Sfînta Muceniță Eliconida
(28 mai)
Eliconida, mucenița lui Hristos a trăit pe vremea împărăției
lui Gordian și a lui Filip, fiind născută și crescută în Tesalonic. Ura contra
creștinilor din partea închinătorilor de idoli răspîndindu-se pretutindeni,
mucenița a mers la Corint. Și, văzînd poporul aducînd jertfe idolilor, a stat
la un loc înalt și a strigat, zicînd: "O, bărbați corinteni, nepricepuți și
împietriți cu inima, vă văd că sînteți necredincioși. Ați lăsat pe Dumnezeul
Cel veșnic și nestricăcios și v-ați întors către idolii cei pierzători de
suflete. Vă rog, uitați-vă la înălțimea cerului și la lățimea pămîntului și
socotiți cu mintea voastră, cine a întins cerul ca o piele pe deasupra capetelor
noastre? Cine a întemeiat pămîntul peste adîncuri? Cine este puternic să alineze
valurile cele furioase ale mării cu înfricoșatul și slăvitul Său nume? Cine
a zidit din țărînă pe om, și a suflat în el duh de viață? Acela este adevăratul
Dumnezeu, Care ține în palmă toată făptura și Care petrece în ceruri. Iar
zeii păgînilor sînt diavoli muți și nesimțitori, asemenea lor să fie toți
cei ce se închină lor".
Astfel grăind sfînta, cu libertate și cu glas mare, îndată
au apucat-o păgînii și au dus-o la ighemonul lor, Perine. Ighemonul, căutînd
spre ea și văzînd cinstea feței ei, a început a-i vorbi cu blîndețe, zicînd:
"Bine să-ți fie ție, preafrumoasă fiică, căci socotesc, că tu crezi în zeii
noștri cei ce petrec pururea și mă bucur de tine". Sfînta a zis: "O, ighemoane,
ce bucurie poate să fie păgînilor, de vreme ce bucuria ta se va întoarce în
plîngere, iar mîndria în neputință? Eu cred în Dumnezeu, Care este peste toate
și mă bucur că m-am învrednicit, pentru Dumnezeul meu a intra în această nevoință,
pe care o aștept de mult, ca să cîștig cununa biruinței". Ighemonul a zis:
"Nu fi cu limbuția ta asemenea cu femeile cele fără de minte, ci spune nouă
cu blîndețe și pe scurt cum te numești?"
Sfînta a răspuns: "Nu sînt nebună, ci înțeleaptă întru Hristos;
iar de voiești să știi numele meu, mă numesc Eliconida". Zis-a ighemonul:
"Nu cu cuviință ți s-a dat numele Eliconida, căci pentru nerușinarea ta cea
mare, vei primi peste trupul tău munci și bătăi". Sfînta a răspuns: "Bine,
mă numesc Eliconida, căci totdeauna este cu mine milostivirea Dumnezeului
meu și arunc săgeți asupra diavolului, tatăl tău. Iar ție, Perine, nu ți s-a
pus numele din întîm-plare, căci necuratul și ticălosul tău trup, împreună
cu spurcatul tău suflet, se va trage cu oști înfocate la pierzare". Zis-a
ighemonul: "Să ne spui curat, vei jertfi zeilor sau nu? Pentru că mă jur pe
zeul meu, doctorul Asclipie, că nu te voi cruța, de nu vei asculta porunca
împărătească și de nu te vei închina zeilor noștri". Sfînta a răspuns: "Ascultă-mă,
Perine! Eu sînt roabă a lui Hristos, iar pe Asclipie al tău nu știu cine este.
Deci, fă ceea ce voiești".
Atunci ighemonul, umplîndu-se de mînie, a început a munci
pe sfînta. Deci, întîi a poruncit, s-o întindă la pămînt și să-i zdrobească
gleznele picioarelor ei și apoi s-o arunce într-o căldare plină cu smoală
foarte înfierbîntată. Dar, îngerul Domnului, arătîndu-se, a răcorit căldarea;
iar smoala cea fiartă a prefăcut-o în rouă rece, încît ieșea din căldare,
ca din niște aromate, o mireasmă plăcută. Lucrul acesta văzîndu-l ighemonul,
a strigat, zicînd: "O, cît de mare vrăjitor este acest Hristos, care poate
să prefacă focul în apă!" Sfînta i-a zis: "Cît de mari ți se par ție acum,
zeii tăi Die și Asclipie, pe care i-a umplut de rușine o femeie, fiind roabă
a lui Hristos?" Din aceste cuvinte ale sfintei, muncitorul, umplîndu-se de
mai multă mînie și numind-o pe ea fermecătoare, a poruncit, să-i smulgă perii
capului ei cu piele cu tot și să-i ardă capul cel jupuit și pieptul cu lumînări
aprinse. Însă mucenița răbda cu vitejie toate acele munci, ca și cum nu simțea
nici o durere.
Atunci ighemonul, schimbîndu-și mînia în blîndețe, a început
a momi pe sfînta, zicînd: "Preaiubită fiică, apropie-te și jertfește zeilor
celor nebiruiți, mai ales Afroditei și Atenei. Pentru aceasta te voi face
preoteasa marei Artemida, asemenea cu femeile senatorilor, și voi pune în
mijlocul cetății întru numele tău un stîlp de aur. Despre aceasta voi înștiința
pe împărați prin scrisori despre tine și vei fi ca o maică în toată această
cetate".
Sfînta Eliconida a zis: "De vei face precum zici, du-mă în
capiștea zeilor tăi, ca să aduc jertfe". Ighemonul, auzind acestea, s-a umplut
de mare bucurie și îndată a poruncit propovăduitorilor și trîmbițelor să înștiințeze
toată cetatea, ca să se adune și să ducă cu mare dănțuire pe sfînta în capiștea
idolilor. Iar ea, intrînd în capiște, a zis popilor: "Voiesc să fiu singură
cînd aduc jertfe curate; deci, porunciți tuturor să iasă din capiște împreună
cu voi și apoi să închideți ușile". Popii au ascultat-o. Deci, încuind pe
sfînta singură în capiște, ei înșiși stăteau afară înaintea ușilor, jucînd
și cîntînd din trîmbițe și timpane.
Mireasa lui Hristos, fiind singură înăuntru, a apucat pe idolul
Afroditei și l-a sfărîmat în trei bucăți, apoi pe idolul Atenei, pe care,
aruncîndu-l la pămînt, l-a zdrobit cu totul, și, după aceea, luîndu-l și pe
al lui Asclipie din altarul lui, i-a tăiat mîinile, picioa-rele și capul.
Același lucru a făcut și idolului Die. Pe cînd se făcea acea sfărîmare a zeilor,
n-au auzit nici slujitorii, nici poporul, de vreme ce glasul trîmbițelor și
al timpanelor covîrșea zgomotul din capiște. Astfel, ei au stat multă vreme
afară, așteptînd pînă ce fecioara își va săvîrși rugăciunile și jertfele.
Dar, după multă vreme, slujitorii, pierzînd răbdarea, s-au plecat să privească
în capiște. Acolo au văzut pe zeii lor sfărîmați și aruncați la pămînt, iar
pe sfînta, șezînd în altar și lăudînd pe Hristos Dumnezeul ei. Deci, au sărit
înăuntru, rupîndu-și hainele lor și apucînd pe mucenița cu mînie, strigau
către ighemon: "Pierde pe această fermecătoare". Din această pricină s-a făcut
gîlceavă și strigare în poporul cel mînios pentru sfărîmarea idolilor; pentru
că toți răcneau, zicînd: "O, ighemoane, pierde îndată pe această fermecătoare".
Atunci ighemonul a poruncit să-i taie sînii sfintei mucenițe și s-o arunce
în temniță, pînă ce va socoti cu ce fel de moarte cumplită s-o piardă; deci,
sfînta a petrecut în temniță cinci zile.
În acea vreme, a venit în Corint alt ighemon în locul lui
Perine, cu numele Iustin. Aceluia i-au vestit despre mucenița Eliconida, despre
muncirea ei și despre sfărîmarea zeilor lor. Iustin, auzind acestea și fiind
un rîvnitor desăvîrșit către zei, s-a umplut de mînie contra Eliconidei, pentru
sfărîmarea acelora. Deci, a poruncit să încingă un cuptor foarte mult. După
ce a ars acel cuptor trei zile, au aruncat în el pe sfînta. Ea, însă, dănțuia
în mijlocul cuptorului, cîntînd și binecuvîntînd pe Domnul, ca altădată cei
trei tineri în Babilon, căci focul îi era ei ca o rouă, iar văpaia focului
ca un duh răcoros. În acea vreme a ieșit o văpaie mare din cuptor și s-a îndreptat
asupra celor ce stăteau împrejur; deci, a ars ca la șaptezeci de bărbați.
După cîtăva vreme, Sfînta Eliconida a ieșit din foc nevătămată.
Atunci ighemonul a zis către ea: "O, necurată femeie, spune nouă cu ce vrăji,
ai putut birui puterea focului?" Sfînta a răspuns: "Venind Hristos, Domnul
meu, pe Care tu nu l-ai văzut și nici nu poți să-L vezi, a potolit puterea
focului". Ighemonul necrezînd, a poruncit să aducă înaintea lui un pat de
aramă înroșit în foc și acolo, înaintea ochilor lui, să pună pe sfînta dezbrăcată.
Iar dedesubt să aprindă cărbuni de foc, pentru că zicea: "Acum voi vedea de
va veni Hristos să-i ajute ei". Sfînta, muncindu-se astfel, a ieșit din trupul
ei atît de mult sînge, încît a stins tot focul și a răcorit patul. Deci, luînd-o
de pe pat, au dus-o în temniță unde, zăcînd la pămînt, se ruga, zicînd: "Iisuse,
puterea și întărirea noastră! Iisuse slava noastră! O, Hristoase, nădejdea
noastră, fii ajutorul și doctorul, Care să tămăduiești rănile mele, Cel ce
mîntuiești cu bunătatea Ta pe cei ce nădăjduiesc spre Tine!"
Astfel, rugîndu-se ea, i s-a arătat în lumină mare, Hristos
Mîntuitorul lumii cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și, stînd aproape
de ea, i-a dat mîna Sa, zicînd: "Scoală-te și stai în picioare, de te întărește,
că Eu sînt cu tine. Căutînd spre nevoința ta și, milostivindu-mă spre tine,
îți voi ușura durerile și îți voi tămădui rănile cu puterea Mea cea dumnezeiască".
Deci, mucenița sculîndu-se în picioare, a căzut înaintea Domnului cu fața
la pămînt și s-a închinat, zicînd: "Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, vindecă-mă
pe mine, roaba Ta, și-mi dă mie biruință asupra potrivnicului ca, biruindu-l,
să intru în cămara Ta cea sfîntă, cu cîntări și cu glas de bucurie!" Atunci,
Mîntuitorul a zis către ea: "Îndrăznește! Eu te vindec pe tine și îți gătesc
cununa cea fără de moarte întru împărăția Mea". Zicînd Domnul acestea, S-a
dus la cer".
Sfinții îngeri i-au dat ei pîine curată și luminoasă ca soarele
din care, gustînd, s-a făcut sănătoasă cu tot trupul. Fața ei s-a luminat
ca soarele, iar trupul s-a făcut alb ca zăpada; și astfel, mulțumind lui Dumnezeu,
a stat pînă la ziuă, cîntînd și binecuvîntînd. Sosind ziua, ighemonul, a poruncit
să o scoată la judecată; deci, a aruncat-o în cușca fiarelor spre mîncare.
După aceea a dat drumul la doi lei flămînzi și chinuiți de foame de trei zile.
Venind leii către sfînta, s-au plecat înaintea ei și îi lingeau picioarele.
Poporul, văzînd aceasta, și-a ridicat glasul, zicînd: "Femeia aceasta este
cu adevărat fermecătoare și necurată, de vreme ce a fermecat și fiarele, încît
nu pot să se atingă de ea; deci, pierde-o pe aceasta, ighemoane, degrabă".
Pe cînd poporul clevetea astfel, de la acea cușcă s-au sfărîmat
ușile, cu puterea lui Dumnezeu, și s-au deschis; iar leii au sărit cu mînie
către popor, răcnind și mugind, încît poporul s-a pornit la fugă; și au fugit
în curte împreună cu ighemonul. Leii, izgonind pe cei ce fugeau, au ucis o
sută douăzeci de oameni din popor. Atunci ighemonul, neștiind ce să mai facă
muceniței, a poruncit ca s-o taie cu sabia.
Deci, scoțînd pe sfînta afară din cetate la locul de tăiere
și-a ridicat mîinile spre cer și se ruga, zicînd: "Hristoase, Dumnezeul meu,
vino acum și stai de față roabei Tale în ceasul acesta, împlinindu-Ți făgăduința
Ta cea adevărată, du-mă pe mine în ograda Ta cea sfîntă și mă rînduiește cu
binecuvîntatele Tale oi. Numără-mă pe mine cu femeile cele ce Ți-au plăcut
Ție: Cu Sarra, Reveica, Rahila, Lia, Susana și cu Maica Ta cea fără de prihană,
Curata și pururea Fecioara Maria; asemenea și cu Marta și Maria surorile lui
Lazăr, cu Ana proorocița, care a ieșit întru întîmpinarea Ta, cu Sfîntul Simeon,
primitorul de Dumnezeu ce a mărturisit pentru Tine, Elisabeta maica Mergătorului
Înainte și cu întîia Muceniță Tecla. Scrie-mă în numărul lor și-mi dă mie
ca să mă odihnesc cu dînsele în veci". Astfel rugîndu-se, s-a auzit un glas
de sus, zicînd: "Vino, fiică, că îți este gata cununa și scaunul; iar cetele
îngerești încep cîntări de dănțuire la intrarea ta în cer".
Auzind sfînta acest glas, s-a umplut de bucurie negrăită și,
cu veselie și-a plecat capul sub sabie, și astfel i l-a tăiat. Din rănile
ei în loc de sînge a curs lapte; acesta era semnul curăției ei. După aceasta,
credincioșii, luînd trupul ei cel sfînt, l-au îngropat cu bună cucernicie,
slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia
și de la noi să-I fie cinste, slavă și închinăciune, acum și pururea și în
vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii
| Vietile Sfintilor
pe luna mai
|