Sfîntul Sfințit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei, cu cei trei nepoți: Acachie, Menandru și Polien
(19 mai)
Scaunul Sfîntului episcop Patrichie a fost cetatea Prusiei din
țara Bitiniei. Acolo a propovăduit credința în Hristos, certînd rătăcirea
elinească și întorcînd pe mulți de la închinarea idolilor la Hristos Dumnezeu.
De aceea a fost prins de păgîni, împreună cu cei trei preoți: Acachie, Menandru
și Polien. Ei au fost aduși spre cercetare la Iulie, ighemonul Bitiniei, slujitorul
cel mai osîrdnic al dracilor. Mergînd el la apele cele calde, a poruncit să
lege cu lanțuri de fier pe episcopul creștin și pe preoții lui și să-i aducă
după sine. Ajungînd la apele cele calde și, scăldîndu-se pentru sănătate,
a adus jertfe spurcatului zeu Asclipie și urîtei zeițe Sotirei. Șezînd apoi
la judecată și, punînd de față pe arhiereul Patrichie cu preoții săi, a zis
către ei: "O, nebunule, vezi cît este de mare puterea zeilor noștri, cel ce
te-ai alipit la basmele cele deșarte și chemi pe Hristos? Vezi ce fel de lucrare
de tămăduire a dat acestora spre sănătatea noastră? Dar mai întîi să cunoști
ce fel este puterea tatălui nostru, Asclipie, ce fel este darul, căruia și
tu - de voiești să scapi din legături și munci și să petreci cu pace în patria
ta - să-i cazi înainte cu smerenie, cu rugăminte și cu jertfe".
Sfîntul Patrichie a răspuns: "O, cît de multe răutăți ai spus
în puține cuvinte, ighemoane". Atunci ighemonul a zis cu mînie: "Ticălosule,
ce fel de răutăți grăiesc eu, de care mă cerți pe mine? Ești dator a mărturisi
că sînt adevărate, fără de înșelăciune și vicleșug toate lucrurile care se
văd cu ochii. Oare nu vezi cu ochii tămăduirile ce se fac din aceste ape calde,
cu puterea zeilor noștri atotputernici?" Grăit-a Sfîntul Patrichie: "Luminate
ighemoane, pentru începătura, curgerea și călcarea acestor ape, de dorești
să știi adevărul, eu îți voi spune, dacă voiești să mă asculți cu blîndețe".
Zis-a ighemonul: "Deși nu aștept de la tine altceva, decît
numai basme împodobite cu cuvinte, însă grăiește, ca să aud ce ai să spui".
Grăit-a sfîntul: "Nu am să spun basme, ci adevărul". Zis-a ighemonul: "Deci,
care este începutul acestor ape calde? Vei zice că nu este puterea zeilor
noștri?" Iar sfîntul a grăit: "Sînt creștin și tot cel ce mărturisește această
sfințenie a creștinătății și se închină adevăratului Dumnezeu al tuturor,
are mintea plină de înțelepciunea dumnezeieștilor taine; deci, și eu, măcar
că sînt om păcătos, însă, mărturisindu-mă, voi fi rob al lui Hristos. Adevărul
acestei ape știu a-l arăta". Zis-a ighemonul: "Dar cine va fi acela atît de
îndrăzneț și nesocotit, care s-ar crede că este mai înțelept decît filosofii?"
Grăit-a sfîntul: "Înțelepciunea acestei lumi este nebunie
la Dumnezeu, pentru că este scris: Cel ce prinde pe cei înțelepți întru viclenia
lor este Domnul nostru Iisus Hristos Care, mulțumind Tatălui Său, zice: "Mărturisescu-mă
Ție, Părinte, Doamne al cerului și al pămîntului, că ai ascuns acestea de
cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor". Și iarăși Apostolul
zice: "N-au cunoscut adevărul că, dacă l-ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit
pe Domnul slavei". Zis-a ighemonul către el: "Mari lucruri grăiești, dar neîn-țelese;
însă, spune-mi cu a cui putere și rînduială curg aceste ape calde și cu a
cui putere fierb cu atîta căldură? Eu, cu adevărat, o socotesc faptă a purtării
de grijă a zeilor noștri, care au voit cu un chip ca acesta, să ajute sănătății
omenești".
La acestea răspunzînd Patrichie, arhiereul lui Hristos, a
zis către ighemon: "Mai înainte de a începe a grăi, poruncește, ighemoane,
să se ridice îngrădirea aceasta ca, astfel, toți să poată asculta cuvintele
mele". Poruncind ighemonul, s-a luat acea îngrădire și a umplut poporul locul
acela împrejur. Deci, sfîntul a început a grăi cu glas mare, așa: "Focul și
apa le-au făcut din nimic același Făcător, Care a făcut neamul omenesc prin
Fiul Său cel unul născut, Atotputernicul și veșnicul Dumnezeu. Deci, din foc
cu Cuvîntul a făcut lumina, soarele și pe ceilalți luminători și i-a rînduit
astfel: pe unul să strălucească noaptea, iar pe altul să lumineze ziua; pentru
că pînă acolo a întins puterea Lui cea atotputernică peste toată zidirea,
pînă unde a voit. Din ape a alcătuit tăria cerului și pe aceleași ape a întemeiat
pămîntul; iar cu purtarea Sa de grijă cea mai înainte știutoare, le-a rînduit
pe toate acestea în cer și pe pămînt, fără de care nu era cu putință să viețuiască
omul, pe care îndată voia să-l zidească. Știind mai înainte că oamenii cei
zidiți de El, vor mînia pe Atotputernicul Dumnezeu, Ziditorul lor și, deci,
lepădînd cinstirea cea adevărată a lui Dumnezeu, își vor face idoli fără de
suflet și se vor închina lor, de aceea două locuri au gătit la care vor să
se mute oamenii după această viață pămîntească. Locul cel dintîi l-a numit
cu lumina cea veșnică, l-a umplut de bogate și negrăite bunătăți; iar pe celălalt
loc, l-a umplut cu întunericul cel neluminat, cu focul cel nestins și cu muncile
cele veșnice.
Locul cel luminos va fi locuit de acei care ascultă poruncile
Lui și se sîrguiesc a-I plăcea Lui, iar în cel întunecos să se arunce acei
care, prin viața lor cea rea, supără pe Făcătorul lor, pentru care vor dobîndi
muncile cele veșnice. Deci, cei ce vor fi în locul cel luminos, vor viețui
în bucurie neîncetată și fără de sfîrșit cu viață fără de moarte; iar cei
din locul cel întunecos se vor munci neîncetat în veacul cel nesfîrșit. Ziditorul,
despărțind focul de apă și lumina de întuneric, precum le-a zidit pe fiecare
din ele deosebi, tot astfel și pe fiecare le-a așezat deosebit la locul său.
Însă, foc și apă este atît deasupra tăriei cerului, cît și dedesuptul pămîntului.
Deci, apa care se vede pe pămînt, adunată în adunările sale, s-a numit mare;
iar cea de sub pămînt se numește adînc, din care se trimite apă din sînurile
pămîntului spre trebuința oamenilor și a vietăților celor ce trăiesc pe pămînt,
ca prin niște tuburi purtătoare de ape.
Acea apă, ieșind deasupra pămîntului, se face izvoare sau
puțuri sau pîraie; deci, din acele ape, dacă vreunele se apropie cu curgerea
lor de focul cel de sub pămînt, acelea, încălzindu-se de fierbințeala focului,
izvorăsc ape calde; iar cele ce își au curgerea departe de foc, acelea firește
sînt reci. În acest chip sînt ape calde, deoarece se apropie de focul cel
de sub pămînt în curgerea lor. În oarecare locuri adînci sînt mai reci, încît
se îngheață ca gheața, de vreme ce sînt mai depărtate de foc. Deci, focul
cel de sub pămînt este rînduit spre muncirea sufletelor păgînilor; iar apa
cea mai dedesubt, care este rece ca gheața, se numește tartar. Acolo zeii
voștri și închinătorii lor primesc munca, care nu se sfîrșește niciodată,
precum au scris oarecare dintr-ai voștri făcători de stihuri, zicînd: marginile
pămîntului și ale mării nu sînt nimic altceva, decît numai hotarele cele mai
de pe urmă ale acelora la care Iapet și Saturn - acesta este numele zeilor
voștri - nu sînt mîngîiați nici de strălucirea luminii soarelui, nici de răcorirea
vîntului; adică, zeii voștri, fiind în întuneric și în tartar, nu-i luminează,
nici nu-i încălzește lumina soarelui și, fiind în foc, vîntul nu-i răcorește.
Tartarul este sub pămînt, cu atît mai adînc decît alte adîncuri, cu cît cerul
este deasupra pămîntului mai înalt decît toate înălțimile. Cum că focul cel
de sub pămînt este gătit pentru cei necurați, să te încredințezi chiar din
acel foc, care iese din pămînt în Sițelia".
Ighemonul, auzind aceste cuvinte ale sfîntului, a întrebat:
"Dar, oare Hristos al vostru este ziditor al tuturor lucrurilor celor grăite
de tine?" Sfîntul Patrichie a răspuns: "Cu adevărat Hristos este Ziditorul
a toată făptura, iar nu altul, căci este scris: Toate printr-Însul s-au
făcut și fără de Dînsul nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut. Și iarăși:
Zeii păgînilor sînt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile". Atunci, ighemonul
a întrebat a doua oară: "Pe Hristos Îl socotești că este ziditor al cerului?"
Sfîntul a răspuns: "Pe Hristos Îl cred, după ceea ce este scris: Că voi vedea
cerurile, lucrul degetelor tale, luna și stele pe care Tu le-ai întemeiat".
Zis-a ighemonul: "Deci, de te voi arunca pe tine în aceste
ape fierbinți, al căror Făcător zici că este Hristos, iar nu zeii noștri,
oare te va păzi pe tine Hristos nevătămat de fierbințeala acestora?" Răspuns-a
sfîntul: "Știu puterea Hristosului meu, că poate, de va voi, să mă păzească
întreg și nevătămat de apele acestea, iar eu aș vrea, ca prin apele acestea,
să mă dezleg din această viață vremelnică și să viețuiesc cu Hristos în veci.
Însă, nu voia mea, ci voia Lui cea sfîntă să se săvîrșească, fără de care
nici un fir de păr nu cade din capul omului și nici o pasăre nu se va prinde
în laț. Deci, să știe cu adevărat, că toți cei ce ascultă acum cuvintele mele
și cei care se închină cu tine pietrei cele nesimțitoare, ca unui Dumnezeu,
îi așteaptă veșnica muncă în focul cel nestins de sub pămînt și în tartarul
cel mai dedesubt".
Ighemonul Iulie, auzind unele ca acestea, s-a pornit spre
mînie și îndată a poruncit ca pe sfînt să-l arunce gol, chiar în locul acela
de unde ieșea apă, care clocotea de fierbințeală. Iar sfîntul, fiind aruncat,
a strigat, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!" Cînd l-au
aruncat și a căzut în apă, picăturile de apă care au sărit din acel izvor
erau mai fierbinți decît scînteile focului și, ajungînd pe cei ce stăteau
împrejur, i-a vătămat cu arderea cea mare. Iar Sfîntul Patrichie ședea în
apele acelea ca într-o răcoreală fără vătămare, dănțuind și lăudînd pe Hristos
Dumnezeu. Pentru aceasta, ighemonul, aprinzîndu-se de mai multă mînie, a poruncit
ostașilor să scoată pe sfînt din apă și să-i taie capul cu toporul, asemenea
și preoților lui.
Deci, fiind adus la locul cel de tăiere, mărturisitorul și
mucenicul lui Hristos și-a ridicat mîinile spre cer și a zis: "Dumnezeule,
Împărate și Stăpîne al tuturor, Cel ce ții cu puterea Ta toată făptura cea
văzută și nevăzută, ascultătorule al tuturor celor ce te cheamă cu adevărat,
care și aceste ape calde, spre mîntuirea drepților și spre pedeapsa păgînilor
le-ai zidit, stai acum mie de față, care mor întru mărturisirea credinței
Tale". Apoi, sfîrșindu-și rugăciunea, și-a plecat sfîntul său cap spre tăiere,
și astfel s-a sfîrșit prin secure. Împreună cu el au fost tăiați și cei trei
preoți ai lui: Acachie, Menandru și Polien și toți împreună au stat înaintea
lui Hristos Dumnezeu, întru slava sfinților. Deci, Sfîntul Patrichie a fost
ucis împreună cu slujitorii săi, în nouăsprezece zile ale lunii mai, luînd
cununa cea de cinste a biruinței de la Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia
împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste, slavă și închinăciune,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii
| Vietile Sfintilor
pe luna mai
|