SFINŢII MUCENICI LEONTIE, IPATIE ŞI TEODUL
(18 iunie)
Pe vremea
împărăţiei lui Vespasian, era în Roma un oarecare bărbat din rânduiala
senatorilor, cu numele Adrian. Acesta era cumplit la obicei, muncitor
nemilostiv şi aflător de toate răutăţile. Deci, auzind de creştini că
se îngreţoşează de mulţimea zeilor şi de jertfele idoleşti şi hulesc pe
zeii ce se cinstesc de romani şi de elini şi spun că Unul este
adevăratul Dumnezeu, Hristos, şi pe mulţi îi aduc la credinţa lor, s-a
umplut de râvnă pentru zeii săi cei spurcaţi şi, ducându-se la împărat,
a cerut putere de la dânsul asupra creştinilor ca să-i silească la
închinarea de idoli, iar pe cei ce nu vor voi să se închine idolilor,
să-i muncească şi să-i omoare. Şi împăratul i-a dat îndată acea putere
şi 1-a trimis ca ighemon în ţara Feniciei, ca să prigonească pe toţi
cei care cred în Hristos. Şi ieşind el din Roma şi apropiindu-se de
Fenicia, a aflat că în cetatea ce se numea Tripol se afla un oarecare
începător de oaste cu numele Leontie, care ocărăşte pe zeii cei vechi
şi întoarce pe oameni de la dânşii, învăţându-i să nu le aducă lor
jertfă, nici să li se închine, şi strică legile părinteşti şi mulţi îl
ascultă pe el. Iar ighemonul Adrian îndată a trimis în Tripol pe un
tribun cu mulţi ostaşi, cu numele Ipatie, ca să prindă pe Leontie şi
să-1 ţină sub strajă până la venirea lui.
Şi Leontie,
robul lui Hristos, era de neam din Elada. El era mare la statura
trupului, puternic şi viteaz în războaie şi arătase multe biruinţe şi
pentru aceea avea mare slavă şi cinste între ostaşi. încă era şi
înţelept în toate socotelile şi aşezările, având înţelepciune,
iscusinţă şi ştiinţă în scripturi. Şi ştiind că Unul este adevăratul
Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, şi crezând într-însul, slujea
de-a pururea Aceluia, petrecându-şi viaţa sa în întreaga înţelepciune.
Incă era şi foarte milostiv cu cei săraci, hrănea pe cei flămânzi,
îmbrăca pe cei goi şi odihnea pe străini. Astfel se împodobea cu toate
lucrurile cele bune, pentru care, după aceea, s-a învrednicit de la
Domnul de cununa cea purtătoare de biruinţă.
Deci,
apropiindu-se ostaşii de cetatea Tripol, deodată tribunul a fost
cuprins de o boală grea, cu cutremur şi cu fierbinţeală, şi a zis către
ostaşii săi: „Ştiu pentru ce a căzut asupra mea această boală; zeii
s-au mâniat asupra mea, căci, voind a veni aici, nu le-am adus
cuviincioase jertfe, şi pentru aceasta mă pedepsesc cu această boală".
Iar ostaşii, văzând pe tribunul lor că pătimea rău, le era milă de
dânsul şi erau mâhniţi pentru el, că de trei zile nu gustase nimic şi,
din ceas în ceas, boala se întărea mai mult şi îl îngrozea cu moarte.
Iar după
trei zile, sosind noaptea, îngerul Domnului s-a arătat tribunului în
vedenie, zicându-i: „De voieşti să fii sănătos, strigă de trei ori
către cer împreună cu ostaşii care sunt cu tine, zicând: «Dumnezeul lui
Leontie, ajută-mi mie!» De vei face aceasta, îndată vei fi sănătos!"
Iar tribunul, deşteptându-se şi deschizând ochii săi -fiind în
fierbinţeală -, a văzut un sfânt înger întru asemănare de tânăr, cu
podoabă frumoasă, îmbrăcat în haină albă ca zăpada, stând înaintea lui.
Şi a zis tribunul către dânsul: „Eu sunt trimis cu ostaşii ca să prind
pe Leontie şi să-1 păzesc până la venirea ighemonului Adrian, iar tu
îmi porunceşti să chem spre ajutor pe Dumnezeul lui Leontie". Aceasta
zicând-o bolnavul, îngerul s-a făcut nevăzut de la ochii lui.
Atunci el
s-a înspăimântat şi a strigat pe prietenii săi care se odihneau aproape
de el şi le-a spus: „Fraţilor, ascultaţi ce am văzut în întâiul somn,
când am adormit: Un tânăr oarecare prealuminat mi-a stat înainte şi m-a
sfătuit ca, împreună cu voi toţi, să chem pe Dumnezeul lui Leontie şi
voi fi sănătos. Pe acel tânăr l-am văzut şi în vederea ochilor, după ce
m-am deşteptat din somn, apoi îndată s-a făcut nevăzut dinaintea mea".
Prietenii i-au răspuns: „Nu este mare lucru să facem aceasta toţi
împreună, numai să te poţi face sănătos".
Iar unul din
prietenii lui, cu numele Teodul, se mira foarte mult de vedenia
bolnavului, şi-1 întreba cu de-amănuntul, în ce fel era acel tânăr, pe
care 1-a văzut în vedenie. Şi le spunea bolnavul toată asemănarea
îngerului Domnului. Şi se aprindea inima lui Teodul cu dragoste către
Dumnezeul lui Leontie, cel neştiut încă. Apoi, după ce toţi ostaşii
s-au deşteptat din somn, s-au adunat la tribunul cel bolnav şi, aflând
de vedenia ce a avut, au stat toţi împreună privind spre cer şi au
strigat de trei ori cu bolnavul, zicând: „Dumnezeul lui Leontie,
ajută-mi!" Şi îndată tribunul cel bolnav s-a făcut sănătos ca şi cum nu
fusese bolnav deloc. Apoi, venind vremea prânzului, a început a mânca
şi a bea cu dânşii şi a se veseli. Iar Teodul, văzând o minune ca
aceea, a fost mai mult în mirare şi şedea deoparte, tăcând şi gândind
în sine: „Cine este Leontie şi Cine este Dumnezeul lui?"
Deci
tovarăşii săi îl chemau să mănânce şi să bea cu dânşii, iar el nu voia
să guste nimic, ci petrecea flămând. Dar, văzând pe ostaşi dându-se la
băutură şi neîngrijindu-se de drum, a zis către dânşii: „Iată, mâine
sau poimâine ne va ajunge Adrian. Iar noi nu ne sârguim să căutăm pe
bărbatul care ni s-a poruncit să-1 prindem; deci dacă voiţi, mă duc eu
şi cu tribunul înainte de voi în cetate, ca să căutăm pe acel bărbat
după care suntem trimişi". Zicând aceasta, a sfătuit şi pe tribun să
meargă cu el în cetate, şi au plecat amândoi înainte.
Şi suindu-se
ei pe vârful muntelui, pe care era zidită cetatea Tripol, iată, Leontie
venea în întâmpinarea lor şi li s-a închinat, zicându-le: „Bucuraţi-vă
întru Domnul, fraţilor". Tribunul şi Teodul i-au răspuns: „Bucură-te şi
tu, frate!" Leontie a zis către dânşii: „Pe cine aţi venit să căutaţi
aici?" Iar ei au răspuns: „Impăratul Vespasian a aflat că un oarecare
bărbat cinstit, înţelept, desăvârşit în fapte bune şi viteaz în oaste,
cu numele Leontie, vieţuieşte în cetatea aceasta; la el suntem trimişi,
ca să-i ştim casa, căci în urma noastră vine ighemonul Adrian, căruia i
s-a încredinţat de împărat această ţară a Feniciei, spre îndreptare. El
însuşi doreşte să vadă pe Leontie, ca pe un om iubit al zeilor, şi
voieşte să-1 trimită la împărat cu mare cinste, pentru că tot senatul
Romei voieşte să-1 vadă şi să-1 ştie, deoarece toţi au auzit de
bărbăteasca lui vitejie în războaie, de isteţimea lui la cârmuirea
cetăţilor şi de multele lucruri însemnate ale lui, şi cum că spre zei
este foarte osârdnic".
Iar
fericitul Leontie, auzind acestea, le-a zis: „Văd că sunteţi străini şi
nu ştiţi cele ce se fac în cetatea aceasta; deci veniţi în casa mea şi
vă odihniţi puţin, iar eu vă voi arăta pe Leontie, de care ziceţi că
este prieten al acelor zei pe care voi îi cinstiţi; dar să ştiţi că
acela este creştin şi crede în Domnul Iisus Hristos". Ei, auzind
aceasta, ziceau în gândul lor: „Cine este acest bărbat care spune că
Leontie este creştin? Oare nu este din prietenii lui?" Apoi l-au
întrebat: „Care este numele tău?" El a răspuns: „Despre numele meu se
scrie astfel în cărţi: Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca
peste leu şi peste balaur; pentru că mi se cade a călca peste leul
diavol, vrăjmaşul cel nevăzut, şi peste balaur, ighemonul vostru,
vrăjmaşul cel văzut; iar peste sfetnicii lui şi peste cei mai calzi
slujitori ai diavolului voi păşi ca peste nişte aspide şi vasilişti. Şi
după ce voi dănţui peste toată tabăra leului, atunci din fapte se va
arăta luminos numele meu".
Tribunul şi
Teodul n-au înţeles cele grăite, însă socoteau în sine şi se minunau,
şi au mers cu dânsul în casă. Iar Sfântul Leontie le-a pus masa şi i-a
ospătat. Şi mâncând ei din cele puse înainte, au zis: „O, bunule
bărbat, suntem îndestulaţi de ospăţul tău, ne-am săturat de facerile
tale de bine, acum rămâne să ne spui de Leontie pe care-1 căutăm. Iar
dacă va veni Adrian, îi vom spune de tine, făcătorul nostru de bine, că
ne-ai arătat atâta dragoste, şi el te va cinsti cu multă cinste pentru
aceasta şi vei avea împărtăşire cu prietenii împărăteşti". Sfântul a
zis către dânşii: „Eu sunt Leontie pe care voi îl căutaţi! Eu sunt
ostaşul lui Iisus Hristos! Eu sunt acela pe care v-a trimis Adrian să-1
prindeţi!" Atunci ei au căzut la picioarele lui, zicând: „Robule al
Dumnezeului cel de sus, iartă-ne păcatul nostru şi grăbeşte a ruga pe
Dumnezeul tău pentru noi, ca să ne izbăvească şi pe noi de păgânătatea
idolească şi de Adrian, fiara cea preacumplită, pentru că şi noi voim
să fim creştini!" Apoi i-au spus lui cum i s-a făcut celui bolnav
arătare îngerească şi cum, prin chemarea Dumnezeului lui Leontie, s-a
tămăduit de boală.
Iar Sfântul
Leontie, auzind aceasta, s-a bucurat de puterea lui Hristos şi,
întinzându-se la pământ înaintea lui Dumnezeu în chipul Sfintei Craci,
se ruga cu lacrimi, zicând: „Doamne Dumnezeule, Cel ce voieşti ca toţi
oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului, caută
spre noi în ceasul acesta. Tu ai făcut ca cei ce au venit asupra mea să
fie cu mine; deci mă rog, păzeşte-mă şi pe mine, oaia Ta şi pe cei
împreună cu mine luminează-i cu lumina milostivirii Tale. Revarsă peste
dânşii harul Sfântului Tău Duh, zideşte într-înşii inimă curată şi,
însemnându-i cu semnul Tău cel sfânt, fă-i pe ei ostaşi nebiruiţi ai
Tăi. înarmează-i şi întăreşte-i împotriva vrăjmaşului diavol şi
împotriva slujitorilor lui, ca aceşti robi ai Tăi să sfărâme capul
nevăzutului balaur şi al văzutului Adrian, fiara cea rea".
Astfel
rugându-se sfântul cu căldură, un nor luminos s-a pogorât peste
tribunul Ipatie şi peste Teodul, prietenul lui, şi, umbrindu-i, a lăsat
ploaie peste ei şi i-a botezat. Aceasta văzând-o sfântul, a chemat
peste dânşii, pe când îi ploua, numele Preasfintei Treimi, al Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Apoi, după acea minunată botezare, a
zis: „Slavă Ţie, Dumnezeul meu, că nu ai trecut cu vederea rugăciunea
celor ce Te iubesc şi împlineşti voia celor ce se tem de Tine". După
aceea, Leontie a îmbrăcat în haine albe pe cei nou botezaţi şi a
poruncit să poarte lumânări aprinse înaintea lor.
In acea
vreme, au sosit în cetate şi ceilalţi ostaşi care rămăseseră pe drum
şi întrebau asemenea de Leontie, de tribunul lor şi de Teodul. Şi
aflându-i şi venind la dânşii, au văzut pe tribun şi pe Teodul în haine
albe şi lumânări arzând înaintea lor, deci s-au minunat şi nu pricepeau
ce este aceea. Apoi, cunoscând că s-au făcut creştini ş\ s-au botezat,
ostaşii au început a se tulbura şi a se mânia de aceasta. încă aflând
despre cele petrecute şi unii din cetăţeni, au început a face tulburare
în cetate, strigând: „Să se ardă cu foc cei ce fac necinste zeilor
noştri!" Deci s-a făcut gâlceava şi tulburare în cetate. Unii apărau pe
Leontie şi pe creştinii care erau cu dânsul, iar alţii voiau să-i
piardă; însă nu îndrăzneau să le facă lor ceva rău ei singuri, ci
aşteptau venirea ighemonului.
Iar după
două zile, Adrian ighemonul a venit în cetate şi toţi ieşind în
întâmpinarea lui, i-au spus despre Leontie şi despre cei ce erau cu
dânsul, care au crezut în Hristos. Şi ziceau: „Un bărbat oarecare,
anume Leontie, numindu-se creştin, îi întoarce pe mulţi de la zeii
noştri, amăgindu-i cu oarecare meşteşugiri vrăjitoreşti. El preamăreşte
pe un Om, Care a fost lovit de jidovi peste obraz şi a fost dat la
moarte pe cruce şi, fiind bătut de Pilat, a fost răstignit, încă şi pe
ostaşii cei împărăteşti, acelaşi Leontie i-a amăgit cu farmecele lui
obişnuite, i-a tras la credinţa creştină şi i-a îmbrăcat în haine albe.
Iată, acum sunt trei zile de când îi ţine închişi în casa sa şi,
împreună cu dânşii, slăveşte pe Hristos al lor, Cel ce a fost
răstignit, şi defăima zeii noştri cu huliri fără de număr". Atunci
Adrian a trimis îndată ostaşi ca să prindă pe Leontie, pe tribunul
Ipatie şi pe Teodul, să-i arunce în temniţă şi să-i păzească până la
cercetare. Şi intrând ighemonul în cetate, s-a odihnit de cale în ziua
aceea.
Iar Sfântul
Leontie şezând în temniţă împreună cu ceilalţi legaţi, toată ziua
neîncetat îi învăţa dreapta credinţă şi-i întărea spre muceniceasca
nevoinţă, mângâindu-i pe ei cu răsplătirea ce are să fie. Apoi, sosind
noaptea, a petrecut-o toată cu dânşii în rugăciune, în cântări de
psalmi şi în preaslăvirea lui Dumnezeu.
Şi
făcându-se ziuă, ighemonul a stat la judecată şi, scoţând din temniţă
pe sfinţii legaţi şi punându-i înainte la cercetare, a zis către
Leontie: „Oare tu eşti Leontie?" Sfântul a zis: „Eu sunt". Ighemonul a
zis: „Ce fel de om eşti tu? Cum ai înşelat cu vrăjile şi cu farmecele
tale pe ostaşii cei ce totdeauna cu credinţă slujeau împăratului
nostru, şi i-ai înduplecat să slujească Dumnezeului tău?" Răspuns-a
Leontie: „Eu sunt ostaş al Hristosului meu, fiu al luminii celei
adevărate, a Aceluia care luminează pe tot omul ce vine în lume; şi tot
cel ce vine la lumina aceea nu se poticneşte. Ipatie şi Teodul ştiu
acum Cine este începătorul luminii aceleia, lucrarea şi săvârşirea;
adică însuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeul Cel fără de început,
Cel de o fiinţă cu Tatăl, lumina cea din lumină, Dumnezeul cel din
Dumnezeu. Pe Acela ei cunoscându-L, au părăsit pe zeii tăi cei făcuţi
din lemn, din piatră şi din oase de dobitoace necuvântătoare, de vreme
ce sunt necuvântători şi neputincioşi şi cu înlesnire pot a se
sfărâma".
Atunci
ighemonul, auzind acele cuvinte îndrăzneţe ale lui Leon-tie, a poruncit
slujitorilor să-1 bată pe el tare. Iar Sfântul Leontie, fiind bătut,
îşi ridica ochii săi spre cer, de unde aştepta ajutorul lui Dumnezeu,
iar către ighemon grăia: „O, nebunule tiran, ţie ţi se pare că mă
munceşti pe mine, dar mai mult te munceşti pe tine însuţi,
împietrindu-ţi inima ta!" Iar ighemonul, după ce 1-a bătut mult pe el,
a poruncit să-1 ducă în temniţă şi, întorcându-se către Ipatie şi
Teodul, le-a zis: „Pentru ce aţi lepădat obiceiurile părinteşti în care
aţi crescut şi, lăsând lefurile ostăşeşti, aţi mâhnit pe împărat?"
Sfinţii au răspuns: „Mai bune lefuri am găsit la Impăratul Cel ceresc;
pentru că ni s-a dat de la Dânsul pâinea aceea, care se pogoară din cer
şi care nu se sfârşeşte niciodată. Ni s-a dat paharul cel cu vin, care
curge din coastele lui Hristos".
Adrian a zis
către dânşii: „Aceste cuvinte netrebnice şi nebuneşti v-a învăţat pe
voi spurcatul Leontie. Iar eu vă zic vouă să faceţi cele plăcute
împăratului! Au doară nu ştiţi poruncile lui, că cei ce cinstesc pe
zei, aceia să se cinstească cu mari cinstiri şi cu mai mari rânduieli
în oaste? Iar cei ce se întorc de la zei, aceia să se piardă cu pedepse
mai cumplite?" Iar Sfinţii Mucenici Ipatie şi Teodul, răspunzând la
aceasta, au zis: „Răsplata noastră este la ceruri; iar tu fă ceea ce
voieşti, pentru că eşti râvni tor către necuraţii tăi zei. Te înarmezi
asupra noastră, fiind nevinovaţi, dar degrabă va pieri viaţa ta, pentru
că vremea zilelor tale s-a scurtat".
Atunci
Adrian, umplându-se de mânie, a poruncit să spânzure dezbrăcat pe
tribun de lemnul de muncă şi să-i strujească trupul lui cu unghii de
fier; iar pe Teodui, întinzându-1 la pământ, să-1 bată fără cruţare.
Iar sfinţii, răbdând cu vitejie acele munci, nu grăiau altceva, decât
numai se rugau lui Dumnezeu, după cum erau învăţaţi de Sfântul Leontie
şi strigau, zicând: Mântuieşte-ne pe noi, Dumnezeule, că a lipsit cel
cuvios. Iar muncitorul, văzându-i pe dânşii petrecând tari şi nebiruiţi
în credinţa lui Hristos, i-a osândit la moarte, adică să li se taie
capetele cu securea. Deci, sfinţii ducându-se la moarte, cântau: „Tu
eşti scăparea noastră, Doamne. In mâinile Tale ne dăm sufletele
noastre!" Astfel cu bucurie şi-au întins pentru Hristos grumajii lor
sub secure şi, fiind tăiaţi, s-au dus către Domnul ca să-şi ia cununa
cea gătită lor, din dreapta puitorului de nevoinţă.
După
aceasta, Sfântul Leontie iarăşi a fost scos la judecată şi, pus fiind
înaintea ighemonului, acesta a zis către dânsul: „Leontie, cruţă-ţi
viaţa ta, ca să nu suferi munci grele, precum au suferit cei înşelaţi
de tine, tribunul Ipatie şi Teodul. Ascultă-mă pe mine şi jertfeşte
zeilor, ca să te învredniceşti de mare cinste de la mine, de la însuşi
împăratul şi de la senatul Romei". Sfântul Leontie a răspuns: „Să nu-mi
fie mie aceea ce zici, ca să văd faţa împăratului tău, care este
vrăjmaşă şi urâtă lui Dumnezeu! Dar de voieşti tu, Adriane, fă-te
prieten al Hristosului meu, şi de vei face aceasta, îţi voi arăta câtă
cinste, bogăţie şi mântuire veşnică vei câştiga".
Atunci
Adrian, de mânie râzând, a zis: „Oare acel fel de mântuire voieşti să
câştig, precum au câştigat tribunul şi Teodul? O, spurcatule ce eşti,
oare nu ştii cu ce fel de pedeapsă au pierit aceia?" Sfântul a zis:
„Pedeapsa aceea pe care ai dat-o lor, nu este pedeapsă, ci mai ales
viaţă, pace şi bucurie; pentru că acum ei se bucură şi se veselesc,
sălăşluindu-se împreună cu cetele îngereşti". Adrian a zis: „Ia aminte,
Leontie, la cele grăite de mine. Care dintre oamenii cei ce au minte au
defăimat cândva această strălucire prealuminoasă a soarelui şi pe marii
zei - Die, Apolon, Poseidon, Afrodita şi ceilalţi -, ca apoi să-şi
sfârşească viaţa lor cu moarte necinstită şi cumplită? Cu adevărat
nimeni, fără numai cei ce sunt fermecaţi de tine". Răspuns-a sfântul:
„Au n-ai auzit Scriptura, care zice: Zeii păgânilor sunt diavoli şi
asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce nădăjduiesc spre
dânşii. Şi cine este din cei ce au înţelegere sănătoasă, care ar fi
voit să fie asemenea cu pietrele cele mute şi cu lucrurile cele
neînsufleţite, precum sunt zeii voştri, ca, aducându-le lor jertfe, să
piară cu moarte fără de sfârşit?"
Atunci
muncitorul, mâniindu-se, a poruncit să întindă la pământ pe mucenic şi
patru slujitori tari să-1 bată fără cruţare, iar crainicul să strige:
„Cei ce defăimează pe zeii noştri şi nu se supun împărăteştilor
porunci, cu o pedeapsă ca aceasta să piară".
Deci sfântul
mucenic a fost bătut până au ostenit slujitorii cei ce-1 băteau; iar
sfântul zicea către muncitor: „Chiar de-mi vei zdrobi tot trupul meu cu
răni, mintea mea nu mi-o vei birui, nici vei fi stăpân pe sufletul
meu!" Atunci ighemonul a poruncit să-1 spânzure de un lemn de muncă şi
tot trupul lui, coastele şi fluierele, să le stru-jească cu unelte de
fier ascuţite. Astfel fiind strujit sfântul, într-acele dureri cumplite
îşi ridica ochii săi spre cer şi se ruga: „Dumnezeul meu, spre Tine am
nădăjduit, mântuieşte-mă pe mine, Doamne!"
Apoi,
muncitorul a zis către slujitori; „Luaţi-1 pe el de pe lemn, căci ştiu
că de aceea şi-a ridicat ochii săi spre cer, ca să roage pe zeii
noştri, să-i dea lui odihnă". Atunci Sfântul Leontie, auzind aceasta, a
strigat cu glas mare către dânsul: „Să piei şi tu şi zeii tăi,
ticălosule şi spurcatule muncitor! Eu mă rog Dumnezeului meu, ca să-mi
dea mie tărie şi putere de a răbda muncile cele date de tine".
Deci
muncitorul a poruncit ca iarăşi să-1 spânzure cu capul în jos şi să-i
lege de grumaji o piatră grea. Astfel mucenicul, stând spânzurat multă
vreme, se ruga zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai întărit pe
robii Tăi, Ipatie şi Teodul, întru mărturisirea Preasfântului Tău nume,
întăreşte-mă şi pe mine, robul Tău, cel smerit şi păcătos, ca să pot
îndura muncile acestea. Nu te depărta de la mine, nădejdea mea!".
Atunci Adrian a zis: „O, Leontie, ştiu că vei fi prieten zeilor
noştri". Răspuns-a mucenicul: „Eu sunt rob al lui Dumnezeu Cel de sus,
iar tu eşti rob al zeilor tăi, cu care vei pieri tu şi ostaşii tăi".
In nişte
munci ca acestea pătimind Sfântul Leontie toată ziua, s-a apropiat
seara, iar soarele se pleca spre apus. Deci muncitorul a poruncit ca să
ia pe sfântul mucenic şi să-1 arunce în temniţă până a doua zi. Iar
sfântul a cântat toată noaptea în temniţă, zicând: Domnul este
luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Şi i s-a arătat
lui îngerul Domnului şi i-a zis: „Imbărbătează-te, Leontie! Domnul
Dumnezeu, Căruia tu îi slujeşti cu credinţă, m-a trimis pe mine la
tine, ca nedepărtat să fiu de tine". Deci sfântul se bucura şi se
veselea întru Dumnezeul său.
Iar a doua
zi, ighemonul Adrian şezând iarăşi la judecată, a pus înainte pe
Sfântul Leontie şi i-a zis: „Cum ai socotit, Leontie?" Răspuns-a
sfântul: „Am socotit o dată ca să nu iau aminte la cuvintele tale cele
deşarte şi de multe ori ţi-am spus ţie, şi acum îţi spun acelaşi lucru,
că niciodată nu voi lăsa pe Dumnezeul meu, Cel ce a făcut cerul şi
pământul, marea şi toate cele dintr-însele, pe Domnul meu Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a pătimit cruce pentru mântuirea
noastră şi în Care mi-am pus nădejdea mea". Ighemonul a zis:
„Ascultă-mă, Leontie, jertfeşte zeilor; că de mă vei asculta, mă jur
ţie pe zeii mei, că mare cinste şi multe bogăţii vei câştiga de la
împăratul". Răspuns-a sfântul: „Ce fel de cinste şi bogăţii sunt în
partea cea de sub cer, pentru care te-aş fi ascultat pe tine şi m-aş fi
lepădat de Dumnezeul meu? Căci toată lumea nu este vrednică lui Hristos
Stăpânul meu, pe Care cu toată inima mea Il iubesc şi pentru a Cărui
dragoste pătimesc şi sunt gata a le pătimi pe toate; iar diavolilor tăi
nu voi jertfi niciodată!"
Şi văzând
muncitorul că nu poate birui pe ostaşul lui Hristos şi nici a-1
îndupleca spre a sa păgânătate, a dat asupra lui osândă de moarte, în
acest chip: „Pe Leontie, care n-a voit să se supună poruncii
împărăteşti şi să aducă jertfă zeilor; ci, mai cu seamă a şi ocărât pe
zeii noştri cei părinteşti, poruncim să fie întins la muncire în patru
părţi şi să-1 bată atât de tare, până ce rău îşi va lepăda sufletul
său". Deci Mucenicul Leontie fiind întins şi legat de patru pari, a
fost bătut cumplit de nişte ostaşi tari, şi în acele munci grele şi-a
dat sufletul său cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul lui,
târându-1, l-au aruncat afară din cetate; şi luându-1 credincioşii,
l-au îngropat cu cinste aproape de malul Tripolei.
Această
pătimire a Sfântului Mucenic Leontie a scris-o robul lui Hristos
Notarie, care a văzut toate acestea cu ochii săi. A scris-o pe tăbliţe
de plumb şi a pus-o în mormânt lângă moaştele sfântului, pentru neamul
cel mai de pe urmă. Deci fiecare care citeşte sau ascultă pe cel ce
citeşte, să-şi ridice spre cer mâinile sale şi să dea slavă lui
Dumnezeu, Care a întărit pe robul Său spre atât de mare nevoinţă.
Mucenicul lui Hristos, Leontie, şi-a săvârşit pătimirea sa în ziua de
18 iunie, în timpul stăpânirii lui Vespasian în Roma, iar întru noi
împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava, împreună
cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. |