SFINŢII MUCENICI TIGRIE PREOTUL ŞI EUTROPIE CITEŢUL
(16 iunie)
Sfinţii Tigrie şi
Eutropie au fost din clerul Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru care au
şi pătimit; căci a fost pusă asupra lor o pricină nedreaptă, pentru
arderea ce s-a făcut în Constantinopol. Iată acea pricină: In ziua în
care a fost izgonit marele luminător al Bisericii, Sfântul Ioan 0ură de
Aur, fiind dus la surghiun ca un soare la apus, s-a aprins un foc în
biserica cea sobornicească nu din vreo pricină omenească, ci din urgia
lui Dumnezeu; şi răspândindu-se prin toată biserica, a ieşit prin
ferestrele cele mai de sus şi a ajuns la acoperişul bisericii. Şi a
înconjurat văpaia biserica, nu numai înăuntru, ci şi pe dinafară, încât
au ars toate zidirile cele de lemn ce erau aproape de piatră. Şi
suflând un vânt puternic, acea văpaie a fost dusă pe sus prin aer de la
biserică, a trecut târgul şi s-a plecat ca un pod deasupra palatului în
care se făceau sfaturile senatului, şi 1-a ars desăvârşit. Şi se vedea
o minune înspăimântătoare: Focul, ca un însufleţit, în chip de balaur,
umblând împrejur, mistuia casele cele depărtate şi mai ales cele ale
vrăjmaşilor Sfântului Ioan, iar casele ce erau aproape de biserică,
acelea au rămas întregi. Deci cămările care erau cu cinstitele vase,
focul nu le-a atins, ca dintr-aceasta să se înştiinţeze toţi, că nu
după întâmplare s-a făcut o ardere ca aceasta, ci din mânia lui
Dumnezeu, pentru izgonirea cea nedreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Şi în trei ceasuri, multe zidiri frumoase şi de mulţi ani, podoabe
nespuse şi bogăţii nenumărate s-au prefăcut în cenuşă; însă n-a pierit
nici un suflet de om în pârjolul cel înfricoşat, şi toţi ziceau:
„Dumnezeu pedepseşte cetatea cu foc, pentru că fără de vină au izgonit
pe Ioan Gură de Aur, plăcutul lui Dumnezeu". Iar oamenii vrăjmaşi ai
Sfântului Ioan au găsit de aici pricină împotriva prietenilor lui şi
ziceau: „Cei ce sunt de un gând cu Ioan au aprins biserica".
Deci îndată
au ridicat prigoană cumplită asupra robilor nevinovaţi ai lui Dumnezeu,
episcopi, preoţi, clerici şi călugări, pe care, prinzându-i, pe unii îi
munceau în Constantinopol, iar pe alţii, legându-i, i-au trimis în
Calcedon şi îi chinuiau cu grele legături prin temniţe. Şi erau unii
dintre vrăjmaşii Sfântului Ioan, cu nărav ca de oameni sălbatici, care
erau rânduiţi să umble prin cetate, să asculte vorbele din popor ce se
grăiesc despre Ioan şi, de auzeau pe cineva grăind bine de Ioan şi
jelind pentru izgonirea lui, îndată îl prindeau, îl duceau la
închisoare şi-1 sileau să blesteme pe bărbatul cel sfânt; iar pe cei ce
nu voiau, pe unii îi băteau cumplit, altora le jefuiau averile şi-i
surghiuneau prin felurite locuri; pentru că, păstorul fiind bătut, se
cuvenea şi oile să fie risipite.
Intr-acea
vreme, era eparh al cetăţii un anume Optat, cu credinţa elin, ţinând de
păgânătatea închinării de idoli; iar cu obiceiul aspru şi nemilostiv.
Acela, fiind vrăjmaş al creştinătăţii, se bucura în sine văzând
tulburarea aceea care se făcea între creştini, unul împotriva
celuilalt năvălind deodată cu răutate. Deci primejdiile şi
strâmtorările care erau între creştini, acelea îi erau lui bucurie şi
veselie, şi ajuta pe cei care vrăjmăşuiau împotriva Sfântului Ioan şi
împotriva iubitorilor lui. Deci a început a face cercetare pentru focul
ce se pusese, de unde şi prin a cărui faptă s-a aprins. Şi, prinzând pe
mulţi, îi muncea cumplit, ca şi cum ei ar fi fost pricina focului, dar
în fapt zavistuind asupra creştinilor. între alţii au prins şi pe
cinstitul preot Tigrie, pe care, dezbrăcându-1 şi dându-1 la munci,
l-au bătut cumplit, cu curele ude, peste tot trupul. Iar acest Tigrie
era de neam barbar şi famen cu trupul, însă nu din naştere, ci din
scopire. El, fiind robit din copilăria sa şi cumpărat de un stăpân
bogat, acela 1-a scopit şi el slujea ca un rob în casa stăpânului său.
Iar după mulţi ani, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, câştigând
libertatea sa, s-a lipit de slujitorii bisericeşti şi, pentru viaţa lui
cea îmbunătăţită, l-au cinstit cu rânduiala de preot, pentru că era cu
adevărat bărbat plin de toate bunătăţile şi de plăcerea lui Dumnezeu:
blând, smerit, milostiv, iubitor de străini, folositor celorlalţi cu
cuvântul şi cu lucrul. Pe acesta muncindu-1 mult eparhul cel
nemilostiv, 1-a surghiunit în Mesopota-mia unde s-a şi sfârşit ca un
pătimitor în strâmtorarea legăturilor.
După
aceasta, muncitorul a prins şi pe Eutropie citeţul, fiindcă a fost
pârât ca un pricinuitor al focului. Iar Sfântul Eutropie era
feciorelnic, fără de prihană din pântecele maicii sale, tânăr cu anii
şi cu nici un rău amestecat, nevinovat cu mâinile şi curat la inimă. Pe
acesta dându-1 la muncire, întâi l-au bătut cu vine de bou, apoi,
bătându-1 cu beţe şi vergi groase, i-au sfărâmat oasele. După aceea, cu
unghii de fier i-au strujit nu numai coastele, ci şi faţa, fruntea şi
tot trupul lui până la oase. După aceasta, i-au ars cu lumânări părţile
cele de jos ale trupului său. In toată vremea acelor munci, eparhul îl
întreba de focul ce se aprinsese, dacă el a aprins biserica. Şi după ce
sfântul mucenic nu i s-a supus, a poruncit ca să-1 ia de la muncire şi
să-1 arunce în temniţă.
In acea
vreme, un episcop, cu numele Sisinie, dormind, i s-a făcut o vedenie ca
aceasta: I se părea că este în biserica Sfântului întâiului Mucenic şi
Arhidiacon Ştefan şi a văzut pe un bărbat cinstit cu faţa în chip de
înger, fiind strălucit ca unul din sfinţii cei mari. Acela stătea în
faţa dumnezeiescului altar, ca şi cum se minuna şi se întrista, şi 1-a
auzit zicând astfel: „Pe toată cetatea am înconjurat-o căutând bărbaţi
îmbunătăţiţi şi, dintr-atâta mulţime de oameni, pe nici unul nu am
putut afla bărbat bun decât numai pe fericitul Eutropie".
Aceasta
văzând-o Sisinie episcopul în vis şi deşteptându-se, a chemat îndată pe
un preot ce era lângă el şi i-a spus cele văzute şi auzite. Deci i-a
poruncit ca să meargă prin toată cetatea, căutând şi întrebând cine
este Eutropie. Iar preotul, ducându-se şi căutând pe Eutropie, i s-a
spus că un Eutropie a fost muncit şi dat la judecată nu demult în
privelişte, ca un făcător de rele, apoi a fost aruncat în temniţă. Deci
acel preot alergând şi aflând pe mucenic în temniţă, a căzut la dânsul
cu lacrimi şi a vorbit cu dânsul, şi 1-a rugat pe el ca pe un mare
plăcut al lui Dumnezeu şi răbdător de chinuri al lui Hristos să se
roage Domnului pentru dânsul. Şi întorcându-se preotul la episcopul
său, i-a spus cine este Eutropie şi unde se află.
Şi zăcând
Sfântul Eutropie în temniţă foarte bolnav de muncile cele cumplite ce
le pătimise, au început a putrezi rănile trupului său şi suferea dureri
cumplite. Iar după o vreme, scoţându-1 iarăşi la muncire şi
spânzurându-1 la muncă, şi-a dat sufletul său în mâinile Domnului,
lăsând celor ce-1 munciseră pe el, trupul său mort şi plin de răni. Iar
muncitorul, înştiinţându-se că el este mort, a poruncit să-1 arunce
afară fără de îngropare, spre mâncarea câinilor. Şi a stat acel trup
pătimitor până noaptea, când, pe o vreme întunecată cu vifor şi vărsare
de ploaie, au venit nişte cucernici preoţi în taină şi au luat trupul
mucenicului şi, în aceeaşi noapte, l-au îngropat la un loc cinstit. Iar
în timpul îngropării, au auzit în văzduh glasuri de cântări îngereşti
preadulci şi negrăite. Şi s-au încredinţat de sfinţenia fericitului
Eutropie şi astfel au început a-1 cinsti pe acela ca pe un mare mucenic
al lui Hristos. Iar noi cinstind cu dreaptă credinţă pomenirea acestor
doi sfinţi mucenici, Tigrie preotul şi Eutropie citeţul, şi nădăjduind
spre sfintele lor rugăciuni, slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul
Duh, pe Unul Dumnezeul nostru în veci. Amin. |