Cînd se întinsese vestea de viața cea asemenea cu îngerii a
Cuviosului și purtătorului de Dumnezeu părintele nostru Pahomie, toți credincioșii
preamăreau pe Hristos Dumnezeu pentru el. Mulți din cei ce aveau dragoste mai
fierbinte către Dumnezeu, se umileau cu inima, defăimau lumea și toate cele
din lume și se duceau la acel cuvios părinte pentru călugărie. Între aceștia
a fost și fericitul Teodor, a cărui pomenire se face astăzi.
Teodor, fiind născut din părinți creștini bogați și slăviți,
ca să dobîndească pe Hristos, și-a ales de bunăvoie sărăcia, socotind toate
ca niște gunoaie. Iar începutul lui spre osîrdia monahicească i-a fost astfel.
Săvîrșindu-se un praznic mare în casa dreptcredincioșilor săi părinți în șase
zile ale lunii ianuarie, în care zi se prăznuiește dumnezeiescul Botez al Domnului,
Teodor atunci era copil de paisprezece ani. Deci, văzînd casa părinților săi
împo-dobită foarte minunat pentru praznic și îndestulată cu toate bunătățile
mirenești și, socotind toate acelea ca deșertăciuni, s-a umilit cu sufletul
și s-a rănit cu inima, zicîndu-și în sine: "Ce folos am eu din toate acestea?
Sau ce voi cîștiga eu ticălosul, dacă mă voi îndulci de aceste desfătări vremelnice
ale acestei vieți, lipsindu-mă de cele veșnice? Pentru că nimeni, îndulcindu-se
de cele vremelnice, nu va putea să cîștige slava cea veșnică".
Acestea socotindu-le în sine, a suspinat din adîncul inimii
și la vremea mesei a intrat într-o cămară ascunsă și acolo a căzut cu fața la
pămînt, rugîndu-se lui Dumnezeu cu lacrimi și zicînd: "Doamne, știutorul celor
ascunse și ispititorul tainelor omenești, Tu știi că nimic nu cinstesc din cele
ce sînt în lumea aceasta mai mult decît dragostea Ta. Drept aceea mă rog Ție,
Stăpîne, povățuie-ște-mă spre calea Ta, ca să fac voia Ta și luminează sufletul
meu, ca să Te slăvesc și să Te laud totdeauna, Domnul meu". Pe cînd el se ruga
astfel, a intrat în cămara aceea maica sa; iar el s-a sculat de jos cu ochii
plini de lacrimi. Maica sa, căutînd spre el și, văzînd ochii lui umflați de
plîns, l-a întrebat: "Ce-ți este, fiule? Cine te-a mîhnit? Pentru ce plîngi?
Și de ce te-ai despărțit de noi de la masă? Căci noi, mîhnindu-ne, te-am căutat
pretutindeni ca să te veselești împreună cu noi".
Atunci el a răspuns către dînsa: "Mergi, maica mea și prînziți
fără de mine, pentru că eu acum nu voi mînca". Maica sa rugîndu-l mult și silindu-l
să meargă la masă, n-a ascultat-o. Și astfel în toate zilele postea pînă seara,
umblînd la școală și învățînd carte. Uneori nu gusta nimic toată ziua, iar a
doua zi spre seară lua puțină hrană. Doi ani n-a gustat bucate scumpe și dulci,
deprinzîndu-se la înfrînarea cea desăvîrșită și pustnicească. Apoi a ieșit în
taină din casa sa, lăsîndu-și părinții și bogăția lor. Deci, defăimînd slava
lumii acesteia, a aflat într-o mănăstire niște monahi plăcuți lui Dumnezeu și
acolo a început a viețui cu ei întru frica lui Dumnezeu. Privind la nevoințele
lor pustnicești, urma vieții lor și se sîrguia după puterea sa, să placă lui
Dumnezeu.
Odată, monahii, șezînd după rugăciunea cea de seară și vorbind
din dumnezeiasca Scriptură, Teodor a auzit pe unul dintre dînșii vorbind despre
cortul care a fost în Legea Veche și tîlcuirea despre Sfînta Sfintelor, spunînd
pentru două popoare astfel: Cortul cel din afară este poporul iudeilor, iar
Sfînta Sfintelor este chemarea neamurilor, care are intrarea mai tăinuită și
mai slăvită; pentru că în loc de jertfele cele de dobitoace, de cădelniță, de
masă și de chivotul care a avut pîinea cea de mană, de cărțile Legii și de altele,
care au fost acolo și în loc de lumina cea din sfeșnic, S-a arătat nouă Dumnezeu
Cuvîntul în trupul cel luat de El, S-a făcut nouă Lumina cunoștinței, pîine
de viață și jertfă pentru păcatele noastre.
Monahul acela, spunînd fraților care ședeau cu el o tîlcuire
ca aceasta, a zis: "Această tîlcuire am auzit-o de la Sfîntul părintele nostru
Pahomie, care a adunat în Tavenisiot pe frații care nădăjduiesc spre Domnul
și cred că-mi va dărui și mie Domnul iertare păcatelor mele; de vreme ce de
acel drept bărbat mi-am adus aminte în ceasul acesta". Fericitul Teodor, auzind
de Cuviosul Pahomie, s-a aprins cu inima și a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, de
este pe pămînt un bărbat sfînt ca acesta, învrednicește-mă ca să-l văd pe acela
și să-i urmez lui în toate poruncile; ca și eu să mă mîntuiesc și să mă fac
vrednic bunătăților acelora, care le-ai gătit celor ce Te iubesc pe Tine".
Aceasta grăind, plîngea, pentru că era rănit de dumnezeiasca
dorire. După cîteva zile, a mers la ei unul din ucenicii lui Pahomie, cu numele
Pecusie, bărbat bătrîn și îmbunătățit. Deci, pe acela l-a rugat, ca să-l ia
pe el cu sine la Tevenisiot, în obștea Cuviosului părinte Pahomie. Deci, Pecusie
a luat pe acel tînăr și, cînd au ajuns la mănăstire, Teodor s-a închinat Domnului,
zicînd: "Bine ești cuvîntat, Doamne Dumnezeule, Cel ce Te-ai grăbit de m-ai
ascultat pe mine păcătosul și ai împlinit cererea mea". Iar cînd a ajuns la
ușa chiliei Sfîntului Pahomie, a început a plînge din umilința inimii și din
duhovniceasca bucurie, scăldîndu-și fața cu lacrimi. Văzîndu-l Cuviosul părinte
Pahomie, a zis către dînsul: "Nu plînge, fiule, că și eu, deși păcătos, sînt
sluga Domnului și Părintelui cel de obște al nostru, al tuturor".
Deci, Cuviosul Pahomie, primind pe fericitul Teodor cu dragoste
în mănăstirea sa și, văzînd Teodor în mănăstirea aceea mulțimea fraților ostenindu-se
pentru Domnul, s-a luminat cu mintea, a luat rîvnă în sufletul său de plăcerea
lui Dumnezeu și sporea spre Dumnezeu cu faptele bune. Pentru că, fiind înțelept
și priceput, a cunoscut cu înlesnire calea cea adevărată a mîntuirii și a cîștigat,
împreună cu smerenia, ascultarea mare și minunată. El, întărindu-se cu darul
lui Dumnezeu, petrecea treaz în rugăciuni, nelenevindu-se în osteneli și suferind
în postiri. Nu înceta niciodată a dori sporirea cea mai mare în faptele cele
bune și în darul Domnului. Iar cînd vedea pe cineva scîrbit, îl mîngîia și orice
ar fi greșit cineva, îl îndrepta cu iubire de prietenie și cu milostivire. Toate
acestea văzîndu-le Cuviosul Pahomie, l-a iubit foarte mult și l-a primit în
inima sa.
Maica lui Teodor, auzind despre el că se află în Tavenisiot
la Cuviosul Pahomie, a luat scrisori de la episcopi prin care îi poruncea Sfîntului
Pahomie să-i dea pe fiul ei. Deci, venind ea la Tavenisiot, a fost primită în
casa de oaspeți din mănăstirea fecioarelor, în care pustnicea sora lui Pahomie.
Apoi maica lui Teodor a venit la Sfîntul Pahomie, zicînd că dorește să vadă
pe fiul său. Starețul a zis lui Teodor: "Fiule, a venit maica ta aici, voind
să te vadă, și are scrisori de la episcopi către noi; deci, du-te la dînsa,
mai ales pentru aceea că au scris sfinții episcopi, pe care avem datoria să-i
ascultăm". Teodor răspunse: "Părinte, încredințează-mă mai întîi că nu voi da
răspuns lui Dumnezeu în ziua Judecății, dacă, după începutul vieții monahicești,
mă voi duce la maica mea, pe care am lăsat-o lui Dumnezeu cu toate pătimirile
lumești; iar de se vor sminti frații pentru mine, de vreme ce mai înainte de
darul cel nou, fiilor lui Levi din așezămîntul cel vechi le-a fost oprit să
vadă pe părinții și pe frații lor, ca să păzească îndreptările lui Dumnezeu,
cu atît mai vîrtos eu, învrednicindu-mă în darul cel nou, de atît dar al sfintei
rînduieli, nu mi se cade a cinsti mai mult dragostea părinților, decît dragostea
lui Dumnezeu; deoarece Stăpînul nostru a zis: Cel ce iubește pe tată sau
pe maică mai mult decît pe Mine, nu este Mie vrednic. Grăit-a lui Sfîntul
Pahomie: "Fiule, de nu-ți este de folos să te duci să vezi pe maica ta, eu nu
te silesc, dar fii monah desăvîrșit, lepădîndu-te de lume și de sine, pînă la
sfîrșit".
Deci, înștiințîndu-se maica, că fiul ei nu voiește nicidecum,
nu numai să se întoarcă acasă la dînsa, dar nici s-o vadă, a voit și ea a nu
se mai întoarce la locul său, ci a viețuit în călugărie în mănăstirea de fecioare,
pentru că socotea în sine: "De va voi Dumnezeu, voi vedea pe fiul meu între
sfinții părinți și îmi voi dobîndi sufletul pentru dînsul". Astfel, voința către
Dumnezeu cea bărbătească și statornică a monahului cel tînăr, a mîntuit nu numai
sufletul său, dar și pe al maicii sale, aducînd-o pentru Dumnezeu în viața monahicească
cea strîmtă și necăjită. Deci, Cuviosul Teodor se întărea cu duhul și se asemăna
în toate Sfîntului Pahomie, duhovnicescul său părinte, supunîndu-se lui ca lui
Dumnezeu. De multe ori părintele îl ispitea în ascultări și în răbdări, poruncindu-i
să facă oarecare lucruri; și, dacă îndeplinea porunca, el îl ocăra ca și cum
nu făcea bine și îi poruncea să strice acel lucru și să-l facă din nou; iar
el niciodată nu s-a împotrivit părintelui întru nimic, nici a cîrtit, nici s-a
mîniat, nici s-a mîhnit, ci totdeauna primea cu bucurie ceea ce i se poruncea
de Cuviosul Pahomie, socotind ocările lui ca niște laude.
După cîtăva vreme, a venit la dînsul un frate după trup, cu
numele Pafnutie, dorind asemenea să se facă monah. Dar, Teodor nu voia nicidecum
să-l primească, deoarece el nu se lepădase desăvîrșit de omul cel vechi și pentru
aceasta Pafnutie plîngea. Deci, Sfîntul Pahomie, înștiințîndu-se de aceea, a
zis lui Teodor: "Bine este a slăbi de la început pe unii ca aceștia, care voiesc
să intre în nevoința monahicească, că precum un pom din nou sădit, are trebuință
de multă grijă și curățenie, așa și înfrînarea monahi-cească începînd, are trebuință
de puțină slăbire și mîngîiere, pînă ce se va înrădăcina cu darul Domnului și
se va întări cu credința". Teodor, ascultînd pe Cuviosul Pahomie, a primit pe
fratele cel după trup și-l povățuia spre fapta bună. Un alt frate după duh,
leneș la viață, fiind sfătuit și învățat adeseori de Cuviosul Pahomie, voia
să fugă din mănăstire. Fericitul Teodor, înțelegînd aceea, s-a prefăcut că are
mîhnire asupra părintelui și, ca și cum ar voi și el să fugă, a zis către fratele
acela: "Știi, frate, că cuvintele acestui stareț sînt aspre și mai presus de
măsură și nu știu de voi putea să rabd mai mult aici".
Fratele acela, auzind de la Teodor niște cuvinte ca acestea,
s-a bucurat și i-a zis: "Oare și tu pătimești rău de la dînsul ca mine?" Grăit-a
Teodor: "Pătimesc rău, dar, de vrei să fim împreună, să ne mîngîiem unul pe
altul, pînă ce îl vom ispiti încă odată și, dacă de acum se va arăta bun spre
noi, vom sta aici; iar dacă va fi tot rău și mînios asupra noastră, apoi vom
ieși împreună din mănăstire". Ascultînd fratele acela pe Teodor, n-a plecat
din mănăstire, așteptînd pînă ce vor ieși amîndoi împreună. Deci, Teodor s-a
dus și a vestit aceasta deosebit Cuviosului Pahomie și a lăudat starețul înțelegerea
lui Teodor.
Apoi, chemîndu-i pe amîndoi, părintele și-a plecat spre dînșii
capul și a zis: "Iertați-mă, fraților, că v-am greșit, dar și voi sînteți datori
ca niște fii adevărați, să răbdați și să suferiți neputința părintelui vostru".
Astfel, umilindu-se fratele acela, s-a lăsat de scopul lui cel nefolositor și
de atunci s-a îndreptat.
Văzînd Cuviosul Pahomie pe fericitul Teodor sporind în fapte
bune și în buna înțelegere, putînd să folosească și altora cu cuvîntul, ca un
iscusit în Scriptură, i-a poruncit ca la o vreme oarecare să spună cuvîntul
lui Dumnezeu spre folosul fraților; el avea atunci douăzeci de ani de la nașterea
sa. Teodor, fiind supus și ascultînd porunca fără de nici o împotrivire, a stat
în mijlocul soborului și a început a propovădui cuvîntul lui Dumnezeu, din dumnezeiasca
Scriptură, spunînd multe lucruri folositoare, care duc spre calea mîntuirii.
Deci, unii dintre bătrînii cei mai vechi, văzînd pe Teodor făcînd învățătură
către dînșii, n-au voit să-l asculte, ci au început a cîrti, zicînd unul către
altul: Iată, un începător ne învață pe noi și încă fiind tînăr, ne dă învățătură
nouă bătrînilor; deci, să nu-l ascultăm. Atunci, sculîndu-se s-au dus din sobor
la chiliile lor. După ce Cuviosul Teodor a sfîrșit propovăduirea cuvîntului
lui Dumnezeu, Cuviosul Pahomie a chemat la el pe bătrînii aceia și le-a zis:
"Pentru ce ați lăsat soborul și ascultarea învățăturii și v-ați dus la chiliile
voastre?"
Ei au răspuns: "Pentru aceea am făcut aceasta, fiindcă ai pus
pe un copil, ca învățător nouă celor bătrîni, care de mulți ani petrecem în
această mănăstire". Cuviosul Pahomie, auzind niște cuvinte ca acestea, a suspinat
foarte mult și le-a zis: "Sînteți nebuni și robiți de diavolul, pentru că toată
fapta voastră cea bună ați pierdut-o, mîndrindu-vă cu mintea; dar voi n-ați
lăsat pe Teodor fugind de dînsul, ci ați lepădat cuvîntul lui Dumnezeu și v-ați
lepădat de Sfîntul Duh. Nu m-ați văzut pe mine cu cîtă luare aminte l-am ascultat
și cît m-am folosit din cuvintele lui?"
Astfel, Cuviosul Pahomie cu cuvinte din destul învățînd și smerind
pe acei bătrîni, le-a tămăduit vătămarea îngîmfării și a cîrtirii lor și i-a
făcut să fie ascultători la învățătura cea folositoare și cu bună înțelegere
a lui Teodor. După aceasta, pe fericitul Teodor l-a pus iconom al mănăstirii
Tavenisioților, iar el s-a sălășluit într-o altă mănăstire mai mică și mai liniștită;
lăsînd pe Teodor a-și îndrepta bine locașul cel încredințat lui.
În acel timp, episcopul cetății Panolopiei, fericitul Uar, voind
să facă o mănăstire în cetatea sa, a chemat la el cu rugăminte pe Cuviosul Pahomie.
Cuviosul Teodor a mers și el acolo cu părintele său, Pahomie; și, după ce s-a
gătit locașul, a venit la dînșii un filosof, voind să vorbească cu marele stareț
Pahomie. Dar el n-a voit să vorbească singur cu dînsul, căci a cunoscut că venise
spre ispitire, ci a trimis la el pe doi ucenici ai săi, pe Cornelie și pe acest
fericit Teodor. Și a zis către dînșii: "Doresc să vorbesc cu voi din Scriptură".
Sfîntul Teodor zise către dînsul: "Spune, ceea ce voiești". Filosoful a zis:
"Cine nu s-a născut și a murit, cine s-a născut și n-a murit, și cine a murit
și n-a putrezit?" Cuviosul Teodor i-a răspuns: "O, filosofule, nu este atît
de mare întrebarea ta pe cît îți este vicleșugul, dar îți voi răspunde: Cel
ce nu s-a născut și a murit este Adam, cel ce s-a născut și n-a murit este Enoh,
iar cel ce a murit și n-a putrezit este femeia lui Lot, care s-a prefăcut în
stîlp de sare. Însă, tu ascultă sfatul nostru cel sănătos: Părăsește-ți întrebările
cele nefolositoare și întortochelile cele scolasticești și apropie-te de Hristos,
Căruia Îi slujim și vei lua iertare de păcate".
El a tăcut ca un mut și s-a dus, minunîndu-se de răspunsul cel
dat cu multă pricepere. După aceasta, Cuviosul Teodor a viețuit în toată vremea
vieții sale cu bună plăcere lui Dumnezeu și întru toate s-a supus părintelui
său pînă la sfîrșitul aceluia, slujindu-i și la boala cea trupească. Apoi, după
fericitul sfîrșit al Cuviosului Pahomie, părintele său, asemenea și după sfîrșitul
cel grabnic al fericitului stareț, Petronie, învățătorul lui, s-a făcut povățuitor
al sfintei turme și s-a îmbogățit cu multe minuni.
Pentru acestea era slăvit și știut de preasfințitul Atanasie
cel Mare al Alexandriei. Deci, folosind multora cu lucrurile și cu cuvintele,
s-a dus către Domnul, fiind în adînci bătrîneți ca, împreună cu Cuviosul Pahomie,
să stea înainte în cer, în ceata părinților purtători de Dumnezeu, la scaunul
slavei Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Duh, al unuia Dumnezeu în Treime,
Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Notă - Despre Cuviosul Teodor, sinaxarul cel mare, scrie astfel:
El se numește sfințit, deoarece cînd l-a zămislit maică-sa în pîntece, a văzut
în vis o stea prealuminoasă pogorîndu-se din cer spre pîntecele ei, așa că mai
înainte a arătat Dumnezeu pe plăcutul său, că încă din pîntecele maicii sale
a fost sfințit cu darul Sfîntului Duh. Dar de vreme ce aceasta nu se află scrisă
nici la Metafrast, nici în cele grecești, nici în Mineiul cel mare și nici la
prolog, de aceea nici noi n-am pus aceasta în viața lui, ci am amintit-o numai
aici la sfîrșit. Însă, se pare că acea pogorîre a stelei din cer spre pîntecele
maicii sale, se cuvine mai mult Sfîntului Teodor Sicheotul, care se cinstește
în 22 de zile ale lunii Aprilie, precum s-a scris despre aceea în viața lui,
decît acestui sfînt, Teodor, ucenicul lui Pahomie, căci pe acesta l-au numit
unii sfințit.
Deci, se cuvine să înțelegem că într-acea vreme, între monahii
din viața de obște a tavenisiotenilor, neavînd nimeni sfințire preoțească -,
pentru aceasta este arătat în viața lui Pahomie, că el a fost mai întîi silit
să primească rînduiala preoțească, pentru aceea s-a numit sfințit, ca și Cuviosul
Sava, care se cinstește în cinci zile ale lunii decembrie; pentru aceasta se
numește sfințit, fiindcă el a fost mai întîi hirotonit preot în lavra sa. Dar,
dacă despre Sfîntul Teodor, în viața lui nu se înștiințează de a fost preot
sau nu, aceasta este știut că nu sînt scrise cu de-amănuntul viețile tuturor
sfinților, precum nici viața lui Iisus Hristos nu este scrisă cu de-amănuntul
în Sfînta Evanghelie, pentru că se zice: Că de s-ar fi scris una cîte una,
nici în lumea aceasta n-ar fi încăput cărțile cele scrise. Deci, este lucru
cuviincios de crezut, că acest Sfînt, Teodor, a fost preot și pentru aceea se
numește Sfințit.