Nașterea și credința fericitului Isaia a fost în pămîntul Rusiei
și în stăpînirea Kievului, născut din părinți de neam bun și iubitori de Hristos.
Din tinerețe, iubind pe Hristos și lăsînd dulcețile cele ispititoare ale lumii
acesteia, a mers în mănăstirea Pecersca la Cuviosul Teodosie, dorind să fie
monah. Cuviosul Teodosie, văzînd mai înainte cu duhul că vrea să fie lucrător
și iubitor de osteneală în viața monahicească, l-a îmbrăcat în schima monahală.
El, nevoindu-se spre fapte bune și adăugînd osteneală peste osteneală, trecea
prin atîtea pătimiri, încît toți se minunau de viața lui cea aspră și toți îl
priveau cu dragoste, pentru că era blînd, smerit, ascultător, neiubitor de cîștig
și iubitor de frați. În trup arăta viață îngerească și, luptîndu-se cu înfrînarea
și cu răbdarea, omora în sine toate patimile și toate poftele trupești. Înfrumusețîndu-se
cu înțelepciunea, cu dreptatea, cu bărbăția și cu întreaga înțelepciune, cu
aceste podoabe alerga spre Ierusalimul cel de sus, ca cu o căruță cu patru cai,
arătîndu-se prin aceasta cetățean ceresc. Fapta lui cea bună a venit în auzul
tuturor, pentru că nu poate cetatea să se ascundă, stînd deasupra muntelui.
De aceea, binecredinciosul domn Izaslav Iaroslavici, auzind
de viața lui cea plăcută lui Dumnezeu, ruga pe Cuviosul Teodosie, ca să-i dea
binecuvîntare și să primească egumenia mănăstirii Sfîntului Marelui Mucenic
Dimitrie, deoarece Cuviosul Varlaam, care a fost egumen acolo, luase sfîrșitul
vieții vremelnice.
Cuviosul Teodosie s-a plecat spre cererea binecredinciosului
domn și, binecuvîntînd pe fericitul Isaia, l-a trimis ca egumen al acelei mănăstiri.
Fericitul Isaia, ascultînd pe Cuviosul Teodosie, căruia își încredințase toată
voia sa, a primit cinstea începătoriei, și s-a făcut fraților povățuitor iscusit
și bun păstor al turmei ce i se încredințase. Deși se schimbase oarecum cu cinstea,
însă nu și-a schimbat lucrul și luarea aminte; ci totdeauna își înălța mintea
către Dumnezeu, sîrguindu-se la obișnuita smerenie și la osteneli trupești.
Vrînd să folosească pe frați, singur se afla mai întîi la ascultare și ceea
ce poruncea altora, el făcea mai înainte, dîndu-se pe sine pildă tuturor, ca
să-i ridice pe toți la multe fapte bune; pentru că cei ce au obiceiul a se învăța,
nu urmează cuvintelor învățătorului, mai ales lucrurilor lui.
Văzînd binecredinciosul domn Izaslav, cum că un bărbat sfînt
ca acesta a cîștigat în mănăstirea sa, se bucura foarte mult, dînd multă mulțumire
Cuviosului Teodosie pentru el. Dar, Dumnezeu Atotputernicul, Cel ce toate le
orînduiește cu voia, vrînd să preamărească pe plăcutul Său, după cum și el preamărea
pe Ziditorul său cu lucruri bune, l-a cinstit cu vrednicia arhierească. Fericitul
Leontie făcătorul de minuni, episcopul Rostovului, trecînd către Domnul, egumenul
Isaia, cu judecata lui Dumnezeu și cu alegerea tuturor, a fost ales episcop
al Rostovului.
Luînd o vrednicie ca aceasta, a mers la scaunul său în cetatea
Rostovului cea păzită de Dumnezeu și, văzînd acolo oile sale sălbăticindu-se
iar pe oamenii cei botezați de curînd neîntăriți încă bine în credință, i se
rupea inima, gîndind că are să dea răspuns pentru dînșii în ziua judecății celei
înfricoșate. Drept aceea s-a apucat cu dinadinsul de păstoreștile osteneli,
învățînd și rugîndu-se pentru turma cea numită cu numele lui Hristos, ca să
fie întăriți în credință și să viețuiască după învățătura lui Hristos. Căci
cîți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat. Pentru aceasta, se
cade vouă să urmați lui Hristos și învățăturii Lui, ca numele lui Hristos să
fie lăudat între creștini, iar nu hulit.
El cerceta cu sîrguință și celelalte cetăți și sate din stăpînirea
Rostovului și a Suzdalului, aprinzîndu-se cu rîvnă pentru dreapta credință.
De afla undeva idoli și capiști, le risipea și le dădea focului; iar pe oameni
îi învăța și îi dojenea, ca să creadă cu credință, în Sfînta Treime cea de o
ființă; apoi, primind credința, îi boteza în numele Tatălui, al Fiului și al
Sfîntului Duh. Iar pe cei ce nu voiau să creadă, prin minuni și cu semne multe
îi făcea să se întoarcă și să creadă în adevăratul Dumnezeu. Și așa, cu darul
lui Dumnezeu, în puțină vreme i-a tras pe toți la Hristos.
El era foarte milostiv spre săraci, sărmani și văduve; hrănitor
al flămînzilor, mîngîietor al întristaților, ajutător și sprijinitor al celor
din primejdie; era, după Iov, ochi ai orbilor și picioare ale șchiopilor. Toți
se bucurau de el și pretutindeni preamăreau pe Dumnezeu, că a dăruit locului
acela un părinte ca acesta, învățător și povățuitor.
În vremea stăpînirii binecredinciosului domn al Kievului, Vsevolod
Iaroslavici, cînd Dumnezeu a binevoit să facă sfințirea bisericii Pecersca,
cea asemenea cu cerul, preasfințitul Ioan, mitropolitul Kievului era cuprins
de mare mîhnire, căci, sosind vremea sfințirii, nu apucase să adune spre slujire
pe iubitorii de Dumnezeu episcopi. Precum pe ceilalți episcopi i-au vestit sfinții
îngeri trimiși de Domnul în chip de tineri pentru vremea sfințirii, tot asemenea
și acestui cuvios episcop Isaia, fiind la scaunul său în Rostov, i-au stat de
față îngerii dumnezeiești în asemănare de tineri și tot aceeași i-au vestit.
Astfel acest cuvios episcop a sosit împreună cu ceilalți arhierei la rînduiala
sfințirii.
Acest lucru preaminunat ce i s-a arătat lui, Cuviosul părintele
nostru Isaia, l-a spus cu mulțumire preasfințitului mitropolit al cetății Kievului
cea de Dumnezeu păzită. Asemenea, după sfințirea bisericii Pecersca, cea asemenea
cu cerul, pe cînd se întorcea la scaunul său, a spus acea minune clerului bisericesc
și poporului cel numit cu numele lui Hristos, care ieșise cu bucurie din cetatea
Rostovului, întru întîmpinarea lui.
După ce a mai petrecut un an la scaunul său, povățuind bine
turma lui Hristos, întorcînd pe mulți necredincioși la Dumnezeu, ridicînd multe
biserici și făcînd multe minuni și-a sfîrșit viața cea vremelnică întru buna
mărturisire, în anul de la zidirea lumii 7598, iar de la nașterea lui Hristos,
1090, în 15 zile ale lunii mai. Astfel cel ce a fost mai înainte chemat de sfinții
îngeri la biserica cea asemenea cerului, acum de aceiași a fost mutat cu sufletul
la ceruri spre veșnicie. Acolo să fie și nouă a ne muta cu rugăciunile Cuviosului
părintelui nostru Isaia, prin mijlocirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și
cu darul Făcătorului cerului, al unuia Dumnezeu în Treime, Căruia se cuvine
cinste, slavă și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.