Sfinții Mucenici Esper și Zoi cu cei doi fii ai lor, Chiriac
și Teodul, deși au fost străini pe pămînt ca și Avraam, tatăl celor aleși, s-au
învrednicit a fi cetățeni cerești. Ei au fost cumpărați robi de către Catal
Romanul și femeia lui Termia.
Catal, fiind om vestit, a venit de la Roma în părțile Pamfiliei
și s-a sălășluit în cetatea ce se numea Atalia, unde și-a cumpărat robi din
Frigia, pe acești sfinți mucenici, care erau împodobiți cu buna credință și
aveau nădejde în Domnul, ca unii ce erau din neam creștinesc. Iar Catal, cel
ce i-a cumpărat, cu femeia sa și cu ceilalți casnici, fiind păgîni, urmau necurăția
închinării la idoli, aducîndu-le jertfe și numindu-i zei ai lor. Dar, robii
cei credincioși ai lui Hristos, văzînd păgînătatea lor cea deșartă, socoteau
lucru greu pentru ei de a mînca din bucatele care li se dădeau după rînduială,
socotindu-le că sînt jertfe ale idolilor; deoarece în casa în care petreceau,
erau puși idoli. Deci, Sfînta Zoi, luînd acele bucate, stătea la poartă și zicea
portarului: "Odihnește-te ziua și eu, de va fi trebuință, te voi deștepta, pentru
că destul te-ai ostenit toată noaptea cu mulțimea celor ce ies și intră la stăpînul
nostru, pe care îi atrage credința lui cea deșartă, de a se închina zeiței celei
închipuite, care se numește Fortuna". Iar portarul, ascultînd cele ce i-a zis,
se depărtă puțin și se odihni în curte aproape de poartă.
Și erau niște cîini legați dinafară de poartă și dacă veneau
străini, afară de oaspeți, îndată se repezeau la ei. Iar Zoi, văzînd că vin
săraci și străini, arunca cîte puțin din bucate la cîini ca să tacă, iar celelalte
toate le dădea la săraci și la străini, sfătuindu-i să se facă creștini. Ea
era rînduită cu slujba casei, ca să hrănească păsările de tot felul ce se creșteau,
iar bărbatul și fiii ei făceau alte lucruri poruncite. Deci toată ziua se osteneau
cu slujbele lor, iar la apusul soarelui gustau puțină hrană din bucatele de
care știau că nu sînt spurcate cu jertfele idolești, căci cu a lui Dumnezeu
purtare de grijă li se trimiteau lor de aiurea; și își aduceau aminte de cuvîntul
Domnului, Care zice: Căutați la păsările cerului, că nu seamănă, nu seceră
și nu adună în jitnițe, iar Tatăl Cel ceresc le hrănește pe ele.
Odată, fiind trimis fericitul Esper la o slujbă oarecare, fiii
lui, Chiriac și Teodul, au zis către maica lor: "Nu putem să petrecem cu păgînii!
Oare nu ne înveți tu din dumnezeiasca Scriptură, din care ne aducem aminte de
cuvîntul Apostolului: "Nu fiți lesne mutați la alt jug, ca necredincioșii"?
Deci dacă, supunîndu-ne dumnezeieștilor Scripturi, voim să păzim poruncile Domnului
și nu ne vom duce de la păgîni, apoi într-un număr cu dînșii ne vom număra de
Domnul și vom primi ca și dînșii". Iar maica a răspuns către fii: "Cum putem
să ne ducem de la dînșii, o, fiilor, pentru că ei ne sînt nouă stăpîni și au
putere peste trupurile noastre?" Grăit-au fiii: "Hristos pentru noi S-a dat
pe Sine în mîinile necre-dincioșilor iudei și S-a răstignit și S-a îngropat
și a treia zi a înviat. Dacă și noi ne vom da trupurile noastre necuratului
Catal spre chinuire pentru Hristos și, muncindu-ne, ne va ucide, apoi știm că
sufletele noastre vor fi vii în veci. Deci, tu, o, maică, veselindu-te și bucurîndu-te,
să ne pui pe noi înaintea stăpînului nostru și ceea ce ne va da nouă Hristos
în gurile noastre, aceea vom grăi înaintea stăpînului".
Și se găteau amîndoi tinerii cei buni, ca niște viteji nevoitori,
spre nevoința cea pătimitoare pentru Hristos, căutînd vreme cînd să stea înaintea
stăpînului și să mărturisească numele lui Hristos. Ei ziceau unul către altul:
"De ne va da nouă Hristos Dumnezeu să murim pentru Dînsul, apoi ne vom învrednici
a-L vedea și vom fi împreună cu El". Iar maica lor se temea pentru dînșii, ca
nu cumva, înfricoșîndu-se de munci, să se plece spre jertfa idolească; căci
pînă atunci stăpînii lor nu știau de dînșii că sînt creștini. Și, nevrînd maica
să-și ducă fiii înaintea boierului, au zis către dînsa: "Pentru ce te temi de
acest păgîn? Oare nu-ți aduci aminte ce zice Scriptura? Grăit-am întru mărturiile
Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat!"
Deci, într-una din zile, venind acasă stăpînul lor, în vremea
prînzului de la un loc oarecare, au ieșit înaintea porților întru întîmpinarea
lui amîndoi frații, Chiriac și Teodul, și au zis: "Bine ai venit, stăpîne al
trupurilor noastre celor văzute; căci al sufle-telor noastre celor nevăzute
este Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce petrece în ceruri". Iar
Catal, minunîndu-se de niște cuvinte ca acestea ale acelor tineri, a zis: "Au
înnebunit acești copii, pomenindu-mi un nume străin și numind Dumnezeu și Domn
pe Acela ce se zice Iisus Hristos. Chemați la mine pe tatăl și pe maica lor".
Și, ducîndu-se slugile, n-au aflat pe tatăl, ci au adus numai pe maica lor.
Atunci Catal a zis către dînsa: "Unde este bărbatul tău?" Răspuns-a aceea: "Oare
nu este cu porunca ta trimis la lucru în satul Tritonia?"
Atunci a zis Catal către dînsa: "O, de ați fi fost și voi acolo
la același Tritonia, nu mi-ați fi tulburat sufletul, spunînd că pe alt Dumnezeu
îl aveți voi de care nici eu, nici altul n-a auzit cîndva. Dar acum, nu voi
să vă întreb pe voi de acelea de care mi-ați zis mie, ci după ce Termie, soția
mea, îmi va naște pruncul (că era însărcinată) și voi aduce jertfe marii zeițe
Fortuna, atunci vă voi întreba pe voi". Și îndată a poruncit ca pe Sfînta Zoi
împreună cu fiii ei să-i trimită la bărbatul ei, în satul Tritonia. Deci, fiind
ei duși acolo, se bucurau și se veseleau, cîntînd și grăind fiecare: Domnul
mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La locul pășunii, acolo m-am sălășluit.
Și iarăși: Scosu-ne-ai pe noi din iad și din mîna morții ne-ai mîntuit pe noi.
Căci sfinții socoteau casa stăpînului lor ca iadul, pe Catal ca moartea, iar
idolii ca focul iadului.
Iar după o vreme, s-a născut fiul lui Catal și se prăznuia acea
păgînească naștere cu aducere de jertfe idolului cetății - zeița Fortuna - și
toți cetățenii se bucurau împreună cu Catal, prăznuind nașterea pruncului lui.
Iar Sfînta Zoi se ruga lui Dumnezeu pentru bărbatul său și pentru fiii săi ca
să nu cadă în ispită. Catal, după păgînescul său ospăț, a zis către Termia,
femeia sa: "Să se veselească acum toți casnicii și toate slugile noastre cu
prăznuire". Iar ea a răspuns: "Să se veselească toți". Și îndată, precum la
celelalte slugi, așa și lui Esper, femeii lui și fiilor, le-a trimis din ospățul
jertfit idolilor un vas cu vin și un blid cu carne. Iar Sfînta Zoi, văzînd de
departe darurile cele ce se aduceau de la stăpînul lor, a oftat și a zis: "Doamne
Dumnezeule, Cel ce ești negrăit cercător al inimilor omenești, fii cu noi, străinii,
că afară de Tine, Doamne, pe alt Dumnezeu nu știm; și întărește-ne pe noi întru
a Ta mărturisire!"
Deci, apropiindu-se către cel ce adusese cărnurile, le-a apucat
și le-a aruncat cîinilor; asemenea și vinul l-a vărsat pe pămînt; iar sluga
aceea ce adusese acele daruri, degrabă s-a întors și a spus stăpînului său cele
ce a făcut Zoi. Catal, auzind acestea, s-a umplut de mînie și îndată a trimis
să-i aducă pe dînșii în casa sa. Iar cînd îi duceau pe sfinți, Zoi întărea pe
bărbat și pe fii, zicîndu-le: "Să nu ne temem de mînia păgînului Catal și de
muncile pregătite nouă de dînsul; ci să le răbdăm cu vitejie ca, prin răbdare,
să intrăm în cetatea cea cerească a lui Hristos, împreună cu sfinții Săi". Stînd
ei înaintea lui Catal, acela a zis către dînșii: "Spre cine ați nădăjduit, cînd
ați îndrăznit a arunca darurile noastre cîinilor? Însă eu nu mă îngrijesc atît
pentru a mea necinste, cît pentru necinstea marii zeițe Fortuna". Iar Sfînta
Zoi a răspuns: "Nădejdea și sprijinul nostru este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu
Cel viu; iar aceia pe care tu îi numești zei, sînt diavoli".
Zis-a Catal: "Voi porunci să muncească pe fiii tăi, ca să vedem
de va putea să-i izbăvească pe dînșii Hristos, Care ziceți că este Dumnezeu".
Iar cînd i-a dezbrăcat pe amîndoi fiii și la munci i-a spînzurat și cu unghii
de fier i-a strujit, atunci maica lor cea sfîntă, stînd și privind la pătimirea
lor, îi întărea pe dînșii, zicîndu-le: "Răbdați cu vitejie, fiii mei, răbdați
și nu vă temeți de aceste munci care vin de la păgînul Catal asupra voastră".
Iar ei răspundeau: "Nu sînt nimic aceste munci; spune spurcatului muncitor să
afle munci și mai mari, ca, prin pătimirea cea desăvîrșită, să cîștigăm cununile".
Iar ea a zis către Catal: "Pentru ce n-ai poruncit să pună munci mai mari asupra
fiilor mei și nu te silești mai mult a-i munci? Căci într-acestea ei nu simt
dureri".
Atunci păgînul Catal, bătînd foarte tare pe Sfînta Zoi și pe
fericitul Esper, a poruncit ca pe toți să-i arunce într-un cuptor foarte tare
încins și a pus păzitori lîngă cuptor. Iar Sfinții Mucenici ședeau în cuptor,
cîntînd și lăudînd pe Dumnezeu. Auzind Catal cum că mucenicii sînt în cuptor
vii și cîntă, se mira foarte mult, cum acea putere atît de mare a focului n-a
putut să-i omoare pe dînșii și să-i prefacă în cenușă; și, socotind că printr-o
oarecare vrajă creștinii aceia biruiesc puterea focului, se gîndea cu ce fel
de altă muncă mai cumplită să-i omoare pe dînșii. Și s-a zis de la Sfîntul Duh
sfinților mucenici în cuptorul cel cu foc: "Îmbărbătați-vă, căci Catal caută
ca prin mai mari munci să vă piardă pe voi". Iar ei, auzind acestea, s-au rugat,
zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, primește în pace sufletele noastre!" Și îndată
și-au dat sfintele lor suflete în mîinile lui Dumnezeu, în două zile ale lunii
lui mai, pe vremea lui Adrian.
A doua zi, păgînul Catal, mergînd la cuptor cu ai săi, au aflat
trupurile mucenicilor nevătămate de foc, zăcînd cu fețele spre răsărit, ca și
cum sfintele lor suflete se împreunaseră cu cetele sfinților mucenici, cu ale
îngerilor și cu ale arhanghelilor. Atunci s-a auzit glas din cer, zicînd: "Intrați,
drepților, în Raiul Domnului nostru; iar tu, păgînule Catal, vei merge în gheena,
în focul cel nestins, ca să te muncești în veci".