Pomenirea Fericitului Petru, fiul de împărat, care a fost din Rostov
(30 iunie)
Fericitul Petru era de neam de împărat tătăresc și nepot de
frate al împăratului Bercae. El a venit la credința creștinească întru acest
chip: Chiril, episcopul Rostovului, a mers odată în țara tătărească la împăratul
Bercae, pentru o trebuință bisericească, în acel timp domnia Rostovului fiind
sub stăpînirea împăraților tătari. Episcopul, fiind primit cu cinste de împărat,
a vorbit cu dînsul despre credința creștină, spunînd multe din tainele cele
sfinte. El spunea cum Rostovul s-a luminat cu credința în Hristos, în zilele
marelui Vladimir, domnul Kievului, de către Sfîntul Episcop Leontie, care
a fost adus din pămîntul grecesc. De asemenea, spunea cum, după moartea acelui
plăcut al lui Dumnezeu, se făceau minuni la mormîntul lui, tămăduindu-se toate
neputințele omenești cu rugăciunile lui, iar împăratul Bercae asculta acelea
cu luare aminte, mirîndu-se și făcînd mare cinste episcopului Chiril.
În timpul acelei vorbiri, se afla acolo și acesta despre care
ne este nouă vorba, adică fericitul Petru, fiul fratelui împăratului. El era
copil tînăr și asculta cu plăcere cele grăite de episcop; deci, umplîndu-se
cu inima, gîndea în sine la creștineasca credință. De aceea împăratul, făcînd
daruri episcopului și împlinind toate cererile, l-a eliberat cu pace. Tînărul
acela, auzind cuvintele episcopului despre sfînta credință și primindu-le
în inima sa ca niște semințe bune aruncate pe pămînt bun, nu înceta a se gîndi
la dreapta credință. Deci, umilindu-se cu sufletul, ieșea la cîmp în singurătate
și acolo se gîndea, vărsînd lacrimi din ochi, și zicea în sine: "Cum cred
împărații noștri, și pentru ce se închină soarelui, lunii, stelelor și focului.
Oare aceia sînt dumnezei? Pentru ce nu se săvîrșesc minuni și de zeii noștri,
precum se săvîrșesc în bisericile creștine? Care este Dumnezeul cel adevărat?"
Astfel gîndind, el dorea foarte mult să cunoască desăvîrșit credința creștinească.
Într-același an s-a întîmplat episcopului Chiril, după rînduiala
lui Dumnezeu, a merge în țara tătărească, pentru o pricină ca aceasta: Fiul
împăratului Bercae se îmbolnăvise foarte greu, și mergînd mulți doctori, nici
un folos nu a luat. De aceea, împăratul era în mare mîhnire pentru el, deoarece
era singurul lui copil. Deci ei, aducîndu-și aminte de Chiril, episcopul Rostovului,
și de cele grăite de dînsul despre minunatele tămăduiri care se făceau la
mormîntul Sfîntului Leontie, a trimis degrabă la episcop în Rostov, rugîndu-l
și făgăduindu-i multe daruri, ca să vină și să tămăduiască pe fiul său. Atunci
episcopul a poruncit să se săvîrșească cîntări de rugăciuni pe la toate bisericile
din Rostov; și a făcut singur multe rugăciuni cu lacrimi către Dumnezeu și
către Preacurata Lui Maică, ca să dea tămăduire fiului împăratului, pentru
slava numelui lui Iisus Hristos, și să nu se hulească credința creștină de
necredincioșii agareni. Rugîndu-se din destul la mormîntul făcătorului de
minuni, Leontie, și luînd de la dînsul binecuvîntare pentru acest lucru, cum
și sfînta apă, pe care singur a sfințit-o, și a plecat spre țara tătărească.
Ajungînd la împărat, a făcut rugăciune către Domnul pentru fiul cel bolnav
al împăratului și, stropindu-l cu apă sfințită, l-a făcut sănătos în numele
lui Iisus Hristos. Împăratul, văzînd aceasta, s-a bucurat foarte mult cu toată
casa sa și cu toți domnii săi și l-a cinstit pe el foarte mult, făcînd ospăț
mare multe zile. Iar Chiril, episcopul lui Hristos, vorbea mult despre puterea
lui Iisus Hristos, și despre legile sfintei credințe, înspăimîntînd mințile
necredincioșilor.
Într-acest timp, nepotul împăratului asculta cu luare aminte
toate cuvintele cuviosului și le punea în inima sa, pentru că dorea să se
bucure de ele și de venirea cuviosului. De aceea, s-a gîndit să meargă cu
dînsul în Rostov ca să vadă Biserica creștină și minunile ce se făceau și
să primească sfînta credință. Murind tatăl său, și maica sa rămînînd văduvă,
îi păstra lui multe bogății, dar el luîndu-le pe acelea, le împărțea săracilor
celor de credință tătărească, pentru că le socotea pe toate întru nimic. Avea
numai o singură dorință în sufletul său: să se unească cu Hristos și să fie
robul Lui. El știa cu adevărat, că scopul său era cel bun, dar dragostea maicii
și puterea împărătească îi vor face împiedicare, iar ducerea lui la episcop
se va opri. De aceea s-a gîndit ca, tăinuindu-se de toți, să meargă unde l-ar
duce dorința inimii lui. După cîteva zile, episcopul Chiril plecînd de la
împărat cu multe daruri, împăratul a dat poruncă către voievozii Rostovului
și Iaroslavului să dea dăjdii împărătești peste ani, la casa Preacuratei Maicii
lui Dumnezeu și la episcopia Rostovului.
Plecînd episcopul de la tătari, tînărul a ieșit în taină,
lăsînd pe maica sa, rudele și averile, ca Avraam cel de demult și, ajungînd
pe episcop pe drum, îl ruga cu lacrimi să-l ia cu dînsul în pămîntul cel sfînt
al Rusiei și să-l facă creștin. Atunci episcopul, văzînd lacrimile tînărului
și văzînd osîrdia cea fierbinte către Hristos Dumnezeu, l-a luat pe el, precum
păstorul cel bun a luat oaia cea rătăcită pe umărul său, și l-a dus în Rostov,
bucurîndu-se și slăvind pe Dumnezeu.
Tînărul, ducîndu-se în Rostov și văzînd biserica împodobită,
rînduiala bunei credințe și cîntarea bisericească, s-a bucurat cu duhul. În
soborniceasca biserică a Rostovului se cînta în strana stîngă grecește, iar
în cea dreaptă, rusește. Deci, tînărul a iubit credința creștinească foarte
mult și cerea Sfîntul Botez. Arhiereul, socotind că va fi vreo încercare de
la împărat, cu acel tînăr, rudenie cu el, întîrzia botezul. Dar Dumnezeu,
voind să mîntuiască sufletul celui ce-L iubea, a rînduit să fie vremea lesnicioasă
de botez. Căci, împăratul Bercae murind după puțină vreme, se făcuse tulburare
între tătari și nu era timp pentru căutarea acestui tînăr. Atunci, episcopul
l-a botezat și i-a pus numele Petru. Și îl învăța în toate zilele cuvinte
insuflate de Dumnezeu, întărindu-l în credință și povățuindu-l la viață îmbunătățită,
care se cuvine adevăratului creștin. Petru învățase și carte rusească și petrecea
totdeauna în citire și în rugăciuni, stînd în casa lui Dumnezeu ziua și noaptea,
nelăsînd niciodată obișnuita pravilă bisericească. El era foarte bun la obicei,
blînd, smerit, fără de răutate, cu bună cuviință și iubit de toți, cu postul
și cu înfrînarea curată păzind întreaga înțelepciune tinerească și avînd locuința
în casa arhierească. Nu după multă vreme fericitul episcop Chiril, săvîrșindu-și
viața sa cea plăcută lui Dumnezeu, s-a mutat către Domnul, luînd scaunul după
dînsul Sfîntul Ignatie. Petru nevoindu-se în curtea arhierească pe lîngă Ignatie,
ca și mai înainte, avea obicei de a ieși uneori la cîmp să se mîngîie și să
vîneze păsări pe lîngă lacul Rostovului.
Odată, întîrziind pînă seara tîrziu, a stat să se odihnească
lîngă lac. Acolo i s-au arătat în vedenie Sfinții Apostoli Petru și Pavel,
pe care văzîndu-i în vis, s-a deșteptat de spaimă. El îi vedea la arătare,
stînd deasupra lui și strălucind în chip de soare. Deci, sculîndu-se degrabă
de unde stătea și, tremurînd, a căzut la pămînt. Iar ei l-au luat de mînă
și l-au ridicat, zicîndu-i: "Nu te teme, Petre! Noi sîntem trimiși la tine
de Dumnezeu, în Care ai crezut și te-ai botezat, ca să te mîngîiem și să crezi
că este adevărată arătarea noastră la tine, iar nu nălucire. Deci, voim ca
în acest loc unde te-ai odihnit, să se zidească o biserică în numele nostru.
Să te duci dimineață în cetate și să iei trei icoane: icoana Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu cu Pruncul cel mai înainte de veci, icoana Sfîntului Arhiereu
Nicolae și icoana Sfîntului Dimitrie, Marele Mucenic. Aceste icoane să le
duci la episcop și să-i spui: Petru și Pavel, Apostolii lui Hristos, m-au
trimis la tine, poruncindu-ți să zidești o biserică lîngă lac, în locul unde
mi s-a arătat și mi-au spus aceasta!
Sfinții Apostoli, zicînd acestea fericitului Petru, i-au dat
două pungi, una plină cu aur, iar alta cu argint și apoi s-au făcut nevăzuți.
Fericitul Petru, luînd pungile ce i s-au dat, s-a închinat lui Dumnezeu în
locul unde a văzut pe Sfinții Apostoli și a rămas acolo rugîndu-se, pînă s-a
luminat de ziuă. Deci, făcîndu-se ziuă, s-a rugat și s-a dus în cetate. După
dumnezeiasca rînduială, a aflat în tîrg un zugrav cu icoanele pomenite mai
sus, zugrăvite minunat, cerînd prețul de nouă arginți, iar al zecelea, un
galben. Petru, dînd prețul acela din pungile apostolești, a luat sfintele
icoane și s-a dus în casa arhierească.
În aceeași noapte și arhiereului Ignatie i s-au arătat aceiași
Sfinți Apostoli, poruncindu-i să zidească o biserică în numele lor. Arhiereul
s-a înspăimîntat de acea vedenie. Deci, cînd s-a făcut ziuă, a chemat la el
pe voievod și i-a spus arătarea și porunca Sfinților Apostoli Petru și Pavel,
zicîndu-i: "M-a înfricoșat foarte mult vedenia și vorba lor și nu știu ce
voi face, că nu pricep în ce loc voi zidi biserica". Voievodul i-a zis: "Stăpîne,
te văd înspăimîntat și ți se cade cu adevărat să împlinești toate cele ce
ți s-au poruncit de Sfinții Apostoli!" Ei vorbind astfel, voievodul a văzut
prin fereastră pe Petru venind la episcop cu sfintele icoane de la biserica
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar lumina ce strălucea din icoană, se
suia mai sus decît biserica, ca o văpaie de foc spre înălțime.
Înspăimîntîndu-se voievodul, a zis: "O, stăpîne, ce este acest
foc? Oare nu s-a aprins vreo zidire?" Uitîndu-se și episcopul, a văzut același
lucru și s-a înspăimîntat. Nimeni altul nu putea să vadă acea lumină în chip
de văpaie, care ieșea din sfintele icoane. Petru, intrînd cu acele icoane
în palat înaintea episcopului și a voievodului, le-a pus la loc cinstit, apoi
s-a închinat lor și le-a spus arătarea și toate cuvintele Sfinților Apostoli
Petru și Pavel, care i se făcuseră lui într-acea noapte. Iar spre încredințare
adevărată, le-a arătat acele două pungi cu aur și argint, ce i se dăduse de
Sfinții Apostoli. Episcopul și voievodul s-au închinat sfintelor icoane, care
străluceau în tot palatul cu o lumină minunată, și au întrebat pe fericitul
Petru unde a găsit acele sfinte icoane? El le-a spus că le-a cumpărat din
tîrg. Voievodul și episcopul se mirau, știind bine că în cetatea lor nu este
un așa zugrav. Deci, cercetînd, nu l-au găsit.
Fiind ceasul Sfintei Liturghii, s-au dus cu acele sfinte icoane
în sfînta sobornicească biserică și, după săvîrșirea Liturghiei, cîntînd rugăciuni,
au mers afară de cetate, la acel loc unde se odihnise Petru și i se făcuse
apostoleasca arătare, aducînd și acele sfinte icoane, cărora le urma tot poporul
cetății. Sosind la acel loc, au făcut cîntare de rugăciune Sfinților mai marilor
Apostoli Petru și Pavel și în același ceas au zidit un locaș de rugăciune
și au pus icoanele într-însul.
După aceasta voievodul, făcînd glumă sau ispitindu-l, a zis
lui Petru: "Episcopul îți va zidi biserica, dar, dacă eu nu-ți voi da loc
împrejurul bisericii, ce vei face?" Petru a răspuns: "Dumnezeu de va voi și
episcopul de va porunci, vom cumpăra pămînt de la tine". Atunci Petru s-a
dus la episcop și i-a spus acel cuvînt al voievodului. Episcopul a zis lui
Petru: "Fiule, crede purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru tine și nădăjduiește
în rugăciunile Sfinților Apostoli Petru și Pavel, că pungile cu aur și argint
care ți le-au dat, nu se vor împuțina, nici vor scădea, precum s-a întîmplat
odată prin rugăciunile Sfîntului Prooroc Ilie, în Sarepta Sidonului, la femeia
cea văduvă, căreia nu i-a lipsit vadra de făină și ulciorul cu untdelemn nu
s-a împuținat. Deci, du-te la voievod și-l întreabă cît cere pe pămîntul dimprejurul
bisericii". Petru, ducîndu-se și întrebîndu-l, voievodul i-a zis: "Precum
ai dat pentru icoane nouă arginți, iar al zecelea un galben, așa voiesc ca
pentru pămîntul pe care voiești să-l ai împrejurul bisericii, să-mi dai cîte
nouă arginți, iar al zecelea să fie galbenul.
Atunci Petru, nădăjduind spre Dumnezeu și spre Sfinții Apostoli,
s-a învoit cu cuvîntul voievodului. Și mergînd la locul acela, Petru a început
să scoată din pungile date de Apostoli, nouă arginți și un galben, punîndu-i
pe rînd pe pămînt, începînd de la iezer. Astfel a cuprins mult loc împrejurul
bisericii, ca să fie mănăstirea largă iar pungile nu i s-au împuținat, după
proorocia arhiereului lui Dumnezeu, Ignatie. Voievodul, văzînd mulțimea de
argint și de aur, iar pungile lui Petru fiind pline și nelipsite, s-a mirat
foarte mult și a zis: "Cu adevărat de mirare este această minune, căci Petru
a aflat mare dar de la Dumnezeu și de la Sfinții Apostoli!"
Deci, voievodul a luat aurul și argintul acela ca o binecuvîntare
apostolească, iar bisericii apostolești cea din nou zidită, i-a dăruit sate
cu moșii îndestulate, cu ape și păduri, pe care le-a întărit cu scrisori.
Astfel s-a zidit biserică aleasă, în numele sfinților mai marilor Apostoli
Petru și Pavel și s-a așezat o mănăstire lîngă ea care este și pînă acum,
cu darul lui Hristos. Dar fericitul iubea tăcerea și la față nu se arăta vesel,
avîndu-și mintea adîncită în dumnezeieștile cuvinte. Pentru aceea a zis voievodul
către episcop: "Oare nu se tînguiește neamul lui Petru pentru patrie și oare
nu se gîndește să se întoarcă la tătărie?" El de s-ar duce acolo, fiind fiu
de împărat, îi este frică să nu facă vreo împiedicare cetății noastre. Iar
arhiereul, luînd aminte la cuvintele voievodului, a făcut cu dînsul sfat și
au socotit să-l însoțească cu nunta, căci, avînd soție și feciori, să nu mai
gîndească la neamul său. Însă el niciodată nu se gîndea la căsătorie.
Deci, chemînd arhiereul și voievodul la ei pe Petru, i-au
zis: "Voiești să te însoțim pe tine cu femeie?" Iar Petru a răspuns: "Stăpînii
mei, eu am iubit credința aceasta sfîntă și pentru ea am lăsat toate și m-am
lăsat în voia lui Hristos Dumnezeul nostru, să fie și acum voia Domnului și
a voastră". Atunci, voievodul, îndată i-a căutat lui o mireasă frumoasă din
boieri și l-a cununat cu ea singur arhiereul în soborniceasca biserică. Iar
voievodul a numit pe Petru frate al său și avea către el mare dragoste, atît
el cît și feciorii lui. Petru a viețuit în legiuită însoțire cu cinste mulți
ani și s-a făcut tată de fii. Dar și tuturor săracilor și scăpătaților le
era tată, hrănind pe flămînzi, îmbrăcînd pe cei goi și ca un alt drept Iov,
fiind ochiul orbilor și piciorul șchiopilor. El plăcea Domnului cu dinadinsul
prin păzirea sfintelor lui porunci, ferindu-se de tot răul și toată fapta
bună sîrguindu-se a o împlini.
Apoi, dezlegîndu-se de însoțirea trupească, s-a însoțit Domnului
prin Duhul, întru rînduiala monahicească; căci a luat pe sine îngerescul chip
al monahilor și în acela s-a mutat către Domnul, fiind la bătrînețe adînci.
Astfel, Petru, fiul de împărat, a murit la Rostov. Deci, cinstitul lui trup
s-a pus în biserica Sfinților Apostoli, cea zidită de el, preamărind Dumnezeu
pe plăcutul Său, prin darul tămăduirii bolilor, ce se săvîrșeau la mormîntul
fericitului Petru. Și chiar pînă acum se dau tămăduire celor ce cu credință
se apropie de moaște lui, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, Celui
împreună slăvit cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, Căruia de la toți să-i fie cinste,
închinăciune și mulțumire în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iunie
|