Luînd cu nedreptate împărăția Romei, prearăul Dechie, la anul
de la Hristos 108 și, punînd ajutător la ocîrmuirea împărăției pe Valerian,
îndată a pornit prigoană mare contra creștinilor, pe care istoricii o numără
a opta. El a pornit această prigoană, cum zic unii din istorici, din pizma ce
o avea asupra lui Filip, cel mai înainte de dînsul, care iubea pe creștini și
îi cinstea; unii zic că Filip s-ar fi făcut chiar creștin. Dechie, atît s-a
îndrăcit cu luptarea contra lui Dumnezeu și atît de aspru și cumplit s-a ridicat
asupra creștinilor, încît a scris cărți și porunci nelegiuite și nedrepte către
toți ighemonii și stăpînitorii cei de sub stăpînirea lui, care erau păgîni ca
și dînsul. El le-a poruncit ca, cu mare groază, să silească pe cei drepți și
binecredincioși robi ai lui Hristos, să jertfească idolilor și să mănînce bucate
din cele spurcate cu sîngele dobitoacelor jertfite; iar cîți nu vor să se lepede
de Hristos, mai întîi să-i pedepsească și să-i bată cu felurite răni și să le
pună asupra lor nenumărate munci; iar după aceea, să-i omoare cu nemilostivire.
Deci, toți stăpînitorii și ighemonii țărilor și cetăților se sîrguiau cu toată
puterea să se arate bineplecați și supuși către împăratul, avînd păgînii multă
îndrăzneală, iar cei credincioși erau prigoniți și munciți păgînește.
Într-acea vreme, un voievod al împăratului, făcînd război cu
alte neamuri și biruindu-le, a aflat într-acele neamuri un om din cei cu capul
de cîine, care mănîncă oameni și cărora noi le zicem căpcăuni; pe acela voievodul
l-a luat rob. El era înțelept la minte din fire și cu cunoștință bună, cugetînd
dumnezeieștile cuvinte întru inima sa; și, văzînd pe păgîni pedepsind totdeauna
pe creștini cu multe feluri de munci, se mîhnea și împreună pătimea durere,
ca un milostiv ce era. Dar, fiindcă nu putea să vorbească și să mustre pe păgîni
ca un om, s-a dus de la dînșii la un loc deosebit, afară din cetate, și, căzînd
la pămînt, a făcut cu mintea rugăciunea aceasta: "Doamne, Atotțiitorule, auzi
smerenia mea și arată milostivirea Ta, spre mine nevrednicul robul Tău. Deschide
buzele mele, și dă-mi grai omenesc, ca să pot mustra pe tiranul".
Astfel rugîndu-se el, îndată s-a aflat înaintea lui un om purtător
de haine albe și a zis către dînsul: "Reprovos - că astfel se numea el mai înainte
-, s-a auzit rugăciunea ta! Scoală-te să iei darul de la Domnul". Deci, sculîndu-se,
s-a apropiat de buzele lui, omul acela purtător de haine albe și, suflîndu-i
în gură, îndată a vorbit fără de împiedicare; și, mergînd îndată în cetate și
văzînd pe creștini muncindu-se de muncitori, l-a durut inima, ca și cum însuși
ar fi pătimit munci, și a zis către păgîni aceasta: "O, povățuitori ai întunericului
și plini de fărădelegi, nu vă ajunge vouă că ați vîndut sufletele voastre satanei?
Ne siliți și pe noi, care ne temem de Dumnezeu Cel adevărat, să pierim împreună
cu voi? Eu sînt creștin și nu sufăr să mă închin zeilor celor deșerți și urîciunilor
celor netrebnice".
Sfîntul, zicînd acestea, un slujitor cu numele Vachies, care
se întîmplase aproape de dînsul, l-a lovit peste gură; iar fericitul a zis cu
blîndețe: "Sînt legat de Mîntuitorul meu Iisus Hristos și pentru aceasta nu-ți
fac ție răsplătirea cuviincioasă; iar dacă m-aș mînia, nu poate să mă biruiască
nici toată împărăția voastră cea stricată și răzvrătită".
Deci, ducîndu-se Vachios în cetatea unde era împăratul, i-a
vestit lui acestea, zicînd: "Sînt puține zile de cînd, muncind voievodul pe
creștini după dumnezeiasca ta poruncă, s-a arătat în mijlocul poporului un uriaș
înfricoșat, tînăr cu vîrsta, iar capul și căutătura sălbatică, dinții lui ies
afară din gură ca și ai porcului, capul lui este de cîine și, în scurt să zic,
atît este de grozav, încît nu pot nicidecum, să-i povestesc chipul lui. El hulește
pe zei și împărăția ta și pentru aceea l-am lovit pe el cu palma peste obraz;
dar s-a lăudat, că nu se teme de toată împărăția ta. Deci, pentru aceasta am
venit să vestesc împărăției tale; nu cumva a auzit Dumnezeul creștinilor rugăciunile
lor și l-a trimis pe dînsul spre ajutorul lor?"
Împăratul, mîniindu-se, a zis către dînsul: "Oare ai diavol
și pentru aceasta ți s-a arătat ție într-acest chip?" Așa a zis și îndată a
trimis două sute de ostași, zicînd: "Legați-l pe el și astfel să mi-l aduceți;
iar dacă se va împotrivi vouă, tăiați-l în mii de bucăți și numai capul lui
să mi-l aduceți să-l văd, de este atît de înfricoșător precum spune ticălosul
acesta". Fericitul Reprovos s-a dus la biserica creștinilor și, șezînd dinafară
la poartă, a înfipt toiagul său în pămînt și, plecîndu-și capul, s-a rugat,
zicînd: "Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule și Atotputernice, Cela ce Te porți
pe Heruvimi și ești slăvit de Serafimi și lăudat de toți sfinții Tăi, ascultă-mă
astăzi pe mine nevrednicul și poruncește ca să înfrumusețeze toiagul meu ca
al Sfîntului Tău prooroc Aaron, ca să se arate și spre mine bunătatea Ta cea
multă și să mă fac întru mărturisirea Ta mai sîrguitor, ca să Te preamăresc
pe Tine, Tată și pe Fiul și pe Sfîntul Duh, în veci. Amin."
Astfel rugîndu-se îndată, o, minune, toiagul a odrăslit! Pentru
aceea, văzînd un semn minunat ca acesta, s-a întărit mai bine și iarăși s-a
rugat, mulțumind Domnului. Deci, ostașii pe care îi trimisese Dechie să prindă
pe sfîntul, au ajuns acolo într-acel ceas cînd el se ruga afară din biserică;
și, văzîndu-l de departe, s-au înfricoșat de chipul lui, neîndrăznind să se
apropie de el. Iar unul din ei a îmbărbătat pe ceilalți, zicînd: "Ce ne înfricoșăm
de un om fără de arme?" Și, ducîndu-se aproape de el, l-a întrebat, zicînd:
"De unde ești și pentru ce plîngi fără de mîngîiere?" El a răspuns cu smerită
grăire: "Plîng pentru oamenii cei fără de pricepere, care au lăsat pe adevăratul
Dumnezeu și se închină idolilor celor neînsuflețiți". Deci, după ce au auzit
ostașii că vorbește cu blîndețe, au luat îndrăzneală și au zis către dînsul:
"Împăratul ne-a trimis să te aducem legat la el, pentru că nu te închini zeilor
celor vechi; ci te închini unui oarecare Dumnezeu nou".
Reprovos a zis către dînșii: "Dacă mă veți lăsa dezlegat, voi
merge de voia mea; iar a mă lua legat, nu puteți, că stăpînul meu, Hristos,
a dezlegat legăturile păcatelor mele și m-a eliberat de tatăl vostru, satana".
Ei au zis către dînsul: Dacă nu voiești să mergi, du-te unde vrei; iar noi vom
zice către împărat, că nu te-am aflat". Sfîntul a zis către dînșii: "Ba nu!
Vă rog numai pe voi să mă îngăduiți cîtva timp, pînă voi lua Sfîntul Botez și
atunci vom merge împreună". Iar ei au răspuns: "Cheltuiala noastră s-a sfîrșit,
și nu mai avem merinde, că te căutăm de multe zile".
Deci, sfîntul le-a zis: "Aduceți acea puțină hrană ce aveți,
ca să vedeți puterea Dumnezeului meu". Punînd ei înaintea lui bucatele ce le
aveau, sfîntul a îngenuncheat și s-a rugat, zicînd: "Doamne Dumnezeule, care
ai binecuvîntat cele cinci pîini și ai săturat popor nenumărat, auzi-mă pe mine,
robul Tău, și înmulțește pîinile acestea, ca să vadă și aceștia minunile Tale
și să creadă că Tu singur ești Dumnezeu adevărat, Care poți toate!"
Rugîndu-se el, a venit îngerul Domnului și a zis către dînsul:
"Îndrăznește, pătimitorule al lui Hristos, Hristofore, că, Acela către care
te-ai rugat, m-a trimis spre ajutorul tău, să-ți îndeplinesc toate cererile
tale". Îngerul, binecuvîntînd pîinile, le-a înmulțit. Atunci sfîntul a zis către
ostași: "Mîncați acum, fraților, cît voiți, și să cunoașteți din aceasta puterea
Dumnezeului meu, care nu numai bunătățile cele pămîntești le dăruiește celor
ce cred în Dînsul, ci și pe cele cerești, fiindcă este puternic și preabun".
Deci, ostașii, văzînd o minune ca aceasta, s-au înspăimîntat
și au strigat cu toții: "Mare este Dumnezeul creștinilor, Care mîntuiește pe
robii Săi!" Apoi, închinîndu-se sfîntului, au zis: "Credem și noi într-Unul
adevăratul Dumnezeu, Căruia I te închini, că Acela este Atotputernic și mulțumim
ție că te-ai arătat ca o făclie luminoasă nouă, celor întunecați, și ne-ai scos
pe noi din întunericul înșelăciunii, povățuindu-ne către lumina adevărului.
Deci, noi de acum sîntem cu tine și poruncește-ne nouă, ca să facem orice voiești".
Atunci sfîntul, veselindu-se, i-a învățat din destul mîntui-toarea
propovăduire a lui Dumnezeu, cît cuprinde Sfînta Evanghelie. După aceea a plecat
cu dînșii în Antichia, la Sfîntul Vavila, arhiepiscopul, și i-a povestit toată
pricina. Arhiepiscopul, mulțumind lui Dumnezeu, i-a învățat și i-a botezat pe
toți, numind pe Reprovos, Hristofor, care a sfătuit după aceea pe ostași să
meargă la împărat. Mergînd ei pe cale, îi întărea sfîntul, zicînd: "Fiilor și
frații mei iubiți, acum cunoașteți pe Dumnezeu, în care am crescut. Deci, acum
să răbdăm pentru dînsul răni și bătăi și să nu ne lepădăm de El, chiar de ne-ar
face orice fel de supărări; noi, însă să stăm bărbătește, netemîndu-ne nicidecum
de înfricoșările tiranilor, nici de muncile lor cele înfricoșătoare, pentru
că ne va ajuta nouă Stăpînul nostru Hristos, în Care am crescut. Deci, lega-ți-mă
pe mine și mă duceți la Dechie, precum v-a poruncit vouă; iar dacă vă temeți
de munci, duceți-vă unde vreți, îngrijindu-vă de mîntuirea voastră". Ei, auzind
aceasta, au lăcrimat și n-au voit să lege pe dascălul și pe povățuitorul lor
către adevărata credință. Dar, de vreme ce el a voit și a primit, ei l-au legat.
Ajungînd la palatul împărătesc și, văzînd Dechie pe sfîntul,
s-a înfricoșat atît de mult, încît puțin a lipsit de n-a căzut de pe scaun.
Atunci a zis sfîntul către el: "O, preanenorocită și stricată împărăție, dacă
te-ai temut de mine, robul lui Dumnezeu, slabule și fricosule, apoi cum vei
răbda mînia Lui în ceasul judecății, cînd te vor trage diavolii la divanul cel
înfricoșat, ca să răspunzi pentru sufletele care le-ai pierdut?"
După ce tiranul cu anevoie și-a venit în fire, a întrebat pe
Hristofor, mărturisitorul lui Hristos, care-i este credința, neamul și numele.
Iar el a răspuns: "Sînt creștin și mai înainte mă numeam Reprovos, iar acum,
din Sfîntul Botez, mă numesc Hristofor. Neamul meu se arată din fața mea și
mă nevoiesc pentru Hristos Domnul meu; deci nu mă plec poruncilor tale cele
păgînești". Dechie a zis către dînsul: "Rece și rău nume ți-a dat, care nu te
folosește pe tine, ticălosule". Iar sfîntul a zis către dînsul: "Rece este numirea
voastră, nebunilor, că ați lăsat pe Dumnezeul Cel adevărat și vă închinați pietrelor".
Dechie iarăși i-a zis: "Fie-ți milă de trupul tău și jertfește zeilor, ca să
te învrednicească de multă cinste și să te fac popă al lor, ca să nu pieri cu
nedreptate. La acestea sfîntul a răspuns: "Să nu fie să mă lepăd eu de adevăratul
Dumnezeul meu, o, prea fărădelege tiran și să mă închin idolilor celor deșerți!
Bunătățile tale să le ai tu! Cei deșerți de minte și cei de o minte cu tine
sînt nebuni. Mie nu-mi este milă de trupul meu, precum ai zis, ci de suflet,
ca un înțelept. Deci, pentru dînsul slujesc și mă închin Dumnezeului Celui fără
de moarte; iar zeii tăi cei cu nume mincinos sînt diavoli și vă amăgesc, ca
să vă ia sufletele voastre și să le ducă în pierzare; deci, să nu ai pentru
mine nici o nădejde, că mă voi pleca voinței tale celei fără de Dumnezeu; pentru
aceea fă cu mine ce voiești".
Împăratul, mîniindu-se, a poruncit să-l spînzure de părul capului,
legîndu-i o piatră de picioare, și să-l împungă cu sulițele peste tot trupul.
Sfîntul, pătimind acestea, răbda vitejește și zicea către tiran: "Nu mă plec
ție, păgînule, nu mă închin zeilor tăi, nici nu bag în seamă muncile și rănile
tale, ca de niște lucruri trecătoare, pentru dragostea Hristosului meu, Care
îmi va răsplăti cu bunătățile cele vrednice pentru aceste munci, pe care le
rabd pentru Dînsul; iar pe tine, o, ticălosule, te așteaptă focul cel veșnic,
pe care îl vei moșteni împreună cu diavolii, cărora le slujești". Atunci împăratul,
mîniindu-se și mai mult, a poruncit să-i ardă subțioarele cu făclii aprinse.
Făcîndu-se acestea, l-a sfătuit pe Dechie oarecare din boieri, să-i vorbească
cu cuvinte bune, doar îl va asculta și-l vor avea în războaie ajutător. Deci,
dezlegîndu-l, împăratul l-a rugat, zicîndu-i: "Mărturisește pe zei, bunule om,
că voiesc să te am drumeț la carul meu". Zis-a sfîntul către dînsul: "Fă-te
creștin și mă vei avea drumeț la carul tău și vei împărăți cu Hristos în veci".
Văzînd împăratul că se ostenește în deșert, a poruncit să aducă
două femei desfrînate foarte frumoase, împodobite cu haine de mult preț lucrate
cu aur și cu mărgăritare și stropite cu miruri și cu arome binemirositoare.
Pe acelea le-a închis împreună cu sfîntul, într-o cameră împărătească și vicleanul
Dechie le-a făgăduit mulți bani, dacă îl vor îndupleca pe el să se închine idolilor.
Îndată ce le-a închis, sfîntul a îngenuncheat și s-a rugat,
zicînd: "Vezi, Doamne, cum au întins cursă și sminteli picioarelor mele; izbăvește-mă
de cei nedrepți și păzește-mă de aceste ispite. Așa, Doamne, să nu mă părăsești
pe mine robul Tău, căci a Ta este slava în veci. Amin".
Și, sculîndu-se, a întrebat pe acele femei ce voiesc, iar ele,
văzîndu-l, s-au înfricoșat și și-au întors fața lor la perete. El, iarăși le-a
întrebat cu blîndețe același lucru. Ele i-au răspuns: "Împăratul ne-a trimis
pe noi să te sfătuim ca să-l asculți și să te închini idolilor, ca să nu te
omoare cu moarte cumplită". Sfîntul le-a zis: "Eu nu mă tem de această moarte
vremelnică, ca să împărățesc cu Hristosul meu în veci, în Care și voi, dacă
veți crede, va fi ferice de voi, că veți moșteni toată desfătarea bunătăților
celor veșnice și vă veți bucura totdeauna în Rai împreună cu sfinții".
Femeile, auzind acestea, mai mult s-au înfricoșat și s-au sfătuit
între ele, zicînd: "Dacă vom crede în Dumnezeul acestuia, ne va omorî Dechie,
iar dacă nu vom crede, ne va ucide acest om numaidecît. Deci, mai bine este
să credem în Hristos, Care ne va da acum - dacă vom muri pentru El - viață veșnică
și nemuri-toare". Deci, au zis către el: "Credem în Hristos și roagă-te Lui,
să ne ierte păcatele noastre cele multe".
După aceea sfîntul le-a întrebat dacă au ucis pe cineva sau
de au făcut farmece sau de au vrăjit; iar ele au zis: "Nu! Ci mai ales pe mulți
osîndiți la moarte și pe mulți robi cu plata desfrînării i-am răscumpărat, iar
alt rău n-am făcut". Deci, sfîntul, punîndu-și mîinile cruciș pe capetele lor,
s-a rugat astfel: "Doamne Iisuse Hristoase, ajută roabelor Tale, Achilina și
Calinica, și fă-le pe ele oi ale turmei Tale, ca să se numere împreună cu sfinții
Tăi; iertîndu-le lor cîte au păcătuit în neștiință, căci a Ta este slava în
veci. Amin".
După rugăciune, sfîntul le-a învățat articolele credinței; iar
ele se bucurau, slăvind pe adevăratul Dumnezeu în Care au crezut și pe care
L-au cunoscut. Iar a doua zi, le-au dus la Dechie și le-au întrebat de au înduplecat
pe sfîntul să se închine idolilor. Iar ele au răspuns: "Noi, mai ales am crezut
în Hristos, Care este adevăratul Dumnezeu și Mîntuitor al lumii". Iar Dechie
a zis: "Precum văd și voi v-ați fermecat". Achilina i-a zis: "Unul este Dumnezeu,
Care a făcut cerul și pămîntul și mîntuiește pe toți cîți cred în El; iar zeii
tăi sînt niște pietre nesimțitoare și nu pot să vă ajute vouă, decît numai vă
povățuiesc la pierzare".
Atunci Dechie, mîniindu-se, a poruncit s-o spînzure de părul
capului și să lege de picioarele ei două pietre mari de moară. Făcîndu-se aceasta,
se rupeau măruntaiele ei de greutatea pietrelor și pielea capului s-a dezlipit
și simțea o durere foarte mare și cumplită, pentru care s-a întors către sfîntul
și i-a zis: "Te rog pe tine, robule al lui Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine,
căci simt multe dureri". Sfîntul a înălțat mîinile la cer, zicînd: "Doamne Iisuse
Hristoase, miluiește pe roaba Ta, să nu o lași a se munci mai mult, ci ia în
pace sufletul ei". Mucenița, zicînd acestea, și-a dat sufletul în mîinile lui
Dumnezeu, în ziua întîi a lunii aprilie. După aceea, a zis tiranul către Calinica:
"Vezi ce a pătimit aceasta, ca o nesupusă și potrivnică? Deci, măcar tu, înțelepțește-te
și jertfește zeilor, ca să nu pătimești mai mult unele ca acestea". Deci, înțeleapta
și buna Calinica, voind să batjocorească și să amăgească pe tiran, i-a zis:
"De vreme ce îmi poruncești să mă închin zeilor, sînt nevoită să mă supun împărăției
tale; deci, duceți-mă la capiște, ca să-i cinstesc precum se cuvine, după cuvîntul
tău împărătesc".
Împăratul, socotind că aceasta le zicea cu dinadinsul, s-a bucurat
necunoscătorul și a poruncit să întindă haine albe de la palat pînă la capiștea
idolilor și, luînd pe purtătorii de sulițe, a dus pe sfînta, bucurîndu-se, stropind
tot drumul cu miruri bine miro-sitoare și de mare preț. Iar cînd a ajuns sfînta
la capiște, a întrebat pe nelegiuiții popi: "Care zeu este mai mare?" Ei i-au
arătat pe idolul Dia, pe care, apucîndu-l de mînă, a zis: "Dacă ești zeu, grăiește
și spune-mi ce voiești să-ți fac, căci eu am venit ca să-ți slujesc". Văzînd
că nu-i răspunde, a strigat mai tare către idol: "Zeu al păgînilor, vorbește
cu mine!" Însă el nu avea nici glas, nici auz.
Atunci ea a rîs și a zis: "Vai, mie păcătoasa, zeii s-au mîniat
asupra mea, căci i-am defăimat și nu voiesc să vorbească cu mine, sau poate
dorm și nu aud". Iar popii au zis: "Pocăiește-te din tot sufletul și te vor
ierta". Deci, mărturisitoarea și-a scos brîul și năframa sa și cu acelea a legat
pe idol; apoi, căutînd la cer, s-a rugat, zicînd: "Doamne Dumnezeule, Mîntuitorul
sufletelor noastre, ajută-mi în ceasul acesta". Și a tras brîul cît a putut,
surpînd pe idol; asemenea a tras și pe idolul Ieracliei și pe al lui Apolon
și au pierit acești trei idoli, zdrobindu-se. Apoi a surpat și din ceilalți,
cîți a putut, zicînd: "Fugiți, zeii păgînilor, și vă prăpădiți". Popii, văzînd
acestea, au prins-o ca să nu zdrobească și pe ceilalți pe care îi batjocorea,
zicînd: Adunați oasele zeilor voștri și puneți sare și untdelemn, ca să-i vindecați".
Deci, ducîndu-se la Dechie toți popii împreună cu poporul, au pîrît pe mărturisitoarea
credinței creștine, zicînd: "Această îndrăcită a surpat zeii noștri și a zdrobit
pe cei mari și mai trebuincioși zei și, de n-am fi apucat să o legăm, ca o nerușinată,
i-ar fi surpat pe toți".
Iar împăratul a zis către ea cu mînie: "O, femeie rea, au nu
mi-ai făgăduit mie ca să jertfești idolilor și cum ai îndrăznit de i-ai zdrobit,
necinstindu-i?" Iar ea a răspuns: "Eu n-am surpat pe zei, ci am sfărîmat numai
niște pietre, ca să zidiți case, dacă aveți trebuință; dar, de vreme ce îi numiți
zei, vai vouă, nebunilor, căci zeii voștri au fost biruiți de o femeie și n-au
putut să se păzească. Deci, cum nădăjduiți să luați vreun ajutor de la unii
ca aceștia?"
Atunci tiranul, mîniindu-se foarte, a poruncit unui meșter în
lemn, de a făcut îndată un lemn cu patru muchii, de care a spînzurat-o pe sfînta
și, înfigîndu-i țepi lungi de la călcîie pînă la umeri, au legat de picioarele
și de mîinile ei două pietre grele. Făcîndu-i-se toate acestea, simțea dureri
foarte tari și cumplite și suferea multe chinuri pătimitoare. Pentru aceea,
căutînd către sfînt, a zis: "Rob al lui Dumnezeu, roagă-te Lui pentru mine,
că m-am îngreuiat foarte". Iar el, căutînd la cer, s-a rugat, zicînd: "Doamne
Dumnezeul sfinților Tăi, primește și pe roaba Ta aceasta, că Tu singur ești
milostiv și iubitor de oameni în veci. Amin".
Atunci roaba lui Dumnezeu și cu adevărat buna biruitoare Calinica,
a zis: "Doamne, în mîinile Tale îmi dau sufletul meu". Zicînd acestea, și-a
dat sufletul, în două zile ale lunii lui aprilie.
Mîniindu-se Dechie, a ocărît pe sfîntul, zicînd: "Tu, mai ales,
se cădea să piei, rău-numitule, față de cîine, chip străin și ciudat, iar nu
aceste femei preafrumoase, pe care tu, cu vrăjile tale, le-ai amăgit. Deci,
ce zici acum? Vei jertfi zeilor, ori petreci tot în necurăția ta de mai înainte?"
Iar mărturisitorul lui Hristos a rîs, zicînd: "După cuviință și cu dreptate
te-a numit Dechie, ca cel ce ești primitor și legătură a lucrării tatălui tău,
satana, care te are pe tine vas și unealtă la toate voile lui. Ce voiești? Și
ce mă ispitești în zadar, de-ți pierzi vremea degeaba? Eu ți-am zis de multe
ori că nu mă închin dracilor celor necinstiți. Și aș fi vrut să te aduc pe tine
la cunoștința adevărului, dar nu ești vrednic, ca un orb ce ești, să vezi soarele
dreptății cel strălucit. Deci, îmbărbătează-te slujitor al diavolului și muncește
cu nedreptate pe cei drepți!"
Zicînd acestea, s-au văzut adunați la un loc cei două sute de
ostași care crezuseră, luînd aminte la cele ce se lucra, și a zis către ei:
Veniți, fiilor și ascultați-mă pe mine, că vă voi învăța frica Domnului.
Ostașii au lepădat armele și hainele înaintea împăratului și, căzînd, au sărutat
pe sfînt, zicîndu-i: "Bucură-te, luminătorule, care ne-ai luminat și ne-ai povățuit
pe noi la lumina cunoștinței lui Hristos adevăratul Dumnezeu".
Văzînd împăratul că toți s-au închinat sfîntului, s-a înfricoșat,
ca nu cumva să fi cugetat să-i ia împărăția și a zis către dînsul: "Tiran și
potrivnic te-ai făcut mie". Iar sfîntul a zis către el: "Nu te teme, că tu singur
vei moșteni focul cel veșnic și toți cei rătăciți împreună cu tine". Atunci
ostașii au zis către Dechie: "O, împărate, noi am crezut în Hristos și am mîncat
pîine cerească, cînd ne-ai trimis să-ți aducem pe robul Lui; deci, nu ne vom
lepăda de credința aceasta, de am pătimi de la tine oricît de multe munci".
Atunci Dechie a zis către ei: "Ce am greșit vouă, fiilor, de m-ați lăsat pe
mine? Vă lipsesc cai, haine sau bani? Veniți, vă rog, luați îndoit cele ce aveți
de trebuință și nu mă lăsați pe mine".
Iar ei au răspuns: "Fie-ți ție bogățiile, ca să te bucuri de
ele, cînd diavolii cărora te închini te vor arunca în tartar; iar noi nu avem
nevoie de bunătățile tale, nici nu ne temem de muncile tale". Mîniindu-se Dechie
și temîndu-se mai mult, ca să nu urmeze și alții acelora și să creadă în Hristos,
i-a hotărît la moarte. După ce le-a tăiat capetele afară din cetate, sfintele
lor trupuri le-au aruncat într-un cuptor ars, ca să ardă după porunca lui, însă
focul nu s-a atins de ele. Iar cei binecredincioși au luat noaptea sfintele
moaște și le-au îngropat în 7 zile ale lunii lui aprilie.
După aceasta, păgînul Dechie a închis iarăși în temniță pe mucenic
și după cîteva zile l-a adus la divan și i-a zis: "Nebunule, dacă nu mă vei
asculta pe mine ca să te închini zeilor, nu te voi suferi nici un ceas; ci te
voi chinui cu nenumărate munci". Iar sfîntul i-a zis: "Nu mă înfricoșează pe
mine cuvintele tale, fiu al diavolului și moștenitor al muncii celei veșnice,
pentru că eu am în ajutor pe Dumnezeul meu și nu mă tem de muncile tale". Atunci
a poruncit tiranul să facă o cămașă de fier, s-o găurească în patru părți și,
băgînd pe mucenic în ea, să-l țintuiască.
Aducînd lemne multe le-a grămădit și, turnînd peste ele douăzeci
de vedre de untdelemn și dîndu-le foc, a aruncat pe sfîntul deasupra lor. Văpaia
s-a înălțat atît de sus, încît s-au cutremurat toți cei ce stăteau împrejur;
iar el stătea nevătămat, rugîndu-se cu mucenicie către Dumnezeu, ca și cum ar
fi fost într-un loc răcoros, așa era de rece văpaia focului. Trecînd mult timp
și stingîndu-se focul, a ieșit sfîntul cu totul sănătos și nevătămat, încît
nu i-a ars nici măcar un fir de păr sau vreun petic din haină. Văzînd cei ce
stăteau împrejur o minune înfricoșată ca aceasta, au crezut în Hristos ca la
o mie de oameni, zicînd: "Mare este Dumnezeul creștinilor! Ajută-ne nouă, Împărate
ceresc, că și noi credem în Tine!" Și, căzînd la picioarele mucenicului, ziceau:
"Cu dreptate te-au numit pe tine Hristofor, că tot pe Hristos Îl porți în inima
ta, și nu bagi în seamă nicidecum muncile tiranului". Apoi, strigînd și zicînd
către împărat: "O, Dechie, rușinează-te și înfruntează-te, că a biruit Hristos!"
Auzind tiranul glasurile lor s-a înfricoșat și, fugind, s-a
dus la palat. Rămînînd sfîntul în tîrg fără de frică, învăța pe cei ce crezuseră,
ca să se îngrijească mai bine de credință. Atunci păgînii au îndemnat pe împărat
să omoare pe sfînt, ca să nu-și piardă împărăția. Ei, a doua zi, aveau praznic
mare și, șezînd tiranul la judecată, a trimis o mulțime numeroasă de ostași
ca să lege pe toți cîți au crezut, prin sfînt, în Hristos și să le taie capetele.
Iar Sfîntul Hristofor îi îmbărbăta întru mărturisirea sfintei credințe și îi
învăța să nu se teamă de moartea vremelnică, ca să viețuiască veșnic în Rai.
Ascultînd ei cuvintele lui, au stat cu bărbăție și s-au săvîrșit ca niște miei
fără de răutate, în nouă zile ale lunii lui aprilie. Iar răul și păgînul Dechie
născocea multe feluri de măiestrii, ca să omoare cu moarte cumplită pe mucenic.
Deci, a poruncit să aducă o piatră mare, pe care abia o ridicau treizeci de
bărbați și au găurit-o, printr-o parte au legat un capăt de lanț, iar cu celălalt
capăt a legat grumazul sfîntului și, legîndu-i mîinile și picioarele, l-au aruncat
într-un puț adînc, socotind cum că îi este cu neputință, să mai iasă din acel
loc întunecos. Dar, în zadar a cugetat, că îngerul Domnului s-a pogorît și l-a
scos viu și nevătămat din acel puț.
Văzînd Dechie această minune s-a îndrăcit de mînie, că n-a putut
să omoare pe un om gol și fără arme. Deci, l-a întrebat: "Pînă cînd vrăjile
tale te păzesc neprins și nevătămat de munci și nu pot să te piardă atîtea chinuri
cîte ți-am dat pînă acum?" Iar sfîntul a răspuns: "Pînă la sfîrșitul vieții
vremelnice defaim scornirile tale, avînd pe Hristos al meu ajutător". Atunci
a poruncit, să facă o îmbrăcăminte de fier și, arzînd-o în foc, să îmbrace pe
sfîntul cu ea. Dar nici cît de puțin nu s-a apropiat de dînsul arderea îmbrăcămintei
cele din fier, ci a rămas nevătămat. Deci, tiranul cel vătămat la minte și preanelegiuit,
zicea către sfînt cuvinte vătămătoare de suflet și deșarte, îndemnîndu-l pe
el, să se închine necuraților idoli. Iar mucenicul a răspuns cu pricepere și
a zis lui: "Ai auzit de multe ori că nu-mi voi schimba socoteala mea, ca să
mă închin idolilor celor muți, chiar de mi-ai aduce nenumărate munci. Deci,
de ce te ostenești, te muncești și te păgubești în zadar de atît timp? Eu mă
închin lui Hristos și Îi slujesc Lui de-a pururea și totdeauna, ca unui Dumnezeu
preavrednic și preabun; iată, fă-mi mie cîte voiești".
Dechie, cunoscînd socoteala cea neschimbată a mucenicului, a
dat asupra lui nedreapta hotărîre cea mai de pe urmă, zicînd astfel: "De vreme
ce nebiruitul cu muncile și netrebnicul Hristofor a defăimat nebunește poruncile
mele, poruncesc să i se taie capul lui cel urîcios și grozav". Deci, luîndu-l
pe el muncitorii, l-au dus la locul cel de pierzare și îi urma lui mulțime nenumărată
de popor păgînesc și creștinesc.
Ajungînd acolo, a cerut de la muncitori puțină vreme; și, stînd,
a făcut o rugăciune în auzul tuturor, zicînd astfel: "Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule,
mulțumesc Ție, că întru toate mi-ai ajutat și ai rușinat pe vrăjmașul meu, împreună
cu slujitorii lui. Te rog și acum să stai lîngă mine, preabunule Doamne, și
primește în pace sufletul meu, numărîndu-mă pe mine împreună cu cei mai de pe
urmă ai Tăi și dă și prearăului Dechie vrednică plată a păgînă-tății lui, ca
să se muncească de diavoli, cărora le slujește. După dreptate încă mă rog bunătății
Tale, Împărate Atotputernice, ajută creștinilor acestora și tuturor celorlalți,
care se află peste tot locul stăpînirii Tale și îi izbăvește pe dînșii de toate
smintelile diavolului. Dă, Doamne, trupului meu darul ca să izgonească pe diavoli
și unde s-ar afla vreo părticică din moaștele mele, să nu vatăme locul acela
nici foametea și nici vreo grindină sau lucru de scîrbă să nu se întîmple acelui
ce va avea la sine vreo parte cît de mică din moaștele mele. Iar pe cîți săvîrșesc
praznicul pătimirii mele și citesc viața mea, păzește-i întregi și nevătămați,
ca să Te slăvească pe Tine, Doamne, Cel preabun, căci bine ești cuvîntat în
veci. Amin".
Astfel rugîndu-se, s-a auzit glas din cer, zicîndu-i: "Toate
cîte ai cerut de la Mine, le voi săvîrși pe deplin, ca să nu te mîhnesc nicidecum.
Încă și aceasta îți zic: Dacă cineva se va afla într-o nevoie oarecare și Mă
va chema pe Mine, pomenind numele tău, degrabă îi voi da ajutor. Deci, bucurîndu-te,
vino să dobîn-dești bunătățile și bucuria, care ți-am gătit ție!"
Acestea auzindu-le sfîntul, s-a bucurat și a zis gealatului:
"Împlinește-ți porunca". Iar el, cu multă frică și evlavie apropiindu-se, a
tăiat cinstitul cap al mucenicului. După aceea însuși gealatul s-a înjunghiat
singur pe sine și a murit, căzînd peste trupul mucenicului; și s-a întîmplat
aceasta în nouă zile al lunii mai.
Atunci, venind episcopul Ataliei, cu numele Petru și, dînd ostașilor
mult argint, a cumpărat trupul mărturisitorului lui Hristos, și l-a înfășurat
cu giulgiuri curate și cu arome și, luîndu-l, l-a dus în cetatea lui, care era
aproape de un rîu și pe care o îneca de multe ori cînd erau multe ploi, făcînd
multă pagubă. Deci, episcopul a pus moaștele Sfîntului Hristofor în țărmurile
rîului și din ceasul acela rîul n-a mai îndrăznit să vatăme cetatea, pînă în
ziua de astăzi. Astfel preamărește Domnul, pe cei ce Îl preamăresc pe El.
După săvîrșirea sfîntului mucenic, s-a trimis urgie din cer
de la Dumnezeu, cu dreaptă judecată asupra lui Dechie, ca să se împlinească
cererea sfîntului, și l-a lovit o boală cumplită. Văzînd ticălosul că i se topea
trupul lui de boală, striga, zicînd: "Vai, mie ticălosul, pentru că am omorît
fără dreptate pe Hristofor, robul lui Hristos; iar acum iau cumplita răsplătire".
Iar împărăteasa a răspuns lui: "Dar nu ți-am zis eu atunci, ca să încetezi de
a munci pe robii lui Hristos și nu m-ai ascultat? Acum ce să mă fac; iată, rămîn
văduvă, ticăloasa de mine?" Atunci Dechie a trimis pe niște ostași, zicîndu-le:
"Rogu-vă pe voi, alergați unde am omorît pe Hristofor, robul lui Hristos, și
căutați poate veți afla vreo părticică din moaștele lui sau vreun petic din
haina lui să-mi aduceți; că atunci voi muri poate, dacă se va atinge de mine".
Iar ei, mergînd, au căutat cu de-amănuntul și, neaflînd absolut nimic, au luat
din țărîna locului unde s-a vărsat sîngele lui și, muind-o în apă, au adăpat
pe Dechie. Astfel, și-a dat la osîndă pîngăritul și preane-curatul său suflet,
ca pedeapsă pe care i-a dat-o Dumnezeu, pentru arvuna muncii celei fără de sfîrșit.
Astfel povestește sfîrșitul lui Dechie unul din scriitorii vieții
sfîntului. Iar Meletie Atineul, scriitorul istoriei bisericești, Ioan Zonara
și alții, despre moartea lui Dechie, zic astfel: "Dechie, pornind prigoană contra
celor ce cinsteau pe Hristos, neîmplinind nici doi ani deplini întru împărăția
romanilor, a pierit cu rușine. Căci, prădînd Bosforul barbarii, adică sciții,
Dechie s-a luptat cu dînșii și pe mulți i-a ucis. Fiind ei strîmtorați și făgăduindu-se
că vor lăsa toată prada, dacă îi va lăsa liberi să se ducă, Dechie nu s-a înduplecat,
ci a trimis pe Gal, unul din senatorii lui, contra barbarilor, poruncindu-i
ca să nu-i lase să treacă. Gal, fiind vrăjmașul lui Dechie, a sfătuit pe barbari
să stea la război, acolo unde este o baltă adîncă. Și astfel, barbarii, stînd
la război și spatele întorcîndu-și apucîndu-se de fugă, Dechie s-a luat după
ei; dar, el însuși împreună cu fiul său și cu mulțime de romani, au căzut în
balta aceea mocirloasă și acolo toți au pierit, încît nici trupurile lor nu
s-au aflat scufundate cu totul în noroiul bălții; astfel răsplătindu-i Dumnezeu
pentru socoteala lui cea de fiară și pentru mînia și urîciunea ce avea asupra
creștinilor.
Deci, s-au pus amîndouă istoriile pentru sfîrșitul lui Dechie,
ca să poată înțelege oricine, care este cea mai adevărată; și, deși se deosebesc
povestirile, amîndouă adeveresc cum că tot pentru goana și uciderea creștinilor,
i s-a întîmplat un astfel de sfîrșit. De care, cu rugăciunile Sfîntului Marelui
Mucenic Hristofor și cu darul și milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos
să ne izbăvim. Căruia I se cuvine toată slava, împreună și Celui fără de început
al Său Părinte și Preasfîntului și de viață făcătorului Duh, acum și pururea
și în vecii vecilor. Amin.