Pe vremea păgînului împărat Maximian, era prigoană mare asupra
creștinilor prin toate părțile stăpînirii Romei. Un sutaș oarecare, slujitor
înflăcărat al diavolilor, din porunca împăratului, a zidit afară din cetatea
Romei, mai departe de o stadie, o capiște necuratului lor zeu Die. Împăratul
a dat poruncă, ca să silească pe creștini să aducă jertfe zeilor, poruncind
ca toți să se adune la înnoirea capiștei zeului Die. Crainicii strigau din trîmbițe
prin cetatea Romei și ziceau: "Ascultați, prietenii zeilor, se cade ca voi de
dimineață, să vă adunați cu împăratul în capiștea cea nouă a lui Die.
Auzind poporul glasul trîmbiței crainicilor, se gătea pentru
a doua zi. De dimineață mulți din cei ce făceau neguțătorie, au mers la capiștea
cea nouă a lui Die cu mărfurile lor, pe de o parte pentru închinăciune, iar
pe de alta, pentru vînzarea mărfurilor lor. Un bărbat foarte bogat, cu numele
Tiberian și cu dregătoria tribun, avînd mulți ostași sub mîna sa, încredințați
lui de Felix voievodul, chemîndu-i, le-a zis: "Ascultați, fraților! Știți porunca
împăratului, că astăzi se cade nouă tuturor să fim cu împăratul în capiștea
zeului Die; deci, să fiți gata". Grăindu-le acestea, li s-a făcut înștiințare,
că împăratul a venit la capiște; și toți se sîrguiau să alerge acolo, ca să
fie de față la împărat. Unul din acei ostași cu numele Alexandru, care din copilăria
sa învățase buna credință cea creștinească și se temea de Dumnezeu, a răspuns
tribunului: "De ai fi zis, să mergem și să ne închinăm adevăratului Dumnezeu,
Care este în cer, bine ai fi zis; iar aceia pe care voi îi numiți zei, nu sînt
zei, ci diavoli". Zis-a Tiberian: "Nu tuturor avem să le aducem jertfe, ci numai
lui Die, deși sînt mulți zeii pe care îi cinstim noi și împăratul".
La acestea a răspuns fericitul Alexandru: "Pe unul Die l-au
numit zeu, dar el este asemenea ca și ceilalți diavoli înșelători care trag
pe închinătorii lor la pierzare și-i amăgesc spre lucrurile cele fărădelege
și spurcate, cu care se spurcă chiar zeii voștri, precum povestiți și voi de
ei; pentru că uneori pofteau femeie și, găsind-o, o înșelau, o sileau și o necinsteau,
spurcînd nu numai pămîntul, ci și marea și văzduhul.
Cine a văzut sau a auzit vreodată ca un dumnezeu să zacă în
fapte desfrînate? Dumnezeul nostru este nevăzut de ochii cei trupești și cunoscut
numai cu singura credință, El este Preacurat, Atotputernic, Ziditorul cerului
și al pămîntului, Căruia nu-i trebuie niște jertfe ca acestea, pe care voi le
aduceți nenumăraților voștri diavoli, ci îi trebuie jertfe curate și fără de
sînge".
Tiberian, auzind acestea, a zis: "Încetează cu nebunia ta, Alexandre,
și nu huli pe zeii noștri făcători de bine, ca să nu audă cîndva împăratul și
să se mînie asupra mea pentru tine, că îngădui între ostașii mei pe un hulitor
de zei ca acesta". Acestea zicînd Tiberian, a alergat la împăratul, iar Alexandru
s-a dus la casa sa.
Sosind vremea jertfelor, împăratul aducea necurata jertfă în
capiștea cea nouă a urîtului zeu Die; iar Tiberian, aducînd aminte împăratului
de Alexandru, ostașul său, că nu ascultă porunca împărătească, ci ocărăște și
hulește pe zei, îndată împăratul a poruncit să trimită după el și să-l aducă
înaintea sa legat cu lanțuri de fier. Atunci era ceasul al șaselea din zi și
Sfîntul Alexandru se odihnea în casă pe patul său, cînd i s-a arătat îngerul
Domnului în vis, zicîndu-i: "Îmbărbătează-te și te întărește, Alexandre, căci
multe ai să pătimești pentru numele lui Iisus Hristos, Cel răstignit. S-au pregătit
multe munci pentru tine; deci, iată, vin după tine ostașii împăratului, dar
nu te teme de ei, nici să se înfricoșeze inima ta, pentru că eu sînt trimis
spre ajutorul tău; scoală-te și te roagă Dumnezeului tău; iar eu voi fi cu tine,
pînă ce-ți vei săvîrși alergarea".
Sculîndu-se sfîntul din somn, a început a cînta psalmul lui
David: Cel ce locuiește în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperămîntul
Dumnezeului cerului se va sălășlui. Va zice Domnului: Sprijinitorul meu ești
și scăparea mea, Dumnezeul meu, și voi nădăjdui spre Dînsul..., și cealaltă
parte a acelui psalm, pînă la sfîrșit. Apoi, ieșind din casă, a întîmpinat pe
ostașii care veniseră la el și care i-au fost tovarăși în oaste. Aceia, văzînd
pe Sfîntul Alexandru, au căzut la pămînt de frică; pentru că fața lui s-a arătat
ca fulgerul. Și le-a zis sfîntul: "Sculați-vă, fraților! De ce v-ați înspăimîntat?"
Ostașii au răspuns: "Te vedem înconjurat de puterea lui Dumnezeu și de frică
am căzut". Sfîntul le-a zis: "Ascultați, fraților! Dumnezeul Cel ceresc a cercetat
pe robul Său; iar voi nu vă temeți, ci faceți porunca voastră, pentru că sînteți
trimiși să mă prindeți și să mă duceți legat la împărat". Ostașii i-au răspuns:
"Noi ne-am sfătuit ca să nu-ți spunem nimic, dar tu de unde te-ai înștiințat
că sîntem trimiși după tine?" Sfîntul a zis: "Nu se cade să vorbesc mult cu
voi, de vreme ce mă sîrguiesc spre nevoința care îmi este înainte pregătită
de Împăratul; pentru că am să fiu dus de la Roma pînă în Bizanț".
Acestea zicînd, și-a plecat genunchii și s-a rugat, zicînd:
"Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul părinților noștri, Cel lăudat și binecuvîntat
în veci, mă rog Ție, Stăpîne, nu mă despărți de ceata drepților Tăi, nici mă
lepăda pe mine, care vin la Tine, de vreme ce numele Tău cel sfînt și înfricoșat,
mi l-ai făcut cunoscut, și Tu ești ajutătorul și sprijinitorul meu! Trimite,
Doamne, pe îngerul Tău, ca să-mi ajute și să-mi îndrepteze limba spre a grăi
înaintea muncitorilor". Iar după ce sfîntul și-a sfîrșit rugăciunea sa, ostașii,
apucîndu-l, l-au legat cu lanțuri de fier și l-au dus la împăratul Maximian.
Atunci Pimenia, maica sfîntului, nu știa că fiul ei, Alexandru,
este luat spre cercetare. Sfîntul Alexandru era mare la trup, înalt la statură,
frumos la față și tînăr de optsprezece ani. Iar cînd l-au pus înaintea împăratului,
acesta i-a zis: "Nebunule, tu defăimezi puterea mea și nu te supui mai marelui
tău, nici n-ai venit împreună cu ostașii tăi, ca să te închini marelui meu zeu,
Die?" Răspuns-a sfîntul: "Eu mă închin Dumnezeului meu, Care este în ceruri,
și lui Iisus Hristos, Fiul Lui Cel Unul născut și Sfîntului Duh; iar pe alt
Dumnezeu nu știu, nici nu mărturisesc. Deci, nu mă întreba pe mine mai mult
de alt Dumnezeu, că nu mă înfricoșez de stăpînirea ta, nici nu mă tem de îngrozirile
tale și nici de muncile cu care voi fi muncit".
Maximian, auzind aceasta, s-a mîniat și a zis: "Ce poate să
facă Dumnezeul acela pe care tu îl mărturisești?" Sfîntul a răspuns: "Dumnezeul
meu este nevăzut și Atotputernic, și nici un lucru nu este în această lume,
ca să nu fie cu putință Dumnezeului meu". Maximian a zis: "Dar Dumnezeu este
Cel ce a fost răstignit de oameni și a murit pe Cruce?" Sfîntul a răspuns: "Taci,
satano, că nu ești vrednic să pomenești cu gura ta cea spurcată, preacin-stitul
și preasfîntul nume al Domnului meu Iisus Hristos, Care a răbdat de voie răstignirea
și moartea pentru noi. O, nebunule, dacă zici că El a fost răstignit și a murit,
pentru ce nu auzi că tot Același a înviat din morți și a dăruit multor celor
morți viața?"
Zis-a Maximian: "Cruț tinerețile tale, căci te văd foarte tînăr".
Sfîntul a răspuns: "Fie-ți milă de tine însuți și te scoate din cursele diavolului,
că eu nu mă tem de munci, avînd ajutător pe Dumnezeu". Maximian a zis: "Ți-am
spus că îmi este milă de tine; deci apropie-te și jertfește și vei fi unul din
cei ce sînt în palatul meu împărătesc, avînd cel dintîi loc între ei". Sfîntul
a zis: "Cărui dumnezeu poruncești să mă închin?" Maximian a răspuns: "Închină-te
marelui zeu Die și adu-i jertfă".
Iar sfîntul, ridicîndu-și mîinile în sus, a început a se ruga,
zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, nu mă lăsa pe mine smeritul robul Tău, ci
ajută-mi mie, păcătosul și nevrednicul". Astfel rugîndu-se, își ridică ochii
spre cer și a văzut cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu șezînd de-a dreapta
Tatălui; deci, s-a umplut de negrăită mîngîiere duhovnicească. Și iarăși a întrebat
pe Maximian: "Cărui zeu voiești să-i jertfesc? Maximian a zis: "Jertfește marelui
zeu Die". Sfîntul a răspuns: "Oare nu știi că acela pe care voi îl numiți dumnezeu,
a fost om spurcat și înșelat? Pentru că odată, poftind pe o femeie și robindu-se
de dragostea ei, s-a prefăcut întru asemănare de bou și prin farmecele sale,
pe acea ticăloasă femeie a înșelat-o și a necinstit-o!"
Maximian, auzind acestea, a rîs și a zis: "Aceasta arată puterea
zeilor noștri, că într-acel fel se arată oamenilor, precum singuri voiesc".
Grăit-a lui sfîntul: "Ticălosule, lauzi necuratele lucruri ale acelora, căci
singur te asemeni lor cu necurățiile. Nu cunoști pe Dumnezeul Care ți-a dăruit
ție cinstea și împărăția?" Zis-a Maximian: "Zeii mei mi-au dăruit mie împărăția
aceasta". Grăit-a sfîntul: "Mă minunez de tine că, socotindu-te a fi deștept,
te-ai pierdut pe tine singur, de vreme ce crezi diavolilor și slujești idolilor
celor muți și fără de suflet. Lăsînd pe Dumnezeul Cel viu și fără de moarte,
urmezi diavolului, tatălui tău; deci, întoarce-te de la întuneric la lumină,
ca să nu fii aruncat în focul gheenei în veci!"
Atunci Maximian, umplîndu-se de mînie, a dat tribunului Tiberian
putere asupra lui ca să-l muncească; și nu numai asupra lui Alexandru, ci și
asupra tuturor celor ce pomeneau numele lui Hristos. Pentru aceasta el a trimis
pe tribunul acela în Tracia, ca să izgonească pe creștinii de pretutindeni și
să-i muncească. Deci a poruncit să ducă pe Alexandru după sine pînă la Bizanț.
Sfîntul Alexandru, auzind aceasta, a zis către împărat: "Mulțumesc ție de aceasta,
o, tirane, că vrei să mă faci pe mine slăvit prin multe țări. Dumnezeul meu
o să mă învrednicească pe mine, ca prin toate marginile pămîntului pentru numele
Lui Cel Preasfînt, să rabd toate durerile și pătimirile". Atunci Maximian a
poruncit să ia pe sfînt din fața lui; iar tribunul Tiberian l-a luat pe el întru
a sa stăpînire. A doua zi a poruncit să-l dezbrace și să-l spînzure pe un lemn
de muncire și cu unghii de fier să-i strujească tot trupul lui. Astfel strujindu-se,
mucenicul n-a scos nici un glas de durere, ci numai ochii ridicîndu-și către
cer, mulțumea lui Dumnezeu. După aceea, luîndu-l de la muncire, l-a legat cu
lanțuri grele și l-a dat ostașilor să-l ducă în Tracia.
Sfîntul, fiind dus legat, îngerul Domnului s-a arătat Pimeniei,
maicii lui, în vedenia visului, zicîndu-i: "Scoală-te degrabă și gătește pe
robii tăi și dobitoacele și urmează fiului tău cel dus în Tracia spre muncire,
pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, ca după sfîrșitul aceluia, să îngropi
trupul lui". Fericita Pimenia, deșteptîndu-se, nu s-a mîhnit pentru fiul ei,
ci mai ales s-a umplut de bucurie și de veselie. Deci, sculîndu-se îndată și
gătind toate cele de cale, s-a dus cu sîrguință pe calea aceea întru care era
dus fiul ei și l-a ajuns în cetatea Catargin. Intrînd acolo, a văzut pe sfîntul
înaintea poporului, judecîndu-se de Tiberian, cercîndu-se și muncindu-se, iar
ea, de mare bucurie, a strigat cu glas tare către iubitul său fiu, zicînd: "Fiul
meu, Dumnezeul cel de sus și păstorul cel bun, să-ți ajute ție". Dar, Tiberian,
auzind glasul, îl întreba: "Al cui este glasul acela?" Și nimeni n-a înțeles
de unde vine glasul acela, de vreme ce stătea mult popor împrejur. Zis-a Tiberian
către mucenic: "Ticălosule, jertfește zeilor". Iar sfîntul a răspuns: "Eu jertfesc
lui Dumnezeu jertfă de laudă". Zis-a muncitorul: "Oare n-ai grăit că Dumnezeul
vostru nu are trebuință de jertfă?"
Răspuns-a sfîntul: "Nu are trebuință Dumnezeul meu de acel fel
de jertfe de care voi aduceți idolilor voștri, ci are trebuință de jertfele
dreptății și ale sfințirii; pentru că Dumnezeu este drept și sfînt!"
Atunci Tiberian a poruncit să-i ardă trupul cu făclii aprinse,
zicînd: "Să vedem, va veni Dumnezeul lui ca să-l scoată pe el din mîinile mele?"
Deci, sfîntul fiind ars, și-a ridicat ochii către cer, zicînd: "Slavă Ție, Doamne
Iisuse Hristoase, Cel ce ai trimis pe arhanghelul Tău Mihail, în Babilon, și
pe cei trei tineri i-ai izbăvit din foc; izbăvește-mă și pe mine, Doamne, din
ceasul acesta al durerii și rușinează pe acest muncitor cu puterea Ta, ca și
eu să grăiesc ca David: Trecut-am prin foc și prin apă și ne-ai scos pe noi
întru odihnă". Tiberian, auzind că focul nu se atinge de mucenic, s-a rușinat
și a poruncit ostașilor să-l aducă legat pe drum înaintea sa. Iar maica sa,
văzînd pe fiul ei ducîndu-se în fața muncitorului, a rugat pe ostași să-i dea
voie, să se apropie de fiul ei, ca să vorbească cu el, iar ei n-au oprit-o.
Atunci sfîntul mucenic, văzînd pe maica sa, i-a zis: "Bine ai venit aici, doamnă,
maica mea! Urmează-mă pînă la locul în care am să mă săvîrșesc, precum mi-a
arătat Domnul meu". Iar unii din ostași grăiau: "Fericit ești, Alexandre, că
mare este credința ta și mare este Dumnezeul creștinilor! Iată cît de multe
munci ai suferit pentru Dînsul, și nimic rău n-ai pătimit!" Acestea zicînd,
mergea pe drum, după porunca lui Tiberian.
Sosind el la un izvor ce era acolo lîngă cale, a șezut să se
odihnească, și ostașii au început a ruga pe Sfîntul Mucenic Alexandru să mănînce
cu dînșii, deoarece trecuseră patruzeci de zile de cînd sfîntul nu gustase nimic,
nici pîine, nici apă. Însă el, avînd rugăciunea ca o hrană pentru sine, și-a
plecat genunchii și a început a cînta psalmul acesta: Ridicat-am ochii mei
la munți, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a
făcut cerul și pămîntul..., Doamne Iisuse Hristoase, păzește-mă fără de
prihană pe mine, mielușelul Tău, ca să nu se bucure vrăjmașul meu de mine, că
am cunoscut numele Tău. Nu mă rușina pe mine, Stăpîne, înaintea muncitorilor,
ci trimite pe îngerul Tău și dreapta Ta, și fii mie ajutător și apărător".
Sfîrșindu-și el rugăciunea, i-a stat înainte îngerul Domnului,
zicîndu-i: "Nu te teme, Alexandre, că a auzit Domnul rugăciunea ta, și eu sînt
trimis de Dînsul în ajutorul tău". Acestea zicînd îngerul către sfînt, ostașii
au auzit glasul cel grăit către mucenic, dar n-au văzut pe nimeni; deci, s-au
temut foarte mult și de frică au căzut la pămînt. Atunci fericitul a zis către
dînșii: "Ce ați văzut, fraților, de v-ați înspăimîntat așa de rău?" Iar ei au
zis: "Am auzit glasul Dumnezeului tău, grăind către tine și frică ne-a cuprins
pe noi; de aceea am căzut!"
Pe cînd ostașii grăiau acestea către Sfîntul Alexandru, i-au
ajuns pe dînșii Tiberian, fiind însoțit de cei mai mari ai cetății, și i-a întrebat
cum se numește locul acela. Iar ei i-au răspuns: "Numele locului acesta este
loc de judecată". Iar Tiberian a zis: "Atunci se cade ca pe dînsul să facem
judecată! Aduceți înaintea mea pe creștinul Alexandru!" Stînd de față sfîntul,
Tiberian a zis către dînsul: "Oare tot în nebunia ta petreci și nu voiești să
te închini zeilor? Precum văd, inima ta este împietrită, dar mie cu adevărat
mi-e milă de tine și de aceea voiesc să te întorci spre zei, stăpînii lumii".
Mucenicul îi răspunse: "Necuratule, orbitule cu mintea și fiu al diavolului,
cel ce te-ai dat tatălui tău, satana, cum poți să te milostivești spre mine,
deoarece tatălui tău, satana, nu-i este milă de nimeni, ci pe toți voiește să-i
tragă cu el în gheena focului și să-i piardă".
Tiberian a zis: "O, răule! Așa îmi răspunzi, ca unui deopotrivă
cu tine? Oare pentru aceea mă necinstești, că te cruț? Nu ți se cădea oare să
mă cinstești pentru bunătatea mea către tine, iar nu să mă ocărăști cu osîndiri?"
Sfîntul răspunse: "Cu adevărat ești asemenea tatălui tău, satana, avînd inima
împietrită ca o piatră vîrtoasă. Nu socotești oare că locul acesta se numește
loc de judecată? Acest lucru arătat înștiințează, că degrabă te va ajunge judecata
lui Dumnezeu, Cel ce are să judece viii și morții și să răsplătească fiecăruia
după faptele lui. Atunci vei cunoaște că îți grăiesc adevărul, pentru că te
va judeca Dumnezeu, că judeci fără de milă pe robul Lui. El vede cu cîtă nedreptate
și cît de cumplit mă judeci; dar să știi că aceste munci îmi aduc slavă, iar
ție îți gătesc mare pierzare".
Tiberian, auzind acestea, s-a aprins de mînie și a poruncit
să aștearnă pe pămînt ciulini de fier și să tîrască pe mucenic peste ei. Sfîntul,
fiind astfel muncit, tăcea, nesimțind durerile. Deci, Tiberian, cunoscînd că
Alexandru nu simte muncile, mai mult s-a iuțit și a poruncit la patru ostași
să-l bată cu toiege dureroase. Iar mucenicul, fiind bătut, a strigat către muncitor,
zicînd: "O, păgînule, oare de acest fel îți sînt muncile ce mi le faci? Adaugă
altele și mai cumplite, dacă ai; pentru că eu, cu ajutorul lui Hristos, Dumnezeul
meu, nu simt dureri în aceste munci". Atunci Tiberian a zis: "Îți voi zdrobi
mădularele și te voi arunca în foc, cenușa ta o voi vîntura și nici urmă de
pomenirea ta nu voi lăsa pe pămînt; atunci voi vedea, dacă va veni Hristosul
tău să te scoată din mîinile mele".
Sfîntul răspunse: "Hristosul meu te va pierde fără zăbavă, iar
trupul și oasele tale vor fi risipite pe pămînt. Că nu te vei mai întoarce la
Roma și nu vei vedea fața împăratului tău cel spurcat, deoarece Domnul va pierde
pomenirea ta de pe pămînt, fiindcă nu L-ai cunoscut, ticălosule, nici ai cinstit
pe Cel ce ți-a dat cinstea și puterea aceasta. Că, de L-ai fi cunoscut, ai fi
putut petrece în cer; iar acum, lăsînd pe Dumnezeul Cel viu, ai iubit pe tatăl
tău satana. Deci, te vei arunca cu dînsul în gheena focului, iar eu voi lăuda
totdeauna pe Stăpînul și Mîntuitorul meu Iisus Hristos, Care mă va izbăvi din
mîinile tale și mă va învrednici în veci darului Său, întru slava Lui".
Muncitorul, auzind unele ca acestea, și-a schimbat fața de mînie,
însă a poruncit să înceteze a-l munci pe sfînt. Deci, ple-cîndu-se ziua, a voit
să rămînă acolo și, cinînd, s-a culcat. După ce a adormit, a văzut în vedenia
visului pe îngerul lui Dumnezeu înfricoșat, arătîndu-i-se cu sabia scoasă și
zicîndu-i: "Păgînule, iată, am venit asupra ta, fiindcă muncești cumplit pe
robul lui Dumnezeu, Alexandru! Deci să știi că pot să te ucid îndată cu sabia
aceasta, dar te las pînă la o vreme; iar tu, sculîndu-te, să te duci degrabă
prin Iliric la Bizanț, căci s-a apropiat sfîrșitul robului lui Dumnezeu, Alexandru".
Tiberian, deșteptîndu-se îndată cu spaimă, tremura de frică
și, chemînd pe cei ce erau cu dînsul, bărbați sfetnici ai săi, le-a spus înfricoșătorul
vis. Iar aceia i-au zis: "Și noi am voit să-ți spunem să nu muncești pe omul
acela atît de cumplit și cu nedreptate, dar n-am îndrăznit. Am auzit că este
mare Dumnezeul creștinilor, că aruncă în focul cel nestins pe cei ce muncesc
pe robii Lui". Atunci Tiberian, mai mult s-a temut și a poruncit ostașilor ca
îndată în același ceas al nopții să pornească pe mucenic înainte și, sculîndu-se
și el, a mers după dînsul. Ei au trecut prin multe cetăți, dar n-au intrat în
ele, că se grăbeau să ajungă în Bizanț, după porunca îngerului; fiindcă acea
înfricoșată vedenie a visului o avea de multe zile în minte și se temea de ea
și nu îndrăznea să facă ceva rău mucenicului.
Tiberian, trecînd țara Iliricului, s-a apropiat de cetatea Sardica;
și au ieșit în întîmpinarea lui mai marii cetății; dar el n-a intrat în cetate,
ci a trecut pe lîngă dînsa. Auzind creștinii care erau în cetatea aceea, că
tribunul Tiberian a venit de la Roma și aduce cu el pe un mucenic oarecare,
au ieșit toți din cetate, nu ca să vadă pe tribun, ci pe mucenic. Și, văzîndu-l
dus deosebit, au alergat la el și, căzînd la picioarele lui, grăiau: "Roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi, purtătorule de chinuri al lui Hristos". Iar el a zis
către dînșii: "Fraților, voi rugați-vă Domnului pentru mine să săvîrșesc alergarea
mea pentru Iisus Hristos și să mă învrednicesc a lua, din sfînta Lui dreaptă
cununa cea făgăduită mie". Și, fiind dus mai departe sfîntul mucenic și trecînd
cetatea Clisur, s-au apropiat de tabăra Vonomasiei - așa se numea locul acela
- care era departe de Filipopoli ca la patruzeci de stadii, și au stat acolo.
Tiberian începuse a uita acea înfricoșată vedenie care i se arătase în vis și,
punînd la încercare pe sfîntul mucenic înaintea sa, l-a întrebat: "Mai petreci
încă în nesupunerea ta, Alexandre? Nu voiești să te apropii de milostivii noștri
zei și să jertfești lui Die și lui Asclipie, cei ce stăpînesc lumea?"
Sfîntul răspunse: "Orbitule cu mintea, fiu al satanei, oare
voiești să auzi altceva de la mine decît aceasta: că nu voi jertfi diavolilor?"
Tiberian zise: "Să nu fie aceea, ca eu să te silesc să te închini diavolilor,
ci marilor zei, Die și Asclipie". Sfîntul răspunse: "Nebunule, oare nu cunoști
că Die și Asclipie sînt diavoli?" Tiberian zise: "Mă jur pe toți zeii, că voi
face numele tău de ocară în tot pămîntul; pentru că mare dosădire îmi faci mie
și zeilor mei". Sfîntul răspunse: "Și eu doresc aceasta, ca prin mine să se
preamărească în tot pămîntul numele Domnului meu Iisus Hristos". Atunci Tiberian
a zis către ostașii, care stăteau înaintea lui: "Duceți-l din fața mea, că nu
pot să rabd dosădirile de la dînsul. Să-l duceți la Filipopoli și să-l aruncați
în temniță, pînă ce voi veni și eu acolo". Ostașii au dus pe mucenic în cetatea
lui Filip și l-au pus în temniță. Auzind cetățenii de venirea lui Tiberian,
au ieșit întru întîmpinarea lui; iar el, intrînd în cetate, gătea jertfă lui
Die și lui Asclipie.
Deci, creștinii care erau în cetatea aceea, aflînd de Sfîntul
Mucenic Alexandru că este în temniță, s-au adunat toți și au rugat pe păzitorul
temniței să-i lase în temniță, să vadă pe mucenicul lui Hristos; iar păzitorul
nu i-a oprit, pentru că era temător de Dumnezeu. Creștinii, intrînd înăuntru
și văzînd pe sfîntul șezînd în legături, au căzut la picioarele lui și-i sărutau
legăturile, zicînd: "Binecuvintează-ne, purtătorule de chinuri al lui Hristos!
Binecuvintează patria noastră, căci, sîntem creștini și viețuim în cetatea aceasta
cu multă frică; căci ighemonul cetății în toate zilele caută să ne muncească,
dar nu poate să ne întoarcă de la Hristos. Mulți sîntem aici cu darul lui Hristos
și unii din cei dintîi cetățeni sînt în numărul nostru; deci, nădăjduim că puterea
lui Hristos va birui credința păgînească și toată cetatea va slăvi pe Hristos.
Iar tu, pătimitorule al lui Hristos, rabdă pînă la sfîrșit, pînă ce îți vei
săvîrși bine alergarea ta!"
După ce Tiberian a săvîrșit necurata jertfă idolilor și-a adus
aminte de Alexandru, cel ținut în legături, și a zis către mai marii cetății:
"Se cade vouă a ști, că am de la împărat, dat mie spre cercetare, pe un creștin,
pe care în toată vremea călătoriei l-am silit cu munci la închinarea zeilor
și n-am sporit nimic; căci îmi răspunde aspru și mă ocărăște pe mine și pe zeii
noștri. Deci, poruncesc să-l aducă aici, poate se va rușina de voi care sînteți
mulți și se va apropia de zei". După ce au adus înaintea soborului pe Alexandru,
Tiberian, șezînd cu ighemonul, i-a zis mucenicului: "Spune, Alexandre, oare
încă nu te-ai plecat să te apropii de zeii noștri? Iată, toți creștinii care
sînt în această cetate, s-au închinat acum lui Die și lui Asclipie și numai
tu singur te împotrivești". Sfîntul a răspuns: "Minți, ticălosule, precum și
tatăl tău, satana, este mincinos; pentru că nici unul din creștinii cei de aici
n-a făcut voia voastră! Dar ce voiești mai mult să auzi de la mine? Decît tot
aceeași care ți-am spus înainte de multe ori, că sînt creștin și nu voi jertfi
diavolilor celor spurcați! Iată, acum fac știre în auzul tuturor celor adunați
aici, că sînt rob al Dumnezeului ceresc și niciodată nu mă voi lepăda de Iisus
Hristos, Dumnezeul meu!"
Deci, Tiberian, rușinîndu-se, a zis către ostași: "Duceți-l
îna-inte legat cu fiare, iar eu voi veni după voi". Astfel au pornit cu sfîntul
pe cale. Ajungînd la un pîrîu ce se numea Sirma, mucenicul și-a spălat mîinile
și fața și, stînd spre răsărit, a început a se ruga, zicînd: "Slavă Ție, Doamne
Dumnezeul meu, că și în Filipopoli m-ai învrednicit a mărturisi sfînt numele
Tău!" Iar ostașii, nelăsîndu-l mai mult să se roage, l-au luat și-l duceau în
cale; apoi, cînd au ajuns într-un loc care se numea "Tabără", unde se făcea
tîrg, acolo i-a ajuns Tiberian și, punînd înainte pe Alexandru, i-a zis: "Alexandre,
știi oare că înaintea ighemonului am grăit cu tine cu blîndețe, ca să jertfești
zeilor; iar tu m-ai ocărît cu dosădire înaintea tuturor. Deci, măcar acum fă
ceea ce ți se poruncește și vei scăpa de munci".
Sfîntul a răspuns: "Fiule al satanei, întunecatule diavol, ceea
ce ți-am zis înaintea ighemonului, aceea îți voi zice în tot locul: Să nu nădăjduiești,
că vei întoarce pe robul lui Hristos de la adevăratul Dumnezeu". Atunci Tiberian
a poruncit ostașilor să bată patru pari în pămînt și, întinzînd pe mucenic în
patru părți să-l lege de acei pari și să-i dea două sute de lovituri. Deci,
mucenicul, primind loviturile care i se dădeau, tăcea; dar în el se ruga către
Domnul Dumnezeul lui. Atunci s-a auzit glas din cer, grăind către mucenic: "Îmbărbătează-te,
Alexandre, și nu te teme de munci, căci sînt vremelnice; iată, Eu sînt cu tine!"
Acest glas auzindu-l Tiberian, s-a temut foarte, și îndată a poruncit să-l dezlege
și să înceteze de a-l bate și să pornească mai departe în cale. Ajungînd în
cetatea ce se numea Carasura, ce era între Filipopoli și Veria, Tiberian a intrat
în cetate; iar ostașii cu Alexandru n-au intrat; ci, ducîndu-se sub niște copaci
umbroși, se odihneau.
Fiind al șaselea ceas din zi și zăduf mare, sfîntul a zis către
ostași: "Fraților, mi-e sete!" Aceia i-au zis: "Și nouă ne este sete, dar de
unde vom lua apă aici?" Sfîntul le-a zis: "Așteptați puțin, că puternic este
Dumnezeul meu, ca și în acest loc să ne dea apă". Acestea zicînd, și-a plecat
genunchii și s-a rugat, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, care ai lovit altădată
piatra în pustie și ai scos apă lui Israel cel însetat, caută și acum cu milostivire
spre robul Tău și dă apă în locul acesta, ca să beau eu și cei ce sînt cu mine;
ca și în aceasta să se preamărească numele Tău Cel preasfînt".
Astfel rugîndu-se sfîntul, îndată s-a desfăcut pămîntul sub
un stejar și a izvorît pîrîu de apă curată și rece. Ostașii, văzînd această
minune, au zis: "Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor, Care ascultă degrabă
pe robii Săi cei credincioși!" Deci, au băut din apa aceea sfîntul mucenic și
toți cei ce erau cu el, slăvind pe Hristos Dumnezeu! Apoi, de acolo, trecînd
multă cale, au ajuns la un rîu, ce se numea Arzon și, de vreme ce se osteniseră
pe cale, au șezut să se odihnească. Ajungîndu-i acolo Tiberian, a văzut pe mucenicul
șezînd și a zis cu mînie către ostași: "Ticăloșilor, pentru ce ați lăsat să
șadă acel om necurat?" Și sculîndu-se, s-a dus și s-a apropiat de cetatea Veria,
unde cetățenii au întîmpinat cu cinste pe Tiberian. În acea cetate, cea mai
mare parte din popor erau creștini credincioși, însă de frica muncitorilor,
păzeau în taină dreapta credință creștinească. Aceia, văzînd pe Sfîntul Mucenic
Alexandru dus deosebi, au alergat la el și ziceau: "Bucură-te, purtătorule de
chinuri al lui Hristos! Îmbărbătează-te și te întărește, pentru că nimic nu
vor spori muncitorii cei păgîni împotriva puterii lui Hristos Dumnezeul nostru".
Tiberian, chemînd pe mucenic în Veria, i-a zis: "Alexandre,
ascultă-mă ca pe tatăl tău și jertfește acum cu mine zeilor! De vei face aceasta,
mă făgăduiesc ție înaintea tuturor, că îndată te voi elibera și, de vei voi
din ceasul acesta să fii cu mine, vei fi mare în cetatea mea; iar de nu-ți va
plăcea să fii cu mine, apoi vei merge unde vei voi". Sfîntul, zîmbind, i-a zis:
"O, amară este mîngîierea ta cu care mă mîngîi pe mine! Aceste cuvinte ale tale,
aduc sufletului meu mai cumplite munci! Dar să nu-mi dea mie Dumnezeu să urmez
sfatul tău! De multe ori ți-am spus și îți spun și acum, și după aceasta iarăși
zic: Sînt creștin și nu voi jertfi diavolilor tăi!" Tiberian, auzind acestea,
s-a dus de acolo, luînd după el pe mucenicul legat în lanțuri. Apoi ei au sosit
la vadul rîului Arzon, departe de Veria ca la patruzeci de stadii, unde erau
multe case de oaspeți. Deci, Tiberian s-a odihnit acolo, așteptînd pe mucenicul
care se aducea mai pe urmă și căruia îi urmau mulți creștini din cetatea Veria.
După ce ostașii au ajuns cu mucenicul la Tiberian, mucenicul
l-a rugat să-i dea vreme să se roage lui Dumnezeu și muncitorul l-a eliberat.
Văzînd sfîntul un nuc mare, a mers sub el și, plecîndu-și genunchii, se ruga
lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, trimite pe îngerul Tău și ia
sufletul meu, că nimic nu mai pot suferi, deoarece mi-a slăbit trupul". Tiberian,
văzînd pe mucenic rugîndu-se, a zis către ai săi: "Mă minunez foarte de unde
a învățat acesta rugăciuni de vrăjitorii, că a crescut înaintea ochilor mei
și eu l-am rînduit în rînduiala ostășească, și niciodată nu am cunoscut că el
știe farmece". Chemînd la sine pe sfîntul i-a zis: "Alexandre, jertfește idolilor".
Sfîntul a răspuns: "Cu adevărat mintea ta este întunecată, că iarăși voiești
să auzi de la mine aceleași lucruri pe care de multe ori m-ai auzit grăindu-le".
Atunci Tiberian a poruncit să-i toarne untdelemn fiert pe piept; iar îngerul
Domnului, stînd de față nevăzut, a sfărîmat vasul, iar untdelemnul acela l-a
turnat pe slugile muncitorului, arzîndu-le. Văzînd muncitorul vătămați de untdelemnul
fiert nu pe mucenic, ci pe slujitorii lui, s-a umplut de mînie și a poruncit
să-l întindă pe mucenic sub copac și patru ostași să-l bată cu bețe fără de
milă, pînă ce au ostenit cei ce îl băteau. După acea bătaie, sculîndu-se Sfîntul
Alexandru, a zis: "Dumnezeule, Stăpîne, binecuvintează copacul acesta și dă-i
putere tămăduitoare; căci sub dînsul am pătimit pentru numele Tău cel sfînt".
Și din ceasul acela, rodul și frunza acelui copac, tămăduiau tot felul de boli.
Luînd ostașii pe mucenic, l-au dus în cale, mergînd înaintea
muncitorului. După ce au trecut de Adrianopol, au ajuns la un loc ce se numea
Vurtodexion și acolo sfîntul a aflat pe maica sa, fericita Pimenia, care mersese
acolo înainte de el. Deci, văzîndu-l, l-a sărutat și a căzut la picioarele lui,
plîngînd. Grăit-a sfîntul către dînsa: "Nu plînge, maica mea, că nădăjduiesc
spre Domnul meu, că mîine îmi va da să-mi săvîrșesc alergarea mea". Ajungîndu-i
acolo, Tiberian s-a odihnit, deoarece trecuse ziua. Apoi, sculîndu-se la al
optulea ceas din noapte, s-au dus; și pe cînd răsărea soarele, au ajuns la un
rîu, care se numea Zionisel, unde era o casă de oaspeți și, odihnindu-se acolo
puțin, a grăit către mucenic: "Multe munci ți-am rînduit ție și n-am putut să
te întorc la zeii mei; deci, să știi că acum te voi pierde, de nu vei voi să
asculți poruncile mele".
Zicînd acestea a plecat de acolo. Apropiindu-se de Bizanț, au
mers la cetatea care se numea Drizipera, pe unde a trecut rîul Erginului și,
șezînd lîngă el, a rostit cea de pe urmă judecată asupra sfîntului mucenic.
Și a zis către dînsul: "Alexandre, iată, acum sfîrșitul tău este înaintea ta,
ce zici? Aici te voi ucide și trupul tău îl voi arunca în rîu, ca să-l mănînce
fiarele din apă". Iar sfîntul a răspuns lui: "Ți-aș mulțumi, dacă ai face aceasta
acum cu adevărat, cum zici, că aș scăpa degrabă din mîinile tale; pentru că
zeilor tăi niciodată nu voi jertfi, măcar că ai fi putut cu mii de morți să
mă pierzi". Atunci muncitorul a dat împotriva lui răspunsul de moarte, dîndu-l
ostașilor să-i taie capul; iar trupul să-l arunce în rîu.
Deci, sculîndu-se, s-a dus în cale, iar ostașii au rămas să
săvîrșească porunca. Pentru aceasta s-a adunat mulțime de popor din locuitorii
cei ce erau acolo, vrînd să vadă sfîrșitul mucenicului, căci erau între dînșii
mulți creștini. Sfîntul mucenic a rugat pe călău să aștepte puțin pînă ce se
va ruga și a cerut apă. Apoi, unul din cei ce veniseră la acea priveliște, luînd
un vas, a scos apă din rîu și a adus mucenicului. Deci, sfîntul mucenic, spălîndu-și
mîinile și fața, a stat spre răsărit și, însemnîndu-se cu semnul Sfintei Cruci,
a început a se ruga, zicînd: "Slavă Ție, Dumnezeul părinților noștri! Dumnezeul
lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, de care se cutremură toată făptura
și toți Ți se închină, ca unui Făcător al cerului și al pămîntului! Ție, Dumnezeului
tuturor, Cel nevăzut și nestricăcios, cu frică îți stau înainte Serafimii, neîndrăznind
a căuta spre Tine și strigă neîncetat: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot, plin
este cerul și pămîntul de slava Ta! Pe Tine Te binecuvintează soarele de pe
cer. Pe Tine Te binecuvintează pămîntul și cele de pe el: oamenii, dobitoacele
și toată suflarea cea vie Ție îți cîntă laudă, că Unul ești în toți vecii, Tatăl,
Fiul și Sfîntul Duh! Stăpîne, adu-Ți aminte de cei ce se tem de Tine și înalță
mulțumiri preasfînt numelui Tău, nu mă trece cu vederea și pe mine păcătosul
și nevrednicul robul Tău, Iubitorule de oameni, Doamne!"
După aceea a zis către cei ce erau creștini: "Fraților și părinților,
aduceți-vă aminte de ostenelile mele; pentru că nu m-am lenevit a pătimi pentru
Domnul nostru, ca să-mi fie milostiv mie și tot neamului creștinesc. Știți cîtă
cale am făcut? M-au adus de la Roma pînă la acest loc legat, cu lanțuri ferecat,
purtat cu sila, tîrît și muncit; toate acestea le-am răbdat cu vitejie. Am biruit
tirania lui Tiberie și pe diavolul, ajutorul lui, nu cu puterea mea, ci cu ajutorul
Domnului nostru Iisus Hristos, și, iată, acum mă duc, ca să stau înaintea Stăpînului
meu; iar voi rugați-vă pentru mine, ca să aflu milă de la Dînsul". Apoi a grăit
către cei ce aveau să-i taie capul, ca să mai aștepte puțin; și, plecîndu-și
genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, ascultă
pe robul cel ce a pătimit pentru numele Tău, dăruiește dar trupului meu ca unde
se va pune, acolo să se dea tămăduire bolilor întru slava preasfînt numelui
Tău".
Și s-a auzit glas din cer făgăduindu-i să-i împlinească cererea.
După aceea mucenicul a zis către ostași: "Fraților, săvîrșiți degrabă porunca
voastră". Iar călăul cel cu numele Celestin a zis către sfînt: "Mucenice al
lui Hristos, roagă-te Dumnezeului Tău, ca să nu-mi socotească aceasta ca păcat;
căci îmi este poruncit, ca să te ucid pe tine". Grăit-a lui sfîntul: "Nu de
voia ta faci aceasta, ci din poruncă; deci, cel ce a poruncit are păcatul, iar
tu degrabă fă ceea ce ești dator a face, pentru că eu mă săvîrșesc către Domnul
meu". Atunci Celestin i-a legat ochii cu o basma curată și, scoțînd sabia, voia
să-l taie. Însă auzind pe sfinții îngeri care veniseră să primească sufletul
mucenicului, s-a înspăimîntat și stătea astfel. Iar sfîntul, așteptînd tăierea
cea grabnică, zicea către dînsul: "Frate, fă ceea ce ai să faci". Răspuns-a
călăul: "Mă tem, robule al lui Dumnezeu, pentru că văd pe niște bărbați luminați
aproape de tine". Iar sfîntul a strigat către Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse
Hristoase, dă-mi mie să mă sfîrșesc în ceasul acesta!"
Atunci îngerii s-au îndepărtat puțin de la dînsul, iar Celestin,
apropiindu-se, i-a tăiat cinstitul lui cap, și îndată sfîntul lui suflet s-a
luat de mîinile îngerești și s-au dus la cer în glasul laudei lui Dumnezeu.
Atunci, s-a auzit acel glas îngeresc de tot poporul creștinesc, cel ce stătea
de față acolo. Astfel, Sfîntul Mucenic Alexandru și-a săvîrșit nevoința pătimirii
sale, iar trupul lui cel cinstit - după ce poporul a plecat - ostașii, din porunca
muncitorului Tiberian, l-au aruncat în rîul acela, și s-au dus.
După rînduiala lui Dumnezeu, patru cîini au tras la mal din
apă, trupul mucenicului și-l lingeau cu limbile lor și ședeau lîngă el, păzindu-l
de fiare și de păsările cele mîncătoare de trupuri, pînă ce a ajuns la locul
acela maica mucenicului, fericita Pimenia. Aceea, luînd trupul mult pătimitor
al iubitului său fiu, l-a uns cu aromate și, învelindu-l cu pînze curate, l-a
îngropat cu cinste lîngă rîul Erhinului; și se dădeau bolnavilor tămăduiri multe
de la mormîntul mucenicului. Odată, sfîntul s-a arătat în vedenie maicii sale
și a mîngîiat-o și i-a vestit mutarea fără de zăbavă a ei către Dumnezeu, cu
care acum, stînd înaintea scaunului slavei lui Dumnezeu, în ceata sfinților
mucenici, roagă pentru noi milostivirea cea iubitoare de oameni a Domnului,
și slăvește pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime,
Cel slăvit de toată făptura cea văzută și nevăzută, acum și pururea și în vecii
vecilor. Amin.