CUVIOSUL MOISE UNGURUL
(26 iulie)
Necuratul vrăjmaş s-a
obişnuit ca să ridice război împotriva omului mai mult prin patima cea
necurată a desfrânării, pentru ca omul să se întunece prin acea
spurcăciune şi să nu privească în toate lucrurile lui spre Dumnezeu, de
vreme ce numai cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu. Asupra
acestui război nevoindu-se mai mult decât alţii, fericitul Moise a
pătimit rău din destul, ca un bun ostaş al lui Hristos, până ce a
biruit desăvârşit puterea necuratului vrăjmaş, iar nouă ne-a lăsat
pildă viaţa lui binecuvântată.
Fericitul Moise era de
neam ungur şi iubit binecredinciosului, Sfântului şi răbdătorului de
chinuri domn al Rusiei, Boris. Aceluia îi slujea împreună cu fratele
său, Gheorghe, care a fost ucis la râul Alti împreună cu Sfântul Boris,
de către ostaşii lui Sviatopolc cel fără de Dumnezeu, care i-au tăiat
capul, pentru gherdanurile cele de aur pe care le pusese pe dânsul
Sfântul Boris. Deci fericitul Moise, izbăvin-du-se singur de moarte,
s-a dus în cetatea Kievului, la Predislava, sora lui Iaroslav, şi s-a
ascuns acolo de frica lui Sviatopolc, rugându-se lui Dumnezeu cu
dinadinsul, până ce a venit dreptcredinciosul domn Iaroslav, mânat
fiind de jalea uciderii fratelui său, şi a biruit pe Sviatopolc cel
fără de Dumnezeu.
Deci când Sviatopolc,
scăpând în pământul leşesc, s-a întors iarăşi cu Boleslav şi a izgonit
pe Iaroslav, atunci el a rămas în Kiev, iar Boleslav, întorcându-se în
pământul său, a luat cu dânsul în robie pe două surori ale lui Iaroslav
şi pe mulţi boieri de-ai lui, cu care a dus şi pe acest fericit Moise,
ferecat cu fiare grele de mâini şi de picioare şi păzit cu tărie;
pentru că era puternic la trup şi frumos la faţă.
Şi văzându-l pe acest
fericit în pământul leşesc, o femeie oarecare din cele de neam bun,
frumoasă şi tânără, cu bogăţie multă şi putere mare - al cărei bărbat
plecând cu Boleslav, nu s-a mai întors, pentru că a fost ucis în război
-, s-a rănit cu vederea de poftirea trupească spre acest cuvios şi a
început a-1 îndemna pe el cu cuvinte înşelătoare, zicându-i: „O, omule,
pentru ce suferi nişte munci ca acestea, având pricepere prin care ai
putea să scapi de ferecaturi şi chinuri?" Moise i-a răspuns ei: „Aşa a
voit Dumnezeu". Iar femeia aceea a zis către dânsul: „De te vei supune
mie, te voi izbăvi pe tine şi te voi face mare în pământul leşesc şi mă
vei stăpâni pe mine şi toată avuţia mea".
Iar fericitul,
pricepând pofta ei cea spurcată, i-a zis: „Care bărbat, ascultând de
femeie, s-a îndreptat vreodată? Adam cel dintâi zidit, ascultând pe
femeie, a fost izgonit din Rai. Samson, sporind cu puterea mai mult
decât toţi şi pe vrăjmaşi biruindu-i, prin femeie a fost vândut celor
de altă seminţie. Solomon, ajungând la adâncul înţelepciunii,
supunându-se femeii, s-a închinat idolilor. IrodA multe biruinţe a
făcut, dar, robindu-se de femeie, a tăiat pe Ioan înainte-mergătorul.
Deci cum voi fi eu liber când mă voi face rob femeii, pe care din
naştere n-am cunoscut-o niciodată?"
Iar ea a zis: „Eu te
voi răscumpăra şi te voi face slăvit şi stăpân peste toată casa mea,
căci voiesc să te am de bărbat, numai să faci voia mea. Pentru că nu
pot suferi să văd frumuseţile tale care se pierd fără de minte".
Fericitul Moise a zis către dânsa: „Să ştii bine că nu voi face voia
ta, nici nu poftesc stăpâniile şi bogăţiile tale. Decât toate acestea,
mie îmi este mai bună curăţia cea trupească şi sufletească. Deci să
nu-mi fie mie a-mi pierde ostenelile mele cele de cinci ani în
legăturile acestea, pe care mi le-a dăruit Domnul a le răbda, fiind
nevinovat de asemenea munci, pentru care nădăjduiesc a fi izbăvit de
muncile veşnice".
Atunci femeia,
văzându-se lipsită de nişte frumuseţi ca acelea, a trecut la alt sfat
diavolesc, gândind că dacă-l va răscumpăra, atunci i se va supune cu
totul, chiar dacă nu va voi el. Deci a trimis la cel care îl robise,
spunând că-i va da cât va voi, numai să i-l vândă ei pe Moise. Iar
acela, găsind prilej de a câştiga bogăţie, a luat o mie de galbeni de
la dânsa şi i-a vândut ei pe Moise. Iar femeia, luându-l în stăpânire,
îl trăgea fără de ruşine la lucrul cel necuvios. Pentru că,
dezlegându-l din legături, 1-a îmbrăcat în haine de mare preţ şi îl
hrănea cu bucate gustoase; apoi, îmbrăţişându-l cu dragoste, îl silea
la pofta trupească. Iar fericitul Moise, văzând nebunia acelei femei,
se silea mai mult la rugăciune şi la post, dorind pentru Dumnezeu pâine
uscată şi apă, în curăţie, decât bucatele cele de mult preţ şi vin cu
spurcăciune. Şi îndată s-a dezbrăcat de podoaba hainelor, precum a
făcut Iosif, şi a scăpat de păcat, socotind de nimic viaţa lumii
acesteia.
Deci, femeia,
ruşinându-se, s-a pornit spre mânie şi s-a gândit să omoare cu foame pe
fericitul Moise, aruncându-l în temniţă. Iar Dumnezeu, Care dă hrană
tuturor, Care a hrănit în pustiu pe Ilie, pe Pavel Tebeul şi pe mulţi
alţi robi ai Săi ce au nădăjduit spre Dânsul, n-a lăsat nici pe acest
fericit, fiindcă a plecat spre milă pe o slugă a acelei femei, care în
taină îi dădea lui hrană. Iar alţii îl sfătuiau, zicându-i: „Frate
Moise, ce te opreşte să te însori? Eşti încă tânăr, iar această văduvă
a trăit numai un an cu bărbatul ei şi este mai frumoasă decât alte
femei, are bogăţie nenumărată şi putere mare în acest pământ leşesc; că
de ar voi, nici mai-marele cetăţii nu s-ar scârbi de dânsa, iar tu,
fiind sărac şi rob, nu voieşti să-i fii stăpân? Iar dacă vei zice: «Nu
pot să calc poruncile lui Hristos», oare nu zice El în Evanghelie:
Pentru aceasta omul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de
femeia sa şi vor fi amândoi un trup... Asemenea zice şi Apostolul: Mai
bine este a se însura, decât a se arde. Acelaşi lucru zice şi despre
văduve: Vreau ca văduvele tinere să se mărite.
Iar tu, nefiind legat
de rânduiala călugărească, ci slobod fiind de aceea, pentru ce te dai
la muncile cele rele şi amare, pătimind astfel? De ţi se va întâmpla să
mori în primejdia aceasta, ce laudă vei avea? Pentru că cine din
drepţii cei dintâi, precum a fost Avraam, Isaac şi Iacov, s-au scârbit
de femei? Nimeni din ei, decât numai monahii aceştia de acum. Iosif a
fugit pentru o vreme de femei, dar mai pe urmă şi el a luat femeie.
Deci şi tu, de vei ieşi cu viaţă de la femeia aceasta, mi se pare că
mai pe urmă vei căuta tu însuţi femeie. Deci cine nu va râde de nebunia
ta? Mai bine este a te supune acestei femei şi să fii liber şi stăpân
în toată casa ei".
Iar fericitul Moise
le-a răspuns: „Aşa, fraţilor şi bunilor mei prieteni; bine mă sfătuiţi.
Cunosc că mai cumplite cuvinte îmi puneţi înainte, decât şoptirile
şarpelui din rai către Eva. Voi mă siliţi să mă plec acestei femei, dar
nicidecum nu voi primi sfatul vostru; căci, chiar dacă mi s-ar întâmpla
să mor în legăturile acestea şi în muncile cele amare, aştept să iau
milă de la Dumnezeu cu totul. Dacă mulţi drepţi s-au mântuit prin
femei, eu unul sunt păcătos şi nu pot să mă mântuiesc prin femeie. Dacă
Iosif s-ar fi supus mai întâi femeii lui Putifar, apoi n-ar fi
împărăţit după aceea, când şi-a luat femeia sa în Egipt. Dar Dumnezeu,
văzând răbdarea lui cea mai dinainte, i-a dăruit împărăţia Egiptului.
De aceea este lăudat şi între neamuri ca un întreg înţelept, deşi a
avut fii.
Iar eu nu doresc
împărăţia Egiptului, nici să stăpânesc cu putere şi să fiu mare în
acest pământ leşesc; nici să mă arăt cinstit departe, întru tot
pământul Rusiei, căci am defăimat toate acestea pentru împărăţia de
sus. De aceea, de voi ieşi cu viaţă din mâinile acestei femei, nu voi
căuta altă femeie, ci, voind Dumnezeu, mă voi face monah. Căci iată ce
zice Hristos în Evanghelie: Tot cel ce-şi va lăsa casa, fraţii,
surorile, pe tată sau pe maică, pe femeie, pe fii sau averea pentru
numele Meu, va lua însutit şi va moşteni viaţa veşnică... Deci pe voi
să vă ascult sau pe Hristos? Apostolul zice: Cel neînsurat se
îngrijeşte de ale Domnului, cum îi va plăcea; iar cel însurat se
îngrijeşte de ale lumii şi cum va plăcea femeii. Deci vă întreb acum:
Cui se cade a sluji mai mult? Domnului sau femeii? Ştiu că scrie şi
aceasta: Slugilor, ascultaţi pe stăpânii voştri, dar la bine, iar nu la
rău. Deci să înţelegeţi voi, cei ce mă ţineţi pe mine, că niciodată nu
mă va înşela frumuseţea femeiască, nici nu mă va despărţi de dragostea
lui Hristos!"
Femeia auzind acestea,
a primit în inima sa alt gând viclean şi a poruncit să pună pe
fericitul pe un cal şi să-l poarte cu multe slugi prin cetăţile sale şi
prin sate, zicându-i: „Toate acestea sunt ale tale, dacă îţi plac; să
faci precum voieşti cu toate". Apoi zicea şi către popor: „Iată,
stăpânul vostru şi bărbatul meu; deci toţi întâmpinându-l, să vă
închinaţi lui!" Iar fericitul, râzând de nebunia ei, i-a zis: „In zadar
te osteneşti, că nu vei putea să mă amăgeşti cu lucrurile cele
stricăcioase ale lumii acesteia, nici să-mi furi bogăţia mea
duhovnicească cea nestricăcioasă. Deci înţelege şi nu te osteni în
deşert". Iar femeia i-a zis cu mânie: „Oare nu ştii că eşti vândut mie?
Deci cine te va scoate din mâinile mele? Eu nu te voi libera nicidecum
viu, ci te voi da la moarte după multe munci". Iar fericitul i-a
răspuns cu îndrăzneală: „Nu mă tem de nici un rău, că Domnul este cu
mine, Căruia de acum, după voinţa Lui, doresc să-I slujesc în viaţa
monahicească".
In acea vreme, povăţuit
fiind de Dumnezeu, a venit de la Sfântul Munte la fericitul Moise un
monah oarecare, preot cu rânduiala, şi 1-a îmbrăcat în sfântul chip
îngeresc, adică monahicesc. Acel monah 1-a învăţat cum să trăiască în
curăţie, spunându-i să nu se plece vrăjmaşului şi să nu se teamă de
acea necurată femeie, apoi a plecat. Iar după aceea a fost căutat
pretutindeni, dar n-a putut fi aflat. Atunci femeia, deznădăjduindu-se
de nădejdile sale, a făcut răni mari pe trupul Cuviosului monah Moise,
căci, întinzându-l la pământ, a poruncit să-1 bată cu toiege, încât şi
pământul s-a umplut de sângele lui. Iar cei care-l băteau, îi ziceau:
„Pleacă-te stăpânei tale şi fă voia ei; iar de nu o vei asculta, atunci
trupul tău îl vom sfărâma în bucăţi, căci să nu socoteşti că vei scăpa
din muncile acestea, şi după multe munci îţi vei da sufletul tău cu
amar. Deci miluieşte-te singur, leapădă aceste rupturi călugăreşti şi
îmbracă-te în haine scumpe boiereşti şi te vei izbăvi de muncile care
te aşteaptă".
Viteazul Moise le-a
răspuns: „Fraţilor, faceţi-vă porunca voastră necontenind nicidecum,
căci mie nu-mi este cu putinţă să mă lepăd de călugărie şi de dragostea
lui Dumnezeu. Şi nici un fel de muncă, nici focul, nici sabia, nici
bătăile nu pot să mă despartă pe mine de Dumnezeu şi de acest mare chip
îngeresc. Iar acestei femei fără de ruşine şi întunecată, care şi-a
arătat pe faţă neruşinarea sa, defăimând cu totul nu numai frica lui
Dumnezeu, ci şi ruşinea cea omenească, silindu-mă pe mine fără de
ruşine la spurcăciune şi la preacurvie, nu mă voi pleca, nici nu voi
face voia ei!"
Iar femeia aceea, având
multă grijă cum ar putea să-şi răzbune ruşinea sa, a scris mai pe urmă
domnului Boleslav o scrisoare ca aceasta: „Ştii singur că bărbatul meu
a fost ucis în războiul în care a fost cu tine, iar tu mi-ai dat voie
să iau de bărbat pe care voi dori. Deci eu am iubit pe un tânăr din cei
robiţi de tine. Acela fiind frumos, l-am răscumpărat şi l-am luat în
casa mea. Am dat pentru el aur mult şi i-am dat tot ceea ce a fost în
casa mea, aur şi argint, şi i-am încredinţat lui toată puterea, numai
să voiască să-mi fie bărbat; iar el toate acestea le-a socotit întru
nimic. Incă de multe ori l-am chinuit cu foame şi cu bătăi, dar nimic
n-am sporit. Nu i-a fost destul a fi ferecat cinci ani de cel care îl
robise şi, iată, al şaselea an 1-a petrecut la mine şi a fost mult
muncit pentru neascultare. Toate acestea singur le-a tras asupra sa,
pentru învârtoşarea inimii sale; iar acum încă este şi călugărit de un
monah. Deci tu ce porunceşti să fac cu dânsul?"
Atunci domnul Boleslav
a poruncit să vină acea femeie la dânsul şi să aducă şi pe Moise. Deci
ea a făcut după porunca lui, iar Boleslav, când a văzut pe cuviosul,
1-a silit mult să ia pe femeia aceea de soţie, dar nu 1-a putut
îndupleca. Iar mai pe urmă, a zis către dânsul: „Cine este atât de
nesimţitor ca tine, care te lipseşti de multe bunătăţi şi de cinste şi
te-ai dat la munci amare? Să ştii că de acum îţi stă înainte viaţa sau
moartea. Ori faci voia stăpânei tale, ca să fii cinstit de noi şi să ai
stăpânire mare, ori, neascultând-o, după multe şi cumplite munci ai să
primeşti moartea!" Apoi a zis şi către femeie: „Nicidecum să nu
liberezi pe acest rob, ci ca o stăpână să faci cu el orice voieşti, ca
să nu îndrăznească nici ceilalţi a nu asculta pe stăpânii lor". Iar
Cuviosul Părintele nostru Moise, i-a răspuns: „Ce folos va fi omului -
zice Domnul - de ar câştiga toată lumea şi îşi va pierde sufletul? Sau
ce va da omul în schimb pentru sufletul lui? Iar tu de ce îmi
făgăduieşti slavă şi cinste, din care tu însuţi vei cădea degrabă, iar
mormântul te va primi neavând nimic? Asemenea şi această femeie
ticăloasă va pieri rău!"
Şi s-a împlinit lucrul
acela după proorocia cuviosului. Dar mai înainte de aceea, luând femeia
mai mare stăpânire asupra lui, îl trăgea cu mai multă neruşinare spre
păcat, încât a poruncit cu sila să-l pună în patul ei, sărutându-l şi
îmbrăţişându-l. Dar n-a putut nici cu această înşelăciune să-1 atragă
spre dorirea sa. Şi a zis cuviosul către ea: „O, femeie, în zadar este
osteneala ta, căci să nu socoteşti că nu fac acest păcat ca un nebun
oarecare sau ca şi cum n-aş putea, ci pentru frica lui Dumnezeu mă
îngreţoşez de tine, cea necurată". Auzind acestea femeia, a poruncit ca
în fiecare zi să-i dea câte o sută de lovituri, iar mai pe urmă a
poruncit să-i taie şi mădularele cele tainice.
Deci Cuviosul Moise
zăcea ca un mort din pricina curgerii sângelui, abia având în sine
puţină suflare. Şi învoindu-se Boleslav la aceasta şi vrând ca mai mult
să facă cele plăcute acelei femei, pentru mărimea neamului ei şi pentru
dragostea ce o avea către dânsa, a ridicat prigoană mare împotriva
monahilor şi i-a izgonit pe toţi din stăpânirea sa. Iar Dumnezeu a
răzbunat degrab pe robii săi, căci Boleslav a murit de năprasnă într-o
noapte şi din această pricină s-a făcut mare tulburare în tot pământul
leşesc. Deci popoarele, sculân-du-se, au ucis pe episcopi şi pe boierii
lor, printre care şi pe acea femeie fără de ruşine. Pentru această
mânie a lui Dumnezeu, care a fost după izgonirea monahilor cea pentru
călugăria Cuviosului Moise, aducea aminte după mulţi ani marelui domn
Iziaslav al Kievului, doamna lui, care era din Polonia, fiica lui
Boleslav, rugându-l cu învăţătură să nu gonească din stăpânirea sa pe
Cuviosul Antonie şi pe fraţii lui, pentru tunderea fericitului Varlaam
şi a lui Efrem famenul.
Dar noi să vorbim
despre ce ne stă înainte. Cuviosul Părintele nostru Moise, întărindu-se
puţin, s-a dus la peştera Cuviosului Antonie, purtând pe sine rănile
muceniceşti, ca un ostaş viteaz al lui Hristos şi a vieţuit acolo cu
dumnezeiască plăcere, nevoindu-se în rugăciuni, în post, în privegheri
şi în toate faptele bune monahiceşti, prin care a biruit desăvârşit
toate meşteşugirile necuratului vrăjmaş. Deci, pentru multele biruinţe
ale patimilor celor necurate de curvie care s-au luptat împotriva
acestui cuvios, Domnul i-a dăruit putere să biruiască aceleaşi patimi,
care se luptă şi împotriva celorlalţi. Căci un frate se lupta cu patima
desfrânării şi, ducându-se la cuviosul acela, îl ruga să-l ajute,
zicându-i: „Orice îmi vei porunci, mă făgăduiesc că voi păzi până la
moarte". Iar cuviosul i-a zis: „Niciodată în viaţa ta să nu vorbeşti cu
femeie". Deci el s-a făgăduit cu osârdie, că va păzi această poruncă.
Apoi sfântul, urmând celui dintâi Moise, care a făcut minuni cu toiagul
său, s-a atins de sânul fratelui cu toiagul -fără de care nu putea să
umble, de durerea rănilor pe care le suferise mai înainte -, şi îndată
s-au omorât patimile cele necurate din trupul acelui frate şi de atunci
n-a mai avut nici o supărare.
Deci acest bun ostaş al
lui Hristos a petrecut şaisprezece ani în pătimirea şi nevoinţa sa cea
plăcută lui Dumnezeu. Cinci ani a fost chinuit fără vină în legături de
cel ce-l robise, arătând răbdarea lui Iov cea cu mulţumită lui
Dumnezeu. Al şaselea an a pătimit bărbăteşte pentru curăţie, mai mult
decât Iosif. Apoi, prin liniştea cea de zece ani din peşteră, după
rânduiala îngerească de la Sfântul Munte Athos, a strălucit mai mult
decât alţii, precum Moise cel dintâi, prin cele zece porunci date prin
rânduirea îngerului din Sfântul Munte al Sinaiului. De aceea şi acest
Cuvios Moise, s-a învrednicit cu adevărat a fi văzător de Dumnezeu,
pentru că s-a aflat vrednic fericirii celor curaţi cu inima. El s-a
mutat la privirea lui Dumnezeu faţă către faţă în ziua de 26 iulie,
fiind încă viu Cuviosul Antonie, în a cărui peşteră zac şi până acum
moaştele făcătoare de minuni ale acestui sfânt bărbat, care nu şi-a
întinat curăţia.
Şi biruieşte Sfântul
Moise şi după moarte patimile cele necurate cu moaştele sale, precum a
adeverit Sfântul Ioan Multpătimitorul. Căci acela, fiind luptat de
patima desfrânării, s-a închis în peşteră; şi, îngropându-se până la
umeri în dreptul moaştelor Cuviosului Moise, după ce a pătimit mult,
mai pe urmă a auzit glasul Domnului, zicându-i să se roage sfântului ce
era aproape de el. Deci după ce Ioan Multpătimitorul s-a rugat
Cuviosului Moise, îndată s-a izbăvit de războiul cel necurat şi a
biruit patima desfrânării.
Asemenea şi pe alt
frate pătimaş, acelaşi Sfânt Ioan 1-a izbăvit de o supărare ca aceea,
când i-a dat un os din moaştele Cuviosului Moise, ca să-l lipească de
trupul său, precum se scrie în viaţa Cuviosului Ioan Multpătimitorul.
Deci să ne fie şi nouă a avea povăţuitor spre a ne izbăvi din toate
necurăţiile pe Cuviosul acesta Moise, prin rugăciunile sale care
îndreptează fără de rătăcire la calea mântuirii, şi cu dânsul să ne
închinăm feţei lui Dumnezeu Celui închinat în Treime, Căruia I se
cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
|