SFÂNTUL POLIHRONIE, EPISCOPUL BABILONULUI, ŞI CEI ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL
(30 iulie)
Deciu, păgânul împărat al
Romei, muncind pe mulţi creştini, s-a dus cu toată puterea oştirii sale
împotriva Persiei, şi biruind ostile persane, a prădat ţara lor şi a
luat în stăpânire Babilonul, Vactrianul, Ircania şi Asiria; iar
mulţimea creştinilor care se aflau în acele ţări, a pierdut-o cu
felurite munci. Atunci era episcop în Babilon, Polihronie şi cu dânsul
trei preoţi, Parmenie, Elima şi Hrisotel; iar ca diaconi: Luca şi Muco.
Pe aceştia prinzându-i Deciu, a poruncit să-i aducă îndată la jertfă
idolească. Iar Sfântul Polihronie a zis cu îndrăzneală: „Noi ne aducem
jertfă pe noi înşine Domnului nostru Iisus Hristos, iar diavolilor şi
idolilor celor deşerţi făcuţi de mâini omeneşti, niciodată nu ne vom
închina!"
Atunci Deciu a poruncit
să arunce în temniţă pe episcop împreună cu preoţii şi cu diaconii lui.
Şi a început a zidi în cetatea Babilonului o capişte spurcatului său
zeu Saturn, făcându-i un idol aurit. El a scris la Roma eparhului
Valerian de fericita sa biruinţă asupra perşilor, despre care zicea că
i s-a dat lui de la zeii săi, şi i-a poruncit să facă în Roma prăznuire
mare zeilor, iar pe creştini să-i muncească şi să-i ucidă.
Deci Valerian făcea în
Roma porunca lui Deciu. Şi săvârşin-du-se în Babilon capiştea zeului
Saturn, păgânul a pus înaintea judecăţii sale pe Polihronie, episcopul,
cu preoţii şi cu diaconii lui şi a zis: „Oare tu eşti fur de cele
sfinte, necinstind pe zei şi neascultând poruncile împărăteşti?" Iar
sfântul nu i-a răspuns nici un cuvânt, ci stătea tăcând. Atunci
împăratul a zis către preoţi şi diaconi: „Povăţuitorul vostru a
amuţit". Preotul Parmenie a răspuns: „Părintele nostru n-a amuţit, dar,
nevrând să-şi spurce cinstita şi sfânta sa gură, face după porunca
Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis: Să nu aruncaţi mărgăritarele
voastre înaintea porcilor, ca să nu le calce cu picioarele lor şi
întorcându-se să vă rupă pe voi. Deci oare este drept ca gura cea
curată să se întineze cu gunoiul?" Şi mâniindu-se Deciu, a zis: „Oare
noi suntem gunoi?" Şi îndată a poruncit să taie limba acelui preot.
Iar după ce i-au tăiat
limba, Sfântul Parmenie a strigat luminos către Sfântul Polihronie,
zicând: „Sfinte părinte, roagă-te pentru mine, pentru că văd asupra ta
pe Sfântul Duh Cel ce împărăteşte, Care îţi pecetluieşte gura, iar
într-a mea pune fagur de miere!" Aşa de minunat este Dumnezeu întru
sfinţii Săi, căci celui ce avea limbă, i-a poruncit să tacă, iar
celuilalt, a cărui limbă era tăiată, i-a dat putere a vorbi, spre
arătarea tăriei Sale celei atotputernice. Apoi Deciu a zis către
episcop: „Polihronie, jertfeşte zeilor şi-mi vei fi mie prieten, iar
capiştea cea nou zidită a lui Saturn o voi încredinţa ţie". Dar
episcopul nu i-a răspuns nimic. Atunci Deciu, umplându-se de mânie, a
poruncit să-l bată cu pietre peste gură. Iar când îl bătea, sfântul
şi-a înălţat mâinile spre cer şi, ridicându-şi ochii, şi-a dat duhul.
Şi a lăsat Deciu trupul mucenicului aruncat înaintea capiştei lui
Saturn. Iar în noaptea următoare au mers doi bărbaţi cinstiţi, boieri
persani: Avdon şi Senis, creştini tăinuiţi, care, luând în taină trupul
Sfântului Episcop Polihronie, l-au îngropat lângă zidul Babilonului.
Iar Deciu s-a dus la cetatea ce se numea Corduva, care este în ţara
Persiei, poruncind să aducă după el pe acei preoţi şi diaconi legaţi cu
lanţuri de fier.
Iar sfinţii fiind duşi,
fiarele au căzut de pe grumajii lor şi de pe mâinile lor. Şi mergând
împăratul Deciu în cetatea Corduva, a pus înaintea judecăţii sale pe
legaţii cei aduşi şi a zis către dânşii: „O, nebunilor, voiţi şi voi să
pieriţi? Iată, eu vă îndemn să jertfiţi zeilor celor fără de moarte".
Atunci preotul Parmenie, căruia îi era limba tăiată, a răspuns cu glas
mare: „O, ticălosule, care ne sileşti pe noi să ne închinăm idolilor
celor făcuţi de mâini, închină-te tu Domnului nostru Iisus Hristos,
căci de nu te vei închina Lui, vei pieri împreună cu toţi zeii tăi".
Atunci Deciu a poruncit să-i spânzure pe toţi la muncire.
Iar sfinţii fiind
întinşi, mulţumeau lui Dumnezeu şi ziceau către preotul Parmenie:
„Roagă-te pentru noi, părinte!" Iar el a zis: „Dumnezeu, Părintele
Domnului nostru Iisus Hristos, să ne dea nouă mângâierea Sfântului Duh,
Care împărăteşte în vecii vecilor". Ei i-au răspuns: „Amin". Iar Deciu,
mâniindu-se, a zis: „Iată farmecele! Oare nu este semn arătat de
farmece, ca omul să grăiască, fiind fără de limbă?" Preotul Parmenie a
răspuns: „Domnul nostru Iisus Hristos, Care a dat odinioară mutului
grăire, Acela mi-a dat şi mie păcătosului a grăi; iar tu având limbă şi
grăind, eşti mut, de vreme ce nu slăveşti pe adevăratul Dumnezeu".
Atunci Deciu a poruncit să-i ardă cu foc, să le lipească table de fier
arse pe coastele lor şi cu unghii de fier să le strujească trupurile.
Pe când Sfinţii erau
astfel munciţi, s-a auzit un glas din cer, zicându-le: Veniţi la Mine
cei smeriţi cu inima. Iar Deciu, auzind acel glas, îl socotea
vrăjitorie. Deci a poruncit să coboare pe mucenici de la muncire şi să
le taie capetele, iar trupurile lor să le arunce afară din cetate,
lângă calea poporului şi să pună păzitori ca să nu le ia cineva şi să
le îngroape. Astfel şi-au săvârşit pătimirea lor pentru Hristos,
Sfinţii Mucenici, cei trei preoţi: Parmenie, Elima, Hrisotel şi cei doi
diaconi: Luca şi Muco. Iar trupurile lor cele aruncate le-au luat cei
doi cetăţeni, de care s-a zis mai sus, şi le-au îngropat într-un sat al
lor, aproape de Corduva.
In aceeaşi vreme,
împăratul Deciu a trimis prin toată Persia, să caute pe creştini şi
să-i pună la muncire. Iar unii din slujitorii lui, apropiindu-se de
dânsul, i-au zis: „O, împărate, prinşii aceia ai tăi, care i-ai miluit
şi le-ai dăruit viaţă şi libertate, sunt creştini, pentru că adună
trupurile cele creştineşti, le îngroapă în satul lor şi nu se închină
zeilor, nici nu ascultă porunca ta". Deciu a zis cu mânie: „Cine sunt
acei necredincioşi?" Slujitorii au răspuns: „Avdon şi Senis". Şi a
poruncit împăratul să-i cheme la el îndată. Iar ei venind, le-a zis:
„Oare aşa sunteţi de nebuni, că nu vedeţi că pentru aceia sunteţi
supuşi şi biruiţi de stăpânirea noastră, a romanilor, deoarece nu
cinstiţi pe zei?" Ei au răspuns: „Pentru aceea ne-a făcut Hristos să
fim biruitori asupra diavolului, pentru că am defăimat pe zeii voştri!"
Deciu le-a zis cu
mânie: „Oare nu ştiţi că viaţa voastră stă în mâinile mele?" Sfinţii au
răspuns: „Viaţa noastră este în mâinile Dumnezeului nostru şi Lui ne
închinăm, căci El, plecând cerurile, S-a pogorât pe pământ pentru
mântuirea noastră!" Atunci Deciu a poruncit să-i lege cu lanţuri de
fier şi să-i închidă într-o temniţă strâmtă. Iar sfinţii, fiind legaţi
cu lanţuri, au zis: „Iată slava noastră pe care totdeauna o nădăjduiam
de la Domnul nostru!" Tot în aceeaşi zi au fost pârâţi la împărat că
sunt creştini şi alţi doi bărbaţi cinstiţi, Olimpie şi Maxim. Iar
împăratul, prinzându-i, a poruncit să-i bată îndată cu beţe, fără să-i
cerceteze, pentru că zicea: „Nu sunt vrednici să le ascult cuvintele
lor, deoarece nu cinstesc pe zeii mei; ci sunt vrednici de moarte toţi
cei ce au Dumnezeu pe Omul Care a murit". Sfântul Maxim a grăit: „Ai
zis bine, Cel ce a murit, dar de ce nu zici că Acelaşi a şi înviat?"
Deciu a zis:
„Spuneţi-ne nouă comoara voastră". Sfântul Olimpie a răspuns: „Comoara
noastră - aurul, argintul şi toată bogăţia -, este Domnul nostru Iisus
Hristos, pentru Care nu ne cruţăm sănătatea noastră, defăimând toate
bogăţiile pământeşti". Şi fiind sfinţii bătuţi aspru, strigau: „Slavă
Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ai binevoit să ne rânduieşti pe noi cu
robii Tăi!" Iar Deciu, iuţindu-se şi mai mult, a poruncit să-i bată cu
vergi de plumb. După aceea i-a încredinţat unui oarecare Anisie, ajutor
al său. Acela, luându-i, i-a muncit şi la sfârşit le-a tăiat capetele
cu securea, iar trupurile lor le-a aruncat spre mâncarea câinilor. Şi
au zăcut ele neîngropate cinci zile, dar nimic nu s-a atins de dânsele.
Iar după acele cinci zile, creştinii luându-le noaptea, le-au îngropat
cu cinste.
După aceasta, Deciu,
păgânul împărat, a plecat spre Roma, şi cu el erau aduşi, legaţi cu
lanţuri, şi sfinţii mucenici din Persia: Avdon şi Senis, pe care Deciu
îi purta înainte, spre slava sa, ca să facă cu ei privelişte romanilor.
In acea vreme, Valerian eparhul prinsese în Roma pe preasfinţitul papă
Sixt, împreună cu tot clerul său şi nu puţini din ceilalţi creştini, şi
i-a închis pe toţi în temniţa poporului. Şi şezând papa Sixt acolo
multe zile, veneau la dânsul creştinii cei tăinuiţi şi aduceau pe fiii
lor, pe rude şi pe cunoscuţi, care se întorceau de la păgânătatea
idolească spre Hristos, spre a fi botezaţi în temniţă de papa.
Iar Deciu a intrat în
Roma cu slavă şi cu dănţuire mare, la care dănţuire erau aduşi ca nişte
robiţi şi acei doi boieri din Persia, Avdon şi Senis. Apoi, în altă zi,
Deciu, chemând senatul Romei şi pe Valentin eparhul, a adus înaintea
lor pe boierii prinşi în Persia, legaţi cu lanţuri şi îmbrăcaţi
boiereşte, cu aur, cu argint şi cu podoabe de mare preţ şi pietre
scumpe. Şi erau astfel împodobiţi spre slava lui Deciu, deşi pe cale
fuseseră chinuiţi cu felurite munci. Deci împăratul, arătând cu degetul
spre dânşii, a zis către sfat: „Vedeţi pe vrăjmaşii pe care zeii şi
zeiţele ni i-au dat în mâinile noastre? Aceştia sunt potrivnicii
împărăţiei Romei".
Şi privind spre dânşii
tot senatul Romei, s-au mirat toţi de cinstita lor vedere şi au fost
cuprinşi de jale pentru dânşii. Pentru că Domnul dăduse robilor Săi
atâta dar, încât mai mult se umileau cei ce căutau la dânşii, decât să
se mânie. Şi a poruncit Deciu să cheme pe cel mai mare slujitor idolesc
al Capitoliului, cu numele Claudie. Şi acela venind, a adus cu sine un
idol şi trispodul (altar cu trei picioare). Şi a zis Deciu către
sfinţi: „Jertfiţi zeilor şi veţi fi boieri liberi ai Romei. Veţi
stăpâni toate averile voastre, vă veţi îmbogăţi cu mai multe bogăţii şi
veţi lua de la noi mare cinste". Sfinţii au răspuns: „O dată ne-am adus
jertfă Dumnezeului nostru, Domnul Iisus Hristos, iar zeilor tăi
jertfeşte-le tu!"
Iar împăratul a
poruncit ca a doua zi să fie gata priveliştea, ca să dea fiarelor spre
mâncare pe Avdon şi Senis, boierii persani. Şi a doua zi, după ce s-a
făcut ziuă şi priveliştea era gata, împăratul Deciu n-a mers la
privelişte, ci a trimis pe eparhul Valerian în locul său. Iar Valerian,
ducându-se şi punând pe mucenici de faţă, mai întâi i-a îndemnat la
închinarea idolilor, zicându-le: „Cruţaţi-vă neamul vostru cel bun şi
puneţi zeilor tămâie pe altar, pentru că de nu veţi face aceasta, veţi
pieri sfâşiaţi de dinţii fiarelor". Sfinţii au răspuns: „Acum ţi-am
spus că Domnului nostru Iisus Hristos îi aducem jertfa de laudă şi
tămâie de rugăciuni şi Lui Unuia ne închinăm; iar pe idolii cei făcuţi
de mâini, nu-i vom cinsti niciodată!"
Şi stătea înaintea
priveliştii idolul soarelui, iar Valerian a poruncit ostaşilor să ducă
pe mucenici la idolul acela şi să-i silească să se închine lui. Dar
sfinţii, apropiindu-se de idol, au scuipat asupra lui. Atunci Valerian,
umplându-se de mânie, a poruncit să bată pe sfinţii mucenici cu vergi
de plumb, apoi să-i ducă dezbrăcaţi la locul care era îngrădit
împrejur, unde aveau să fie mâncaţi de fiare, înaintea ochilor
poporului care privea de pe trepte înalte. Deci sfinţii stăteau
dezbrăcaţi, dar îmbrăcaţi întru Hristos şi îngrădindu-se cu semnul
Sfintei Cruci. Atunci au dat drumul asupra lor mai întâi la doi lei,
apoi la patru urşi. Dar fiarele nu i-au vătămat deloc, ci şedeau la
picioarele lor ca nişte păzitori. Şi a zis Valerian: „Iată, acum este
dovedită vrăjitoria creştinească".
Atunci a poruncit să
ducă fiarele, iar ostaşii cei înarmaţi să intre la mucenici şi să-i
ucidă. Şi astfel i-au înjunghiat cu săbiile. Apoi legându-i de
picioare, i-au tras şi i-au aruncat înaintea idolului soarelui, din
porunca ighemonului, spre înfricoşarea creştinilor. Şi aşa au zăcut
acolo trei zile. Iar un creştin tăinuit, anume Chirin, cu rânduiala
ipodiacon, petrecând aproape de privelişte, a luat noaptea trupurile
mucenicilor, le-a pus într-o raclă de plumb şi le-a îngropat în casa
sa. Astfel s-au sfârşit Sfinţii Mucenici Avdon şi Senis, boierii
persani. Iar Sfântul Sixt papa, cu clerul său, a fost muncit după
dânşii, şi pătimirea lui, împreună cu Sfântul Lavrentie arhidiaconul,
se cinsteşte în 10 zile ale lunii august.
Cinstitele moaşte ale
acestor doi sfinţi mucenici, Avdon şi Senis, au stat în pământ până pe
vremea împărăţiei Marelui Constantin. Iar în zilele lui, prin
dumnezeiasca descoperire, au fost găsite de credincioşi şi au fost
mutate în gropniţa lui Pontian, întru cinstea şi slava lui Hristos,
Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.
|