PĂTIMIREA SFINTEI FECIOARE ŞI MUCENIŢE ACHILINA
(13 iunie)
In cetatea
Palestinei, care se numeşte Vivlos, vieţuiau nişte creştini care
învăţaseră credinţa cea în Hristos de la Sfinţii Apostoli. Unul dintre
aceia, cu numele Evtolmie, petrecând cu plăcere de Dumnezeu în cinstita
însoţire, Domnul i-a dat binecuvântarea Sa, iar femeia lui, zămislind
în pântece, a născut o pruncă, pe care a numit-o Achilina. Şi când
prunca era de patru luni, maica ei, luând-o, a dus-o la episcopul
Evtalie; iar acela, însemnând pe acea copilă în numele Domnului nostru
Iisus Hristos, a făcut-o catehumenă şi, după două luni, a luminat-o cu
Sfântul Botez.
Şi când era
de un an, tatăl ei, Evtolmie, s-a mutat de la cele pământeşti la cele
cereşti, iar maica a crescut-o pe pruncă după obicei, şi, fiind de
şapte ani, a învăţat-o toate obiceiurile care se cuvin creştinilor. Iar
acea copilă, cu cât înainta în vârstă, cu atât mai mult se umplea de
Duhul Sfânt şi se înfrumuseţa cu darul lui Hristos, în care a sporit
atât de mult, încât, în puţinii şi nedesăvârşiţii ani ai tinereţilor
sale, a călcat şi a răsturnat cu bărbăţie poruncile păgânilor împăraţi
pentru închinarea la idoli, precum va arăta cuvântul:
Când
fecioara era de zece ani şi chema neîncetat pe Dumnezeu în rugăciuni,
întru al şaptelea an al împărăţiei lui Diocleţian, un oarecare
Volusian, mai mult diavol decât om, a fost pus antipat al ţinutului
Palestinei. Şi neştiind pe adevăratul Dumnezeu făcătorul a toate, a
început cu toată răutatea a prigoni pe dreptcredincioşii închinători ai
adevăratului Dumnezeu. Deci mulţi viteji pătimitori ai lui Hristos,
sfârşind cu bărbăţie nevoinţele lor, s-au învrednicit bunurilor celor
neveştejite. într-acea vreme şi fericita fecioară Achilina, care ştia
bine pe Dumnezeu, adeseori sfătuia pe fecioarele cele de o vârstă cu
ea, zicându-le: „Ce vă foloseşte pe voi cinstirea idolilor celor mulţi
şi nesimţitori? Au nu ştiţi că cei ce cred în ei şi li se închină lor
au nădejde zadarnică, oarbă, vătămătoare de suflet şi diavolească? Căci
acei zei, fiind ei înşişi morţi şi neputincioşi, cum pot să facă bine
altora?"
Iar
fecioarele cele de o vârstă cu ea o întrebau: „Dar tu pe care Dumnezeu
cinsteşti?" Achilina a răspuns: „Pe Unul Dumnezeu, Care a făcut cerul
şi pământul, marea şi toate cele dintr-însele; pe Acela îl cinstesc şi
Aceluia după vrednicie mă închin, Care din veci a făcut bine tuturor
celor ce cred întru El şi nădăjduiesc spre Dânsul, că El este puternic
să facă bine până la sfârşitul lumii celor ce-L cheamă pe El". Atunci
cele de o vârstă cu ea i-au zis: „Noi am auzit că pe Dumnezeul cel
propovăduit de tine iudeii L-au răstignit pe Cruce, pe care a şi
murit". Sfânta a răspuns: „Moartea nu are stăpânire asupra Lui, pentru
că nu numai El însuşi a înviat, ci şi pe cei ce muriseră cu moarte bună
i-a răscumpărat cu cinstitul Său sânge şi i-a înviat. El, văzând pe om
rătăcit din calea cea adevărată, a voit a se întrupa şi a se face om,
ca să ridice firea noastră cea căzută şi să o povăţuiască la calea cea
mântuitoare, pierzând înşelăciunea diavolească şi dăruin-du-ne darul
cel împreunat cu adevărul".
Fecioarele
acelea au întrebat-o: „Şi cine este Acela despre care se spune că a
fost răstignit?" Achilina a răspuns: „Mântuitorul tuturor, iubitorul
neamului omenesc, Care a răbdat pătimirile de bună voie pentru ca pe
omul cel vechi să-1 îmbrace în cel nou, prin apă şi prin duh. Este Cel
care S-a suit pe Cruce, voind să mântuiască nu numai pe cei ce
vieţuiesc pe pământ, dar şi pe cei ţinuţi în iad să-i dezlege din
legăturile morţii; Cel Care înviind a treia zi, a arătat cu adevărat
că, la a doua venire a Sa, are să fie la toţi învierea din morţi cea de
obşte". Atunci cele ce vorbeau cu dânsa au zis: „Dacă Acela, pentru
care tu grăieşti, a făcut atâtea bunătăţi în lume, atunci pentru ce
iudeii, din al căror neam a fost şi El, nu îl au ca pe un Dumnezeu?" La
acestea, înţelepţita de Dumnezeu Achilina a răspuns: „Totdeauna neamul
jidovesc se abate din calea cea dreaptă, şi avându-şi sufletul orbit de
răutate şi cerbicea învârtoşată, leapădă cele ce sunt drepte şi
adevărate. De aceea s-au lepădat de Acela care le-a făcut prea mult
bine, dându-L lui Pilat, spre a fi răstignit pe Cruce".
Acestea
grăindu-le adeseori fericita cu acele fecioare, Nicodim, unul din
slugile antipatului, a auzit cele spuse şi, alergând la antipat, i-a
spus că în acea cetate este o fecioară care nu se supune poruncilor
împărăteşti pentru cinstirea zeilor, socotindu-i de nimic şi numindu-i
diavoli; iar pe Altul oarecare, răstignit, îl propovăduieşte Dumnezeu
şi întoarce şi pe celelalte fecioare de la părinteasca cinstire de zei.
Acestea aflându-le antipatul, a trimis pe slujitori să prindă pe
fericita fecioară. Deci Sfânta Muceniţă Achilina a fost prinsă spre
pătimire în al doilea an al antipatiei lui Volusian şi al
doisprezecelea an de la naşterea sa, şi a fost adusă la păgâneasca
judecată.
Iar
antipatul i-a zis mai întâi: „Oare tu te împotriveşti poruncilor
împărăteşti şi amăgeşti pe alte fecioare ca să nu se supună zeilor
noştri şi le îndemni să se închine Omului Cel răstignit? Au nu ştii că
împăraţii au poruncit ca pe cei ce mărturisesc pe Iisus să-i dăm la tot
felul de munci şi la pedeapsă cu moartea? Deci lasă şi tu pe Cel
răstignit şi adu cinste şi jertfă zeilor celor fără de moarte, ca să nu
ne sileşti să te dăm la munci". Fericita Achilina a răspuns: „O,
antipate, de mă vei da la munci amare, îmi vei fi mijlocitor a căpăta
cununa cea nestricăcioaşă, pe care aştept s-o iau de la Mântuitorul
meu; de vreme ce pe El îl mărturisesc şi nu mă voi lipsi de Dânsul
nicidecum, măcar de aş fi în cele mai cumplite munci. Pentru aceea nu
zăbovi, ci scorneşte asupra mea tot felul de munci, ca să mă cunoşti că
stau înaintea ta înarmată cu credinţă şi nu mă tem nici de tine, nici
de muncile tale".
Iar Volusian
a început a o îndemna cu cuvinte înşelătoare, zicând: „Te văd că eşti
încă tânără, bineîncuviinţată şi frumoasă; deci mă milostivesc spre
tine, pentru că de te voi da la munci, atunci îndată toate mădularele
tale cele tinere se vor zdrobi; căci muncitorii sunt nemilostivi şi,
după cumplitele munciri, te vor da la amara moarte şi te vor lipsi de
tânără de viaţă, şi nu-ţi va ajuta Dumnezeul creştinesc pe care II
mărturiseşti". Sfânta a răspuns: „Nu-mi trebuie milostivirea ta, căci,
dacă ţi se pare că te milostiveşti spre mine, cu aceasta mai mult
voieşti să mă vatămi; deoarece te sârguieşti să mă depărtezi de
adevăratul Dumnezeu. Deci te rog să nu ai milă de mine, ci te arată mai
aspru, ca, din răbdarea mea, să ştii că cei ce nădăjduiesc spre Hristos
rămân nebiruiţi".
Deci văzând
antipatul că nu poate nicidecum să întoarcă de la mărturisirea ei pe
roaba lui Hristos, a poruncit să o bată peste faţă, zicându-i: „Iată
începutul muncilor! Oare îţi sunt dulci şi bine primite?" Achilina a
răspuns: „O, muncitorule fără de omenie, de vreme ce ai îndrăznit a
bate faţa cea zidită după chipul lui Dumnezeu, apoi să ştii că nici
Acela, al Cărui chip îl port, nu te va ierta în ziua judecăţii Sale".
Judecătorul a spus: „Eu socotesc că marii noştri zei ţin în mâinile lor
mântuirea a toată lumea, iar în veacul ce va veni aşijderea vor avea în
stăpânirea lor mântuirea tuturor". Zicând aceasta, a poruncit la doi
ostaşi să o dezbrace pe fecioară de hainele ei, să o întindă pe pământ
şi să o bată fără de milă, zicând şi aceste cuvinte: „Achilino, unde
este acum Dumnezeul tău de care ai zis că nu mă va ierta pe mine la
judecata Sa? Să vină aici şi să te scoată din mâinile mele!"
După aceasta
a poruncit celor ce o băteau să înceteze, şi a zis către fericita:
„Achilino, ascultă-mă pe mine, cel ce te sfătuiesc de bine, lasă-ţi
sălbăticia aceasta şi te depărtează de la eresul creştinesc, dacă
voieşti să scapi de munci; pentru că cine a ieşit izbăvit din mâinile
mele, nădăjduind spre Acela Care singur nu S-a izbăvit, fiind
răstignit? Şi pe cine din cei ce-L cinstesc pe El l-au lăsat împăraţii
noştri să trăiască?" Sfânta Achilina a răspuns la acestea: „O, prea
cumplitule muncitor, socoteşti oare că simt muncile cele puse de tine
asupra mea? Să ştii aceasta cu adevărat, că pe cât tatăl tău, diavolul,
îţi dă meşteşugiri asupra mea, pe atât şi mai mult Dumnezeul meu îmi dă
putere şi răbdare!"
Iar Volusian
s-a mirat, văzând o vitejească mărime de suflet ca aceea a fericitei
fecioare, apoi a zis: „Te las câteva zile să te gândeşti şi să te
înţelepţeşti a te închina zeilor, pentru care vei dobândi şi viaţă pe
pământ şi cinste vrednică de la împărat". Sfânta 1-a întrebat: „Câte
zile îmi vei lăsa pentru aceasta?" Volusian a răspuns: „Atâtea câte vei
voi tu". Achilina a zis: „Te rog pentru aceea ca să nu-mi laşi să mă
gândesc nici o zi şi nici chiar un ceas, pentru că eu din copilărie am
învăţat a mă închina la Unul Dumnezeu şi a alerga la Acela Care,
petrecând la ceruri, caută spre pământ!"
Iar
Volusian, văzând pe fecioară neschimbată în dragostea adevăratului
Dumnezeu, a zis într-însul: „în zadar sunt sfaturile şi ostenelile
mele". Şi aşa mâniindu-se antipatul, a poruncit ca să-i sfredelească
capul ei prin urechi, cu ţepuşi de fier înroşite în foc. Şi după ce
muncitorii au făcut aceasta, fierbinţeala focului i-a străbătut
creierii ei şi îi curgeau creieri cu sânge pe nări. Iar fericita,
aflându-se într-o pătimire ca aceea, se ruga lui Dumnezeu, zicând:
„Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai hrănit din pruncie şi mi-ai
luminat gândurile cele ascunse ale inimii cu razele dreptăţii şi m-ai
întărit pe mine cu puterea ta cea tare şi bărbătească, ca să pot sta
împotriva vrăjmaşului diavol; Tu, Cel ce ai descoperit adâncurile
înţelepciunii celei adevărate şi mari celor ce cred în Tine, săvârşeşte
alergarea nevoinţei mele şi-mi fereşte nestinsă făclia fecioriei mele
ca şi eu să intru împreună cu cele cinci fecioare înţelepte, în
nejntinata Ta cămară, ca acolo să mă învrednicesc a Te slăvi pe Tine,
împlinitorul durerilor mele".
Acestea
grăindu-le Sfânta Muceniţă Achilina, a căzut ca o moartă, din pricina
cumplitelor dureri. Iar antipatul, socotind-o că a murit, a poruncit
ca, târând-o de acolo, să o arunce afară din cetate spre mâncarea
câinilor, judecând-o pe dânsa nevrednică de îngroparea omenească, de
vreme ce, defăimând poruncile împărăteşti, s-a lepădat de zeii
romanilor. Şi astfel muceniţă a zăcut toată ziua aruncată în drum. Iar
sosind miezul nopţii, îngerul Domnului a venit la fericita şi,
atingându-se de dânsa, i-a zis: „Scoală-te şi fii sănătoasă şi,
ducându-te, ceartă pe Volusian că el şi sfaturile lui sunt de nimic!"
Atunci Sfânta Achilina îndată s-a sculat sănătoasă şi, lăudând pe
Dumnezeu, zicea: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Făcătorule al vieţii mele, Cel ce
mi-ai dat sănătate şi din necurăţie ai izbăvit pe roaba Ta; că Tu,
Doamne, mai înainte de veci ai fost, în veci vei petrece şi nu este alt
Dumnezeu afară de tine. Deci cu smerenie mă rog Ţie, ca, după ce voi
săvârşi nevoinţa pătimirii, la Tine să mă învrednicesc de cununa slavei
Tale şi, îndulcindu-mă de adevăratele Tale făgăduinţe, să Te laud pe
Tine împreună cu cetele sfinţilor Tăi, care au pătimit pentru Tine".
Iar Domnul de sus i-a răspuns ei: „Vino, că îţi va fi ţie precum ai
cerut!"
Auzind
fericita aceasta, s-a veselit foarte mult şi a mers în cetate. Şi
ajungând la porţile ei, îndată s-au deschis singure. Deci fericita a
mers la palatele lui Volusian - pentru că o povăţuia pe ea îngerul
Domnului; şi intrând acolo fără să fie oprită de cineva, a stat
înaintea antipatului pe când el dormea. Iar antipatul, deşteptându-se
din somn şi văzând-o pe ea stând înaintea sa, s-a înspăimântat şi,
chemând pe servitorii săi, le-a zis: „Cine este aceasta care stă
înaintea ochilor mei?" Iar ei, aducând lumânări, au zis: „Aceasta este
cu adevărat Achilina, care, fiind moartă după bătăile cele multe, ai
poruncit să fie aruncată afară din cetate spre mâncarea câinilor".
Acestea auzindu-le antipatul, mai mult s-a înspăimântat şi a poruncit
ca, luând-o pe ea, să o păzească până dimineaţa. Iar după ce s-a făcut
ziuă, a adus-o pe ea înaintea judecăţii sale şi a întrebat-o: „Oare tu
eşti Achilina? "
Sfânta a
răspuns: „O, om fără de lege! La ochii inimii tale fiind orbit de tatăl
tău, diavolul, oare nici cu ochii cei trupeşti nu vezi? Eu sunt
Achilina, roaba Domnului, şi stau în faţa ta". Iar antipatul,
ştergându-şi ochii cu mâna, a rămas întru nepricepere şi zicea întru
sine: „Dacă n-a murit când i-am găurit capul şi când i-am scos
creierii, ce fel de munci pot să o vatăme pe ea?"
Spunând
aceasta, a poruncit să o taie, zicând: „Pe Achilina, apărătoarea
necuratului eres creştinesc, cea tânără cu anii, dar mare fermecătoare,
care nu a cinstit pe zeii cei fără de moarte şi nici nu s-a supus
împărăteştilor porunci, pe aceea noi ne-am ostenit mult a o pleca de la
o nebunie ca aceasta, dar n-am putut să o întoarcem. De aceea, după
multe munci, care nu s-au atins câtuşi de puţin de acea fermecătoare,
poruncim ca, scoţând-o afară din cetate, să i se taie capul".
O osândă de
moarte ca aceasta luând fericita fecioară, a mers afară din cetate, la
locul cel de tăiere, la care ajungând, a cerut voie un ceas să se roage
lui Dumnezeu. Deci, ridicându-şi ochii spre cer, zicea: „Doamne
Dumnezeul meu, Atotputernice, mulţumesc Ţie că mi-ai arătat sfârşitul
pătimirii mele. Pe Tine Te slăvesc, Dumnezeul meu şi făcătorul tuturor,
că nu în deşert mi-am săvârşit măsura alergării mele. Te binecuvintez
pe Tine, Ziditorule a toate, că pe muncitor l-ai ruşinat, iar pe mine
mă învredniceşti cununii celei nestricăcioase. Deci primeşte în pace
sufletul meu, ca, lăsând pe cele pământeşti, să câştig pe cele
cereşti". Astfel rugându-se fericita, i-a venite un glas din cer,
zicându-i: „Vino, fecioară aleasă, ceea ce ai călcat mânia muncitorului
şi ai sfărâmat boldul diavolului prin nevoinţa ta, primeşte răsplătirea
cea gătită ţie".
Acest glas
venind de sus spre dânsa mai înainte să-şi ridice călăul sabia spre
grumazul său, sfânta muceniţă a lui Hristos a adormit desăvârşit cu
somn de moarte. Iar călăul, chiar văzând că muceniţă îşi dăduse
sufletul său, nu a trecut cu vederea porunca antipatului, ci a tăiat cu
sabia capul cel mort al fericitei fecioare şi a curs din rană lapte în
loc de sânge. Iar creştinii care erau acolo, luând moaştele ei cele mai
scumpe decât mărgăritarul, ungându-le cu aromate de mult preţ şi
învelindu-le cu pânze subţiri şi noi, le-au îngropat în mormânt, cu
cinste, în cetatea Vivlos; iar de la mormântul ei se dădeau bolnavilor
multe tămăduiri întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună
slăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin. |