SFÂNTUL MUCENIC ZOSIMA, OSTAŞUL
(19 iunie)
Pe vremea când
împăratul Traian ţinea împărăţia Romei, popoarele elineşti erau
cuprinse cu mare îndrăcire de idoli, cu rătăcire şi cu multă orbire; de
aceea se ridica cumplită prigoană asupra Bisericii lui Dumnezeu. Şi era
între elini un bărbat vestit cu numele Dometian, ighemon al Antiohiei
Pisidiei. Acela, mergând la împăratul Traian, a cerut să-i dea lui
putere asupra creştinilor, ca să-i silească cu munci grele pe toţi care
nu voiau să jertfească zeilor. Şi luând acea putere de la împărat şi,
îmbrăcându-se în platoşa cea diavolească, ca un leu se aţâţa cu mânia
împotriva acelora care până la moarte păzeau mărturisirea adevăratului
Dumnezeu.
Deci,
străbătând părţile Soropolitariei, s-a apropiat de cetatea care se
numea Apolonia, în care era un ostaş între elini, cu numele Zosima,
care dorea să fie următor credinţei lui Hristos. Acesta auzind că
ighemonul se apropie şi năvăleşte cu prigonirea, a lepădat armele cele
ostăşeşti, a alergat la Sfânta Biserică, şi învăţând credinţa cea întru
Hristos, a luat Sfântul Botez şi se deprindea cu lucrurile cele
creştineşti, în curăţie şi în întreaga înţelepciune, îndeletnicindu-se
în postiri şi în rugăciuni. Iar după câteva zile, ighemonul Dometian
mergând în cetatea aceea, s-a apropiat de el unul din slujitorii de
idoli şi i-a zis: „Este aici un ostaş, anume Zosima, care defăima pe
împărat şi puterea voastră. Acela, lepădându-se de rânduiala ostăşească
în care era scris de împăratul Traian şi aruncând armele sale, zice că
este creştin, nesocoteşte pe zeii noştri, dispreţuieşte legile
împărăteşti şi defăima stăpânirea împărătească". Iar ighemonul, auzind
aceasta, a zis: „Să se aducă acel Zosima aici la judecată".
Deci,
ducându-se cu o ceată de ostaşi după poruncă, au prins pe sutaşul
Zosima şi l-au pus la judecată. Iar ighemonul, văzându-1, 1-a întrebat:
„Tu eşti cel ce te numeşti Zosima?" Ostaşul lui Hristos a răspuns: „Eu
sunt Zosima, robul Domnului meu Iisus Hristos". Ighemonul a zis: „Mai
întâi spune-mi în ce rânduială te afli, apoi vei spune al cui rob
eşti". Sfântul a zis: „Eu am fost în rânduială de ostaş al împăratului
vostru cel pământesc şi, lepădând pe zeii voştri cei pierzători, m-am
făcut ostaş al împăratului ceresc, Care este Hristos adevăratul
Dumnezeu!" Dometian a zis: „O, nelegiuitule, nimic nu-ţi va ajuta
numele lui Hristos. Deci mai bine jertfeşte zeilor, ca să ţi se ierte
păcatul cu care ai greşit împotriva împăratului nostru Traian, de la
care te-ai învrednicit cu rânduială ostăşească". Sfântul a zis: „Nu voi
jertfi deloc zeilor voştri".
Atunci
Dometian a poruncit ca pe ostaşul lui Hristos să-1 ducă în temniţă. A
doua zi, sfântul iarăşi a fost pus la judecată, având mâinile legate
înapoi. Iar ighemonul a poruncit să-1 spânzure pe lemnul cel de muncire
şi, spânzurat fiind mucenicul, muncitorul i-a zis: „Jertfeşte zeilor,
spurcate Zosima, mai înainte de a începe să ţi se rupă mădularele
tale!" La acestea, sfântul a răspuns: „Nu numai cu cuvintele, dar nici
cu faptele nu vei putea să mă îndupleci să jertfesc zeilor tăi!"
Deci
ighemonul a poruncit la nişte ostaşi puternici să-1 bată. Iar Sfântul
Zosima fiind bătut, a zis către ighemon: „In deşert se ostenesc
slujitorii tăi; căci, Dumnezeu întărindu-mă pe mine, nu simt bătăile ce
mi se dau!" Astfel mucenicul a fost bătut multă vreme, încât şi
pământul s-a roşit de sângele lui. Apoi a strigat cu glas mare către
Dumnezeu, zicând: „Doamne Dumnezeule Atotputernice, Cel ce şezi pe
scaunul slavei Tale, Cel ce ai întins cerul şi ai întemeiat pământul,
Cel ce ai adunat toate apele într-o adunare, nădejdea noastră şi
aşteptarea robilor Tăi, ascultă-mă pe mine, care mă rog Ţie, nu mă lăsa
să fiu biruit de îngrozirile şi muncile tiranului; pentru ca toţi cei
ce nu ştiu numele Tău să înveţe prin mine a Te cunoaşte pe Tine, Unul
Adevăratul Dumnezeu".
Astfel
rugându-se sfântul, a venit un glas din cer, zicându-i: „Zosima,
îmbărbătează-te şi te întăreşte; căci Eu sunt cu tine şi nimic nu te va
birui". Acest glas 1-a auzit şi Dometian şi cei ce erau cu dânsul, şi
unii ziceau: „Mare vrăjitor este acesta!" Iar alţii ziceau: „Acesta nu
este vrăjitor, ci robul lui Hristos Dumnezeul său. Cu adevărat este
mare Dumnezeul creştinilor, de la care s-a trimis acest glas spre omul
acesta!" Apoi ighemonul a poruncit la patru ostaşi să-1 întindă cu
putere în patru părţi. Iar mucenicul, fiind întins, şi-a ridicat ochii
spre cer şi a zis: „Doamne Dumnezeul meu, Cel ce cunoşti gândurile
omeneşti, nădejdea creştinilor, scăparea şi odihna celor ce sunt în
primejdii, izbăveşte-mă de meşteşugurile pierzătorului Dometian,
slujitorul diavolului, ca toţi cei ce stau de faţă să Te cunoască pe
Tine, că Tu eşti Dumnezeul Cel viu, Care ai fost mai înainte de veci şi
în veci vei fi!"
Atunci
îndată mulţi din cei ce stăteau de faţă, văzând o răbdare ca aceea a
mucenicului, au crezut în Hristos. Iar ighemonul, văzând aceasta şi
temându-se ca nu cumva să se întoarcă toţi spre credinţa creştinească,
s-a mâniat; deci, scrâşnind din dinţi, se gândea în sine cu ce fel de
moarte să piardă pe robul lui Hristos. Pentru aceea a poruncit să aducă
un pat de aramă şi să pună dedesubt foc mare, ca să ardă pe mucenic
deasupra lui. Deci patul acela fiind ars foarte tare, a poruncit să
pună pe el pe sfântul. Iar mucenicul, îngrădindu-se cu semnul Sfintei
Cruci, s-a suit pe pat şi îndată Domnul a prefăcut focul în rouă,
pentru că prin îngerii Săi a trimis mucenicului ajutor. Deci toţi cei
ce stăteau de faţă socoteau că mucenicul este mort din pricina focului;
dar îngerii Domnului, ridicând pe sfântul de pe patul acela în vreme ce
toţi priveau, l-au pus viu lângă pat, nefiind vătămat deloc. Iar
poporul, văzând o minune ca aceea, a preamărit pe Dumnezeul Cel
Adevărat, Care a trimis pe sfinţii Săi îngeri şi a izbăvit pe robul Său
de un foc ca acela; şi mulţi s-au apropiat de credinţa lui Hristos. Iar
ighemonul, sculându-se de la judecată, s-a dus acasă cu ruşine, iar pe
mucenic a poruncit să-1 prindă şi să-1 ţină sub pază.
După
aceasta, ighemonul Dometian s-a dus în cetatea Cononiei şi a poruncit
să aducă după el pe mucenic legat, ca acolo să-1 muncească. Ajungând în
acea cetate şi şezând la judecată, a poruncit să încalţe pe mucenic cu
papuci de fier, în care erau puse piroane ascuţite şi să-1 lege cu un
lanţ de fier de un cal neînvăţat, ca să alerge cu calul. Iar sfântul,
fiind legat de calul acela, alerga atât de repede cu papucii cei de
fier, încât întrecea calul, pentru că Dumnezeu era cu el. Şi zicea
sfântul în alergarea sa: „Doamne Dumnezeule, Care săvârşeşti picioarele
mele ca ale cerbului, dă-mi răbdare desăvârşită!" Iar ighemonul, văzând
o răbdare ca aceea a mucenicului, a poruncit să-1 arunce în temniţă şi
să nu-i dea deloc mâncare şi băutură, ca să se sfârşească de foame şi
de sete.
După ce au
trecut trei zile, în care sfântul a petrecut flămând şi însetat, au
intrat în temniţă doi tineri preafrumoşi, dintre care unul îi aducea
pâine curată, iar altul un vas cu apă. Aceia au zis sfântului:
„Primeşte acest dar preascump, pe care ţi 1-a trimis Dumnezeul tău".
Iar mucenicul lui Hristos, primind, a mâncat, a băut, s-a întărit cu
trupul şi a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne, că Te-ai milostivit spre mine
şi nu m-ai trecut cu vederea, ci m-ai săturat cu cereasca Ta pâine şi
băutură! Laud şi slăvesc măririle Tale în veci!" Şi făcându-se ziuă,
ighemonul a şezut la judecată şi a poruncit să aducă pe mucenic la
cercetare. Şi a stat sfântul înaintea lui cu faţa luminoasă, având
mintea înaripată către Dumnezeu. Iar ighemonul se mira văzând pe
mucenic neschimbat la faţă după atâtea munci şi a zis către el „O,
Zosima, măcar acum vino-ţi în simţire şi jertfeşte zeilor, ca să nu fii
zdrobit de bătăi şi astfel să mori în chinuri groaznice".
Sfântul a
răspuns: „De voieşti, jertfeşte tu diavolilor celor asemenea cu tine;
iar eu, precum am zis mai înainte, voi sluji Dumnezeului meu". Iar
ighemonul, mâniindu-se, a poruncit să spânzure pe mucenic la muncire şi
a zis către el: „Vezi, ticălosule, cât de multe munci s-au pus înaintea
ta? Şi încă nu mă asculţi ca să jertfeşti zeilor?" Sfântul a răspuns:
„Cel ce iubeşte pe Dumnezeul Cel viu, nu ţine seama de aceste munci!"
Atunci ighemonul a poruncit să fie strujit trupul mucenicului cu
piepteni de fier. Iar mucenicul fiind muncit astfel, a strigat cu glas
mare către Dumnezeu, zicând: „Acum cunosc mai bine milostivirea
îndurărilor Tale, Hristoase, Făcătorule al luminii; de vreme ce m-ai
întărit ca să rabd toate cu bărbăţie şi să nu grăiesc nimic cu
nerăbdare, ca, prin aceste munci, să se cunoască şi mai mult puterea
dumnezeirii Tale".
Acestea
zicându-le sfântul, ighemonul a poruncit ca, luându-1 de la muncire,
să-1 pună iarăşi înaintea sa, şi i-a zis: „Multe munci ai răbdat pentru
Hristosul tău şi nici un folos nu ai aflat. Măcar acum, apropiindu-te,
jertfeşte zeilor!" Atunci sfântul a răspuns: „Dometiane, preacumplitule
muncitor, fără de omenie şi plin de toată necurăţia, teme-te de
Dumnezeul Cel ceresc şi părăseşte-ţi rătăcirea ta; iar pe idoli să nu-i
numeşti dumnezei, fiindcă sunt diavoli, iar nu dumnezei". Ighemonul a
zis: „Dar tu, o, spurcatule om, cum îndrăzneşti a numi pe zeii noştri
diavoli, cărora toată lumea le săvârşeşte zile de prăznuire?" Mucenicul
a zis: „Ce fel de prăznuiri au zeii tăi în iad, astfel să-ţi fie ţie şi
împăratului tău şi tuturor celor ce cred într-înşii!"
Atunci
ighemonul a poruncit ca iarăşi să-1 spânzure la muncire şi cu lumânări
aprinse să-i ardă pântecele. Iar mucenicul a zis către ighemon: „Să nu
arzi numai pântecele, ci şi trupul meu, dar niciodată nu mă vei birui,
pentru că Hristos este cu mine, întărindu-mă. Iată, doresc foarte mult
să fiu ucis de tine, pentru că aceasta este slava mea înaintea
Hristosului meu, ca să mor pentru El". Şi neştiind ighemonul ce să facă
mai mult, a osândit la moarte pe mucenic, ca să i se taie capul cu
securea.
Şi dus fiind
mucenicul la locul cel de moarte, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne
Dumnezeul meu, caută spre mine păcătosul şi primeşte sufletul meu
împreună cu cei ce Ţi-au plăcut Ţie în veac; căci Tu eşti slava şi
lauda mea în vecii vecilor!" Şi ajungând la locul de moarte, i s-a
tăiat capul cu securea pentru Domnul său.
Sfântul
Mucenic Zosima şi-a săvârşit pătimirea sa în 19 zile ale lunii iunie,
în cetatea Cononiei, stăpânind în Roma Traian, iar întru noi împărăţind
Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava şi stăpânirea în
vecii vecilor. Amin. |