Patria Sfîntului Ghermano a fost Constantinopolul. Tatăl lui
era unul dintre cei dintîi senatori, cu slava și cu cinstea mai aleasă decît
alții, cinstit cu dregătoria de patrician, și avînd numele Iustinian. Pe acesta
l-a ucis din zavistie, Constantin Pogonatul, cînd a luat împărăția grecească.
Ucigînd pe acest senator, a poruncit să scopească pe fiul său, fericitul Ghermano,
încă fiind prunc, și l-a dat la bisericeasca rînduială a clericilor. Împăratul
a făcut aceasta pentru ca Ghermano, venind în vîrstă, să nu poată fi în rînduială
mirenească de senator și să nu poată face vreo izbîndire casei lui Pogonat,
pentru uciderea tatălui său. Deci, fericitul Ghermano, fiind în rînduiala clericilor,
viețuia ca un înger al lui Dumnezeu, depărtîndu-se de toată poftirea pămîntească
și de toate deșertăciunile lumești. El își avea mintea ridicată spre Dumnezeu
și totdeauna purta lauda Domnului în gură, îndeletnicindu-se ziua și noaptea
cu citirea cărților dumnezeiești, de unde a luat adîncul înțelepciunii și a
scos apele cele de viață ale învățăturii celei insuflate de Dumnezeu, din care
adăpa Biserica lui Hristos, fiind rînduit păstor și învățător.
Ajungînd la vîrsta cea desăvîrșită și la anii cei de bărbat,
strălucea prin chipul vieții sale celei îmbunătățite și cu cuvîntul învățăturii,
ca un luminător luminos. Deci, a fost ales mai întîi episcop al cetății Cizicului,
și se împotrivea eresului monoteliților, împreună cu preasfințitul Chir, patriarhul
Constantinopolului, cu care a pătimit izgonire de la răucredinciosul împărat
Filipic. După aceea, prigonitorul acela a pierit cu sunet iar preasfințitul
Chir, murind în surghiun și mincinosul patriarh Ioan ereticul, surpîndu-se,
Sfîntul Ghermano a luat scaunul patriarhiei Constantinopolului, pe vremea împărăției
lui Artemie, care s-a numit Anastasie al doilea. El s-a ridicat cu multă bucurie
de cei dreptcredincioși și s-a arătat ca un om vrednic și plin de darul lui
Dumnezeu, care se cunoștea într-însul mai înainte de vederea lui, căci pe cele
ce voia să fie, mai înainte le vedea și le spunea poporului.
Pe cînd îl ducea la început în soborniceasca biserică a sfintei
Sofia și poporul alerga la biserică, dorind să vadă pe noul ales patriarh, o
femeie oarecare, Ana, fiind însărcinată, s-a apropiat de patriarh și a strigat
către el, zicînd: "Binecuvintează, părinte, pe cel zămislit în pîntecele meu!"
Iar patriarhul, căutînd spre dînsa și văzînd cu ochii cei dinăuntru ceea ce
va să fie, i-a zis: "Să-l binecuvinteze Domnul pe acela cu rugăciunile Sfîntului
Întîiului Mucenic".
Prin aceste cuvinte a proorocit că are să se nască un prunc
de parte bărbătească și de un nume cu Sfîntul Întîiul Mucenic Ștefan. El a încredințat
cu minune această proorocie, deoarece, pe cînd grăia cuvintele acestea, a văzut
femeia, precum singură mai pe urmă a spus la toți cu jurămînt, o văpaie de foc,
ieșind din gura lui împreună cu cuvîntul, și din aceasta s-a încredințat că
este adevărată proorocia sfîntului. După ce s-au împlinit zilele, Ana a născut
un prunc de parte bărbătească și i-a dat lui numele Ștefan, după proorocia preasfințitului
patriarh Ghermano. Apoi acest Ștefan, ajungînd în vîrstă, a pustnicit cu cuvioșie
în muntele lui Axentie și s-a făcut mărturisitor și mucenic al lui Hristos,
pătimind pentru sfintele icoane de la răucredinciosul Copronim.
Și despre Copronim a proorocit Sfîntul Ghermano, că are să fie
un cumplit prigonitor și muncitor al dreptcredincioșilor. Pentru că Leon Isaurul,
luînd împărăția grecească, a născut pe acest fiu Constantin. Iar cînd s-a botezat
pruncul acesta de mîinile sfințitului patriarh Ghermano, a spurcat sfînta scăldătoare
cu fireștile sale neputințe; și a grăit despre dînsul Sfîntul Ghermano: "Pruncul
acesta pînă ce va crește, are să fie o mare răutate creștinilor și la toată
biserica, pentru că va spurca Sfînta Biserică cu învățături eretice și va vărsa
mult sînge al robilor celor binecredincioși ai lui Hristos". Constantin acela
s-a numit mai pe urmă Copronim, adică "băligosul", și s-a împlinit despre dînsul
proorocia Sfîntului Ghermano, pentru că Copronim a muncit pe mulți, pentru închinarea
cinstitelor icoane, precum și pe Sfîntul Ștefan cel numit mai sus.
Eresul luptătorilor de icoane a început pe vremea împărăției
lui Leon Isaurul, tatăl lui Copronim, și se întărea foarte mult, împuternicindu-se
și lățindu-se chiar de împăratul care se afundase în rătăcirea aceea. El a dat
porunca sa cea păgînească în toate părțile, ca sfintele icoane să se lepede
de pretutindeni din Biserica Domnului, să se calce cu picioarele și să se ardă
cu foc, pentru că le numea pe ele idoli, iar pe cei ce se închină lor, închinători
de idoli.
Dar preasfințitul patriarh Ghermano i se împotrivea lui uneori,
trimițînd la dînsul bărbați din duhovniceasca rînduială, cu bună înțelegere
și cinstiți; iar alteori, mergînd singur și vorbind cu dînsul, îl învăța și
îl sfătuia ca să înceteze cu acea rea pornire; dar nimic nu sporea.
Altădată a zis către dînsul: "Am auzit proorocia oarecărui bărbat
sfînt, cum că are să fie lepădarea de cei răucredincioși sfintelor icoane, însă
aceasta să nu fie într-a ta împărăție. Atunci împăratul a întrebat cu dinadinsul,
în ce timp și în care împărăție avea să fie aceea. Ghermano i-a răspuns: "Are
să fie un împărat cu numele Conon; acela se va ridica contra sfintelor icoane".
Leon Isaurul a zis: "Eu sînt cu adevărat Conon, pentru că acest nume mi s-a
dat la botez, iar Leon m-am numit mai pe urmă; deci acea proorocie are să se
întîmple în vremea împărăției mele".
Sfîntul Ghermano a zis: "Nu, stăpîne, să nu fie una ca aceasta.
O răutate ca aceasta să nu se săvîrșească, în zilele stăpînirii tale; pentru
că cel ce va voi să facă răutatea este antihrist și vrăjmaș al Întrupării lui
Dumnezeu. Adu-ți aminte, o, împărate, de jurămîntul cu care te-ai jurat înainte
de a lua împărăția, ca să păzești sfînta credință fără de prihană, nimic să
nu dai afară din rînduielile Sfinților Apostoli și ale părinților celor de Dumnezeu
insuflați, nici să așezi ceva nou potrivnic".
Împăratul, auzind niște cuvinte ca acestea ale patriarhului,
pe de o parte se rușină, iar pe de alta se mînia. De atunci, căuta asupra lui
pricini cum să-l izgonească din scaun; nu ca pe un mărturisitor al adevărului,
ci ca pe un oarecare clevetitor și tulburător. El a găsit ajutător la scopul
său cel rău pe Anastasie, ucenicul lui Ghermano, cu rînduiala preot; iar cu
obiceiul, al doilea Iuda. Aceluia i-a făgăduit împăratul patriarhia Constantinopolului,
după izgonirea lui Ghermano; iar el a făgăduit împăratului, ca să-l ajute la
lepădarea și sfărîmarea sfintelor icoane.
Deci, Anastasie vrăjmășea asupra Sfîntului Ghermano, sîrguindu-se
ca mai înainte de izgonirea aceluia, să-i ia scaunul lui. Sfîntul Ghermano îi
vedea cu duhul dorința lui cea rea și mai înainte știa despre cele ce are să-i
se întîmple din partea lui Anastasie, pe care chiar mai înainte i le-a spus
lui tot așa. Altădată, Sfîntul Ghermano, intrînd în palatele împărătești, iar
Anastasie mergînd după dînsul cu mîndrie, a călcat dinapoi pe marginea hainei
lui. Sfîntul, întorcîndu-se, i-a spus lui: "Nu te grăbi că va veni ceasul, cînd
te vei duce de popor, cu blîndețe la Dipin". Însă Anastasie și ceilalți ce erau
cu dînsul, auzind acelea, n-au înțeles cele grăite de Sfîntul Ghermano; dar
mai pe urmă, aducîndu-și aminte, au cunoscut cînd s-au împlinit cele grăite.
Dipin era un loc la Constantinopol în care se obișnuia a se face priveliște,
și cum acea proorocie a sfîntului s-a împlinit, se va spune mai pe urmă.
Deci, Sfîntul Ghermano, luptîndu-se cu bărbăție și fără de temere
cu sabia cuvîntului lui Dumnezeu, ca un bun ostaș al lui Iisus Hristos contra
ereticilor, a trimis pe unul din cei mai cinstiți slujitori bisericești la împărat,
zicîndu-i: "O, împărate, nu se cădea ție, să te ridici fără de rînduială contra
lui Dumnezeu, Ziditorul tău, Cel ce ți-a dat ție viața și împărăția și, precum
se spune, ai să miști pe cele nemișcate. Nu îți era ție cu cuviință să calci
hotărîrile Sfinților Părinți, pe care ei le-au pus în vremurile de demult; că
prin chipul cel omenesc al lui Dumnezeu Cuvîntul, Care S-a luat din Preacurata
și Preasfînta Fecioară, precum s-au pierdut toate slujbele diavolești, așa și
toată închinarea idolească a rămas deșartă. Iar a cinsti asemănarea omenirii
lui Hristos cea închipuită cu vopsele pe scîndură, chipul aceleia, ce negrăit
L-a născut pe El, și chipurile sfinților lui Dumnezeu, aceasta s-a dat nouă
de la părinți și dascăli, încă de șapte sute douăzeci și cinci de ani, de cînd
Domnul nostru Iisus Hristos a luat trup omenesc și a venit la noi; iar după
a Lui Înălțare, tămăduindu-se o femeie de curgerea sîngelui prin atingerea de
marginea hainelor Lui, asemănarea Aceluia s-a făcut spre semn de mulțumită.
Chiar Domnul nostru Iisus Hristos mai înainte închipuind pe
mahramă fața Sa cea dumnezeiască, a trimis-o lui Avgar regele Edesei. După aceea,
Sfîntul Evanghelist Luca a zugrăvit chipul Preacuratei Fecioare, Maica lui Dumnezeu.
Pentru toate acestea, dumnezeieștile Sinoade ale Sfinților Părinți, care s-au
ținut în deosebite vremi și locuri, ne-au poruncit a nu călca, ci a cinsti sfintele
icoane. Deci, să știi cu dinadinsul, o, împărate, că de vei voi să întărești
acea fărădelege și luptă contra sfintelor icoane, eu cel dintîi nu mă învoiesc
la aceasta nicidecum; ci sînt gata să-mi vărs sîngele meu pentru chipul Hristosului
meu, Care și-a vărsat sîngele Său, ca să înnoiască chipul cel căzut al sufletului
meu. Este arătat că cinstea și necinstea cea făcută chipului lui Hristos, se
revarsă spre Cel dintîi închipuit al său, adică spre Hristos. Deci, se cade
nouă să murim ca robi credincioși ai lui Hristos, pentru cinstea Domnului nostru".
Altădată, Sfîntul Ghermano a zis către împărat: "Dacă eu sînt Iona, aruncați-mă
în mare, fără sobor a toată lumea, fiindcă nu sînt puternic a legiui ceva nou
pentru credință".
Văzînd sfîntul că nicidecum nu poate să schimbe pe împărat de
la acel eres, a pus omoforul său cel patriarhicesc în dumnezeiescul altar, pe
Sfînta Masă, lăsîndu-și dregătoria. Iar împăratul, umplîndu-se de mînie pentru
cuvintele lui îndrăznețe, a trimis pe ostașii săi înarmați ca de război, care,
bătîndu-l cu palmele pe sfîntul și în tot chipul lovindu-l și împingîndu-l,
cu necinste l-au izgonit din casele patriarhiei. Iar el, ducîndu-se la liniștea
monahi-cească, a petrecut restul zilelor între monahi și a adormit cu pace întru
Domnul. El a fost patriarh paisprezece ani și cinci luni.
După izgonirea sfințitului patriarh Ghermano, împăratul a ridicat
în scaunul lui pe Anastasie, ereticul cel pomenit mai înainte, care, împreună
cu împăratul, au dat afară din Biserică sfintele icoane și au întărit eresul
luptei contra sfintelor icoane. După aceea s-a împlinit asupra lui proorocia
Sfîntului Ghermano, așa: murind cel rău, împăratul Leon Isaurul, a luat împărăția
după el, Constantin Copronim, fiul lui, iar pe acesta l-a izgonit de pe scaunul
împărătesc Artavasd, ginerele lui Leon. Anastasie Patriarhul, a ajutat la aceasta
pe Artavasd și l-a încoronat ca împărat cu fiul lui.
După trei ani, Copronim, adunînd putere ostășească, a luat Constantinopolul,
a scos ochii lui Artavasd, ginerelui și fiului lui, și a pierdut nepoții cei
de soră ai lui și pe mulți boieri; iar pe patriarhul Anastasie, dezbrăcîndu-l
la locul cel mai de sus zis, Dipin, l-a bătut înaintea poporului, poruncind
să-l încalece pe un măgar cu fața înapoi; și astfel să-l poarte prin cetate
cu batjocură.
Atunci s-a împlinit proorocia Sfîntului Ghermano, cea grăită
către Anastasie: "Că de popor te vei duce la Dipin...". Răucredinciosul împărat
Copronim voia ca pe Anastasie să-l surpe de la patriarhie. Și deoarece n-a putut
afla pe altul la fel cu el în păgînătate, l-a lăsat tot pe el pe scaun unde,
petrecînd douăzeci și patru de ani, ca o urîciune a pustiirii la loc sfînt,
a căzut într-o boală ce se numește cordaspos; deoarece gura lui cea hulitoare
de Dumnezeu, care a grăit multe hule contra sfintelor icoane și contra Sfîntului
Ghermano, învățătorul lui, a fost prefăcută în ieșire, pentru că murdăria dinăuntru
ieșea pe gură; și în această boală și-a lepădat ticălosul său suflet.
Pe cînd el a avut un sfîrșit atît de amar, Sfîntul Ghermano
a aflat viața cea dulce cu sfinții ierarhi, întru împărăția Domnului nostru
Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh se cuvine cinstea,
slava și închinăciunea acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.