În anul dintîi al împărăției lui Decie, a ieșit poruncă împărătească,
în toate părțile stăpînirii Romei, ca să se scrie, să se numere ostașii și să
se rînduiască cetele. Și au mers corăbiile unui voievod, Numerian, la ostrovul
(insula) Hiului, în care erau adunați cei înscriși la oaste. În acea vreme era
în ostrovul acela, Sfîntul Isidor, cu neamul din Alexandria. Cu trupul era tare
și viteaz, iar cu credința creștin, avînd viață plăcută înaintea lui Dumnezeu.
Toate zilele sale și le petrecuse în post și în înfrînare, iar în lucrurile
cele bune umbla cu întreagă înțelepciune. De deșer-tăciunile și desfătările
lumii acesteia se ferea și fugea de necurățiile păgînești. Acesta, pentru vitejia
sa, s-a scris în oaste și s-a rînduit în ceata lui Numerian.
După aceea a ieșit altă poruncă de la împărat, ca toți cei ce
cinstesc pe Hristos să se închine zeilor păgînești; iar cei ce nu vor să se
închine să fie siliți cu munci. Mai ales dacă cineva s-ar afla între ostași,
crezînd întru Hristos, acela să fie silit în tot chipul la închinăciune idolească
și la jertfe, rînduite după obiceiul vechi al Romei. Atunci un ostaș oarecare,
cu numele Iulie, apropiindu-se de voievodul Numerian, i-a spus că fericitul
Isidor este creștin. Deci, voievodul îndată a poruncit să prindă pe sfîntul
și să-l pună înaintea nedreptei sale judecăți. Prinzîndu-l și aducîndu-l, l-a
întrebat: "Cum te numești?" Răspuns-a sfîntul: "Mă numesc Isidor". Zis-a voievodul:
"Oare tu nu voiești să te supui împăratului Decie și să aduci jertfe zeilor?"
Răspuns-a Sfîntul Isidor: "Și cine sînt zeii voștri, ca eu, fiind creștin, să
le aduc jertfă? Oare nu sînt idoli surzi și orbi, neavînd nici o simțire?"
Zis-a voievodul: "O, ce rea și necurată hulire! Cu adevărat
omul acesta este vrednic de mari munci și pedepse". Grăit-a sfîntul: "Vrednic
sînt ca pentru Dumnezeul meu să pătimesc tot felul de munci și să sufăr moarte,
ca Stăpînul meu să mă învrednicească cetei sfinților mucenici, care au murit
mai înainte de mine pentru numele Lui cel sfînt. Și știu că cei ce cred și nădăjduiesc
în Hristos nu mor niciodată, pentru că așa a zis Domnul nostru: Cel ce crede
în Mine de va și muri, viu va fi. Numerian a zis: "Vei jertfi idolilor ca
să fii viu, sau nu?" Răspuns-a sfîntul: "Chiar de vei ucide trupul meu, dar
peste suflet nu vei putea stăpîni; însă, de acum, muncește-mă precum voiești,
pentru că am pe adevăratul și viul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Care acum petrece
în mine și va fi tot cu mine și după moartea mea; iar eu sînt și voi fi în El,
neîncetînd a mărturisi preasfînt numele Lui, pînă ce sufletul este în trupul
meu".
Zis-a voievodul: "Măcar odată jertfește legii împărătești și
după aceea vei face ce poftești. Răspuns-a sfîntul: "Păgînule, nu mă vei putea
amăgi pe mine cu meșteșugul tău, pentru că cel ce s-a lepădat odată de Domnul
său, mai poate să se numească credincios? Adică, dacă cineva este necredincios
în puțin, apoi este necredincios și în mult; iar mie să nu-mi fie în gînd a
face ceva necredincios și neplăcut Domnului meu". Zis-a voievodul: "Isidore,
eu te sfătuiesc de bine, ascultă sfatul meu; iar de nu vei asculta, voi pune
cumplite munci pe tine, pînă ce vei mărturisi mărirea zeilor noștri".
Atunci Numerian a poruncit la patru ostași, ca să-l dezbrace
și să-l bată cu vine de bou fără milă. Fiind sfîntul bătut, îi ziceau cei ce
stăteau împrejurul lui: "Isidore, supune-te voii împărătești, mai înainte pînă
a nu muri în munci". Sfîntul a răspuns lor: "Eu mă supun voii și poruncii Domnului
meu, Împăratul Cel ceresc și veșnic; pe Acela Îl mărturisesc, Îl cinstesc și
nu-L voi lăsa, nici nu mă voi lepăda de El, ca și eu să nu fiu lepădat de El
în ziua Judecății!" După acea bătaie, muncitorul îl amăgea pe sfînt cu momeli
și îl înfricoșa cu îngroziri, vrînd să-l plece la a sa păgî-nătate; dar nimic
n-a sporit, ci auzea de la dînsul numai dosădiri și ocări pentru el și zeul
său. Deci, umplîndu-se de mînie, a zis: "Eu voi porunci, ca să taie limba ta
cea necurată". Răspuns-a sfîntul: "Chiar și limba mea de o vei tăia, tot nu
vei lua din gura mea mărturisirea numelui lui Iisus Hristos". Și îndată i-au
tăiat limba mucenicului după porunca muncitorului; însă, sfîntul, și după tăierea
limbii vorbea bine, slăvind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.
Voievodul, cuprinzîndu-se de spaimă, a căzut la pămînt și și-a
pierdut limba sa și a rămas mut; încît după ce l-a ridicat de la pămînt nu putea
să vorbească nimic, fără numai prin semne spunea și, cerînd hîrtie, a scris
pe dînsa aceste cuvinte: "Pe Isidor cel ce nu voiește să se supună poruncii
împărătești, poruncesc să-i taie capul cu sabia". Aceasta citindu-se, sfîntul
mucenic a strigat cu bucurie, zicînd: "Mulțumesc Ție, Doamne Iisuse Hristoase,
că nu m-ai depărtat pe mine de la dar și de la mila Ta. Te laud pe Tine, Stăpîne,
viața și suflarea mea, și cînt Ție, Doamne, puterea mea și luminarea minții
mele, Cel ce mi-ai dat mie limbă neîncetată, ca să slăvesc măririle Tale". După
acestea călăul, luînd pe mucenic, l-a dus la tăiere. Și mergea Sfîntul Isidor
bucurîndu-se, mergînd înainte la junghierea sa, ca un mielușel fără de prihană.
Deci, căutînd spre cer cu luminoasă față și cu ochii veseli, grăia: "Sfinte
Stăpîne, mulțumesc Ție că mă primești pe mine acum, cu bunăvoirea Ta, întru
locașurile Tale și în locurile cele de odihnă".
Sosind la locul la care era să se săvîrșească, a cerut vreme
spre rugăciune și, rugîndu-se, și-a plecat sub sabie cinstitul lui cap. Astfel
s-a tăiat pentru Hristos, Care Și-a plecat pe Cruce Sfîntul Său cap, pentru
noi. După tăierea capului Sfîntul Mucenic Isidor, cinstitul lui trup a fost
aruncat spre mîncarea cîinilor și fiarelor. Dar un oarecare Amonie, prieten
al lui și creștin tăinuit, a luat sfîntul lui trup și, săpînd în taină un mormînt
împreună cu ceilalți frați credincioși, l-au pus în pămînt, ca pe o vistierie
de mare preț.
Apoi singur s-a făcut următor nevoinței celei pătimitoare. Pentru
că, plecînd Amonie cu corabia spre Elespont în Cizic, s-a încununat cu cununa
mucenicească. Apoi moaștele cele cinstite ale Sfîntului Isidor, venind din Efes
oarecare dreptcredincioasă femeie, anume Mironia, le-a scos din pămînt și le-a
uns cu miresme de mult preț și, înfășîndu-le cu pînză curată, le-a pus la un
loc cinstit, deasupra cărora, după încetarea prigoanei, a zidit o biserică în
numele lui, iar bolnavii luau tămăduiri de la cinstitele lui moaște, întru slava
lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh.
Amin.