Se cuvine a ști că tatăl cuvîntătorului de Dumnezeu era Zevedeu,
iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Născătoarei de Dumnezeu.
Pentru că Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda și pe Iosif,
și trei fiice: pe Estir, pe Marta și pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu
și maică a lui Ioan cuvîntătorul de Dumnezeu. Deci, Mîntuitorul, era unchi lui
Ioan, pentru că era frate al Salomeei, fiica lui Iosif. Se cuvine să știm că,
în vremea în care a fost vîndut Domnul nostru iudeilor și a fost răstignit,
au fugit toți. Dar Ioan, ca un iubit, a fost de față la vînzarea și la răstignirea
Lui și a venit la mormînt cu Petru.
Apoi a luat pe Născătoarea de Dumnezeu întru ale sale. De aceea
se zice că a avut trei maici pe pămînt: întîi pe Salomi, dintru care s-a născut;
a doua, tunetul, că s-a numit "fiul tunetului"; și a treia pe Preasfînta Născătoarea
de Dumnezeu, precum a zis Domnul: Iată Maica ta! Și a îngrijit-o Ioan
pînă la adormirea ei. Apoi a venit la Efes și a dărîmat prin rugăciunea sa capiștea
Artemidei și a mîntuit din rătăcire patru sute de mii de bărbați și femei ce
slujeau Artemidei și i-a adus la lumină. Iar muntele pe care se află biserica
cuvîntătorului de Dumnezeu se numește Livaton, unde, spre apus, zace Sfîntul
Timotei. Iar Maria Magdalena și cei șapte tineri din Efes sînt în muntele din
apropiere, ce se cheamă Hileon. Iar Sfînta Ermiona, fiica lui Filip, unul din
cei șapte diaconi, din cele patru proorocițe fiice ale lui, zace aproape în
acel munte; și Audact, mucenicul, și fiica sa, Calistena, și alți mucenici ce
au fost episcopi: Ariston, Tiranos, Aristovul și Pavel cetățeanul pustiului.
Și se face prăznuirea Sfîntului Ioan, în cinstita sa apostolească biserică,
ce este la locul ce se numește Evdomon.
Cinstita mutare a Sfîntului Apostol și Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul
de Dumnezeu, cel ce s-a rezemat pe pieptul Mîntuitorului, a iubitorului de feciorie
și ucenicul iubit al lui Hristos, se prăznuiește în 26 ale lunii septembrie,
unde s-a scris pe larg viața lui cea sfîntă. În această zi, însă, se cinstește
numai pomenirea prafului tămăduitor, care ca minune iese în fiecare an din mormîntul
lui, în ziua a opta a lunii mai și pe care creștinii cei de acolo îl numesc
mană. Pentru că Sfîntul Ioan, trăind mai mult de o sută de ani și ostenindu-se
în bunăvestirea lui Hristos, a ieșit împreună cu șapte ucenici ai săi din cetatea
Efesului și le-a poruncit să-i sape un mormînt în chipul Crucii și într-însul
- precum scrie în viața lui - să fie îngropat de viu. Auzind frații cei din
cetate de aceasta, au mers și au săpat mormîntul lui și n-au aflat trupul Apostolului
și s-au întors, plîngîndu-l mult. După aceea, mergeau adeseori la mormîntul
lui și acolo își săvîrșeau rugăciunile către Dumnezeu, chemînd în ajutor și
spre mijlocire pe Sfîntul Ioan.
După aceea a început în fiecare an, în această lună și zi, a
ieși din mormîntul lui un praf subțire făcător de minuni, pe care credincioșii
luîndu-l, tămăduiau neputințele și patimile ce erau în popor. Pentru aceea s-a
așezat într-această zi, precum și în luna lui septembrie, să-l lăudăm cu bisericești
cîntări de laude și să-l fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu, care mai mult
decît alții a fost iubit lui Dumnezeu. Cu rugăciunile aceluia să cîștigăm și
noi tămăduire de bolile noastre cele sufletești și trupești și să ne învrednicim
a fi plăcuți și iubiți lui Hristos Dumnezeul nostru.