Pentru a treia oară, diavolul a ridicat prigonire asupra robilor
lui Hristos, cînd împărățea la răsărit Maximian. Întru acea vreme Sfîntul Acachie
a intrat în frumoasa nevoință a pătimirii pentru Hristos. Acest mucenic era
cu neamul din Capadocia, cu rînduială de ostaș, cu cinstea de sutaș și sub mîna
tribunului Firm, conducătorul oastei ce se numea Martesie. Acest Firm avea poruncă
de la păgînul împărat să caute, nu numai prin cetăți, ci și printre ostași,
dacă nu cumva se află cineva crezînd în Hristos sau dacă de zeii lor cei păgînești
cineva se leapădă. Unul ca acela să fie supus la judecată și la munci; iar,
de s-ar împotrivi cu totul la porunca împărătească, acela să fie pedepsit cu
moartea.
Deci, tiranul Firm, chemînd pe ostașii săi, îi întreba pe cîte
unul, cum crede fiecare din ei; și dacă afla pe cineva că este de credință creștină,
pe acela, amăgindu-l cu îmbunări și îngrozindu-l cu munci, îl silea la închinarea
idolească. Astfel, pe mulți din cei mici la suflet, slabi în credință și fricoși,
i-a plecat la a sa păgînătate. Dar, cînd a chemat pe sutașul Acachie, acela
cu mare glas a strigat: "Eu m-am născut între creștini; deci, creștin sînt și
creștin voiesc să rămîn. Martor îmi este mie Domnul meu Iisus Hristos, că nu
numai de la tatăl și de la maica mea sînt creștin, ci și de la moși și strămoși".
Deci, îl sfătuia Firm cu multe feluri de înșelări și de ispite spre al său gînd,
dar nu o dată, ci de mai multe ori chemîndu-l, uneori îl îmbuna, alteori îl
îngrozea, pentru ca să se supună poruncii împărătești.
Apoi, văzîndu-l neînduplecat, l-a pus în lanț și l-a trimis
la voievodul Vivian. Voievodul, șezînd la judecată și pe mărturisitorii lui
Hristos întrebîndu-i, Antonin Comentarisie i-a spus, zicînd: "Firm, tribunul
cetei Martesiei, a trimis aseară legat la a ta stăpînire pe sutașul său, deoarece
nu se supune poruncii nebiruitului nostru împărat, ci urmează credinței creștine".
Și îndată a pus de față pe cel legat înaintea judecății voievodului; iar voievodul,
căutînd spre dînsul, a zis: "Cum îți este numele?" Răspuns-a cel legat: "Numele
cel mai dorit mie și la tot neamul meu, este nume de creștin, care de la Hristos
este, iar după obiceiul omenesc, numele meu este Acachie". Zis-a voievodul:
"După nume îți este și obiceiul tău, pentru că rău ești, nesupunîndu-te poruncii
împărătești". Zis-a Sfîntul: "Cu meșteșugire vorbești către mine, o, voievodule,
și nu îmi tîlcuiești bine numele meu; pentru că Acachie va să zică - fără de
răutate - și bine și cu dreptate sînt numit cu acel nume, că nu voiesc să fiu
părtaș răutății diavolului".
Zis-a voievodul: "De unde limbuțești tu cu niște cuvinte fără
de socoteală ca acestea înaintea noastră?" Răspuns-a Sfîntul: "Eu sînt cu neamul
din Capadocia, din care mulți au fost mucenici ai lui Hristos mai înainte de
mine și pe al căror dar dăruit de Dumnezeu l-am văzut cu ochii după sfîrșitul
lor, pentru că din morminte și moaștele lor izvorăsc tămăduiri de boli. Am voit
să fiu următor acelora mai bine, decît să mă supun legilor voastre celor nedrepte,
care degrabă vor pieri împreună cu voi". Zis-a voievodul: "Să nu socotești că
te voi da la munci mici, pentru că singură limbuția ta cea cu mîndrie și deșartă
grăire are trebuință de mari pedepse, pe care, ca să nu le pătimești, leapădă-ți
gîndurile tale cele nesupuse și, ascultînd împărăteștile porunci, închină-te
zeilor, cu a căror voie împărații împărățesc și biruitorii dănțuiesc. Deci,
rușinează-te de noi, cei ce ședem la această judecată și să nu te socotești
pe tine a fi mai înțelept decît noi toți, nici să nădăjduiești în zadar spre
Omul Care se numește Hristos și despre Care aud că L-au muncit după lege și
L-au osîndit la moarte".
Răspuns-a Sfîntul: "Te rătăcești, o, judecătorule că, grăind
acestea, rău greșești, fiind orbit de sataniceștile amăgiri. Pentru că, nu cu
voia acelora pe care tu îi numești zei împărățesc împărații și se fac biruitori,
ci acestea se săvîrșesc cu rînduiala și cu voia bunului nostru Dumnezeu. Iar
dacă zici că nădăjduiesc spre un Om care a fost muncit și osîndit la moarte,
aceasta să o știi că Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, venind
pe pămînt pentru a noastră mîntuire, S-a făcut om; și, fiind Dumnezeu adevărat,
a luat asupra Sa firea noastră cu oarecare minunat și negrăit chip, lucru pe
care tu nu-l înțelegi și nici nu poți să-l auzi, dacă nu vei voi mai întîi să
fii creștin; pentru că Hristos, fiind din fire precum am zis, Dumnezeu adevărat
și Cuvînt al Tatălui nedespărțit de Dînsul, dar totdeauna de o ființă cu Dînsul
și împreună mai înainte din veci, întru a Sa vreme, întru care El a voit, a
săvîrșit lucrul mîntuirii noastre și ne-a izbăvit din robia vrăjmașului, care
din început pizmuia asupra noastră".
La acestea a răspuns voievodul: "Dacă împărații sînt potrivnici
Hristosului tău, apoi pentru ce El nu-i pedepsește pe dînșii, fiind Dumnezeu
Atotputernic precum zici tu?" Răspuns-a Sfîntul: "După acestea poți să cunoști
milostivirea și puterea Lui că, necinstindu-se de voi, nu vă pedepsește îndată,
ci îndelung rabdă, așteptînd ca voi, elinii, cei ce nu aduceți cinstea cea cuviincioasă
lui Dumnezeu, ci diavolilor, să vă pocăiți și să încetați de la un lucru rău
ca acesta. Însă și pentru aceea îndelung rabdă, nepierzîndu-vă pe voi îndată,
ca robii Lui cei aleși și iubiți, să fie iertați în lume și să-și săvîrșească
nevoința lor cea bună. Pentru că, de v-ar fi pierdut pe voi îndată Hristos Dumnezeul
nostru, apoi și voi ați fi pierit în veci și robii Lui n-ar fi fost arătați;
și așa puterea darului ar fi fost în deșert. Cum ar fi putut Stăpînul nostru
să Se preamărească cu slăvire, de n-ar fi fost îndelung răbdător spre pedepsirea
păcatelor voastre? Iar acum vă lasă să fiți voi fără de pedeapsă, ca unii ce
asupriți a Lui îndelungată răbdare și vă abateți mai mult întru păgînătate de
la Dînsul, vă mîniați asupra noastră cu nedreptate și vă gătiți mai mare pierzare
vouă de nu vă veți pocăi, afundîndu-vă într-însa cu fărădelegile voastre. Și
noi, cei ce știm stăpînirea Lui, răbdăm pentru El cu vitejie, ca să dobîndim
de la El viața veșnică; iar slava Lui va fi mai arătată spre acei oameni, care
cunoscîndu-și rătăcirea, se vor pocăi și își vor îndrepta viața lor".
Minunîndu-se de un răspuns ca acesta cu bună înțelegere al mucenicului,
Vivian voievodul l-a întrebat pe el, zicînd: "Oare ai învățat carte, de răspunzi
așa de bine? Pentru că văd că ai grăit cu bună înțelegere adeverind că viața
omenească este într-a lui Dumnezeu stăpînire, rînduială și îndelungată răbdare".
Răspuns-a Sfîntul: "Poți să cunoști din aceasta, puterea și darul lui Dumnezeu,
Cel ce pe toate le stăpînește, că eu, neînvățînd înțelepciunea cărții, fără
numai puțin pentru citirea rugăciunilor, așa îți răspund ție; pentru că Dumnezeu
grăiește prin gura robilor Săi, de care lucru - voi fiind înțelepți -, vă minunați
și ne lăudați pe noi. Că din început, cînd a voit Domnul nostru Iisus Hristos
să arate împărăția Sa cea duhovnicească la toată lumea, la propovăduirea aceea,
n-a ales oameni de bun neam, bogați, filosofi preaînțelepți și cititori iscusiți,
ci pescari și vameși simpli și neînvățați. Aceasta a făcut, ca puterea Lui cea
neajunsă și înțelepciunea Lui, care pe toată mintea o covîrșește, să fie cunoscută
întru aceia pe care nevăzut i-a învățat și înțelepțit Duhul Sfînt.
După aceasta a zis voievodul: "Lăsîndu-ți acea netrebnică multă
vorbire la aceasta să-mi răspunzi: Știi porunca cea împărătească, care vă poruncește
vouă creștinilor ca, ori să jertfiți zeilor, ori să vă supuneți muncilor? Deci,
spune-mi mie, te vei supune poruncilor împărătești și vei jertfi zeilor, sau
te lepezi cu totul?" Răspuns-a Sfîntul: "Eu, adeseori fiind întrebat și de tribunul
Firm, am mărturisit că sînt creștin, și ceea ce am grăit către acela, aceasta
o grăiesc și către tine acum: Creștin sînt și nu voi jertfi necuraților diavoli!"
Zis-a voievodul: "Cruță-ți tinerețile tale, fiindcă te văd pe tine că nu ai
mai mult de douăzeci și cinci de ani și, încă cinstindu-ți vrednicia de sutaș,
n-am voit ca îndată să te muncesc pe tine; dar, de vei petrece mai mult întru
această nebunie a ta, mă vei sili pe mine ca, fără voia mea, să te dau la munci
cumplite". Răspuns-a Sfîntul: "Nu este aceasta nebunie, ci bună cunoștință și
lucru plăcut lui Dumnezeu; că nu las eu pe Unul adevăratul Dumnezeu, Ziditorul
meu, cu a Cărui milostivire sînt păzit pînă acum".
Zis-a voievodul: "Cum zici tu că unul este Dumnezeu, cînd nu
de mult ai mărturisit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeul vostru are
Fiu asemenea cu Sine, apoi adevărat este de trebuință, ca pe doi dumnezei să
mărturisești, pe Unul Dumnezeu Tatăl și pe altul Dumnezeu Fiul! Și de sînt doi
dumnezei, apoi pentru ce acum mărturisești numai un singur Dumnezeu? Iată, văd
lămurit, că tu minți și singur te încurci însuți prin cuvinte nepotrivite!"
La acestea a răspuns Sfîntul Acachie "Cred și mă nădăjduiesc
spre Domnul meu Iisus Hristos, Cel ce S-a răstignit în zilele lui Ponțiu Pilat,
că Duhul Sfînt mă va înțelepți și-mi va da mie cuvînt, ca la răspunsul tău să-ți
răspund luminat; deoarece nu este mică această întrebare a ta: pentru ce noi
numim doi dumnezei și cinstim numai unul? Deci, îți spun ție: Nu mărturisim
numai pe Tatăl și pe Fiul, ci și pe Duhul Sfînt, nedespărțit de Tatăl și de
Fiul; deci sînt fețele cele în trei numiri, dar una este dumnezeirea și puterea.
Și zicem că Unul este Dumnezeu, Care are Cuvînt și Duh Sfînt; că nu se cade
ca să fie Dumnezeu fără Cuvînt și fără Duh de viață. Și îți voi mai spune și
asemănarea, pe cît voi putea, fiind neînvățat: "Împăratul, pe care tu îl numești
stăpîn, iar eu îl numesc om, se numește Maximian și fiul lui se numește Maxențiu.
Deci, doi sînt, dar firea lor cea omenească este una și împărăția lor nedespărțită;
deci, se cinstește fiul pentru tatăl, iar tatăl pentru fiul se slăvește. De
asemenea, se cade a socoti și pentru Dumnezeu. Căci, de vreme ce dumnezeiasca
ființă a Tatălui, a Cuvîntului și a Sfîntului Duh este una și aceeași neschimbată;
unul este cu adevărat Dumnezeu cel cinstit de noi".
Zis-a voievodul: "Nu odată te-am sfătuit pe tine, ca să te întorci
la lucrul ce-ți este pus înainte; iar tu te sîrguiești, prin aceste cuvinte
ale tale nefolositoare, să mă depărtezi pe mine de la lucrul ce este de față.
Una îți poruncesc: să aduci jertfe zeilor celor părintești, prin care toate
se alcătuiesc; iar de nu vei voi, apoi nu te voi răbda mai mult pe tine". Răspuns-a
Sfîntul: "Să nu nădăjduiești că mă vei înfricoșa pe mine cu îngrozirea, căci
iată ai gata trupul meu spre primirea rănilor; deci, muncește-l precum voiești.
Iar mintea și voința duhului meu, nici tu, nici împăratul tău, nici diavolii
tăi, cărora te închini, nu vor putea niciodată să o întoarcă și să o înduplece
la păcat".
Atunci voievodul, mîniindu-se, a poruncit să lege pe Sfîntul
Acachie gol, de patru stîlpi, și să-l întindă în patru părți și să-l bată șase
ostași, fără milă, cu vine de bou; mai întîi pe spate, apoi să-l întoarcă pe
pîntece, să vadă, îi va ajuta Dumnezeul lui. Mucenicul, fiind mult bătut - schimbîndu-se
ostașii care-l băteau - și, roșindu-se pămîntul cu sîngele lui, nimic alta nu
grăia pătimitorul, fără numai acestea: "Hristoase, Mîntuitorul meu, ajută smeritului
robului Tău! Doamne, Dumnezeul meu, nu mă lăsa pe mine!"
Voievodul, văzînd pe mucenic cu totul rănit și sîngerat, a zis
către dînsul: "Vei jertfi acum zeilor?" Răspuns-a Sfîntul: "Nu voi jertfi diavolilor,
pentru că am pe Domnul meu Iisus Hristos, Cel ce îmi ajută mie, și acum sînt
mai tare în muncă de cum eram mai înainte; căci pînă acum așteptarea muncilor
îmi tulbura gîndurile mele; iar după ce am început a le pătimi pe acestea, m-am
întărit cu ajutorul lui Hristos și m-am făcut mai viteaz și mai întărit spre
toate muncile cele multe și grele, nădăjduind fără de îndoială spre Dumnezeul
meu. Să știi că, pe cît mă muncești mai mult, pe atît îmi faci mie folos; și,
pe cît mă rănești pe mine mai cumplit, pe atîta îmi mijlocești mai mare dar
de la Dumnezeul meu".
Deci, voievodul umplîndu-se de mînie, a poruncit să-l bată cu
niște plăci de plumb peste obraz. Voievodul, văzînd stricîndu-se fața cea frumoasă
a Sfîntului, a zis către el: "Jerfește zeilor, ca să te izbăvești din cele mai
grele munci ce vor să se aducă ție". Răspuns-a Sfîntul: "Pentru atîta nu mă
îngrijesc de muncile cele ce vor să se aducă asupra mea, pe cît nu m-am îngrijit
de cele trecute". Zis-a voievodul: "Cum tu, ostaș fiind și necărturar, răspunzi
la judecată cu vorbe frumoase?" Răspuns-a mucenicul: "Duhul Sfînt dăruiește
robilor Săi a grăi cu libertate și a răbda. Căci a zis Mîntuitorul nostru către
ucenicii Săi: Cînd vă veți duce la domni și împărați, să nu vă îngrijiți,
cum și ce veți grăi; căci se va da vouă în acel ceas, gură și înțelepciune,
și nu voi veți grăi, ci Duhul Tatălui vostru este Care grăiește întru voi.
Zis-a Antonin Comentarisie: "Și ce folos îți este ție, ticălosule, de vorba
ta cea multă, petrecînd întru împotrivire și primind răni? Iar după ce alte
munci mai cumplite vor pune pe tine, atunci, nevoind, vei face voia împăra-tului".
Răspuns-a lui Sfîntul: "Du-te de la mine și te sfătuiește pe tine singur. Că,
de vreme ce nu m-am îngrijit de îngrozirea voievodului și de bătăile ce mi-a
dat, apoi oare pe tine te voi asculta?" Atunci voievodul a poruncit să arunce
pe mucenic în temnița din Pirint, cetatea Traciei, în care Sfîntul a petrecut
șapte zile.
Sfîntul Acachie a șezut în temniță, veselindu-se întru Domnul
său că s-a învrednicit să pătimească pentru El unele ca acelea. În acea vreme
i-a venit voievodului Vivian o scrisoare de la Flachin, ighemonul Traciei, prin
care îi poruncea să meargă la Bizanț, să-l întîmpine pe el acolo și să aducă
împreună cu dînsul și pe cei ce îi are legați. Deci, voievodul s-a dus acolo
și a adus cu dînsul și pe Sfîntul Mucenic Acachie cu alți închiși, care erau
legați pentru niște pricini oarecare. El, slăbind pe cale, de bătăi, de fiarele
cele grele, de foame și de sete, de călătoria cea lungă și grabnică, și ostașii
cei ce-l duceau fiind nemilostivi, îl împingeau și-l duceau, silindu-l cu batjocură
ca să alerge mai iute. Astfel fiind sfîntul, nu mai aștepta viața sa, ci vedea
că degrabă are să se sfîrșească. El se ruga de cei ce-l duceau, ca să se odihnească
puțin și să-i dea voie să se roage lui Dumnezeu, dar ostașii nu i-au îngăduit.
După ce a stat undeva să se odihnească, a ridicat Sfîntul ochii
spre cer, începînd a se ruga, astfel: "Slavă Ție, Dumnezeule, Cel ce arăți milostivire
din îndurarea Ta, celor ce iubesc numele Tău cel sfînt! Slavă Ție Celui ce m-ai
chemat pe mine păcătosul la această nevoință! Slavă Ție, Doamne al meu, Iisuse
Hristoase, Cel ce știi neputința sufletului nostru și mi-ai dăruit răbdare a
suferi cu tărie muncile! Văzîndu-mă acum pe mine, Stăpîne, cuprins de multe
rele, încît, precum mi se pare, sufletul singur vrea să se dezlege din legăturile
trupești; trimite pe îngerul Tău cel sfînt, ca să-mi ajute în strîmtorările
acestea și să mă tămăduiască. Sau binevoiește ca, în orice chip, să poruncească
muncitorul să mă sfîrșească cu moarte și așa mai degrabă să vin la Tine, Dumnezeul
meu!"
Așa rugîndu-se Sfîntul către Dumnezeu, văzduhul s-a înnorat
și a venit un glas spre dînsul din nor, zicîndu-i: "Îmbărbătează-te, Acachie,
și te întărește". Acest glas l-au auzit toți cei ce erau acolo, și ostașii și
cei legați se mirau, zicînd: "Oare și norii vorbesc ca oamenii? Cînd a mai auzit
cineva acestea, ce le auzim noi acum?" Mulți din cei legați, auzind acel glas,
au crezut în Fiul lui Dumnezeu și, căzînd la picioarele mucenicului, îl rugau
să-i învețe pe dînșii din credința creștinească.
Iar Sfîntul Mucenic Acachie, mergînd împreună cu ei, le zicea:
"Eu nu m-am îndeletnicit în cărți, ci în ostășie; însă sînt crescut în casă
preoțească și sînt de neam preoțesc. Mi-am adus aminte de cele ce auzeam de
la preoți, cum că Dumnezeu, vrînd să dea mîntuire omului celui căzut din Rai
și să-l elibereze din iad, a trimis în această lume pe Fiul Său, Cuvîntul Cel
împreună veșnic. Deci, venind Fiul lui Dumnezeu, a luat trup din Preasfînta
Curată Fecioară Maria, făcîndu-Se în chip de om; a răbdat Crucea de voie, ca
să îndrepteze păcatul neascultării lui Adam prin lemnul Crucii și să-i dăruiască
iertare omului celui osîndit, plătind singur pentru noi datoria, prin pătimirea
Sa cea de bunăvoie. Pironindu-se pe Cruce, a rupt zapisul ce era asupra noastră
și a dezlegat păcatul; cu moartea sa a călcat moartea, iadul a prădat și toată
stăpînirea și puterea diavolului a rușinat-o, făcînd-o neputincioasă. După ce
a izgonit toată tabăra diavolească, a sfărîmat porțile de aramă și a frînt zăvoarele
cele de fier, s-a sculat din morți a treia zi și a dăruit mîntuire neamului
omenesc, ca să învieze toți și să viețuiască în toți vecii, cei ce vor să fie
nesfîrșiți, pentru că în această lume văzută petrece puțină vreme și nimic nu
este".
Auzind cei legați acestea și alte cuvinte ale mucenicului, cu
osîrdie s-au întors la credința creștinească. Venind ei noaptea pe cale, după
ce au mers la un sat ce era aproape, cei legați au văzut la miezul nopții niște
tineri îmbrăcați în haine luminoase. Acei tineri erau sfinții îngeri, ca și
cum ar fi fost de rînduială ostășească și vorbeau cu Sfîntul Acachie. Cei ce
îi vedeau, socoteau că tovarășii și prietenii lui Acachie au venit noaptea,
de frica muncitorului, ca să-l cerceteze. După ce s-a făcut ziuă, au plecat
în cale și, mergînd în ziua aceea cu sîrguință, au ajuns noaptea în cetatea
Bizanțului și i-au închis pe toți într-o casă. Cei legați au văzut iarăși la
miezul nopții niște tineri ca aceia din noaptea trecută vorbind cu Sfîntul Acachie.
Ei vedeau pe acei tineri luminoși care se arătaseră, cum spălau cu apă caldă
rănile mucenicului și le sărutau.
Privind aceasta ziceau între ei: "Cu adevărat aceasta este vedenie
dumnezeiască, pentru că sfinți îngeri în noaptea trecută au întîmpinat pe mucenicul
lui Hristos, iar nu oameni. Și acum au aceeași grijă de dînsul". A doua zi,
ducîndu-i pe toți în temniță, voievodul a poruncit păzitorului temniței, ca
pe Mucenicul Acachie să-l închidă singur în temnița cea mai dinăuntru, legat
cu lanțuri de fier și ferecat în obezi și pe nimeni să nu lase la dînsul, nici
să-i dea mîncare și băutură ca, strîmtorîndu-se de foame, de sete și de greutatea
legăturilor să slăbească și să se supună mai cu înlesnire la voia lor; iar pe
ceilalți legați a poruncit să-i închidă în temnița cea mai dinafară.
După ce a sosit noaptea, cei legați s-au învrednicit iarăși
de o vedenie minunată; pentru că au văzut strălucind o lumină în temnița cea
mai dinăuntru. Uitîndu-se printr-o ferestruică, au văzut niște bărbați purtători
de lumină, care, dezlegînd pe Sfîntul mucenic din legături, îi tămăduiau rănile
și îi puneau dinainte hrană minunată, albă ca zăpada, dîndu-i și băutură. Văzînd
ei aceasta în toate nopțile, au chemat păzitorul acelei temnițe și i-au spus
acea vedenie; iar el, privind prin ferestruică, a văzut cu ochii săi aceea lumină
și, deodată, deschizînd ușile temniței, a intrat înăuntru. Dar n-a văzut și
n-a aflat pe nimeni, decît numai pe mucenic singur stînd în legături; și s-a
mirat și s-a înspăimîntat păzitorul temniței.
După ce au trecut șapte zile de la ducerea lor în Bizanț, voievodul,
șezînd la judecată, a pus de față pe Sfîntul Mucenic Acachie și, văzîndu-l sănătos
cu trupul și luminat la față, s-a mirat; pentru că aștepta să-l vadă foarte
slăbit de răni, legături, foame, sete și de osteneala drumului. Și s-a mîniat
voievodul asupra ostașilor, părîndu-i-se că aceia i-au dat odihnă, și a zis
către dînșii cu mînie: "Nu v-am poruncit eu vouă, ca pe acest om să-l închideți
în temnița cea mai dinăuntru, cu obezi să-l ferecați, cu fiare grele să-l legați
peste tot trupul și să nu-i dați hrană și băutură nicidecum? Iar voi l-ați lăsat
liber, ca să se odihnească și să se tămăduiască de răni și, iată, acum îl văd
sănătos și mai frumos decît cum era mai întîi". Iar Antonin Comentarisie a zis:
"Așa mă jur pe puterea ta, o, stăpîne, că toate s-au făcut după poruncile tale.
Deoarece de la Pirint pînă la această cetate a fost adus cu nevoie, legat cu
fiare grele, pe care, dacă voiești poți singur a le cumpăni, cît sînt de grele,
a fost închis în cea mai strîmtă temniță și nimeni de aici nu i-a dat ceva de
trebuință; întreabă pe păzitorul temniței și te vei înștiința, dacă nu au fost
așa toate, precum ai poruncit".
Îndată, voievodul a poruncit ca să cheme pe păzitorul temniței,
căruia i-a zis cu glas groaznic: "Ticălosule, pentru ce n-ai făcut precum ți
s-a poruncit și ai lăsat pe legatul acesta de s-a hrănit și s-a tămăduit în
odihnă; iată, acum stă de față tare cu trupul, ca și cum ar fi venit la război
și la luptă?" Iar Sfîntul Acachie a zis: "Tăria și puterea îmi sînt date din
cer, de la Iisus Hristos, dătătorul de nevoință, Care m-a tămăduit pe mine de
răni și m-a făcut sănătos". Voievodul a zis cu mînie către cei ce stăteau de
față: "Loviți-l peste gură și sfărîmați-i dinții, ca să nu răspundă neîntrebat".
Și slujitorii au bătut pe mucenic; iar voievodul iarăși a zis către păzitorul
temniței: "Ce răspunzi tu, ticălosule?"
Păzitorul a răspuns: "Mă jur pe puterea ta, că toate cîte mi-ai
poruncit le-am făcut, încă și mai multe răutăți i-am adăugat lui, dar alții
au fost tămăduitorii și hrănitorii lui, precum știu toți cei ce sînt ținuți
în temniță; întreabă pe aceia și dacă vei auzi într-altfel, iată, capul meu
este înaintea ta, fă ce vei voi. Am văzut niște ostași îmbrăcați luminos, dintre
care unii îl dezlegau pe acesta din legături, alții, ștergîndu-i rănile, i le
tămăduiau; iar alții îi puneau dinainte hrană și băutură și vorbeau cu el prietenește.
Toți acești legați, care au fost aduși cu el de la Pirint, mi-au spus, că i-au
văzut adeseori pe cale, apoi chiar aici în temniță. Dar eu, necrezînd cuvintelor
lor, am voit să văd singur aceea și am văzut cu ochii mei, precum mi-au spus
ei; iar după ce am deschis ușa fără de veste, am intrat la el în temnița cea
dinăuntru, vrînd să întreb cine și de unde sînt și cum au intrat prin ușile
încuiate; dar nu am găsit pe nimeni, decît numai pe cel legat, fiind în obezi
și în lanțuri și rugîndu-se către Dumnezeul său sau uneori dormind". Voievodul
a zis păzitorului: "Tu, ticălosule, luînd aur de la rudeniile lui Acachie, ai
lăsat pe aceia la el cu bucate, cu băutură și cu doctorii".
Și îndată a poruncit să bată tare pe păzitor cu vergi de plumb;
iar păzitorul, fiind bătut striga, zicînd: "Te rog, o, stăpîne, cercetează mai
întîi cu dinadinsul și te înștiințează, dacă nu va fi așa, precum îți spun,
și atunci să mă ucizi". Zis-a voievodul: "Spune că omul acesta este fermecător
și vrăjitor". Răspuns-a păzitorul: "Ceea ce știu, aceea îți spun, eu nu știu
dacă el este vrăjitor sau nu". Și astfel, nevinovatul păzitor a pătimit o bătaie
cumplită ca aceea, pentru mucenicul lui Hristos, care se numea Cakie. Deci,
Sfîntul Mucenic Acachie, văzînd aceea, rîdea de nebunia voievodului, deși avea
sfărîmată gura și obrazul, și, văzîndu-l voievodul, s-a aprins cu mai multă
mînie și a zis către mucenic: "Au tu ai venit să rîzi de noi, nădăjduindu-te
spre ale tale vrăji?" Sfîntul a răspuns: "Nu rîd eu și nu mă bucur de pierzarea
voastră, dar mai ales mă doare inima de veșnica voastră osîndire, de care voi
singuri vă rîdeți și vă batjocoriți viața voastră că, lăsînd pe Dumnezeul cerului,
al pămîntului și al mării, pe Făcătorul tuturor, vă închinați pietrei și lemnului
celui neînsuflețit".
Atunci voievodul a poruncit la zece ostași să-l bată cu bețe
de stejar pe spate și pe pîntece; iar mucenicul se ruga lui Dumnezeu, zicînd:
"Doamne, Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!" Și a venit glas de sus, întărindu-l,
și îndată cei ce-l băteau au înțepenit și nu puteau mai mult să ridice mîinile
lor asupra mucenicului. Voievodul, nepricepînd ce să-i mai facă, s-a gîndit
să trimită pe mucenic la ighemon, care atunci venise iarăși acolo în Bizanț
și i-a scris o scrisoare astfel: "Minunatului și marelui judecător Flachin,
ighemonul Traciei, voievodul Vivian, îi zice: bucură-te! Pe Acachie, apărătorul
necuratei credințe creștinești, pe care l-a trimis la mine de mai mult de douăzeci
de zile Firm, tribunul oștilor Martesiei și care nu voia să se supună poruncilor
împărătești, l-am muncit după legea judecății și n-am putut deloc să-l înduplecăm
spre împlinirea voii împărătești; dar, de vreme ce stăpînirea ta mai bine poți
să-l pedepsești și să-l înfricoșezi, de aceea îți trimit pe acest om la a ta
mai mare judecată, cu faptele cele scrise despre el, de Comentarisie".
Ighemonul, pentru că avea femeie creștină care îl îndemna în
taină cu rugăminte și cu jurăminte ca, pe creștinii cei aduși la el la judecată,
să nu-i muncească mult, ci degrabă să-i dea morții, luînd scrisoarea voievodului,
a poruncit să pună pe mucenic în temniță, însă fără de legături și fără de pază
mare. După cinci zile, ighemonul, punînd înainte pe mucenic la judecată și poruncind
a citi faptele cele despre el trimise de voievod, s-a mirat de cruzimea aceluia
și de tăria mucenicului, ocărînd pe Vivian pentru aceea; căci pe un om ce era
ostaș cu dregătoria, l-a muncit atît de lung și atît de cumplit, neomorîndu-l
îndată prin tăiere cu sabia. Deci, văzînd că nu este deloc cu putință să plece
spre idoli pe mucenicul lui Hristos, a poruncit să-i taie capul cu sabia, afară
din cetatea Bizanțului.
Pe cînd ei duceau pe mucenic spre tăiere, el striga către Dumnezeu,
zicînd: "Cu cît de multe limbi aș fi voit a Te lăuda pe Tine, Hristoase, Dătătorule
de viață, Fiul lui Dumnezeu, Care îmi ești atît de bun și milostiv mie, păcătosului,
învrednicindu-mă în partea sfinților mucenici".
Ajungînd la locul cel de tăiere și cerînd vreme spre rugăciune,
și-a plecat genunchii și se ruga astfel: "Slavă Ție, Dumnezeule, laudă se cuvine
măririi Tale cea nemăsurată, că astfel Te-ai preamărit întru noi cei însărcinați
cu păcatele; pentru că, pe cît ne arăți mai multe faceri de bine și pe cît mai
mult ne ierți păcatele noastre, pe atît strălucește mai luminat și se preamărește
slava milostivirii Tale. Fie binecuvîntat numele slavei Tale, Dumnezeule, căci
pe mine, care sînt nevrednic facerilor Tale de bine, m-ai învrednicit de atîta
cinste, ca să mă numesc mucenic al lui Hristos, și această cinste mi-ai dăruit-o
mie, nu pentru oarecare lucruri al mele, ci din însăși bunătatea și iubirea
Ta de oameni cea negrăită. Deci, Te binecuvintez pe Tine, Doamne Dumnezeule,
Sfîntul lui Israel, împreună cu Unul Născut Fiul Tău și cu Sfîntul Duh; căci
a Ta este slava și cinstea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin".
Acestea zicîndu-le, și-a plecat sub sabie capul său și i l-au
tăiat. Astfel și-a săvîrșit pătimirea sa cea pentru Hristos, Sfîntul Mucenic
Acachie; iar trupul lui cel sfînt l-au îngropat niște oameni cucernici cu cinste,
în locul care se numea Stavrion. Acestea au fost pe timpul împărăției lui Maximian,
iar peste noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava
și stăpînirea în vecii vecilor. Amin.