După moartea celui întîi între creștini, a binecredinciosului
și dreptului împărat Sfîntul Marele Constantin, luînd împărăția fiul său Constantie
și abătîndu-se la răucredinciosul eres al lui Arie, care hulea pe Fiul lui Dumnezeu,
s-a făcut - spre rușinarea ereticilor celor răucredincioși, spre încredințarea
necredincioșilor și spre întărirea celor dreptcredincioși - un semn minunat
în Sfînta Cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, cînd se prăznuiește
Pogorîrea Sfîntului Duh. Și s-a întîmplat atunci de era duminica aceea în șapte
zile ale lunii mai.
În ceasul al treilea s-a arătat pe cer închinarea cinstitei
Cruci a Domnului, care strălucea cu o lumină negrăită, mai mult decît razele
soarelui, la care privind tot poporul, se minuna cu spaimă mare. Acel semn al
Sfintei Cruci a stat deasupra sfîntului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru
Iisus Hristos S-a răstignit și s-a întins Crucea cu lungimea sa, ajungînd pînă
la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii;
și se potrivea lățimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumusețea ei era atît de
împodobită, încît se asemăna cu fața curcubeului, atrăgînd astfel privirea tuturor
către ea. Deci, toți cîți aveau orice lucruri în mîinile lor și cei care erau
prin case, lăsîndu-și toate treburile lor, ieșeau și priveau cu frică spre acel
semn preaminunat. Apoi, toată mulțimea ierusalimitenilor, umplîndu-se de frică
și de bucurie de dumnezeiasca vedere, au alergat la sfînta biserică cu mare
umilință și cu căldura duhului, bătrîni și tineri, bărbați și femei cu pruncii
cei sugători, asemenea și fecioarele cele neispitite de nuntă, care se țineau
prin cămări, ieșind din camerele lor, alergau iarăși acolo. Alergau oamenii
de toate vîrstele și rînduiala, străinii și nemernicii, creștinii și cei de
altă credință și toți cu o gură și printr-un glas preamăreau pe Iisus Hristos
Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Dumnezeu adevărat din Dumnezeul
Cel adevărat, pe Făcătorul minunilor celor mari.
Atunci, necredincioșii și ereticii, vrăjmașii și hulitorii dumnezeirii
lui Hristos, s-au umplut de rușine, văzînd cît este de mare slava și puterea
lui Hristos Domnul, întru arătarea Crucii celei dumnezeiești; și a dovedit atunci
cu lucrul Său chiar, că credința creștinească este dreaptă, adevărată și mîntuitoare.
Ea nu este alcătuită din dovedirea cuvintelor celor din înțelepciunea omenească
cea din afară, ci din Duhul Sfînt prin descoperire și putere întărită, fiind
mărturisită din cer cu semne și cu minuni.
De acest minunat semn, Preasfințitul Chiril, patriarhul Ierusalimului,
a înștiințat prin scrisoare pe împăratul Constantin, sfătuindu-l spre dreapta
credință. Iar Hermias Sozomen a scris că, prin acea arătare pe cer a Sfintei
Cruci, foarte mulți dintre evrei și păgîni s-au încredințat; și, apropiindu-se
cu pocăință de Hristos Dumnezeul nostru, au primit Sfîntul Botez și au slăvit
cu bună credință pe Hristos, Cel ce este de o ființă cu Tatăl și cu Sfîntul
Duh. Iar noi, prin Crucea arătată, mărturisim puterea Lui cea nespusă, îl înălțăm
pe El cu laudele noastre, că este Domnul Dumnezeul nostru și ne închinăm așternutului
picioarelor Lui, adică Crucii celei sfinte, rugînd bunătatea Domnului, ca la
a doua și înfricoșătoarea Sa venire, să ne învrednicească pe noi a vedea întru
bucurie și întru nădejdea mîntuirii semnul Fiului Omenesc - Crucea cea sfîntă-,
care voiește pe cer să se arate. Cu aceea, ca și cu o cheie, să ne deschidă
nouă ușile Împărăției Cerului, precum oarecînd tîlharului Raiul și, împreună
cu oile cele binecuvîntate, să ne rînduiască pe noi în veci. Amin.