Pătimirea Sfîntului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Cirenei
(2 martie)
În insula Ciprului este o cetate ce se numește Cirene. Într-acea
cetate a fost episcop Sfîntul Sfințitul Mucenic Teodot, fiind de neam din
Galatia, născut din părinți creștini și crescut în învățătura cărții. El,
din tinerețe deprinzîndu-se cu înțelepciune și fapte bune, a mers în insula
Ciprului, unde învăța pe elini să lase rătăcirea și înșelăciunea idolească,
și să creadă în Hristos, adevă-ratul Dumnezeu. Apoi pe mulți întorcîndu-i,
prin propovăduirea Cuvîntului lui Dumnezeu, de la necurăția păgînească, i-a
povățuit la calea mîntuirii. Pentru aceea a fost ales episcop în cetatea Cirenei
a Ciprului.
Atunci era prigonire mare înpotriva creștinilor, împărățind
păgînul Liciniu (308-324), iar în Cipru era ighemon Savin. Dorind sfîntul
să fie muncit pentru Hristos, se certa cu îndrăzneală cu elinii, mustrînd
rătăcirea lor și propovăduind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.
Auzind despre aceea, ighemonul Savin a poruncit să-l prindă
spre mucenicie. Înștiințîndu-se arhiereul lui Dumnezeu de porunca ighemonului,
n-a așteptat să vină după dînsul. Ci îndată sculîndu-se, s-a dus singur la
ighemon și, stînd înaintea lui, i-a zis: "Iată cel pe care îl cauți, eu sînt!
Nu m-am ascuns de tine, nici nu sînt adus cu sila, ci de voia mea am venit.
Căci adevărul, pe care nu se cade a-l ascunde, trebuie a-l arăta, adică pe
Hristos, Dumnezeul meu, să-L propovăduiesc; iar necurăția și neputința păgînătății
voastre s-o vădesc.
Dar nu este trebuință de multă arătare a neputinței voastre,
căci singură aceea vă arată a fi neputincioși, căci sînteți mai fricoși decît
broaștele, de vreme ce pentru un creștin s-a tulburat toată cetatea și oastea
păgînilor. Pentru că se tem diavolii de un om care este rob al lui Hristos
și se sîrguiesc ca nu cumva, scăpînd din mîinile voastre ale muncitorilor,
să ridice asupra lor mai mare război și să biruiască neputința lor, biruind
prin cuvinte pe cei ce le slujesc lor, avînd nădejdea cea deșartă spre dînșii".
Ighemonul, nesuferind o mustrare ca aceasta, a poruncit îndată
să bată fără de milă pe Sfîntul cu vine crude. Și, fiind bătut multă vreme,
grăia cuvîntul lui David: Pe spatele meu au lucrat păcătoșii, îndelungat-au
fărădelegea lor. Încetînd slugile a-l bate pe mucenic, a zis către dînsul
ighemonul: "Vezi ce ți-a folosit ție multa grăire și îndrăzneala ta?" Răspuns-a
Sfîntul: "De ai fi avut ochii tăi cei sufletești luminați, ți-aș fi arătat
ce mi-a folosit bărbăția mea, pe care tu o numești îndrăzneală; ci de vreme
ce ești orb, pentru aceea nu poți să-mi vezi bunătățile ce-mi stau înainte;
măcar dintr-aceasta să înțelegi, cum că eu căutînd cu sufletească privire
la cereștile răsplătiri, cele gătite mucenicilor lui Hristos, sînt nemișcat
în rănile cele luate de mine și nu simt mucenicia; căci sufleteasca veselie
cea întru Dumnezeul meu, biruiește toate dure-rile trupești".
Savin ighemonul a zis: "Te mîndrești, Teodote, ca să înșeli
pe cei ce te aud, dar pe mine nu poți să mă înșeli cu cuvintele tale. Căci
pînă într-atîta voi munci trupul tău, pînă ce vei mărturisi stăpînirea zeilor
noștri". A grăit Sfîntul: "Precum voiești, ispitește-mă cu muncile; adună-ți
toată puternica ta meșteșugire spre trupul meu și te înștiințează de puterea
ostașului lui Hristos și vei vedea cine va fi mai tare: cei ce mă muncesc
pe mine, ori eu care port în mine pe Hristos?"
Ighemonul a zis: "Au nu știi, cum că din poruncile împărătești
am stăpînire asupra trupului tău, ca să-l sfărîm cu rănile și să-ți pierd
tăria ta pînă în sfîrșit?" A răspuns sfîntul: "Unuia Dumnezeu, Acestuia Îi
slujesc, Care m-a făcut mult mai presus decît împărații și mult mai puternic
decît boierii. Pentru aceea acum ca și cu un rob grăiesc cu tine și decît
orice rob mult mai necinstit te socotesc pe tine și nu țin seamă de toate
muncile, cu ajutorul Dumnezeului meu, Care ne-a învățat să socotim toată dragostea
lumească ca pe niște paie, pleavă și gunoi. Deci, să nu socotești că mă vei
înfricoșa cu mîndria și cu groaznicele tale îngroziri. Te lauzi cum că ai
putere peste trupul meu. Dar o stăpînire ca aceea au și tîlharii care trăiesc
în pustietăți. Căci, cînd prind pe cineva în cale, îl muncesc precum voiesc.
Și tu acum te socotești a fi puternic, nădăjduind în sabia ta cea fărădelege.
Pentru că stăpînirea cea legiuită schimbînd-o în tiranie, pe desfrînați și
pe ucigașii de oameni îi ierți, iar munca cea vrednică a lor o aduci asupra
bărbaților celor nevinovați și dreptcredincioși".
Atunci, mîniindu-se ighemonul foarte tare, a poruncit să-l
spînzure pe mucenic pe lemnul cel de muncă și cu unelte ascuțite să-i strujească
coastele lui. Iar pătimitorul lui Hristos, fiind strujit și răbdînd dureri,
se ruga lui Dumnezeu, grăind: "Doamne, Iisuse Hristoase, Făcătorul a toată
făptura cea văzută și nevăzută, Cel ce ai prădat moartea, Cel ce ai stricat
iadul, Cel ce pe Cruce ai omorît începătoriile și puterile întunericului,
Care ai vădit pe domnul veacului acestuia și ai dăruit de sus putere Sfinților
Tăi Apostoli și fără de ispită i-ai păzit pe dînșii; Cel ce ai dat oarecînd
tînărului David biruință asupra uriașului Goliat și ai schimbat văpaia în
cuptorul Babilonului, ca să nu vatăme trupurile sfinților Tăi tineri, răcorindu-i
cu rouă; Tu și pe mine mă întărește în muncile acestea, căci știi neputința
omenească. Slabă este tăria noastră, și se ofilește ca o floare în puțină
vreme. Pentru slava numelui Tău, Doamne, dă putere neputinței mele și risipește
puterea celor ce se scoală asupra turmei Tale celei sfinte, ca să înțeleagă
tot pămîntul că Tu ești Dumnezeu preaînalt, Care dai tărie și putere celor
ce nădăjduiesc spre Tine".
Astfel rugîndu-se Sfîntul, sulițele ascuțite atîta îi strujiseră
trupul, încît i se vedeau oasele goale. După aceea a poruncit ighemonul ca,
luîndu-l de pe lemnul cel de muncă, să-l ducă în temniță.
Deci Sfîntul, fiind dus spre temniță, striga prin toată cetatea,
grăind: "Cei ce mă vedeți într-acest chip pătimind, să înțelegeți că nu fără
de nădejde pătimesc; căci pentru durerile mucenicești am răsplătire de la
Hristos Dumnezeu, spre Care eu nădăjduiesc. Că dacă un împărat pămîntesc vremelnic
cinstește pe ostașii săi, cei ce pentru dînsul cu bărbăție și cu vitejie se
oștesc și își varsă sîngele lor și le dă vrednice daruri, iar celor ce mor
la război, le pome-nește numele cu zugrăveli, cu cît mai mult veșnicul Împărat
dăruiește cinste nevoitorilor Săi și în viața cea de acum și la Înviere, cînd
îi va arăta părtași ai Împărăției Sale. Stau mărturie cinstitele moaște ale
sfinților mucenici care mai înainte s-au nevoit, și care se cinstesc cu cucernicie
de toți credincioșii mai mult decît toate cele de pe pămînt, lucruri cinstite
și bogății. Iar prin cinstirea lor se închipuiește cinstea și slava care în
cer li se dă de la Dumnezeu și de la îngerii Lui sufletelor mucenicilor".
Acestea și mai multe grăindu-le Sfîntul, mergea după dînsul
tot poporul pînă la temniță, în care a petrecut Sfîntul cinci zile; după aceea
a fost adus iarăși la întrebare înaintea ighemonului. Și a zis ighemonul către
mucenic: "Eu socotesc că nu-ți este de trebuință mai multă pedeapsă, să te
înțelepțești; destul îți este munca cea dintîi, cred că te vei apropia acum
spre cinstea zeilor noștri, amintindu-ți de pătimirile cele dintîi; iar dacă
vei petrece încă în nesupunere, apoi mă vei sili ca să aduc asupra ta și mai
grele munci. Drept aceea, ascultă-mă, și te izbăvește însuți de muncile ce
vor să-ți vină".
Sfîntul Teodot a zis: "Nu cunoști, de trei ori ticăloase,
că chiar de s-ar fi strivit trupul meu de munci și coastele mele ar fi sîngerat
de răni, totuși cu vitejie sînt gata și acum a suferi de la tine toate cele
ce se vor aduce asupra mea, pînă ce voi sfîrși nevoința alergării mele, ca
să primesc cununa dreptății care îmi este pusă înainte de Domnul meu, Iisus
Hristos".
A zis ighemonul: "Nu pomeni aici pe Cel răstignit, căci defaimi
locul acesta de judecată". Răspuns-a Sfîntul Teodot: "Nebunule și plinule
de toată necurăția, tu, pomenind pe acei necurați zei ai tăi, oare nu socotești
că defaimi locul acesta? Iar eu, deoarece pomenesc pe Cel întru tot curat,
ca Stăpîn al meu, pe Iisus Hristos, Împăratul și Domnul, tu cu greutate Îl
asculți și hulești, ca și cum s-ar fi prihănit locul tău cel de judecată prin
pomenirea numelui lui Hristos. Iată, se chinuiește cugetul tău, numai la numirea
preacurat numelui Său.
Dar și diavolii care se cinstesc de voi aceasta o pătimeau,
nesuferind muncile ce li se făceau prin vederea lui Hristos și strigau: Ce
este nouă și Ție, Iisuse Nazarinene? Ce ai venit mai înainte de vreme să ne
muncești pe noi? Nu este lucru de mirare, că nici tu nu suferi a auzi
numele lui Hristos, deoarece ești rudă a diavolilor de la strămoșii tăi, slujindu-le
acelora și urmîndu-le".
Savin ighemonul a zis: "Eu am socotit că tu vei fi mai blînd
după muncile cele dintîi și că mă vei asculta pe mine, cel ce te chem pe tine
spre mîntuire; dar tu mai rău te-ai făcut. Ci, de-oarece rămîi neschimbat
certîndu-te cu noi și amăgindu-ți inima ta, ca și cum ai răbda pentru Hristos,
iată o muncă nouă voi aduce asupra ta și te voi birui și-ți voi arăta că nimic
nu-ți sporește nădejdea ta spre Hristos. Că nu-ți va ajuta ție înșelătorul
Acela, spre Care, nădăjduind, te semețești la munci".
Iar sfîntul mucenic a zis: "De aș fi răbdat aceasta pentru
un om, apoi mai ticălos aș fi fost decît voi, cei fără de Dumnezeu și nici
o nădejde bună nu aș fi avut de viața ce va să fie. Dar pînă în sfîrșit nu
aș fi suferit atît de mare muncă, dacă nu aș fi privit spre cereasca Împărăție,
în care mai multă plată voi primi de la Hristos, adevăratul Dumnezeu. Deci,
pentru ce oare să nu rabd mai mari munci, cu ajutorul lui Hristos pentru veșnicele
bunătăți cele făgăduite? Vezi în mine ajutorul lui Hristos și te încredințează,
cum că nădăjduiesc spre El. Pentru că, acoperindu-mă cu dumnezeiasca Lui mînă,
nu mă tem de muncile tale și nimic nu pătimesc cu greutate. Și, deși trupul
de țărînă pătimește, gîndul cel întărit în Dumnezeu rămîne neschimbat".
Atunci ighemonul Savin a poruncit ca să se aducă un pat de
fier și să-l întindă peste el pe sfîntul și să se aprindă sub dînsul foc și
să pună dedesubt vreascuri și paie. Iar după ce pătimitorul a răbdat și această
muncă, s-a minunat ighemonul și a zis: "De unde se află la voi creștinii atîta
nemilostivire? Pe cine puteți a milui, voi cei ce singuri nu voiți a vă milui
pe voi? Sau către cine veți fi îndurați, neîndurîndu-vă de voi înșivă?" Sfîntul
Teodot a zis: "Obiceiul iubirii de oameni nu-l știi și pentru milă grăiești?
Atunci îți voi mulțumi ție, cînd mă vei schimba pe mine din vremelnica viață
și mă vei elibera la cereasca Împărăție. Dar voiești a mă înălța pe mine,
căci, mai mult muncindu-mă, și mai multă răsplătire îmi mijlocești. Deci,
dacă îți este milă de mine, eliberează-mă prin felurite munci din această
vremelnică viață. Adaugă-mi și mai mari munci, ca acolo să mi se adauge cununa
dreptății. Muncește-mă pînă la moarte, ca desăvîrșit nevoitor să mă duc la
Puitorul meu de nevoință, Hristos, ca toate sfintele îngerești cete să mă
pri-mească, bucurîndu-se și veselindu-se".
Ighemonul a zis: "Eu te voi face desăvîrșit nevoitor, căci
voi afla alte munci mai cumplite contra ta". Iar mucenicul lui Hristos a zis:
"De ai fi știut bunătatea Dumnezeului meu, spre Care nădăjduiesc, cum că,
pentru muncile acestea de puțină vreme, mă voi învrednici vieții celei veșnice,
tu însuți ai fi voit să pătimești pentru El, precum pătimesc și eu. Dar, de
vreme ce au împietrit inimile voastre diavolii, cei ce se cinstesc de voi,
și nimic, după viața aceasta, nu nădăjduiți, de aceea ați căzut în înșelăciunea
lumii acesteia, mai înainte cinstind cele vremelnice și trecătoare, mai mult
decît cele veșnice".
Acestea auzindu-le, ighemonul s-a înspăimîntat și a zis: "Îmi
spuneau unii de tine, cum că ești simplu, dar eu te văd a fi priceput mare".
Iar Sfîntul Teodot a răspuns: "Hristos grăind prin mine, care ritori pot să-mi
stea împotrivă? Deci să știi cum că bine ai auzit de la cei ce ți-au spus
despre mine că sînt nepriceput. Adevărat au zis. Însă darul Hristosului meu
nevoindu-se împreună cu mine, precum mă învață a grăi, așa și muncile mă învață
a răbda, ușurîndu-mi durerile în rănile ce le primesc".
Ighemonul a zis: "Nu te voi cruța, Teodote". Răspuns-a Sfîntul:
"Fă ce voiești, că sînt gata la aceasta". Atunci ighemonul Savin a poruncit
să-i bată piroane în picioarele lui și să fie prigonit de ostași. Bătîndu-i
piroane în picioare, el, ridicîndu-și mîinile sale la cer, grăia: "Mulțumesc
Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că pe mine nevrednicul m-ai învrednicit
a fi părtaș patimilor Tale! De unde mi s-a adăugat mie, lepădatului, atît
dar, căci iată acum la cer m-am suit? Mulțumesc Ție, Mîntuitorul meu, că m-ai
izbăvit de cei ce-mi prigonesc sufletul. Slăvească-se numele Tău, Stăpîne
Hristoase, în trupul meu, că Tu îmi ești viață, Fiule al lui Dumnezeu, și
a muri pentru Tine, dobîndă îmi este. Încredințez Ție pe cei ce pătimesc pentru
numele Tău; fii lor ajutător. Potolește viforul acesta și risipește pe cei
ce se scoală asupra Bisericii Tale celei sfinte, ca în pace să Te laude pe
Tine poporul Tău, în veci".
După aceea a grăit către creștinii cei ce îi stăteau de față:
"A mea nevoință, fraților, acum se sfîrșește și cununa îmi este aproape. Iată
plata dreptății mele pe care mi-o va dărui mie Iisus Hristos. El S-a răstignit
pentru mine, iar eu trupul mi l-am dat la răni pentru Dînsul! El a murit pentru
mine, ca să mă izbăvească din stricăciune, iar eu mor pentru Dînsul, ca să
mă învrednicesc Împărăției Lui! O, cît este de mare darul lui Hristos! că
pentru pătimirea cea de puțin timp pentru El, veșnice și negrăite bunătăți
răsplătește, mai mult decît măsura cea vrednică. Nu sînt vrednice pătimirile
vremii de acum, pe lîngă slava ce are să se arate întru noi". Și așa,
cu piroanele în picioare, alerga Sfîntul, fiind izgonit de ostași pe drum.
Mulți din poporul elinesc, văzînd o răbdare ca a lui și cuvintele
cele ca mierea curgătoare ascultîndu-le, au crezut în Hristos și își băteau
joc de necurații idoli, iar pe tiran îl ocărau și numele lui Hristos îl preamăreau.
Aflînd de aceasta ighemonul Savin, a poruncit ca iarăși să-l arunce pe Sfîntul
Teodot în temniță; căci zicea el: "Să nu se înșele poporul cu fermecătoarele
lui învățături". Deci, se sfătuia cu sfetnicii săi, cu ce moarte să piardă
pe mucenic.
Trecînd multe zile, au început a i se înmulți rănile și toți
binecredincioșii creștini venind cu mahrame curate, i le ștergeau. După aceasta
marele Constantin, biruind pe Maxențiu cu puterea Crucii (312) și dăruind
libertate tuturor creștinilor (313), a venit poruncă de la dînsul să înceteze
prigonirea și cei ținuți în legături pentru Hristos să fie liberi.
Auzind de aceasta Sfîntul Teodot s-a mîhnit foarte tare căci
dorea să moară în munci pentru Hristos. Deci, fiind eliberat, s-a dus la cetatea
sa, Cirene, și, petrecînd după pătimire doi ani pe scaunul său, a adormit
întru Domnul. Și a luat îndoită cunună, a arhieriei și a muceniciei, din mîna
Domnului nostru Iisus Hristos, Care încununează pe nevoitorii Săi cu slavă
veșnică. Căruia și noi de ne-am învrednici, cu rugăciunile Sfîntului Sfințitului
Mucenic Teodot și cu darul lui Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu
Tatăl și cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna martie
|