SFÂNTUL MUCENIC DULA
(15 iunie)
Pe vremea când
plăcuţii diavolului se închinau aceluia, iar fermecătoria şi rătăcirea
închinării de idoli se întărea, era un ighemon în Cilicia pe nume
Maxim. La acest ighemon a fost pârât robul lui Hristos Dula, bărbat din
aceeaşi eparhie a Ciliciei, drept şi temător de Dumnezeu, care cu
mărturia a tot poporul era adeverit că are viaţă îmbunătăţită şi că
păzeşte adevărul întru totul. Şi a fost înştiinţat ighemonul că Dula -
mărturisitorul credinţei lui Hristos - a fost aruncat în temniţă,
notarii spunând astfel înaintea ighemonului: „O, ighemoane, mai marii
cetăţii străbătând, precum ai poruncit, partea aceasta până la cetăţile
Zeferiei, au prins pe un următor al credinţei creştineşti pe care l-am
adus de faţă înaintea dreptei şi prealuminatei tale judecăţi". Acestea
zicându-le ei, ighemonul a răspuns: „Când voi veni să cercetez acele
cetăţi, atunci pe toţi legaţii care sunt prin temniţe voi porunci să-i
aducă după mine, şi-i voi munci pe ei la locuri însemnate".
Iar după un
timp oarecare s-a dus el la cetatea din ţara Zeferiei, care se numea
Pretoriada şi, şezând la judecată, a poruncit ca mai înainte să-i aducă
lui de faţă pe fericitul Dula. Iar robul lui Hristos mergând la
cercare, se ruga Domnului astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, izvorule al milei, Tu ai zis prin gura lui David: Lărgeşte-ţi
gura ta şi o voi umple! Tu şi în Sfânta Evanghelie ai grăit: Nu vă
îngrijiţi cum şi ce veţi răspunde! Tu trimite şi acum pe sfântul Tău
înger să-mi dea cuvânt mie, celui ce îmi deschid gura mea, ca, mergând
la necuratul Maxim, să-i arăt păgânătatea lui, şi câte va fi să
pătimesc, să nu mă înfricoşez de muncile lui, avându-Te pe Tine
înaintea ochilor mei, şi să-mi dau cu osârdie trupul meu spre muncirea
ighemonului. Pentru că, de nu-mi voi da trupul meu astfel ca să fie ars
cu foc, atunci de ce fel de bunătăţi voi putea să mă învrednicesc? Ce
cunună voi primi, ce fel de răni îţi voi arăta Ţie, Domnul meu, pe care
Tu de le-ai fi văzut, ai fi arătat spre mine mila ta şi mi-ai fi dat
iertare de păcate?" Grăind el acestea, ostaşii l-au dezbrăcat de haina
cea de deasupra şi l-au dus legat înaintea ighemonului.
Deci Maxim
ighemonul a zis către dânsul: „Spune-mi mie pe scurt cum te numeşti?"
Sfântul Dula a răspuns: „Eu sunt rob al lui Hristos". La acestea, Maxim
a zis către fericitul: „Spune-mi numele tău adevărat, că ceea ce spui
tu de numele cel creştinesc, nimic nu poate să-ţi folosească ţie".
Fericitul a răspuns: „Au nu ţi-am spus cu adevărat numele meu? Eu mă
numesc creştin, iar numele cu care oamenii mă cheamă este Dula; deci
numindu-mă astfel, cu adevărat sunt rob al lui Hristos!" Ighemonul a
zis: „Frica judecăţii şi a muncirii încă nu ai încercat-o, de aceea
grăieşti către noi cu îndrăzneală; deci spune-ne nouă din ce ţară eşti,
din ce loc şi din ce neam".
Sfântul a
răspuns: „Eu sunt născut în eparhia Ciliciei, în această cetate
Pretoriada din Zeferia. Sunt de neam slăvit, iar din copilărie sunt
creştin". Atunci ighemonul a zis: „Dacă din neam slăvit te-ai născut,
atunci la nebiruiţii împăraţi să te supui. Deci, mergând la capişte,
jertfeşte zeilor ca să fii cinstit de noi, iar de la marii împăraţi să
primeşti mare şi luminată cinste". Sfântul a răspuns: „Cinstirile tale
şi stăpânirile de la împăraţi să fie cu voi şi cu toţi aceia care nu
cunosc pe adevăratul Dumnezeu; iar de la mine să le întoarcă pe acelea
Dumnezeul meu, ca într-alt lucru să sporesc, adică în credinţa Domnului
nostru Iisus Hristos". Acestea auzindu-le ighemonul de la fericitul, a
poruncit să-1 întindă la pământ şi să-1 bată cu toiege, zicând
slujitorilor: „Sfatuiţi-1 pe el să înceteze de a se înnebuni". Iar
sfântul, fiind bătut cu toiege, grăia: „Mulţumesc Ţie, Hristoase, că
m-ai învrednicit să rabd acestea pentru mărturisirea numelui Tău cel
sfânt". Auzind Maxim pe mucenic grăind astfel, îl defăima pe el,
zicându-i: „Ce-ţi va ajuta ţie acum Hristos, când cu totul eşti rănit?
Oare încă nu înţelegi aceasta, omule nebun?"
Răspuns-a
mucenicul: „Au nu grăieşte învăţătorul credinţei noastre, Sfântul
Apostol Pavel: Nimeni nu se încununează, de nu va fi muncit după lege?"
Atunci ighemonul a zis: „Dacă eşti muncit, te învredniceşti de vreo
cunună?" Răspuns-a sfântul: „Eu mă nevoiesc acum împotriva tatălui tău,
diavolul; şi de voi birui războiul satanei, adică pe tine, sluga
diavolului, voi primi în ceruri cunună!"
Muncitorul a
zis: „De ce eşti aşa de nebun şi crezi în omul cel pironit pe Cruce?"
Sfântul Dula a răspuns: „Oare ce este mai bine: a crede în idolii cei
de piatră şi de lemn, care sunt lucruri făcute de mâini omeneşti; sau a
crede în Omul Cel îndumnezeit, Cel viu, Care este adevărat Dumnezeu şi
Care S-a răstignit de voie pentru noi?" La acestea, Maxim a zis: „O,
nelegiuitule, oare lucru de mâini omeneşti socoteşti că este Apolon,
marele zeu?" La aceasta, sfântul a răspuns: „Cu dreptate ai numit pe
Apolon cu un nume ca acesta, care se tâlcuieşte "pierzător"; căci inima
ta, lipind-o de dânsul, ţi-ai pierdut sufletul tău; şi nu numai al tău,
ci şi pe al acelora pe care îi sfătuieşti să i se închine lui. însă să
ştii aceasta, că singur adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în ceruri, va
cere din mâinile tale sufletele lor, pe care, silindu-le spre
închinarea de idoli, le-ai pierdut. Căci îţi voi spune ţie în ce fel a
fost necuratul Apolon: El a fost precum eşti şi tu acum, neînfrânat; şi
fiind el cuprins de spurcata dragoste a unei femei ce se chema Dafni,
i-a dat ei mult aur, dar făgăduinţa de la dânsa nu a câştigat-o. Deci
te întreb pe tine să-mi spui ce fel de zeu este acela, care, rănindu-se
de trupeasca dragoste, n-a putut să-şi câştige dragostea acelei femei,
pe care foarte mult o iubea? Apoi cum nadajduieşti tu ceva de la
dânsul? Cu adevărat cele povestite despre dânsul la voi sunt vrednice
de râs, iar mai mult, sunt vrednice de plâns. Pentru că acelui Apolon i
te închini tu ca unui Dumnezeu, pe care acea femeie desfrânată, urâtă
şi plină de toată necurăţia, întru nimic îl socotea, şi în faţa căruia
scuipa? Vezi cât de vrednice de plâns sunt necuratele voastre lucruri?"
Auzind
acestea Maxim ighemonul, a zis către slujitorii cei ce-1 băteau:
„Intorce-ţi-1 pe cealaltă parte şi să-1 bateţi pe pântece". Atunci
Atanasie, cel mai mare peste tabăra oştilor, a zis sfântului: „Ascultă
cuvântul ighemonului, oare nu vezi că cele dinlăuntru ale tale se
varsă?" Sfântul mucenic a răspuns: „Ascultă tu, cel ce eşti sfetnic şi
slugă a diavolului, pe tine şi pe ighemonul tău să te sfătuieşti aşa!
Cum aţi putea îndemna pe desfrânata Dafni ca să voiască să se
desfrâneze cu zeul vostru Apolon şi să-i împlinească pofta lui, ca nu
cumva aprinzându-se de dragostea către ea şi nedobândind pofta lui, să
piară rău? Iar eu am pe sfetnicul meu, pe Domnul nostru Iisus Hristos".
Atunci
muncitorul a poruncit să aducă un grătar de fier şi a zis către
slujitori: „înfierbântaţi acest grătar foarte şi puneţi pe acest
ocărâtor al zeilor noştri peste dânsul". Iar fericitul a zis: „Apolon
al tău îţi mulţumeşte ţie în gheenă că îi înmulţeşti lui focul cel
nestins şi îţi va da un dar ca acesta, ca să fii aruncat împreună cu
dânsul în întunericul cel mai dinafară; atunci eu voi râde de tine,
necuratule făcător de bine al lui Apolon!" Şi muncind trupul
fericitului, puţin a lipsit să nu-1 ardă desăvârşit, dar n-a sporit cu
nimic; pentru că nici cu sfatul cel înşelător nu 1-a plecat, nici cu
muncile n-a putut să-1 silească pe robul lui Dumnezeu, ca să-şi lase
credinţa cea întru Hristos. Atunci, ighemonul a poruncit ostaşilor ca
pe cel atât Ce ars să-1 păzească în temniţa cea mai dinăuntru şi nici o
grijă să nu aibă pentru dânsul, zicând şi acestea: „Nu cumva să-1
numească pe el fericit careva din ceilalţi oameni creştini, căci a
suferit acele munci batjocorind pe zeii noştri".
Deci sfântul
a petrecut în temniţa aceea, preamărind neîncetat pe Dumnezeu şi
rugându-se ca să-i dea lui putere să săvârşească cu bine nevoinţa
mucenicească. Iar după cinci zile, ighemonul Maxim şezând la judecată,
1-a întrebat: „Oare viu este acel om înrăutăţit şi următor al credinţei
creştineşti celei necurate? Aduceţi-1 pe el aici". Atanasie, cel mai
mare peste ostaşi, a răspuns: „Aşa de statornic spre apărarea
mărturisirii sale şi sănătos este omul acela, ca şi cum nici o rană
n-ar fi avut pe trupul său!" Şi a poruncit ca să-1 aducă pe el. Iar
ighemonul, văzându-1 sănătos cu trupul şi luminat la faţă, a zis către
ostaşi: „O, ticăloşilor străjeri, oare nu v-am poruncit să nu aveţi
pentru dânsul nici o grijă?" La acestea a răspuns Pigasie, mai marele
notarilor: „Ne jurăm pe măria ta, că a fost păzit în temniţa cea mai
dinăuntru, după porunca ta, având spânzurat la grumaji chipul cel de
fier al lui Iraclie, de greutate ca la trei sute de litre; iar în ce
chip s-a tămăduit, nimeni din noi nu ştie". Atunci sfântul mucenic a
zis: „O, ighemonule nebun, iată Hristos m-a tămăduit şi mi-a dat mie
trup sănătos şi tare spre primirea muncilor care iarăşi mi se vor pune
de tine asupra mea, ca să cunoşti că Dumnezeul nostru este doctor, Care
S-a obişnuit a tămădui în chip minunat pe oamenii cei ce nădăjduiesc
spre Dânsul. împreună cu ei nădăjduiesc să primesc şi eu îndoita cunună
a muceniciei, iar tu să pătimeşti îndoit muncile cele veşnice. Iar dacă
tu ai fi răbdat pentru Apolon al tău nişte munci ca acestea, ar fi
putut oare acel zeu al tău să te tămăduiască astfel precum m-a tămăduit
pe mine Hristosul meu?"
Atunci
ighemonul, mâniindu-se, a zis: „De vreme ce omul acesta nu încetează a
ocărî zeii noştri cu cuvinte rele, turnaţi untdelemn pe capul lui şi
daţi-i foc". Mucenicul i-a grăit: „Dacă vei arde creierii mei, ce vei
spori, păgânule? Scorneşte şi alte munci mai grele". Ighemonul a zis:
„Turnaţi multe seminţe de muştar în nările lui". Mucenicul a răspuns:
„Eu batjocoresc toate muncile tale!" Atunci ighemonul a poruncit
slujitorilor să strujească spatele sfântului cu unghii de fier, să-i
stropească rănile cu oţet tare şi să-1 frece cu cioburi ascuţite.
Făcându-se
toate acestea după porunca ighemonului, sfântul purtător de chinuri se
ruga, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, stai de faţă înaintea robului
tău, că pe spatele meu lucrează păcătoşii, înmul-ţindu-şi fărădelegile
lor". Atunci Maxim i-a zis: „Pleacă-te măcar acum şi mărturiseşte pe
zeii noştri". Sfântul Dula a răspuns: „Zeii tăi, mai ales Afrodita şi
Artemida, să-ţi ajute ţie şi răutăţii tale; iar de vei voi, îţi voi
spune şi alte zeiţe ale tale şi neruşinările lor". Ighemonul a zis:
„Zdrobiţi-i fălcile ca să nu mai hulească pe zei; apoi să-1 lăsaţi aşa,
ca să nu mai poată zice nici un cuvânt". Sfântul mucenic a zis: „O,
ighemon fără de lege, oare pe mine mă vei bate, care-ţi grăiesc
adevărul, că Afrodita şi celelalte zeiţe şi-au petrecut viaţa în
desfrânări şi în poftele cele spurcate; care pe un păstor oarecare
Paris şi l-au pus judecător în cearta lor - care dintre ele ar fi fost
mai aleasă în desfrânare? Pentru ce te mânii când eşti mustrat pentru
lucrurile cele prea urâte ale zeiţelor tale celor spurcate? Al meu este
Dumnezeu adevărat, Care a binevoit a Se face om, a Se răstigni pe cruce
şi a Se îngropa şi a înviat a treia zi şi a şezut de-a dreapta Tatălui,
şi are să vină cu foc să piardă pe zeii Tăi". Ighemonul, auzind
acestea, a zis către sfântul: „Vezi, o, ticălosule, că şi tu ai doi
Dumnezei?"
Fericitul a
răspuns: „Nu greşi, nici te înşela, zicând doi Dumnezei, pentru că este
Treime, Aceea pe Care noi o cinstim!" Ighemonul a zis: „Atunci ai trei
Dumnezei?" Mucenicul a răspuns: „Treimea O mărturisesc şi O cinstesc!
Cred în Tatăl, mărturisesc pe Fiul şi mă închin Sfântului Duh".
Atunci
ighemonul a zis: „Spune-mi, cum crezi într-un Dumnezeu şi mărturiseşti
trei?" Sfântul mucenic a răspuns: „Deşi omul cel trupesc nu înţelege
cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu, însă voi spune pentru cei ce
stau de faţă: Precum tu eşti om şi ai cuvânt şi suflare, aşa şi
Dumnezeu Tatăl, Cel Atotputernic, din firea Lui are Cuvânt şi pe Cel
întru tot Sfânt Duhul Său. Acest Dumnezeu al nostru a zidit pe om întru
început, 1-a cinstit cu chipul Său, suflând într-însul duh de viaţă, şi
1-a pus vieţuitor în Rai; iar satana, care acum îşi face voia sa prin
tine, s-a sârguit să silească pe om spre călcarea poruncilor lui
Dumnezeu, precum face şi acum prin tine, şi 1-a depărtat pe acela de la
dumnezeieştile porunci. Atunci Dumnezeu, voind să ridice lucrul cel
căzut al mâinilor Sale şi pe cel rătăcit să-1 întoarcă la calea cea
adevărată, a trimis pe Fiul Său, adică pe Cuvântul. Deci acest Cuvânt
al lui Dumnezeu S-a sălăşluit în Preacurata Fecioară şi dintr-însa S-a
născut Fiu, prin Care Dumnezeu Tatăl a dat mântuire lumii".
Atunci,
ighemonul a întrebat: „Au doar vreun cuvânt naşte pe om?" Sfântul a
răspuns: „Nu înţelegi tainele lui Dumnezeu; că de ai fi cunoscut tăria
Atotputernicului, ai fi ştiut că Cel ce a zidit pe om din ţărână, a
întemeiat pământul pe ape, a întărit cerul şi a făcut toată firea,
Acela este Hristos. Pentru că de vreme ce firea omenească nu putea să
vadă dumnezeirea, pentru aceea, El fiind milostiv, S-a făcut om pentru
dragostea Sa pentru neamul omenesc şi a luat asupra Sa smerenia
omenească; ca, precum prin omul cel zidit întâi a intrat moartea în
lume, tot aşa printr-un Om, Domnul nostru Iisus Hristos, să intre
învierea morţilor". Ighemonul a zis: „Ce zici, oare va fi învierea
morţilor?" Sfântul mucenic a răspuns: „Va fi cu adevărat! Cum va judeca
Dumnezeu lumea, dacă nu se vor scula morţii?". Ighemonul a zis: „Nu
vreau să-mi grăieşti acele cuvinte meşteşugite, ci lasă, precum vom
muri, aşa vom zăcea şi morţi". Mucenicul a grăit: „Adevărat ai zis, că
morţi sunteţi, fiindcă credeţi în idolii cei mulţi; pentru aceea,
niciodată nu veţi ajunge la învierea vieţii, ci veţi ieşi întru
învierea judecăţii şi a muncii celei veşnice. însă se cade ca toţi
oamenii să stea înaintea judecăţii lui Hristos şi să dea răspuns pentru
toate faptele lor". Atunci ighemonul a poruncit ostaşilor ca,
ferecându-1 pe mucenic cu legături de fier, să-1 închidă în temniţă şi
să-1 păzească.
Iar a doua
zi de dimineaţă, ighemonul a poruncit iarăşi să aducă înaintea
judecăţii sale pe Dula, robul lui Dumnezeu. Apoi, stând el de faţă,
ighemonul i-a zis: „O, ticălosule, ce folos îţi este ţie să huleşti
fără de cinste pe zeii noştri?" Fericitul a răspuns: „Primesc mare
plată de la Dumnezeul meu, când ocărăsc pe zeii voştri, care nu sunt
zei; iar pe tine, fiind încă viu, te va ajunge pedeapsa lui Dumnezeu".
Atunci Maxim, voind să întineze pe sfânt cu cele jertfite idolilor, a
zis către slujitorii care stăteau de faţă: „Băgaţi în gura lui carne
jertfită şi vin". Fericitul a răspuns: „Chiar dacă vei spăla tot
jertfelnicul tău cel urât de Dumnezeu şi-1 vei turna în gura mea, cu
aceea nu vei putea întina cât de puţin pe robul lui Hristos".
Muncitorul a zis: „Omule ticălos, iată, vezi că acum ai gustat din cele
jertfite la jertfelnicele noastre".
Iar sfântul
mucenic a răspuns: „Nimic nu mă vatămă pe mine acelea, urâtule şi
nebunule ighemoane!" Apoi ighemonul a poruncit să spânzure pe sfânt de
un lemn, să-i strujească trupul până la cele dinlăuntru şi să-i rupă
măselele şi gâtlejul. Iar sfântul mucenic a zis: „Nebunule, nu ştii
oare că tatăl tău, satana, te-a învăţat să faci acestea?" Astfel trupul
mucenicului a fost strujit până la oase şi i-au rupt măselele din
fălci; apoi ighemonul a poruncit să-1 arunce în temniţă. După aceea
ighemonul s-a dus la Tars, cetatea Ciliciei, şi a poruncit să-i aducă
după dânsul şi pe cei legaţi.
Iar după ce
a mers o cale lungă ca de douăzeci de stadii, Sfântul Mucenic Dula,
făcând semnul Sfintei Cruci, şi-a dat pătimitorul său suflet în mâinile
lui Dumnezeu, şi astfel îl duceau mort. Şi când erau aproape de Tars,
ca la 14 stadii, mai marele temnicerilor a spus ighemonului: „Dula, cel
ce ocăra cu necinste pe zei, a murit şi trupul lui a fost adus până
aici. Ce să fac cu el?" Iar ighemonul a poruncit să-1 arunce într-o
groapă adâncă, ca să fie fără de îngropare. Deci ostaşii, luând trupul
sfântului, l-au aruncat în râul ce curge spre ţara Zeferiei. Şi a
plutit trupul spre un sat, care se afla nu departe de cetatea
Pretoriada; şi a zăcut lângă mal. Iar câinii păstorilor care se aflau
pe acolo au mirosit trupul sfântului, şi unul din ei 1-a păzit,
nelăsând nici o pasăre să se atingă de acel trup mucenicesc; iar alt
câine, luând cu gura o haină păstorească, a tras-o şi a acoperit
moaştele mucenicului. Iar păstorii, văzând aceasta, au spus în sat şi
în cetate, şi îndată a ieşit mulţime de popor credincios la moaştele
sfântului mucenic şi, luându-le cu evlavie, au mulţumit lui Dumnezeu,
Care nu i-a lipsit pe ei de un mărgăritar scump ca acela. Deci, de unde
a ieşit trupul acela viu, acolo s-a şi întors, după săvârşirea
muceniciei. Şi luându-1 cu bună cucernicie, l-au îngropat cu cinste,
slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi
cu Sfântul Duh în veci. Amin.
Notă.
în altă parte se scrie că acest Sfânt Mucenic Dula ar fi fost eparh al
Ciliciei, dar el a fost doar cu neamul din eparhia Ciliciei. Nici
Sfântul Simeon Metafrast nu pomeneşte că el ar fi fost eparh. Iar în
Mineiul cel mare din această zi se scrie despre acesta, că a fost din
ţara Zeferiei, din cetatea Pretoriada şi din eparhia Ciliciei. |