POMENIREA ALTUI CUVIOS DULA, PURTĂTOR DE CHINURI
(15 iunie)
Fericitul rob al
lui Hristos, Dula, a fost monah într-una din mănăstirile cu viaţă de
obşte din părţile Egiptului. El era smerit şi defăimat la vedere, iar
la înţelegere mare şi cinstit. Acesta, fiind defăimat şi grăit de rău,
încă şi scuipat de toţi, se bucura şi se veselea cu duhul. Deci îi
făcea nevinovaţi pe cei ce-1 defăimau şi se ruga lui Dumnezeu pentru
ei, ca să nu li se socotească lor aceea întru păcat. Iar pricina o
arunca asupra diavolului, căci acela tulbura pe fraţi, şi fericitul
Dula se înarma tare asupra lui, cu răbdare, cu nerăutate şi cu
rugăciune, biruind meşteşugirile sale. Acest nevoitor a petrecut într-o
răbdare ca aceea douăzeci de ani, având nemişcate blândeţea şi smerenia
inimii sale.
Şi neştiind
mai mult diavolul cum i-ar face lui rău, a scornit un meşteşug de acest
fel, prin care a adus ispită şi mâhnire nu numai Cuviosului Dula, ci şi
tuturor fraţilor, şi i-a tulburat pe cei de la linişte. Căci pe un
frate, ce petrecea tară frica lui Dumnezeu, 1-a îndemnat să intre
noaptea, tâlhăreşte, în biserică şi să fure toate sfintele vase. Iar
monahul acela, făcând aceasta, a ascuns cele furate şi s-a ascuns în
chilia sa, ca şi cum n-ar fi ieşit nicăieri. Iar după ce a sosit vremea
adunării la Utrenie, paraclisierul a intrat în biserică să aprindă
candelele, a văzut că sunt furate toate vasele bisericeşti şi s-a dus
şi a spus avvei. Deci a lovit în toacă după obicei şi s-au adunat toţi
fraţii în biserică la cântarea Utreniei. Iar după cântarea Utreniei,
avva şi paraclisierul au spus fraţilor că sunt furate vasele şi toţi au
început a se tulbura.
Intr-acea
vreme, se întâmplase fericitului Dula, din pricina unei boli trupeşti,
că n-a venit în sobor la pravila Utreniei. Şi au zis unii din fraţi:
„Nimeni nu le-a furat pe acelea, decât numai fratele Dula, căci de
aceea n-a venit în sobor, că de n-ar fi făcut el acest furtişag, apoi
ar fi venit mai întâi decât toţi la slujba de noapte, precum s-a
obişnuit a veni totdeauna". Deci au trimis să-1 aducă la sobor. Şi
ducându-se trimişii, îl găsiră pe el bolnav, însă stând la rugăciune;
şi, apucându-1, îl trăgeau cu sila. Iar el îi întreba, zicând: „Ce este
lucrul acesta, fraţilor? Pentru ce mă trageţi cu sila, când eu pot să
merg şi singur la sfinţii părinţi?" Iar ei îl ocărau cu hulă şi cu
cuvinte necinstite şi cu dosădiri, zicându-i: „Furătorule de cele
sfinte, nevrednicule de viaţă, au nu-ţi era destul că ne-ai tulburat
atâţia ani? Iar acum şi sufletele noastre le-ai batjocorit?" Iar el
zicea: „Iertaţi-mă, fraţilor, că am greşit!"
Deci l-au
dus pe el la avva şi la soborul părinţilor, care îmbătrâniseră în
pustnicie, şi au zis: „Acesta este cel ce ne tulbură din început şi
strică viaţa noastră cea de obşte". Şi unul după altul au început a
cleveti împotriva lui. Unul zicea: „Eu l-am văzut mâncând verdeţuri în
taină". Altul zicea: „Eu l-am văzut furând pâine şi dând-o afară din
mănăstire". Altul zicea: „Eu l-am văzut bând în taină vin din cel bun".
Iar alţii ziceau alte oarecare rele, minţind împotriva lui.
Acestea
toate auzindu-le avva şi cei care erau cu el, au crezut acele clevetiri
şi au întrebat pe Dula cel nevinovat, dacă sunt adevărate cele grăite
despre el. Iar mai ales îl cercetau pentru furtişag şi-1 întrebau unde
a ascuns sfintele vase pe care le-a furat. Iar el, de la început
îndreptându-se, le spunea că nu este vinovat cu nimic dintr-a-celea.
Apoi, văzând că nu-1 cred, a tăcut, zicând numai aceasta: „Iertaţi-mă,
sfinţilor părinţi, căci sunt păcătos!" Deci avva a poruncit să dezbrace
de pe el chipul cel monahicesc şi să-1 îmbrace în hainele cele
mireneşti, zicându-i: „Lucruri ca acestea nu sunt ale chipului
monahicesc".
Iar după ce
au dezbrăcat de pe fericitul Dula chipul monahicesc, el a plâns cu amar
şi privind către cer, a zis cu glas mare: „Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, pentru numele Tău cel sfânt m-am îmbrăcat în chipul
acesta; iar acum, pentru păcatele mele, sunt dezbrăcat de acest chip".
Iar avva a poruncit ca, legându-1, să-1 dea economului. Iar economul,
dezbrăcându-i trupul, 1-a bătut foarte tare cu vine de dobitoc,
întrebându-1 de sunt adevărate cele grăite împotriva lui pentru
furtişag. Iar el, deşi cu lacrimi, însă zâmbind în nevinovăţia sa,
zicea: „Iertaţi-mă, fraţilor, că am greşit!" Iar economul văzându-1
zâmbind şi spunând unele ca acestea, mai mult s-a mâniat. Deci 1-a
aruncat în temniţă şi i-a pus picioarele în butuci. Apoi a scris o
scrisoare la mai marele cetăţii, înştiinţându-1 de furtişag şi de
fratele Dula, şi a trimis-o degrabă. Iar domnul, citind scrisoarea,
îndată a trimis nişte slujitori răi, ca să aducă pe Dula ca pe un
tâlhar.
Şi luând
slujitorii pe robul lui Dumnezeu, l-au pus pe un dobitoc fără de şa, şi
punându-i nişte fiare grele peste grumajii lui, îl trăgeau prin
mijlocul cetăţii cu batjocură. Şi ducându-1 la judecată, domnul 1-a
întrebat: „De unde eşti? Cum te numeşti? Pentru ce te-ai făcut călugăr?
Cum ai furat sfintele vase şi unde le-ai ascuns?" Iar purtătorul de
chinuri Dula nu răspundea altceva nimic domnului, fără numai aceasta:
„Am greşit! Iertaţi-mă!" Apoi domnul, mâniindu-se, a poruncit să-1
dezbrace şi să-1 întindă la pământ şi patru slujitori să-1 bată cu vine
fără de cruţare. Şi fiind bătut fără de milă multă vreme, zicea cu faţă
veselă către domnul: „Bate-mă, bate-mă, că argintul meu îl vei face mai
curat!" Iar domnul a zis către dânsul: „Nebunule, eu îţi voi face ţie
argint mai curat decât zăpada pe trupul tău şi pe coastele tale". Deci
a poruncit să pună pe sub pântecele lui cărbuni aprinşi şi să verse pe
rănile lui oţet amestecat cu sare. Iar cei ce stăteau de faţă se
minunau de răbdarea lui şi grăiau către dânsul: „Spune unde ai pus
sfintele vase şi vei scăpa de chinuri!" Iar el răspundea: „Nu am argint
şi nici un fel de vase!" Apoi domnul, slăbindu-1 pe el de la muncire, a
poruncit să-1 ducă în temniţă.
Iar a doua
zi, domnul a trimis la lavră, poruncind ca să vină la dânsul
începătorul de obşte cu călugării. Şi adunându-se toţi, au venit
împreună. Atunci domnul a zis către dânşii: „Multe şi grele munci am
pus asupra celui numit de voi tâlhar, dar nimic rău n-am aflat
într-însul!" Zis-au lui călugării: „Stăpâne, afară de furtişag, încă şi
alte multe răutăţi a făcut ticălosul acesta; şi până acum i-am răbdat
lui pentru Dumnezeu, aşteptând să se întoarcă de la răutăţi; iar el mai
mult spre rău a venit". Domnul a zis către dânşii: „Atunci ce să fac cu
el?" Iar monahii au zis: „Să faci precum poruncesc legile". Zis-a
boierul: „Legea cetăţii porunceşte, ca furului de cele sfinte să i se
taie mâinile". Iar monahii au zis: „Să pătimească după lege şi să-şi ia
pedeapsa după lucrurile lui".
Iar boierul
a poruncit ca să aducă pe purtătorul de chinuri Dula în mijlocul lor,
şi-1 cerceta pe dânsul înaintea tuturor, zicându-i: „Ticălosule şi
împietritule, spune nouă adevărul pentru furtişagul cel mărturisit
asupra ta şi vei scăpa de la moarte". Iar nevinovatul Dula a grăit:
„Voieşti oare să zic împotriva mea ceea ce n-am făcut? Nu voiesc să
mint împotriva mea, pentru că toata minciuna este de la diavol". Şi
iarăşi a zis: „Despre lucrul de care mă întrebaţi acum pe mine, nimic
nu ştiu că am făcut de acest fel". Iar boierul văzând că nimic nu
mărturiseşte împotriva sa, iar călugării îl sileau ca după lege să
primească judecata, 1-a judecat ca să-i taie mâinile. Şi a fost dus
nevinovatul bătrân Dula la locul unde iau pedeapsa cei osândiţi.
Intr-acea
vreme, monahul acela care făcuse cu adevărat răutatea aceea şi furase
sfintele vase, a venit întru umilinţă şi şi-a zis în sine: „Dar dacă
acum sau după aceasta se vor cunoaşte cele făcute de mine? Şi chiar
dacă acum se va tăinui aici lucrul meu cel rău, apoi în ziua dreptei
judecăţi a lui Dumnezeu tot se va dovedi, şi ce voi face atunci eu,
ticălosul? Ce fel de răspuns voi da pentru un îndoit rău ca acesta,
căci şi vasele le-am furat şi pe fratele cel nevinovat l-am dat la
munci". Deci a mers degrabă la avva lavrei şi i-a zis: „Avva, trimite
degrabă în cetate, la domnul cetăţii, ca să nu taie mâinile fratelui,
căci s-au aflat sfintele vase!" Auzind aceasta avva, îndată a trimis la
domnul cetăţii şi a eliberat pe răbdătorul de chinuri, fără să-i taie
mâinile.
Şi când l-au
adus pe el în lavră, s-a descoperit nevinovăţia lui; pentru că acea
faptă s-a arătat că este a altuia. Atunci au început fraţii a cădea la
picioarele Cuviosului Dula, zicând: „Iartă-ne, că ţi-am greşit ţie!"
Iar el, plângând, le zicea: „Iertaţi-mă pe mine, părinţilor şi
fraţilor, mare mulţumire dau eu vouă; căci pentru durerile cele de
puţină vreme, pe care mi le-aţi mijlocit mie, mă voi izbăvi de
veşnicele munci şi mă voi învrednici de mari bunătăţi prin
milostivirea lui Dumnezeu. Că auzind adeseori vorbele cele netrebnice
şi ocărâtoare, grăite de voi împotriva mea, mă bucuram cu duhul,
nădăjduind ca să scap prin acelea de ruşinea cea mare pentru păcatele
mele, când va veni Domnul întru slava Sa şi va descoperi tainele şi va
arăta sfaturile inimii. Iar acum mă bucur mai mult de aceasta, că am
pătimit fără vină; pentru că ştiu ce fel de bunătăţi a gătit Dumnezeu
celor ce rabdă scârbe pentru Dânsul. O singură mâhnire am eu pentru
voi, ca să nu vi se socotească vouă întru păcat lucrul cel făcut mie de
voi fără de dreptate; şi rog pentru aceasta pe induratul Dumnezeu ca să
vă dea vouă iertare".
După
aceasta, mai trăind Cuviosul Dula trei zile, s-a dus către Domnul,
neştiind nimeni de moartea lui. Iar un frate, care era rânduit să
deştepte pe fraţi la rugăciunea cea de la miezul nopţii, mergând la
chilia cuviosului şi bătând, nu a auzit răspuns. Şi bătând a doua şi a
treia oară şi neprimind nici un răspuns, s-a dus de a chemat pe alt
frate şi, aducând lumânare, au deschis uşa şi au intrat înăuntru şi au
aflat pe cuviosul în mijlocul chiliei, stând în genunchi, fiindcă
făcuse închinăciuni, iar cu sufletul fiind dus la Dumnezeu. Astfel,
fiind în rugăciune şi în plecarea genunchilor, şi-a dat sufletul său
Domnului. Deci, neîndrăznind să se atingă de el, l-au lăsat aşa şi,
ducându-se, au spus părintelui lavrei că fratele Dula a murit. Apoi,
după cântarea Utreniei, mergând însuşi părintele şi văzând pe Dula
mort, a poruncit să-i învelească trupul său şi să-1 aducă la biserică
pentru îngropare.
Iar după ce
cinstitul lui trup a fost învelit şi adus în biserică, părintele a
poruncit să toace, ca toţi fraţii să ştie de sfârşitul lui. Deci s-au
adunat toţi şi se atingeau de cinstitul lui trup, ca de al unui
mucenic. Iar de vreme ce avva a voit să trimită la altă lavră, ca să
vină şi alt avvă cu fraţii să îngroape cu cinste pe fratele care a
pătimit fără de vină, atunci părintele, văzând că fraţii se îmbulzesc
să îngenuncheze la acel mort, a poruncit să-i aducă trupul înăuntrul
bisericii şi să-1 încuie, aşteptând să vină şi avva cu clericii de la
cealaltă lavră şi să se adune monahii de la amândouă lavrele. Iar când
era la al nouălea ceas, venind şi celălalt avvă cu fraţii şi
adunându-se toţi, a poruncit ca să deschidă biserica şi să pună trupul
fericitului Dula în mijlocul soborului ca, văzându-1 pe el, să-1 dea
cinstitei îngropări cu cântări cuviincioase.
Şi
apropiindu-se de trup, nu l-au aflat pe el, fără numai hainele şi
papucii singuri, şi toţi s-au umplut de mare mirare şi spaimă. După
aceasta, părinţii celor două lavre au zis către fraţi: „Vedeţi,
fraţilor, ce poate pătimirea cea cu multă răbdare, blândeţea,
nerăutatea şi smerenia? Iată acum fratele nostru nu numai cu sufletul,
ci şi cu trupul s-a dus de la noi, mutat fiind de mâinile îngereşti,
nevăzut, în altă parte; de vreme ce noi ne-am aflat nevrednici să ne
atingem de sfântul lui trup. Iar de cinstea aceasta s-a învrednicit de
la Dumnezeu pentru îndelunga sa răbdare cu blândeţe şi cu nerăutate, în
smerenia inimii. Noi îl socoteam că este păcătos şi nevrednic de viaţa
omenească cea de pe pământ, iar el s-a aflat sfânt şi vrednic de viaţa
cea cerească cu îngerii. Deci noi suntem ruşinaţi, iar el a fost
preamărit, noi suntem defăimaţi, iar el este încununat de Domnul nostru
Iisus Hristos. Aşadar, să ne sârguim a ne învăţa răbdarea şi smerenia,
blândeţea şi nerăutatea, având spre pildă pe acest îndelung răbdător
pătimitor".
Aceasta când
o ziceau părinţii de la cele două lavre, fraţii au plâns cu plângere
mare şi au aşezat ca în tot anul să se săvârşească pomenirea Cuviosului
părintelui Dula, răbdătorul de chinuri, spre folosul sufletelor lor şi
spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl
şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. |