
celui Preaînalt.
Sfîntul Prooroc Iezechiel a fost robit și dus în Babilon
de Nabucodonosor, împăratul acestei cetăți, împreună cu Ioachim, împăratul
iudeilor, numit Iehonia al II-lea, în a doua robie a Ierusalimului; pentru
că Ierusalimul a fost robit de trei ori de către Nabucodonosor. Întîi în zilele
lui Ioachim, împăratul Iudeei, care în Sfînta Scriptură se numește și Iliachim
și Iehonia, fiul lui Iosie, fratele lui Ioahaz și al lui Sedechie; iar tatăl
lui Iehonia este altul, pe care, după ce l-a legat cu lanțuri, Nabucodonosor
l-a dus în Babilon. Tot atunci au fost duși în robie și Sfîntul Prooroc Daniil
împreună cu cei trei tineri: Anania, Azaria și Misail. Însă după puțin timp,
Nabucodonosor l-a liberat pe Ioachim iarăși în Ierusalim la împărăție, făcîndu-l
pe el birnic.
Ioachim stînd trei ani sub stăpînirea lui, iar după cei trei
ani, nevrînd să-i mai dea dajdie, a venit iarăși împotriva Ierusalimului puterea
lui Nabucodonosor, care a luat cetatea, iar împăratul Ioachim a fost ucis
și aruncat afară din cetate, spre mîncarea cîi-nilor.
În locul lui, din porunca lui Nabucodonosor, a fost pus împărat
fiul lui Ioachim, care, așijderea se numea Ioachim, după numele tatălui său,
și l-a făcut pe dînsul un alt Iehonia, care era asemenea birnic împărăției
Babilonului, precum fusese și tatăl lui. Dar, deoarece acest Iehonia era rău
înaintea lui Dumnezeu, de aceea, cu voia lui Dumnezeu, Nabucodonosor, după
cîtva timp, a venit iarăși în Ierusalim și a luat în robie pe Iehonia cu toată
casa lui. Asemenea a luat o mulțime de oameni însemnați și de bărbați viteji.
Toți cîți erau îndemînatici la război și toți cei iscusiți au fost luați;
de asemenea au fost luate și vasele bisericești cele de aur. Aceasta a fost
a doua robie a Ierusalimului.
În această robie, Sfîntul Prooroc Iezechiel, Mardoheu și
Iosedec - tatăl lui Isus, acela care împreună cu Zorobabel, a înnoit biserica
cea stricată a Ierusalimului - au fost duși în robie. Deci, a treia și cea
mai de pe urmă risipire și pustiire a Ierusalimului de către Nabucodonosor
a fost în zilele împăratului Sedechie; pentru că Nabucodonosor l-a pus pe
el împărat în locul lui Iehonie, punînd asupra lui și dajdie. Cînd Sedechie
a aruncat de pe el jugul lui Nabucodonosor, atunci acesta, venind cu toată
puterea haldeiască, a risipit cu desăvîrșire Ierusalimul, trecîndu-l prin
foc și sabie; iar poporul care a rămas viu l-a dus în robie. Din această vreme
a încetat împărăția Iudeii și a lui Israil. Despre această a treia risipire
a Ierusalimului de către Nabucodonosor, s-a scris mai pe larg în viața Sfîntului
Prooroc Ieremia.
Iezechiel, preotul lui Dumnezeu, petrecînd în robia Babilonului,
își avea locuința sa lîngă rîul ce se numea Hovar. Atunci, în anul al treizecilea
al vieții lui și în al cincilea an al robiei lui Iehonia, în luna a patra
- adică în iunie, care este a patra de la martie -, și într-a cincea zi a
acelei luni, i s-a arătat o vedenie de mare mirare, în acest fel: A văzut
cerurile deschizîndu-se, iar spre miazănoapte era un vînt foarte tare. De
acolo venea un nor mare și luminos, iar prin mijlocul norului umbla un foc,
ce strălucea împrejur și arunca raze. Din mijlocul acelui nor se vedeau niște
jivine, la vedere ca arama curată arsă de foc; fiecare jivină avea cîte patru
fețe: față de om, de leu, de vițel și de vultur și aveau încă și cîte patru
aripi, iar sub aripi mîini omenești; deci, două aripi le aveau întinse spre
zburare, iar cu celelalte două își acopereau goliciunea trupurilor lor; și
lumina cea de foc se întorcea între jivine, ieșind și fulgere din foc.
Apoi se mai vedeau și patru roți mari; lîngă fiecare roată
era o junică, iar roțile acelea erau la vedere ca tarsisul sau ca piatra de
hrisolit, care înflorea ca marea Lazoreului, cea cu strălu-cire de aur, care
se face din razele soarelui; apoi încă se vedea ca și cum în roțile acelea
mai erau și alte roți. Toate acele roți aveau putere de viață, ca și cum ar
fi fost însuflețite. La roțile acelea se vedeau înjugate patru junice și cînd
ele mergeau, se învîrteau și roțile cu dînsele; iar cînd stăteau, se opreau
și roțile. Cînd mergeau ele, din aripile lor se făcea un zgomot ca de ape
multe și ca o ceată de popor mult; iar cînd stăteau ele, tăceau și aripile
lor, însă stăteau și tăceau în acel ceas, cînd de la înălțimea lui Dumnezeu
se auzea glas, pentru că deasupra acelor patru junici și roți se vedea o tărie
în chipul cristalului și pe acea tărie era un scaun în chipul safirului și
pe scaun o asemănare omenească prealuminoasă și strălucitoare, și împrejur
se asemăna cu curcubeul ce se vede pe nori în timp de ploaie.
O astfel de vedenie a slavei Domnului s-a arătat Sfîntului
Iezechiel, în care se vedea luminoasa asemănare omenească, după tîlcuirea
celor de Dumnezeu înțelepți și insuflați; căci cea de pe scaun în chipul safirului
închipuia întruparea Fiului lui Dumnezeu din pîntecele Preacuratei Fecioare,
care a fost scaun însuflețit al lui Dumnezeu. El S-a făcut om dintr-însa,
fiind mai înainte închipuită pe acel scaun în chipul safirului; pentru că
safirul, piatra ce de mare preț, fiind asemenea cu cerul, prin floarea sa
cea luminoasă, are într-însul părticele în felul aurului, după cum cerul are
stelele. Safirul este asemenea cu Preasfînta Fecioară Maria, în care, ca într-o
fire cerească, nu este nici o prihană și pîntecele ei s-a arătat mai desfătat
decît cerurile, încăpînd într-însul pe Cel neîncăput și s-a împodobit cu acele
daruri dumnezeiești ca și cu niște stele.
Cele patru jivine cu cîte patru fețe, închipuiau pe cei patru
Sfinți Evangheliști, care, scriind viața cea pămîntească a Domnului nostru
Iisus Hristos, au scris omenirea lui cu față omenească, care se închipuia
în jivinile acelea. Dumnezeirea lui Hristos se arăta prin chipul leului; pătimirea
lui Hristos prin chipul vițelului, iar Învierea și Înălțarea lui Hristos se
vedeau în chipul vulturului. Cele patru roți cu mulți ochi și în care se vedeau
și alte roți, închipuiau cele patru părți ale lumii, care are într-însa diferite
popoare, la care, ajungînd propovăduirea Apostolilor, a deschis ochii minții
la multe popoare, spre cunoștința și vederea lui Dumnezeu. Focul ce se vedea
umblînd în mijlocul descoperirii, strălucind mult împrejur, însemna mărirea
cea neapropiată a slavei lui Dumnezeu. Deci și alte taine duhovnicești se
închipuiau într-acea minunată și înfricoșată vedenie, pe care văzînd-o Sfîntul
Iezechiel, de spaimă a căzut cu fața la pămînt. El a auzit un glas de sus,
de asemănare omenească, care ședea pe scaun, zicînd către dînsul: "Fiul omului,
șezi pe picioarele tale, ca să vorbesc cu tine!" Atunci a venit la dînsul
o putere nevăzută care l-a ridicat de la pămînt și l-a pus pe picioare.
Proorocul stînd cu cutremur înaintea slavei Domnului, care
i s-a arătat, Domnul a zis către dînsul: "Fiul omului, te trimit pe tine în
casa lui Israil, la poporul cel care M-a amărît și încă Mă amărăște pe Mine.
Ei singuri și părinții lor s-au lepădat de Mine pînă în ziua de astăzi și
sînt mîndri și împietriți la inimă; de aceea te trimit pe tine la dînșii ca
să le spui cuvintele Mele și să nu te temi de ei, chiar de se vor răi asupra
ta și te vor înconjura ca niște scorpii".
Acestea grăindu-le Domnul, Iezechiel a văzut o mînă întinsă
către dînsul și într-însa o hîrtie strînsă; apoi mîna aceea a desfăcut înaintea
lui hîrtia și într-însa era scris: Tînguire, jale și amar! Domnul a
zis către dînsul: Fiul omului, mănîncă hîrtia aceasta și mergi de spune
fiilor lui Israil, cele ce-ți poruncesc Eu ție. După aceea, Iezechiel,
deschizînd gura, a mîncat hîrtia aceea și din ceasul acela s-a umplut de proorocescul
dar și duh. După ce a dispărut din ochii lui acea vedenie, a auzit un glas
ca de la popor mult, grăind: Bine este cuvîntată slava Domnului de la locul
Lui! Zgomotul aripilor de la jivinile care zburau și al roților care mergeau,
se asemăna cu un zgomot de cutremur mare; astfel acea înfricoșată căruță a
slavei lui Dumnezeu s-a dus în înălțime dinaintea lui și așa s-a sfîrșit vedenia
aceea.
După aceasta, proorocul, tăcînd șapte zile, se gîndea întru
el la cele văzute și auzite. Deci, a auzit iarăși cuvîntul Domnului, zicîndu-i:
Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israil; vei asculta cuvîntul
ce-Mi va ieși din gură și-l vei vesti ca din partea Mea. De voi zice celui
rău: Vei muri! Și tu nu-l vei înștiința, nici nu-i vei grăi, pentru a abate
pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiurea
sa și Eu voi cere sîngele lui din mîna ta. Iar dacă tu vei înștiința pe cel
rău și el nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea sa cea rea,
acela va pieri de păcatul său, iar tu îți vei mîntui sufletul tău!
După aceasta Iezechil a fost scos de Duhul la un cîmp și
iarăși a văzut slava Domnului ca și întîi. Atunci i s-a poruncit să se închidă
în casa sa și să petreacă în tăcere pînă la o vreme, cînd Domnul îi va porunci
ca să-și deschidă gura și să propovăduiască cuvintele lui Dumnezeu. Apoi i
s-a descoperit lui în tăcere, ceea ce avea să se întîmple după puțini ani;
adică prădarea și dărîmarea Ierusalimului de către haldei, pe care nu numai
cu cuvîntul să le-o spună poporului, dar și cu fapta să le-o închipuiască.
Lui i s-a mai poruncit de Domnul să-și radă capul și barba
și în trei părți, desprinzînd perii, cu măsură să-i împartă; o parte să o
ardă cu foc în mijlocul cetății, altă parte să-i taie cu sabia, iar cea de-a
treia s-o risipească în văzduh, arătînd prin aceea, că Dumnezeu voiește ca
pe popoarele lui Israil din Ierusalim și din toată Palestina, care nu voiau
să se întoarcă la adevărata pocăință și nu se leapădă de la urîciunile idolești,
are să le pedepsească în trei părți cu judecata Sa cea dreaptă; de aceea le-a
despărțit, ca fiecare să-și ia partea sa de pedeapsă.
Deci, o parte de popor la înconjurarea Ierusalimului va muri
de foame și de ciumă; cealaltă parte va cădea sub sabia haldeilor și a treia,
prin toată lumea se va risipi. Deci, toate acestea s-au împlinit, fiindcă
poporul evreiesc a mîniat foarte mult pe Dumnezeu. Pentru că în acea vreme,
deși ei slujeau Dumnezeului Celui ceresc, Care a scos pe strămoșii lor din
Egipt cu mînă tare și cu braț înalt, însă, deprinzîndu-se a se închina zeilor
din zilele împăratului Solomon, nu se despărțeau de dînșii, fiind înșelați
prin praznicele lor cele urîte. Deci, ei nu erau opriți de nimeni a face toate
acele ospățuri necurate și toate cele de rușine fărădelegi, căci, împărații,
domnii și judecătorii erau povățuitori spre păgînătate.
Evreii se închinau Dumnezeului ceresc, însă se țineau și
de păgînătatea închinării de idoli și pe idoli îi puneau în dumnezeieștile
biserici; și, unde mai înainte numai Unuia singur Dumnezeu i se aducea jertfă,
după aceea aduceau și diavolilor jertfe necurate, lucru care era foarte neplăcut
Domnului. El socotea poporul evreu ca pe o femeie desfrînată, care nu-și păzea
credința bărbatului său cel adevărat, ci și cu alții păcătuia. Pentru aceasta,
Domnul a zis mai pe urmă și în Evanghelie despre poporul iudaic: Neam viclean
și desfrînat! Dumnezeu, și mai înainte, în proorocia lui Ieremia, a asemănat
neamul acela cu o femeie preadesfrînată și pe acela îl îndemna spre pocăință
multă vreme prin sfinții prooroci.
Dar, fiindcă nu se pocăiau, i-au dat haldeilor pentru a-i
risipi desăvîrșit; iar pămîntul lor l-a lăsat în pustiire ca la 70 de ani.
Dar atunci, deși Zorobabel, după cei 70 de ani, a înnoit Ierusalimul și biserica,
însă nu mai avea podoabele cele mai dinainte, bogățiile și slavele. Evreii
cei eliberați din robia Babilonului, deși se mutaseră iar în pămîntul lor,
însă nu se conduceau de împărații lor, ci erau sub jug străin și greu, slujind
împăraților de altă limbă; întîi babilonienilor, apoi egiptenilor și după
aceea romanilor, de la care au pierit desăvîrșit. Despre această risipire
a Ierusalimului, singur Domnul a proorocit, zicînd: Nu va rămîne aici piatră
pe piatră, care să nu se risipească. Iar despre pustiirea cea mai înainte
de haldei, Sfîntul Prooroc Iezechiel era înaintevestitor, ca și ceilalți prooroci.
Pe vremea Sfîntului Prooroc Iezechiel, care petrecea în robia
Babilonului în pămîntul haldeilor, viețuia în Ierusalim și Sfîntul Ieremia.
Amîndoi acești prooroci, deși erau depărtați cu mult unul de altul, însă prooroceau
la fel despre pustiirea Ierusalimului și despre alte lucruri, care se arată
în cărțile lor; pentru că Duhul lui Dumnezeu lucra deopotrivă în amîndoi proorocii.
Astfel, se trimiteau în Babilon de către unii din Ierusalim cuvintele cele
proorocești la frații cei robiți, iar de la Babilon se trimiteau la Ierusalim
cuvintele lui Iezechiel.
Iezechiel mărturisea poporului său din Babilon că este adevărată
proorocia lui Ieremia din Ierusalim, iar Ieremia dădea mărturisiri despre
adevărata proorocie a lui Iezechiel. Însă acele proorocii nu se credeau de
către iudeii cei răzvrătiți și puțini în credință, pentru că, abătîndu-se
spre înșelăciunea închinării de idoli, puneau toată credința lor în proorocii
cei mincinoși; iar pe sfinții prooroci, care cu Duhul lui Dumnezeu prooroceau
adevărul, îi socotea mincinoși. Pentru aceea ierusalimitenii chinuiau pe Ieremia,
iar pe Iezechiel, care era în robia Babilonului, îl munceau în legături, precum
îi zisese Domnul înainte, grăindu-i: S-au dat legături asupra ta și te
vor lega cu ele.
Sfîntul Iezechiel era atît de mare înaintevăzător, încît
pe cele ce se făceau departe, le vedea ca pe cele ce erau înaintea ochilor.
Pe cînd era în Babilon, vedea cele ce se făceau în Ierusalim și le spunea
popoarelor care erau în robie cu dînsul. Într-o vreme a fost răpit din Babilon
de înger și dus în Ierusalim și a fost pus în biserica lui Solomon. Acolo
a văzut pe idolii care stăteau înăuntru și afară, ca o urîciune a pustiirii
la loc sfînt, și slujirile cele spurcate care li se făceau; pe oamenii cei
mai mari ai lui Israil, aducînd tămîie idolilor; preoții întorcîndu-și fața
de la scaunul lui Dumnezeu și închinîndu-se soarelui, și femeile care ședeau
plîngînd lîngă Tamuza, ce se zice de elini Adonida sau necurata Afrodită,
ucisă de un vier sălbatic și cinstită între zei de cei păgîni și de evreii
cei răzvrătiți. Iar slava lui Dumnezeu o vedea după asemănarea celei văzute
mai înainte la rîul Hovar, care, fiind mîniată, se sfătuia să iasă din biserică,
lăsînd-o pustie. El a auzit pe Domnul grăind către dînsul: Fiul omului,
au doară mică este fărădelegea aceasta pe care o fac popoarele acestea, precum
vezi? Ei au umplut pămîntul de necurății și s-au sfătuit să Mă întărîte și
să Mă lepede. Deci, le voi face și izbîndire întru mînia Mea și nu-i va cruța
ochiul Meu, nici îi va milui; și cînd vor striga cu glas mare spre urechile
Mele nu-i voi auzi.
Atunci s-a auzit glasul lui Dumnezeu, strigînd cu groază
și cu frică către prooroc, zicînd astfel: S-a apropiat izbîndirea și pieirea
cetății; deci, să aibă fiecare în mîini arme de ucidere! Domnul zicînd
aceasta, au ieșit șase bărbați înfricoșați, înarmați cu săbiile trase, iar
în mijlocul lor era un bărbat îmbrăcat în veșminte de in, avînd călimări și
trestie de scris, și a zis Domnul către dînsul: Treci prin mijlocul cetății
Ierusalimului și fă semn în fruntea bărbaților și robilor Mei, care pătimesc
durere în inimile lor, care suspină și plîng pentru fărădelegi în cetatea
aceasta, și pe cei aleși ai mei îi vor feri de pedeapsă.
Deci, s-a dus bărbatul acela îmbrăcat cu haine de in și a
făcut semn pe fruntea acelor popoare, care cu adevărat slujeau adevăratului
Dumnezeu. Semnul acela era o slovă grecească, care se chema "Tau" și care
se asemăna cu cinstita Cruce. În urma bărbatului aceluia care străbătea cetatea
cu cuviință preoțească și însemna pe robii lui Dumnezeu, au fost trimiși cei
șase bărbați înfricoșați. Aceia închipuiau pe cei șase voievozi ai puterilor
haldeiești și care erau să vină cu Nabucodonosor, spre pierderea Ierusalimului.
Domnul cel mîniat a grăit către cei șase bărbați: Mergeți după el prin
cetate și loviți! Să nu aveți nici o milă și ochiul vostru să fie necruțător!
Nu cruțați, nici nu miluiți, nici pe bătrîni, nici pe tineri, nici pe femei,
nici pe fecioare și nici pe prunci; ci ucideți pe toți, începînd de la preoții
cei sfinți și de la bărbații cei mai mari; iar peste cei care este semnul
Meu, de aceia să nu vă atingeți.
Sfîntul prooroc a văzut uciși din amîndouă părțile, în răpirea
aceea, toată rînduiala și vîrsta poporului Ierusalimului, precum era să se
săvîrșească în faptă. Atunci a căzut cu fața la pămînt, înaintea Domnului,
strigînd: Amar, amar mie, Doamne, că voiești să pierzi rămășițele lui Israil,
vărsînd mînia Ta peste Ierusalim! După aceasta a văzut iar pe bărbatul
acela cu haină de in, care, întorcîndu-se la Domnul, a zis: Doamne, am
făcut precum mi-ai poruncit. Domnul i-a poruncit iar ca să ia cu pumnii
cărbuni de foc din mijlocul roților heruvimilor și să-i verse peste tot Ierusalimul,
ca acela nu numai de sabie, dar și de foc să se ardă de haldei. După răpirea
și vedenia aceea, proorocul s-a aflat iar între haldei la locul său; iar cele
văzute s-au împlinit îndată.
Sfîntul Iezechiel a proorocit și asupra popoarelor dimprejur,
care au rîs de pedeapsa ce a venit asupra Ierusalimului de la Dumnezeu, adică
asupra amonitenilor, a moabitenilor, a edomitenilor, a filistenilor, a idumeilor,
a celor din Tir și Egipt, care era să vie asupra lor prin haldei, pentru că
s-au bucurat de risipirea și pustiirea Ierusalimului. Împlinindu-se toate
acestea, a proorocit mai pe urmă despre potolirea mîniei dumnezeiești, cea
asupra evreilor, și de întoarcerea lor de la Babilon la moștenirea lor, de
îngrădirea și înnoirea cetății și a bisericii; pentru că el a fost al doilea
rînd răpit de mîna Domnului în pămîntul Iudeei.
Acum Ierusalimul fiind dărîmat și pustiit, el a văzut într-o
descoperire, ce i s-a făcut acolo, locul Ierusalimului măsurîndu-se prin porunca
lui Dumnezeu și zidindu-se cetatea și biserica Domnului și slava lui Dumnezeu
umplînd biserica sa, precum se scrie mai pe larg despre aceasta în prooroceasca
lui carte. Sub toată acea vedenie se închipuia cu taină eliberarea noastră
din robia vrăjmașului și rînduiala Bisericii lui Hristos, care era să fie
prin arătarea în trup a Dumnezeului Celui născut din Preacurata Fecioară,
pe care proorocul acesta a numit-o ușă încuiată și de nimeni deschisă, decît
numai de Dumnezeu.
Lui i s-a descoperit de la Dumnezeu și despre învierea morților.
El se vedea că era răpit de mîna lui Dumnezeu și pus în mijlocul unui cîmp,
care era plin de multe oase de oameni. Acele oase toate, prin cuvîntul lui
Dumnezeu, au primit carne și, venind asupra lor duhul, au înviat, s-au sculat
pe picioarele lor și s-a făcut o adunare foarte mare și a zis Domnul: Voi
deschide mormintele voastre și vă voi scoate dintr-însele!
Încă și despre multe alte taine dumnezeiești, care erau să
vină în anii cei mai de pe urmă în arătata săvîrșire, s-au făcut descoperiri
proorocului lui Dumnezeu. El le-a vestit pe toate mai înainte și le-a scris
în cartea sa; iar cel ce voiește să le știe, să citească acolo. Iar noi, scurtînd
cuvîntul, aceasta o vom pomeni despre dînsul, numai de la acei povestitori
vrednici de credință, căci și dînsul a fost făcător de minuni ca și Moise
și a fost despărțitor de ape. Căci, odată, adunîndu-se la dînsul lîngă rîul
Hovar mult popor evreiesc, au năvălit asupra lor tîlharii haldeilor, iar el
a făcut cu rugăciunea sa de s-a despărțit apa rîului și a dat calea uscată
popoarelor celor prigonite, ca să scape în partea cealaltă. Popoarele evreiești
au trecut pe uscat, iar haldeii, care au îndrăznit a alerga după dînșii pe
aceeași cale, au fost acoperiți de apă și au pierit. Judecînd în Babilon seminția
lui Dan și a lui Gad și văzîndu-i că nu cinsteau pe Domnul, ci prigoneau pe
cei ce păzeau legea Lui, a trimis asupra locașurilor lor balauri și jivine,
care mîncau pe copii și dobitoacele lor. Apoi, fiindu-i milă de rana cea aducătoare
de moarte a acelora, a izgonit de la dînșii balaurii și jivinele cu rugăciunea.
Într-o vreme de foamete a înmulțit popoarelor hrană îndestulată,
cu rugăciunile sale către Dumnezeu, și pe cei slăbiți de foame pînă la moarte,
i-a întors la viață de la porțile morții. După aceea, el s-a sfîrșit cu sfîrșit
mucenicesc; căci, văzînd pe poporul său, care era cu dînsul în robie, că se
împărtășea la slujirea idolilor cu haldeii și se obișnuise la toate lucrurile
cele necurate ale acelora, îi mustra și-i îndemna să înceteze cu acele fărădelegi,
îngrozindu-i cu mînia lui Dumnezeu. De aceea, mai-marele evreilor, care se
dăduse la păgînătatea haldeiască, umplîndu-se de mînie, l-a ucis pe el, rupîndu-l
cu caii.
Iar trupul lui cel rupt, adunîndu-l popoarele, l-au îngropat
în satul Maur, în mormîntul lui Sim și al lui Apfaxis, strămoșii lui Avraam.
Acolo se adunau la mormîntul lui mulțime de popoare evreiești, unde săvîrșeau
rugăciunile lor către Domnul Savaot, Căruia se cuvine slava, în vecii vecilor.
Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|