Pătimirea Sfinților Mucenici Pavel, Iuliana și cei împreună cu dînșii
(4 martie)
(După Metafrast)
Aurelian împăratul (270-275) dăduse poruncă în toată lumea contra
creștinilor, ca toți să aducă jertfă zeilor; iar cei care s-ar împotrivi,
să fie lipsiți de viața aceasta prin munci cumplite. Deci, chiar el trecînd
prin Asiria, a venit în Fenicia și a intrat în cetatea Ptolemaida, ca pe toți
creștinii să-i silească la jertfa idolească.
Într-acea vreme, fericitul Pavel cu sora sa Iuliana, văzînd
pe împăratul intrînd în cetate, și-a însemnat fața cu semnul crucii, grăind
către Iuliana: "Îndrăznește, sora mea, și nu te teme, căci îți zic ție că
mare ispită vine asupra creștinilor".
Împăratul Aurelian, văzînd pe Pavel făcîndu-și cruce, a poruncit
să-l răpească și să-l țină în legături pînă dimineața. Iar a doua zi, punîndu-și
scaunul său la loc de priveliște, înaintea a tot poporul și șezînd la judecată,
a pus înainte la întrebare pe fericitul Pavel și i-a zis: "Ticălosule, pentru
ce ieri ai îndrăznit a face pe fața ta semnul cel creștinesc, cînd m-ai văzut
intrînd în cetate? Au doar n-ai auzit poruncile noastre împărătești, care
sînt date împotriva creștinilor?"
Fericitul Pavel a răspuns: "Am auzit porunca ta, dar nimeni
nu poate să aducă asupra noastră, a creștinilor, atîta frică, încît să fim
nevoiți a ne lepăda de adevăratul Dumnezeu și să nu mărturisim pe Hristos,
Fiul lui Dumnezeu. Pentru că muncile aduse de tine asupra noastră sînt de
scurtă vreme, nici nu pot să înfricoșeze și să vatăme pe cei ce se tem de
Dumnezeu; iar muncile cele de la Dumnezeu sînt veșnice, ca și slava pe care
o dăruiește Dumnezeu neamului creștinesc. Deci cine este atît de nebun, ca,
părăsind pe Dumnezeul cel viu, să voiască a se închina idolilor celor surzi
și muți? Cînd Însuși Mîntuitorul nostru Iisus Hristos grăiește în Evanghelie:
Tot cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda și Eu
de el înaintea Părintelui Meu, Cel ce este în cer.
Aurelian a zis: "Vezi cît ți-am răbdat ție? Apropie-te acum
și jertfește zeilor, ca să nu te pierd cu moarte grea!" Fericitul Pavel a
zis: "Eu alt Dumnezeu nu știu, ci numai pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos,
Căruia de la strămoșii mei îi slujesc cu inima curată". Atunci Aurelian a
zis către chinuitori: "Spînzurîndu-l și munciți-l tare pe acesta, pînă ce
va veni Hristos al lui și-l va scoate din mîinile noastre".
Și îndată aceia au început să împlinească porunca, spînzurîndu-l
pe lemn. Iar el se ruga lui Dumnezeu cu mare glas, zicînd: "Doamne Iisuse
Hristoase, Fiule al adevăratului Dumnezeu și Tatăl, a Cărui naștere nimeni
nu poate să o înțeleagă, nici îngerii, nici arhanghelii, nici domniile, nici
începătoriile, nici stăpîniile, nici puterile, nici heruvimii, nici serafimii,
fără numai Însuși Tatăl, ajută-mi mie smeritului și lepădatului robul Tău,
și scoate-mă din mîinile lui Aurelian".
Domnul nostru Iisus Hristos îndată i-a ușurat acele munci,
încît nici nu simțea dureri în rănile ce i se puneau asupră-i. Iar mireasa
lui Hristos, Iuliana, văzînd pe fratele său muncit, a alergat la judecător,
strigînd cu mare glas: "Tiranule Aurelian, de ce muncești așa de cumplit pe
fratele meu, fără vină?"
Iar Aurelian a zis către slugi: "Descoperiți degrabă capul
acestei femei și s-o bateți tare peste față, ca să nu mai grăiască față de
noi cu așa îndrăzneală; iar pe acel necurat om să-l munciți mai cumplit, deoarece
zice că Hristos este apărător și ajutător al său".
Fericita Iuliana cu bărbăție a zis: "Mă mir că, fiind împărat,
te înnebunești și nu înțelegi puterea lui Hristos, prin care se ușurează muncile
celor ce-L cheamă cu adevărat". Iar Aurelian a zis către cei ce stăteau împrejurul
lui: "Femeia aceasta, văzîndu-mă vorbind cu blîndețe, mai mult se sălbăticește".
Apoi iarăși, uitîndu-se cu mînie spre dînsa, a zis: "Apropie-te de zei și
te închină lor, că nu vei scăpa din mîinile mele".
Sfînta Iuliana a răspuns: "Eu de muncile tale nu mă tem, nici
nu am grijă de certările tale, că în ceruri este Dumnezeu, Care poate să ne
izbăvească din mîinile tale cele păgîne; deci cîte munci ai, pune-le asupră-mi,
ca dintru acele singure să cunoști că Domnul meu Iisus Hristos este cu mine".
Aurelian a zis: "Văd frumusețea ta și de aceea te cruț, nevrînd
să te pierd. Te rog, pleacă-te și jertfește zeilor, ca să pot să te iau pe
tine femeie după lege, și, împreună cu mine, vei împărăți în toată vremea
vieții noastre; iar fratele tău, pentru chinuirea lui, va fi mult răsplătit,
căci cu mare cinste și boierie mai mult decît pe toți îl voi cinsti". Iar
Sfînta Iuliana, ridicîndu-și ochii la cer, și cu semnul crucii însemnîndu-și
fața sa, cu bucurie a rîs. Iar Aurelian a zis: "Pentru ce rîzi de blîndețea
mea?"
Sfînta a răspuns: "Nu fac strîmbătate blîndeții tale, ci,
bucurîndu-mă, rîd, căci Mirele meu ceresc, care voiește ca toți oamenii să
se mîntuiască, șade pe scaunul cel sfînt al Său, pe a Cărui frumusețe dumnezeiască
cu ochii cei sufletești o văd. Acela mă învață ca nevoința cea mucenicească
de bună voie s-o primesc; iar pe tine, ca pe un om hulitor, să te trec cu
vederea, de vreme ce, deși ești împărat, totuși te închini lemnului și pietrei".
Acestea auzindu-le Aurelian, s-a pornit spre mînie și a zis
muncitorilor: "Spînzurați pe femeia aceea și munciți-o tare, ca să cunoască
cum că stă înaintea împăratului". Începînd muncitorii a munci pe Sfînta, Sfîntul
Pavel, fratele ei, s-a uitat spre dînsa și i-a zis: "Nu te teme, sora mea,
de muncile ce ți se pun asupra ta de către tiran, nici nu te înspăimînta de
îngrozirile lui, căci puțin răbdînd aici, ne vom odihni la Împăratul nostru
Hristos, în veci".
A zis Aurelian către muncitori: "Munciți-o și mai tare și-i
spuneți să nu fie mîndră și nebună". Iar Sfînta Iuliana fiind muncită cu nemilostivire
și auzind cuvintele împăratului, iarăși a zis: "Tiranule Aurelian, ție ți
se pare că mă muncești pe mine, dar eu nu simt muncile, cu ajutorul Hristosului
meu". Zis-a Aurelian: "Măcar că minți și te faci cum că nu le simți, dar eu
te voi birui muncindu-te mult". Sfînta a zis: "Nu mă va lăsa Domnul meu Iisus
Hristos, nici va voi ca să fiu biruită de tine. Căci Acela este Cel ce-mi
ajută acum și întotdeauna, pînă la sfîrșit, ca puterea și creștineasca Lui
răbdare s-o cunoști; iar pe tine, va porunci Dumnezeul meu ca să te muncească
cu focul cel veșnic și nestins; și va cere de la tine sufletele oamenilor,
pe care le-ai pierdut cu viclenele tale înșelăciuni".
De aceste cuvinte ale sfintei mai mult mîniindu-se Aurelian,
a poruncit să aducă o căldare cu smoală și, punînd foc dedesubt, s-o fiarbă.
Fierbînd smoala în căldare mult, încît nici nu era cu putință cuiva a se apropia,
a poruncit să arunce într-însa pe Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana. Deci,
aruncați fiind, și-au ridicat ochii lor la cer și într-un glas se rugau, zicînd:
"Doamne, Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, Isaac și Iacov, Cel ce
Te-ai pogorît în cuptorul cel de foc la Sedrah, Mesah și Avdenago, în țara
Babilonului, nici nu i-ai lăsat pe dînșii să se vatăme de foc; Tu, Stăpîne
Iisuse Hristoase, Cel ce ești lumină neajunsă, taină și slavă a Tatălui, dreapta
Dumnezeului Cel Preaînalt, Cel ce Te-ai întrupat pentru păcatele noastre și
cu oamenii ai viețuit, vrînd să mîntuiești sufletele cele înșelate și stricate,
pe care vrăjmașul diavol cu ticăloșie le-a pogorît pînă la cel mai de jos
tartar și prăpastie, precum și ucenicul lui Aurelian acum face; izbăvește-ne
pe noi din aceste dureroase munci".
Astfel rugîndu-se ei, smoala ce clocotea s-a schimbat în apă
rece, încît toți cei ce erau de față se minunau de puterea lui Dumnezeu și
Îl preamăreau; iar Aurelian, îndrăcindu-se de mînie, n-a preamărit pe Dumnezeu,
ci i se părea că este meșteșug vrăjitoresc.
Apoi a poruncit să scoată pe sfinți din căldare, în care nici
urmă, nici miros de smoală n-a aflat, fără numai apă rece. Atunci le-a zis
Aurelian: "Vi se pare că pe oamenii cei ce sînt aici și privesc la voi i-ați
înșelat, ca să socotească cum că a sosit la voi ajutorul Dumnezeului vostru,
iar nu cu meșteșug vrăjitoresc s-a răcit căldarea? Mă jur pe zeii mei că voi
face ca să nu vă ajute vrăjitoria voastră și voi, slăbind de muncile cele
grozave și de arderea focului, veți jertfi zeilor, chiar nevrînd".
La acestea Sfîntul Pavel a răspuns: "Nicidecum nu vom lăsa
pe Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul și pămîntul și ne-a răpit pe noi
din întuneric și ne izbăvește din mîinile tale. Niciodată, tiranule Aurelian,
nu ne vei putea birui pe noi, ca să ne închinăm idolilor voștri cei fără de
glas, fără de suflet și nesimțitori. Deci, muncește-ne pe noi cu muncile care
știi și atunci vei cunoaște puterea Dumnezeului nostru".
Atunci a poruncit Aurelian ca să aducă două paturi de fier,
și, aducînd mulțime de cărbuni de la baia poporului, să le ardă foarte tare
și pe sfinții mucenici să-i pună pe aceste paturi arse și cu untură de porc
topită să le ungă.
Făcîndu-se aceasta, Aurelian a zis: "Acum am biruit meșteșugul
vostru cel vrăjitoresc și aveți să cunoașteți cine este Aurelian; să vie acum
Hristos al vostru și să vă ajute vouă". Sfînta Iuliana a răspuns: "Aici cu
noi este Hristos al nostru, Care ne ajută și nu lasă focul să ne vatăme; iar
tu nu-L vezi, de vreme ce nu ești vrednic a-l vedea; însă te sfătuiesc ca,
lepădînd nebunia ta, să te apropii de Hristos. Căci dacă vei voi să crezi
în El, căindu-te, te va primi, căci este iubitor de oameni și milostiv, iertînd
cu lesnire păcatele oamenilor; iar de nu te vei întoarce către El, vei fi
dat focului celui veșnic". Și fiind arși sfinții pe paturile acelea, au rămas
nevătămați de foc.
Văzînd aceasta, doi din muncitori au strigat: "Nu este alt
Dumnezeu afară de Dumnezeul Cel ceresc, Care ajută lui Pavel și Iulianei".
Iar împăratul, mîniindu-se asupra chinuitorilor acelora, a poruncit să-i ucidă
cu sabia pe amîndoi ca pe niște înșelați și ca pe cei ce ar fi luat aur de
la creștini, ca să nu muncească cumplit pe mucenici.
Apoi, ducîndu-i la tăiere, îi învăța Sfîntul Pavel, zicînd:
"Nu vă temeți, căci nu veți muri în veci, ci veți fi părtași sfinților și
împreună moștenitori ai cereștii Împărății". Iar ei, auzind aceea, au stat
și se rugau, zicînd: "Stăpîne, Doamne, Iisuse Hristoase, adevăratul Dumnezeu,
pe care Pavel și Iuliana Te propovăduiesc, fii Tu împreună și cu noi, căci
murim, nefăcînd nici un rău". Ei zicînd aceasta, au fost tăiați, iar numele
lor sînt Cvadrat și Acachie.
După sfîrșitul acelora, alți muncitori au fost puși ca să
ardă pe sfinți pe paturile cele înfocate și turnau sare pe foc, ca mai tare
să se aprindă. Însă sfinții nu aveau grijă de chinuire, ci mai vîrtos ocărau
pe tiranul. Iar el, rușinîndu-se că nu i-a biruit, a poruncit să-i arunce
în temniță, punîndu-le niște lemne grele pe grumazul lor și obezi la picioare.
Apoi cu lanțuri legîndu-le mîinile, încă și piroane ascuțite făcute în chipul
scaiului celui ascuțit cu ghimpi, care crește pe cîmp, a poruncit să le aștearnă
pe sub ei în temniță, și să-i pună pe acelea ca să nu aibă cît de mică ușurare
în dureri, ci mai mult să se muncească pe piroanele care împungeau coastele
lor. Apoi a poruncit să-i păzească cu dinadinsul, ca să nu vină vreun creștin
la dînșii și să le dea mîncare sau băutură.
Fiind miezul nopții și sfinții zăcînd pe acele piroane ascuțite
și rugîndu-se, deodată a strălucit o lumină în temniță și îngerul Domnului,
stînd înaintea lor, le-a zis: "Pavele și Iuliano, slugile Dumnezeului Cel
de sus, sculați-vă și preamăriți pe Dumnezeu".
Acestea zicînd îngerul, s-a apropiat și s-a atins de lanțuri
și de obezile lor și îndată toate s-au sfărîmat și au căzut de pe trupurile
lor. Atunci rănile lor s-au vindecat și sfinții s-au făcut sănătoși. Și iată
două paturi așternute s-au văzut și masă pregătită înaintea lor plină de toate
bunătățile. Îngerul a zis către sfinți: "Odihniți-vă pe paturi și primiți
hrana pe care v-a trimis-o vouă Iisus Hristos". Iar Sfinții Mucenici Pavel
și Iuliana, șezînd pe paturi și luînd pîine în mîini, și-au ridicat ochii
în sus și au mulțumit lui Dumnezeu; apoi au mîncat și au băut cele primite
de la Dumnezeu și s-au întărit.
Văzînd cei care erau acolo legați lumina care strălucise în
temniță și pe sfinți dezlegați, paturile și masa dinaintea lor, iar pe dînșii
văzîndu-i mîncînd și veselindu-se, au alergat la dînșii și se minunau foarte.
Apoi se făcură părtași de aceeași masă care era pregătită cu mînă nevăzută
și au preamărit pe Dumnezeu Cel ce a arătat un dar ca acesta robilor Săi și,
crezînd în El, s-au făcut creștini.
A treia zi împăratul, șezînd la judecată, a pus dinainte pe
Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana și le-a zis: "Oare încă nu v-au învățat
muncile ce vi s-au făcut ca, depărtîndu-vă de nebunia voastră, să vă apropiați
de zei și să le aduceți jertfă?" Sfîntul Pavel a răspuns: "Această nebunie
de a nu mă lepăda de Hristos să-mi fie în veci și tuturor celor ce iubesc
pe Dumnezeu. Căci cel nebun al lui Dumnezeu este mai înțelept decît oamenii,
iar înțelepciunea lumească este nebunie la Dumnezeu. Cu adevărat aș fi fost
nebun, dacă m-aș fi depărtat de Dumnezeul Cel adevărat și m-aș fi închinat
diavolilor voștri".
Aurelian, mîniindu-se, a poruncit să-i spînzure goi pe lemnul
cel de muncă și să le strujească coastele cu unghii de fier. Iar ei, fiind
în munci, se rugau lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al
Dumnezeului Celui viu, Cela ce ești lumină nestricată creștinilor, arată-ne
fața Ta și ajută-ne; nu ne lăsa pentru numele Tău cel sfînt!"
Astfel rugîndu-se ei, Mîntuitorul le-a ușurat chiar acolo
durerile lor, fiind înaintea lor nevăzut, și sfinții nu simțeau muncile. Iar
unul din chinuitori, anume Stratonic, fiind pus să strujească coastele Sfintei
Iuliana, văzînd frumusețea trupului ei, s-a rănit de ea și, cruțînd-o de strujire,
își oprea mîinile lui.
Sfînta, înțelegîndu-i gîndul, cu piciorul stîng l-a împins,
zicîndu-i: "Stratonice, fă porunca tiranului și nu mă cruța, căci am pe Împăratul
meu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul Cel veșnic ce se îngrijește
de sufletul meu și de durerile cele trupești mă ușurează".
Stratonic, aruncînd unealta de chinuire pe care o avea în
mîini, alergă spre judecata împăratului, strigînd: "Aureliane, tiranule și
păgînule, pentru ce ai ridicat o muncire nedreaptă ca aceasta asupra creștinilor?
Ce rău ți-au făcut oamenii care slujesc adevăratului Dumnezeu, ca să pătimească
chinuri cumplite ca acestea? Au doar pentru aceea că cinstesc pe Hristos,
Stăpînul tuturor?"
Acestea auzind, împăratul s-a înspăimîntat și a tăcut ca la
un ceas. După aceea, a zis: "Au și tu, Stratonice, te-ai făcut părtaș nebuniei
acelora? Au frumusețea Iulianei te-a amăgit? Sau te-a vînat cu cuvintele ei
femeiești?" Iar Stratonic, ridicîndu-și ochii la cer, a văzut fețele sfinților
mucenici celor spînzurați la mucenicie, ca niște fețe de îngeri ai lui Dumnezeu.
Apoi îndată îngrădindu-se cu semnul Crucii, s-a repezit spre necuratul altar
idolesc ce era făcut acolo, pe care l-a răsturnat și l-a călcat cu picioarele,
strigînd: "Iată și eu sînt creștin! Fă cu mine ce voiești, o, tiranule!"
Aurelian, mîniindu-se, a poruncit să-i taie capul. După ce
îl duseră la locul cel de tăiere, s-a rugat lui Dumnezeu, grăind: "Doamne,
Iisuse Hristoase, pe Care Pavel și Iuliana propovăduindu-Te și păzindu-se
cu dumnezeirea Ta petrec nebiruiți și rușinează pe tiranul, Ție mă rog, primește
și sufletul meu întru împărăția Ta cerească și nu mă lepăda pe mine, care,
în acest ceas, am mărturisit numele Tău cel Sfînt înaintea tiranului Aurelian".
Aceasta zicînd, îi tăiară capul; iar creștinii, luîndu-i trupul, l-au ascuns.
Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana toată ziua aceea au fost
munciți și n-au slăbit în chinuri. Deci a zis Aurelian către Sfînta Iuliana:
"O, necurată femeie! cum, în munci fiind, ai putut să înșeli pe chinuitor
și morții lui te-ai făcut pricină?" A răspuns sfînta: "Eu nu l-am înșelat
pe el, nici pricinuitoare a morții lui nu m-am făcut, ci Hristos, Cel ce m-a
ales pe mine mireasă Lui, Acela și pe dînsul l-a chemat la Sine, ca pe un
vrednic. Pentru că, de nu ar fi fost vrednic, n-ar fi putut veni la cununa
mucenicească niciodată. Ci îl vei vedea întru Împărăția cerurilor odihnindu-se,
iar pe tine muncindu-te în văpaia gheenei. Atunci vei începe a-ți bate ticălosul
tău piept, văzînd un om care a fost oarecînd sub tine, simplu și de lepădat,
iar dincolo, mai sus de tine, fiind lîngă Hristos, încununat cu slava Împărăției
cerurilor. Atunci te vei umple de jale și vei striga cerînd milă, dar niciodată
pe aceea n-o vei cîștiga".
După aceasta, Aurelian a poruncit să-i dezlege pe mucenici
de la muncire și să-i arunce în temniță. Apoi iarăși, într-aceeași seară,
scoțîndu-i din temniță, a poruncit să-i închidă în feredeul (baie) cel de
adunare și, chemînd descîntători și fermecători și pe cei ce știu a fermeca
vietățile, le-a poruncit să le aducă pe toate cîte le-ar avea mai cumplite:
vipere, aspide și șerpi cu coarne și să le închidă pe acelea în feredeu, împreună
cu mucenicii.
Deci s-a făcut așa, și mulțime fără de număr de jivine le-au
adunat fermecătorii în feredeul acela la sfinți și le-au închis. Dar se tîrau
jivinele acelea pe lîngă picioarele sfinților mucenici și nu-i vătămau pe
dînșii. Iar sfinții șezînd fără de frică, cîntau și slăveau pe Dumnezeu. Și
au petrecut sfinții închiși împreună cu jivinele în feredeu trei zile și trei
nopți, iar în a patra noapte a trimis Aurelian ca să se înștiințeze, dacă
Pavel și Iuliana sînt mîncați de jivine.
Venind trimișii, cînd s-au apropiat de ușă, au auzit pe sfinți
cîntînd psalmi și preamărind pe Dumnezeu. Apoi voind să se înștiințeze mai
cu dinadinsul despre ceea ce se face înăuntru, s-au suit pe zidul feredeului
și, printr-o ferestruică pe deasupra uitîndu-se, au văzut înăuntru lumină
strălucind și pe Sfîntul Pavel împreună șezînd cu sora sa, Sfînta Iuliana;
iar pe îngerul lui Dumnezeu stînd lîngă dînșii și nelăsînd jivinele să se
apropie de sfinți. Aceasta văzînd-o, au alergat și au spus împăratului Aurelian.
Sculîndu-se dimineața, împăratul a șezut la judecată și a
poruncit judecătorilor și fermecătorilor să-și ia jivinele din feredeu, iar
pe mucenici să-i aducă la judecată. Venind aceia la ușile feredeului, au început
a chema la ei jivinele cu meșteșug fermecătoresc, însă jivinele nu-i ascultau.
Iar după ce s-au deschis ușile feredeului, îndată toate jivinele alergînd
asupra vrăjitorilor și asupra altor oameni care veniseră cu dînșii acolo,
i-au mușcat, vătămîndu-i de moarte și au fugit la locurile lor.
După ce s-au risipit jivinele, au venit trimiși de la tiranul
și luînd pe sfinții mucenici la judecată, i-au adus la dînsul. Iar tiranul,
căutînd spre dînșii și zîmbind, le-a zis: "Fericit mi se pare că sînt eu acum,
că stau de vorbă cu voi, fiindcă nădăjduiesc a dobîndi lucru mare de la voi.
Așa mă jur pe zei că, de-mi veți spune mie adevărul, multe și mari daruri
veți lua de la mine și veți fi stăpînitori ai împărăției mele; dacă îmi veți
spune că este adevărat ceea ce am auzit de la cei ce au privit prin ferestruică
la voi în feredeu, cum că stăpînul nostru, zeul Apolon, a venit la voi și
v-a ajutat, apărîndu-vă de jivine, pe care l-ați văzut de față cu ochii voștri".
A răspuns Sfîntul Pavel: "Noi pe Apolon nu-l știm și nici
nu l-am văzut vreodată; căci sîntem din numărul celor ce slujesc adevăratului
Dumnezeu, Cel ce a gătit mîntuire robilor Săi. Dar sufletul tău va pieri de
moarte, căci nu voiești să cunoști adevărul și să vii la pocăință. Ci mai
ales multa îndărătnicie a tiraniei tale te-a adus să hulești pe slujitorul
lui Dumnezeu cel fără de trup, adică pe îngerul cel sfînt, pe care Domnul
nostru Iisus Hristos l-a trimis la noi ca să astupe gurile jivinelor, tu cu
hulă îl numești Apolon al tău". Mîniindu-se Aurelian, a poruncit ca să-l bată
peste obraz cu vergi de plumb pe Sfîntul Pavel, zicîndu-i: "Nu răspunde astfel
cu mîndrie și nebunește, cînd știi că stai înaintea împăratului".
După bătaia aceea, poruncind tiranul ca pe Sfîntul Pavel să-l
ducă de la divan, a pus înaintea sa mai aproape pe Sfînta Iuliana și i-a zis
ei: "Stăpînă a sufletului meu, Iuliano, mă rog ție și te sfătuiesc să nu urmezi
nebuniei fratelui tău, că te văd pe tine că ești fecioară cuminte și cu mare
înțelegere. Drept aceea, ascultă-mă pe mine și-mi fii mie stăpînă și împărăteasă;
căci te voi lua pe tine mie însumi spre însoțire și voi pune stîlpi de aur
ca închipuire asemănării tale, prin toate cetățile lumii".
Dar sfînta a răspuns: "Nicidecum nu mă înșeli pe mine, Aureliane,
tiranule și păgînule! Nu vei putea vîna cu vicleșugul tău pe roaba Dumnezeului
Cel de sus, nici mă vei duce pe mine la moartea cea veșnică. Poate voiești
să mă lipsești pe mine de slava lui Hristos și de cereasca Împărăție? Dar
nu vei putea". Deci a poruncit Aurelian să ducă pe sfînta de la divan și să
aducă iarăși pe Sfîntul Pavel și i-a zis lui: "Iată, Pavele, sora ta Iuliana
s-a făgăduit înaintea noastră să aducă jertfe zeilor; pentru aceasta am s-o
iau pe ea de soție și va fi stăpînă peste toată împărăția mea. Deci și tu,
încredințîndu-te, îndeplinește porunca și, apropiindu-te, jertfește zeilor,
ca să-mi fii mie prieten și te voi cinsti cu cea mai dintîi boierie".
Sfîntul Pavel a răspuns: "Cu adevărat ai mințit că sora mea
ar fi voit să se depărteze de la Hristos, Mirele său Cel preacurat și fără
de moarte, și cu tine necuratul și cu diavolii tăi ar fi voit să se însoțească.
Dar nu este lucru de mirare că ai mințit, căci ai tată pe diavolul, care este
tată al minciunii, și de dînsul învățîndu-te a minți, aceeași o faci pe care
și el o face; și nu poți, într-alt chip, pe cineva a-l vîna, decît numai cu
minciuna. Dar în zadar te ostenești, că pe noi nu ne vei putea vîna cu mincinoasa
ta amăgire, chiar de ne-ai făgădui împărăția a toată lumea".
A zis Aurelian: "Pînă cînd cu nerușinare ne vei dosădi pe
noi bîrfitorule și nebunule? Astfel mă jur pe zei că în toate chinurile de
muncă vă voi munci și nimeni nu vă va scoate din mîinile mele". Și a poruncit
să aprindă foc și să aducă paisprezece bețe de fier și în foc să le pună.
Apoi să-i lege dinainte mîinile și picioarele și un par de fier să pună printre
mîini și printre picioare și să-l înfigă în pămînt; și cu bețele cele înfocate
să-l bată cîte doi ostași, schimbîndu-se. Ostașii care se schimbau își schimbau
și toiegele, luînd pe cele arse din foc. Iar pe Sfînta Iuliana a poruncit
s-o ducă la desfrînare și s-o batjocorească. Și mulți din popor care erau
de față, alergau întrecîndu-se unul pe altul, ca să intre mai întîi la dînsa,
că erau ca niște dobitoace în fața frumuseții ei.
Dar cînd era dusă la locul de desfrînare, îndată îngerul Domnului
a venit înaintea ei, zicîndu-i: "Nu te teme, Iuliano, că Domnul tău Iisus
Hristos, Căruia îi slujești, m-a trimis să te apăr, ca să se preamărească
numele cel Sfînt al Lui, în toți cei ce se tem de Dînsul". Și lovea îngerul
cu orbire pe acei desfrînați care voiau să îndrăznească spre sfînta, scuturîndu-i
ca pe niște praf de la picioarele miresei lui Hristos, încît nu se puteau
apropia de dînsa. Deci, pipăind pereții, nu știau unde merg.
Văzînd poporul acel lucru, striga ca și cu o gură, grăind
cu mare glas: "Mare este Dumnezeul lui Pavel și al Iulianei, Care pretutindeni
mîntuiește și acoperă pe cei ce se tem de El". Iar cei ce erau orbiți, plecîndu-și
genunchii, strigau către sfînta: "Iuliano, roaba Dumnezeului de sus, am greșit
înaintea ta nebunește, poftind a îndrăzni spre tine, ci ne iartă ca o slujitoare
a Dumnezeului Cel bun și te roagă pentru noi Hristosului tău, să ne dăruiască
vederea". Sfînta Iuliana, milostivindu-se spre dînșii, a luat puțină apă și,
ridicîndu-și ochii spre cer, a chemat pe Domnul, grăind: "Dumnezeule adevărat,
Iisuse Hristoase, Mîntuitorule al tuturor oamenilor, auzi-mă pe mine roaba
Ta și arată acum semnele și minunile pe care le faci fiilor oamenilor și dăruiește
acestora vedere, ca să se preamărească numele Tău cel sfînt".
Zicînd aceasta, a stropit cu apă pe toți cei orbiți și îndată
au văzut; și căzînd la pămînt, mulțumeau lui Dumnezeu și alergînd la biserica
creștinească, își mărturiseau greșelile cu pocăință și s-au făcut creștini,
învrednicindu-se de Sfîntul Botez.
Sfîntul Pavel, fiind chinuit de muncitori din porunca împăratului
și bătut fără cruțare cu bețe de fier arse în foc, schimbîndu-se slugile și
bețele, striga către împăratul, grăind: "Aureliane, tiranule păgîn, ce rău
am făcut ca să mă muncești așa de cumplit și fără de Dumnezeu; căci cu adevărat
Stăpînul meu Iisus Hristos îmi ușurează durerile, iar pe tine te așteaptă
moștenirea veșnicului foc, care este gătită ție și diavolului care te-a ridicat
asupra noastră".
Aurelian a zis: "Pavele, unde este Iuliana, sora ta? Zici
că este fecioară și iată că acum este batjocorită prin desfrînare. Oare, o
mai socotești a fi mireasa lui Hristos?" Sfîntul răspunse: "Cred Dumnezeului
meu, Cel ce-mi ușurează durerile și mă izbăvește din izvodirile tale cele
viclene, că și pe sora mea o va apăra și o va păzi fără de prihană de toată
spurcăciunea, fiindcă a trimis din cer pe îngerul Său, s-o păzească".
După un ceas, a grăit iarăși: "Iată se întoarce sora mea fără
de prihană, avînd curăția nevătămată și vine să-mi vadă legăturile și rănile".
Aceasta o grăia Sfîntul, văzînd cu ochii proorocești toate cele ce se făcuseră
cu Sfînta Iuliana, căci tiranul trimisese să aducă pe sfînta de la desfrînare.
După ce a adus pe sfînta la judecată, văzînd-o Sfîntul Pavel, s-a umplut de
mare bucurie și se veselea, luminîndu-se la față. Apoi Aurelian a zis către
Sfînta: "Iuliano, s-au săturat desfrînații de frumusețea ta?"
Sfînta a răspuns: "Frumusețea, cuviința și toată podoaba mea
este Hristos al meu, Care a trimis pe îngerul Său și m-a păzit curată pe mine,
smerita roaba Sa; căci am nădăjduit spre El și slăvesc preasfînt numele Lui,
că numai El este Dumnezeu, Care face minuni și nu este alt Dumnezeu afară
de El". Tiranul a poruncit apoi să-l dezlege pe Pavel.
După aceasta, din poruncă împărătească, a fost săpată o groapă
adîncă, ca de trei stînjeni, au aprins foc într-însa și au umplut-o cu lemne;
apoi, după ce au ars lemnele desăvîrșit și s-au făcut mulți cărbuni de foc
în groapa aceea, tiranul a poruncit să arunce în ea pe Sfinții Mucenici Pavel
și Iuliana. Iar ei bucuroși mergeau spre groapa cea înfocată, binecuvîntînd
pe Dumnezeu. Și chemînd pe Mîntuitorul Hristos în ajutorul lor, s-au însemnat
cu semnul Crucii și s-au aruncat în foc. Deci stăteau în foc cîntînd și lăudînd
pe Domnul, pentru că îngerul Domnului pogorîndu-se din cer, a izgonit puterea
focului din groapă, aruncînd cărbunii afară, iar pe mucenici i-a păzit întregi
și nevătămați. Și stăteau sfinții în groapă, cîntînd și grăind: "Bine ești
cuvîntat, Dumnezeule, Împăratul veacurilor, că Ți-ai adus aminte de smerenia
noastră și ai stins văpaia focului, trecînd ca un bun greșelile noastre; Tu
ne-ai păzit întregi și sănătoși pe noi nevrednicii, de mînia tiranului Aurelian".
Și se auzeau în popor toate cuvintele lor și mulți din elini, văzînd puterea
lui Dumnezeu, s-au umplut de bucurie cu inima și, lepădîndu-se de idoli, au
crezut în Hristos.
Apoi împăratul a poruncit să astupe cu pietre pe sfinții care
erau în groapă; dar îndată s-a făcut tunet înfricoșat și fulgere, arătîndu-se
un nor de foc vărsîndu-se pe pămînt și s-a auzit glas din cer, zicînd: "Aureliane,
te vei duce în focul gheenei, care ți s-a gătit ție și tatălui tău, diavolul".
Atunci s-a înfricoșat Aurelian cu tot poporul elinesc. Apoi tiranul a poruncit
să scoată pe sfinți din groapă și să-i închidă în temniță. Iar ei slăveau
pe Dumnezeu de toate minunile, pe care le-a făcut pentru dînșii.
A șaptea zi, șezînd Aurelian la judecată, a poruncit slujitorilor
să aducă pe toți idolii de aur și de argint pe care îi avea, împodobiți cu
pietre de mare preț și a așternut sub picioarele lor porfira sa împărătească.
Apoi, aducînd pe Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana, a zis către dînșii cu
mînie: "Apropiați-vă și vă închinați zeilor, că nu veți scăpa din mîinile
mele".
Iar Sfîntul Pavel cu îndrăzneală a răspuns: "Niciodată, tiranule,
nu vom lăsa pe Dumnezeu, Care a făcut cerul și pămîntul. Deci nu nădăjdui
că ne vei pleca vreodată spre închinarea idolilor". Aurelian zise: "Vrednicule
de cumplită moarte, oare ți se pare că aceștia sînt idoli? Nu cunoști puterea
care este într-înșii?" Grăit-a Sfîntul Pavel: "Acest Zeus, care zici tu că
este zeu, a fost om, care învățase meșteșugul vrăjitoresc și, fiind mai mult
decît toți oamenii pătimaș și prea neînfrînat, oricîte femei și fete le vedea
frumoase, vrînd să fie cu ele, le înșela în multe feluri cu vrăjile; căci
se prefăcea uneori în taur, alteori în chip de pasări, în vulturi și în lebădă
iar alteori în aur și așa, amăgind și prihănind mulți oameni, se socotea de
dînșii ca Dumnezeu și se cinstea. Și, ca să nu mai grăiesc pe rînd toate ale
lui fapte fără de rușine și fără de lege, căci știu că te mînii auzind, însă
nu de mînia ta mă tem, ci, ca să nu se vatăme urechile celor ce aud, voi tăcea
celelalte.
Dar celălalt care este lîngă Zeus și care se numește Apolon,
au nu din desfrînare este născut, dintr-o femeie ce se numea Latona, care
l-a născut între doi copaci? Și acela multe fapte urîte a făcut, urmînd tatălui
său Zeus? Asemenea și Dionisos, numitul vostru zeu, au doară nu este născut
din desfrînare, din Semele, fata lui Kadmos?" Iar Aurelian a zis către sfînt:
"Minți, ticălosule! Au nu din Hera, maica zeilor, este născut Dionisos?" Sfîntul
Pavel a rîs și a zis: "Au este vreun Dumnezeu născut din femeie și care a
început a fi Dumnezeu, nefiind mai înainte Dumnezeu și oare are Dumnezeu femeie
și naște din femeie fii?"
Atunci Aurelian a zis: "Necuratule și bîrfitorule, pînă cînd
cu mincinoase vorbe și cu dosădiri hulești și ocărăști pe zeii noștri? Au
doar Iisus Hristos al vostru, despre Care ziceți voi că este Dumnezeu ceresc,
nu este născut din femeie?" Răspuns-a Sfîntul Pavel: "Nu ești tu vrednic să
povestești tainele lui Dumnezeu; însă ca să nu se vatăme cu cuvintele tale
cei ce stau împrejur, de trebuință este a spune pe scurt, despre aceea ce
întrebi: La început a făcut Dumnezeu cerul și pămîntul și toate cele de pe
dînsele, mările și toate cele ce sînt într-însele.
După aceea a zidit pe om după chip și asemănare, fiind curat
și fără nici o răutate, drept și binecredincios și l-a pus în Raiul cel plin
de bunătăți, făcîndu-i și soție din coasta lui. Iar tatăl vostru, diavolul,
nesuferind să vadă pe om într-o fericire ca aceea, a amăgit pe Eva și printr-însa
pe Adam, spre călcarea poruncii lui Dumnezeu. Și a fost izgonit Adam împreună
cu Eva din Rai și a născut fii și fete, din care s-a umplut lumea; și tot
neamul omenesc era supus sub moartea păcatului, ce intrase în lume prin călcarea
de poruncă. Și toți strămoșii noștri cei drepți se pogorau în iad, ca și cei
nedrepți; că împărățise moartea, precum Apostolul lui Hristos grăiește, de
la Adam și peste cei ce nu greșiseră, după asemănarea călcării de poruncă
a lui Adam.
De aceea, Tatăl Cel ceresc, Atotputernicul Dumnezeu, milostivindu-Se
spre neamul omenesc și voind a-l ajuta, a trimis pe Fiul Său, ca să ia asupra
Sa trup omenesc și să mîntuiască pe Adam și pe cei ce erau împreună cu dînsul
fiind ținuți în legăturile iadului. Iar Fiul lui Dumnezeu este Cuvîntul Tatălui,
Cel mai înainte de toți vecii născut dintr-Însul. El este înțelepciunea Lui,
puterea și dreapta Lui, pentru a Cărui întrupare, Arhanghelul Gavriil bine
a vestit Sfintei Fecioare cea preacurată și preacinstită, născută din proorocească
și împărătească seminție, întru al cărei preacurat și sfințit pîntece Însuși
Dumnezeu, adică Cuvîntul Tatălui Cel nevăzut, sălășluindu-Se, a luat asupra
Sa trup, cînd a zis către dînsa îngerul: Bucură-te cea plină de har, Domnul
este cu tine. Și iarăși: Duhul Sfînt se va pogorî peste tine și puterea
Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfîntul care se va naște din
tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
Deci, S-a născut Fiul lui Dumnezeu, Cuvîntul Tatălui, din
Fecioara cea fără de prihană, cu trup, cu care S-a îmbrăcat ca și cu o haină,
pentru mîntuirea oamenilor. Pentru că nimeni nu putea să-L vadă pe Dumnezeul
Cel adevărat, așa precum este El, deoarece Dumnezeu este foc care mistuiește;
nici nu poate omul viețuind pe pămînt, să vadă fața lui Dumnezeu și să fie
viu. De aceea, întrupîndu-Se, Dumnezeul nostru, S-a născut și ca un prunc
cu lapte a fost hrănit, desăvîrșit fiind cu Dumnezeirea.
După aceea a fost prunc tînăr, crescînd cu trupul ca om desăvîrșit
și împreună a locuit cu oamenii treizeci și trei de ani, umblînd prin cetăți,
prin laturi și prin sate, bine făcînd tuturor și izbăvind pe cei asupriți
de diavol. Apoi S-a răstignit de voie pe lemnul Crucii, ca să dea mîntuire
lumii celei pierdute prin înșelăciunea diavolească. Și, murind cu trupul,
S-a pogorît în iad cu sufletul Său cel Sfînt și a sfărîmat porțile cele de
aramă și a frînt zăvoarele cele de fier. Apoi a scos din întuneric și din
legăturile diavolești sufletele sfinților și în părțile cele de sus le-a ridicat,
iar a treia zi a înviat din morți cu trupul Său.
După înviere S-a arătat ucenicilor și la mulți alții, care
au crezut într-Însul cu adevărat; și a stat pe pămînt, mîncînd și bînd cu
Apostolii, încă patruzeci de zile. După aceea S-a înălțat la cer și șade de-a
dreapta lui Dumnezeu Tatăl, cu trupul Său. Iar acum diavolul se vaietă de
durere, deoarece Hristos Dumnezeu L-a surpat sub picioarele creștinilor, ca
să se calce de cei ce intră întru Împărăția cerului, de care tu ești străin,
căci ai parte de veșnicul foc al gheenei, care este moștenirea tatălui tău,
diavolul".
Acestea auzindu-le Aurelian, s-a tulburat la față de mînie
și scrîșnind din dinți, a zis: "Bîrfitorule și necuratule, multe cuvinte mincinoase
te-am lăsat pe tine să grăiești cu îndelungată răbdare. Dar pînă cînd te voi
lăsa a mă ocărî pe mine și a huli pe zei? Acum vă grăiesc vouă cuvîntul cel
mai de pe urmă: de nu jertfiți zeilor, cu cumplite morți vă voi pierde".
Iar Sfîntul Pavel și Iuliana cu mare glas au strigat, zicînd:
"Creștini sîntem și spre Hristos avem nădejde! Zeilor tăi nu ne vom închina
și diavolilor tăi nu vom sluji și nici de muncile tale nu ne temem. Scornește
asupra noastră munci cîte voiești, căci credem în Dumnezeu. Iar tu vei fi
biruit de Hristos, Cel ce ne întărește pe noi și biruiește ale tale înrăutățite
și tirane meșteșugiri".
Atunci Aurelian a poruncit ca pe Sfîntul Pavel să-l lege de
un lemn și cu foc aprins să-i ardă fața. Iar propovăduitorul lui Hristos a
strigat: "Nu ocărî pe Împăratul și Stăpînul a toată lumea și nu-L huli pe
El". Sfînta Iuliana a strigat și ea: "Tiranule necurat, ce rău a făcut fratele
meu, ca așa de cumplit să-l muncești?" Iar Aurelian a poruncit ca tot astfel
să lege și pe Sfînta Iuliana, s-o muncească și cu foc să-i ardă fața ei, căreia
îi și zicea: "Femeie, fără de rușine, rușinează-te, precum se cuvine femeilor".
Sfînta a răspuns: "Cu adevărat, Aureliane, te voi asculta
pe tine, cel ce-mi poruncești să mă rușinez, fiind eu femeie. Însă mă rușinez
de Hristos Dumnezeu, Care este viu înaintea ochilor mei și nu pot a-L lăsa
și a mă închina diavolilor, căci cred cu tărie în Dumnezeul meu". Aurelian,
văzîndu-se ocărît de sfinții mucenici, se mînia și totodată se rușina și a
poruncit ca tot trupul lor să-l ardă. Iar poporul care privea la chinuirea
sfinților, striga cu mare glas: "Împărate Aureliane, judeci cu nedreptate
și tot cu nedreptate îi muncești pe aceia; dacă nu voiesc să aducă jertfe
zeilor, dă asupra lor răspuns de moarte".
Atunci Aurelian, temîndu-se ca să nu se scoale cineva din
popor împotrivă, a dat răspuns ca să li se taie capetele, iar trupurile lor
să se arunce spre mîncarea cîinilor, a fiarelor și a păsărilor. Astfel au
fost duși sfinții la moarte, bucurîndu-se, veselindu-se și cîntînd cuvintele
psalmului: Mîntuitu-ne-ai pe noi, Doamne, de cei ce ne supără și pe cei
ce ne urăsc i-ai rușinat!
Fiind scoși afară din cetate la locul cel de tăiere, Sfîntul
Pavel a rugat pe gealat, ca mai întîi să taie pe Sfînta Iuliana, căci se temea,
ca nu cumva ea să se înfricoșeze văzînd tăierea lui. Iar Sfînta Iuliana, însemnîndu-se
cu semnul Crucii, și-a întins grumazul, veselindu-se, și i l-au tăiat. Sfîntul
Pavel, văzînd pe sora sa săvîrșită prin mucenicie, și-a ridicat ochii la cer
și a mulțumit lui Dumnezeu. După aceea, îngrădindu-se însuși cu semnul Crucii,
și-a întins grumazul, și i l-au tăiat.
Deci sfintele lor trupuri zăceau afară din cetate, neîngropate,
căci erau puși ostași de împărat să pîndească de departe, ca să nu le fure
creștinii. Și veneau la locul acela cîini și nu se atingeau de trupurile mucenicilor.
Asemenea și lupii venind, nu numai că nu se atingeau, dar chiar le străjuiau,
șezînd lîngă ele nedepărtați. Apoi și păsările mîncătoare de trupuri zburau
pe deasupra, însă nici una n-a șezut pe ele, ci numai zburau peste ele ca
și cum le-ar fi păzit și nici muște nu lăsau să cadă pe ele. Și aceasta a
fost șapte zile și șapte nopți.
Ostașii au vestit aceasta lui Aurelian, iar el auzind, a zis:
"O, ce farmece de rea credință au creștinii, căci nici morți n-am putut să-i
biruim!" Și a poruncit ostașilor ca noaptea să se ducă de la strajă, căci
nu voia să-i mute ziua, ca să nu fie batjocoriți de creștini. Făcîndu-se ziuă,
creștinii văzînd că ostași de strajă nu sînt, mergînd, au luat mult chinuitele
trupuri ale Sfinților Mucenici Pavel și Iuliana și le-au îngropat la ei cu
cinste, astfel împărățind Domnul nostru Iisus Hristos.
Pentru toate se cuvine Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh,
slavă, cinste și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna martie
|