SFÂNTUL MUCENIC IULIAN
(28 iulie)
Pe vremea împărăţiei lui
Antonin, creştinii erau siliţi ca, ori să aducă tămâie zeilor, ori să
moară de munci cumplite. Atunci era în Campania un ighemon cu numele
Flavian, aspru şi urâtor al numelui lui Hristos. Acela a trimis prin
toată Campania pe slugile sale cele păgâne, ca pe toţi creştinii pe
care îi vor găsi, să-i prindă şi să-i aducă legaţi în cetatea Atena, în
care locuia el în acea vreme. In vremea aceea, a mers din Dalmaţia în
părţile acelea un bărbat numit Iulian, tânăr cu vârsta, dar bătrân cu
obiceiul şi înţelepciunea creştinească, cu faţa cinstit şi cu tot
trupul ales; luminat cu neamul cel bun, dar mai luminat cu credinţa.
Acesta, mergând pe cale, aproape de cetatea Anagnia, s-a întâlnit cu
ostaşii ighemonului şi i-a întâmpinat cu închinăciune creştinească,
zicându-le: „Pace vouă, fraţilor!"
Iar aceia, cunoscându-l
din cuvinte şi din obiceiul cel blând că este creştin, au început a-l
întreba cine şi de unde este, cum se numeşte şi de ce credinţă este.
Iar robul lui Dumnezeu, dorind ca să pătimească şi să moară pentru
Hristos, a răspuns rară temere, zicând: „Sunt creştin, mă numesc
Iulian, iar de neam sunt din Dalmaţia. Eu umblu prin părţile acestea,
îndemnând popoarele pretutindeni cu sârguinţă ca, lepădându-se de
cinstirea idolilor, să cunoască pe Unul şi adevăratul Dumnezeu şi pe
Iisus Hristos, Fiul Lui, şi pe Acela să-L cinstească, pe Care eu
propovăduindu-L, voiesc ca sufletul meu să-l pun pentru Dânsul".
Iar ostaşii, mirându-se
de răspunsul lui cel fără de temere, l-au prins şi legându-l tare, l-au
dus pe el, bătându-l şi zicându-i: „Vom vedea dacă sunt adevărate
cuvintele tale, că doreşti să mori pentru Cel răstignit". Iar el, fiind
bătut, se ruga lui Dumnezeu să-i dea putere, ca până în sfârşit să
rabde pentru numele Lui cel sfânt. Deci a fost auzit de Domnul, pentru
că a venit către dânsul un glas de sus, întărindu-l şi zicându-i: „Nu
te teme, Iuliane. Eu voi fi cu tine şi-ţi voi da putere şi biruinţă!"
Iar sfântul tânăr a dat mulţumire milostivului Dumnezeu şi a fost dus
la ighemon, apoi îndată, din porunca aceluia, a fost închis într-o
temniţă înfricoşată, care se numea „groapa rece". Şi l-au ţinut acolo
şapte zile fără hrană şi băutură, vrând să-1 omoare cu foamea şi setea.
Dar Dumnezeu n-a lăsat pe robul Său, pentru că a trimis la dânsul pe
sfântul înger, de a cărui vedere şi vorbire îndulcindu-se legatul lui
Hristos, primea hrana cerească din mâinile aceluia.
Iar după ce au trecut
cele şapte zile, ighemonul a venit la locul de privelişte - unde mai
târziu s-a zidit o biserică în numele Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu - şi a stat la judecată înaintea mulţimii poporului ce se
adunase. Şi aducând pe mucenic la cercetare înaintea lui, a zis către
dânsul: „Nu-ţi este ţie ruşine, un tânăr atât de frumos şi ales, să te
lipeşti de un nazarinean de rând, Care a fost răstignit pe cruce? Nu
este mai bine să te lepezi de acea urâtă credinţă şi să te închini
zeilor, ca să fii plăcut împăratului?" Mucenicul a răspuns: „Slava şi
lauda mea este Dumnezeul meu, adică Hristos Cel răstignit. Deci să
nu-mi fie mie a mă lăuda în altceva, decât numai în Crucea Domnului
meu. Iar pentru sfânta credinţă, pe care tu cu minciună o numeşti
urâtă, sunt gata a muri. Căci zeii tăi cu adevărat sunt urâţi, pentru
că sunt diavoli; deci să se ruşineze toţi aceia care se închină lor".
Nişte cuvinte ca
acestea ale sfântului auzindu-le ighemonul, s-a pornit spre mânie. Şi a
poruncit să-1 bată pe sfânt peste gură, apoi, întinzându-l la muncire,
să-1 chinuiască. Iar sfântul, fiind bătut, se ruga lui Dumnezeu,
zicând: „Spre Tine, Doamne, am nădăjduit; izbăveşte-mă cu puterea Ta!
Tu eşti Dumnezeul meu, ajutorul meu, scăparea mea şi izbăvitorul meu;
deci, să se ruşineze cei ce se închină celor ciopliţi şi cei ce gândesc
rele asupra mea. Către Tine, Doamne, am strigat, să nu mă dai pe mine
întru răpirea vrăjmaşilor mei". Atunci iarăşi a venit către dânsul un
glas din cer, întărindu-l şi zicându-i: „Nu te teme, ci nevoieşte-te cu
bărbăţie". Iar mucenicul, întorcându-se spre popor, a început a vorbi:
„Vedeţi voi, ticăloşilor! Nu nădăjduiţi spre zeii pe care vi i-aţi
făcut vouă cu mâinile voastre, ci cunoaşteţi pe Acel Dumnezeu, Care din
nimic a făcut cerul şi pământul!" Cu nişte cuvinte ca acestea îndemnând
Sfântul Iulian poporul, a câştigat lui Dumnezeu mai mult de treizeci de
bărbaţi. Apoi a fost dus iarăşi în temniţă.
Iar a doua zi, fiind
scos iarăşi din temniţă şi dus la judecată, a auzit de la ighemon nişte
cuvinte ca acestea: „Te cruţ pe tine, cel ce singur nu te cruţi şi nu
voieşti să te închini zeilor celor nebiruiţi". Impotriva acestora
sfântul mucenic a răspuns astfel: „In deşert îmi vorbeşti mie acestea,
pentru că nu-mi vei schimba mintea mea. Eu mă închin lui Dumnezeu, Cel
ce a făcut cerul şi pământul, Căruia toţi sunt datori a se închina".
Atunci ighemonul Flavian, mâniindu-se, a poruncit să spânzure pe sfânt
la muncire şi să-1 chinuiască cu bătăi şi cu strujire de fiare. Dar, cu
puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Săi, mâinile
chinuitorilor au slăbit şi s-au îmbolnăvit, încât nu puteau nici să se
atingă de sfânt, nici să ţină în mâini uneltele cele de muncire, nici
altceva să facă. De acest lucru mirându-se ighemonul Flavian foarte
mult, a venit un vestitor, spunând că a căzut capiştea zeului lor, care
se numea Serapis, şi idolul acela împreună cu ceilalţi idoli s-au
sfărâmat în bucăţi. Atunci ighemonul şi slujitorii diavolilor care erau
împreună cu dânsul s-au umplut de mai mare mirare şi de ruşine. Iar
creştinii care erau în popor şi ţineau în taină sfânta credinţă, se
bucurau cu duhul şi proslăveau pe Hristos Dumnezeu.
După aceasta, poporul
necredincioşilor a strigat, zicând: „Să piară vrăjitorul acesta
degrab". Atunci ighemonul, umplându-se de mânie şi iuţime, s-a învoit
îndată la glasul poporului şi a dat asupra mucenicului judecată de
moarte, zicând: „Pe Iulian cel învăţat de creştini la meşteşugul
vrăjitoresc, pe hulitorul zeilor şi pe potrivnicul poruncii
împărăteşti, poruncim să i se taie capul cu securea, pe locul capiştei
dărâmate, spre răzbunarea necinstirii ce s-a adus de dânsul asupra
zeilor". Deci, fiind dus sfântul în acel loc, şi-a plecat genunchii şi
s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Dumnezeule al bunătăţii celei fără de
sfârşit, mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, de o
moarte cinstită ca aceasta! Mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit să mor
pentru numele Tău cel Sfânt! Deci mă rog Ţie să mă speli cu această
vărsare a sângelui meu, să mă curăţeşti de păcatele mele şi să mă duci
în binecuvântata Ta împărăţie. Primeşte duhul meu în pace, iar pe toţi
cei ce vor voi să cinstească pomenirea pătimirii mele, întru slava
Preasfântului Tău nume, să nu-i uiţi întru milostivirea Ta cea
preamare".
Astfel rugându-se
sfântul, i-a venit un glas din cer, vestindu-i că i s-a auzit
rugăciunea lui şi chemându-l pe dânsul la cele de sus. Apoi au tăiat
capul Sfântului Mucenic Iulian cu securea. Iar sufletul lui cel sfânt,
dezlegându-se din legăturile trupului, s-a suit în ceruri, la Hristos,
Dumnezeul nostru, Cel ce împărăteşte împreună cu Tatăl şi cu Sfântul
Duh şi Căruia I se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
|