Sfîntul Prooroc Isaia era de neam din Ierusalim și se trăgea
din seminția împăraților iudei. El era fiul lui Amos, nu al Proorocului Amos,
pentru că Proorocul Amos era de neam tecuntean și păstor de dobitoace; iar nu
ierusalimnean din casă împărătească, fiind cinstit între sfinții prooroci. Amos,
tatăl lui Isaia, era unul din rudeniile împăratului Ierusalimului, frate bun
cu Amesie, împăratul iudeu, care nu era numărat între sfinții prooroci.
Isaia, fiul lui, crescuse în frica lui Dumnezeu, învățînd legea
Domnului. După ce a ajuns la vîrsta cea desăvîrșită, s-a însoțit cu o femeie
după lege și a născut fiu, precum singur zice de aceasta: "M-am apropiat de
proorociță", adică de soția mea, cea luată din ceata fecioarelor, pentru a petrece
împreună; și, care, pînă la vremea nunții slujea în biserica Domnului, cu fapte
bune și sfinte, deprinzîndu-se a se ruga neîncetat lui Dumnezeu; și se învrednicise
de darul proorociei, pentru viața ei cea plăcută Lui. Ea este numită proorociță
pentru două lucruri: întîi pentru că este soție de prooroc, iar al doilea pentru
că singură a luat darul proorociei de la Dumnezeu. Și a zămislit în pîntece
de la bărbatul său, proorocul Isaia, și a născut fii.
Deci, Isaia a zis: Iată, eu și pruncii pe care mi i-a dat
Dumnezeu. Aici, după înțelegerea tîlcuitorilor, vorbește despre fiii săi
cei firești și se pomenește în proorocia lui Iacov, fiul lui. Iar fericitul
Ieronim spune de proorocul Isaia, din povestire ebraică și aceasta: "El a fost,
după maică, moș al împăratului Manase, muncitorul său; pentru că din fiica lui
Ofovia, cea însoțită cu împăratul Ezechie, s-a născut Manase. Sfîntul Isaia
a început a prooroci în împărăția lui Azaria, împăratul Iudeii, care, în Sfînta
Scriptură, se numește Ozia.
Acel împărat a fost fiul lui Amesie împăratul și nepot al lui
Amos, tatăl lui Isaia. Deci, Sfîntul Isaia a proorocit în zilele împă-ratului
Azarie, numit și Ozia, fiul lui Amesie, în zilele împăratului Ioatam, fiul lui
Ozia, în zilele împăratului Ezechie, fiul lui Ahaz, în zilele împăratului Ahaz,
fiul lui Ioatam și în zilele împăratului Manase, fiul lui Ezechie, de la care
a și pătimit.
Dar cum și ce a proorocit el, este destul de arătat în cartea
lui cea scrisă pe larg, în care este arătată și viața lui cea plăcută lui Dumnezeu.
El a fost atît de bineplăcut lui Dumnezeu, încît s-a învrednicit a-L vedea șezînd
pe scaun înalt și preaînălțat, Căruia împrejur Îi stăteau serafimii cei cu cîte
șase aripi, strigînd: Sfînt, sfînt, sfînt Domnul Savaot; plin este cerul
și pămîntul de slava Lui. Iar cînd Isaia proorocul a văzut aceasta, s-a
umplut de spaimă și a zis în sine: O, ticălosul de mine, m-am învrednicit
a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, avînd buze necurate și petrecînd
în mijlocul poporului, cel ce are buze necurate.
Și s-a trimis la dînsul unul din serafimi, avînd în mîini un
cărbune aprins, pe care îl luase cu cleștele din altar și s-a atins de buzele
lui, zicîndu-i: Iată, s-a atins acesta de buzele tale și va șterge Domnul
fărădelegile tale și păcatele tale le va curăți. După aceasta a auzit Sfîntul
Isaia glasul Domnului, grăind către dînsul: Pe cine voi trimite și cine va
merge la poporul Meu. Și a zis Isaia: Iată, eu sînt Doamne. Trimite-mă
pe mine! Și l-a trimis pe el Domnul la poporul Său, ca să îndemne pe cei
păcătoși la pocăință și să le spună lor cele ce vor să fie, adică vor lua multe
feluri de pedepse, de nu se vor pocăi; iar de se vor întoarce la Dumnezeu cu
pocăință, vor primi milă și iertare.
Deci, a proorocit Sfîntul Isaia despre multe feluri de lucruri,
precum și despre robia Galileei și a Samariei de către asirieni; despre năvălirea
lui Senaherim asupra Iudeei, despre stricarea multor țări și cetăți cu multe
feluri de războaie; dar, mai ales, a proorocit despre zămislirea și nașterea
lui Hristos din Preacurata Fecioară, prin Care s-a mîntuit neamul omenesc. El
a zis: Iată, Fecioara va lua în pîntece și va naște Fiu și vor chema numele
Lui, Emanuel, care se tîlcuiește cu noi este Dumnezeu. Și iarăși: Ieși-va
toiag din rădăcina lui Iesei - Preacurata Fecioară - și floare din rădăcina
lui va crește - Hristos - și va odihni peste dînsul Duhul lui Dumnezeu,
Care din Tatăl este și spre Fiul Se odihnește. Și iarăși: Prunc S-a născut
nouă și Fiul S-a dat nouă, a Cărui stăpînire s-a făcut peste umărul Lui; și
se cheamă numele lui, Înger de mare sfat. Asemenea a proorocit și despre
patimile lui Hristos, zicînd: Acesta, poartă păcatele noastre și pătimește
durere pentru noi. Răpitu-S-a pentru păcatele noastre și a fost muncit pentru
fărădelegile noastre și cu rana Lui noi toți ne-am vindecat. Ca o oaie spre
junghiere S-a adus și ca un miel fără de glas împotriva celui ce-L tunde pe
El; așa nu Și-a deschis gura Sa...
Chiar și despre Crucea lui Hristos mai înainte a vestit, zicînd:
Slava Libanului va veni la tine, Ierusalime, cu chiparos, cu perg și cu cedru,
ca împreună să preamărească locul cel sfînt al Meu, zice Domnul - și locul picioarelor
Mele îl voi preamări. El a mai vestit a doua înfricoșată venire a lui Hristos,
zicînd: Iată, Domnul va veni ca focul și carele Lui ca viforul, ca să dea
cu mînie izbîndirea Sa și certarea în văpaie de foc. Căci cu focul Domnului
se va judeca tot pămîntul.
Proorocul Isaia petrecea întru defăimarea lumii; pentru că deși
era rudă cu împărații Iudeii și putea să aibă multe bogății și slava lumii aceștia,
însă pe toate acelea le-a trecut cu vederea pentru Dumnezeu și petrecea cu soția
sa cea plăcută lui Dumnezeu, în sărăcie de bunăvoie și smerenie, în înfrînare
mare și în viața cea aspră a trupului. Haina lui era un fel de sac făcut din
păr, pe care îl punea pe trupul gol; una pentru smerenie, alta pentru omorîrea
trupului, iar alta, ca să dea oamenilor celor păcătoși chip de pocăință. Și
cu un chip smerit ca acela, ruga pe Dumnezeu pentru dînșii.
Altădată a umblat gol trei zile prin mijlocul Ierusalimului,
nerușinîndu-se de mulțimea poporului, nici necinstindu-și neamul său cel bun.
Aceasta a făcut-o după porunca Domnului; pentru că împăratul Ezechie împreună
cu Ierusalimul, cînd a venit Sargon și Senaherim, împăratul asirienilor, asupra
Iudeei cu putere multă, nădăjduia mai mult spre ajutorul Egiptului și al Etiopiei
- pentru că se obișnuiseră iudeii de a cîștiga ajutor mai mult de la egipteni
și de la etiopieni, decît a cere ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfîntul Isaia
a sfătuit pe împărat și pe popor, ca să alerge spre Dumnezeu mai mult decît
spre oameni și de la Cel Preaînalt să ceară și să nădăjduiască ajutor; iar nu
de la aceia, care singuri nu pot să se apere, pentru că s-a apropiat și de ei
pierzare. El a proorocit și de pieirea Egiptului și a Etiopiei, care are să
vină asupra lor, tot de la același împărat al asirienilor, Senaherim. Și ca
proorocia lui să fie încredințată tuturor, a mers gol prin toată cetatea; pentru
că s-a făcut către dînsul cuvîntul Domnului, zicîndu-i: Mergi și leapădă
sacul de pe mijlocul tău și scoate încălțămintele tale din picioare.
Iar proorocul a făcut așa, umblînd gol și desculț trei ani,
spunîndu-le cu cuvintele și arătîndu-le cu goliciunea sa că se vor lipsi iudeii
de ajutorul Egiptului și al Etiopiei, spre care în zadar se nădăjduiesc și,
cum că, cu un chip ca acesta, egiptenii și etiopienii se vor duce în robie goi.
Pentru că a grăit Domnul: "Precum a umblat robul Meu, Isaia, gol și desculț,
așa va duce împăratul asirienilor pe robiții Egiptului și al Etiopiei, pe tineri
și pe bătrîni, goi, desculți și descoperiți spre rușinea Egiptului".
Proorocul Isaia a închipuit cu acea goliciune a sa, goliciunea
lui Hristos Domnul nostru, Care a fost dezgolit pe Cruce în privirea tuturor,
pe care El a voit a o suferi pentru goliciunea lui Adam, ce a cunoscut-o în
rai, după călcarea poruncii lui Dumnezeu.
Proorocia lui Isaia despre Egipt și despre Etiopia s-a împlinit
îndată; pentru că Senaherim, împăratul asirienilor, auzind că Toroc, împăratul
Etiopiei, vine asupra lui, ajutînd iudeilor, s-a întors împotriva lui și, biruindu-l,
a supus împărăției sale pămîntul Egiptului și al Etiopiei; iar după aceea a
mers asupra Iudeei, oștindu-se și luînd multe cetăți. El se lăuda că va lua
Ierusalimul și pentru aceasta hulea pe Dumnezeu Cel Înalt prin voievodul său,
Rapsac, pe care îl trimisese cu putere multă contra împăratului Ezechie.
Proorocul Isaia era și mare făcător de minuni, căci, Ierusalimul
fiind amenințat de înconjurarea celor de altă seminție, din cauza lipsei de
apă, el, cu rugăciunea sa - precum scriu despre aceasta Sfîntul Epifanie și
Sfîntul Dorotei al Tirului -, a scos un izvor de apă de sub muntele Sionului.
Și s-a numit izvorul acela "Siloam", adică trimis; căci de la Dumnezeu s-a trimis
poporului cel însetat acel izvor, pentru prooroceștile rugăciuni. Izvorul acela
era minunat, pentru că izvora apă numai iudeilor; iar celor de altă seminție
se făcea uscat. Sfîntul prooroc a izbăvit cu rugăciunea sa cetatea Ierusalimului
de înconjurarea barbarilor; pentru că într-o noapte, a ieșit îngerul Domnului
și a ucis din oastea asirienilor o sută optzeci și cinci de mii. Deci, Senaherim,
sculîndu-se dimineața și văzînd atîta mulțime de trupuri moarte, s-a înspăimîntat
și a fugit cu rușine de la Ierusalim și s-a așezat în Ninive, unde a fost ucis
de fiii săi. Sfîntul Isaia a tămăduit pe împăratul Ezechie de o boală, de care
se îmbolnăvise de moarte; și i-a spus aceluia de la fața Domnului, că pentru
rugăciunile și lacrimile lui, i se mai adaugă la viață încă cincisprezece ani.
Și a fost pentru aceasta, că soarele s-a întors înapoi pe fiecare zi cu zece
trepte, adică la zece minute, care se arăta în ceasornicul de pe zid.
Deci, ziua aceea a fost mare durere după asemănare; însă nu
după asemănarea acelei zile, în care odată Isus al lui Navi a oprit soarele
în loc, cînd a biruit pe vrăjmași. O minune ca aceasta a înspăimîntat toată
lumea, încît Merodah Valadan, fiul lui Valadan, împăratul Babilonului, a trimis
o scrisoare și soli cu daruri în Ierusalim, la Ezechie, împăratul Iudeei, întîi
ca să-l cerceteze pe el, căci auzise că a fost foarte rău bolnav și se sculase;
iar al doilea, ca să întrebe de minunea ce se întîmplase, că soarele s-a întors
înapoi și iarăși s-a îndreptat în calea sa, deoarece se făcuse știre despre
aceea la împăratul Babilonului, că pentru Ezechie se făcuse acea minune. Ezechie
s-a bucurat foarte mult de trimișii împăratului Babilonului și le-a arătat toate
bogățiile casei sale, care lucru n-a fost plăcut Domnului. Deci, a venit la
el Sfîntul Prooroc Isaia și i-a zis: "Ce au văzut în casa ta bărbații ce veniseră
din Babilon?" Ezechie a răspuns: "Toate cîte sînt în casa mea le-au văzut și
nu a fost în casă nici un lucru din cămările mele, pe care nu l-ar fi văzut".
Isaia i-a zis: "Ascultă cuvîntul Domnului Savaot: Vor veni zile,
cînd babilonienii vor lua toate cele din casa ta și toate cîte au adunat părinții
tăi pînă în această zi, le vor duce în Babilon și nu vor lăsa nimic; încă vor
lua și din fiii tăi pe care i-ai născut și îi vor duce în Babilon, unde îi vor
face servitori în casa împăratului Babilonului". Această proorocie a Sfîntului
Isaia s-a împlinit mai pe urmă, iar împăratul Ezechie s-a sfîrșit în pace și
a fost îngropat împreună cu părinții săi.
După sfîrșitul împăratului Ezechie a luat împărăția Iudeei,
Manase, fiul lui Ezechie, fiind în vîrstă de doisprezece ani și făcînd vicleșug
înaintea ochilor Domnului. Pentru că, după ce a venit în vîrstă desăvîrșită,
a început a umbla nu după poruncile Domnului, ci după urîciunile păgînești.
Fiindcă a zidit capiște idolilor și altar lui Baal și se închina idolilor celor
ciopliți, iar casa Domnului a spurcat-o cu jertfe idolești și pe fiii săi i-a
trecut prin foc, după cum făceau închinătorii de idoli. El se îndeletnicea cu
vrăji și basme, răzvrătind poporul Domnului și ducîndu-i pe ei, împreună cu
sine, la închinarea de idoli; iar pe cei ce nu se învoiau la voia lui cea păgînească,
îi ucidea. El a vărsat foarte mult sînge nevinovat, pînă ce Ierusalimul s-a
săturat de mult sînge; pentru care lucru, mustrîndu-se și ocărîndu-se de Sfîntul
Prooroc Isaia, s-a pornit spre mînie. Asemenea și boierii Ierusalimului și mulți
din popor s-au umplut de mînie asupra proorocului lui Dumnezeu, de vreme ce,
mustrîndu-i pentru acele păcate grele, îi numea boieri ai Sodomei și ai Gomorei,
zicîndu-le: Ascultați cuvîntul Domnului, boieri ai Sodomului, luați aminte
la legea lui Dumnezeu, popoarele Gomorului.
Acestea le zicea pentru apucăturile lor cele rele, deoarece
prin faptele lor cele necurate, se asemănau cu Sodoma și cu Gomora. Deci, toți,
împreună cu împăratul, nesuferind o mustrare ca aceea, căutau să ucidă pe sfîntul.
Astfel, Sfîntul Prooroc Isaia a fost tăiat la cîmp, afară din Ierusalim, cu
fierăstrăul de lemn, din porunca împăratului Manase. Și așa, Isaia, marele prooroc
al lui Dumnezeu, s-a sfîrșit mucenicește la adînci bătrîneți, avînd o sută douăzeci
și șase de ani. El este lăudat de Isus al lui Sirah, astfel: Domnul a izbăvit
pe poporul Său prin mîna lui Isaia; a biruit oștile asirienilor și le-a sfărîmat
îngerul Lui; căci Ezechie a făcut plăcere înaintea Domnului și s-a întărit pe
căile lui David, tatăl său, pe care le-a poruncit Isaia, proorocul cel mare
și credincios în vedeniile sale: În zilele lui soarele s-a tras înapoi și a
prelungit viața împăratului cu mare duh, a văzut pe cele de pe urmă și a mîngîiat
pe cei ce se tînguiau. În Sion pînă în veac a arătat pe cele ce vor fi și pe
cele ascunse.
După uciderea proorocului Isaia, trupul lui cel cinstit, luîndu-l
unii din cei temători de Dumnezeu, l-au îngropat aproape de izvorul acela al
Siloamului, pe care Sfîntul Isaia l-a scos cu rugăciu-nea sa. Pentru aceasta
l-au pus pe el acolo ca, cu rugăciunile proorocului lui Dumnezeu, Isaia, și
după moartea lui, să izvorască neîncetat apa Siloamului. Lîngă izvorul acela,
a fost zidită o scăldătoare, la care orbul din naștere a căpătat vedere, punînd
pe ochii lui tina cea făcută din scuipat de Domnul nostru Iisus Hristos, și
care a fost trimis ca să se spele. Chiar pînă astăzi apa aceea are o putere
tămăduitoare, pentru că se povestește de cei ce cercetează Sfintele Locuri ale
Ierusalimului că, saracinii, care acum locuiesc acolo cu voia lui Dumnezeu,
fiind din firea lor puturoși cu trupurile - ca și caprele -, își spălau copiii
în apa Siloamului, și chiar ei se spălau, și goneau acea putoare. Încă și celor
bolnavi de ochi li se aduce mare ajutor din apa aceea, cu rugăciunile Sfîntului
Prooroc Isaia și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine slava
în veci. Amin.