Pătimirea Sfîntului Mucenic Vasilisc, nepotul Sfîntului Teodor Tiron
(22 mai)
(Scrisă de Sfîntul Mucenic Evsignie)
După uciderea Sfinților Mucenici Eutropie și Cleonic, cu care
împreună a pătimit multe și Sfîntul Vasilisc, el, rămînînd viu, ședea în temniță.
După moartea ighemonului Asclipiodot, a venit în locul lui, în părțile Pontului,
un alt ighemon cu numele Agripa, trimis de tinerii Maximian și Maxim, ca să
prigonească și să ucidă pe cei ce credeau în Hristos. Mai înainte de intrarea
lui în cetatea Amasiei, Sfîntul Vasilisc era acolo în temniță și se ruga lui
Dumnezeu cu lacrimi, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, adu-ți aminte de mine
și nu mă uita pînă în sfîrșit, dar și chemarea mea spre mucenicie arătat s-o
aduci la desăvîrșire, ca să nu fiu despărțit de acei sfinți bărbați care au
fost prinși cu mine și au pătimit mai înainte de mine și s-au încununat".
Deci, arătîndu-i-se lui Domnul la miezul nopții în vedenia
visului, i-a zis: "Îmi aduc aminte de tine și nu te voi uita! Deja numele
tău s-a scris de la început cu cei ce au fost prinși cu tine; deci, nu te
mîhni ca cel mai de pe urmă, pentru că pe mulți îi vei întrece și pomenirea
ta o voi face slăvită în tot pămîntul. Du-te acum și dă sărutarea cea mai
de pe urmă maicii tale, fraților și rudeniilor, iar, cînd te vei întoarce,
vei lua cununa mucenicească și îndată te vei odihni în Comani. Dar să nu te
temi de muncile ce ai să le pătimești, că Eu sînt cu tine și nu te vor vătăma
supărările cele omenești".
Deșteptîndu-se, Sfîntul Vasilisc, s-a umplut de bucurie și,
pe cînd se ruga, a văzut ușile temniței deschise. Apoi, începînd a se face
ziuă, a rugat pe ostașii care îl păzeau și pe păzitorul cel mai mare al temniței,
zicînd: "Dați-mi voie pentru patru zile să mă duc să văd pe maica și pe frații
mei, cei ce petrec în satul Cumialii; iar după aceea mă voi întoarce cu alergare
la adevăratul meu Tată, Iisus Hristos". Dar, ostașii și păzitorul temniței
i-au răspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul tău, Căruia tu neîncetat Îi slujești,
că de nu ne-am teme de ighemon, pe care îl așteptăm să vină îndată, te-am
elibera cu totul". Grăit-a sfîntul: "Nu voiesc să fiu liber cu totul ci, precum
am zis, să mă duc numai să mă închin maicii mele, fraților și rudeniilor,
fiindcă Domnul meu mi-a poruncit să fac aceasta".
Ostașii ziseră: "Ne temem ca nu cumva, după eliberarea ta,
ighemonul să te ceară degrabă de la noi, fiindcă am auzit astăzi că are să
vină ighemonul în cetate și toți cei legați sînt înscriși pentru judecată".
Sfîntul Vasilisc a zis: "Voia Dumnezeului meu este să mă duc în satul meu;
deci, dacă aveți plăcere, să meargă unii dintre voi cu mine, apoi ne vom întoarce
împreună". Atunci ostașii s-au învoit la voia Domnului și, sculîndu-se unii
dintre ei, s-au dus cu dînsul în satul lui și, cu multă bucurie, l-au întîmpinat
pe el frații lui, căci avea trei frați și maica sa, și i-au ospătat și cinstit
pe ostași în casa lor.
A doua zi, chemînd pe toate rudeniile lui, a grăit multe către
dînșii din cele pentru folosul sufletului și din învățătura creștinească,
zicînd că ni se cade a intra în împărăția lui Hristos cu multe supărări. Deci,
mîngîindu-i pe toți și sărutîndu-i cu sărutarea cea mai de pe urmă, le-a zis:
"Iubiți frați, părinților și fiilor întru Hristos, petreceți în credința Domnului
nostru Iisus Hristos și să nu vă depărtați nicidecum de El; pentru că nimic
nu este lumea aceasta și cele din ea. Toate acestea sînt ca o umbră ce trece,
iar Domnul petrece în veci. Deci, mă rog vouă, rugați-vă pentru mine Stăpînului
nostru, Dumnezeul tuturor, să-mi dea putere ca să-mi săvîrșesc nevoința pătimirii,
precum a dat sfinților Teodor Tiron, Eutropie și Cleonic, care au fost prinși
cu mine. Mîntuiți-vă, preaiubiți părinți, maicilor, fraților, surorilor și
fiilor, că mă duc acum de la voi și nu mă veți mai vedea în viața aceasta
vremelnică". Sfîntul, zicînd acestea, s-a făcut plîngere și tînguire mare
și au zis către dînsul: "După ce îți vei săvîrși bine alergarea ta, roagă-te
Domnului pentru noi și pentru tot neamul creștinesc, ca să înceteze prigoana
asupra credinței celei sobornicești și ca să se piardă slujirea la idoli,
iar darul lui Hristos să strălucească peste tot pămîntul". După acestea, Sfîntul
Vasilisc se pregătea să se întoarcă cu ostașii pe aceeași cale la temniță,
în legăturile sale.
În acea vreme ighemonul Agripa a ajuns în cetatea Amasiei,
și, chemînd pe cei mai dintîi între cetățeni, a intrat cu dînșii în capiștea
idolească, care se numea Petason și în alta numită Serapion, aducînd jertfă
necuraților lui zei. A doua zi, șezînd la judecată, cerceta pe cei ce erau
în legături; astfel a chemat mai întîi pe Vasilisc, fiindcă auzise de dînsul
și voia să-l pună pe el mai întîi înaintea judecății sale. Ducîndu-se în temniță
unul din cei mai mari ai cetății, ca să aducă pe Vasilisc la ighemon, nu l-a
găsit în legături. Deci, a prins pe păzitorul temniței și, legîndu-l, l-a
dus în divan. Ighemonul, schingiuindu-l, îl întreba: "Cum ai dezlegat pe vrăjmașul
zeilor noștri, nesocotind poruncile împărătești?" Iar păzitorul a răspuns:
"Sînt două zile astăzi, de cînd Vasilisc s-a dus cu ostașii în satul lui".
Ighemonul, umplîndu-se de mînie, a zis: "Capul tău îl voi tăia cu sabia, de
nu vei pune înaintea mea pe hulitorul și ocărîtorul zeilor". Zis-a păzitorul
temniței: "Într-a patra zi îl voi aduce înaintea ta".
Ighemonul a trimis îndată cu păzitorul acela, pe un slujitor
al său, om cu obicei sălbatic și cumplit, împreună cu mulți ostași, și a zis
aceluia: "Acum te voi cunoaște pe tine dacă ești adevărat rîvnitor către zei,
de vei prinde pe acel hulitor și batjocoritor și-l vei aduce legat la mine
în Cumani, că acolo mă duc". Deci, slujitorul acela, plecînd de la ighemon,
a gătit niște încălțăminte de aramă, care avea înăuntru piroane lungi de fier
ascuțite și, luînd pe păzitorul temniței și pe ostași, s-a dus în satul lui
Vasilisc, ducînd pe un asin lanțuri grele de fier. Și m-am dus și eu - zice
scriitorul acestei pomeniri, Sfîntul Evsignie - urmîndu-le lor, că voiam să
văd pătimirea și sfîrșitul Sfîntului Vasilisc.
Ajungînd ei la satul acela, au prins pe mucenic tocmai cînd
ieșea din casă și se îndrepta spre cetatea Amasiei, la legăturile lui. Deci,
l-au legat cu două lanțuri, un lanț de fier i-au pus pe grumaz și l-au încălțat
cu încălțămintele cele de aramă, care aveau piroane. Acele piroane au străbătut
picioarele sfîntului pînă la oase, curgînd sînge din răni și, bătînd tare
pe mucenicul lui Hristos, îl duceau spre cetatea Cumani. Pe el îi petrecea
plîngînd, maica sa, frații și rudeniile lui; iar maica sa zicea către el:
"Fiul meu preadulce, Hristos, pe Care L-ai iubit, Acela să-ți fie ție de ajutor
în această nevoință mucenicească; viața ta aici nu ți-a fost lungă, dar va
fi veșnică în veacul cel viitor; acum suferi munci amare, dar vei cîștiga
slăvită cunună de la Hristos Dumnezeu. Oamenii cei răi te muncesc pe pămînt,
dar îngerii păcii te vor primi în cer. Ca pe un tîlhar te judecă acum pe tine,
dar tîlharul care s-a răstignit cu Hristos te va primi în Rai; împărații cei
stricăcioși și muritori te ucid prin muncile lor, dar, Dumnezeu Cel veșnic
te va învia și te va număra cu oștile îngerești. Fiul meu cel dulce, în calea
aceasta a Domnului în care alergi, adu-ți aminte și de noi!"
Maica lui, zicînd acestea, s-a întors acasă, rugîndu-se Domnului
pentru fiul său, ca să-l întărească în munci. Sfîntul, uitîndu-se înapoi,
a văzut că veneau după dînsul cei trei frați ai săi, rudeniile și mulți din
popor, plîngînd și tînguindu-se; iar el îi ruga să se întoarcă la locurile
lor, zicînd: "Nu plîngeți pentru mine ci, mai ales, rugați-vă Domnului, ca
să-mi dea putere să biruiesc ispita diavolului și să rușinez pe slujitorii
lui". După aceea i-a sărutat pe fiecare și îi îndemna să se întoarcă, zicîndu-le:
"Iarăși ne vom vedea unul cu altul în ziua învierii și în viața cea veșnică".
Dar ei nu voiau să se întoarcă ci, plîngînd, urmau sfîntului. Atunci Sfîntul
Vasilisc le-a zis din nou: "Ce faceți? Nu mai plîngeți pentru mine și nu-mi
mai tulburați inima mea! O, de s-ar fi dat mie ca să mor de multe ori pentru
Domnul nostru Iisus Hristos! Rogu-vă pe voi, întoarceți-vă și vă rugați lui
Dumnezeu pentru mine". Nevrînd ei să se întoarcă, le-a zis trimisul ighemonului:
"Mă jur pe sănătatea împăraților mei, că de nu vă veți întoarce, pe toți vă
leg și vă duc la ighemon". Dar ei n-au voit să înțeleagă. Deci, a început
mai marele ostașilor a-i bate și numai așa, abia a putut să-i izgonească înapoi.
În această călătorie, sfîntul purta cu bărbăție greutatea
lanțurilor de fier și cu vitejie răbda durerea picioarelor pătrunse cu multe
piroane ascuțite, care erau în încălțămintea de aramă; iar calea pe unde mergea,
se roșea cu sîngele lui. Deci, sfîntul cînta, zicînd: De s-ar aduna asupra
mea tabără, nu se va înfricoșa inima mea, Hristoase, Dumnezeul meu, că Tu
ești cu mine. Și multe alte grăia către Domnul în cîntarea și în rugăciunea
sa. Trimisul ighemonului și cei împreună cu el, văzînd pe mucenic umblînd
bine, se mirau, nepricepînd că Domnul era cu el și îi ușura durerile. Ajungînd
în satul care se numea Dacozaria, trimisul ighemonului și ostașii au voit
să se odihnească, fiindcă era zăduf și ceasul la amiazăzi.
Stăpîna acelui sat, cu numele Troiana, fiind văduvă și, văzînd
că a venit slujbașul ighemonului cu ostașii i-a rugat să intre în casa ei
să mănînce pîine; iar ei erau patruzeci de bărbați. Intrînd, ei s-au așezat
la masă să mănînce și să bea, veselindu-se, iar pe Sfîntul Mucenic Vasilisc,
avînd mîinile legate înapoi, l-au legat de un stejar uscat care era înaintea
porților. Și s-au adunat la dînsul mulțime de popor, bărbați, femei și copii
și, văzînd pe sfîntul legat cu lanțuri grele și ținut în zăduf cu sîngele
curgînd din picioare, se umileau și le era milă de el. El se ruga lui Dumnezeu,
zicînd: "Doamne, cercetează-mă pe mine, precum ai cercetat pe Iosif în temniță,
pe Ieremia în noroi, pe Daniil în groapa leilor și pe cei trei tineri în cuptorul
haldeilor; precum ai arătat bunătatea Ta Susanei, cea năpăstuită de bătrînii
cei mincinoși, Cel ce ai scos pe Petru din temniță și pe Tecla ai apărat-o
în priveliște, tot așa și spre mine nevrednicul și smeritul robul Tău întinde
mila Ta și arată minunile Tale, pentru slava Preasfîntului Tău nume".
Pe cînd sfîntul se ruga astfel, deodată s-a cutremurat pămîntul
și un glas de sus s-a auzit: "Nu te teme, că sînt cu tine!" Și îndată încălțămintea
de aramă din picioarele lui s-a topit ca ceara de fața focului, lanțurile
au căzut de pe dînsul și stejarul cel uscat a înverzit, odrăslind ramuri cu
multe frunze și făcînd umbră mare deasupra sfîntului. Iar acolo unde stăteau
picioarele sfîntului și se roșise pămîntul de sîngele lui, a izvorît un izvor
de apă. Sfîntul Vasilisc, văzînd acestea, a început a mulțumi lui Dumnezeu,
zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Cuvîntule cel mai înainte de veci și Fiul
Tatălui celui neajuns și nesupus, Cel ce ai binevoit a Te pogorî pe pămînt
și a Te face om ca să ne răscumperi de la vechiul muncitor diavol și să ne
izbăvești de toate lucrurile lui cele rele; Cel ce ne-ai înălțat pe noi, iar
pe acela l-ai smerit, l-ai călcat și l-ai osîndit în adînc, iar pe noi ne-ai
înviat, cu ce buze Te voi preamări pe Tine, cu ce limbă mă voi mărturisi Ție
și cu ce glas voi cînta, vestind măririle Tale, care le-ai arătat acum spre
mine robul Tău, precum ai arătat și pe sfinții Tăi Eutropie și Cleonic, cînd
eram bătuți înaintea ighemonului Asclipiodot? Și acum, Doamne, cine sînt eu
nevrednicul, că ai atîta milă de mine încît pămîntul, văzîndu-Te pe Tine,
s-a cutremurat, iar trimisul ighemo-nului și ostașii au fugit din casa aceea
de frica cutremurului?"
Deci, văzînd minunile cele ce se făcuseră, nu pricepeau ce
se întîmplase; unii ziceau că este nălucire, alții socoteau că este vrajă,
iar poporul ce stătea împrejurul lui, se minuna cu spaimă și preamărea puterea
lui Hristos Dumnezeu. De atunci mulți au crezut în Hristos și ziceau: "Iată,
acesta este omul lui Dumnezeu, trimis de Dînsul aici ca să sfințească locul
nostru!" Deci, au dus la dînsul pe un slăbănog, zăcînd pe pat, de care, atingîndu-se
mucenicul lui Hristos, îndată s-a făcut sănătos și, luîndu-și patul său, s-a
dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. A adus la sfîntul și leproși, iar sfîntul
și pe aceia i-a tămăduit prin atingere. Pe cei bolnavi de friguri și de alte
boli și pe cei ce pătimeau de duhuri necurate i-a tămăduit prin cuvînt. Deci,
slăvind pe adevăratul Dumnezeu, au crezut în El. Pentru toate acestea s-a
făcut mare bucurie poporului din acel sat, încît stăpîna satului Troiana,
cu fiul său, Troian, au crezut în Hristos și au cerut Sfîntul Botez.
Iar eu, păcătosul Evsignie, văzînd cele ce se făceau, mă bucuram
foarte mult întru Domnul. În acea zi, spre seară, o cireadă de boi și alte
dobitoace venind în sat de la pășune pe drumul acela lîngă care stătea sfîntul
mucenic, preamărind măririle lui Dumnezeu și, ajungînd în dreptul mucenicului
lui Hristos, Vasilisc, au căzut înaintea lui în genunchi și s-au plecat dreptului
aceluia, lăudînd pe Dumnezeu cu ale lor glasuri. Atunci trimisul ighemonului
și ostașii s-au căit de răutățile ce făcuseră sfîntului, pentru că i-a cuprins
și pe dînșii spaima, văzînd minunile cele preaslăvite.
A doua zi, trimisul ighemonului, sculîndu-se, a zis către
mucenic cu cuvinte blînde: "Vasilisc, de voiești să plecăm de aici, ca nu
cumva pentru tine să ne primejduim de la ighemon". Sfîntul a zis: "Să mergem,
pentru că voiesc să mor pentru Domnul meu!" Ieșind ei din sat, tot poporul
împreună cu Troiana, stăpîna satului, au petrecut pe sfînt, iar mucenicul
lui Hristos i-a rugat să se întoarcă la casele lor. Unii s-au întors, iar
alții au venit după el. Cînd au ajuns la un pod mare ce era peste rîul Ireos,
s-a cutre-murat podul de venirea lui Hristos, căci Hristos, Domnul nostru,
mergea nevăzut cu robul Său, precum mi-a spus singur Sfîntul Mucenic Vasilisc
mai pe urmă mie nevrednicului, Evsignie. Deci, cutremurîndu-se podul, sfîntul
a stat și, înălțînd laudă lui Dumnezeu, a rugat pe popor să se întoarcă înapoi,
dar abia i-a înduplecat de s-au întors. Atunci sfîntul, mergînd pe la toate
locurile cele mai înalte și alese, își pleca genunchii și se ruga lui Dumnezeu,
zicînd: În tot locul stăpînirii lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.
Ajungînd la un sat care se numea Saon, ostașii cu trimisul
ighemonului au șezut să mănînce, îndemnînd și pe sfînt să mănînce și el pîine.
Dar el nu voia, zicînd: Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi; pentru
că mă hrănește pe mine Stăpînul meu, Iisus Hristos". Însă ei iarăși i-au zis:
"Mănîncă, omule, ca să nu mori de foame pentru că noi vom fi în primejdie
pentru tine, dacă nu te vom duce viu la ighemon; iată, este a treia zi de
cînd n-ai gustat nimic". Dar sfîntul le-a răspuns: "Eu sînt sătul de hrana
cea muritoare și nu voiesc să o primesc; pe voi vă hrănește pîinea cea pămîntească,
iar pe mine, cuvîntul lui Dumnezeu cel ceresc; pe voi vă veselește vinul,
iar pe mine, darul Sfîntului Duh; pe voi vă satură carnea, iar pe mine mă
satură postul; pe voi vă întărește puterea cea trupească, iar pe mine, Crucea
lui Hristos; pe voi vă îmbogățește aurul, iar pe mine, dragostea lui Iisus
Hristos; pe voi vă împodobesc hainele, iar pe mine, fapta cea bună; voi vă
veseliți în rîs, iar eu mă mîngîi cu darul întru rugăciune; voi iubiți pe
împăratul vostru cel vremelnic, muritor și stricăcios și doriți să-l înveseliți
și să-i păziți legea lui, iar eu iubesc pe Dumnezeul cel ceresc, Împăratul
meu. Legile Lui le sărut și voiesc să mă satur de vederea feței Lui! Voi așteptați
cinste pe pămînt, iar eu la cer; voi căutați slava de la oameni, iar eu nădăjduiesc
să cîștig slava întru învierea drepților la înfricoșata Judecată, unde va
zice Stăpînul meu: Veniți binecuvîntații Părintelui meu, de moșteniți împărăția
cea gătită vouă de la întemeierea lumii!
Sfîntul, zicînd acestea, trimisul ighemonului a poruncit să
pună șaua pe dobitoace, iar mucenicului i-a poruncit să încalece pe un asin,
zicîndu-i: "De trei zile mergi flămînd; acum încalecă măcar pe acest dobitoc
ca să nu slăbești cu totul". Dar sfîntul n-a voit să încalece, ci a zis: "Domnul
meu Iisus Hristos, mă întărește pe mine și toată odihna și înlesnirea mi-o
dă mie Duhul Sfînt". Astfel au plecat pe drum. Spre seară, ajungînd la un
sat, ostașii au stat ca să se odihnească și să mănînce ceva. Trimisul ighemonului
a rugat pe fericitul Vasilisc să guste din bucate, dar el n-a voit și astfel
a petrecut toată noaptea cîntînd și rugîndu-se lui Dumnezeu; iar împreună
cu el erau sfinții îngeri, care cîntau cu plăcutul lui Hristos. Făcîndu-se
ziuă, au plecat la drum și au ajuns în cetatea Cumani în ceasul al patrulea
din zi. Apropiindu-se de cetate, au auzit de la mulți - zice scriitorul -
cum ighemonul muncește pe cei ce nu voiesc să se închine idolilor.
Dar Domnul, arătîndu-se Sfîntului Vasilisc, i-a zis: "Îndrăz-nește,
nu te teme de îngrozirile celor fărădelege, că Eu sînt cu tine". Ostașii,
intrînd în cetate, întrebau unde este ighemonul, și au aflat că este în capiștea
lui Apolon, unde aduce jertfă idolilor împreună cu poporul.
Deci, ducîndu-se trimisul ighemonului la dînsul i-a spus că
au adus pe Vasilisc. Atunci ighemonul s-a bucurat foarte mult; iar cel ce
a adus pe sfînt a spus ighemonului de minunile ce le făcuse pe drum, dar el
nu credea, ci zicea: "Acelea sînt vrăji creștinești". Deci, a poruncit ca
pe Sfîntul Vasilisc să-l aducă la dînsul în capiștea lui Apolon, vrînd să-l
silească a jertfi zeilor. Alergînd, ostașii ighemonului au început a bate
pe mucenic peste grumaji, zicîndu-i: "Intră în capiște la ighemon și închină-te
zeilor, de voiești să fii viu". Dar, ostașii ce veniseră pe drum cu dînsul,
au început a spune ostașilor ighemonului minunile ce le făcuse și pe care
singuri le văzuseră, zicînd: "Cu adevărat am văzut semne minunate și puteri
ale lui Dumnezeu, nu ca nălucire, nici cu vrăji, ci făcîndu-se în fața tuturor!"
Și, întorcîndu-se către sfînt, i-au zis: "Vasilisc, iartă-ne pe noi de relele
cele ce ți-am făcut în neștiința noastră și te roagă Dumnezeului tău pentru
noi!"
Grăind ei acestea, au venit alți ostași de la ighemon și,
lovind pe mucenic, l-au dus în capiște. Sfîntul Vasilisc a intrat acolo, veselindu-se
întru Domnul Dumnezeul său și avînd fața luminoasă. Văzîndu-l ighemonul, i-a
zis: "Tu ești Vasilisc?"
El a răspuns: "Eu sînt". Zis-a ighemonul: "Ce zici, vei jertfi
zeilor?" Răspuns-a sfîntul: "Cine ți-a spus ție că eu nu aduc jertfe lui Dumnezeu?
Eu în tot ceasul săvîrșesc jertfe de laudă Dumnezeului meu!" Ighemonul, neînțelegînd
acel cuvînt, s-a bucurat și a zis: "Zeii se vor bucura de aceasta; deci, jertfește,
iubitule, oricărui zeu voiești, din toți zeii noștri". Apropiindu-se Sfîntul
Vasilisc de un idol, a întrebat pe cei ce erau de față: "Cum se numește acest
zeu al vostru?" Zis-au lui: "Apolon". Răspuns-a sfîntul: "Bine ați zis că
Apolon se numește, pentru că Apolon se tîlcuiește "pierzător"; și cu adevărat,
deoarece trage la pierzare pe toți cei ce cred în el și i se închină lui ca
unui Dumnezeu, pe cînd el nu este Dumnezeu". Zis-a ighemonul către sfînt:
"Dar cum este numele Dumnezeului căruia tu voiești să-i aduci jertfă? Zis-a
sfîntul: "Dumnezeul meu este negrăit, neajuns, nevăzut și neștiut".
Ighemonul a zis: "Ce, nu are nume Dumnezeul tău?" Grăit-a
sfîntul: "Numele Dumnezeului meu este scris în sfintele cărți și, de voiești
să asculți, îți voi spune". Zis-a ighemonul: "Spune, nu te teme". Grăit-a
mucenicul: "Dumnezeul meu se numește Tatăl Atotțiitorul, Domnul Savaot, Împărat
al tuturor, Mîntuitor, Milostiv, Milosîrd, îndelung răbdător. Aceluia îi jertfesc
cu jertfă de laudă".
Atunci ighemonul a zis: "Adu-i jertfă oricărui Dumnezeu voiești,
numai adu-i; deoarece nu te-am chemat ca să filosofezi, ci ca să jertfești".
Atunci sfîntul a zis către ighemon: "Ia aminte la jertfa mea". Deci, ridicîndu-și
mîinile spre cer, a început a se ruga, zicînd: "Dumnezeule cel veșnic, Făcătorule
al cerului și al pămîntului, Cel ce asculți pe cei ce-Ți slujesc Ție cu adevărat;
ascultă-mă și pe mine acum, robul Tău, și sfărîmă în ceasul acesta pe acest
idol surd, orb și mut ca să vadă păgînii cei necurați ce fel de dumnezei cinstesc,
să se rușineze și să cunoască toți că Tu ești Unul adevăratul Dumnezeul cel
Atotputernic". Sfîntul rugîndu-se astfel, îndată s-a cutremurat pămîntul și
capiștea, încît idolul, căzînd jos la pămînt, s-a sfărîmat în mii de bucăți.
Ighemonul și poporul cel ce era la capiște, văzînd acestea, au fugit afară
de frică, rămînînd înăuntru numai Sfîntul Vasilisc singur, cîntînd și zicînd:
"Să învie Dumnezeu și să risipească vrăjmașii Lui. Să fugă de la fața Lui
cei ce-L urăsc. Să se stingă precum se stinge fumul, cum se topește ceara
de fața focului, așa să piară toți idolii de la fața adevăratului nostru Dumnezeu".
După un ceas, ighemonul a poruncit să scoată pe sfînt din
capiște și, scrîșnind din dinți, i-a zis: "Vrăjmaș al zeilor noștri, pentru
ce ai făgăduit una și ai făcut alta? Te-ai făgăduit să aduci jertfă lui Dumnezeu;
iar cu vrăjile tale ai făcut de a căzut și s-a sfărîmat Apolon, zeul nostru".
Grăit-a sfîntul: "Cel ce a sfărîmat zeul vostru, Acela va arde și capiștea
lui. Pe cînd sfîntul zicea acestea, deodată a căzut foc din cer peste capiștea
lui Apolon și a ars-o pînă în temelie. Ighemonul și tot poporul, tremurînd
de frică, au fugit departe. Apoi, chemînd pe sfînt, i-a zis: "O, cît de mari
sînt farmecele tale, încît ai sfărîmat și pe zeul nostru Apolon și ai ars
capiștea lui". Zis-a sfîntul: "Dacă dumnezeul tău este Dumnezeu adevărat,
precum zici, să se răzbune asupra mea pentru sine". Ighemonul a zis: "Zeii
noștri sînt buni și nu fac nici un rău potrivnicilor lor". Grăit-a sfîntul:
"O, ce orbire omenească, cum pot dracii să fie buni sau ce bine pot să facă
ei, fiind răi? Deoarece pe voi, iubiții lor închinători, vă vor afunda în
iad cu dînșii". Ighemonul a zis: Vrăjitor ticălos, jertfește zeilor, ca să
nu te dau la moartea cea mai amară". Răspuns-a sfîntul către ighemon: "Fiară
de dumbravă, cîine lingător de sînge, stricatule Agripa, chip al dracilor,
asemănare a diavolului și muncitorule fără de lege; pentru ce mă ții pe mine
mai mult? Pentru că mă sîrguiesc, ca să-mi săvîrșesc alergarea mea!" Ighemonul,
mîniindu-se foarte mult, a poruncit ca să-l taie cu sabia.
Luîndu-l ostașii, l-au dus afară din cetate ca să-l taie la
locul ce se numea Dioscorie, venind în urma sfîntului popor mult. Ighemonul
a poruncit ca, după tăiere, să-i arunce trupul în rîu. Pe cînd i se tăia capul
mucenicului lui Hristos, am văzut noi - zice Sfîntul Evsignie -, cărora ne
era dat a vedea o taină ca aceasta, o mulțime de sfinți îngeri au venit și,
luînd sufletul sfîntului, l-au înălțat spre cer. Iar Domnul nostru Iisus Hristos
S-a văzut stînd la cer și zicînd: "Vino, Vasilisc, sluga Mea cea bună și credincioasă,
intră în cereasca împărăție, în ceata drepților unde sînt robii Mei, care
au fost în chinuri pentru Mine". Iar noi, cei ce am văzut și am auzit toate
acestea, am căzut cu fața la pămînt și ne-am închinat Domnului, mulțumindu-I
că ne-a învrednicit de o vedenie ca aceea. Iar călăul Prisc, luînd trupul
mucenicului, îl trăgea spre rîu.
Deci, apropiindu-ne de el, l-am rugat să stea puțin, pînă
ce se va risipi poporul și i-am dat în taină treizeci de galbeni; iar el ne-a
lăsat nouă trupul mucenicului și capul, zicînd: "Păziți-vă să nu știe cineva
și să spună ighemonului, că va fi primejdie și mie și vouă". Luînd noi trupul
mucenicului, l-am ascuns și l-am dus noaptea pe un cîmp arat și l-am îngropat
acolo, semănînd pe dînsul niște semințe, care au răsărit chiar în acea noapte;
adică, într-o zi au crescut, iar în altă zi au înflorit și au adus rod. Dar,
pe cînd săpam mormîntul mucenicului, au însetat oarecare bărbați dintre noi,
și am chemat pe Domnul cu rugăciunile Sfîntului Vasilisc și îndată, aproape
de mormînt, a izvorît un izvor de apă vie, din care bînd, am preamărit pe
Dumnezeu. Izvorul acela este și acum, iar bolnavii care beau din apa aceea
se tămăduiesc de neputințele lor.
După aceasta a năpădit un duh necurat asupra ighemonului Agripa,
încît căuta trupul mucenicului, zicînd: "De m-aș atinge de trupul lui Vasilisc,
m-aș izbăvi de primejdie". Nimeni însă nu îndrăznea să spună că mucenicul
este îngropat în pămînt. Dar oarecare i-a zis: "Ai poruncit ca trupul să se
arunce în rîu și cum îl cauți acum?" Agripa, ducîndu-se la locul unde a fost
tăiat mucenicul lui Hristos, a găsit puțin sînge de al lui și, adunîndu-l
cu țărîna pămîntului, l-a legat în brîul său și și-a încins trupul și îndată
s-a eliberat de duhul cel necurat. Astfel, a crezut și el în Domnul nostru
Iisus Hristos. Iar după o vreme, un cetățean din Comani cu numele Marin, bărbat
dreptcredincios, a zidit o biserică în numele Sfîntului Mucenic Vasilisc și,
scoțînd sfintele lui moaște din pămînt, le-a adus în ea. Și se dau la toate
bolile multe tămăduiri prin minune de la moaștele sfîntului, cu rugăciunile
lui și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și
cu Sfîntul Duh, se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
La începutul paginii
| Vietile Sfintilor
pe luna mai
|