SFANTUL SFINŢIT MUCENIC EVSEVIE, EPISCOPUL SAMOSATELOR
(22 iunie)
Sfântul Evsevie a
fost episcop în cetatea Samosatelor, cea de sub stăpânirea patriarhiei
Antiohiei. El era un bărbat dreptcredincios şi plin de râvnă către
Dumnezeu şi s-a arătat statornic, viteaz şi nemişcat în mărturisirea
cea dreptcredincioasă, într-acea vreme când eresul lui Arie se întărise
şi vătămase pe mulţi, iar Biserica lui Hristos era tulburată de el
întocmai ca o corabie în mijlocul mării înviforate. Pentru că, după
moartea Sfântului şi Marelui împărat Constantin, împărăţia Răsăritului
luând-o fiul său, Constanţiu, cel înşelat cu eresul lui Arie, ajuta
foarte mult arienilor şi se lupta pentru dânşii, făcând multă prigonire
şi răutate celor dreptcredincioşi. Atunci şi Sfântul Evsevie a pătimit
de la arieni multe supărări. Iar râvna lui pentru buna credinţă în
Biserica lui Hristos a început a se cunoaşte de aici:
Când
Eudoxie, patriarhul Antiohiei, ereticul cel de un gând cu arienii, a
venit la scaunul patriarhiei Constantinopolului pentru bogăţie, s-a
făcut sinod în Antiohia de toţi episcopii Siriei, pentru a alege alt
patriarh în locul lui Eudoxie. Puţin însă era atunci numărul
episcopilor şi al creştinilor dreptcredincioşi, căci mai mulţi erau
eretici arieni, urmând împăratului celui răucredincios. în acel sinod
Sfântul Evsevie era unul dintre cei întâi-şezători. Deci Sfântul
Evsevie, ştiind bine pe Sfântul Meletie, episcopul Sevastiei din
Armenia, cum că este dreptcredincios şi ţine întru totul la învăţătura
stabilită la Sinodul cel dintâi, care s-a ţinut în Niceea, sfătuia pe
toţi să aleagă la patriarhie pe Meletie. Deci cei ce aveau socoteala
arienilor, neştiind credinţa cea dreaptă a lui Meletie şi socotindu-1
că este de un gând cu dânşii, au ascultat cu înlesnire sfatul lui
Evsevie şi, alcătuind asupra lui judecata alegerii de obşte, au
întărit-o cu iscăliturile mâinilor lor şi au încredinţat-o Sfântului
Evsevie. După aceea, trimiţând rugăminte la Sfântul Meletie, cu
împărătească voire l-au adus pe el în Antiohia cu mare cinste,
ieşindu-i tot poporul în întâmpinare.
Şi primind
Sfântul Meletie scaunul patriarhiei, învăţa pe popor mai întâi viaţa
cea îmbunătăţită şi obiceiurile cele bune, curăţind calea cea
îndărătnicită din inimile lor spre credinţa cea dreaptă. Pentru că
sfântul se gândea că dacă va îndrepta mai întâi obiceiurile lor cele
rele, smulgându-le ca pe nişte spini şi pălămidă din inimile lor, va
putea mai cu înlesnire să semene întru dânşii sămânţa dreptei credinţe.
Insă poporul dorind să ştie cu dinadinsul ce fel de credinţă are
patriarhul lor cel nou şi supărându-1 pe el pentru aceasta, Sfântul
Meletie a propovăduit în biserică cuvântul lui Dumnezeu către popor,
preamărind dreapta credinţă ce s-a întărit la întâiul Sinod a toată
lumea din Niceea şi mărturisind că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă,
de o fire şi asemenea cu Tatăl, nezidit şi Făcător a toată făptura".
Astfel
învăţând sfântul cu mare glas poporul, arienii s-au tulburat foarte
tare, precum scrie pe larg în viaţa lui Meletie; iar dreptcredincioşii
s-au veselit cu bucurie negrăită, văzând pe un arhiereu ca acela
dreptcredincios şezând pe scaunul apostolesc. Deci arienii, mâhnindu-se
foarte mult, au izgonit din biserică pe Meletie, arhiereul lui
Dumnezeu, după treizeci de zile de la primirea patriarhiei, şi au
început a-1 huli pretutindeni, numindu-1 eretic. Apoi au îndemnat şi pe
împărat să-1 osândească pe Meletie la surghiunie. Deci sfântul a fost
scos noaptea din Antiohia şi trimis la surghiunie, iar în locul său au
ales pe un oarecare arian Evzoie. Atunci Sfântul Evsevie, episcopul
Samosatelor, văzând că Biserica Antiohiei este tulburată de eretici şi
o răutate fără de vină ca aceea se face Sfântului Meletie, noul
arhiepiscop, i-a fost mare jale de aceasta. Deci, sculându-se, a plecat
din Antiohia, nespunând nimănui de aceasta, şi s-a dus la cetatea sa.
Iar arienii,
aducându-şi aminte că este la dânsul spre păstrare alegerea la arhierie
a Sfântului Meletie - cea alcătuită cu judecată de obşte şi întărită de
mâinile tuturor -, şi temându-se ca nu cumva să fie vreodată judecaţi
la sinod, că ei singuri cu un glas l-au ales ca arhiepiscop şi îndată
l-au izgonit, au rugat pe împărat, care tocmai se afla în Antiohia, să
trimită după Evsevie şi să le dea acea judecată încredinţată lui. Deci
împăratul îndată a trimis un slujitor în urma sfântului, care,
ajungându-1, i-a spus porunca împărătească. Iar episcopul i-a răspuns:
„Judecata cea de obşte care mi s-a încredinţat mie, nu o voi da, decât
numai când toţi cei ce mi-au încredinţat-o se vor aduna împreună".
Şi
întorcându-se trimisul împăratului cu acest răspuns, împăratul s-a
supărat foarte tare şi a trimis a doua oară, scriind în cartea sa cu
asprime şi poruncind, că de nu va voi să-i dea scrisoarea, să-i taie
mâna dreaptă. Iar acesta o scria numai ca să înfricoşeze pe sfântul
episcop, iar trimisului nu i-a poruncit să facă un lucru ca acela. Şi
ajungând trimisul împărătesc la Evsevie şi dându-i îngrozitoarea
scrisoare împărătească, Sfântul Evsevie a citit-o şi îndată şi-a întins
amândouă mâinile spre tăiere, zicând: „Nu numai mâna dreaptă, ci şi pe
stânga să o tăiaţi, iar eu nu voi da judecata alegerii lui Meletie, cea
care mustră arătat răutatea şi fărădelegea arienilor!" Deci trimisul
s-a întors iarăşi deşert. Iar împăratul, auzind acest răspuns al
sfântului, s-a mirat foarte mult de neînfricoşata lui bărbăţie şi de
statornicia lui cea tare, iar mai pe urmă îl lăuda pe el înaintea
tuturor.
Iar după
câţiva ani, murind răucredinciosul împărat Constanţiu şi după dânsul
venind Iulian Paravatul, acesta 1-a întors de la surghiu-nie în scaunul
Antiohiei pe Sfântul Meletie, dar pe urmă iarăşi 1-a izgonit. Pe vremea
împărăţiei aceluia, încă mai mare răutate a început a pătimi Biserica
lui Hristos. Căci, pe lângă eresul arienilor care tulbura pe cei
dreptcredincioşi în toată lumea, s-a adăugat şi prigonirea de la
închinătorii de idoli; pentru că împăratul, lepădându-se de Hristos, a
jertfit idolilor şi a ridicat prigoană asupra creştinilor, şi mai ales
asupra rânduielii bisericeşti.
Atunci multe
biserici ale celor dreptcredincioşi erau fără de slujitori şi scaunele
arhiereşti fără de arhierei, unii fiind ucişi de arieni pe vremea
împărăţiei lui Constanţiu, iar alţii de închinătorii de idoli de sub
stăpânirea lui Iulian. Şi de n-ar fi scurtat Domnul viaţa şi împărăţia
lui Iulian, abia ar fi rămas vreo biserică cu slujitorii săi întreagă.
într-o vreme cumplită ca aceea, Sfântul Evsevie, tăinuin-du-şi
vrednicia sa arhierească şi îmbrăcându-se întru cea ostăşească, a
cutreierat Siria, Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini în sfânta
credinţă. Şi unde afla vreo biserică fără slujitori, punea preoţi şi
diaconi şi din ceilalţi clerici; iar în unele locuri punea şi episcopi,
dintre aceia pe care-i afla că lepădaseră dogmele lui Arie şi aveau
înţelegere ortodoxă. Astfel de râvnă pentru Hristos, astfel de
osteneală, de sarguinţă şi grijă pentru Biserica lui Hristos avea acest
mare arhiereu al lui Dumnezeu, Evsevie.
Iar după ce
a pierit cu sunet păgânul Iulian, a venit după dânsul Iovinian,
dreptcredinciosul şi de Hristos iubitorul împărat. Deci Sfântul Meletie
s-a întors iarăşi la scaunul său, asemenea şi Sfântul Evsevie; iar
ceilalţi arhierei dreptcredincioşi au început fiecare la arătare a-şi
lua locul lor.
Apoi, după
îndemnul Sfântului Evsevie, Sfântul Meletie a adunat în Antiohia un
sinod local, la care au luat parte douăzeci şi şapte de episcopi, între
care Evsevie era întâi după Meletie. La acel sinod a fost şi Sfântul
Pelaghie, episcopul Laodiceei, despre a cărui curată şi sfântă viaţă se
scrie astfel: El în tinereţile sale a fost silit de părinţii săi spre
nuntă. Deci fiind dus în odaia de nuntă, a sfătuit pe mireasa sa la
păzirea cea neîntinată a fecioriei. Şi petrecea cu ea întru feciorie
curată sub chipul însoţirii, ca un frate cu sora sa. Incă era bogat şi
în multe alte fapte bune, pentru care a fost cinstit cu rânduiala
arhierească de la Dumnezeu şi de la oameni. Acesta avea mare dragoste
atât către Sfântul Meletie, cât şi către Sfântul Evsevie şi le era
prieten de un gând, luptând împreună cu ei pentru răspândirea dreptei
credinţe. La acel sinod local din Antiohia, sfinţii părinţi au poruncit
tuturor ca să mărturisească de o fiinţa Fiului cu Tatăl, şi credinţa
cea hotărâtă la Sinodul cel dintâi din Niceea.
La aceasta
s-au învoit şi arienii, şi au iscălit cu mâinile lor, însă cu
făţărnicie, ca să facă pe plac împăratului celui dreptcredincios şi
dreptcredincioşilor sfinţi arhierei Meletie, Evsevie şi Pelaghie,
temându-se de îndrăzneala cea mare pe care o aveau aceştia înaintea
împăratului, pentru că împăratul cel evlavios iubea foarte mult pe
aceşti stâlpi ai Bisericii pentru credinţa lor cea dreaptă şi pentru
sfinţenia lor şi îi cinstea foarte mult, ascultându-i în toate. Pentru
aceea, ei erau înfricoşaţi ereticilor, care, de frica lor, au trecut la
Biserica celor dreptcredincioşi. Iar după moartea dreptcredinciosului
împărat Iovinian şi după ce Valent a fost pus împărat în locul lui,
ereticii iarăşi s-au întors la credinţa lor de mai înainte, întocmai
precum câinii la vărsătura lor, înşelând şi pe împăratul la credinţa
ariană, prin soţia lui, ariana Domnica. Astfel, Biserica celor
dreptcredincioşi a fost iarăşi chinuită şi păstorii ei izgoniţi. Deci
Sfântul Meletie a fost surghiunit iarăşi în Armenia, iar Sfântul
Pelaghie, în Arabia. Asemenea şi Sfântul Evsevie a fost osândit la
surghiunie în Tracia.
Iar după ce
s-a dat acea nedreaptă judecată a nedreptului împărat pentru izgonirea
lui Evsevie, a fost adusă porunca la Samosata spre seară. Şi
înştiinţându-se Sfântul Evsevie despre aceasta, a chemat la sine pe
acel om împărătesc care venise cu hotărârea împărătească şi i-a zis:
„Taci acum şi nu spune nimănui pricina venirii tale, pentru că, de se
va înştiinţa poporul, îndată se va umple de râvnă, se va tulbura şi te
va ucide; iar eu mă voi afla pricinuitor al morţii tale". Aceasta
zicând şi săvârşind cântarea cea de seară, a spus taina şi gândul său
uneia din credincioasele sale slugi, şi când toţi au adormit, a ieşit
din casa arhierească cu acea slugă, care luând o pernă şi o carte, le
ducea după el.
Şi mergând
la râul Eufratului, care curgea pe lângă zidul cetăţii, s-a urcat
într-o luntre ca să plece spre cetatea Zeugma; şi a poruncit vâslaşilor
să pornească, şi ostenindu-se toată noaptea aceea, când s-a făcut ziuă,
au ajuns la cetatea dorită. Iar samosatenii, înştiinţându-se de
plecarea sfântului lor arhiereu de la ei, s-au umplut de mare plângere
şi tânguire, şi întrebau în ce parte s-a dus. Iar unul din cei ce
văzuseră cum sfântul a şezut în luntre şi a poruncit să-1 ducă la
cetatea Zeugma, a spus poporului încotro s-a dus arhiereul. Deci mulţi
urcându-se în multe luntre, au alergat degrabă după el şi l-au ajuns la
Zeugma; apoi, ridicând glasurile lor către el, se tânguiau cu mare glas
şi se sârguiau să-1 întoarcă în cetatea lor, dar sfântul n-a voit.
Deci ce fel
de rugăminţi nu făceau şi ce fel de cuvinte nu grăiau, căzându-i la
picioare şi udându-le cu lacrimi, ca să se întoarcă cu ei la scaunul
său! Iar Sfântul Evsevie le aducea aminte de cuvântul Apostolului care
zice: Tot sufletul să se supună stăpânirilor celor ce mai mult
biruiesc, pentru că nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; şi oricare
stăpâniri, de la Dumnezeu sunt rânduite. Drept aceea, cine se
împotriveşte stăpânirii, poruncii lui Dumnezeu se împotriveşte. Iar cei
ce se împotrivesc, judecată îşi iau loruşi. Acest cuvânt al apostolului
spunându-le sfântul, le zicea: „Nu-mi este cu putinţă să fiu potrivnic
poruncii împărăteşti. Asemenea şi vouă nu fără de primejdie vă este a
vă împotrivi voii împăratului".
Iar poporul,
văzând că nu poate să-1 întoarcă, îi dădea lui de cale, unul aur, altul
argint, altul haine, iar altul îi dădea slugile sale ca unuia ce se
duce în laturi depărtate. Dar sfântul, luând foarte puţin de la ei şi
învăţându-i pe toţi să se ţină de dreapta credinţă şi de dogmele
soborniceşti, s-a rugat pentru toţi şi, binecuvântându-i pe ei, a
pornit pe cale către ţinutul Traciei, unde era osândit la izgonire. Şi
pe când el era în Istru, a venit veste că ţara Traciei este foarte
bătută şi pustiită de goţi. De aceea nu s-a mai dus departe, în Tracia,
ci a rămas în Istru şi a petrecut acolo până la moartea lui Valent,
răucredinciosul împărat.
Iar în
cetatea Samosatelor, în locul Sfântului Evsevie a fost trimis de arieni
un episcop cu numele Evnomie care cugeta cele arieneşti. Acela venind
în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea unui episcop;
pentru că n-a ieşit întru întâmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici
sărac, nici meşter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie,
nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toţi cetăţenii
erau dreptcredincioşi şi nu voiau să cinstească pe episcopul cel
răucredincios, nici să se binecuvinteze de el şi nici să-1 vadă.
Deci Evnomie
a intrat în episcopie şi a luat biserica sobornicească cu stăpânire
împărătească. Iar oamenii, văzând aceasta, nu se mai duceau la biserica
aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu şi nimeni nu
mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la casa arhierească.
Astfel Evnomie şedea în episcopie singur numai cu ai săi care veniseră
cu el. Şi se povesteşte că, deşi cu credinţa era rău credincios, însă
la obicei era bun, blând, lin, smerit şi curtenitor faţă de toţi.
Despre obiceiul lui cel bun se grăieşte aceasta: Odată a intrat, după
obiceiul acelei ţări, în baia cea de obşte ca să se spele. Iar slugile
au închis uşa după el, ca să nu intre alţi oameni acolo, unde se spăla
episcopul. Şi înţelegând el că mulţi stăteau înaintea uşii, vrând să se
spele, a poruncit slugilor să deschidă uşa şi să dea voie tuturor celor
ce voiau să intre în baie, să se spele împreună cu el.
Deci au
intrat mulţi, dar, văzând pe episcop şezând în scăldătoarea cea caldă,
stăteau înaintea lui pentru cinste, iar el îi chema pe cei care voiesc,
să intre în aceeaşi scăldătoare, ei însă nu îndrăzneau. Şi cunoscând
Evnomie că pentru cinstea lui nu îndrăzneau să se spele, pentru aceea
s-a mâhnit şi a ieşit degrabă din baie, ca cel ce nu voia să se
cinstească. Atunci oamenii care au rămas în baie, îndată au vărsat acea
apă din scăldătoare ca fiind spurcată prin spălarea ereticului, apoi au
spălat bine vasul şi, încălzind altă apă, şi-au făcut iarăşi
scăldătoare. Deci Evnomie, aflând de aceea şi văzând că nu poate să
tragă la el nicidecum pe oamenii din Samosata, a lăsat episcopia şi a
plecat din cetate într-ale sale.
Iar după
plecarea lui Evnomie, arienii au trimis la Samosata alt episcop de
credinţa lor, anume Luchie, lup arătat şi vrăjmaş al oilor lui Hristos.
Iar cetăţenii i-au făcut şi aceluia ca celui dintâi, adică nu l-au
primit cu cinste. Deci petrecea şi el în episcopie numai cu ai săi,
neducându-se nimeni din oameni la dânsul, pentru că oile lui Hristos,
deşi erau fără păstor, însă, aducându-şi aminte bine de învăţătura lui,
păzeau sfânta credinţă fără de prihană. Şi cum că se îngreţoşau drept
credincioşii de acel episcop eretic, o putem vedea din cele ce urmează:
într-o vreme mulţi copii jucându-se pe uliţă după obiceiul lor, aruncau
cu o minge unii la alţii. Iar Episcopul Luchie, trecând din întâmplare
pe acolo, a căzut mingea sub cai şi sub careta episcopului; şi îndată
copiii au început a striga cu glas mare: „Mingea s-a spurcat cu
ereticia, mingea s-a spurcat cu ereticia!" Iar episcopul, auzind
aceasta, a lăsat pe unul din slugile sale să vadă ce fac copiii şi
pentru ce strigă astfel. Şi a văzut sluga cum copiii au aprins un foc
şi cum aruncau mingea prin văpaie încoace şi încolo, ca prin ardere să
se cureţe de ereticie.
Astfel, nu
numai oamenii cei în vârstă, dar şi copiii cei mici se îngreţoşau de
acel episcop eretic, care era ca o urâciune a pustiirii în locul cel
sfânt. De aceasta aflând Luchie, n-a urmat blândeţilor lui Evnomie, ci,
umplându-se de mânie, pe mulţi din dregătoria cea sfinţită, care apărau
dogmele cele dreptcredincioase, i-a trimis în surghiuniri prea
depărtate. Pe fericitul Antioh, nepotul Sfântului Evsevie, bărbat ales
între preoţi, plăcut lui Dumnezeu, insuflat de Duhul Sfânt şi iscusit
în înţelepciunea cărţilor, 1-a surghiunit la hotarele Armeniei, iar pe
diaconul Evolghie, cel aşijderea vestit între slujitorii Domnului, 1-a
gonit în pustia Oasimului, şi a fost atunci multă mâhnire şi scârbă în
cetatea Samosatelor.
Iar după ce
răul împărat Valent a pierit rău, a urmat la împărăţie
dreptcredinciosul împărat Graţian. Acela, îndată pe toţi arhiereii şi
pe alte sfinţite feţe, care erau în izgoniri pentru dreapta credinţă,
i-a eliberat de la surghiunie şi le-a poruncit să-şi ia scaunele lor.
Atunci s-au întors şi Sfântul Meletie în Antiohia, Sfântul Pelaghie în
Laodiceea, iar Sfântul Evsevie în Samosata. Asemenea şi preotul Antioh
din Armenia, diaconul Evolghie din Oasim şi ceilalţi care fuseseră
izgoniţi de arianul Luchie, au venit într-ale lor; şi a fost bucurie
mare dreptcredincioşilor şi ruşinare celor rău credincioşi.
După luarea
scaunul său, Sfântul Evsevie, îngrijindu-se cu ceilalţi arhierei de
buna rânduială bisericească şi, văzând că oarecare scaune bisericeşti
erau deşarte după scoaterea arienilor, s-a sârguit, cu sfatul şi cu
învoirea Sfântului Meletie, să aleagă bărbaţi vrednici şi tari în
dreapta credinţă, pe care, sfinţindu-i în dregătoriile arhiereşti, i-a
aşezat în scaune. Pe cinstitul Acachie 1-a pus episcop în Verea, pe
îmbunătăţitul Teodot în Ierapole, pe Evsevie cel de un nume cu el, în
Halchida, pe Isidor în Cir, iar în Edesa, după mutarea Sfântului
arhiereu Varsa, a ridicat la scaun pe Evloghie Mărturisitorul.
Iar când au
ales pe cel mai de pe urmă din episcopii cei puşi prin mâinile lui,
adică pe plăcutul lui Dumnezeu Marin, ca episcop în cetatea ce se numea
Dolihin, care era plină de credinţa lui Arie, s-a dus el însuşi cu
Marin în cetatea aceea, voind ca, după ce va curăţa acolo Biserica de
eresuri, să aşeze pe scaun pe arhiereul cel drept-credincios. Şi
intrând el în cetatea aceea, o oarecare femeie ariană a aruncat de pe
acoperiş cu o cărămidă asupra lui, 1-a lovit în cap şi 1-a rănit foarte
rău. Şi îmbolnăvindu-se din acea rană, Sfântul Evsevie s-a mutat către
Domnul. Iar când el trăgea să moară, a jurat pe toţi cei ce erau cu
dânsul să nu facă nici un fel de răzbunare acelei femei, pentru că urma
Stăpânului său, Care se ruga pentru cei ce L-au răstignit, zicând:
Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Asemenea se asemăna şi
Sfântului Ştefan, care se ruga pentru cei ce l-au ucis cu pietre.
Astfel s-a sfârşit muceniceşte Evsevie, marele plăcut al lui Dumnezeu,
pătimind de mâinile arienilor, pentru Fiul lui Dumnezeu Cel pururea de
o fiinţă şi de o fire cu Tatăl. Iar sfântul lui trup a fost întors la
Samosata, cetatea lui, şi a fost îngropat cu cinste şi cu multă jale şi
tânguire din partea poporului creştinesc.
Iar în locul
lui s-a ales ca episcop Antioh fericitul, cel mai sus pomenit, care era
fiul surorii Sfântului Evsevie. Şi a înflorit Biserica Samosatelor în
dreapta credinţă, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe unul
Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă,
mulţumire şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. |