Viața, nevoințele și pătimirea Sfîntului,
slăvitului și întru tot lăudatului Apostol Pavel
(29 iunie)
Sfîntul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea
Saul, era de neam iudeu din seminția lui Veniamin. El s-a născut în Tarsul
Ciliciei, din părinți cinstiți, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi
s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetățeni romani, pentru
care Pavel s-a și numit roman. El era rudenie cu Sfîntul întîiul Mucenic și
Arhidiacon Ștefan. A fost dat de părinții săi în Ierusalim la învățătura cărții
și a toată legea lui Moise și a fost ucenic al slăvitului dascăl Gamaliel.
El avea un prieten la învățătură, cu care împreună era ucenic, pe Varnava,
care s-a făcut după aceea apostol al lui Hristos și se deprinsese bine la
legea părintească, era foarte rîvnitor după ea și se lipise de farisei.
Pe vremea aceea, în Ierusalim și în cetățile dimprejur, precum
și prin sate, se răspîndise buna vestire a lui Hristos, de către sfinții apostoli.
Și ei aveau multă întrebare cu fariseii, cu saducheii și cu toți cărturarii
și învățătorii legii evreiești, cărora, propovăduitorii lui Hristos le erau
urîți și prigoniți. Deci, Saul ura și el pe Sfinții Apostoli și nici nu voia
să audă propovăduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum
apostol al lui Hristos, îl batjocorea, vorbind hule împotriva lui Hristos.
Pe cînd rudenia lui, Sfîntul Mucenic și Arhidiaconul Ștefan,
era ucis cu pietre de către evrei, lui Saul nu numai că nu-i era jale de sîngele
care se vărsa fără de vină a rudeniei sale, ci se învoia la acea ucidere și
păzea hainele evreilor celor ce ucideau pe Ștefan. Deci, luînd putere de la
arhierei și de la bătrîni, făcea mult rău Bisericii. El intra în casele credincioșilor,
de unde tîra pe bărbați și pe femei și îi ducea în temnițe. Nu era destul
că prigonea pe credincioșii din Ierusalim, dar s-a dus și în Damasc cu scrisoare
arhierească, suflînd cu izgonire și cu ucidere contra ucenicilor Domnului,
vrînd ca și acolo, de va afla bărbați și femei crezînd în Hristos, să-i prindă
și să-i ducă legați la Ierusalim. Aceasta a fost pe vremea împărăției lui
Tiberiu.
Apropiindu-se el de Damasc, deodată l-a strălucit o lumină
din cer și, căzînd la pămînt, a auzit un glas, zicîndu-i: Saule, Saule,
pentru ce mă prigonești? Iar el, înspăimîntîndu-se, a zis: Cine ești,
Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sînt Iisus, pe Care tu îl prigonești.
Cu greu îți este ție a lovi cu piciorul împotriva boldului. Iar el, tremurînd
și înspăimîntîndu-se, a zis: Doamne, ce îmi poruncești să fac? Iar
Domnul i-a zis: Scoală-te și intră în cetate și ți se va spune ce ți se
cade să faci.
Asemenea s-au înspăimîntat și ostașii care erau cu Saul, minunîndu-se
pentru că glasul care grăia lui Saul îl auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Atunci
Saul, sculîndu-se de la pămînt și deschizîndu-și ochii săi, n-a văzut pe nimeni,
pentru că orbise de ochii cei trupești, începînd a i se lumina ochii cei duhovnicești.
Deci, alții l-au luat de mînă și l-au dus în Damasc, unde a petrecut trei
zile, fără să vadă, nemîncînd, nici bînd nimic, ci rugîndu-se neîncetat. În
Damasc era și Sfîntul Apostol Anania, căruia i se arătase Domnul în vedenie
și căruia i-a poruncit să-l caute pe Saul, care locuia în casa unui om, anume
Iuda; deci, să se ducă acolo și să-i lumineze ochii lui cei trupești prin
atingere, iar pe cei sufletești prin Sfîntul Botez.
Atunci Anania a răspuns: Doamne, am auzit de la mulți despre
bărbatul acesta, cîte răutăți a făcut sfinților Tăi în Ierusalim, și chiar
aici a venit cu putere să lege pe toți cei ce cheamă numele Tău! Iar Domnul
a zis către dînsul: Mergi fără de frică, fiindcă acesta Îmi este vas ales,
ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor, împăraților și fiilor lui Israil,
pentru că îi voi spune cîte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu.
Sfîntul Anania, mergînd după porunca Domnului și găsind pe Saul, și-a pus
mîinile peste dînsul. Atunci, deodată au căzut de pe ochii lui niște solzi
și îndată a văzut. Apoi, sculîndu-se, s-a botezat și s-a umplut de Duhul Sfînt,
care l-a sfințit pe el spre apostolească slujbă, fiind numit din Saul, Pavel.
După aceea, Pavel a început prin sinagogi a propovădui pe Hristos, că este
Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toți și ziceau: Oare nu
este acesta acela care în Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus
Hristos? Aici n-a venit oare ca să lege pe unii ca aceia și să-i ducă la arhierei?
Dar iată că el mai mult se întărește și tulbură pe evreii care petrec în Damasc,
atrăgîndu-i pe dînșii către Iisus Hristos.
Atunci iudeii s-au umplut de mînie asupra lui și s-au sfătuit
să-l omoare. Ei străjuiau porțile cetății ziua și noaptea ca să nu poată scăpa
de dînșii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau în Damasc cu Anania, aflînd
de sfatul iudeilor, că vor să-l ucidă pe Pavel, l-au luat noaptea și l-au
lăsat într-o coșniță peste zidul cetății. Deci, plecînd el din Damasc, nu
s-a întors la Ierusalim, ci mai întîi s-a dus în Arabia, precum despre aceasta
scrie către Galateni: Nu m-am lipit de trup și sînge, nici m-am suit în
Ierusalim la apostolii cei mai înainte de mine ci m-am dus în Arabia, și de
acolo m-am întors iarăși în Damasc; iar mai pe urmă, adică după trei ani,
m-am dus în Ierusalim, ca să văd pe Petru.
Venind în Ierusalim, Sfîntul Pavel se ispitea să se lipească
de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dînsul, necrezînd că este ucenicul
Domnului. Sfîntul Apostol Varnava, văzîndu-l și înțelegînd întoarcerea lui
spre Hristos, s-a bucurat și l-a dus la apostoli. Iar el le-a spus lor, cum
a văzut în cale pe Domnul, ce i-a zis și cum în Damasc propovăduia numele
lui Iisus Hristos. Deci Sfinții Apostoli, auzind aceasta, s-au umilit și,
de bucurie, slăveau pe Domnul Hristos, iar Sfîntul Pavel și în Ierusalim se
întreba cu iudeii și cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Odată, stînd în biserică și rugîndu-se, a rămas uimit și a
auzit pe Dumnezeu, zicîndu-i: Sîrguiește-te și ieși degrabă din Ierusalim,
fiindcă aici nu vor primi mărturia ta pentru Mine. Iar el a zis către
Domnul: "Singuri iudeii știu că eu puneam în temniță și băteam prin adunări
pe cei ce credeau în Tine, iar cînd se vărsa sîngele lui Ștefan, mărturisitorul
Tău, stăteam singur acolo, pentru că și eu voiam uciderea lui și păzeam hainele
celor ce-l ucideau pe el". Atunci Domnul a zis către dînsul: Mergi, că
Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe!
După vedenia aceasta, Sfîntul Pavel, deși voia să mai zăbovească
în Ierusalim cîteva zile, ca să se îndulcească de frați și de vorbele apostolilor,
însă nu se putea, fiindcă aceia cu care se întreba despre Hristos, se porniseră
spre mînie și căutau să-l ucidă. Dar frații, înțelegînd aceasta, l-au dus
în Cezareea și l-au lăsat în Tars, unde Sfîntul Pavel a petrecut învățînd
poporul cuvîntul lui Dumnezeu, pînă ce a venit Varnava de l-a luat și l-a
dus în Antiohia. Acolo, învățînd în biserică un an întreg, mult popor a întors
la Hristos; numindu-i pe ei creștini. După împlinirea anului, amîndoi Sfinții
Apostoli, Varnava și Pavel, s-au întors în Ierusalim și au spus Sfinților
Apostoli cum darul lui Dumnezeu a lucrat în Antiohia și cum Biserica lui Dumnezeu
din Ierusalim s-a veselit foarte mult. Apoi, a adus multă milostenie de la
antiohienii cei de bunăvoie dătători, pentru frații cei săraci și scăpătați,
care petreceau în Iudeea; deoarece pe atunci, împărățind Claudie, era foarte
mare foamete, după proorocia Sfîntului Agav, care era unul din cei șaptezeci
de ucenici.
Plecînd ei din Ierusalim, s-au dus iarăși în Antiohia, unde
petrecînd cîtva timp în post și rugăciuni, în slujba dumnezeieștii Liturghii
și în propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu, Duhul Sfînt a voit să-i trimită
pe dînșii la popoare spre propovăduire, zicînd către cei mai mari ai Bisericii
din Antiohia: Deosebiți-Mi pe Varnava și pe Pavel la lucrul pentru care
i-am chemat pe dînșii. Atunci ei, postind, rugîndu-se și punîndu-și mîinile
pe dînșii, i-au eliberat, iar Pavel și Varnava, fiind trimiși de Duhul Sfînt,
s-au dus în Seleucia. Apoi, de acolo au plecat în Cipru și, venind în Salamina,
au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu în adunările iudeilor.
După aceea, străbătînd insula pînă la Iafa, au aflat pe un
oarecare prooroc iudeu vrăjitor și mincinos, cu numele Bariisus sau Elimas,
care era împreună cu antipatul Serghie Pavel, bărbat înțelept. Acest antipat,
chemînd la dînsul pa Varnava și pe Pavel, încerca să audă de la dînșii cuvîntul
lui Dumnezeu. Deci, a crezut cele grăite de dînșii. Dar Elimas vrăjitorul
se împotrivea lor, cercînd să întoarcă pe antipat de la credință. Iar Sfîntul
Pavel umplîndu-se de Duhul Sfînt și căutînd spre acel vrăjitor, a zis: "O,
plinule de toată înșelăciunea și răutatea, fiu al diavolului, vrăjmaș a toată
dreptatea, nu încetezi a răzvrăti căile Domnului cele drepte? Acum, iată,
mîna Domnului să fie peste tine și vei fi orb, nevăzînd soarele pînă la o
vreme!" Atunci, deodată a căzut peste dînsul o ceață și întuneric și, pipăind,
căuta povață. Antipatul, văzînd cele ce se făcuseră, a crezut, minunîndu-se
de învățătura Domnului. Împreună cu dînsul a crezut și mult popor, iar Biserica
lui Hristos se înmulțea. Sfîntul Pavel și cei ce erau cu el, plecînd de la
Iafa, au mers în Perga Pamfiliei și de acolo în Antiohia Pisidiei, care este
alta, afară de Antiohia cea mare a Siriei.
Acolo a propovăduit pe Hristos, pînă ce mulți au crezut. Iar
zavistnicii iudei, au îndemnat pe mai marii cetății, care erau de păgînătatea
elinească, să izgonească cu necinste din cetate și din hotarele lor pe sfinții
apostoli. Iar ei, scuturînd praful de pe picioarele lor, au plecat în Iconia,
unde, petrecînd multă vreme, au îndrăznit la propovăduirea cuvîntului. Acolo
au adus la credință mulțime multă de iudei și elini, nu numai cu propovăduirea,
ci și cu semne și minuni, care se făceau prin mîinile lor. Acolo au adus la
credință și pe Sfînta fecioară Tecla, făcînd-o mireasă a lui Hristos. Iudeii
care nu crezuseră au îndemnat pe elini, cu mai marii lor, să ocărască pe apostoli
și să-i ucidă cu pietre. Ei, aflînd de aceasta, au fugit în părțile Liconiei,
în Listra, Derbe și în cele din jurul lor. Acolo au fost binevestitori, căci
au ridicat în picioare, cu numele lui Hristos, pe un om șchiop din naștere,
care nu umblase niciodată și care îndată a sărit și umbla. Poporul, văzînd
această minune, și-a ridicat glasul, zicînd: Zeii, asemănîndu-se oamenilor,
s-au pogorît la noi.
Ei numeau pe Varnava, Die, iar pe Pavel, Hermes. Deci, aducînd
tauri și împletindu-le cununi, voiau să le facă jertfe. Dar Varnava și Pavel,
rupîndu-și hainele de pe ei, au venit între popor strigînd și zicînd: "Oamenilor,
de ce faceți aceasta, că și noi sîntem oameni pătimași ca și voi". Apoi, au
început a le vorbi despre un Dumnezeu Care a făcut cerul, pămîntul, marea
și toate cele dintr-însele; Care dă ploaie din cer, rînduiește vremuri roditoare
și umple de hrană și de veselie inimile omenești.
Grăindu-le acestea, abia au potolit poporul, ca să nu le jertfească.
Deci, petrecînd ei în Listra și învățînd, au venit din Antiohia și din Iconia
niște iudei și au îndemnat poporul să se depărteze de apostoli, zicîndu-le:
"Aceia nu grăiesc nimic adevărat, ci spun numai minciuni". Ei au răzvrătit
și mai rău pe acei oameni, încît pe Sfîntul Pavel, ca pe un mai mare al cuvîntului,
l-au bătut cu pietre și l-au scos afară din cetate, socotind că a murit. Dar
el, sculîndu-se, a intrat în cetate și a doua zi a plecat cu Varnava în Derbe,
binevestind și învățînd pe mulți în cetatea aceea, apoi s-au întors iar în
Listra, în Iconia și în Antiohia Pisidiei. Aici, întărind sufletele ucenicilor,
i-a rugat să petreacă în credință și le-a hirotonisit preoți la toate bisericile;
apoi, rugîndu-se cu post, i-au încredințat Domnului în Care crezuseră.
După aceea, trecînd Pisidia, au venit în Pamfilia și în Persia,
vorbind cuvîntul Domnului și s-au pogorît în Italia. De acolo s-au dus cu
corabia în Antiohia Siriei, de unde au fost trimiși de la început de Duhul
Sfînt să propovăduiască neamurilor cuvîntul Domnului. Deci, ajungînd în cetatea
Antiohia, au adunat Biserica și au spus tuturor, cîte a făcut Dumnezeu cu
dînșii și cîte popoare din neamuri au fost aduse la Hristos. După cîtăva vreme,
în Antiohia se făcuse ceartă pentru tăierea împrejur, între iudeii și elinii
care crezuseră. Unii ziceau că nu este cu putință a se mîntui fără tăierea
împrejur, alții socoteau lucrul greu acea tăiere împrejur. Pentru aceea a
fost nevoie ca Sfinții Apostoli Pavel și Varnava să se ducă în Ierusalim la
apostoli și la bătrîni ca să-i întrebe de tăierea împrejur și să le vestească
că Dumnezeu a deschis păgînilor ușa credinței.
Această vestire a bucurat foarte mult pe toți frații Ieru-salimului.
Și Sfinții Apostoli și bătrînii, sfătuindu-se sobornicește în Ierusalim, au
lepădat cu totul tăierea împrejur a Legii vechi, ca netrebuincioasă darului
cel nou și le-au poruncit să se ferească de mîncările jertfite idolilor și
de lucrurile necurate și întru nimic să nu facă strîmbătate aproapelui. La
plecare, cei din Ierusalim au trimis în Antiohia, cu Sfinții Pavel și Varnava,
pe Iuda și pe Sila. Ajungînd ei în Antiohia, au petrecut acolo multă vreme,
apoi s-au dus iar la neamuri, despărțindu-se unul de altul, Varnava a luat
pe Marcu, rudenia sa și s-a dus la Cipru, iar Pavel, luînd pe Sila, s-a dus
în Sicilia și în Siria și, străbătînd cetățile de acolo, a întărit Bisericile.
Apoi, venind în Derbe și în Listra, a tăiat împrejur pe Timotei, ucenicul
său, pentru iudeii care cîrteau.
De acolo s-a dus în Frigia și în părțile Galatiei. Apoi s-a
dus în Misia și voia să se ducă și în Bitinia, dar Duhul Sfînt n-a voit să-l
lase să se ducă acolo. Pentru că Pavel, fiind în Troada cu cei ce îi urmau
lui, i s-a arătat noaptea o vedenie în felul acesta: un bărbat oarecare, cu
chipul macedonean, stătea înaintea lui și-l ruga, zicîndu-i: "Vino în Macedonia
și ne ajută". Pavel a cunoscut, după vedenia aceea, că îl cheamă Domnul în
Macedonia, ca să propovăduiască. Deci, plecînd din Troada, s-a dus la Samotracia,
a doua zi la Neapoli și de acolo la Filipi, care este cea dintîi cetate a
acestei părți a Macedoniei și colonie romană. Acolo, pe o femeie oarecare,
cu numele Lidia, vînzătoare de porfiră, învățînd-o credința în Hristos și
botezînd-o, a fost rugat de dînsa să petreacă în casa ei împreună cu ucenicii
săi.
Pavel, mergînd odată la adunarea bisericească spre rugăciune,
l-a întîmpinat o fecioară care avea un duh necurat și făcea multă dobîndă
stăpînilor săi, vrăjind. Ea urma lui Pavel și ucenicilor lui, strigînd: "Acești
oameni sînt slugile Dumnezeului celui de sus, care ne vestesc calea mîntuirii".
Aceasta o făcea în mai multe zile; iar Pavel, supărîndu-se și întorcîndu-se
spre dînsa a certat duhul în numele lui Iisus Hristos și l-a gonit dintr-însa.
Stăpînii ei, văzînd că le-au pierit nădejdea cîștigului lor, au prins pe Pavel
și pe Sila și s-au dus la boieri și la voievozi, zicînd: "Oamenii aceștia
ne tulbură cetatea și, fiind evrei, au niște obiceiuri care nu ni se cade
a le primi, nici a le face, noi fiind romani".
Voievozii, rupîndu-le hainele, au poruncit să-i bată cu toiege.
Deci, dîndu-le multe bătăi, i-au băgat în temniță, dar ei rugîndu-se, pe la
miezul nopții temnița s-a cutremurat, ușile s-au deschis și legăturile s-au
dezlegat. Străjerul temniței, văzînd acest lucru, a crezut în Hristos, i-a
dus în casa sa, i-a spălat de răni și s-a botezat cu toată casa, apoi le-a
pus masă și s-au întors iar la temniță.
A doua zi, voievozii, căindu-se că au bătut cu asprime pe
oamenii cei nevinovați, au trimis la temniță, poruncind să-i lase liberi și
să se ducă unde vor voi. Pavel a zis către dînșii: "Pentru ce ne-au bătut
pe noi înaintea poporului, fiind nevinovați și de neam romani și, punîndu-ne
în temniță, acum voiesc să ne scoată? Dar nu așa: Să vină ei singuri să ne
scoată!" Trimișii, întorcîndu-se, au spus voievozilor cuvintele lui Pavel.
Voievozii s-au temut, aflînd că legații care i-au bătut sînt romani.
Deci, ducîndu-se, i-au rugat să iasă din temniță și din cetate.
Ieșind ei din temniță s-au dus în casa Lidiei, femeia la care găzduise mai
înainte și a mîngîiat pe frații ce se adunaseră acolo, sărutîndu-i. Și s-au
dus apoi în Amfipoli și la Apolonia, iar după aceea au venit în Tesalonic,
unde pe mulți au cîștigat prin buna lor vestire. Zavistnicii iudei, adunînd
pe niște oameni răuclevetitori, au năvălit asupra casei lui Iason, unde găzduiau
apostolii și, negăsind pe apostoli, au prins pe Iason și pe unii din frați,
pe care-i duseseră la mai mari cetății, clevetindu-i ca pe niște potrivnici
Cezarului, zicînd că este alt împărat, care se numește Iisus. Deci, Iason
abia a fost liberat din supărarea aceea.
Sfinții apostoli, care se ascunseseră de acei zavistnici,
au ieșit noaptea din cetate și au mers în Veria. Dar și acolo zavistia evreiască
n-a dat odihnă Sfîntul Pavel, pentru că, înștiințîndu-se evreii din Tesalonic
că Pavel propovăduiește Cuvîntul lui Dumnezeu și în Veria, au mers și acolo,
pornind și tulburînd popoarele și ridicîndu-le contra lui Pavel. Deci sfîntul
apostol a fost nevoit să iasă și de acolo, nu că se temea de moarte; ci, fiind
rugat de frați ca să-și ferească viața pentru mîntuirea multora. El a fost
lăsat de ei să meargă pe lîngă mare, iar pe Sila și pe Timotei i-a lăsat acolo
să întărească pe cei nou luminați, pentru că știa că iudeii caută numai capul
lui.
Deci, a șezut în corabie și a plecat la Atena. Acolo, văzînd
cetatea plină de idoli, se rupea cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atîtor
de multe suflete. Se întreba în toate zilele cu iudeii în adunări și în tîrguri,
asemenea și cu elinii și cu filosofii lor. Astfel, el a fost dus de ei la
Areopag, un loc care se numea așa fiindcă se făceau judecățile cele de moarte
la capiștea lui Area. L-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru că voiau
să audă ceva nou de la dînsul; iar pe de alta - precum zice Sfîntul Ioan Gură
de Aur -, ca să-l dea judecății, muncilor și morții, de vor auzi de la dînsul
ceva vrednic de pedeapsă. Sfîntul Pavel, luînd pricină de la o capiște care
avea scrisă deasupra: "Necunoscutului Dumnezeu", a început a le propovădui
pe adevăratul Dumnezeu, care le era neștiut pînă atunci, zicîndu-le: "Pe care
Dumnezeu, neștiindu-l îl cinstiți cu bunăcuviință, pe Acesta și eu Îl propovăduiesc
vouă!" Și le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toată lumea, pentru
pocăință, pentru judecată și pentru învierea morților.
Auzind ei de învierea morților, unii își băteau joc, alții
încă voiau să mai audă despre aceea. Deci, Pavel a ieșit din mijlocul lor
neosîndit ca un nevinovat, iar Cuvîntul lui Dumnezeu nu era fără de folos
și fără de cîștigarea sufletelor, căci unii bărbați, lipindu-se de el, au
crezut în Hristos, între care era și Dionisie Areopagitul și o cinstită femeie
cu numele Damar și alții mulți cu dînșii s-au botezat.
Pavel, ieșind din Atena, a mers în Corint și a petrecut acolo
la un iudeu cu numele Acvila. La dînsul a venit din Macedonia și Sila cu Timotei
și slujeau împreună cuvîntului. Acvila și femeia sa, Priscila, erau cu meșteșugul
făcători de corturi. Pavel, deprinzîndu-se cu meșteșugul lor, lucra împreună
cu ei cîștigîndu-și hrana lui și a celor împreună cu dînsul din osteneala
mîinilor sale, precum zice în epistola către Tesaloniceni: Nu în zadar
am mîncat pîine de la cineva, ci lucrînd ziua și noaptea, ca să nu îngreunez
pe nimeni. Și iarăși: Trebuinței mele și celor ce au fost cu mine,
au slujit mîinile mele. Și se întreba cu iudeii prin adunări în toate
sîmbetele, mărturisindu-le că Iisus Hristos este adevăratul Mesia. Iudeii,
împotrivindu-se, huleau, iar Pavel și-a scuturat hainele, zicînd către dînșii:
Sîngele vostru asupra capetelor voastre, că eu sînt curat; de acum mă voi
duce la neamuri.
Cînd Pavel voia să se despartă de Corint, Domnul i S-a arătat
noaptea în vedenie, zicîndu-i: Nu te teme, ci propovăduiește cuvîntul Meu,
fiindcă mult popor am în această cetate, care va crede în Mine, iar Eu sînt
cu tine și nimeni nu va putea să-ți facă ție rău. Sfîntul Pavel a petrecut
în Corint un an și șase luni învățînd pe elini și pe iudei Cuvîntul lui Dumnezeu.
Mulți, crezînd, s-au botezat; asemenea și Crisp, mai marele soborului, crezînd
cu toată casa sa, s-a botezat. Iar unii iudei potrivnici, pornind cu un suflet
asupra lui Pavel, l-au dus la judecată, la antipatul Galion, care era fratele
filosofului Seneca. Dar acela n-a voit să-l judece pe Pavel, zicînd: De
ar fi făcut vreun lucru rău, l-aș fi judecat, dar fiindcă întrebarea voastră
este pentru cuvinte și pentru legea voastră, nu voiesc să vă fiu judecător.
Și i-a gonit pe ei afară din divan.
După aceasta, Sfîntul Pavel, petrecînd acolo încă cîteva zile
și pe frați sărutîndu-i, a plecat în Siria cu cei ce erau cu dînsul și-i urmau
lui: Acvila și Priscila. Deci, a sosit în Efes, unde, propovăduind cuvîntul
Domnului, multe minuni făcea Sfîntul Apostol Pavel, pentru că nu numai mîinile
lui erau făcătoare de minuni, tămăduind toate neputințele prin atingere, dar
și basmalele lui și mahrama capului, cea adăpată cu sudorile trupului său,
avea aceeași putere de facere de minuni. Acelea, fiind puse pe cei bolnavi,
îndată îi tămăduia și gonea din ei duhurile cele viclene. Aceasta văzînd unii
dintre iudei rătăciți și fermecători, au îndrăznit a chema numele Domnului
Iisus asupra celor îndrăciți, zicînd: Ne jurăm pe voi cu Iisus, pe Care
Pavel Îl propovăduiește! Iar duhul cel viclean a răspuns: Pe Iisus
îl știu și pe Pavel îl cunosc, dar voi cine sînteți?
Deci, sărind spre ei omul în care era duhul cel viclean, i-a
biruit și, întărindu-se contra lor, îi bătea și-i rănea, încît abia scăpară
goi din mîinile îndrăcitului. S-a aflat aceasta în tot Efesul, încît și în
evrei și în elini a căzut o frică mare peste toți și se mărea numele Domnului
Iisus. Mulți au crezut în El și chiar vrăjitorii, care erau în cetate, au
primit sfînta credință. Și-au adunat cărțile lor cele vrăjitorești și, numărînd
prețul lor, au aflat cinci arginți, adică cincizeci de mii de bani, și și-au
ars cărțile înaintea tuturor. Astfel, creștea și se întărea cuvîntul Domnului.
Pavel dorea să meargă la Ierusalim și zicea: "Fiind eu în Ierusalim, se cade
mie să văd și Roma".
Cînd s-a ridicat tulburare în Efes, de slujitorii capiștei
Artemisei, Sfîntul Pavel, după zăbovirea lui acolo timp de trei ani, a plecat
în Macedonia. De acolo a venit la Troa, unde a petrecut șapte zile. Aici,
într-o zi de Duminică, s-au adunat ucenicii să frîngă pîine și s-a făcut către
dînșii vorbire lungă, pentru că a doua zi voia să iasă de acolo. Astfel, a
lungit cuvîntul pînă la miezul nopții, arzînd multe lumînări în foișorul acela.
Atunci un tînăr, anume Eutihie, șezînd la fereastră, se îngreuiase tare de
somn și a căzut jos din casa de sus, de la rîndul al treilea, și l-au luat
mort.
Pogorîndu-se Pavel, a căzut peste el și, cuprinzîndu-l, a
zis: "Nu vă tînguiți, că sufletul lui este în el!" Și iarăși s-a suit Pavel
în foișor și a adus pe tînăr viu, mîngîindu-se mult. Sfîntul Pavel, vorbind
pînă la ziuă și, sărutînd pe toți credincioșii, a plecat de acolo. Venind
în Milet, a trimis la Efes ca să cheme la dînsul preoții bisericești, pentru
că nu voia să se ducă singur acolo, ca să nu zăbovească, deoarece se sîrguia
să fie în Ierusalim.
Venind din Efes duhovniceasca rînduială, apostolul i-a învățat,
zicînd: Luați aminte de voi și de turma voastră, în care Duhul Sfînt v-a
pus episcopi, ca să pașteți Biserica Domnului, pe care a cîștigat-o cu scump
sîngele Său. Și le-a poruncit pentru eretici, care, după ducerea lui,
aveau să intre la ei ca lupi răi. El le-a mai spus și scopul călătoriei sale,
zicînd: Eu, cel legat cu Duhul, voi merge în Ierusalim, neștiind de cele
ce va fi să mi se întîmple în el. Îmi grăiește Duhul Sfînt că mă așteaptă
în Ierusalim legături și chinuri. Mie nu-mi este nici o grijă de acestea,
nici nu am sufletul meu necurat. Mă silesc numai să-mi săvîrșesc alergarea
mea cu bucurie și slujba pe care am luat-o de la Dumnezeu să o împlinesc.
Apoi a zis către ei: Eu știu aceasta, că voi toți nu veți mai vedea fața
mea.
Atunci toți au plîns și, căzînd pe grumazii lui Pavel, îl
sărutau, mîhnindu-se mai ales pentru cuvîntul care le-au zis că de acum nu
vor mai vedea fața lui. Deci, au petrecut pe Sfîntul Apostol pînă la corabie.
Iar el, dîndu-le cea mai de pe urmă sărutare, a luat calea mării. Trecînd
prin multe cetăți și țări care erau pe lîngă mare și prin insule și pretutindeni
cercetînd pe credincioși și întărindu-i, a sosit la Ptolemaida și a mers în
Cezareea, găzduind în casa Sfîntului Apostol Filip, care era unul din cei
șapte diaconi. Atunci a venit la Sfîntul Pavel un prooroc, anume Agav și,
luînd brîul lui, și-a legat mîinile și picioarele, zicînd: Așa grăiește
Sfîntul Duh, că pe bărbatul a cărui brîu este acesta, așa îl vor lega iudeii
și-l vor da în mîinile neamurilor! Auzind frații aceasta, au rugat cu
lacrimi pe Pavel să nu se ducă în Ierusalim. Sfîntul Pavel a răspuns către
ei: Ce faceți plîngînd și zdrobindu-mi inima? Pentru că eu nu numai că
voiesc a fi legat, dar sînt gata a muri în Ierusalim pentru numele Domnului
Hristos. Iar frații au tăcut, zicînd: Voia Domnului să fie!
După aceasta, Sfîntul Apostol Pavel s-a suit în Ierusalim
cu ucenicii săi, între care era și Trofin Efeseanul, care se întorsese din
elini la creștini și cu dragoste a fost primit Pavel de Sfîntul Apostol Iacov,
fratele Domnului și de toate Bisericile credincioșilor. În vremea aceea au
venit din Asia în Ierusalim la praznic, iudeii care erau potrivnici lui Pavel
și care pretutindeni în Asia ridicaseră clevetiri contra lui. Văzînd aceia
pe Pavel în cetate umblînd cu Trofin Efeseanul, au spus de el arhiereilor
iudei, cărturarilor și bătrînilor, cum că Pavel strică legea lui Moise, neporuncind
să se taie împrejur și pretutindenea propovăduiește pe Iisus cel răstignit.
Și întărind pe toți asupra lui Pavel, doreau să-l prindă. Deci, cînd acei
iudei din Asia au văzut pe Sfîntul Pavel la praznic în biserica lui Solomon,
îndată au pornit clevetire contra lui prin tot poporul și, repezindu-se, au
pus mîinile pe el, strigînd: "Bărbați israiliteni, ajutați! Acesta este omul
care grăiește hule asupra poporului, asupra Legii și asupra acestui loc. El
a băgat pînă și elinii în biserică, spurcînd acest sfînt loc". Ei au crezut
că și pe Trofin l-a băgat Pavel în biserică. Deci, s-a pornit toată cetatea
contra Sfîntului Apostol Pavel și, prinzîndu-l, îl trăgeau afară din biserică.
Îndată s-au închis ușile și voiau să-l ucidă; dar nu în biserică, pentru ca
să nu se spurce acel loc sfînt.
În vremea aceea, s-a înștiințat comandantul oștirii ce păzea
cetatea, cum că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luînd îndată ostași și
sutași, au alergat la biserică. Văzîndu-l poporul, a încetat a-l mai bate
pe Pavel. Iar comandantul, prinzîndu-l, a poruncit să-l lege cu două lanțuri
de fier și l-a întrebat cine este și ce rău a făcut. Iar poporul striga: "să-l
ucidă pe Pavel!"
El, neputînd să înțeleagă pricina gîlcevii din pricina poporului
care făcea gălăgie, a poruncit să-l ducă în ceata ostășească. Mulțimea poporului
urma ceata ostașilor, strigînd să se ucidă Pavel. Fiind pe un loc înalt care
avea trepte, Pavel s-a rugat de comandant să-l lase să grăiască către popor
ceva. Deci, comandantul i-a dat voie. Pavel, întorcîndu-se spre popor și stînd
pe pietre a strigat către ei în limba evreiască: "Bărbați, frați și părinți,
ascultați răspunsul meu către voi". Și a început a le spune de rîvna de mai
înainte după Legea lui Moise, cum a mers în Damasc, cum a strălucit o lumină
cerească și cum a văzut pe Domnul trimițîndu-l la neamuri!
Poporul, nevoind ca mai mult să-i asculte cuvintele lui, și-a
ridicat glasul către comandantul oștirii: "Ia de pe pămînt pe unul ca acesta,
pentru că nu i se cade să trăiască!" Strigînd acestea, își aruncau hainele,
făcînd praf în văzduh de mînie și voind să-l ucidă pe Pavel. Iar comandantul
a poruncit să-l ducă în ceată, vrînd să-l cerceteze cu bătăi ca să înțeleagă,
pentru care pricină poporul striga contra lui. Și, întinzînd pe Pavel cu funii
să-l bată un sutaș, Pavel a zis către el: "Vă este îngăduit să bateți pe un
roman nejudecat?" Apropiindu-se de comandant, i-a zis: "Vezi, ce vrei să faci?
Omul acesta este roman!" Atunci comandantul, apropiindu-se de el, l-a întrebat:
"Roman ești tu?" Iar el a zis: "Da". Și a zis comandantul: "Eu cu mult preț
am cîștigat numirea acestei vieți. Și îndată l-a scos din lanțuri. A doua
zi, comandantul a poruncit să vină arhiereii și tot soborul lor; și a pus
înaintea lor pe Sfîntul Pavel. Acesta, căutînd spre sobor, a zis: "Bărbați
frați, eu cu toată bunăștiința am viețuit înaintea lui Dumnezeu pînă în ziua
de azi".
Atunci arhiereul Anania a poruncit celor ce stătea înaintea
lui, să-l bată peste gură. Iar Pavel i-a zis lui: "Te va bate pe tine Dumnezeu,
perete văruit, pentru că vrei să mă judeci după Lege, călcînd legea și poruncind
să mă bată fără vină!"
Sfîntul Pavel, cunoscînd că în soborul acela, o parte sînt
saduchei, iar altă parte farisei, a strigat în adunare, zicînd: "Bărbați,
frați, eu sînt fariseu, fiu de fariseu și pentru nădejdea și învierea morților
primesc judecata". Zicînd el acestea, s-a făcut ceartă între saduchei și farisei
și s-a despărțit poporul, pentru că saducheii ziceau că nu este învierea morților,
nici înger, nici duh, iar fariseii mărturisesc că sînt acestea. Atunci s-a
făcut strigare mare, pentru că fariseii ziceau: "Nici un rău nu aflăm în omul
acesta". Saducheii ziceau dimpotrivă și din această pricină se făcuse mare
ceartă. Comandantul ostașilor, temîndu-se ca Pavel să nu fie omorît de dînșii,
a poruncit ostașilor să-l scoată din mijlocul lor și să-l ducă în ceată.
Deci, sosind noaptea, Domnul S-a arătat Sfîntului Pavel și
i-a zis: Îndrăznește, Pavele, că precum M-ai mărturisit pe Mine în Ierusalim,
tot așa se cade să Mă mărturisești și în Roma! Apoi, făcîndu-se ziuă,
unii dintre iudei făcînd sfat, s-au jurat între ei: să nu mănînce, nici să
bea, pînă ce nu vor omorî pe Pavel. Ei erau mai mult de patruzeci de bărbați.
Deci, de acest lucru înștiințîndu-se comandantul, a trimis pe Pavel cu mulți
ostași înarmați în Cezareea la ighemonul Felix. Arhiereii cei bătrîni, aflînd
de aceea, s-au dus și ei în Cezareea, unde pîrau pe Pavel la ighemon. Și,
întrebîndu-se cu dînsul înaintea ighemonului, îi cereau moartea lui. Dar n-au
sporit nimic, pentru că nici o vină de moarte n-au aflat într-însul. Dar ighemonul,
ca să facă pe placul iudeilor, ținea pe Pavel în legături.
După trecerea a doi ani, Felix ighemonul a plecat de la stăpînirea
ighemoniei și în locul lui a venit un alt ighemon, Festus. Pe acela îl rugau
arhiereii ca să-l trimită pe Pavel în Ierusalim. Și aceasta o făceau iudeii
vrînd ca să ucidă pe apostolul lui Hristos pe drum. Festus a întrebat pe Pavel,
dacă voiește să meargă în Ierusalim la judecată. Acesta i-a răspuns: "Eu stau
aici la judecata Cezarului, de la care mi se cade să primesc judecata. De
am făcut ceva vrednic de moarte, nu mă lepăd de ea, iar de nu se află nimic
asupra mea din cele ce grăiesc iudeii, apoi nimeni nu poate să mă dea pe mine
lor, pentru că sînt cetățean roman!"
Atunci ighemonul Festus, sfătuindu-se cu sfetnicii săi, a
zis către Pavel: "Pe Cezarul l-ai pomenit, la Cezar te vei duce!" Deci, după
cîteva zile, împăratul Agripa, venind în Cezareea ca să cerceteze pe Festus
și aflînd despre Pavel, a voit ca să-l vadă pe el. Cînd Pavel a fost dus înaintea
împăratului Agripa și a ighemonului Festus, el le-a vorbit despre Domnul Hristos
și despre marea sa credință. Atunci împăratul Agripa a zis către dînsul: "Puțin
de nu m-ai convins și pe mine, ca să fiu și eu creștin!" Iar Pavel a zis:
Eu m-aș fi rugat lui Dumnezeu, ca și întru puțin și întru mult, nu numai
tu, ci toți cei ce mă aud astăzi, să fie într-acest chip, precum sînt eu,
însă afară de legăturile acestea!
Acestea zicîndu-le el, împăratul, ighemonul și toți ceilalți
sculîndu-se, s-au aplecat unul către altul, zicînd: Omul acesta n-a făcut
nimic vrednic de moarte și de legături. Iar Agripa a zis lui Festus: "Omul
acesta ar fi putut fi liber, de n-ar fi numit pe Cezarul. Acum l-au judecat
pe el ca să-l trimită la Cezarul, dîndu-l cu alți ostași legați unui sutaș,
anume Iuliu din oștile sevastienești". Acela, luînd pe cei legați împreună
cu Pavel, i-a dus pe ei în corabie și au plecat.
Mergînd ei pe mare, nu fără de primejdie le-a fost calea,
din cauza vînturilor celor potrivnice. Deci, cînd au ajuns pînă la Creta și
au mers la un loc, care se numea "Limanuri Bune", Sfîntul Pavel, văzînd de
mai înainte cele ce aveau să fie, îi sfătuia pe ei să rămînă acolo cu corabia.
Dar sutașul asculta mai mult pe cîrmaci, decît pe Pavel. Cînd erau în mijlocul
noianului, a suflat un vînt puternic cu vifor, care a ridicat valuri foarte
mari și era atîta ceață, încît paisprezece zile nu s-a văzut ziua cu soarele,
nici noaptea cu stelele, neștiind în ce loc sînt. Deci, fiind purtați de valuri
și deznădăjduindu-se, n-au mîncat în zilele acelea, așteptînd cu toții moartea,
pentru că erau în corabie ca la două sute șaptezeci și șase de suflete.
Dar Pavel, stînd în mijlocul lor, îi mîngîia, zicîndu-le:
"O, bărbaților, mai bine era să mă fi ascultat pe mine, ca să nu ieșiți din
Creta; însă mă rog să fiți cu bună nădejde, pentru că nici unul din voi nu
va pieri, decît numai corabia, de vreme ce astă-noapte îngerul Dumnezeului
meu mi-a stat înainte, zicîndu-mi: Nu te teme, Pavele, că se cade ție să
stai înaintea Cezarului. Iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cîți sînt cu tine!
De aceea îndrăzniți, bărbaților, că eu cred lui Dumnezeu că așa va fi.
Atunci Pavel ruga pe toți ca să primească hrană, zicîndu-le: Nu vă temeți,
că nici unuia dintre voi nu-i va cădea nici un fir de păr din cap.
Acestea zicîndu-le și luînd pîinea, a mulțumit lui Dumnezeu
înaintea tuturor și, rupînd-o, a început a mînca. Apoi, toți făcîndu-se cu
bună nădejde au început a mînca, primind hrană. După ce s-a făcut ziuă, au
văzut pămîntul, dar nu cunoșteau în ce țară este și a îndreptat corabia spre
mal. Dar fiind aproape de mal, un loc între două maluri, corabia s-a înfipt
în nisip cu partea dinainte, iar parte dinapoi se rupea de furia valurilor.
Atunci ostașii s-au sfătuit între dînșii să omoare pe cei legați, ca nu cumva
să scape cineva înotînd. Iar sutașul, vrînd să ferească pe Sfîntul Pavel,
l-a oprit pe el; iar la ceilalți le-a poruncit să înoate, care cum vor putea
și sărind în apă să iasă la mal. Ceilalți care îl priveau, au început și ei
a înota, unii pe scînduri, iar alții pe ce apucau din corabie, așa că toți
au ajuns sănătoși la pămînt, scăpînd din mare.
Atunci ei au cunoscut că insula aceea se cheamă Malta, iar
locuitorii, fiind barbari, nu le-au făcut lor nici o milă. Deci, aprinzînd
ei un foc, din cauza ploii și a frigului ce era atunci, ca cei udați de apă
să se încălzească, Sfîntul Pavel a adunat o mulțime de uscături și, punîndu-le
pe foc, o viperă ieșind din căldură, s-a agățat de mîna lui, stînd atîrnată.
Barbarii, dacă au văzut vipera atîrnată de mîna Sfîntului Pavel, ziceau între
dînșii: Cu adevărat, ucigaș este acesta, deoarece izbăvindu-se de mare,
judecata lui Dumnezeu nu l-a lăsat să trăiască. Dar Sfîntul Pavel, scuturînd
vipera pe foc, nici un rău nu a pătimit. Iar aceia așteptau să se aprindă
de veninul șarpelui și să cadă mort. Așteptînd ei mult și nevăzînd nici un
lucru de acesta, și-au schimbat socoteala, zicînd că acela este de la Dumnezeu.
Deci, mai marele insulei aceleia, cu numele Publius, primind
în casa sa pe toți cîți ieșiseră din mare, i-a ospătat cu dragoste. El avea
pe tatăl său pătimind de friguri și de idropică, zăcînd pe patul durerii.
Atunci Pavel, intrînd la el, s-a rugat Domnului și punînd mîinile pe cel bolnav,
l-a tămăduit. Aceasta făcînd, toți neputincioșii din insula aceea, veneau
la el și se tămăduiau. După ce au trecut trei luni, plecînd cu altă corabie,
au ajuns la Siracuza și de acolo în Regium, apoi în Puteoli, și după aceasta
au ajuns în Roma. Cînd frații din Roma au aflat de venirea lui Pavel, toți
au ieșit întru întîmpinarea lui, pînă la Forul lui Apius și pînă la cele trei
Taverne. Pavel, văzîndu-i, s-a mîngîiat cu duhul și a mulțumit lui Dumnezeu.
Atunci sutașul, care adusese din Ierusalim la Roma pe cei legați, i-a dat
voievodului. Acela i-a poruncit lui Pavel să petreacă deosebit și a poruncit
unui ostaș să-l păzească. Deci, Pavel a petrecut în Roma doi ani, primind
pe toți care veneau la dînsul și cărora cu îndrăzneală și fără temere le propovăduia
Împărăția lui Dumnezeu și îi învăța cele despre Domnul nostru Iisus Hristos.
Cele spuse pînă aici despre viața și ostenelile lui Pavel
sînt luate din Faptele Apostolilor, scrise de Sfîntul Luca. Iar despre celelalte
pătimiri ale lui, el singur le spune în scrisoarea sa către Corinteni, scriind
astfel: În osteneli am fost de multe ori, în bătăi cu asprime, în temniță
peste măsură și în primejdie de moarte adeseori. Am luat de la iudei de cinci
ori cîte 40 de lovituri fără una. Am fost bătut cu toiege de trei ori; odată
am fost împroșcat cu pietre, corabia s-a sfărîmat cu mine de trei ori, stînd
o zi și o noapte în adîncul mării. Am fost de multe ori și în călătorie, căci
precum a măsurat lungimea și lărgimea pămîntului cu umblarea și marea cu înotarea,
tot așa am știut și înălțimea cerului, fiind răpit pînă la al treilea cer,
pentru că Domnul, mîngîind pe apostolul Său în ostenelile cele suferite cu
multe dureri, pentru numele Lui cel sfînt, i-a descoperit bunătățile cerești,
pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit; cuvinte negrăite, pe
care nu este liber omului a le grăi.
Dar cum s-a săvîrșit acest sfînt apostol și celelalte nevoințe
și alergări ale sale, povestește Evsevie Pamfil, episcopul Cezareii Palestinei,
scriitorul istoriei bisericești. Acesta zice că, după ce Sfîntul Pavel a stat
doi ani legat în Roma, a fost lăsat liber ca un nevinovat. După aceea el a
mai propovăduit acolo cuvîntul lui Dumnezeu, cum și prin alte țări ale Apusului.
Sfîntul Simeon Metafrast scrie că după ce Apostolul Pavel a scăpat de legăturile
din Roma, ostenindu-se încă cîțiva ani în bunăvestirea lui Hristos, a ieșit
din Roma și a trecut în Spania, Galia și în toată Italia, strălucindu-i pe
toți cu lumina credinței și întorcîndu-i la Hristos de la înșelăciunea diavolească.
Pe cînd era în Spania, o femeie oarecare bogată și de bun neam, auzind de
propovăduirea apostolului despre Hristos, dorea ca să-l vadă. Deci a îndemnat
pe bărbatul său, Prov, să roage pe Sfîntul Apostol Pavel să vină în casa lor,
ca să-l ospăteze cu dragoste. Sfîntul Apostol intrînd în casa lor, femeia
l-a privit în față și a văzut pe fruntea lui scris cu slove de aur aceste
cuvinte: "Pavel, Apostolul lui Hristos!"
Văzînd femeia ceea ce nimeni nu putea să vadă, a căzut la
picioarele apostolului cu bucurie și cu frică, mărturisind că Hristos este
adevăratul Dumnezeu, și a cerut Sfîntul Botez. Deci, a primit mai întîi botezul
femeia aceea, care se numea Xantipi, apoi bărbatul ei Prov și după aceea toată
casa lor. Asemenea a primit botezul și Filotei, mai marele cetății și mulți
alții. Apoi, străbătînd el prin toate părțile Apusului, i-a luminat pe toți
cu lumina sfintei credințe.
Sfîntul Apostol Pavel, văzînd mai înainte sfîrșitul său cel
mucenicesc s-a întors în Roma și a scris Sfîntului Timotei, ucenicul său,
acestea: Vremea ducerii mele a sosit și acum mă jertfesc. Eu m-am nevoit
cu bună credință, alergarea am săvîrșit și credința am păzit; deci, de acum
mi se păstrează cununa dreptății, pe care mi-o va da Domnul în ziua aceea.
Despre vremea pătimirii Sfîntului Apostol Pavel, istoricii
bisericești nu scriu toți într-un fel. Nichifor Calist, în cartea a doua a
istoriei sale, cap. 36, scrie că Sfîntul Apostol Pavel a pătimit pentru Simon
vrăjitorul în același an și în aceeași zi cu Sfîntul Apostol Petru, ajutînd
lui Petru ca să-l biruiască pe Simon. Alții spun că după moartea Sfîntului
Petru, trecînd un an, Pavel a pătimit tot în luna iunie în 29 de zile, zi
în care Petru fusese răstignit cu un an mai înainte. Pricina pătimirii Apostolului
Pavel spun că a fost aceasta: El, prin propovăduirea lui Hristos, îndemna
pe fecioare și pe femei la viața cea înțeleaptă. Însă nu se pare a fi nici
o deosebire de aceea, căci se scrie în viața Sfîntului Petru, de către Simeon
Metafrast, că, după pierzarea lui Simon vrăjitorul, Sfîntul Petru n-a pătimit
îndată, ci după cîțiva ani. El a pătimit și pentru cele două femei iubite
ale lui Nero, care crezuseră în Hristos și le-a învățat a petrece în curăție.
Dar, de vreme ce și Sfîntul Pavel a viețuit mulți ani în Roma și în părțile
Apusului cele dimprejur, în aceeași vreme cînd trăia și Sfîntul Petru, s-a
putut întîmpla că și Sfîntul Pavel să fi ajutat Sfîntului Petru la lupta ce
s-a dus contra lui Simon vrăjitorul, în vremea petrecerii sale cea dintîi
în Roma.
Venind a doua oară în Roma, slujea cu Sfîntul Petru la mîntuirea
oamenilor, povățuind partea bărbătească și femeiască la viața cea curată.
Prin aceasta a pornit spre mînie pe cel necurat și spurcat cu viața, pe împăratul
Nero, care, căutîndu-i pe amîndoi, i-a osîndit la moarte. Pe Petru, ca pe
un străin, l-a dat spre răstignire; iar pe Pavel, ca pe un cetățean roman,
pe care nu se cădea să-l omoare cu moarte necinstită, l-a osîndit la tăiere
cu sabia. Aceasta deși nu s-a întîmplat într-un an, însă în aceeași zi. Cînd
s-a tăiat cinstitul cap al Sfîntului Apostol Pavel, a curs din răni sînge
și lapte. Iar credincioșii, luînd sfîntul lui trup, l-au pus la un loc cu
al Sfîntului Petru.
Astfel s-a sfîrșit vasul lui Hristos cel ales, învățătorul
neamurilor, propovăduitorul a toată lumea, văzătorul cereștilor înălțimi și
al frumuseților Raiului, priveliștea și mirarea îngerilor și a oamenilor,
marele nevoitor și pătimitor, care a purtat pe trupul său rănile Domnului,
Sfîntul și marele Apostol Pavel. A doua oară, deși fără de trup, s-a înălțat
pînă la al treilea cer și a stat înaintea luminii cele întreite, împreună
cu prietenul și ostenitorul său, cu Sfîntul marele Apostol Petru, trecînd
de la Biserica care se luptă, la Biserica cea biruitoare, care prăznuiește
în glasul bucuriei și al mărturisirii sunetului ce prăznuiește. Ei slăvesc
pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia
și de la noi păcătoșii să-I fie cinste, slavă, închinăciune și mulțumire,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iunie
|