SFANTUL PROOROC ELISEI
(14 iunie)
Sfântul Prooroc
Elisei era de neam din cetatea Avelmeula şi fiul lui Safat, care se
trăgea din seminţia lui Ruvim. El de la naştere s-a arătat mare făcător
de minuni; pentru că o junincă de aur din Silom, căreia israelitenii,
care se întorseseră spre închinarea de idoli, îi aduceau jertfele lor
şi i se închinau ca unui Dumnezeu; acea junincă fiind fără de suflet,
în ceasul naşterii lui Elisei a mugit aşa de tare, încât s-a auzit până
la Ierusalim glasul ei.
De acest
lucru minunându-se toţi foarte mult, un preot oarecare, fiind plin de
Duhul Sfânt, a zis: „Astăzi s-a născut un mare prooroc al lui Dumnezeu,
care va strica pe idolii cei ciopliţi şi va sfărâma pe cei puternici".
Iar după ce Elisei s-a făcut bărbat desăvârşit, îşi petrecea viaţa sa
în curăţia fecioriei, pentru a fi mai plăcut lui Dumnezeu. El a fost
chemat la proorocie în acest fel: Elisei ara pământul cu douăsprezece
perechi de boi, iar Sfântul Prooroc Ilie era în muntele Horeb, vorbind
cu Dumnezeu. Şi i-a poruncit Dumnezeu lui Ilie să se ducă şi să ungă
prooroc în locul său pe Elisei. Şi ducându-se Sfântul Ilie, a găsit pe
Elisei arând, şi, punând cojocul său pe dânsul, i-a spus voia Domnului
şi 1-a numit să fie prooroc. Deci i-a poruncit să meargă după dânsul,
iar Elisei, lăsând îndată toate, era gata să urmeze cu osârdie
Sfântului Ilie, proorocul lui Dumnezeu; dar 1-a rugat să-i poruncească
să se ducă acasă, ca să fie binecuvântat de tatăl şi de maica sa. Şi
Ilie i-a poruncit să se ducă. Iar el, ducându-se, a luat o pereche de
boi cu care ara singur şi, înjunghiindu-i, a tăiat şi plugul de lemn şi
făcând foc cu el, a fript carnea şi a pus-o înaintea oamenilor şi a
prietenilor care s-au întâmplat acolo şi, ospătându-i, a luat
binecuvântare de la tatăl său şi de la mama sa; apoi a alergat în urma
lui Ilie şi-i slujea, învăţând de la dânsul vederea multor taine ale
lui Dumnezeu.
Astfel s-a
făcut prooroc, cu darul lui Dumnezeu, nu mai puţin decât Sfântul Ilie,
povăţuitorul şi învăţătorul său. Iar când Dumnezeu a voit să ia pe
robul Său Ilie în vifor de foc cu căruţa sa spre cer şi să-1 mute în
Rai, Ilie a poruncit lui Elisei să-i spună lui ce dar voieşte să ceară
de la Dumnezeu, pe care să-1 mijlocească Sfântul Ilie cu rugăciunea sa.
„Cere, a zis el, ce vrei să-ţi fac, mai înainte până ce nu voi pleca de
la tine". Iar Elisei nu a cerut oarecare lucruri vremelnice,
pământeşti, că nu-i trebuia nimic pe pământ, căci lăsase toate pentru
Dumnezeu; ci, fiind sărac cu duhul şi cu lucrul, n-a cerut nici
sănătate trupului, nici lungime de zile, pentru că nu dorea petrecere
lungă în această viaţă vremelnică; ci, aşteptând să moştenească viaţa
cea veşnică, a cerut îndoit darul Sfântului Duh, care era în Sfântul
Ilie: „Să fie, zicea el, Duhul cel din tine îndoit în mine", adică
darul proorociei şi al facerii de minuni, ca pe oamenii cei rătăciţi de
la Dumnezeu şi duşi în urma idolului Baal să-i înveţe cu cuvântul
proorocesc, iar cu facerea de minuni să întărească cele grăite şi să-i
întoarcă iarăşi la Dumnezeul cel adevărat.
Deci el şi-a
câştigat cererea, pentru că Ilie a grăit către dânsul: „Dacă mă vei
vedea când voi fi luat de la tine, ţi se va împlini dorinţa". Pe când
mergeau şi vorbeau, s-a văzut înaintea lor o căruţă cu cai de foc. Şi
s-au despărţit amândoi şi Ilie a fost luat cu vifor spre cer. Iar
Elisei, văzându-1 că se depărtează de la el, a strigat: „Părinte,
părinte, carul lui Israel şi caii lui!" Şi n-a mai văzut Elisei căruţa
aceea de foc care luase pe Sfântul Ilie, că se dusese în înălţime,
departe de la ochii lui; apoi a început a plânge după dânsul, ca după
părintele său, rupându-şi hainele. Şi a căzut cojocul de la Sfântul
Ilie, din înălţime, lăsându-se lângă dânsul; iar el 1-a luat spre
mângâierea necazului său şi spre semnul duhului cel îndoit câştigat de
la Ilie, şi îl avea la el ca o vistierie scumpă sau ca o cinstită
porfiră împărătească. Prin acel cojoc, ca şi Ilie mai înainte, a făcut
această minune: voind să treacă râul Iordan, a lovit apa cu cojocul şi
aceea s-a despărţit în două şi Elisei a trecut ca pe uscat.
Văzând
aceasta fiii proorocilor care petreceau în Ierihon, au zis unul către
altul: „Iată duhul lui Ilie se odihneşte peste Elisei". Apoi, venind, i
s-au închinat lui. Iar Sfântul Elisei s-a dus la Ierihon, voind să
petreacă acolo câtăva vreme; şi oamenii cetăţii au zis către dânsul:
„Stăpâne, viaţa cetăţii noastre este bună, precum o vezi; însă apele
sunt rele, de aceea şi pământul este neroditor". Sfântul Elisei a zis
către dânşii: „Aduceţi-mi un vas nou de apă şi turnaţi sare
într-insul". Făcând oamenii aceasta, el a luat vasul, s-a dus la
izvoarele apelor, a turnat sarea acolo şi a zis: „Aşa grăieşte Domnul:
Tămăduit-am apele acestea şi de acum nu va mai fi dintr-însele moarte
şi nerodire". Şi s-au tămăduit apele Ierihonului după cuvântul lui
Elisei. După aceasta Sfântul Elisei s-a dus de la Ierihon în cetatea
Betel, întru care poporul lui Israel se lepădase de Dumnezeu şi se
închina idolilor.
Şi dacă s-a
apropiat de cetate, copiii cei mici care ieşiseră din cetate să se
joace, văzând că vine sfântul prooroc, care era pleşuv la cap, au
început a-1 batjocori, zicând: „Hai, pleşuvule, hai!" Iar sfântul,
trecând de dânşii, s-a uitat înapoi şi, văzându-i că alergau în urma
lui şi strigau aceeaşi batjocură, i-a blestemat în numele Domnului.
Atunci au ieşit din dumbravă două ursoaice şi au sfâşiat patruzeci şi
doi dintr-înşii, iar ceilalţi abia au scăpat fugind în cetate.
Proorocul lui Dumnezeu a adus asupra acelor copii această pedeapsă cu
dreaptă judecată, pe de o parte pedepsind şi tăind batjocora lor, ca nu
venind în vârstă bărbătească să fie mai răi cu obiceiul; iar pe de
alta, făcând răsplătire părinţilor lor pentru închinarea de idoli şi
învăţându-i ca să-şi crească copiii cu pedepsire, ca să ştie să se
teamă de Dumnezeu şi să cinstească cu cucernicie pe slujitorii Lui. De
aici sfântul s-a dus la muntele Carmelului şi de acolo s-a întors în
Samaria.
In vremea
aceea s-au ridicat israelitenii cu război împotriva moabitenilor,
pentru o pricină ca aceasta: împăratul moabitenilor, al cărui pământ
era foarte bogat şi avea cirezi de dobitoace, dădea dajdie împăratului
lui Israel, în toţi anii, o sută de mii de miei şi o sută de mii de
berbeci cu lâna lor. Iar murind Ahab, împăratul lui Israel, Mosa,
împăratul moabitenilor, s-a depărtat de Israel şi a încetat a mai da
dajdia obişnuită.
Atunci
Ioram, fiul lui Ahab, cel ce împărăţea peste Israel în Samaria şi care
ţinea de păgânătatea tatălui său, a adunat puterea oştilor sale,
chemând în ajutor şi pe plăcutul lui Dumnezeu, Iosafat, împăratul
Iudeii din Ierusalim, şi luând asemenea şi pe împăratul Edomului, cel
ce era sub mâna lui. Iar după rânduiala lui Dumnezeu, era în rândul
ostaşilor şi Sfântul Prooroc Elisei. Şi mergând cei trei împăraţi şapte
zile cu ostile lor, nu aveau apă pentru ei şi pentru dobitoacele lor şi
toţi slăbiseră de sete. Iar Ioram, împăratul lui Israel, a zis cu
suspine: „Ne-a adunat pe noi Domnul, trei împăraţi, ca să ne dea în
mâinile lui Moab". Iar împăratul Iudeii, Iosafat, a zis: „Oare nu este
aici între ostaşi vreun prooroc al Domnului, ca prin el să întrebăm pe
Domnul?" Şi o slugă a împăratului lui Israel a răspuns: „Este Elisei,
fiul lui Safat, care a fost sluga proorocului Ilie şi care turna apă pe
mâinile lui". Iar împăratul Iosafat a grăit despre Elisei: „într-acel
bărbat este Cuvântul Domnului".
Deci toţi
aceşti trei împăraţi au mers la Sfântul Elisei şi l-au rugat să se
roage Domnului, şi i se va descoperi lui despre ei. Sfântul Elisei a
zis către împăratul Ioram: „Mergi la proorocii lui Ahab, tatăl tău, şi
ai mamei tale, Isabela, şi îi întreabă pe ei, să-ţi spună de cele ce vă
vor fi vouă". Iar Ioram a zis cu smerenie către el: „Oare pentru
aceasta ne-a adunat pe noi Domnul, ca să ne dea în mâinile lui Moab?"
Elisei i-a zis lui: „Viu este Domnul puterilor, Căruia îi stau înainte,
că de n-aş fi cinstit pe împăratul Iosafat, plăcutul lui Dumnezeu, n-aş
fi ţinut seamă de tine şi nici n-aş fi căutat spre tine, care eşti
închinător de idoli. Dar să aduceţi la mine un cântăreţ".
Atunci ei au
adus un cântăreţ, anume Levit, care ştia a cânta bine psalmii lui
David. Şi cântând Levit cântările psalmilor, s-a făcut mâna Domnului,
adică Duhul Sfânt, peste Elisei şi a zis: „Săpaţi acum pâraie şi gropi
adânci, că aşa zice Domnul: Nu veţi vedea nici vânt, nici ploaie, iar
râurile şi gropile se vor^umple de apă şi veţi bea voi şi oamenii
voştri şi dobitoacele voastre! încă şi pe Moab îl va da Domnul în
mâinile voastre şi veţi birui puterea lui; veţi strica toate cetăţile
cele tari, veţi tăia toţi pomii cei roditori şi veţi astupa cu pietre
şi ţărână toate izvoarele de apă, şi veţi pustii tot pământul
moabitenilor".
Şi aceste
cuvinte prooroceşti s-au împlinit întocmai; fiindcă a doua zi, în
vremea jertfei pe care Iosafat, dreptcredinciosul împărat al
Ierusalimului, o aducea în toate dimineţile lui Dumnezeu prin mâinile
preoţilor, au văzut toate popoarele că prin porunca lui Dumnezeu curgea
apă pe calea Edomului; şi a curs mai întâi în tabăra lui Iosafat, apoi
şi în celelalte, încât se umplură de apă toate gropile, pâraiele şi
văile, şi s-a udat tot pământul acela de apă. Deci, bând toţi şi
răcorindu-se cu apa aceea, au mers asupra lui Moab; şi au lovit ostile
lui cu mare rană, robind şi pustiind tot pământul acela - după cuvântul
proorocului lui Dumnezeu -, şi s-au întors cu veselie la locurile lor.
După
aceasta, o văduvă oarecare, care fusese soţia unuia din fiii
proorocilor, a strigat către Elisei: „Robul tău şi bărbatul meu, pe
care tu îl ştii bine că a fost rob şi temător de Domnul, a murit; şi
acum vine un datornic la care bărbatul meu s-a îndatorat mult, şi nimic
nu poate să ia de la mine, fiind săracă; deci acela voieşte să ia în
robie pe cei doi fii ai mei, pe care, în mângâierea văduviei mele, îi
am ca pe lumina ochilor". Astfel striga acea femeie către proorocul lui
Dumnezeu. Unii zic că femeia aceea a fost soţia proorocului Avdie, care
a fost rânduitor al casei lui Ahab şi care a ascuns o sută de prooroci
ai lui Dumnezeu dinaintea sabiei împărătesei Isabela, hrănindu-i la
vreme de foamete şi cheltuind cu ei toată averea sa. Acela a fost
nevoit să se împrumute şi, murind, a lăsat femeia şi copiii în grija
lui Dumnezeu, poruncindu-le să aibă nădejde neîndoită către Domnul. Iar
Sfântul prooroc Elisei, având milă de dânsa şi de fiii săi, i-a zis:
„Ce voieşti să-ţi fac? Spune-mi ce ai în casa ta?" Iar ea i-a zis: „Nu
este nimic în casa roabei tale, decât numai puţin untdelemn într-un
vas". Şi a zis sfântul către dânsa: „Du-te acasă şi cere de la vecinii
tăi multe vase goale şi, închizându-te în casă cu fiii tăi, toarnă din
untdelemnul pe care-1 ai prin toate vasele şi le vei avea pline".
Deci
ducându-se, femeia a făcut aşa. A cerut vase şi ducându-le în casă, a
închis uşa după sine şi a turnat din vasul său în cele împrumutate; iar
fiii ei, apropiindu-se, îi dădeau vasele; astfel că untdelemnul nu
lipsea din vasele ei şi curgea ca dintr-un izvor. Iar după ce s-au
umplut toate vasele, a zis femeia către fiii ei: „Acum nu mai este nici
un vas gol", şi untdelemnul a încetat să curgă. Şi alergând femeia cu
bucurie, a spus aceasta omului lui Dumnezeu. Şi a zis către ea Elisei:
„Du-te şi vinde untdelemnul şi plăteşte datoriile celor ce ţi-au
împrumutat; iar din untdelemnul rămas să te hrăneşti tu cu fin tăi".
Intr-o zi,
Sfântul Prooroc Elisei trecea prin cetatea Soman, şi acolo 1-a oprit o
femeie cinstită, ca să mănânce pâine în casa ei; deci acea femeie a
ospătat pe omul lui Dumnezeu cu osârdie. Iar proorocul Elisei de multe
ori umbla prin cetatea aceea, când mergea de la Carmel la Iordan, sau
de la Galgala la Ierihon, sau se întorcea de acolo la Carmel; şi se
abătea să mănânce pâine la casa acelei femei, pentru că era evlavioasă
şi îmbunătăţită. Şi a zis acea femeie către bărbatul său: „Am cunoscut
că acel om al lui Dumnezeu, care trece adeseori prin cetatea aceasta,
este sfânt. Deci să-i facem un foişor mic şi să-i punem pat şi masă, şi
scaun, şi sfeşnic, ca, abătându-se din drum la noi, să-şi aibă odihna
sa". Deci s-a făcut astfel; aşa că Sfântul Prooroc Elisei găzduia acolo
de câte ori i se întâmpla să meargă în cetatea aceea.
Iar într-o
vreme, omul lui Dumnezeu, odihnindu-se într-acel foişor ce era făcut
pentru dânsul, se gândea în sine cu ce ar putea mulţumi pe acea femeie
primitoare de străini; pentru că vedea bunătatea ei cea mare. De aceea
a zis către Ghehazi, sluga sa: „Cheamă pe şunamiteanca aceasta la
mine". Şi chemând-o pe ea sluga, omul lui Dumnezeu a zis către dânsa:
„Minunată primire de oaspeţi ne-ai făcut nouă! Deci cu ce să-ţi
răsplătim ţie? Nu ai vreo trebuinţă de ajutor la împărat sau la vreun
boier sau la voievod?" Atunci ea a răspuns: „Eu nu am nici un fel de
nevoie; pentru că eu petrec în pace în poporul meu!" Iar după ce a
ieşit de la dânsul femeia, sfântul a zis către Ghehazi: „Cu ce să
mulţumim pe această femeie pentru facerile ei de bine?" Iar Ghehazi a
zis către dânsul: „Iată, ei nu au copii, iar bărbatul ei este bătrân;
deci roagă-te lui Dumnezeu pentru dânsa ca să-i dea ei un moştenitor".
Atunci
plăcutul lui Dumnezeu a făcut rugăciune fierbinte pentru dânsa către
Dumnezeu şi, primind încredinţare, a zis către sluga sa: „Cheamă la
mine iarăşi pe şunamiteanca". Deci a chemat-o pe ea sluga şi omul lui
Dumnezeu a zis către dânsa: „La anul pe această vreme vei zămisli un
fiu!" Iar ea, închinându-se, a zis: „Mă rog ţie, stăpânul meu, nu mă
amăgi pe mine, roaba ta!" Iar sfântul o sfătuia să creadă cuvântul cel
nemincinos. După aceea femeia a zămislit şi, împlinindu-se vremea, a
născut un fiu şi îl hrănea pe el. Iar pruncul crescând, într-un an, la
vremea secerişului a ieşit la tatăl său şi la secerători; şi, zăbovind
puţin acolo, a zis către tatăl său: „Mă doare capul!" Atunci tatăl a
zis slugii sale: „Du-1 pe el la maică-sa". Şi a zăcut copilul pe
genunchii maicii sale până la amiază, şi a murit. Atunci dânsa, luând
copilul mort, s-a suit cu el în foişorul proorocului şi 1-a pus pe
pat, apoi ieşind, a închis uşa. Şi chemând pe bărbatul său, nu i-a spus
nimic despre moartea fiului lor, ci 1-a rugat pe el, zicând: „Trimite
cu mine o slugă şi o asină, ca să alerg la omul lui Dumnezeu în Carmel
şi îndată mă voi întoarce".
Şi a zis
către dânsa bărbatul ei: „Pentru ce vrei să te duci la dânsul, ca acum
nu este lună nouă, nici sâmbătă - pentru că în acele zile se aduna
poporul la Sfântul Prooroc Elisei, pentru preamărirea lui Dumnezeu şi
pentru învăţătură. Atunci femeia a zis: „Măcar că nu este nici sâmbătă,
nici lună nouă, însă eu mă voi duce". Şi s-a dus cu sârguinţă. Iar pe
când se apropia de muntele Carmelului, omul lui Dumnezeu a cunoscut
venirea ei şi a zis lui Ghehazi: „Iată, vine şunamiteanca; aleargă
întru întâmpinarea ei şi zi-i: «Pace este ţie?»" Iar Ghehazi
întâmpinând-o pe ea, i-a zis: „Pace este ţie? Pace este bărbatului tău?
Pace este pruncului tău?" Iar ea a zis: „Pace". Deci femeia, alergând
la Sfântul Elisei, a căzut înaintea lui şi s-a apucat de picioarele
lui. Iar Ghehazi s-a apropiat de ea, vrând să o dea în lături. Dar
Elisei i-a zis: „Las-o pe ea, că sufletul ei este întristat acum; şi
Domnul a tăinuit de mine supărarea ei şi nu mi-a spus-o".
Atunci
femeia a zis: „Au doar am cerut eu fiu de la domnul meu? Au nu tu
singur, domnul meu, mi l-ai dăruit pe el de la Dumnezeu, iar eu ţi-am
zis: «Nu mă amăgi pe mine roaba ta»? Iată dar că fiul meu acum a
murit!" Omul lui Dumnezeu s-a umilit pentru dânsa şi a poruncit lui
Ghehazi să ia toiagul lui, să alerge degrab şi să-1 pună peste pruncul
cel mort. Dar mama pruncului, nemulţu-mindu-se cu aceasta, a zis către
sfântul prooroc: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu mă
voi duce de la tine". Deci Sfântul Elisei, sculându-se, a mers în urma
ei; iar Ghehazi, apucând înainte, a pus toiagul pe faţa pruncului, dar
nu era în el nici glas, nici suflare.
Atunci
Ghehazi, întorcându-se, a întâmpinat pe omul lui Dumnezeu şi i-a spus
lui că nu s-a sculat pruncul. Deci ajungând în cetate Sfântul Prooroc
Elisei, s-a dus la casa femeii şi s-a suit în foişor, unde pruncul cel
mort era pus pe patul lui. Deci intrând înăuntru Sfântul Elisei, a
închis uşa şi s-a rugat Domnului, după aceea s-a suit şi s-a culcat
peste prunc, şi punându-şi gura sa peste gura lui, ochii săi peste
ochii lui, mâinile sale peste mâinile lui, gleznele sale peste gleznele
lui, şi suflând peste dânsul, s-a încălzit trupul pruncului. Apoi,
sculându-se proorocul şi umblând prin odaie încoace şi încolo, iarăşi
s-a suit şi s-a aplecat peste prunc de şapte ori, şi astfel şi-a
deschis pruncul ochii.
Apoi Elisei,
chemând pe Ghehazi, i-a zis lui: „Cheamă la mine pe şunamiteanca". Şi
Ghehazi a chemat-o pe ea, iar Elisei a zis către dânsa: „Ia-ţi pe fiul
tău". Şi a căzut femeia la picioarele omului lui Dumnezeu şi,
închinându-se lui până la pământ, a luat pe fiul său viu, bucurându-se
şi lăudând pe Dumnezeu.
După aceea,
proorocul lui Dumnezeu, Elisei, sculându-se de acolo, s-a dus la
Galgala, pe unde, de demult, poporul israelitean a intrat în pământul
făgăduinţei, trecând râul Iordanului. Şi zăbovind Sfântul Elisei în
Galgala multă vreme, a fost în pământul acela foamete mare, iar fiii
proorocilor, care erau ucenicii lui, petreceau lângă dânsul, urmând
vieţii lui celei plăcute lui Dumnezeu, întru curăţie şi necâştigare,
după asemănarea călugărilor celor din Legea nouă.
Iar
petrecerea omului lui Dumnezeu cu ucenicii lui era la un loc osebit şi
liniştit. Şi a zis unuia din slugile sale: „Să pui o căldare mare pe
foc şi să fierbi fiertură fiilor proorocilor", căci erau ca la o sută
de bărbaţi. Şi ieşind unul dintre dânşii să adune verdeţuri sălbatice,
a aflat un rod sălbatec asemenea cu strugurii, care se numea
colocuntidi, amar fără de măsură - pentru aceea unii l-au numit pe
acela fierea pământului. încă este şi vătămător sănătăţii omului rodul
acela, deşi se foloseşte în doctorii; iar de ar mânca cineva
dintr-însul peste măsură, moare.
Iar acela
care 1-a adunat, neştiind puterea cea vătămătoare a rodului acela, a
cules haina sa plină şi a turnat în căldare, ca să fiarbă. Şi după ce
fiertura aceea a fost pusă înaintea fiilor proorocilor şi au început a
mânca din ea, au simţit amărăciunea împreună cu vătămarea, şi au
strigat către sfântul, zicând: „în căldare este moarte, omule al lui
Dumnezeu!" Şi nu au mai mâncat, pentru că nu le era cu putinţă. Iar
Sfântul Elisei le-a poruncit să toarne în căldare puţină făină - nu
pentru aceea, ca să gonească vătămarea aceea cu făină, ci ca să ascundă
facerea lui de minuni -, şi s-a îndulcit fiertura aceea, iar vătămarea
s-a prefăcut în doctorie, încât toţi mâncând s-au săturat şi au rămas
sănătoşi.
După aceea a
venit la proorocul lui Dumnezeu oarecare bărbat iubitor de Dumnezeu din
cetatea Valsalisa şi a adus 20 de pâini din orzul pe care 1-a secerat
întâi. Şi a poruncit Elisei, omul lui Dumnezeu, să pună pâinile acelea
înaintea celor ce vieţuiau împreună cu dânsul; iar sluga lui a zis
către el: „Aceste puţine pâini nu ajung la o sută de bărbaţi". Iar
sfântul i-a zis: „Pune-le înaintea lor să mănânce, că aşa zice Domnul:
Vor mânca şi le va prisosi". Şi aşa a fost. Au mâncat şi s-au săturat o
sută de bărbaţi şi au rămas multe fărâmituri, după cuvântul Domnului
cel zis prin gura proorocilor.
In zilele
acelea, era la împăratul Siriei un boier din cei puternici, adică
voievod a toate puterile ostăşeşti, cu numele Neeman, mare bărbat
înaintea stăpânului său, viteaz şi bine norocit în războaie; însă era
foarte lepros, încât nu se găseau doctori ca să-1 poată tămădui. Odată
au ieşit din Siria nişte ostaşi voinici şi au răpit o fată tânără din
pământul lui Israel şi au adus-o pe ea femeii lui Neeman, voievodul
lor. Acea tânără auzind de la părinţii săi despre Sfântul prooroc
Elisei şi despre minunile cele mari ale lui Dumnezeu, care se făceau cu
rugăciunile lui, a zis stăpânei sale, căreia îi slujea: „Dacă stăpânul
nostru s-ar duce la Elisei, proorocul lui Dumnezeu cel din Samaria,
i-ar fi lui bine, că acela l-ar curaţi de boală".
Iar femeia
lui Neeman i-a spus bărbatului său cuvintele acelei copile, zicând:
„Acestea îmi spune tânăra, care este din pământul lui Israel". Atunci
Neeman s-a dus la împăratul său şi 1-a rugat să-1 lase să se ducă
pentru tămăduire în pământul lui Israel, în Samaria, la proorocul lui
Dumnezeu. Iar împăratul nu numai că nu 1-a oprit să se ducă acolo, dar
i-a dat şi o scrisoare din partea lui către Ioram, împăratul lui
Israel, fiul lui Ahab. Atunci Neeman a luat zece talanţi de argint,
şase mii de galbeni şi zece rânduri de haine frumoase pentru schimbat,
ca toate acestea să le dăruiască omului lui Dumnezeu. Şi s-a dus în
pământul lui Israel şi a dat împăratului Ioram scrisoarea de la
împăratul său, în care era scris astfel: „Când vei primi această
scrisoare a mea, să ştii că am trimis la tine pe Neeman, sluga mea, ca
să-1 cureţi de lepra lui".
Iar
împăratul lui Israel, Ioram, citind scrisoarea împăratului Siriei, s-a
mâhnit foarte tare şi şi-a rupt hainele, zicând: „Oare eu sunt Dumnezeu
ca să pot omorî şi să fac viu, de a trimis el la mine pe acest bărbat
lepros să-1 curăţ? De aici puteţi vedea, că acesta caută pricini cu
mine, ca să poată ridica război asupra mea".
Şi aflând
Sfântul Prooroc Elisei de aceasta, că împăratul s-a supărat şi şi-a
rupt hainele, a trimis la dânsul, zicând: „împărate, pentru ce te
mâhneşti şi ţi-ai rupt hainele? Să vină Neeman la mine şi să cunoască
că în Israel este proorocul lui Dumnezeu! Şi a mers Neeman cu caii şi
cu caretele, şi a stat lângă uşile casei lui Elisei; iar sfântul a
trimis pe sluga sa să-i spună: Du-te şi te scaldă de şapte ori în
Iordan, că ţi se va curaţi trupul şi te vei vindeca de lepră". Deci
Neeman s-a mâniat şi s-a dus, zicând: „Eu credeam că va ieşi afară şi,
stând lângă mine, va chema numele Dumnezeului său, va pune mâna pe
rănile mele şi îmi va curaţi lepra; însă el îmi porunceşte să mă duc la
Iordan. Nu sunt oare mai bune râurile Damascului, Avana şi Farfara,
decât Iordanul şi decât toate apele lui Israel ca să mă spăl
într-însele şi să mă curăţ?" Zicând aceasta, a plecat mânios din
Samaria. Dar slugile l-au sfătuit să nu calce porunca proorocului lui
Dumnezeu, zicându-i: „Dacă ţi-ar fi grăit proorocul vreun cuvânt mare,
n-ai fi făcut porunca lui? Iar acum el ţi-a spus să faci numai acest
lucru mic: «Să te speli în Iordan şi te vei curaţi», şi tu nu voieşti
să asculţi?"
Atunci
Neeman a primit sfatul slugilor sale şi, apropiindu-se de râul Iordan,
s-a dat jos din caretă, s-a afundat în Iordan de şapte ori, după
cuvântul omului lui Dumnezeu, şi s-a făcut trupul lui ca de copil,
curăţindu-se de stricăciune; apoi s-a întors iar la Sfântul Elisei
împreună cu toată tabăra lui. Şi stând Neeman înaintea sfântului, a
zis: „Acum am cunoscut că nu este Dumnezeu în tot pământul, fără numai
în Israel. Deci primeşte de la robul tău aceste daruri pe care ţi le-am
adus". Şi Neeman voia să-i dea proorocului lui Dumnezeu aurul, argintul
şi hainele. Iar Sfântul Elisei i-a zis: „Viu este Domnul, Căruia îi
stau înainte, că nu voi lua nimic". Şi Neeman silea pe prooroc sa ia
cele aduse; însă el nu 1-a ascultat, nici nu a luat nimic. Atunci
Neeman a zis către dânsul: „Dacă nu voieşti să iei nimic de la mine,
atunci dă-mi tu mie, robului tău, pământ cât voi putea duce cu două
perechi de catâri, ca, ducându-1 la casa mea, să fac din el altar
Domnului Dumnezeului lui Israel; căci de acum robul tău nu va mai aduce
jertfe şi arderi întregi la alţi zei, ci numai Unuia Dumnezeului cel
adevărat". Iar Sfântul Elisei nu 1-a oprit să ia ce a cerut şi 1-a
eliberat cu pace.
Şi
ducându-se Neeman de la Elisei, omul lui Dumnezeu, Ghehazi, sluga
sfântului, a zis în sine: „Iată, stăpânul meu a făcut hatâr lui Neeman
Sirianul, neluând nimic din darurile aduse! Viu este Domnul, că voi
alerga în urma lui şi voi lua ceva!" Şi sculându-se Ghehazi, a alergat
după Neeman şi, văzându-1 acela că vine în urma lui, s-a întors din
caretă spre întâmpinarea lui. Şi i-a zis Ghehazi: „Pace ţie!" Asemenea
i-a răspuns şi Neeman: „Pace!" Iar Ghehazi a zis: „Stăpânul meu m-a
trimis la tine, zicând: Iată, acum au venit la mine de la muntele lui
Efrem doi tineri din fiii proorocilor; să dai pentru ei un talant de
argint şi două perechi de haine". Şi a zis Neeman: „Iată doi talanţi de
argint şi hainele." Şi a pus Neeman doi talanţi în două pungi şi două
perechi de haine şi le-a dat la două slugi ale sale pe care le-a trimis
cu Ghehazi.
Şi venind
Ghehazi seara când se întuneca la locul său cu acele lucruri, le-a luat
din mâinile slugilor şi, slobozindu-i, le-a ascuns în casa sa. Apoi el
singur s-a dus şi a stat în faţa stăpânului său. Iar Sfântul Elisei a
zis către dânsul: „De unde ai venit, Ghehazi?" El a răspuns: „Nu a
umblat robul tău nicăieri". Sfântul Elisei a zis către dânsul: „Oare
inima mea nu a umblat cu tine şi nu a văzut cum s-a întors bărbatul din
careta lui în întâmpinarea ta, cum ai luat de la dânsul argintul şi
hainele? Oare cu acel argint voieşti să cumperi grădini, saduri de
măslini, vii, oi, boi, slugi şi slujnice? Pentru aceasta, lepra lui
Neeman să se lipească de tine şi de seminţia ta în veci!" Şi a plecat
Ghehazi din faţa lui Elisei înleproşat ca zăpada.
Intr-o
vreme, fiii proorocilor au zis către Elisei: „Iată, locul unde petrecem
noi în preajma ta este strâmt. Deci să mergem acum la Iordan, să luăm
de acolo fiecare bărbat câte o bârnă şi să ne facem locaşuri, ca să
petrecem acolo". Sfântul le-a zis: „Mergeţi". Iar unul i-a zis cu
blândeţe: „Părinte, să mergi şi tu cu slugile tale!" Iar omul lui
Dumnezeu, sculându-se, a mers cu ei. Şi ajungând la Iordan, tăiau
lemnele; iar unul din ei, pe când tăia o bârnă, fierul a ieşit din
coadă şi a căzut în apă. Acela a strigat: „O, Domnul meu, acest topor
l-am împrumutat de la altul!" Omul lui Dumnezeu a întrebat: „Unde a
căzut fierul?" Iar acela i-a arătat locul şi sfântul a tăiat un lemn şi
1-a aruncat acolo în apă, şi fierul a ieşit deasupra. Şi a zis sfântul
către tăietor: „Ia-1 tu singur". Iar el, întinzându-şi mâna, 1-a luat.
Atât de mare
era puterea acestui sfânt bărbat, încât şi greutatea cea firească a
fierului putea să o prefacă într-o uşurătate ca aceea, ca securea de
fier să plutească deasupra apei, ca o frunză căzută din copac. El vedea
şi pe cele depărtate, ca şi cum s-ar face aici înaintea ochilor. Pentru
că, de multe ori, împăratul Siriei luptându-se împotriva lui Israel,
se sfătuia cu slugile sale, zicând: „Să trecem prin cutare sau cutare
loc şi să pândim pe împăratul lui Israel". Iar Sfântul Elisei, văzând
mai înainte aceea, trimitea la împăratul lui Israel, zicând:
„Fereşte-te să mergi prin cutare loc, căci acolo pândesc sirienii!" Iar
împăratul trimitea acolo să ştie de este adevărat. Deci,
înştiinţându-se că este aşa, se păzea cu dinadinsul şi, trimiţând pe
ostaşii săi, năvălea fără de veste asupra sirienilor şi-i bătea.
Iar aceasta
a fost nu o dată, nici de două ori, ci de mai multe ori. Deci s-a
tulburat sufletul împăratului Siriei de lucrul acesta, şi a chemat pe
slugile sale şi le-a zis: „Pentru ce nu-mi spuneţi cine este cel care
înştiinţează tainele mele împăratului lui Israel şi mă dă în mâinile
lui?" Şi unul din slugile lui a zis: „Stăpânul meu, împărate, nu de la
noi se face aceasta, ci proorocul Elisei cel din Israel spune
împăratului său toate cuvintele, orice ai grăi în ascuns în cămara ta",
împăratul Siriei a zis: „Mergeţi ca să aflaţi unde este proorocul acela
ca, trimiţând oastea, să-1 aduc pe el la mine". Ei i-au răspuns: „El
acum petrece în Dotaim". Şi a trimis împăratul acolo cai, căruţe şi
putere mare şi, sosind noaptea, a înconjurat cetatea. Iar dimineaţa,
sculându-se sluga lui Elisei, a ieşit şi, iată, puterea sirienilor
înconjurase cetatea cu mulţime de cai şi căruţe.
Atunci sluga
a zis către Elisei: „O, stăpâne, ce vom face?" Sfântul Elisei a
răspuns: „Nu te teme, căci mai mare putere este cu noi decât cu ei". Şi
s-a rugat Elisei lui Dumnezeu şi a zis: „Doamne, deschide acum ochii
slugii tale, ca să vadă puterea Ta!" Şi a deschis Dumnezeu ochii slugii
şi a văzut muntele plin de cai şi de căruţe de foc împrejurul lui
Elisei; şi a ieşit Sfântul Elisei cu sluga sa din cetate împotriva
sirienilor. Şi aceia veneau spre dânsul. Deci Elisei s-a rugat Domnului
şi a zis: „Pedepseşte, Doamne, cu orbirea, pe acest neam!" Şi Domnul
i-a pedepsit cu orbirea, după cererea lui Elisei. Şi a zis Elisei către
ei: „Nu este aceasta calea, nici nu este aceasta cetatea la care
mergeţi; ci veniţi după mine şi eu vă voi duce la bărbatul acela pe
care-1 căutaţi". Deci i-a dus în Samaria şi, după ce au intrat în
Samaria, Elisei s-a rugat, zicând: „Doamne, deschide-le ochii, ca să
vadă unde sunt". Iar Domnul le-a deschis ochii şi au văzut că sunt în
mijlocul Samariei. Şi împăratul s-a înştiinţat de ei şi i-a văzut.
Atunci el a întrebat pe Elisei: „Părinte, oare porunceşti să-i lovesc
cu bătaie?" Sfântul a răspuns: „Să nu-i ucizi, căci nu tu i-ai adus pe
ei aici, nici nu i-ai robit cu armele tale! Ci dă-le lor hrană şi
băutură ca să mănânce şi să bea şi după aceea trimite-i la stăpânul
lor". Deci împăratul le-a dat spre ospătare bucate multe şi ei au
mâncat şi au băut şi s-au dus liberi la împăratul lor, iar după aceea
nu au mai încercat să vină din Siria în pământul lui Israel.
După
aceasta, trecând multă vreme, Venedad, împăratul Siriei, ridicând
război împotriva lui Ioram, împăratul lui Israel, a adunat toată oastea
sa şi, venind, a înconjurat Samaria, cetatea de scaun a împăraţilor lui
Israel, unde era şi Sfântul prooroc Elisei. în cetate a fost atunci
foamete mare, încât oamenii cei săraci îşi mâncau şi copiii lor. Iar
odată împăratul lui Israel umblând pe zidul cetăţii, o femeie a strigat
la el, zicând: „Impăratul meu, mântuieşte-mă pe mine!" Iar împăratul
i-a răspuns: „De nu te va mântui Domnul, apoi eu cum te voi mântui pe
tine? Oare din arie sau din călcătoare îţi voi da hrană? însă spune:
ce-ţi trebuie?" Iar ea a început a se plânge împotriva prietenei sale,
zicând: „Această femeie mi-a zis: «Dă-mi mie pe fiul tău, fiind prunc,
să-1 mâncăm astăzi, iar mâine îl vom mânca pe al meu!» Deci am fript pe
fiul meu şi l-am mâncat. Iar doua zi am zis: «Dă pe fiul tău să-1
mâncăm!» Iar ea a ascuns pe fiul ei!" Când a auzit împăratul cuvintele
acelei femei, şi-a rupt hainele şi s-a mâniat foarte asupra proorocului
lui Dumnezeu, Elisei, căci cu sfatul său 1-a oprit pe el, ca să nu se
supună împăratului Siriei şi să nu dea cetatea în mâinile lui; ci să
aştepte ajutor de la Dumnezeu. Şi a zis împăratul: „Aceasta să-mi facă
mie Dumnezeu şi aceasta să-mi adauge, dacă capul lui Elisei va mai fi
la locul lui!" Şi îndată a trimis pe un călău ca să taie capul
proorocului.
Iar omul lui
Dumnezeu şedea în casa sa şi bătrânii lui Israel şedeau cu el. Şi a zis
sfântul către bătrâni: „Au nu ştiţi că împăratul Ioram, fiul ucigaşului
Ahab, care a ucis fără de vină pe Navutia, acela a trimis pe călău ca
să vină să-mi taie capul? Deci întăriţi bine uşile şi nu-1 lăsaţi aici,
până ce va veni după el însuşi stăpânul lui, care 1-a trimis.
Ascultaţi, oare nu se aude sunetul picioarelor stăpânului său în urma
lui?" Grăind sfântul acestea, împăratul a ajuns pe acel călău trimis;
căci îndată s-a căit de acel cuvânt al său şi a alergat degrabă el
însuşi în urma trimisului, ca să nu se săvârşească acea poruncă rea a
lui; pentru că ştia că Elisei proorocul este sfânt şi nevinovat şi este
de bună trebuinţă împărăţiei lui Israel, căci la mulţi a făcut mult
bine. Şi venind împăratul la proorocul lui Dumnezeu, a zis: „Iată,
atâta răutate s-a pornit de la Domnul asupra noastră, încât nu ştiu ce
să mai aştept de la El? Deci voi da cetatea împăratului Siriei şi mă
voi închina lui, ca să nu murim cu toţii de foame; pentru că este mai
bine să fim robi lui, decât să pierim de foame, împotrivindu-ne".
Iar Sfântul
Prooroc Elisei a zis către împărat şi către toţi cei ce erau acolo:
„Ascultaţi cuvântul Domnului. Aşa grăieşte Domnul: Mâine, în ceasul
acesta, în părţile Samariei măsura de făină de grâu va fi un siclu, şi
două măsuri de orz vor fi un siclu". Şi a răspuns voievodul pe a cărui
mână se sprijinea împăratul, şi a zis către Elisei: „De ar deschide
Dumnezeu jgheaburile cereşti şi tot nu ar fi aşa precum grăieşti!" Iar
Elisei i-a zis: „Iată, tu vei vedea aceasta cu ochii tăi; însă din
pâinea aceea nu vei mânca". Şi potolindu-se puţin împăratul, s-a dus la
palat.
In noaptea
aceea, rugându-se Elisei, proorocul lui Dumnezeu, pentru eliberarea
cetăţii, Domnul a trimis tulburare în tabăra sirienilor; pentru că le-a
făcut auzit un zgomot de armă şi glas de cai, şi glas de puteri mari,
şi au zis unul către altul: „Iată, împăratul lui Israel a ridicat acum
asupra noastră pe împăratul Heteului şi pe împăratul Egiptului, şi au
venit asupra noastră cu puterea lor". Deci s-au umplut sirienii de
frică mare şi au zis: „Să fugim de aici". Şi, sculându-se noaptea cu
împăratul lor, au fugit lăsând corturile, caii, catârii şi toate cele
ce erau în tabăra lor, scăpând numai sufletele lor.
In noaptea
aceea, patru bărbaţi leproşi şedeau lângă porţile cetăţii şi ziceau
unul către altul: „Pentru ce noi aşteptăm să murim şezând aici? De vom
intra în cetate, vom muri de foame, pentru că acolo este foamete. De
vom sta aici, asemenea vom muri; deci să intrăm în tabăra sirienilor
şi, de ne vor lăsa vii, apoi vii vom fi; iar de ne vor omorî, apoi vom
muri şi nu vom răbda mai multă rea pătimire în viaţa aceasta, căci este
mai bine să murim de sabie decât de foame". Astfel sfătuindu-se, s-au
sculat şi au intrat în tabăra sirienilor, fiind noapte. Şi intrând în
tabără, n-au aflat nici un om; şi trecând până în mijloc, n-au văzut pe
nimeni şi s-au mirat. După aceea au intrat într-un cort unde au mâncat,
au băut şi au luat de acolo aur, argint şi haine pe care le-au ascuns.
Şi iarăşi
întorcându-se, au intrat în alt cort şi au luat de acolo ce au voit şi
cât au putut să ducă şi le-au ascuns. Apoi au zis între ei: „Nu facem
bine acum, pentru că ziua aceasta este zi de bună vestire, iar noi
tăcem. Şi de vom petrece până la lumina dimineţii, ne vom afla vinovaţi
păcatului; deci să mergem în cetate să spunem şi în casele
împărăteşti". Şi ducându-se la porţile cetăţii, au spus păzitorilor:
„Am intrat în tabăra sirienilor şi n-am aflat acolo nici un om, nici
glas de om, decât numai caii şi catârii legaţi, şi corturile cu toate
bogăţiile ce sunt într-însele". Iar portarii ce păzeau au spus aceasta
în casele împărăteşti. Şi sculându-se împăratul noaptea, a zis către
slugile sale: „Eu vă voi spune meşteşugul sirienilor, pe care ei acum
ni l-au făcut nouă. Ei au înţeles că noi suntem flămânzi; deci, ieşind
din conacul lor, s-au ascuns în sat, zicând: «Ei vor ieşi din cetate
flămânzi şi îi vom prinde vii, după aceea vom intra în cetatea lor». Iar
slugile au sfătuit pe împărat să trimită ca să afle adevărul. Şi a
trimis împăratul lui Israel doi călăreţi care, intrând în tabără şi
neaflând pe nimeni, au alergat în urma sirienilor până la Iordan. Şi
toată calea aceea era plină de haine şi de arme pe care le aruncaseră
sirienii, fugind de frică.
Şi
întorcându-se trimişii, au spus împăratului şi la toată cetatea tot ce
văzuseră. Atunci, ieşind tot poporul, au jefuit toate corturile
sirienilor şi a fost măsura de grâu un siclu şi două măsuri de orz
iarăşi un siclu, după cuvântul Domnului. Iar împăratul a pus pe
voievodul cel mai înainte zis, pe ale cărui mâini se odihnea, spre a
păzi porţile cetăţii. Iar pe când acela voia să îndrepteze poporul să
nu se îngrămădească la porţi, 1-a călcat poporul şi a murit, precum a
zis omul lui Dumnezeu, Elisei; pentru că acel voievod n-a crezut
Cuvântul lui Dumnezeu, cel zis prin gura proorocului, pentru
îndestularea pâinii, ci a răspuns împotrivă, zicând: „Măcar şi
jgheaburile cereşti de ar deschide Domnul, tot nu va fi aşa".
Şi era
minunat acest mare plăcut al lui Dumnezeu şi în alte fapte şi daruri
prooroceşti, precum se scrie pe larg în cărţile împăraţilor. O foamete
de şapte ani, ce era să fie în pământul lui Israel, a spus-o mai
înainte. Moartea lui Venadad, împăratul Siriei, a ştiut-o mai înainte,
iar lui Azail i-a spus mai înainte despre luarea împărăţiei Siriei. Pe
Iehu, unul din boierii lui Israel, 1-a uns la împărăţie şi 1-a ridicat
spre pierderea casei lui Ahab, cea urâtă de Dumnezeu şi închinătoare de
idoli; acela a şi ucis pe doi împăraţi închinători de idoli, pe Ioram
al lui Israel şi pe Ohozie al Iudeei, nepotul împăratului Iosafat,
care, neurmând unchiului său, s-a abătut la păgânătate. A ucis încă şi
pe Izabela, acea spurcată femeie a lui Ahab şj mama lui Ioram. A ucis
şi pe toţi slujitorii lui Baal şi pe vrăjitori. în toate acestea avea
ajutor binecuvântarea şi rugăciunile Sfântului Prooroc Elisei.
După moartea
lui Iehu a împărăţit în Israel Ioahaz, fiul lui, apoi Ioaş, nepotul lui
Iehu. Pe vremea împărăţiei aceluia, s-a îmbolnăvit de moarte în Samaria
omul lui Dumnezeu, Elisei, fiind la adânci bătrâneţi. Şi a venit la
dânsul Ioaş, regele lui Israel, spre cercetare şi, plângând deasupra
lui, a zis: „Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!" Şi i-a
zis Elisei: „Ia un arc şi o săgeată şi deschide fereastra cea dinspre
răsărit, încotro se află Siria, şi pune o săgeată în arcul cel întins".
Şi a făcut împăratul aceasta; iar proorocul lui Dumnezeu, punându-şi
mâinile sale pe ale împăratului, a zis: „Dă drumul săgeţii spre Siria".
Şi împăratul a făcut aşa. Iar proorocul a zis: „Această săgeată este
mântuirea Domnului şi vei birui pe sirieni". Şi iar a zis împăratului:
„Ia un arc şi nişte săgeţi!" Şi împăratul a luat. Şi a zis către el
proorocul: „Loveşte în pământ". Şi a lovit împăratul de trei ori şi a
stat. Atunci s-a scârbit asupra lui omul lui Dumnezeu si a zis: „Dacă
ai fi lovit de cinci sau de şapte ori, ai fi călcat Siria până în
sfârşit, iar acum o vei birui numai de trei ori".
Astfel
proorocind Sfântul Elisei, a murit şi s-a îngropat cu cinste. Dar nu
numai în viaţă a făcut multe minuni, ci şi după moarte era făcător de
minuni; pentru că în acelaşi an s-a întâmplat un lucru ca acesta: Dus
fiind un mort la îngropare în cetatea Samariei, deodată ostaşii de la
Moab au năvălit tâlhăreşte în pământul acela. Iar îngropătorii, văzând
de departe pe ostaşi venind, au aruncat pe acel mort în mormântul lui
Elisei şi au fugit în cetate. Şi căzând trupul celui mort, s-a atins de
oasele lui Elisei şi îndată a înviat şi a stat pe picioarele sale;
apoi, ieşind din groapă, a alergat în cetate. Astfel a preamărit
Dumnezeu pe plăcutul său şi după moarte, pentru care lucru se cuvine
Dumnezeului nostru de la toţi slavă, cinste şi închinăciune, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin. |