Sfîntul Sevir preotul
(27 iunie)
(Adunată din cuvintele Sfîntului Grigorie Dialogul episcopul Romei,
vorbite cu Petru diaconul. Cartea I, cap. 1)
În părțile cetății Tuderia, între doi munți și într-o vale,
la un loc ce se numea Entiroclina, era o biserică a Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria.
La acea biserică, era un preot anume Sevir, foarte minunat
în viața cea plăcută lui Dumnezeu. Odată, îmbolnăvindu-se un bărbat din cei
viețuitori acolo și apropiindu-se de moarte, a trimis degrabă la preotul acela,
rugîndu-l să vină la dînsul cu sîrguință, ca, prin mărturisire și pocăință,
să-și curețe păcatele făcute și să-și ia dezlegare mai înainte de ieșirea
sa din trup. Deci, cînd s-a dus să cheme pe preot, s-a întîmplat că el era
la via sa, îndeletnicindu-se cu culesul strugurilor. El a zis celor ce venise
la dînsul: "Duceți-vă voi înainte, că vă ajung și eu!" Preotul, pentru că
nu mai rămăseseră de cules struguri mulți, s-a gîndit să mai stea puțin, ca
să-i culeagă și pe aceia; și după aceea să se ducă la cel bolnav. Așa a și
făcut. Apoi plecînd, l-au întîmpinat în cale cei ce fuseseră la bolnav, și
i-au zis: "Părinte, de ce ai zăbovit? Acum nu te mai osteni, că a murit omul
acela!" Preotul, auzind aceasta, s-a cutremurat și a început a plînge cu mare
glas, numindu-se ucigaș al aceluia. Deci, plîngînd, a ajuns la casa unde zăcea
trupul mortului și aruncîndu-se la pămînt înaintea patului cu lacrimi, se
tînguia foarte tare, se lovea cu capul de pămînt și se numea pricinuitor al
morții aceluia.
Pe cînd el se gîndea astfel, deodată a înviat mortul. Cei
ce erau de față, văzînd aceasta, s-au înspăimîntat de minune, s-au bucurat
de învierea lui și de bucurie plîngeau și-l întrebau: "Unde ai fost și cum
te-ai întors cu sufletul în trup? Acela, răspunzîndu-le, le spunea: "M-au
luat niște arapi înfricoșați și foarte mîndri, din ale căror guri și nări
ieșea foc. Aceia m-au dus în niște locuri întunecoase, pline de frică și de
cutremur. Apoi, deodată s-a arătat un tînăr prealuminos, venind întru întîmpinarea
noastră cu alți purtători de lumină, și a zis cu stăpînire, către cei ce mă
duceau: "Întorceți-l pe acesta, că preotul Sevir plînge pentru el și pentru
lacrimile lui, i l-a dăruit Domnul!"
Atunci preotul Sevir, sculîndu-se de la pămînt, a mulțumit
lui Dumnezeu cu negrăită bucurie, învățînd pentru pocăință pe omul cel înviat
și ascultîndu-i mărturisirea și dezlegîndu-i păcatele, l-a împărtășit cu dumnezeieștile
Taine ale Trupului și Sîngelui lui Hristos. Iar omul acela a mai trăit șapte
zile în viața aceasta, rugîndu-se neîncetat lui Dumnezeu; iar în a opta zi,
veselindu-se, a murit.
Deci, noi putem să înțelegem ce fel de dragoste avea Domnul
pentru preotul Sevir, că n-a voit să-l mîhnească; ci degrabă i-a ascultat
rugăciunea lui. De aici se cunoaște că Sevir preotul iubea foarte mult pe
Dumnezeu și toată viața sa I-a slujit cu osîrdie. Deci, plăcînd Domnului,
desăvîrșit s-a dus la Dînsul și stă înaintea scaunului dumnezeieștii slave,
în cetele sfinților ce slăvesc pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe Unul
Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi să-I fie slava în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iunie
|