Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie și a patriarhului
Constantinopolului, Nicolae, stăpînind în Rusia iubitorul de Hristos marele
domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici și Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului,
care după aceea s-a făcut monah, a fost năvălire a ismailitenilor contra stăpînirii
grecești de pe acea parte de mare, pentru că, începînd de la Herson, vrăjmașii
Crucii lui Hristos, au robit pămîntul creștin pînă la Antiohia și Ierusalim
și au pustiit cu foc și cu sabie toate cetățile și satele, bisericile și mănăstirile;
iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbați, femei și copii, i-au robit și toate
părțile acelea le-au luat în stăpînirea lor. Atunci și cetatea Mirelor, cea
din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaște ale arhiepiscopului lui
Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiași agareni.
Toate acestea s-au făcut însă cu voia lui Dumnezeu, pentru păcatele
noastre cu care mîniem foarte mult pe Domnul și întărîtăm pînă la amărăciune
îndelunga Lui răbdare, precum zice pentru cei păcătoși în psalmi: Amărît-au
pe Cel Preaînalt... Pentru că, Dumnezeu prea mult Se mîhnește de fărădelegile
poporului ce viețuiește fără de pocăință; atunci nu cruță nici pe sfinții Săi,
nici ascultă rugăciunile plăcuților Săi; pentru că a zis oarecînd către Sfîntul
Prooroc Ieremia: "De va sta Moise și Samuil înaintea feței Mele, rugîndu-se
pentru poporul cel ce Mă urăște, sufletul meu nu este către poporul acesta.
Surpat-am pe dînșii de la fața Mea, la moarte, la sabie, la foamete și la robie".
Cu o dreaptă mînie ca aceasta a lui Dumnezeu, pustiindu-se multe
părți grecești de la răsărit, între care a fost și Lichia, cu cetatea ce se
numește Mira; prin aceasta a voit Domnul, să se aducă cinstitele moaște ale
Sfîntului Nicolae, plăcutului Său, din cetatea cea pustiită, Mira, în cetatea
cea cu popor, care se numește Bari, și care este în Italia. Astfel, moaștele
unui luminător ca acesta al lumii, al cărui sfînt suflet petrece întru cetele
cerești cu cinstea cea vrednică, n-a voit să fie pe pămînt cu cinstire sub obroc.
Și ca izvorul cel pururea curgător al minunilor celor de tămăduiri să nu fie
lipsit de cei ce scot dintr-însul; iar pe de altă parte, ca și Apusul, să nu
se lipsească de facerile de bine ale lui Dumnezeu, care se dau prin mijlocirile
marelui arhiereu.
Aducerea acestor sfinte moaște s-a făcut într-acest fel: "Unui
preot care locuia în cetatea Bari, om drept, cinstit și cucernic, i s-a arătat
înainte Sfîntul Nicolae, zicîndu-i: "Mergi și spune poporului acestuia și la
tot soborul bisericesc ca, ducîndu-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo
moaștele mele și, aducîndu-le aici, să le pună în această cetate a Varului,
pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; așa voind Domnul Dumnezeul meu".
Preotul, sculîndu-se după vedenia aceasta, a mers în biserică
și a spus clerului bisericii și la tot poporul arătarea Sfîntului Nicolae, ce
o văzuse în acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat mult, zicînd:
"Astăzi a preamărit Domnul mila Sa, spre poporul Său și spre cetatea noastră".
Deci, degrabă au rînduit trei corăbii și au ales niște oameni vestiți și temători
de Dumnezeu, dîndu-le lor din sfințita rînduială cîteva fețe cinstite, ca să
meargă pentru aducerea sfintelor moaște ale marelui Arhiereu Nicolae. Deci,
socotind ei lucrul călătoriei lor, au gîndit, ca nu în loc de cîștigarea cea
dorită a moaștelor celor făcătoare de minuni, să li se întîmple lor ceva împotrivă.
Deci, luînd asemănare neguțătorească, ca și cum ar face ei o neguțătorie și
ca să nu le împiedice calea mării oarecare popoare, au umplut corăbiile lor
cu grîu și au plecat, făcîndu-se că merg la neguțătorie. Astfel, călătorind
cu bună sporire, au ajuns mai întîi la Antichia unde, vînzîndu-și grîul după
obiceiul neguțătoresc, au cumpărat alte lucruri.
Apoi, auzind de la alți negustori venețieni, care veniseră mai
înainte din alte părți, cum că și ei au de gînd să meargă la Lichia, în cetatea
Mirei, pentru moaștele Sfîntului Nicolae, varenii s-au sîrguit, ca să-i întreacă
pe dînșii. Deci, mai degrabă călătorind și mai iute înotînd, fiindcă Dumnezeu
purtase de grijă spre ajutorul lor, au ajuns în latura Lichiei și au stat la
malul cetății Mirelor și, întrebînd cu dinadinsul de biserica sfîntului și despre
moaștele lui, și-au luat armele, temîndu-se ca nu cumva să-i oprească pe dînșii
cineva, și au mers la biserică. Acolo, aflînd patru monahi, i-au întrebat pe
dînșii: "Unde se află moaștele Sfîntului Nicolae, că voim - ziceau dînșii -
să ne închinăm lor". Iar monahii le-au arătat lor mormîntul în biserică, întru
care, ca sub un obroc, zăceau sub pardoseală în pămînt, moaștele cele tămăduitoare
ale arhiereului lui Hristos.
Deci, varenii, dînd la o parte pardoseala bisericii și săpînd
pămîntul, au găsit racla sfîntului; iar cînd au descoperit-o, au văzut-o plină
de mir binemirositor, care izvorîse din cinstitele lui moaște. Apoi, mirul l-au
turnat în vasele lor, iar moaștele sfîntului, luîndu-le cu bucurie pe brațele
lor preoții, le-au dus la corăbiile lor și le-au pus cu cinste într-una din
ele. Luînd ei sfintele moaște, s-au dus cu dînșii și doi monahi, iar doi au
rămas la locul acela lîngă biserică. Cu o bună neguțătorie ca aceasta și cu
cîștigul cel fără de preț, varenii, depărtîndu-se de malul Mirei Lichiei în
28 de zile ale lunii lui aprilie, după o bună și fericită călătorie, au ajuns
degrabă în cetatea lor într-o Duminică, în nouă zile ale lunii lui mai, la vremea
Vecerniei.
Poporul cel din Bari, înștiințîndu-se de venirea la dînșii a
cinstitelor moaște ale marelui plăcut al lui Dumnezeu, Nicolae, îndată a ieșit
întru întîmpinarea sfintelor moaște împreună cu episcopii, cu preoții, cu monahii
și cu tot clerul bisericesc, bărbați, femei și copii, și mulțimea a tot poporul,
de la mic pînă la mare, cu făclii și cu tămîie, cîntînd și lăudînd pe Dumnezeu
și săvîrșind cîntări de rugăciune arhiereului lui Hristos. Apoi, luînd cu bucurie
și cu cinste acea neprețuită și duhovnicească vistierie, au pus-o în biserica
Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, care era lîngă mare. Și se făceau multe minuni
la moaștele cele tămăduitoare. Pentru că șchiopii și orbii, surzii și îndrăciții,
cum și cei cuprinși de tot felul de boli, primeau tămăduiri, atingîndu-se de
moaștele sfîntului. Luni de dimineață erau patruzeci și șapte de bărbați și
de femei tămăduiți; marți, douăzeci și două; miercuri, douăzeci și nouă; joi
dimineața a tămăduit pe un om surd, care fusese cinci ani într-acea neputință.
După aceasta, Sfîntul Nicolae, arhiereul lui Hristos, arătîndu-se
în vedenie unui oarecare monah plăcut lui Dumnezeu, i-a zis: "Am venit cu bunăvoia
lui Dumnezeu în această cetate, într-o Duminică, în ceasul al noulea din zi
și, într-același ceas, am dat din darul Dumnezeului, tămăduire la unsprezece
oameni". Această arătare a sfîntului, monahul acela a spus-o la toți, spre mărirea
plăcutului său. După aceea, în toate zilele, sfintele lui moaște n-au încetat
a da cu minune tămăduire și se dau pînă acum, celor ce aleargă la dînsul cu
credință. Deci, cetățenii Varului, văzînd darul cel făcător de minuni al moaștelor
Sfîntului părinte Nicolae, curgînd dintr-un izvor fără de scădere, au zidit
o biserică din piatră în numele lui, mare și frumoasă și au înfrumusețat-o cu
tot felul de podoabe scumpe.
După aceasta, au ferecat o raclă de argint cu pietre de mult
preț și au aurit-o peste tot. Iar în anul al treilea, după aducerea cinstitelor
moaște de la Mira Lichiei la Var, adunînd clerici din cetățile și țările cele
dimprejur ale arhiepiscopiei și episcopiei, au făcut cinstita mutare a sfintelor
moaște ale făcătorului de minuni Nicolae din Biserica Botezătorului, în biserica
cea nouă, zidită din piatră, întru numele lui, în aceeași zi în care mai înainte
le aduseseră în Var, de la Mira Lichiei și le-au pus cu racla cea de argint
în altar. Iar racla cea veche pe care o aduseseră de la Mira Lichiei, au pus-o
în biserică, avînd în ea oarecare sfinte moaște, pentru închinăciunea celor
ce veneau. Dintr-acea vreme s-a așezat, praznicul aducerii cinstitelor moaște
ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, să se prăznuiască în toți anii, în ziua
a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amîndouă aduceri; adică pe cea
din Mira la Var și pe cea din biserica Mergătorului Înainte, în biserica cea
nouă pe care varenii au zidit-o din piatră, în numele Sfîntului Nicolae.
Nu numai într-acea cetate a Apusului, ci și în cetățile și laturile
Rusiei, în aceeași vreme s-a luat obiceiul de a se prăznui această aducere,
cu bună credință și cu bună cucernicie din dragostea cea către Sfîntul Nicolae,
făcătorul de minuni; deoarece și Rusia cea din nou luminată atunci, s-a învrednicit
de multe minuni ale Sfîntului Nicolae. După ce au trecut cîțiva ani, după buna
voire a Sfîntului Nicolae - precum s-a arătat în vedenia unui oarecare monah
-, i-a poruncit și a pus sub Sfîntă Masă în altar, cinstitele lui moaște, care
izvorăsc totdeauna mir; precum se vede și acum acolo, că se dă spre tămăduirea
tuturor bolilor și întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este preamărit
întru sfîntul Său, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în
vecii vecilor. Amin.
Notă: - În prolog, după istoria scrisă despre aducerea cinstitelor
moaște ale arhiereului Nicolae, se adaugă și o sfătuire către dreptcredincioși,
pe care mai pe scurt, o pomenim și noi, aici, în acest fel: Să nu te minunezi,
iubite cititor, că a voit Dumnezeu de a mutat trupurile sfinților din părțile
Răsăritului la Apus, fiindcă năvăleau multe răutăți de la păgînii agareni asupra
dreptei credințe; precum asemenea să nu te minunezi, că a adus moaștele Sfîntului
Nicolae de la Mira Lichiei la Var.
Aceasta s-a făcut, nu pentru cea mai multă dreaptă credință
a apusenilor, nici pentru credința cea rea a răsăritenilor, pentru că răsăritenii,
cu darul lui Dumnezeu, petreceau fără de prihană întru buna credință a părinților
lor; iar apusenii este arătat că de la începutul anului 809, de la nașterea
lui Hristos, au scornit un lucru nou în mărturisirea credinței despre purcederea
Sfîntului Duh. Deci, Dumnezeu a trimis trupurile sfinților Săi de la Răsărit
la Apus, ca pe oarecare apostoli vii, care, sfătuiau cu facerile de minuni,
pe cei de acolo, să se întoarcă iarăși la mărturisirea credinței celei dintîi,
împreună cu răsăritenii. Pentru că minunile nu se fac pentru cei dreptcredincioși,
nici la unii ca aceștia se trimit ucenicii lui Hristos la propovăduire, ci prin
mijlocul celor blînzi, care merg ca oile prin mijlocul potrivnicilor lor.