Sfîntul Sfințit Mucenic Apolinarie,
Episcopul Ravenei
(23 iulie)
În zilele Cezarului Claudie, Sfîntul Apostol Petru a mers
din Antiohia la Roma, cu mulți creștini. El, intrînd într-o adunare jidovească,
le-a spus că este iudeu; apoi a început să le propovă-duiască pe Iisus Hristos,
arătîndu-le din cărțile proorocești, că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu
și că a venit să mîntuiască neamul omenesc. Sfîntul Petru le-a mai povestit
lor toate minunile lui Hristos pe care le-a făcut în Israil. Propovăduind
el toate acestea în toate zilele, mulți dintre iudei au crezut în Hristos.
Dar nu numai din iudei, ci și din romani, mulți, auzind propovăduirea Apos-tolului,
primeau cu bucurie cuvîntul lui, zicînd: "Dumnezeu a cercetat neamul omenesc,
trimițînd pe Fiul Său spre înnoirea lumii". Deci, crezînd în Hristos, s-au
botezat.
Nu după multă vreme, Sfîntul Apostol Petru a zis către ucenicul
său, Apolinarie, care venise cu dînsul din Antiohia: "Iată, ai învățat bine
a cunoaște pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și te-ai înștiințat de faptele Lui
cele dumnezeiești; deci, să primești sfințirea Sfîntului Duh și să te duci
în cetatea Ravena, ca să propovăduiești acolo numele lui Iisus Hristos, netemîndu-te
de nimic". Zicînd aceasta, a făcut rugăciune și, punînd mîinile pe capul lui,
l-a făcut episcop al cetății Ravena, zicîndu-i: "Domnul nostru Iisus Hristos
să-ți trimită pe îngerul Său, care îți va găti calea și îți va împlini cererile
tale". Apostolul, grăind acestea către Apolinarie, l-a sărutat și l-a liberat
cu pace. Sfîntul Apolinarie, apropiindu-se de cetatea Ravena, a intrat în
casa unui oarecare ostaș, cu numele Irineu, voind să se odihnească. Și, făcînd
vorbă cu dînsul, i-a spus despre dînsul cine este, de unde și pentru ce a
venit în cetatea lor. Apoi i-a spus despre Iisus Hristos și despre puterea
Lui cea dumnezeiască.
Irineu a zis către dînsul: "O, străinule părinte, am un fiu
orb și dacă este vreo putere în propovăduirea ta, fă-l să vadă, că și eu voi
merge în urma Dumnezeului tău, crezînd întru Dînsul". Sfîntul a poruncit să
aducă la el pe acel orb. Acela fiind adus înaintea Sfîntului Apolinarie, s-au
adunat toți ai casei, voind să vadă ce va face orbului. Sfîntul, făcînd semnul
Sfintei Cruci pe ochii orbului, a grăit: "Dumnezeule, Care ești pretutindeni,
fă cunoscut pe Fiul Tău în cetatea aceasta, ca să se lumineze nu numai ochii
cei trupești ai acestor oameni, dar și cei sufletești; și astfel să Te cunoască
pe Tine, Unul, adevăratul Dumnezeu și pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care
L-ai trimis spre mîntuirea lumii". Sfîntul grăind acestea, îndată s-au deschis
ochii orbului și a văzut. Acela a căzut la picioarele omului lui Dumnezeu
împreună cu părinții săi și astfel toată casa aceea a crezut în Hristos și
s-a botezat în rîul care nu era departe de Ravena. De atunci, sfîntul a început
a petrece în casa lui Irineu.
În cetatea aceea era o femeie bolnavă cu numele Tecla, soția
tribunului, care, fiind bolnavă de mulți ani și căutată de mulți doctori iscusiți,
n-a putut să fie tămăduită; deci, s-a întîmplat lui Irineu, ostașul cel nou
botezat, a se duce la tribun și, văzîndu-l foarte mîhnit pentru femeia sa,
care bolea și nu se vindeca, a zis către dînsul: "Tribunule, este la mine
un om străin care a tămăduit pe fiul meu cel orb fără de nici o doctorie;
aceluia de-i vei porunci să vină la tine, va tămădui îndată pe soția ta".
Tribunul l-a întrebat: "De unde a venit aici, omul acela?" Irineu a răspuns:
"Din Roma". Tribunul a întrebat: "Este roman?" Irineu a răspuns: "Nu știu,
însă mi se pare că nu este roman, ci grec". Tribunul a zis: "Să-l aduci în
taină în casa mea".
Deci, pe cînd Sfîntul Apolinarie a intrat cu Irineu în cetatea
Ravena, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, zicînd: "Dumnezeule, Cel ce
ai ajutat învățătorului meu Petru, fii și mie ajutor, ca să se preamărească
numele Tău cel sfînt și să se săvîrșească în această cetate voia Ta". Sfîntul
intrînd în casa tribunului, acela a zis către dînsul: "Bine ai venit, doctore,
căci ce este mai dulce, decît apa cea rece celui însetat?" Sfîntul Apolinarie
a zis: "Pacea Domnului nostru Iisus Hristos să se odihnească peste voi". Tribunul
a întrebat: "Cine este Acela de care grăiești?" Apolinarie a răspuns: "Acela
este Fiul lui Dumnezeu, Care a înnoit toată lumea cea învechită". Tribunul
a zis: "Din aceasta mi se pare că este galileean". Sfîntul a răspuns: "Așa
este". Tribunul a întrebat: "Știi doctorii?" Răspuns-a sfîntul: "Nu știu nimic,
afară de numele lui Iisus. Să chemi aici pe toți ostașii de sub stăpînirea
ta și toți, privind, vor cunoaște puterea Domnului meu Iisus Hristos".
Tribunul a trimis îndată, de a chemat pe toți ostașii săi
și a zis către sfînt: "Uite, femeia mea zace pe patul durerii de mulți ani
și toate doctoriile nu i-au ajutat, ci mai mult au vătămat-o; de aceea, de
este în tine vreo putere tămăduitoare arat-o acum spre cea care bolește".
Sfîntul a grăit: "Dumnezeu să deschidă ochii inimilor voastre, ca, văzînd
minunile Lui, să credeți într-Însul". Apoi, apropiindu-se de pat, a luat de
mînă pe cea bolnavă și i-a zis: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos,
scoală-te și crede într-Însul; dar să nu socotești că mai este cineva la fel
ca Dînsul".
Atunci femeia s-a făcut îndată sănătoasă cu tot trupul și
s-a sculat de pe pat, strigînd și zicînd: "Nu este alt Dumnezeu afară de Iisus
Hristos, pe Care tu Îl propovăduiești". Tribunul și toți ostașii lui, văzînd
aceasta, s-au mirat și au zis: "Acela este Dumnezeu cu adevărat, Care face
niște lucruri ca acestea! Acela poate să ne ajute și în războaie, dacă Îl
vom iubi". Atunci tribunul a crezut în Hristos, împreună cu femeia sa, cu
copiii și cu toată casa lor și mulți alți păgîni care erau acolo au crezut
și s-au botezat.
Din acea vreme, Sfîntul Apolinarie a început a petrece în
casa tribunului din acea cetate. Mulți oameni în toate zilele veneau la dînsul
și el îi învăța să creadă în Hristos și îi boteza. Mulți din cei ce credeau,
își dădeau copiii la sfîntul pentru învățătura cărții. Pentru aceea, Sfîntul
Apolinarie a făcut în casa tribunului o biserică și slujea în ea, împărtășind
pe credincioși cu dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sîngelui lui Hristos.
Petrecînd el acolo 12 ani, a hirotonit doi preoți, pe Aderet și pe Calochir,
iar pe Marchian, bărbatul cel de bun neam, și pe Levcadie i-a făcut diaconi
împreună cu alți șase clerici. El cînta în biserică rugăciunile de zi și de
noapte, împreună cu dînșii preamărind pe Dumnezeu. Deci, creștinii înmulțindu-se
și străbătînd în popor vestea despre numele și despre puterea lui Iisus Hristos,
precum și despre propovăduitorul acela, omul lui Dumnezeu nu putea să se ascundă.
Deci, unii au spus despre dînsul lui Saturnin, stăpînitorul cetății.
Acela, trimițînd după el, l-a adus și l-a pus înaintea sluji-torilor
celor mai mari ai capiștei din Ravena și îl întreba, zicînd: "Cine ești tu?"
Sfîntul a răspuns cu glas mare, zicînd: "Eu sînt creștin". Saturnin a zis:
"Cine este Hristos?" Sfîntul a răspuns: "Hristos este Fiul Dumnezeului Celui
viu, prin Care trăiește toată făptura din cer, de pe pămînt și din mare".
Saturnin a zis: "Acela te-a trimis la noi să risipești slujba zeilor noștri?
Nu știi tu pe marele zeu Joe, care viețuiește în capitoliul cetății și căruia
ești și tu dator a i te închina?" Sfîntul a răspuns: "Nu știu cine este acela
și nici capiștea lui nu i-am cunoscut-o". Popii idolești au zis către sfîntul:
"Atunci vino și vezi împodobită frumos capiștea lui cea mare. Într-însa vei
vedea chipul nebiruitului Joe și te vei închina lui".
După aceea sfîntul a fost dus la acea capiște, în care intrînd
și văzînd podoaba cea de mult preț, a rîs și a zis către popii cei idolești:
"Iată cît aur și argint se află aici prăpădit, care este mai bine să se împartă
la săraci, decît să atîrne în zadar înaintea demonilor!" Atunci păgînii, umplîndu-se
de mînie și de iuțime, au bătut foarte mult pe Sfîntul Apolinarie și, legîndu-l
de picioare cu o funie, l-au tras afară din cetate și l-au aruncat ca pe un
mort pe malul mării. Luîndu-l ucenicii abia viu, l-au ascuns în casa unei
femei văduve, care credea în Hristos, și acolo purtau grijă de el.
După șase luni de la aceasta, un om cinstit cu numele Bonifatie
a amuțit deodată și, chemînd mulți doctori, cu nimic nu au putut să-i ajute.
În vremea aceea, s-a făcut știre în casa lui, că Apolinarie, robul lui Dumnezeu,
este viu și ascuns la o femeie văduvă. Atunci femeia lui a alergat cu sîrguință
la omul lui Dumnezeu și, căzînd la picioarele lui, îl ruga să vină în casa
ei și să-i tămăduiască bărbatul. Deci, arhiereul lui Hristos, sculîndu-se,
a mers la ea. Intrînd în casa lui Bonifatie, o fecioară din slujnice, care
avea în sine duh necurat, îndrăcindu-se, a strigat: "Du-te de aici, robul
Dumnezeului Celui viu, căci dacă nu te vei duce, voi face iarăși să te tragă
afară din cetate legat de picioare". Sfîntul Apolinarie, certînd duhul cel
necurat, l-a izgonit dintr-însa.
Intrînd după aceea la Bonifatie, l-a văzut zăcînd mut și
s-a rugat lui Dumnezeu pentru el, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce
ai închis gura acestui om, ca să nu cheme pe diavoli în ajutorul său, deschide-i-o
acum, ca să cheme numele Tău cel sfînt și să creadă că Tu ești Dumnezeul Cel
ce petreci în veci". Astfel, rugîndu-se sfîntul și creștinii cei de față zicînd
amin, în acel ceas s-a dezlegat limba lui Bonifatie și gura i s-a deschis
spre binecuvîntarea lui Dumnezeu; deci, a strigat cu glas mare: "Nu este alt
Dumnezeu, decît Cel propovăduit de Apolinarie!" Tot în ziua aceea au crezut
în Hristos mai mult de cinci sute de bărbați, primind Sfîntul Botez.
După cîteva zile, păgînii, fiind porniți de vrăjmașul cel
ascuns, au prins iarăși pe Sfîntul Apolinarie și l-au bătut foarte tare cu
toiege, poruncindu-i ca nicidecum să nu îndrăznească a mai propovădui pe Hristos,
nici a mai pomeni numele Lui. Iar el, zăcînd la pămînt, striga: "Adevărat
este că Iisus Hristos este Dumnezeu, Care a voit să pătimească pentru oameni".
Păgînii, nesuferind să audă mărturisirea lui cea pentru Hristos, l-au pus
cu picioarele goale pe cărbuni aprinși, muncindu-l cu arderea focului. Iar
el mai mult propovăduia pe Hristos cu glas mare. Pentru aceea l-au legat de
picioare și l-au tras afară din cetate, zicînd: "Măcar că faci tămăduiri,
însă în cetate să nu mai intri, dacă voiești să fii viu". Sfîntul, zăcînd
lîngă cetate, învăța neîncetat numele lui Iisus Hristos și mulți din cei ce
se temeau de Dumnezeu, veneau și îi slujeau lui. Înmulțindu-se numărul credincioșilor
cu propovăduirea sfîntului, s-a zidit o biserică mică, nu departe de cetate,
lîngă malul mării; iar Apolinarie, arhiereul lui Dumnezeu, săvîrșea în acea
bisericuță Sfînta Liturghie și boteza în apa mării pe cei ce se întorceau
la Hristos Dumnezeu.
După cîțiva ani, sfîntul, fiind izgonit de cei necredincioși,
s-a dus la Emilia, în țara Italiei, și aducea la sfînta credință cu propovăduirea
cuvîntului pe cîți putea. În vremea aceea, în Ravena, cu porunca lui, rînduia
Biserica preotul Calochir, pentru că și acela făcea multe minuni cu numele
lui Iisus Hristos. Petrecînd Sfîntul Apolinarie în Emilia multă vreme și întorcînd
mulți oameni la Hristos, s-a întors iarăși la Ravena și a fost primit cu bucurie
de cei credincioși. În Ravena era atunci un boier cu numele Rufin. Acela avea
o fiică ce era bolnavă și trăgea să moară. Auzind boierul de Sfîntul Apolinarie,
a poruncit ca să-l aducă cu cinste în casa sa, ca să tămăduiască pe fiica
lui. Intrînd în casă sfîntul episcop împreună cu clerul său, tocmai atunci
murise și fiica cea bolnavă. Deci, au început plîngerile și tînguirile părinților
și a celor ai casei.
Văzînd Rufin pe sfînt, a zis către el: "Mai bine îmi era,
dacă n-ai fi venit în casa mea; pentru că marii zei s-au mîniat pe mine pentru
tine și n-au voit să tămăduiască pe fiica mea". Iar sfîntul i-a grăit: "Jură-te
mie pe sănătatea Cezarului tău, că nu vei opri pe fiica ta să meargă în urma
Mîntuitorului său, și vei vedea puterea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel
propovăduit de mine!" Iar Rufin i-a zis: "Știu că fecioara a murit și nu este
vie; dar dacă o voi vedea înviată și vorbind, voi lăuda puterea Dumnezeului
tău și nu o voi opri să urmeze pe Mîntuitorul ei". Apropiindu-se sfîntul de
moartă, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce ai dat toate
cîte a cerut apostolul și învățătorul meu Petru, împlinește cererea mea și
înviază pe fecioara aceasta, ca să vadă toți ce stau de față tăria Ta cea
atotputernică și să înțeleagă că nu este alt Dumnezeu afară de Tine". Apoi,
atingîndu-se de moartă, a zis: "Scoală-te și mărturisește pe Ziditorul tău".
Îndată fecioara a înviat și, sculîndu-se în picioare, a strigat
cu glas mare: "Mare este Dumnezeul pe care Îl propovăduiește Apolinarie și
nu este alt Dumnezeu decît numai Acela!" Părinții fecioarei, văzînd aceasta,
s-au bucurat împreună cu toți creștinii, că s-a preamărit numele Domnului
Iisus, și s-a botezat fecioara, maica sa și toată casa. Sufletele care au
primit Sfîntul Botez, erau în număr de 324, bărbați și femei; și mulți au
crezut în Domnul, însă pentru frica Cezarului n-au primit Sfîntul Botez. Dar
în taină iubeau pe arhiereul lui Dumnezeu și îi slujeau lui. Fiica lui Rufin
s-a sfințit spre slujba lui Hristos Dumnezeu, logodindu-se mireasă Lui; și
astfel a petrecut fecioară în toate zilele vieții sale.
Cezarul a fost înștiințat de către păgîni, că un oarecare
om din Antiohia, venind cu vrăji și farmece, a adus în cetatea Ravenei numele
lui Iisus și mult popor îl ascultă; iar casa lui Rufin a tras-o la credința
lui. Cezarul îndată a trimis la Ravena pe un om al său, cu numele Mesalin,
ca să ia stăpînirea lui Rufin. Iar pe Apolinarie a poruncit să-l silească
la închinarea păgîneștilor lor zei sau să-l izgonească. Deci, Mesalin, împlinind
porunca Cezarului, a chemat pe Apolinarie la curte și îl întreba înaintea
slujitorilor păgînești, cine și de unde este și ce meșteșug are. El le-a spus
despre sine că este creștin, cu neamul din Antiohia și ucenic apostolesc,
iar meșteșugul lui este propovăduirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Care a făcut cerul, pămîntul și marea și toate cele dintr-însele". Mesalin
a zis: "Oare de acel Hristos ne spui, Care acum cîțiva ani, numindu-se pe
Sine Fiu al lui Dumnezeu, a fost ucis de iudei? Acela de ar fi fost Dumnezeu,
n-ar fi murit, nici n-ar fi primit ocări. Dar de vreme ce era mîndru, de aceea
a fost dat la munci și s-a pierdut cu pedeapsă de moarte; iar tu pentru care
pricini cinstești pe unul ca Acela între zei?"
Atunci Sfîntul Apolinarie a răspuns: "Acest Iisus Hristos
de care vorbim, a fost, este și va fi Dumnezeu în veci. El, vrînd să elibereze
neamul omenesc din robia vrăjmașului, S-a smerit pe Sine și S-a întrupat de
la Sfîntul Duh în pîntecele Preacuratei Fecioare, care n-a cunoscut bărbat;
deci S-a născut dintr-însa negrăit". Zis-a Mesalin: "Și noi am auzit despre
aceasta; dar acest lucru este greu de crezut". Sfîntul a zis: "O, judecătorule,
ascultă-mă pe mine și ia aminte: Dumnezeu a fost în trup curat și făcea în
lume semne și minuni mari; iar că a fost prins de iudei și răstignit, aceasta
a pătimit-o trupul Lui cel luat din Preacurata Fecioară, dar dumne-zeirea
a rămas fără de patimă și fără de moarte. Acea dumnezeire, pe trup l-a înviat
din morți a treia zi și, arătîndu-se multora, s-a suit la ceruri, de unde
Se și pogorîse. Apoi a dat stăpînire și putere celor ce cred în El, încît
aceia cu numele Lui izgonesc diavoli, vindecă toate bolile cele netămăduite
și înviază pe morți".
Mesalin, auzind aceasta, a zis: "Nu vei putea să mă biruiești
pe mine și să mă faci să urmez Dumnezeului Celui necunoscut, pe care Cezarul
și senatorii nu-L primesc. Deci, vino tu în capitoliul cetății și adu tămîie
cu mîinile tale, marelui și groaznicului tunător, zeului Joe. De nu vei face
aceasta, apoi să știi că te voi munci cu felurite munci și te voi trimite
în izgonire". Sfîntul i-a răspuns: "Deși voi merge la capitoliu, însă nu voi
aduce tămîie diavolilor, ci voi aduce jertfă de laudă Domnului meu Iisus Hristos".
Atunci slujitorii idolești au strigat: "Apolinarie să fie muncit".
Deci, Mesalin a poruncit să dezlege pe mucenic și să-l bată
fără de cruțare, zicîndu-i: "Jertfește zeilor!" Sfîntul, fiind bătut, striga:
"Sînt creștin!" Atunci unul din popi a strigat: "Să fie întins la locul cel
de muncă. Acolo să fie întins și bătut mai cumplit, pînă ce va da slavă zeilor
celor fără de moarte". Deci, sfîntul îndată a fost muncit și striga: "Pe Domnul
Iisus Hristos Îl mărturisesc, că este Dumnezeu adevărat, iar nu pe altcineva".
După un ceas, Mesalin, poruncind ca să înceteze muncile, a zis către răbdătorul
de chinuri: "Spune-mi, ticălosule, ce răsplătire aștepți pentru muncile ce
le-ai suferit?" Mucenicul a răspuns: "Este scris în cărțile noastre, că cel
ce va răbda pînă la sfîrșit, acela se va mîntui și de va muri cineva întru
Hristos, va fi viu. Aceasta este răsplătirea creștinilor". Popor mult privea
la pătimirea sfîntului, credincioși și necredincioși. Credincioșii, văzînd
răbdarea lui cea bărbătească, preamăreau pe Dumnezeul cerului. Atunci Mesalin
a poruncit slujitorilor să muncească pe robul lui Hristos și să toarne apă
fiartă peste rănile lui. Apoi a poruncit, să se pregătească o corabie, ca
să trimită pe mucenic ferecat cu fiare la Iliric, în surghiunie.
Atunci unul din slujitorii care îl munceau cumplit, mîniindu-se
asupra răbdătorului de chinuri, deodată s-a îndrăcit, a căzut la pămînt și
a murit, diavolul smulgîndu-i ticălosul lui suflet. Sfîntul Apolinarie fiind
pogorît de la muncire, a zis către Mesalin: "Păgîne, pentru ce nu crezi în
Fiul lui Dumnezeu, ca să poți scăpa de munca veșnică?" Muncitorul, mîniindu-se,
a poruncit să bată pe sfînt cu pietre peste gură. Creștinii, văzînd acea cumplită
muncă, n-au putut să rabde mai mult, căci erau în număr mare. Deci, pornindu-se
spre mînie, au făcut tulburare în popor, căci s-au repezit spre păgîni și
au ucis cîțiva dintre ei. Ei voiau ca și pe Mesalin să-l ucidă; dar acela,
cînd a văzut revolta și tulburarea poporului, s-a temut și, sculîndu-se îndată,
a fugit și s-a ascuns într-o casă tare; iar pe Apolinarie, a poruncit ostașilor,
să-l ia și să-l închidă în temniță, să-i ferece în obezi picioarele și să
nu-i dea hrană nici băutură, slăbind de foame și de sete.
Dar Dumnezeu, Care hrănește pe toți, n-a lăsat pe robul Său;
căci, fiind flămînd, a trimis la dînsul pe sfîntul înger ca să-l întărească.
Îngerul lui Dumnezeu a venit la sfîntul în temniță, privind la el păzitorii
temniței. Acela i-a adus hrană și băutură legatului lui Hristos, pe care el
luîndu-le și mîncîndu-le, s-a întărit și a mulțumit lui Dumnezeu. Apoi, după
patru zile, auzind Mesalin că Apolinarie, învățătorul creștinesc, este viu
în temniță, a poruncit să-l ferece cu fiare grele, să-l pună în taină în corabie
și să-l ducă în surghiun. Cu dînsul au mers și trei clerici, nevrînd să se
despartă de părintele și învățătorul lor.
Corabia, plutind cîteva zile, s-a ridicat fără de veste o
furtună mare, încît marea se învăluia foarte tare, iar corabia s-a spart de
furia valurilor și toți s-au înecat, numai Sfîntul Apolinarie cu cei trei
clerici și cu doi ostași, fiind păziți de Dumnezeu, au scăpat vii. Iar acele
fiare grele, cu care sfîntul a fost ferecat, au căzut de pe dînsul, fiind
dezlegate de o mînă nevăzută, în același moment cînd corabia, sfărîmîndu-se,
a început a se scufunda. Fiind ei izbăviți de înecare și ieșind la mal, acei
doi ostași au zis către sfîntul: "Părinte, unde vom merge și ce vom face?
Sfîntul a răspuns: "Credeți în Domnul nostru Iisus Hristos și primiți Sfîntul
Botez și veți fi vii". Atunci ei îndată, blestemînd idolii, s-au botezat în
numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh.
Apoi sfîntul umbla din loc în loc, cu cei trei clerici și
cu cei doi ostași luminați, pînă ce au sosit în Misia, dar nimeni nu-i primea
pe dînșii. Sfîntul, văzînd pe un om vestit că avea stricăciune pe fruntea
sa, a zis către dînsul: "Voiești să fii sănătos?" Acela a răspuns: "Voiesc".
Sfîntul i-a zis: "Crezi în Domnul nostru Iisus Hristos?" Omul acela a răspuns:
"Cel ce mă va tămădui, Acela va fi Dumnezeul meu". Sfîntul Apolinarie, chemînd
numele Domnului Iisus, s-a atins de stricăciunea aceea și omul îndată s-a
făcut sănătos. Deci, lepădîndu-se de idoli, a crezut în Hristos și s-a botezat.
Sfîntul a locuit la dînsul multe zile, aducînd poporul cel necredincios la
cunoștința adevăratului Dumnezeu și luminîndu-l cu Sfîntul Botez. De acolo
s-a dus la malul Dunării și pe mulți din păgîni i-a adus la Hristos prin propovăduirea
cuvîntului. După aceasta, s-a dus în părțile Traciei și s-a așezat aproape
de o capiște idolească, în care era idolul Serapid, necuratul zeu al păgînilor,
care vorbea numai cu oamenii care se închinau lui; pentru că diavolul care
locuia într-însul grăia, dînd răspunsuri la cei ce-l rugau cu jertfe și-l
întrebau de tot lucrul.
După ce arhiereul lui Dumnezeu s-a dus acolo, idolul a tăcut;
de aceea popii idolești și toți păgînii din părțile acelea erau foarte mîhniți,
din cauză că idolul lor a amuțit. Apoi, după ce l-au rugat mult cu jertfe
ca să grăiască către dînșii, abia a răspuns, zicînd: "Oare nu știți că Apolinarie,
ucenicul lui Petru, apostolul lui Hristos, a venit aici de la Roma și m-a
legat cu numele lui Iisus Hristos, pe care el Îl propovăduiește? Deci, pînă
ce acela nu va fi gonit de aici, eu nu voi putea să răspund la întrebările
voastre". Atunci păgînii îndată au început a căuta cu tot dinadinsul pe propovăduitorul
lui Hristos și, găsindu-l, l-au bătut fără milă; apoi ducîndu-l la mare, au
aflat o corabie care tocmai voia să plece spre Italia.
Deci, rugînd pe boierul țării lor, care trimitea acea corabie,
a pus într-însa pe arhiereul lui Dumnezeu împreună cu ucenicii lui, zicîndu-i:
"De unde ai venit, acolo să te întorci". Corabia, plecînd cu vînt bun, a ajuns
în Italia. Iar omul lui Dumnezeu, ieșind la mal împreună cu ucenicii, s-a
dus în cetatea Ravena la păstoriții săi, unde, după trei ani de la izgonirea
sa, a fost primit cu mare bucurie de către credincioși. Necredincioșii, văzînd
că episcopul s-a întors, s-au mîhnit foarte mult și, gîndind cele rele împotriva
lui, căutau vreme prielnică spre săvîrșirea răutății lor. Nu după puțină vreme,
Apolinarie, arhiereul lui Dumnezeu, săvîrșind Sfînta Liturghie într-o biserică
ce era în satul unui bărbat oarecare renumit, cu numele Kirineu, păgînii au
năvălit acolo cu multă putere și, risipind turma cea cuvîntătoare a lui Hristos,
au prins pe singurul păstor, pe Sfîntul Apolinarie și, bătîndu-l, l-au dus
legat în cetate. Acolo l-au pus de față la preoții cei mai mari ai zeului
Joe. Iar aceia, văzîndu-l, au zis cu mînie: "Nu este vrednic să meargă înaintea
marelui zeu Joe, pe care l-a batjocorit, ci să fie dus înaintea lui Apolon".
După ce sfîntul a fost dus în capiștea lui Apolon, a făcut
rugăciune la Domnul său și îndată idolul acela, căzînd la pămînt, s-a sfărîmat.
Deci, creștinii care au văzut aceasta, preamăreau pe Dumnezeul lor cel atotputernic.
Păgînii, apucînd pe Sfîntul Apolinarie, l-au dus la mai-marele lor, care se
numea Taurus și l-au dat lui, ca să-l ucidă. Atunci Taurus, chemînd la curte
pe toți cetățenii săi de sfat, întreba pe legatul lui Hristos, cu ce putere
face niște minuni ca acelea, tămăduind pe cei bolnavi. El îl încredința, că
toate le face cu puterea lui Hristos; căci Hristos este unul și adevăratul
Dumnezeu, atotputernic. Taurus a zis: "Am un fiu orb din naștere, de-l vei
face pe el să vadă cu puterea Hristosului tău, atunci și noi vom crede că
Acela este Dumnezeul cel adevărat; iar de nu vei face aceasta, apoi te vom
da focului, ca să pieri după faptele tale".
Arhiereul lui Hristos a poruncit să aducă pe acel orb din
naștere. Deci, omul lui Dumnezeu, făcînd semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului,
a zis: "În numele lui Iisus Hristos Cel răstignit, deschide ochii și vezi!"
Atunci, îndată cel născut orb, deschizîndu-și ochii, a văzut și toți s-au
mirat și au zis: "Cu adevărat Dumnezeul creștinilor este Cel ce a făcut unele
ca acestea". De atunci mulți au crezut în Hristos. Taurus, scoțînd pe sfînt
din mîinile necredinciosului popor, l-a trimis pe el noaptea la un sat al
său, care era departe de cetate ca la șase mile, voind ca acolo să-l păzească
în legături. Sfîntul a petrecut patru ani, nu în legături, ci liber, adunîndu-se
la dînsul toți credincioșii, pe care învățîndu-i, îi aducea la sfînta credință,
îi boteza și tămăduia pe toți bolnavii care veneau la dînsul.
În zilele acelea, a fost pus în Roma ca împărat Cezarul Vespasian,
iar cei mai mari ai Ravenei au scris o scrisoare către Cezar, zicînd: "De
nu vei pierde pe vrăjitorul Apolinarie, potrivnicul împărăției tale, apoi
cinstirea zeilor va pieri și slava Romei se va micșora; pentru că în toate
zilele, mult popor, înșelînd cu farmecele sale, ocărăște pe zeii cei fără
de moarte și risipește capiștile lor; iar dacă acela se va pierde dintre cei
vii, atunci slava romanilor va petrece în veci". Deci, Cezarul Vespasian,
socotind aceasta, a scris la Ravena, astfel: "De va aduce cineva zeilor hulă
și necinste, acela să fie silit să le aducă daruri; iar dacă nu voiește, să
se gonească din cetate, pentru că nu se cade să dăm o izbîndire cuiva pentru
zei, deoarece ei singuri pot să izbîndească vrăjmașilor lor, dacă se vor mînia".
Venind la Ravena această scrisoare a cezarului, Demosten
patriciul, care atunci de curînd luase dregătoria și rînduiala cetății, a
prins pe Apolinarie, arhiereul lui Hristos, care acum îmbătrînise cu anii
și slăbise cu trupul de multe munci. Poporul necredincios, văzînd aceasta,
a zis către patriciu să-l muncească sau să-l trimită departe, undeva la pierzare,
ca să piară fără de știre. Demosten a dat pe sfîntul unui ostaș ca să-l păzească,
pînă ce va sosi vremea să-l muncească. Dar sutașul acela, fiind creștin în
ascuns, a luat pe Apolinarie, omul lui Dumnezeu, și nu l-a dus pe el în temniță,
ci în casa sa.
După cîteva zile a zis către dînsul: "Părinte, încă nu trebuie
să mori, pentru că viața ta ne este de mare trebuință nouă; iată, ieși noaptea
la satul unde zac neputincioșii și să stai acolo, pînă cînd se va potoli mînia
poporului". Așa grăindu-i sutașul la miezul nopții, a lăsat pe sfînt ca să
iasă în taină din cetate. Sfîntul Apolinarie ieșind din cetate și înștiințîndu-se
despre aceasta, oarecare din slujitorii idolești au alergat în urma lui și,
ajungîndu-l pe drum, l-au bătut și l-au tăiat cu săbiile, pînă ce li s-a părut
lor că a murit. Și, lăsîndu-l, s-au dus.
Făcîndu-se ziuă, ucenicii au plecat și au găsit pe sfînt
abia suflînd. Deci, luîndu-l, l-au dus pe el în satul acela între bolnavi,
unde a stat viu numai șapte zile. Înaintea sfîrșitului lui, s-a adunat la
dînsul toată biserica credincioșilor și i-a învățat pe ei cu multe cuvinte
să nu se depărteze de sfînta credință a lui Iisus Hristos și să se îngrețoșeze
de urîciunile idolești. El le-a spus cu multe cuvinte proorocești, că au să
fie multe prigoniri împotriva Bisericii lui Hristos; apoi le-a spus că după
toate acele grele primejdii, are să fie pretutindeni pierderea idolilor și
prin toată lumea va răsări dreapta credință. Atunci vor fi împărați creștini
și se vor aduce de creștini jertfe Dumnezeului celui viu fără de oprire. După
aceea a mai adăugat și aceasta: "Dacă va petrece cineva nemișcat în credința
Domnului nostru Iisus Hristos, acela nu va muri, ci va fi viu în veci".
Grăind acestea și multe alte cuvinte, Apolinarie, arhiereul
și mucenicul lui Hristos, a adormit. El a fost plîns de toți credincioșii,
care au pus cinstitul lui trup în mormînt de piatră, îngropîndu-l adînc în
pămînt de frica păgînilor, ca să nu-l scoată și să-l batjocorească. Apolinarie,
arhiereul lui Hristos, a păstorit Biserica lui Hristos 28 de ani, o lună și
patru zile și a pătimit în 23 de zile ale lunii iulie, stăpînind peste romani
Vespasian; iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, împreună
cu Tatăl și cu Sfîntul Duh. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|