Cuvioasa Muceniță Teodosia, care a pătimit pentru Sfintele Icoane
(29 mai)
Sfînta Teodosia, mireasa lui Hristos, s-a născut în Constantinopol,
din părinți bogați, cinstiți, dreptcredincioși și împodobiți cu fapte bune.
Aceștia, fiind mulți ani neroditori de prunci, erau foarte mîhniți. Ei totdeauna
se rugau cu postire multă, alergau ziua și noaptea la biserica lui Dumnezeu
și dădeau cu prisos milostenie la săraci. Odată, fiind ei în biserica Sfintei
Mucenițe Anastasia, la cîntarea cea de toată noaptea, pe cînd maica sa se
ruga cu lacrimi mai cu dinadinsul pentru dezlegarea nerodirii sale, a adormit
puțin și i s-a arătat în vis Sfînta Muceniță Anastasia și i-a zis: "Femeie,
nu te mîhni, că vei zămisli și vei naște!" Ea, deșteptîndu-se, s-a bucurat
și a spus aceasta bărbatului său. Și i-a zis bărbatul ei: "Viu este Domnul,
că de ne va dezlega nerodirea noastră și vei naște parte bărbătească sau femeiască,
îl vom aduce ca dar Stăpînului nostru, Hristos Dumnezeu!"
Apoi, după puțină vreme a zămislit și a născut prunc de parte
femeiască. Pe această sfîntă fecioară ei au numit-o Teodosia, adică dată de
Dumnezeu, căci de la Dumnezeu li s-a dăruit, și au lumi-nat-o cu Sfîntul Botez.
Apoi, după patruzeci de zile, maica, luînd pe pruncă în mîini, a adus-o în
biserica Sfintei Anastasia și, cu lacrimi de bucurie, a dat mulțumire Domnului
și sfintei mucenițe, făgăduind ca, după ce va crește, s-o dea în numărul mireselor
lui Hristos, care își păzesc fecioria în rînduiala monahicească. Deci, maica
sa luînd binecuvîntare, s-a întors acasă și creștea pe prunca cea făgăduită
lui Hristos cu toată luarea aminte, învățînd-o citirea dumnezeieștilor cărți
și frica de Dumnezeu, aprinzînd astfel în inima ei focul dragostei celei dumnezeiești.
După ce au trecut șapte ani de la nașterea Sfintei Teodosia,
tatăl ei a murit, iar maică-sa, luînd-o, a adus-o la mănăstirea Sfintei Anastasia
și a dat-o spre tundere în schima monahală. După trei ani a murit și ea, lăsînd
toată averea fiicei sale monahiei Teodosia. Ea, ajungînd la vîrsta cea desăvîrșită
și fiind plină de înțelegere și de dragoste către Dumnezeu, toată averea care
rămăsese de la părinții săi n-a voit s-o aibă la sine, ci a dat-o lui Dumnezeu,
Căruia s-a dat și pe sine spre jertfă vie. Deci, chemînd un argintar, i-a
dat aceluia mult aur și argint, pentru ca să îmbrace trei icoane: a Mîntuitorului
Hristos, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Sfintei Mucenițe Anastasia.
Acele icoane, care erau de cîte trei coți, le-a pus în biserică;
iar cealaltă avere a împărțit-o toată săracilor și scăpătaților, sărmanilor
și văduvelor. După aceea, petrecînd de bunăvoie în sărăcie monahicească, slujea
Domnului ziua și noaptea, îmbogățindu-se cu duhovniceasca bogăție a darului
lui Dumnezeu. Ea se înarma contra vrăjmașului celui nevăzut cu platoșe de
rugăciuni, iar trupul omorîndu-și cu nevoințele pustnicești și cu ostenelile,
se lupta împotriva diavolilor și astfel biruia pe vrăjmașul cel fără de trup,
sfărîmînd capul balaurului iadului și surpînd pe mîndrul veliar prin smerenie,
prin blîndețe, prin dragostea cea plăcută lui Dumnezeu, prin curăție, prin
cucernicie, prin ascultare și prin alte fapte bune călugărești.
Odată, la miezul nopții, stînd ea la rugăciune, a văzut înaintea
ei pe diavol; și a zis către ea: "Și tu te-ai pornit asupra mea? Deci, mă
voi porni și eu mai tare asupra ta! Și nu numai asupra ta, ci și asupra tuturor
creștinilor, de vreme ce am aflat pe un om prin care voi putea ridica război
contra Bisericii. Astfel, pe mulți îi voi întoarce de la închinarea icoanei
lui Hristos și vor merge în urma mea, făcînd voia mea". Sfînta Teodosia, însemnîndu-se
cu semnul Sfintei Cruci, a zis: "Blestemat să fii tu, diavole, vrăjmaș al
creștinilor, și toate meșteșugurile tale să fie deșarte cu puterea lui Hristos,
Dumnezeul nostru". La auzul acestora diavolul s-a stins; iar cuvioasa îngrădindu-se
cu Sfînta Cruce, a început a cînta psalmii lui David: Să învie Dumnezeu
și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă din fața Lui cei ce-L urăsc pe
El.
Această înfricoșată vedenie și cuvintele cele trufașe ale
diavolului, fericita fecioară Teodosia le-a spus egumenei sale și o întreba:
"De unde o să vie ispita contra creștinilor spre care vrăjmașul se laudă s-o
aducă?" Iar egumena a zis către ea: "Fiindcă Sfîntul Apostol zice că cei ce
voiesc a viețui cu bună credință întru Iisus Hristos vor fi prigoniți, iar
oamenii cei vicleni și fermecători vor spori spre mai rău, înșelîndu-se unii
pe alții. Deci, de la oamenii cei răi, care socotesc cele eretice înșelîndu-se,
pe aceia diavolul îi are ca pe niște unelte ale sale. De la aceia s-a tulburat
turma lui Hristos. Precum au fost prigoniți din început prin multe ispite
cei binecredincioși, tot astfel, și în zilele cele de pe urmă, va năvăli asupra
Bisericii celei dreptcredincioase vreun lucru potrivnic și tulburător. Deci,
tu petrece în acelea în care te-ai învățat, cum zice Sfîntul Pavel,
că știi din pruncie Sfintele Scripturi, care pot să te ducă la mîntuire,
prin credința cea întru Iisus Hristos.
După cîțiva ani, s-a sculat contra dreptcredinciosului împărat
Teodosie, care se numea Adramitin, un voievod al lui cu numele Leon, care
se numea Conon, de neam din Isauria. Acela, luînd lui Teodor puterea împărătească,
a împărățit singur. La începutul împărăției sale se arăta a fi dreptcredincios,
dar, după puțină vreme, s-a făcut un nou Baltazar, spurcînd sfințenia bisericească
și urînd pe Hristos Dumnezeul, Cel Preaînalt și cinstita Lui icoană. El a
introdus în Biserică otrava cea vătămătoare de suflet a eresului maniheilor,
dar mai ales a iudeilor.
El s-a năpustit cu glas ca un leu răcnind și scoțînd cuvinte
de hulă ereticești contra sfintelor icoane, numindu-le idoli; iar pe cei ce
se închină lor numindu-i închinători de idoli. Deci, a dat poruncă în toată
împărăția sa să se lepede și să se scoată afară din biserici sfintele icoane.
În acea vreme, scaunul patriarhiei Constantino-polului era ocupat de Preasfințitul
Gherman. Acesta, cu ceilalți arhierei credincioși, s-au împotrivit poruncii
împăratului, nevoind a se supune la ereticeasca lui poruncă pe care o dăduse
spre lepădarea sfintelor icoane; deci, grăia către hulitorul acela: "Întrupîndu-se
Stăpînul Mîntuitorul nostru din preacuratele sîngiuiri ale Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu și săvîrșind pentru noi toată dumnezeiasca Sa rînduială, a zdrobit
toată idoleasca slujbă și toate chipurile idolești s-au dat focului și întunericului.
De la viețile apostolești și de la învățăturile lor cele mîntuitoare
de lume a trecut mai mult de șapte sute de ani pînă în zilele noastre; deci,
în vremile acelora erau atît de mulți sfinți drepți și cuvioși părinți, încît
niciunul din dînșii n-au hulit sfintele icoane, nici a auzit cineva vreodată
o socoteală mai rea ca aceasta, pe care voi o purtați acum, lepădînd cinstirea
icoanelor, care este făcută din vremile cele vechi, cu vrednică datorie. Sfînta
Biserică din început a primit închipuirea sfintelor icoane și cinstirea acelora,
începînd de la chipul cel nefăcut, pe care Mîntuitorul singur l-a trimis pe
mahramă lui Avgar, stăpînitorul Edesei. Apoi, după înălțarea lui Hristos,
femeia aceea ce-i curgea sînge, care prin atingerea de marginea hainelor lui
Hristos s-a tămăduit, a făcut dintr-o piatră chipul lui Iisus Hristos. După
aceasta, Sfîntul Evanghelist Luca, a zugrăvit icoana Preacuratei Fecioare
Născătoare de Dumnezeu și de atunci s-a început acea dreptcredincioasă zugrăvire
a sfintelor icoane și împodobirea bisericilor Domnului și a dreptcredincioșilor
creștini. Acest lucru nici cele șase sfinte Sinoade a toată lumea, care au
fost mai înainte de noi, nu le-au lepădat, ci mai ales a poruncit să ne închinăm
închipuirilor sfinților, iar nu să le lepădăm pe acelea.
Deci să știi, o, împărate că eu pentru cinstirea sfintelor
icoane sînt gata, nu numai a pătimi ceva rău, ci a și muri. Căci chipul lui
Hristos poartă numele Însuși al lui Hristos, Care S-a întrupat din Fecioara
cea fără de prihană și a petrecut pe pămînt cu oamenii. Deci se cade fiecărui
dreptcredincios creștin a muri atît pentru numele lui Hristos, cît și pentru
chipul Lui, de vreme ce cel ce nu-I cinstește chipul, nu cinstește nici pe
cel închipuit".
Auzind împăratul acestea, s-a umplut de mînie și, răcnind
ca un leu, a început mai cumplit a se înrăi, prigonind și muncind pe cei dreptcredincioși,
iar pe cei ce se împotriveau lui îi dădea morții. Deci, mai întîi a trimis
ostașii săi cu arme, de au izgonit de la patriarhie pe Sfîntul Gherman cu
ocări și cu bătăi, iar în locul lui a pus pe mincinosul patriarh, ereticul
Anastasie, cel de un gînd cu el. După aceea toate cărțile dumnezeiești și
pe învățătorii cei înțelepțiți de Dumnezeu i-a dat focului; de vreme ce lîngă
biserica Sfintei Sofia era o bibliotecă, avînd mai mult de trei sute de mii
de cărți, iar lîngă aceea erau douăsprezece școli și tot atîți înțelepți dascăli,
peste care era unul mai mare, înțeleptul Ghimnasiarh, care luase acea cinste
de la împăratul. Deci, toți aceștia erau, cu binecuvîntarea patriarhului,
potrivnici păgînătății acelui împărat.
Acel împărat fără de lege, a poruncit ca acea bibliotecă,
cu toate școlile, cu dascălii și cu ucenicii care s-au aflat în ele la acea
vreme, să le înconjoare cu oaste, să le pună foc și să le ardă, astfel încît
nici unul n-a scăpat din foc și nici o carte n-a rămas nearsă. Atunci puteai
să vezi toată cetatea Constantinopolului în întristare și în mare supărare,
toți plîngînd și suspinînd, unii pentru nedreapta izgonire a Preasfințitului
patriarh Gherman, alții pentru arderea atîtor cărți renumite și dascăli iscusiți,
iar alții pentru necinstirea cea mare ce se aducea sfintelor icoane, de vreme
ce pretutindeni erau sfărîmate, aruncate în noroi, călcate în picioare și
arse cu foc. Deci, noul patriarh Anastasie, fiind eretic, stînd ca o urîciune
a pustiirii la locul cel mai de cinste și făcîndu-se bine primit de împărat
și ajutînd la eresul acelui luptător de icoane, îndată a poruncit ca să dea
afară din biserică cinstitele icoane.
Pe vreme aceea, la Constantinopol, era o poartă care se numea
"Poarta de aramă", ce ducea la palatul împărătesc. Acea poartă era zidită
din zilele marelui împărat Constantin, iar deasupra acelei porți era chipul
Mîntuitorului făcut din aramă, care stătea acolo de mai bine de patru sute
de ani.
Pe acel chip al Mîntuitorului, patriarhul Anastasie vrînd
să-l lepede la pămînt și să-L dea focului, ca un luptător de icoane ce era,
a trimis ostași cu tesle la acel lucru; și, cînd un ostaș oarecare cu dregătoria
spătar s-a suit cu tesla pe scară spre a lua chipul lui Hristos și a îndeplini
lucrul său cel potrivnic lui Dumnezeu, atunci l-au văzut niște femei dreptcredincioase,
care se întîmplaseră acolo, între acelea fiind și Cuvioasa Teodosia. Acelea
s-au aprins cu rîvnă după icoana lui Hristos, îndemnate fiind de Cuvioasa
Teodosia, care avea mai multă rîvnă și osîrdie spre Domnul și, fiind insuflate
de sfătuirile cele de Dumnezeu și pline de vitejeasca îndrăzneală către Dumnezeu,
au alergat la scară, au răsturnat-o la pămînt împreună cu ostașul acela, care
căzînd de sus, a fost ucis, iar ele, trăgîndu-l și bătîndu-l, îl batjocoreau
pentru acea nelegiuire.
Apoi, ducîndu-se cu sîrguință la patriarhul Anastasie, îl
defăi-mau pentru păgînătatea lui și îl ocărau cu vorbe ce i se cuveneau, numindu-l
lup răpitor, eretic și vrăjmaș al Bisericii lui Hristos, aruncînd astfel cu
pietre asupra lui. Deci, patriarhul Anastasie, umplîndu-se de rușine și temîndu-se
ca să nu se scoale cu mare tulburare poporul întreg contra lui, a alergat
la împărat și i-a spus de necinstea cu care l-au înconjurat acele femei și
de uciderea spătarului lîngă porțile cele de aramă. Din această pricină, împăratul
s-a umplut de mînie și de iuțime contra dreptcredincioaselor. Deci, a trimis
îndată pe ostașii săi cu săbiile scoase, ca să răzbune necinstea adusă patriarhului
și pentru moartea spătarului.
Astfel, au tăiat pe acele sfinte femei, care au arătat atîta
rîvnă pentru buna credință; iar pe aceea care a mărturisit mai cu îndrăzneală
buna credință și a fost pricinuitoarea lucrului făcut, tiranul a poruncit
ca, prinzînd-o, s-o arunce în temniță și să-i dea ei în fiecare zi cîte o
sută de bice. Deci, Sfînta Teodosia a fost muncită șapte zile, iar în ziua
a opta împăratul a poruncit ca, purtînd pe muceniță fără de cinste prin toată
cetatea, s-o bată cu nemilostivire.
Atunci, fiind dusă mucenița printr-un loc care se numea tîrgul
boilor, unde se vindeau și se junghiau dobitoacele, un ostaș sălbatic și fără
de omenie, din întîmplare, a călcat cu piciorul peste un corn mare de capră
și s-a rănit puțin la picior. Deci, umplîndu-se de mînie, a apucat acel corn
și a bătut pe muceniță peste grumaz. După aceea a lovit-o cu cornul acela
în gîtlej și a străpuns-o atît de adînc, încît Sfînta Cuvioasă Muceniță, fecioara
Teodosia, sfințita mireasă a lui Hristos, și-a dat cinstitul și sfîntul său
suflet în mîinile Mirelui său Celui fără de moarte și astfel s-a dus în cămara
Lui cea cerească, încoronată cu îndoită cunună a fecioriei și a muceniciei.
Iar multpătimitorul ei trup, fiind aruncat pe pămînt și luat
fiind de niște oameni cucernici, l-au pus la un loc însemnat, de unde se dau
tămăduiri bolnavilor ca sfintele ei moaște, întru slava lui Hristos Dumnezeul
nostru, Care împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh este slăvit, acum și pururea
și în veci vecilor. Amin.
Notă - În această zi mai facem și pomenirea întîiului sobor
a toată lumea, care s-a ținut la Niceea la anul 325 și la care au luat parte
trei sute optsprezece Sfinți Părinți care au propovăduit pe Fiul că este deoființă
cu Tatăl și au lepădat pe răucredinciosul Arie, începătorul de eresuri.
La începutul paginii
| Vietile Sfintilor
pe luna mai
|