Pe cînd urîtorul de Dumnezeu, împăratul Iulian Paravatul, avea
război cu un popor ce se numea Franci, a trimis împotriva lor pe voievodul Vach,
în a cărui armată era un ostaș viteaz cu numele Varvar, cu credința creștin,
însă în ascuns. Gătindu-se armatele din amîndouă părțile la război, francii
aveau un luptător tare, asemenea cu Goliat, care, ieșind înaintea armatei grecilor,
chema la luptă deosebită pe cineva să se lupte cu dînsul și ocăra pe greci,
deoarece nimeni din ostașii lor nu îndrăznea să iasă împotriva lui. Acel viteaz
era înfricoșat la vedere, mare și puternic la trup.
Vach voievodul, știind vitejia fericitului Varvar, l-a chemat
la sine și l-a întrebat: "Oare vei putea să ieși la luptă împotriva acelui mîndru
luptător, care se laudă în puterea sa?" Varvar, nădăjduind spre ajutorul Domnului
său Iisus Hristos, în care credea, nu s-a lepădat, ci a ieșit întru întîmpinarea
lui și, întrarmîndu-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a dus. Îmbrățișîndu-se cu
vrăjmașul, l-a biruit și l-a ucis cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că i-a ajutat
un înger al Domnului, care era pus lîngă fericitul Varvar. Deci, s-au rușinat
francii și s-au temut; iar grecii, căpătînd îndrăzneală, au pornit asupra lor
și i-au biruit pînă în sfîrșit.
Deci, pentru o vitejie ca aceea, fericitul Varvar avea mare
cinste între ostașii greci, fiind lăudat de împărat, care l-a și cinstit cu
dregătoria de comit. După acea slăvită biruință asupra vrăjmașilor, voievodul
Vach, aflîndu-se cu oastea sa în Tracia, a voit să aducă jertfă idolilor, dîndu-le
mulțumire pentru acea biruință, pe care o socotea că i s-a dăruit, nu de la
Hristos Dumnezeu, ci de la zeii săi cei deșerți, chemînd și pe comitul Varvar
la acele spurcate jertfe ca pe cel dintîi biruitor.
Sfîntul Varvar s-a mărturisit că este creștin și s-a lepădat
de idoli. Deci, voievodul a înștiințat de acestea pe împărat, care, aducînd
la sine pe ostașul lui Hristos, îl silea ca să jerfească idolilor. Iar el, nesupunîndu-se,
a poruncit ca să-l pună la munci și să-i taie pîntecele cu sabia, pînă ce i
se vor vărsa măruntaiele pe pămînt. Rugîndu-se sfîntul, i s-a arătat îngerul,
care, adunîndu-i cele dinlăuntru, le-a băgat iarăși la locul lor în pîntece,
și astfel a tămăduit pe mucenic, încît nu era nici o urmă de rană pe trup, izbăvindu-l
de munci.
Văzînd voievodul Vach o minune ca aceea, a crezut în Hristos
împreună cu doi ostași, Calimah și Dionisie, și L-au mărturisit; iar pe spurcații
zei i-au ocărît. Pentru aceea, cu porunca împăratului Iulian le-a tăiat capetele
noilor mărturisitori ai numelui lui Hristos, Vach, Calimah și Dionisie, și s-au
numărat cu ceata sfinților mucenici la cer. Iar pe Sfîntul Mucenic Varvar a
poruncit păgînul împărat să-l lege de o roată de fier și sub roată să aprindă
un foc mare și să întoarcă acea roată cu mucenicul deasupra focului, turnînd
untdelemn fierbinte pe trupul cel pătimitor. Mucenicul, rugîndu-se la Dumnezeu,
petrecea nears și focul acela se pornea asupra ostașilor care îl munceau, arzînd
pe doi dintre dînșii pînă i-a făcut cenușă. Deci, a aruncat pe pătimitor în
temniță, unde i s-a arătat Dumnezeu și l-a întărit.
A doua zi, scoțîndu-l, l-au întins gol în patru părți și l-au
bătut fără de milă cu vine de bou pe spate și pe pîntece. Apoi, arzînd un cuptor
trei zile, au aruncat acolo pe mucenic, în care cuptor a petrecut șapte zile.
În urmă s-a aflat viu și sănătos, nevătămat cît de puțin de foc și a ieșit din
cuptor ca dintr-o baie, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu. După aceea, iarăși
l-au aruncat în temniță, în care puseseră o mulțime de scorpioni, șerpi și tot
felul de tîrîtoare, ca să-l omoare. Însă Sfîntul Varvar, izgonind de la sine
cu semnul Sfintei Cruci acele tîrîtoare, a rămas nevătămat.
După aceea muncitorul cel împietrit, nevrînd să cunoască puterea
lui Hristos, a poruncit ca să înroșească un bou de aramă și să arunce într-însul
pe mucenic. Dar și din acela sfîntul a ieșit nevătămat, pentru că nu simțea
cîtuși de puțin focul. Iar boul de aramă ca și cum ar fi fost viu, a simțit
arderea focului, încît a început a mugi și a umbla. Mulți văzînd acea minune,
au crezut în Hristos. În sfîrșit, muncitorul a poruncit să taie capul mucenicului,
și așa Sfîntul Mucenic Varvar și-a sfîrșit nevoința sa cea pătimătoare pentru
Hristos, iar trupul lui cel cinstit, luîndu-l episcopul Filichie, l-a pus în
cetatea Mutonia din Pelopones, slăvind pe Dumnezeu Cel lăudat, împreună cu Tatăl
și cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.