Pătimirea Sfinților patruzeci și doi de mucenici din Amoreea
(6 martie)
Teofil, împăratul grecilor (829-842), fiul împăratului Mihail
(820-829) care se numea Valvos sau Travlos, fiind cu neamul din Amoreea, avea
dese războaie cu ismailitenii, pe care uneori îi biruia, iar alteori era biruit
de dînșii.
Odată, ieșind cu mulțime de oaste asupra părții agarenilor,
a înconjurat cetatea ce se numea Sozopetra, care era patria lui Amirmumn,
voievodul saracinilor, și bătea acea cetate. Amirmumn, care se numea și Avisac,
voievodul agarenilor, fiind în altă parte, a trimis la împăratul Teofil, rugîndu-l
mult să se depărteze de cetatea aceea ca să nu-i strice moștenirea cea iubită
lui. Teofil neascultînd, a luat cetatea și, risipind-o cu totul, s-a întors
în ale sale cu multă pradă.
Amirmumn, fiind cuprins de mare jale și mînie pentru risipirea
patriei sale, a început a aduna ostași de pretutindeni, cu mult aur, din Babilon,
Palestina, Chilisiria și din Africa cea de departe. Apoi, după oarecare vreme,
adunîndu-se în Tars împreună cu toată puterea sa cea ostășească, voia să se
ducă în Frigia asupra prea frumoasei cetăți Amoreea, care era patria împăratului
Mihail Travlos, tatăl lui Teofil, ca să-și răzbune patria sa, Sozopetra, cetatea
cea stricată de Teofil.
Auzind de acest lucru Teofil, împăratul grecesc, a adunat
de asemenea oastea sa de la Răsărit și de la Apus și din Persia și, ieșind
la război împotriva vrăjmașului, s-a dus în cetatea Frigiei, Dorila, care
este departe de cetatea Amoreea cale de trei zile. Dar mulți din sfetnicii
împărătești, știind că mai multă este puterea ostășească a saracinilor decît
a grecilor, îl sfătuiau pe împărat să nu se lupte cu voievodul Agarenilor,
iar pe locuitorii din Amoreea să-i mute în alte cetăți mai tari.
Dar Teofil, zicînd că este lucru cu rușine să se dea înapoi
de la război și să lase pustie cetatea cea preafrumoasă, pregătea război.
Deci a trimis oaste la Amoreea, spre apărare. Și au fost trimiși acolo cîțiva
voievozi, între care: Constantin, ce se numea Drugharie, cu boieria de patriciu;
Aețiu, iarăși patriciu cu boieria; Teofil, asemenea cu cinstea patriciei;
Teodor, care se numea Cratir, cu dregătoria protospătar; Melisen, Calist care
se numea Turmarh, Vasoiu și alți comandanți de oaste, toți bărbați vestiți.
După aceasta, luptîndu-se împăratul Teofil cu Amirmumn, s-a
făcut război mare din amîndouă părțile. Mai întîi grecii au biruit pe Agareni.
După aceea, cu bunăvoința lui Dumnezeu, s-a schimbat războiul. Căci Stăpînul
Hristos, fiind mîniat pe Teofil pentru lupta contra sfintelor icoane, a luat
bărbăția de la greci. Și, îndreptîndu-se agarenii, au început a-i birui și
a fugit toată puterea grecească, lăsînd pe împăratul lor, pe care îl apăra
tare numai oastea persană, plătită cu aur de dînsul. Și ar fi pierit desăvîrșit
acolo împăratul Teofil, de nu i-ar fi apucat noaptea. Însă cerescul Împărat,
Care nu Se mînie pînă la sfîrșit, nici în veac nu pedepsește, S-a milostivit
spre creștini și, fără de veste, a dat o ploaie foarte mare asupra taberelor
agarenilor, le-a slăbit arcurile și au încetat de a alunga pe împăratul Teofil,
care fugea împreună cu cetele grecești cele biruite.
După acel cumplit război, Amirmumn al agarenilor s-a dus îndată
la cetatea Amoreea și a înconjurat-o. Apoi, săpînd șanț adînc împrejur, a
bătut-o cumplit din toate părțile, multă vreme. Iar Teofil împăratul grecesc,
fugind cu rușine în Dorila, a trimis rugăminte cu multe și mari prețuri la
Amirmumn voievodul, ca doar va pleca din cetatea Amoreea.
Dar el, fiind foarte mînios pentru Sozopetra, cetatea sa cea
ruinată, stătea neînduplecat. Ba chiar rîdea de rugămintea și de darurile
împăratului, numindu-l fugar și fricos și a poruncit ca să țină legați pe
trimișii lui ca să aștepte sfîrșitul lucrului. Tiranul agarean se apropia
de cetatea Amoreea în toate zilele, însă cei ce erau în cetate se împotriveau
tare și au fost uciși chiar pe zidurile cetății mulțime mare din oastea agarenilor
și din cei mai vestiți începători de ostași.
Voievodul Amirmumn avea multă îndoire și tulburare și, văzînd
că nu este cu putință să ia cetatea, se gîndea s-o lase și să se ducă la locul
său. Și cu adevărat s-ar fi făcut acel lucru, dacă n-ar fi fost o vicleană
vindere a unui comandant de ostași amoreu, cu numele Vadițis. Acel ticălos,
mîniindu-se pentru o pricină oarecare și o sfadă ce avusese cu voievozii,
a gîndit să dea cetatea în mîinile vrăjmașilor.
Astfel, a slobozit printr-o săgeată o hîrtie către agarenii
care începuseră a se depărta de zidurile cetății. Iar într-acea hîrtie era
scris astfel cu mîna lui: "Pentru ce așteptați aici de atîta vreme și, avînd
atîta osteneală, vă duceți în deșert? Îndrăzniți și vă apropiați de acea parte
a zidului cetății unde veți vedea un stîlp pe care este închipuit un leu de
marmură și în vîrful stîlpului o asemănare de finic făcută din piatră. Acolo
mă aflu eu străjuind piatra aceea și vă voi ajuta bine și veți lua cetatea
cu înlesnire, căci zidurile sînt slabe acolo. Iar după aceea veți ști cu ce
cinste mă veți răsplăti pentru prietenia mea către voi".
Acea hîrtie, găsindu-se împreună cu săgeata și fiind adusă
la voievod, Amirmumn agareanul, citind-o și văzînd cele scrise, s-a bucurat
foarte mult și îndată toată puterea sa și-a întors-o spre zidul acela. Deci,
cu ajutorul vicleanului vînzător ce se numea Vadițis, a intrat puterea agarenilor
în cetate și s-a făcut omor mare, iar sîngele creștinilor curgea ca pîraiele
pe ulițele cetății. Și nu numai cu sabia, dar și cu foc au prăpădit acea cetate.
Că îndată din toate părțile au aprins-o, Dumnezeu pedepsind pe poporul Său
pentru eresurile ce se înmulțiseră între greci într-acel timp; și abia a scăpat
cineva în ceasul acela de sabia agarenilor și de foc, însă cei ce au rămas
atunci vii, n-au scăpat după aceea de moarte și de robie.
Apoi, încetînd uciderea, au fost prinși de vii cei mai sus
pomeniți voievozi care erau trimiși de împărat pentru apărarea cetății, adică
Constantin, Aețiu, Teofil, Teodor, Melisen, Calist, Vasoiu și ceilalți comandanți
de ostași care erau la număr patruzeci și doi. Cei rămași în viață erau duși
în robie, bărbați, femei, tineri și fecioare; și a poruncit tiranul ca să
despartă deosebit pe bărbați, tineri, femei și fecioare. Și s-au găsit bărbați
ca la șaptezeci de mii, iar femei, fecioare și tineri fără de număr. Deci,
pe toți bărbații a poruncit să-i taie cu sabia, lăsînd vii numai pe cei pomeniți
mai sus voievozi, împreună cu alți comandanți de ostași, iar pe femei și copii
i-a împărțit la ostașii săi.
Astfel, frumoasa cetate Amoreea a pierit într-o zi, prin foc
și sabie, pentru păcatele rău credinciosului împărat Teofil care a lepădat
din biserici podoaba icoanelor și pe mulți sfinți mărturisitori i-a muncit
cumplit, pentru închinarea icoanelor.
După aceasta, Amirmumn tiranul a desfăcut din legături pe
trimișii lui Teofil, cei care văzuseră stricarea cetății și i-a trimis la
împărat ca să-i spună tot ce au văzut.
Aflînd împăratul toate acelea, s-a mîhnit foarte mult și a
spus lui Amirmumn că dorește să răscumpere pe voievozii și comandanții de
oaste, cu două sute de chentinari; iar acela n-a voit să-i dea pe cei robiți
numai pentru atîta preț, zicînd că el a cheltuit o mie de chentinari cu adunarea
ostașilor. Și bătîndu-și joc de dorința împăratului și de trimișii săi, i-a
eliberat fără cinste, iar pe cei robiți i-a dus în Siria. Atunci Teofil, fiind
cuprins de mai multă mîhnire, de supărare a căzut în boală și nu după mult
timp a murit.
Iar cel ce a vîndut cetatea la vrăjmași, adică comandantul
de oaste Vadițis, s-a lepădat de Hristos și s-a făcut păgîn, luînd credința
agarenilor; iar de voievod a fost cinstit cu daruri. Amirmumn, boierul cel
din neamul ismailitenesc, ducînd pe voievozii greci cei bogați, împreună cu
tovarășii lor, patruzeci și doi la număr, a poruncit să-i păzească în temniță
întunecoasă, cu lanțuri ferecați, avînd picioarele strînse în obezi, ba încă
și cu foame și sete să-i omoare. Și erau sfinții în strîmtorare mare și necăjiți,
nu atît de agareni, cît de lepădatul Vadițis, cel mai sus-zis, care avea multă
răutate asupra lor.
După aceea, au început agarenii, fiind îndemnați de voievodul
lor, a amăgi pe sfinții cei legați spre credința lor agarenească. Căci necuratul
acela voievod voia a robi și sufletele acelora, ale căror trupuri îi erau
robite. Așadar, intrînd unii la sfinți în temniță și dîndu-le puțină milostenie,
îi sfătuiau să se miluiască singuri și să scape din temniță, zicîndu-le că
vor fi eliberați, dacă vor veni la legea lor mahomedană. Iar sfinții nici
nu voiau să audă cuvintele lor cele amăgitoare, voind mai ales, în tot timpul
vieții lor, să rabde cele mai grele nevoi și legături ale temniței și să sufere
cea mai cumplită moarte, decît să se lepede de Hristos și să urmeze necuratului
Mahomed. Și nu o dată veneau la sfinți înșelători de aceștia, ci de multe
ori; dar cît de puțin n-au sporit cu nimic, deși le făgăduiau sfinților, nu
numai libertate, ci și cinste și daruri multe.
Altă dată, intrînd unii din cei mai vestiți bărbați și dînd
milostenie la cei legați, au șezut lîngă dînșii și, prefăcîndu-se că au lacrimi,
au început a plînge ca și cînd se jeleau de atîtea lungi legături ale celor
chinuiți, apoi grăiau între dînșii: "O, de cîte mari răutăți este pricinuitoare
necredința în marele nostru prooroc Mahomed! Iată, aceștia pe care-i vedem
cu grele obezi ferecați, au nu sînt din cei mai aleși bărbați, cinstiți de
împăratul lor, viteji în războaie și slăviți în neamul lor? Au n-au avut sub
mîna lor mai mult de șaptezeci de mii de ostași și cetatea cea tare, Amoreea?
Însă sînt vînduți în mîinile sfetnicului nostru. Dar cine a luat de la dînșii
acea mare tărie și putere, fără numai aceasta, că leapădă pe marele Mahomed
proorocul, în care cred robii lui, care au avut atît de mare biruință. Însă
cei ce nu cunosc și în neștiință greșesc, cu înlesnire pot să cîștige iertare".
După aceea, au zis către sfinți: "Voi, o, bărbaților de care
tocmai vorbim și pentru care ne doare inima, ascultați-ne pe noi care vă sfătuim
de bine; abăteți-vă de la calea aceasta strîmtă, pe care vă poruncește vouă
Fiul Mariei, ca să călătoriți și să mergeți pe calea ce este largă, în veacul
de acum și în cel viitor, pe care marele nostru prooroc ne-o spune. Pentru
că ce lucru de necrezut învață proorocul nostru, cînd zice că este puternic
Dumnezeu ca pe cei ce se supun Lui și aici în viață să-i sature de toate desfătările
și acolo să-i facă moștenitori ai Raiului?
Au doar aur nu-i ajunge lui Dumnezeu, sau de îndestularea
altor lucruri este El lipsit? Este potrivnic înțelegerii celei sănătoase a
vă lepăda de îndoitele daruri ale lui Dumnezeu, cele dăruite aici și acolo.
Au doar voiți să fiți moștenitori ai bunătăților Lui, neprimind acestea, cînd
El vi le dă, ori cînd voi singuri le voiți? Atît de mare mîndrie aveți, că,
trecînd cu vederea bunătatea Lui, Îl porniți spre mînie. Căci și voi, cînd
dați cîteodată ceva slugilor voastre, iar ei trec cu vederea facerea de bine
a voastră și se întorc de la voi, au nu vă mîhniți asupra lor? Oare, fiind
necinstiți de dînșii, nu puneți răni asupra lor, în loc de faceri de bine?
Deci, dacă oamenii cei muritori fac astfel, au nu cu mult
mai vîrtos nemuritorul Dumnezeu, va face vouă acestea? Primiți dar învățătura
proorocului nostru și, scăpînd de aceste primejdii de acum, îndulciți-vă între
cei vii de darurile dăruite vouă de Dumnezeu, iar după moarte de cele făgăduite.
Căci Dumnezeu, fiind foarte milostiv și văzînd că slăbește tot omul care vrea
să împlinească cu lucrul legea cea grea a lui Hristos, a trimis pe proorocul
său Mahomed ca să ridice toată greutatea de la oameni și toată neputința s-o
dezlege. Iar după dulcețile cele în tot chipul ale vieții acesteia le-a făgăduit
veselia cea de dincolo, învățîndu-i că numai prin credință, fără de fapte,
se vor mîntui cei ce-l vor asculta pe el".
Niște cuvinte hulitoare ca acestea ale agarenilor auzindu-le
acei preaînțelepți bărbați, au căutat unul la altul și au zîmbit. Apoi au
zis cuvîntul psalmistului: Mi-au spus mie călcătorii de lege bîrfeli, dar
nu sînt ca legea Ta, Doamne. Toate poruncile Tale sînt adevărate. Iar
către agareni căutînd, au zis: "Oare astfel este învățătura proorocului vostru?
Și oare acea faptă cu adevărat o credeți a fi dreaptă și de Dumnezeu primită,
ca adică să se poată birui cineva de toate poftele, necurățiile și voile cele
pătimașe ale trupului? Ce deosebire va fi între oamenii care petrec astfel
și între dobitoacele cele fără de minte? Nu, o, bărbaților, nu! Nu voim să
fim ca aceia, nici ne vom depărta de legea creștinească, cea cinstită și curată,
că sîntem ucenici ai celor ce strigă către Dumnezeu: Nu ne vom depărta
de la Tine, ci pentru Tine ne chinuim toată ziua, socotindu-ne ca niște oi
gata de junghiere. Nimic nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu,
Care este întru Iisus Hristos, nici acestea de acum, nici cele viitoare".
Aceasta auzind-o, bărbații aceia agareni s-au dus nelucrători.
Iar după ce a trecut cîtăva vreme, alții, asemenea celor dintîi,
fiind trimiși de voievod, au mers în temniță la sfinți; erau niște înșelători
care se numesc ghimnosofiști; aceia, dînd și ei legaților milostenie și pe
fiecare sărutîndu-l, au șezut. Apoi au început a-i întreba, zicînd: "Ce lucru
este cu neputință lui Dumnezeu?" Sfinții au răspuns: "Nimic; toate Îi sînt
cu putință Lui, căci acel lucru este potrivit firii lui Dumnezeu".
Zis-au ghimnosofiștii: "Dacă lui Dumnezeu toate îi sînt cu
putință, să vedem cui îi face bine într-această vreme, cu puterea Sa cea mare?
Oare grecilor sau ismailitenilor? Cui a dat cele mai frumoase și mai slăvite
părți ale pămîntului? Oare vouă sau nouă? A cui oaste o înmulțește și ale
cui cete le seceră ca pe niște paie? Au doar este Dumnezeu nedrept? De nu
ne-ar fi aflat că păzim poruncile Lui, nu ne-ar fi arătat nouă o așa de mare
facere de bine. Și ce să mai zicem? De nu v-ar fi aflat pe voi căzuți în necredință,
prin proorocul Mahomed, cel trimis de la dînsul, nu v-ar fi supus și nu v-ar
fi dat nouă în robie".
Sfinții au răspuns: "Dacă mărturiilor proorocești ați fi crezut,
cu înlesnire judecata noastră ați fi cunoscut-o că este nemincinoasă. Oare
cele grăite de voi, pot să se mărturisească cu ale noastre, din dumnezeieștile
Scripturi? Nicidecum. Și tot lucrul ce este nemărturisit, nu este adevărat.
Dați-ne răspuns la cele ce vă întrebăm: "De s-ar fi întîmplat doi oameni a
se certa pentru o țarină, unul dintr-înșii neavînd nici un martor, ar fi strigat,
s-ar fi gîlcevit, spunînd că a lui este țarina; iar celălalt, fără de sfadă
și fără de strigare, ar fi pus înainte martori mulți, cinstiți, vrednici de
credință care ar arăta cum că a lui este țarina, iar nu a celuilalt. Deci,
ce vi se pare o, saracinilor, a căruia ați fi socotit, că este țarina aceea?""
Răspuns-au aceia: "Cu adevărat, se cuvine țarina celui care
are martori". Zis-au sfinții: "Drept ați judecat. Astfel și noi socotim între
Mahomed, învățătorul vostru, și între Unul născut Fiul lui Dumnezeu, Domnul
nostru Iisus Hristos, Care a venit luînd trup omenesc din Preacurata Fecioară,
precum și pe voi v-am auzit întărind aceasta, de multe ori. Hristos a venit
avînd cu Sine mărturiile tuturor celor mai vechi sfinți prooroci, care mai
înainte au vestit despre venirea Lui în lume. După aceea a venit și al vostru
prooroc și dătătorul de lege, Mahomed, pe care îl socotiți voi a fi trimis
de la Dumnezeu. Oare nu i se cădea lui să aibă doi prooroci, sau măcar un
prooroc drept mărturie, ca pe față să-l arate, cum că el este trimis de Dumnezeu
cu adevărat?"
Acestea grăind sfinții, s-au rușinat ghimnosofiștii, văzîndu-se
biruiți în cuvinte. Iar Sfîntul Vasoiu a grăit, zîmbind: "Are și al saracinilor
un dătător de lege slăvit și adevărat, pe Sfîntul Isaia, care a proorocit
despre dînsul; și de nu s-ar mîhni acești înțelepți bărbați (ghimnosofiștii),
le-aș spune proorocia aceluia".
Zis-au saracinii (arabii): "Nicidecum nu ne vom mîhni, căci
știm a ierta pe cei ce greșesc din neștiință, chiar de ai zice cu ocară ceva
pentru proorocul nostru". A zis Sfîntul: "Oare nu voi spuneți că proorocul
Mahomed este mai pe urmă decît toți proorocii ca o pecetluire a proorocilor?"
Zis-au aceia: "Cu adevărat așa este". Sfîntul Vasoiu a grăit: "Isaia, pe care
și voi îl mărturisiți a fi prooroc al lui Dumnezeu, zice în proorocia sa:
Luat-a Domnul din Israil capul și coada. Și tîlcuiește iarăși singur
proorocul cuvintele acestea, spunînd: Capul se aseamănă cu cei ce se minunează
de fețe, adică cei ce fac judecăți nedrepte. Iar despre coadă se spune
că Mahomed este proorocul care învață cele fărădelege.
Deci, să nu vă mîniați, o, bărbaților. Oare nu este proorocul
vostru coada, ca cel mai de pe urmă prooroc și după al vostru cuvînt? Și oare
nu vă învață pe voi lucruri fărădelege? Căci oare nu este acest lucru fărădelege,
pe care vi l-a pus ca pe o lege proorocul vostru? Adică "de va urî un bărbat
pe femeia sa și o va lepăda, să nu mai îndrăznească iarăși a o lua, pînă ce
mai întîi nu s-ar fi unit aceea cu alt bărbat?" Dar să lăsăm celelalte nelegiuite
așezări de lege ale lui. Este destul spre a înțelege proorocia lui Isaia,
că nu despre altul oarecare, ci numai despre al vostru Mahomed a zis acele
cuvinte, grăind: Prooroc care învață cele fărădelege, este coada".
Răspuns-au ghimnosofiștii: "Știm și noi a grăi înțelept, dar
de vreme ce astfel a voit Dumnezeu, cine sîntem noi ca să ne împotrivim voii
Lui? Și nu are trebuință Mahomed de mîntuirea omenească, deoarece de la Dumnezeu
este ales prooroc și de la El a luat niște legi ca acelea". Sfîntul Vasoiu
a zis: "Oare de la Dumnezeu v-a adus el o lege ca aceea, ca să aveți mai multe
femei și cu dînsele să petreceți în timpul posturilor voastre nopți întregi,
pînă la răsăritul luceafărului?"
Iar ei au zis: "Așa este, cu adevărat". Zis-au ceilalți sfinți:
"De trebuință este împotriva răspunsului vostru celui dintîi, a răspunde părerii
cum că mai bună este credința acelora care se arată biruitori în războaie.
Dacă voi socotiți credința voastră în puterea oștirii, apoi aduceți-vă aminte
de puterea de demult a Perșilor, cum, biruind multe țări, aproape toată lumea
au cuprins-o. Apoi, după dînșii a venit monarhia elinească, Alexandru cel
Mare biruind pe Perși. După aceea Roma a stăpînit toată lumea. Deci, ce este?
Oare toți aceia aveau credința dreaptă, pentru că au fost puternici în războaie?
Nicidecum. Ci se îndeletniceau mult la închinarea la idoli, fără să cunoască
pe adevăratul Dumnezeu, Făcătorul tuturor.
Apoi, cum ziceți voi, că este dreaptă credința voastră? Căci
cu voia lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre ați biruit în timpul din urmă,
prin puterea oștirii voastre; și se întîmplă de multe ori nouă creștinilor,
cei ce cinstim drept pe Dumnezeu, de avem biruință asupra vrăjmașilor, cu
ajutorul Lui. De asemenea, cînd mîniem pe Hristos, Domnul nostru, și sîntem
fără pocăință, atunci aduce asupra noastră oameni necurați, ca pedeapsă pentru
greșelile noastre. Însă noi, fiind pedepsiți, nu ne lepădăm de Stăpînul nostru.
Ci Lui ne rugăm și împreună cu credința avem și nădejdea spre El că ne va
milui. Iar pe al vostru învățător, care nu are mărturii proorocești, iar mai
ales fiindcă este și potrivnic sfinților prooroci, nicidecum nu-l primim,
ci îl lepădăm". După o vorbă ca aceasta, ghimnosofiștii s-au dus la voievodul
lor, umplîndu-se de rușine și de mînie.
Se împliniseră șapte ani de la pătimirea sfinților, fiind
tot în legături și în temnița cea strîmtă și necăjicioasă. Acolo ziua și noaptea
se îndeletniceau în rugăciuni, neîncetat cîntînd psalmii lui David și mulțumind
lui Dumnezeu pentru toată purtarea Lui de grijă pentru dînșii. Căci anii trecuți
ai vieții lor, cheltuiți în dulceți și în mulțimea greșelilor, îi curățește
Dumnezeu printr-o strîmtorare ca aceea și suferință a temniței; și că printr-o
atît de lungă răbdare îi întărește, lucru pe care mai înainte nici a gîndi
nu-l puteau. Astfel pătimind ei, Vadițis, acel călcător de lege, care a vîndut
barbarilor cetatea Amoreea și s-a lepădat de Hristos, a fost dus în temniță,
în cinci zile ale lunii martie, apunînd atunci soarele.
Apoi pe unul din cei legați, care altă dată a fost scriitorul
domnului Constantin patriciul, cu numele asemenea Constantin, chemîndu-l printr-o
scrisoare, i-a zis în taină: "Să știi, preaînțeleptule bărbat, cît de mare
dragoste am avut de mulți ani, către stăpînul tău, patriciul Constantin. Dar
acum, înștiințîndu-mă cu adevărat de sfatul voievodului, cum că mîine de dimineață
o să vă ucidă pe voi, de nu veți primi credința lui, am venit ca să vă spun.
Deci, tu sfătuiește pe stăpînul tău ca să se izbăvească de
moarte, cu o învoire prefăcută în credința saracinilor. Ba încă și tu fă tot
așa, iar cu gîndul nicidecum să nu vă depărtați de la creștineasca credință,
ci numai cu prefacere să vă învoiți cu voievodul în primejdia ce vă stă asupra,
și milostiv vă va fi vouă Hristos". Dar acel bărbat iubitor de Dumnezeu, însemnîndu-se
cu semnul Crucii, a răspuns acelui călcător de lege: "Depărtează-te de la
noi, lucrătorule al fărădelegii!" Și s-a dus de la dînsul.
Domnul Constantin patriciul, a întrebat pe Constantin scriitorul
cine l-a chemat la ferestruie și pentru ce pricină? Iar el, nevrînd să spună
de față cu toată lumea, ca nu cumva cineva dintre dînșii, temîndu-se de moarte,
să înceapă a se tulbura și cu gîndul a se clătina, a luat de-o parte pe domnul
Constantin și i-a arătat lui cele ce i-a spus Vadițis. Iar Constantin patriciul,
mulțumind lui Dumnezeu, a zis: "Fie voia Domnului!"
Apoi, întorcîndu-se spre tovarășii săi, le-a zis: "Fraților,
această noapte s-o petrecem toată în rugăciune". Și sculîndu-se, toți se rugau,
cîntînd psalmii lui David pînă la ziuă.
A doua zi, foarte de dimineață, un boier oarecare, fiind trimis
de voievod cu oaste înarmată, a venit la temniță și pe sfinții patruzeci și
doi de mucenici scoțîndu-i din temniță și ușile de afară ale ogrăzii poruncind
a le încuia, îi întreba pe ei, grăind: "Cîți ani socotiți să aveți în temnița
aceasta?" Răspuns-au sfinții: "Pentru un lucru știut, de ce întrebi? Iată,
al șaptelea an se sfîrșește, de cînd sîntem închiși aici".
Boierul le-a zis: "Într-atît de lung timp, oare n-ați înțeles
cîtă iubire de oameni vă arată credinciosul nostru voievod? Că iată sînt atîția
ani, de cînd vă cruță pe voi, putînd de mult să vă piardă. Deci, se cădea
vouă ca să fiți mulțumitori pentru bunătatea ce vă arată, să vă rugați pentru
dînsul și să-l iubiți din toată inima". Zis-au sfinții: "Legea noastră ne
poruncește ca să ne rugăm pentru cei ce ne prigonesc și ne fac ispite și nedreptate;
deci și pentru voievodul vostru ne-am rugat lui Dumnezeu, dar ca să-l iubim
din toată inima, este cu neputință, că sîntem opriți de cuvintele Sfîntului
Prooroc David, care zice către Dumnezeu astfel: Au nu pe cei ce Te urăsc
pe Tine, Doamne, i-am urît?"
A zis boierul: "Cum se poate să fie așa, ca cineva, urînd
pe altul, să se fi rugat pentru el? Cu adevărat mințiți, zicînd că v-ați rugat
pentru voievod, pe care îl urîți". Iar sfinții au zis: "Adevărat grăim, că
ne-am rugat lui Dumnezeu pentru dînsul, că doar i-ar lumina sufleteștii lui
ochi, cei întunecați cu necredința, că doar ar cunoaște el calea dreptății
și ar cinsti pe Dumnezeu cu bună credință, primind adevărata credință creștină,
în locul celei mincinoase pe care o are acum și o socotește a fi dreaptă.
Că, dacă ar fi cunoscut credința cea dreaptă, ar fi primit-o; și atunci nu
numai l-am fi iubit din toată inima, ci l-am fi cinstit preamult, după cuvîntul
lui David: Iar mie îmi sînt foarte cinstiți prietenii Tăi, Dumnezeule".
Zis-a boierul: "Oare atît de fără minte sînt boierii greci,
încît socotesc că atît de mult popor, tare și puternic, fără purtarea de grijă
a lui Dumnezeu s-ar fi adunat? Că dacă am fi fost urîți de Dumnezeu, n-ar
fi avut El pentru noi oarecare purtare de grijă și nu ne-am fi înmulțit, nici
ne-am fi întărit așa cum sîntem acum, lucru care îl vedeți singuri".
Sfinții răspunseră: "Nu grăim noi aceasta, că voi ați fi fost
fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu; căci cine este lipsit de purtarea de
grijă a Lui? Deși cineva nu ar cunoaște pe Dumnezeu și l-ar necinsti fără
de rușine, însă cu a lui Dumnezeu purtare de grijă este pe pămînt și se mișcă.
Pentru aceasta grăim noi, că voi nedrept credeți în adevăratul Dumnezeu. Căci,
mărturisindu-L a fi Ziditor a toată făptura cea văzută și nevăzută, vă bateți
joc, zicînd despre El că, precum este Făcător și pricinuitor al tuturor bunătăților,
așa este și al tuturor răutăților. Adică al adevărului și al minciunii, al
dreptății și al nedreptății, al smereniei și al mîndriei, al blîndeții și
al iuțimii, al întregii înțelepciuni și al desfrînării celei rele, cum și
al altor fapte bune și a celor potrivnice lor, pe care nu este de trebuință
a le număra aici cu de-amănuntul.
Dacă cele grăite de voi despre Dumnezeu ar fi fost adevărate,
am fi zis că voi aveți spre Dumnezeu dreaptă cunoștință. Dar de vreme ce,
pe cît se deosebește întunericul de lumină, pe atît se deosebește mărturisirea
voastră de adevăr, vom arăta că numai vi se pare a avea adevărata cunoștință
despre Dumnezeu, iar cu lucrul n-o aveți, voi sînteți urîți de Dumnezeu, deși
vă țineți cu purtarea Lui de grijă".
Boierul zise: "Voi spuneți că unul este dumnezeu al tuturor
răutăților și ziditor al tuturor păcatelor; apoi cum vor fi doi Dumnezei,
unul bun, iar altul rău? Și cum poate să fie lumea, făcînd război între cei
doi Dumnezei?" Sfinții răspunseră: "Noi nu zicem că este alt dumnezeu făcător
al răului, deosebindu-se de Dumnezeul Ziditorul tuturor bunătăților, să nu
fie aceasta. Ci, vă spunem că s-a aflat unul din îngeri care, prin alegerea
de sine stăpînitoare a plăcerii sale, și-a ales cele nefolositoare și, pe
acelea iubindu-le, a urît pe Dumnezeu, Făcătorul său dintîi, după aceea și
pe om. Apoi a voit să încerce alegerea noastră, oare spre Dumnezeu ne sîrguim,
sau ne supunem la îndemnarea cea ispititoare? Deci, voi fiind aduși de diavol
în rătăcire, scrieți răutățile aceluia cu minciună, asupra neschimbatului
Dumnezeu". Boierul zise: "Dar proorocul nostru Mahomed învață că Atotputernicul
Dumnezeu este făcător a tot lucrul rău, asemenea ca și al celui bun".
Sfinții răspunseră: "Deci cum se vede, un alt Dumnezeu ați
izvodit cu minciună, precum odată elinii au aflat pe un Agatodemon și pe acela
vi l-au lăsat ca să vă închinați lui; unul ca acela nu este Dumnezeu, nici
va fi vreodată. Iar noi am cunoscut pe adevăratul Dumnezeu și pe Acela Îl
mărturisim; Care în Legea Veche s-a propovăduit făcător a tot binele, de către
sfinții prooroci; iar în darul Evangheliei, a fost predicat de Sfinții Apostoli
ai lui Hristos și alt Dumnezeu nu știm nicidecum". Boierul zise: "Dar oare
nu vreți voi astăzi ca, împreună cu credinciosul, întîiul sfetnic și voievod
al nostru, să dați rugăciuni lui Dumnezeu, după obiceiul credinței noastre?
Căci pentru o pricină ca aceea sînt trimis la voi; și știu pe unii care sînt
între voi, că doresc să cîștige aceasta; pe aceia, cînd îi vor vedea preamăriți,
potrivnicii vor plînge pentru a lor nesupunere fără de socoteală".
I-au răspuns toți sfinții, cu un suflet: "Noi rugăm pe Unul
adevăratul Dumnezeu ca nu numai voievodul vostru, întîiul sfetnic, dar și
tu și tot neamul saracinilor, să vă depărtați de la rătăcirea necuratului
Mahomed, iar lui Dumnezeu, Celui propovăduit de proorocii și Apostolii lui
Hristos, să-I dați datorita cinste și închinăciune; dar nouă să nu fie a lăsa
lumina și a trece la întuneric, de bunăvoie". Boierul zise: "Gîndiți-vă ce
grăiți, ca să nu vă căiți mai pe urmă, că nu se va lăsa fără pedeapsă această
împotrivire a voastră". Sfinții au răspuns: "Lui Dumnezeu Cel fără de moarte
și drept, Îi dăm în mîini sufletele noastre și spre El nădăjduim, pînă la
cea mai de pe urmă răsuflare a noastră și nu ne lepădăm de credința pe care
o avem într-Însul".
Boierul a zis iarăși către dînșii: "Sărăcia fiilor voștri
și văduvia soțiilor voastre vă va judeca în ziua înfricoșatei judecăți, căci
de ei toți vă lipsiți acum, deoarece nu vă învoiți cu voievodul, lepădîndu-vă
de credința lui; fiindcă ar fi putut marele nostru voievod să poruncească
împăratului vostru de acum, fiindcă este tînăr, să elibereze la voi pe femeile
voastre și pe copii. Dar și acum, dacă voiți să vă întoarceți și să primiți
pe proorocul Mahomed, toate cele privitoare la casa voastră, degrabă le veți
avea, precum am zis, pe care văzîndu-le, vă veți bucura foarte. Pentru că
în țara grecească împărățește o femeie, Teodora, împreună cu un copil, Mihail,
care nu poate să se împotrivească poruncii marelui sfetnic al nostru. Iar
despre bogății și averi să nu vă îngrijiți, că dăjdiile Egiptului de peste
an, vi le va da vouă milostivul nostru voievod ca unor prieteni ai săi; și
atît de mult vă va îmbogăți, încît și nepoților voștri, pînă la al zecelea
neam, să le fie îndestulare multă de toate bunătățile". Atunci, într-un glas
au strigat sfinții: "Anatema lui Mahomed și tuturor celor ce-l mărturisesc
a fi prooroc!"
Acestea grăindu-le sfinții cu multă îndrăzneală, cu mare rîvnă
către Dumnezeu și cu mare glas, îndată boierul cu mînie a poruncit ostașilor
celor înarmați ca, prinzînd pe fiecare din sfinți, să le lege mîinile înapoi
și ca pe niște mielușei să-i tragă la locul de junghiere. La acea priveliște
a început a se strînge nenumărată mulțime, din poporul saracinilor și creștini
care viețuiau între ei, voind să vadă junghierea sfinților mucenici.
Deci, apropiindu-se ei de rîul Eufratului - căci pe lîngă
el era zidită o cetate mare a saracinilor care se numea Samara -, voievodul
a chemat la sine pe unul din mucenici, pe Sfîntul Teodor care se poreclea
"Cratir", adică tare sau viteaz, și a zis către dînsul: "Tu ai fost cleric
odată, precum am auzit despre tine cu dinadinsul și, lepădîndu-ți rînduiala
preoțească, ai luat sulița și te-ai îmbrăcat cu pavăză ostășească și te-ai
făcut în război vărsător de sînge omenesc. Iar acum cu fățărnicie te prefaci
a fi creștin, fiind mustrat de conștiința ta pentru creștineasca credință,
pe care de mult ai lepădat-o. Oare nu ți se cuvine mai bine să alergi la învățătura
proorocului și apostolului Mahomed și de la dînsul să dobîndești ajutor și
izbăvire de la moarte, de vreme ce nu vei putea să ai nici o nădejde de la
Hristos, de care mai întîi te-ai lepădat de bunăvoie?"
Răspuns-a viteazul lui Hristos, Mucenicul Teodor: "Grăiești
cele nedrepte, o, voievodule, ca și cum eu aș fi voit a mă lepăda de Hristos
Dumnezeu. Dar m-am lepădat numai de preoțeasca rînduială, pentru nevrednicia
mea. De aceea, acum sînt dator să-mi vărs sîngele pentru credința în Hristos
și să mor pentru dragostea Lui; ca, fiind milostiv Stăpînul meu, să-mi ierte
păcatele pe care le-am făcut mai înainte către El. Căci și un rob al tău,
de-ar fi fugit de la tine, iar după aceea întorcîndu-se, s-ar fi nevoit pentru
tine pînă la moarte, oare atunci n-ar fi cîștigat iertare?" A zis voievodul:
"Fie voia ta, eu ți-am pus înainte aceasta, prin care ai putea scăpa de moarte".
Iar călăii arabi, scoțînd săbiile și prinzînd pe sfinții mucenici, pe fiecare
deosebi îl tîra spre tăiere.
Acelui Teodor Cratir i s-a întîmplat că stătea aproape de
Constantin patriciul; și Teodor, temîndu-se ca nu cumva Constantin, văzînd
înjunghierea lui, se va împuțina cu sufletul și se va teme de frica morții,
a început a-l îndemna, zicînd: "Auzi, stăpînul meu, de vreme ce tu pe toți
ne covîrșești și cu cinstea rînduielii și cu podoaba faptelor bune, de aceea
se cuvine ca tu mai întîi între noi să fii mucenic, mai înainte de noi toți
plecînd capul tău sub sabie, pentru Domnul tău. Tu mai întîi să primești cununa
de la Iisus Hristos, Împăratul cerurilor, precum și de la pămîntescul împărat,
ai fost înainte cinstit cu daruri și cu măriri". Sfîntul Constantin i-a zis:
"Ție mai ales, celui atît de viteaz, cu adevărat ți se cade să faci aceasta.
Mai întîi să pui sufletul tău pentru Hristos ca astfel și pe mine și pe ceilalți
prieteni ai noștri, următori ție, să poți a ne avea". Iar Sfîntul Teodor,
făcînd rugăciuni și încredințîndu-și sufletul lui Dumnezeu, s-a apropiat de
călău și prin sabie a luat sfîrșitul slăvit al muceniciei.
După dînsul, ceilalți sfinți, după rînduiala și după cinstea
boieriilor lor de mai înainte, ca la un împărătesc ospăț chemîndu-se, unul
pe altul sub sabie se întreceau, nearătînd cît de puțină frică de moarte,
nici tulburare sau vreo împuținare de suflet în ei. De aceasta voievodul se
mira foarte, văzînd pe mucenici sîrguindu-se spre moarte, cu atîta nădejde.
Și astfel sfinții patruzeci și doi de mucenici și-au sfîrșit viața lor prin
vitejească moarte, pentru Domnul lor, într-a șasea zi a lunii martie.
După uciderea sfinților mucenici, voievodul saracinilor a
poruncit ca să ucidă cu sabia și pe cel mai sus-zis călcător de lege, care
se numea Vadițis, zicînd: "Dacă a fost adevărat creștin, apoi nu i se cădea
să se abată de la credința sa; și dacă nu și-a păzit credința către Hristos
al său, apoi cum va putea să păzească credința către Mahomed al nostru? Cel
ce s-a făcut vrăjmaș creștinilor săi, vînzîndu-i în mîinile noastre, dacă
s-ar întîmpla vreo vreme rea, cum nu s-ar face vînzător și celor ai noștri?
Cel ce a fost necredincios spre ai lui, va fi oare credinciosul celor străini?
Nicidecum".
Deci i-au tăiat capul cu sabia acelui ticălos și și-a luat
vrednică răsplătire de la saracini pentru a sa prietenie către dînșii; căci
a vîndut acelora slăvita și preafrumoasa cetate creștinească Amoreea. A doua
zi, din porunca voievodului, s-au aruncat în rîul Eufratului trupurile sfinților
patruzeci și doi de mucenici; tot acolo au aruncat și trupul acelui călcător
de lege care s-a tăiat. Iar după puțină vreme, s-au găsit pe lîngă mal, întregi,
muceniceștile trupuri, de cealaltă parte de rîu; căci capul fiecăruia se lipise
de trupul său, zăcînd împreună cu cuviință. Dar trupul acelui călcător de
lege, l-au găsit departe de sfinți, iar capul lui deosebit de trup. Deci,
trupurile sfinților le-au luat credincioșii și le-au îngropat cu cinste, iar
pe al vînzătorului celui fărădelege, adică trupul și capul, le-au rupt și
le-au mîncat crocodilii și pentru toate acestea se cuvine slavă lui Hristos,
Dumnezeului nostru, Celui închinat împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, în
veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna martie
|