Sfînta Diaconiță Olimpiada
(25 iulie)
Sfînta Olimpiada a fost numită după numele maicii sale. Ea
s-a născut în Constantinopol din părinți slăviți și de neam mare. Tatăl ei
a fost unul din cei mai renumiți senatori, Anusie Secundul, iar maica sa a
fost fiica slăvitului Avlavie eparhul, care se pome-nește în minunile arhiereului
lui Hristos, Nicolae. Acela, în zilele Marelui Constantin, era întîiul după
împărat. Deci, Olimpiada, fiica lui Avlavie, a fost mai întîi logodită cu
Consta, fiul cel tînăr al Marelui Constantin, care a luat împărăția Romei
celei vechi după tatăl său. Dar el fiind ucis mai înainte de nuntă, ea a fost
dată după Arsac, împăratul Armeniei, dar nici cu acela n-a trăit multă vreme
și a rămas văduvă. Deci, însoțindu-se cu senatorul cel mai sus zis, Anusie
Secundul, a născut pe Sfînta Olimpiada, care neavînd încă vîrsta desăvîrșită,
părinții au logodit-o cu un tînăr de bun neam, fiul lui Nevredie eparhul.
Nunta lor fiind îndelungată și trecînd 12 luni, mirele a
murit, iar Olimpiada a rămas fecioară văduvă. Deci, chiar dacă cu anii era
desăvîrșită, n-a voit să se mai logodească cu alt mire, ci a dorit ca să petreacă
toate zilele vieții sale în feciorie și în întreagă înțelepciune. Murindu-i
părinții, ea a rămas moștenitoarea multor bogății și averi fără de număr.
Dar pe toate le-a încredințat lui Dumnezeu și cu mînă darnică le-a împărțit
celor ce aveau trebuință: bise-ricilor, mînăstirilor, viețuitorilor în pustie,
bolnițelor, caselor de săraci, caselor celor primitoare de străini, sărmanilor,
văduvelor celor ce se primejduiau în sărăcie mare, la cei ce ședeau în temnițe
și în legături, la cei ce erau în surghiunie departe, într-un cuvînt, la toți
din nevoi le trimitea milostenie îndestulată, încît se umpleau de îndurările
ei multe țări. Ea însă petrecea în rugăciuni și în postiri, omorîndu-și trupul
cu totul și robindu-l duhului.
Pe vremea aceea împărățea Teodosie cel Mare, tatăl lui Arcadie
și a lui Onorie. El, avînd o rudă cu numele Elpidie, voia să dea după dînsul
pe fericita Olimpiada, deoarece era tînără și foarte frumoasă. Ea însă nu
voia. Împăratul a trimis la dînsa de multe ori, rugînd-o și sfătuind-o să
se însoțească cu Elpidie, rudenia lui. Ea nu voia nicidecum, deși auzea oarecare
îngroziri și știa că împăratul se pornește spre mînie. Deci a trimis răspuns,
zicîndu-i astfel: "Împărate și domnul meu, dacă Dumnezeu ar fi voit să fiu
în însoțire, atunci nu mi-ar fi luat pe bărbatul meu cel dintîi. Dar, de vreme
ce știa că nu-mi este de folos în viața aceasta să fiu cu bărbat, a dezlegat
pe bărbat din viața cea împreună cu mine și pe mine m-a eliberat din jugul
cel greu al însoțirii, punînd în mintea mea jugul Său cel bun".
Împăratul, mîniindu-se, a poruncit eparhului cetății să ia
toată averea ei în stăpînirea sa, iar pe ea s-o păzească pînă ce va împlini
30 de ani. Eparhul, nu atît din porunca împăratului, cît din îndemnul lui
Elpidie, îi făcea atîta necaz și strîmtorare, încît nu numai că nu-i lăsase
nimic din averea sa, dar chiar pe ea o ținea sub stăpînirea lui. Pentru că
n-o lăsa să vorbească nici cu arhiereii cei plăcuți lui Dumnezeu, nici să
se ducă la biserică. El făcea aceasta, ca ea, supărîndu-se, să se ducă după
bărbat. Ea însă, bucurîndu-se mai mult, mulțumea lui Dumnezeu.
După cîtăva vreme, Sfînta Olimpiada a scris împăratului astfel:
"Împărătească milă și cuvioasă datorie mi-ai făcut mie, stăpîne al meu, poruncind
altuia să rînduiască și să păzească sarcina mea cea grea, de care mă îngrijeam.
Dar îmi vei face o mai mare facere de bine, dacă vei porunci pristavului să
împartă toate averile mele bisericilor, săracilor și celor neputincioși, ca
să pot scăpa de slava deșartă, nedînd singură, și să nu fiu cu grijă pentru
fireasca bogăție, tulburîndu-mă pentru averile pămîntești care pier repede".
Împăratul, citind acea scrisoare a ei și socotind singur
în sine, a poruncit să-și stăpînească ea singură averile, pentru că auzise
de viața ei îmbunătățită, petrecută în mare înfrînare și în aspră omorîre
de sine, fiind plăcută lui Dumnezeu. Ea nu mînca nimic din animalele care
se tăiau, nici nu intra în baie. Iar cînd avea trebuință să se spele pentru
curățenia trupească, atunci intra cu o cămașă într-un vas plin cu apă caldă
și astfel se spăla. Ea, nu numai de slujnicile care îi slujeau, se rușina,
dar și de sine însăși, nevoind să se uite la goliciunea trupului său.
Pentru o înțelepciune ca acesta și cinstită viață a sa, Sfînta
Olimpiada, de ale cărei fapte bune se minunau și arhiereii, a fost înălțată
la bisericeasca slujbă a diaconiei de Preasfințitul Patriarh Nectarie, făcînd-o
diaconiță. Ea slujea Domnului cu celelalte sfințite diaconițe în cuvioșie
și dreptate, întocmai ca Sfînta Ana, văduva cea din Evanghelie, care nu ieșea
din biserică, slujind ziua și noaptea cu post și rugăciuni.
Viața fericitei Olimpiada era atît de neprihănită, încît
nici vrăjmașii nu puteau să găsească vreo pricină asupra ei. Pentru că vrăjmașii
care dușmăniseră pe Sfîntul Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului,
erau vrăjmași și nevinovatei roabe a lui Hristos. Cel mai mult, Teofil, Patriarhul
Alexandriei, s-a mîniat asupra ei, pentru că ea primea cu mare cinste și odihnea
pe toți monahii străini, care veneau în Constantinopol, pe care el îi alungase
din pustia Egiptului, slujindu-le din averea sa. Chiar și pe Teofil, ea îl
odihnise mai înainte de multe ori și îl cinstea cu daruri; despre aceasta
se scrie pe larg în viața Sfîntului Ioan Gură de Aur.
Dar el, mîniindu-se împotriva ei, pe de o parte, pentru monahii
cei ziși mai înainte, iar pe de alta, pentru Sfîntul Ioan Gură de Aur, se
ispitea cu cuvinte hulitoare și cu pricini nedrepte s-o necinstească. Însă
nimeni nu credea învrăjbitoarele lui minciuni și clevetiri, de vreme ce toți
o știau pe dînsa că este cu viață curată și sfîntă.
Această roabă adevărată a lui Hristos, despre a cărei laudă
străbătuse slava prin toate bisericile, a făcut asemenea samarinea-nului din
Evanghelie, care, pe omul cel rănit de tîlhari și nebăgat în seamă de trecători,
l-a pus pe dobitocul său și l-a dus în casa de oaspeți, avînd purtare de grijă
pentru dînsul. Ea a fost adăpostire tuturor celor care nu aveau unde să-și
plece capetele; a fost purtătoare de grijă cu osîrdie pentru cei săraci și
bolnavi, pentru cei vătămați de răni, aruncați pe ulițe și părăsiți de toți
și, pe drept cuvînt, a fost o adevărată mamă duhovnicească și lucrătoare a
tuturor faptelor de milostivire. Cîtă avere nu cheltuia ea cu facerile de
bine, dînd la săraci în toate zilele: aur și argint, haine și hrană, și la
cei scăpătați toate cele de trebuință! Dar toate acestea nu este cu putință
a le spune.
Sfînta Olimpiada făcea mult bine și arhiereilor care veneau
la Constantinopol pentru trebuințele lor, împlinindu-le nevoile lor cu toată
îndestularea. Ea a slujit bine din averea sa și Sfințitului Amfilohie, Episcopul
Iconiei, și lui Optim al Pontului. Iar mai înainte a slujit și Sfîntului Grigorie
Cuvîntătorul de Dumnezeu, care fusese arhiereu în Constantinopol, înaintea
lui Nectarie; lui Petru al Sevastiei, fratele Marelui Vasile; și lui Epifanie
al Ciprului, dăruindu-le din destul aur, argint și podoabe bisericești. Iar
lui Optim, care a murit în Constantinopol, i-a închis ochii cu mîinile sale.
Dar nu numai sfinților și bărbaților celor îmbunătățiți,
ci și clevetitorilor și învrăjbitorilor le făcea faceri de bine, precum lui
Antioh, episcopul Ptolemaidei, lui Acachie al Veriei, lui Severian al gavalilor
și celor asemenea. Ea era fără de răutate, dîndu-se lui Dumnezeu cu totul.
Drept aceea, averile pe care le avea, nu le socotea ca ale sale, ci ale lui
Dumnezeu. Sfîntul Ioan Gură de Aur o cinstea ca pe o mare roabă a lui Dumnezeu
și o iubea cu dragoste duhovnicească, precum altădată Sfîntul Apostol Pavel
iubea pe Persida, despre care scria: Sărutați pe Persida cea iubită, care
mult s-a ostenit pentru Domnul. Sfînta Olimpiada nu a făcut mai puțin
decît Persida, ostenindu-se mult pentru Domnul, căci slujea sfinților cu mare
credință și dragoste fierbinte.
Cînd Sfîntul Ioan Gură de Aur a fost izgonit din scaunul
său, fără de vină și cu judecată nedreaptă, fericita Olimpiada cu celelalte
diaconițe au plîns foarte mult. Sfîntul Ioan, la cea din urmă ieșire a sa
din biserică, a intrat la locul de botez și a chemat pe fericita Olimpiada
cu Pentadia, pe Procla și Salvina, diaconițele care și-au împodobit fecioria
lor cu bunătăți alese, și le-a zis: "Apropiați-vă aici, fiicelor, și ascultați-mă
pe mine, căci precum văd acum, cele lucrate pentru mine au ieșit la sfîrșit.
Însă și eu acum am săvîrșit alergarea mea și socotesc că de acum n-o să mai
vedeți fața mea. Dar vă rog să nu vă despărțiți de Biserică pentru episcopul
pe care îl vor pune în locul meu, ori după nevoie, ori cu sfatul cel de obște;
ci să vă supuneți lui ca și lui Ioan. Pentru că Biserica nu poate să fie fără
de episcop, și astfel veți primi de la Dumnezeu mila Sa. Pomeniți-mă și pe
mine în rugăciunile voastre!"
Ele, plîngînd, au căzut înaintea lui cu fețele la pămînt.
Apoi sfîntul a plecat în calea rînduită lui, în surghiun. După izgonirea lui,
aprinzîndu-se biserica cea sobornicească și arzînd o mare parte a cetății,
atunci cei ce au fost prietenii Sfîntului Ioan erau cercetați de eparhul cetății
dacă sînt vinovați pentru focul acela, ca și cum dînșii ar fi pus foc bisericii.
Atunci Sfînta Olimpiada a răbdat pentru acea năpastă, ca și cum ea ar fi fost
pricinuitoarea acelei arderi. Deci, au adus-o la judecată și au întrebat-o
cu groază, pentru că eparhul era cumplit și fără de omenie. Dar, deși nu s-a
dovedit vina ei, însă acela a judecat cu nedreptate, ca Olimpiada să dea o
sumă mare de aur pentru pricina arderii, de care ea nu era vinovată.
După aceasta, sfînta a părăsit Constantinopolul și s-a dus
la Cizic. Însă vrăjmașii nu i-au dat pace nici acolo, ci, osîndind-o la izgonire,
au surghiunit-o în Nicomidia. De acest lucru înștiințîndu-se Sfîntul Ioan
Gură de Aur, i-a scris o carte din surghiunia lui, mîngîind-o în necazurile
ei. Fericita, petrecînd în surghiunie multă vreme și răbdînd multe chinuri,
s-a mutat către Domnul. După ce s-a sfîrșit din viață și încă fiind neîngropat
cinstitul ei trup, sfînta s-a arătat în vis episcopului Nicomidiei, zicîndu-i:
"Să pui trupul meu într-o raclă de lemn și să-l arunci în mare, ca să fie
îngropat la malul unde va fi dus de valuri". Episcopul așa a făcut. De aceea
racla, fiind dusă de valuri, a ieșit la mal la un loc care se cheamă Brohti,
unde era biserica Sfîntului Apostol Toma. Acolo s-a făcut înștiințare de la
Dumnezeu locuitorilor acelui loc, despre trupul Sfintei Olimpiada. Iar ei,
ieșind la mal și găsind racla cu trupul, l-au pus în biserica Apostolului
Toma și se dădeau tămăduiri de toate neputințele.
După mulți ani, năvălind barbarii, au ars biserica, iar moaștele
sfintei au rămas nearse. Ei le-au aruncat în mare, iar acolo unde s-au aruncat
moaștele, apele erau însîngerate. Dumnezeu înștiințînd pe credincioși de pătimirea
roabei Sale, ei iarăși au scos din mare moaștele cele făcătoare de minuni.
De acest lucru aflînd Patriarhul Serghie, a trimis pe preotul Ioan și i-a
poruncit să aducă acele moaște cu cinste la Constantinopol. Cînd preotul a
ajuns la locul acela și a ridicat sfintele moaște, a curs dintr-însele mult
sînge. Aceasta a fost la toți de mare mirare, căci după două sute de ani,
curgea sînge din oase uscate, ca dintr-un trup viu. Acele moaște sfinte și
făcătoare de minuni, au fost duse în mînăstirea de fecioare, pe care a zidit-o
Sfînta Olimpiada. Multe minuni se făceau la acele sfinte moaște, pentru că
toate bolile se tămăduiau și diavolii se izgoneau cu rugăciunile Sfintei Olimpiada
și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu
Sfîntul Duh, se cuvine cinste și slavă acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
Notă - Viața acestei sfinte este adunată
din Lavsaiconul lui Paladie, din scrierea lui Nichifor, din cartea lui Sozomen
și din viața Sfîntului Ioan Gură de Aur, precum și din ale cărți.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|