SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC VALENTIN ŞI CEI ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL
(30 iulie)
Intr-un hotar din părţile
Italiei, care se numeşte Umbria, în cetatea care se chema Interamna, a
fost episcop Sfântul Valentin, care luase de la Dumnezeu darul
tămăduirilor şi, tămăduind toate neputinţele şi bolile oamenilor cu
rugăciunea şi cu chemarea preasfântului nume al lui Iisus Hristos, îi
întorcea pe cei necredincioşi de la păgânătatea închinării de idoli
spre Dumnezeu; căci atunci credinţa idolească cuprindea încă multă lume
şi împăraţii păgâni stăpâneau Apusul şi Răsăritul şi prigoneau pe
creştini. In acea vreme, trei scolastici din Atena cu neamul şi cu
credinţa elini, cu numele Procul, Efiv şi Apolonie, au mers la Roma
pentru învăţătură, vrând să deprindă bine limba şi filosofia romană.
Şi, aflând pe un ritor
preaînţelept şi iscusit în amândouă limbile - latină şi elină -, cu
numele Craton, s-au încredinţat aceluia spre învăţătură şi petreceau în
casa lui. Şi unul din fiii lui Craton, cu numele Herimon, s-a
îmbolnăvit foarte tare şi în boală i s-a gârbovit spatele, astfel că
capul lui era între genunchi şi nu putea să se întindă deloc. Şi au
chemat mulţi doctori şi nu puteau să aducă bolnavului nici un folos;
deci a pătimit trei ani, fără nădejde de la doctori. Dar s-a întâmplat
de a mers la casa lui Craton un tribun cu numele Fronton. Acela, văzând
pe cel bolnav, a zis: „O boală ca aceasta s-a întâmplat unui frate bun
al meu şi l-a tămăduit un episcop creştin, care se numeşte Valentin şi
care petrece în cetatea Interamna". Spunând aceasta tribunul, a sfătuit
pe Craton să trimită pe fiul său bolnav la acel episcop. El a mai
adăugat încă şi aceasta despre fratele său, că după primirea tămăduirii
n-a voit să se despartă de episcopul acela, fiind atras de bunătatea
aceluia; astfel s-a legat de el prin dragoste.
Auzind acestea Craton,
a trimis nişte bărbaţi cinstiţi, prieteni de-ai săi, la acel episcop,
rugându-l să vină la dânsul, de vreme ce nu era cu putinţă să poarte
atâta cale pe copilul cel bolnav. Iar omul lui Dumnezeu nu s-a lenevit
să meargă din cetatea sa în Roma, la omul care-l chema şi de care a
fost primit cu cinste. Şi arătând Craton arhiereului pe Herimon, fiul
său cel bolnav, 1-a rugat să-l tămăduiască pe el, precum a tămăduit şi
pe fratele tribunului. Sfântul Valentin i-a zis: „De vei vrea tu, fiul
tău se va tămădui!" Craton a zis: „Jumătate din avuţia mea o voi da, de
vei putea să tămăduieşti pe fiul meu".
Sfântul a zis: „Mă
minunez de tine că eşti dascăl înţelept şi nu pricepi cuvintele cele
zise de mine. Deci iarăşi îţi spun, că de vei vrea tu, se va tămădui
bolnavul; că, de vei crede în Hristos, toate se vor putea
credinciosului, căci credinciosul este mult mai cinstit înaintea lui
Dumnezeu decât cel necredincios, care îşi pune nădejdea sa în cele
deşarte şi în lucruri proaste, iar pe idolii făcuţi din lemn, din
piatră şi din alte materii, care au fost oameni răi, îi are ca pe nişte
zei. Au doar se poate crede că sunt zei aceia care, tăvălindu-se în
lucruri prea spurcate şi îndeletnicindu-se cu munciri cumplite, nu au
nici un ceas liber de fărădelegile cele urâte? De aceea, de vei primi
credinţa la care eu te sfătuiesc, şi, lepădându-te de păgânătatea
zeilor, îţi vei pune nădejdea în singurul Dumnezeu, Cel nevăzut şi
atotputernic, se va da sănătate fiului tău, precum doreşti. Iar
jumătate din averea ta, pe care mi-o făgăduieşti, împarte-o săracilor,
ca să se roage lui Dumnezeu pentru tine şi pentru fiul tău. Iar pe mine
cu nici un chip nu mă vei putea îndemna să iau ceva de la tine pentru
tămăduirea lui, decât numai singură credinţa îmi trebuie. Deci să crezi
că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este adevăratul Dumnezeu şi să te
lepezi de toţi idolii tăi şi atunci vei vedea sănătos pe fiul tău".
Craton i-a zis: „Deşi
nu ştiu cu ce fel de rânduială se cuprinde credinţa voastră, însă am
auzit că fiecare se mântuieşte cu credinţa sa. Căci nu poate credinţa
unuia să ajute altuia, nici necredinţa cuiva să vatăme pe altcineva".
Sfântul Valentin a răspuns: „Sunt unele lucruri în vieţile omeneşti,
care nu pot nici să ajute, nici să vatăme pe altul; pentru că
necredinţa tatălui nu poate să vatăme credinţa fiului, dar la nevoie şi
la trebuinţa sănătăţii, credinţa cuiva poate să ajute altuia. Prin
aceasta tatăl ajută fiului, sora, fratelui şi stăpânul, slugii. Noi
citim că sutaşul, pentru credinţa lui, a luat sănătoasă pe sluga sa,
care murea. Mai-marele sinagogii a văzut întoarsă la viaţă pe fiica sa,
care murise. Şi surorile care plângeau pe Lazăr, fratele lor, care
murise şi-l îngropaseră, prin glasul Domnului l-au văzut înviat a patra
zi şi s-au bucurat. Sunt şi alte multe pilde în Scriptura veche şi
nouă. Iar acestea le-am arătat ca dovadă cum credinţa unuia poate să
ajute altora. Insă se întâmplă şi aceasta, ca necredinţa cuiva să aducă
vătămare asupra altora; căci şi necredinţa unui om ca a lui Faraon, a
adus felurite pedepse asupra Egiptului, iar la urmă şi pe el însuşi 1-a
pierdut cu toată oastea".
Acestea şi mai multe
zicând sfântul episcop, ritorul Craton a căzut la picioarele lui şi a
zis: „Cred întru Cel propovăduit de tine că este Dumnezeu adevărat şi
nu este altul afară de El, care porunceşte bolilor şi morţii şi acelea
fug. El porunceşte vieţii şi vine". Iar Sfântul episcop Valentin i-a
zis: „Credinţa creştinească se cade a o arăta nu numai prin cuvinte, ci
şi cu faptele". Ritorul a zis: „Care sunt faptele prin care poate să se
arate credinţa?" Episcopul a zis: „Să te lepezi de idolii cei făcuţi de
mâini şi să primeşti Sfântul Botez, ca să te rânduieşti între fiii lui
Dumnezeu!" Craton a zis: „Apa care spală întinăciunea trupească, cum
poate să spele păcatele?" Arhiereul a răspuns: „Apa, când se va chema
asupra ei numele Preasfintei Treimi, primeşte în taină într-însa pe
Sfântul Duh, Care curăţeşte toate păcatele omului ce se botează în apa
aceea". Craton a zis: „Lungindu-se vorba noastră, se scurtează viaţa
fiului meu Herimon". Sfântul Valentin a zis: „De nu vei crede acestea,
pe care n-ai putut să le auzi şi să le vezi vreodată, fiul tău nu va
putea să fie sănătos".
Craton a zis: „Care
este aceea, pe care eu n-am putut nici să o aud şi nici să o văd?"
Arhiereul a zis: „Oare ai auzit vreodată de Fecioara cea care
neîntinată a zămislit, adică, fiind fecioară, a născut şi după naştere
a rămas tot fecioară? Oare ai văzut cândva pe cineva umblând pe apele
mării ca pe uscat şi cu cuvântul să fi schimbat valurile mării în
alinare? Auzit-ai oare de Acelaşi, Care mai în urmă a fost răstignit,
mort şi îngropat şi a treia zi a înviat din morţi şi apoi S-a înălţat
la cer în vreme ce mulţi priveau la aceasta? Şi la a Cărui înălţare
îngerii în vederea ochilor arătându-se oamenilor, au mărturisit că
iarăşi va veni din cer ca să judece viii şi morţii? De le crezi acestea
că sunt aşa, apropie-te şi te botează, ca să câştigi sănătatea fiului
tău şi singur să te învredniceşti vieţii celei veşnice". Ritorul a zis:
„Toate câte mi le grăieşti le voi face, numai fiul meu să se facă
sănătos". Atunci episcopul a zis: „De vreme ce înţelepciunea lumii
acesteia, al cărei dascăl ţi se pare că eşti, este nebunie la Dumnezeu
şi nu poţi crede atât de desăvârşit, pe cât credinţa are trebuinţă,
dă-mi cuvânt că dacă fiul tău va câştiga sănătate prin credinţa mea, te
vei întoarce spre Hristos şi te vei boteza împreună cu toată casa ta".
Atunci ritorul Craton,
chemând pe femeia sa şi pe toţi casnicii săi, s-au aruncat înaintea
picioarelor lui, făgăduind că toţi se vor face creştini, dacă se va
tămădui Herimon. Acolo erau şi tinerii cei pomeniţi mai sus: Procul,
Efiv şi Apolonie, care şi ei dorind sănătatea fiului dascălului lor, au
făgăduit că se vor face creştini. De aceea, episcopul Valentin a
poruncit să se pregătească o cameră osebită şi în ziua aceea şi în
noaptea viitoare să fie tăcere. Apoi, luând pe bolnav în camera aceea,
s-a închis singur cu dânsul. Şi era bolnavul acela rotund cu tot trupul
ca un ghem, având capul între genunchi şi picioarele pe umeri şi peste
spate, încât nici o parte nu avea liberă între încheieturile trupului.
El nici nu putea vorbi cu limba, ci numai gemea. Deci nici unul dintre
doctori nu putea să cunoască şi să vindece neputinţa lui. Iar Sfântul
Valentin episcopul a aşternut pe pământ rasa de păr, pe care obişnuia a
se ruga, şi punând pe dânsa pe bolnav, mai mult mort decât viu, s-a
rugat toată noaptea lui Dumnezeu. Iar la miezul nopţii a strălucit în
camera aceea o lumină cerească, încât celor ce erau afară li se părea
că s-a aprins foc înăuntru.
Iar după ce a trecut
miezul nopţii, copilul s-a sculat sănătos cu tot trupul şi a început cu
glas mare a lăuda pe Dumnezeu. Atunci părinţii lui şi toţi care erau cu
dânşii în casa aceea, auzind glasul lui Herimon, s-au bucurat foarte
tare, că de trei ani nu-l mai auziseră pe el vorbind, decât numai
gemând. Deci, apropiindu-se, au bătut în uşă, rugând pe sfânt să le
deschidă şi să vadă pe Herimon. Insă sfântul le-a răspuns lor: „Până ce
nu voi săvârşi obişnuitele mele rugăciuni şi cântări de laudă, nu vă
voi deschide". Deci, aşteptând ei cu bucurie până la ziuă, sfântul
episcop le-a deschis uşa şi scoţând pe copil sănătos cu trupul, ca şi
cum niciodată n-ar fi fost bolnav, 1-a dat pe el părinţilor lui. Atunci
ritorul Craton, cu toată casa sa, a crezut în Hristos şi s-a botezat,
veselindu-se cu duhul întru Dumnezeu Mântuitorul lor.
Iar Herimon, copilul
cel tămăduit, după primirea Sfântului Botez, nu mai voia să se despartă
de doctorul său, de Episcopul Valentin. Asemenea şi cei trei tineri,
pomeniţi mai sus, după botez, lăsând filosofia cea din afară, s-au
lipit cu toată osârdia de duhovnicescul învăţător, de Valentin,
arhiereul lui Dumnezeu şi s-au făcut ucenicii lui, fiind următorii
vieţii lui cele sfinte şi căutători ai mântuirii lor. Pentru că pe
scolasticii cei de o vârstă cu dânşii, tineri şi copii, îi aduceau la
credinţa în Hristos şi la Sfântul Botez prin îndemnările lor şi cu
pilda vieţii celei cinstite şi înţelepte. Şi se adunau la dânşii
mulţime de scolastici, care, ascultând învăţătura lor cea insuflată de
Dumnezeu, se învăţau la cereasca înţelepciune şi se povăţuiau la calea
cea adevărată.
Iar când fiul eparhului
cetăţii, cu numele Avundie, crezând în Hristos, s-a botezat şi
aprinzându-se de dragoste dumnezeiască mărturisea înaintea tuturor că
este robul lui Hristos, atunci tatăl lui şi ceilalţi senatori,
umplându-se de mânie, au prins pe învăţătorul credinţei creştine, pe
Sfântul Valentin şi bătându-l fără cruţare, îl sileau la închinarea de
idoli. Iar el, nevrând să le facă voia, a fost muncit cumplit, apoi
l-au închis în temniţă. Dar sfântul se bucura că s-a învrednicit a
pătimi pentru Hristos Domnul său şi, înfrumuse-ţându-se cu rănile cele
suferite pentru El ca şi cu nişte podoabe scumpe se lăuda apostoleşte,
zicând: Rănile Domnului meu pe trupul meu le port şi împlinesc lipsirea
patimilor lui Hristos în trupul meu. Iar pe ucenicii săi care veneau la
dânsul, pe când şedea în temniţă, îi întărea în sfânta credinţă. De
acest lucru înştiinţându-se eparhul, s-a mâniat foarte tare şi,
trimiţând noaptea, 1-a scos din temniţă şi i-a tăiat capul.
Astfel şi-a sfârşit
nevoinţa sa cea mucenicească Sfântul Episcop Valentin; iar ucenicii
lui, Procul, Efiv şi Apolonie, luând cinstitul lui trup, l-au dus în
cetatea Interamna şi acolo, înaintea cetăţii, cumpărând o parte mică de
pământ, l-au îngropat cu cinste. Şi petreceau lângă mormânt ziua şi
noaptea, în post şi rugăciuni, lăudând pe Dumnezeu. Şi se adunau la
dânşii toţi credincioşii câţi erau în cetate şi mulţi din cei
necredincioşi veneau şi, ascultând cuvintele lor cele mântuitoare de
suflet şi propovăduirea lui Hristos, se luminau cu credinţa.
Iar după o vreme
oarecare, înştiinţându-se de acestea Leontie, dregătorul cetăţii, i-a
prins pe cei trei sfinţi şi i-a băgat în temniţă. Dar, de vreme ce a
văzut pe popor gâlcevind şi jelindu-i pe ei, pentru că erau tuturor
iubiţi, a poruncit să-i ucidă pe dânşii noaptea, pentru că se temea
să-i osândească pe dânşii la moarte ziua, ca să nu fie liberaţi de
mâinile poporului ce gâlcevea.
Deci sfinţii mucenici
au fost tăiaţi noaptea şi s-au dus la lumina cea neînserată a cereştii
împărăţii. Iar Sfântul Avundie, cel mai sus pomenit, fiul eparhului
Romei, care mersese acolo la iubiţii săi prieteni, când a auzit de
uciderea lor, i-a fost jale de aceasta foarte. Deci, luând cinstitele
lor trupuri, le-a îngropat cu cinste lângă mormântul Sfântului
Valentin, învăţătorul lui, slăvind pe Domnul Iisus Hristos, Care viază
şi împărăteşte împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în vecii vecilor.
Amin.
|