Pătimirea Sfîntului Conon, împreună cu fiul său
(6 martie)
Pe vremea lui Aurelian tiranul (270-275), era un om în cetatea
Iconiei, al cărui nume era Conon, de neam bun și temător de Dumnezeu, avînd
femeie credincioasă întru Domnul; și amîndoi ardeau de dragostea patriei celei
de sus, iar slavele și cinstirile cele cerești mai mult le doreau decît cele
pămîntești. Și în toate zilele, se rugau lui Dumnezeu ca să le dea un fiu.
Rugăciunea lor auzind-o Domnul, le-a dat un fiu și l-au numit după numele
tatălui său, Conon. Dar maica, după nașterea pruncului, într-aceeași zi s-a
dus către Domnul, cu buna nădejde, fiind adeverită de mîntuirea sa, pentru
nașterea de fiu, fiindcă apostolul zice: Femeia se va mîntui prin nașterea
de fii.
Deci fericitul Conon petrecea în rugăciuni ziua și noaptea.
Și făcîndu-se pruncul de șapte ani, pe toate cele ce le avea le-a împărțit
la săraci, apoi, luîndu-și pruncul, s-a dus într-o mănăstire și a luat chipul
monahicesc. Și atîta dar i-a dăruit Dumnezeu, încît pe orbi îi lumina, pe
cei leproși îi curăța, diavolii îi izgonea și felurite boli le vindeca, încă
și alte minuni preaslăvite făcea.
Un rîu care era în Iconia, în vreme de primăvară se umfla
și, ieșind din malurile sale, multe pagube făcea cetățenilor și sătenilor
părții aceleia, înecîndu-le țarinile, grădinile și casele. Odată, cînd după
obicei se umflase rîul, a făcut o mai mare înecare decît mai înainte, la multe
sate; încît tot poporul Iconiei a alergat la Sfîntul Conon, omul lui Dumnezeu,
și, căzînd la picioarele lui, îl rugau, zicînd: "Ajută-ne, robule al lui Dumnezeu,
căci rîul s-a umflat peste măsură și ne îneacă pe noi și toate ale noastre,
iar cea mai mare parte a poporului este de cealaltă parte de rîu și nu poate
trece dincoace".
Fericitul Conon le-a zis: "Eu, fraților, sînt păcătos și nevrednic,
deci ce pot să fac?" Dar tot poporul a început a striga cu glas mare: "Sfinte
Conon, robule al lui Dumnezeu, ajută-ne!" Atunci Conon, sculîndu-se, a mers
la malul rîului și, ridicîndu-și ochii la cer, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase,
precum ai auzit pe Moise, robul Tău, la Marea Roșie și ai trecut pe fiii lui
Israil pe uscat, astfel, o, Stăpîne, auzi-mă și pe mine acum, dar nu pentru
mine să mă auzi, ci pentru poporul acesta ca să vadă minunile Tale și să preamărească
numele Tău cel binecuvîntat în vecii vecilor".
Tot poporul zicînd "Amin", îndată rîul s-a împărțit în două:
o parte curgea înapoi, iar altă parte se ducea pe calea sa. Apoi toți, bărbați
și femei, cu un glas au strigat, lăudînd pe Dumnezeu, Care mîntuiește pe cei
ce nădăjduiesc spre El. Și s-au întors oamenii și dobitoacele la locuințele
lor, din care îi alungase apa aceea. Iar apa care se întorsese a înecat satele
cele mai de sus și a umplut nu numai văile și luncile, ci și dealurile le-a
acoperit.
Atunci iarăși tot poporul a alergat la omul lui Dumnezeu,
spunîndu-i cele întîmplate. Iar el, sculîndu-se, a mers la rîu și făcînd semnul
Crucii asupra lui, a zis: "Ascultă porunca Atotputernicului Dumnezeu, adună-ți
toate apele în matca ta și să nu ieși din hotarele tale, nici să îneci locuințele
omenești". Și îndată rîul, ca un rob ce ascultă pe stăpînul său, a ascultat
porunca plăcutului lui Dumnezeu și a mers pe calea sa, nevărsîndu-se afară
din malurile sale, precum mai înainte se înălțase. Deci s-a împlinit cuvîntul
Domnului, Care zice: De veți avea credință cît un grăunte de muștar și
veți zice acestui munte, treci de aici acolo, și va trece.
Sfîntul Conon, îngrijindu-se de mîntuirea sufletelor omenești,
multe capiști idolești risipea și întorcea pe cei necredincioși la credința
în Hristos; și aceasta o făcea nu numai în Iconia, ci și în laturile cele
de primprejur. Și ajungînd cele despre sfîntul la auzul unui comite Domețian,
a venit acel păgîn nelegiuit în Iconia; și atîta frică și nedormire a fost
în cetatea aceea, încît nimeni nu îndrăznea să se arate că este creștin. Pentru
aceea, mulți au ales a petrece prin munți și prin pustietăți, împreună cu
fiarele, decît a se lepăda de credința creștinească. După aceea, Domețian,
prin îndemnarea diavolească, a poruncit să prindă pe Sfîntul Conon, omul lui
Dumnezeu, și să-l aducă înaintea sa.
Fiind adus Sfîntul la întrebare, Domețian a căutat spre dînsul
și zîmbind, a zis: "Bucură-te, bătrînule de bun neam". Sfîntul a răspuns:
"Mă bucur cu adevărat". Iar Domețian a zis: "Ceea ce am auzit despre tine,
aceea acum cu dreptul o văd, căci chipul tău este luminos și cinstit, ochii
tăi sînt ca niște stele strălucitoare și bătrînețile tale nu sînt vrednice
de nici o ocară; și mi s-a spus despre tine, că ești atît de vătămat cu veninul
cel purtător de moarte al creștinătății, încît nu numai că nu-ți ajunge rătăcirea
ta, ci și pe mulți alții nu te îndoiești a-i aduce la aceeași. Însă noi, auzind,
n-am prea crezut, știindu-te că ești de bun neam și te ții cu cinste de credința
noastră".
La aceasta fericitul Conon a răspuns: "Scris este că se cuvine
a asculta învățăturile cele folositoare, iar nu cele nefolositoare. Pentru
ce te-ai îngrețoșat de Domnul nostru Iisus Hristos, că a fost prins și osîndit
la moarte, că a murit pe Cruce și S-a pus în mormînt? Pentru ce mai întîi
nu te-ai minunat de nașterea Lui din Preacurata Fecioară Maria, care a născut
de la Duhul Sfînt și fecioară a rămas? Nu te-ai minunat de acea naștere, pe
care îngerii au binevestit-o, bucurîndu-se și cîntînd: Slavă întru cei
de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, între oameni bunăvoire? Pentru
ce nu te minunezi de puterea Aceluia, Care, cu cinci pîini și cu doi pești,
a săturat cinci mii de oameni? Și cine a făcut unele ca acestea ca El, Care
a dăruit lumina celui orb din naștere, iar mortului de patru zile, adică lui
Lazăr, i-a dat viață? Care mai pe urmă a pătimit de voia Sa, pentru mîntuirea
lumii, la a Cărui moarte pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis și
multe trupuri ale sfinților s-au sculat".
A zis Domețian: "De ar fi fost adevărată povestirea ta, apoi
toată lumea ar fi crezut în Hristos al tău, și s-ar fi prăpădit puterea lui
Jupiter". Sfîntul Conon a zis: "Se va prăpădi puterea aceluia și a tuturor
zeilor voștri celor neputincioși, cu puterea cea nebiruită a Domnului nostru
Iisus Hristos, Care mi-a poruncit să grăiesc adevărul, și în Care voi rămîne
pînă la sfîrșitul ce este spus prin legea lui Hristos. Căci El a zis: Eu
sînt Calea, Adevărul și Viața și Cel ce crede în Mine, nu va muri în
veci. Se cade nouă, celor credincioși, prin multe mîhniri a intra în Împărăția
lui Dumnezeu, iar fiii acestei lumi, care petrec în desfătări lumești, vor
fi izgoniți afară și se vor duce în întunericul cel mai din afară, unde va
fi plîngerea și scrîșnirea dinților".
Atunci Domețian, umplîndu-se de mînie, a poruncit să bată
pe Sfîntul Conon și să-l muncească cu felurite chinuri. Iar Sfîntul a zis:
"Eu nu mă tem de muncile tale. Fă mai degrabă ceea ce ai să faci, și te rog
să pui asupra mea cele mai grele munci, ca de mai multă milă să mă învrednicesc
de la Hristosul meu!" Domețian a zis: "Cele de folos te sfătuiesc ca, ascultîndu-ne,
să fii vrednic a te desfăta împreună cu noi, din ale noastre bucurii". Sfîntul
Conon a răspuns: "Eu voiesc a viețui cu sufletul, iar nu cu trupul, și a mă
desfăta de bucuriile duhovnicești, iar nu de cele trupești; iar tu, păgînule,
te vei munci cu tatăl tău, diavolul, în iad, unde muncile tale niciodată nu
se vor sfîrși".
După aceea, Domețian l-a întrebat pe Sfîntul: "De ce rînduială
ești în credința ta, răucredinciosule bătrîn? Oare ești preot?" Răspuns-a
mucenicul: "Nu sînt, căci nu sînt vrednic de o cinste sfințită ca aceea, de
care cei ce s-au învrednicit, se bucură împreună cu Hristos și cu sfinții
Lui îngeri cu duhovnicească veselie. Însă și eu viețuiesc Domnului meu Iisus
Hristos, mă închin Lui și mă bucur întru El". Domețian a zis: "Ai avut femeie?"
Sfîntul a răspuns: "Am avut, dar a trăit puțin cu mine și s-a dus la Hristos,
Dumnezeul nostru". Domețian a zis: "Ai vreun fecior?" Sfîntul a răspuns: "Am
un fiu, însă a rămas în chilia mea. Dar voiesc ca și acela să stea înaintea
ta".
A zis Domețian: "Au doar nici el nu se închină zeilor noștri?"
Sfîntul a răspuns: "Ce fel este pomul, astfel îi sînt și ramurile lui; dar,
te rog să trimiți să-l aducă, ca împreună să primim cununa muceniciei". Atunci
tiranul a trimis îndată ostașii să aducă pe Conon cel tînăr. Fiind adus și
stînd înainte, Domețian a întrebat pe bătrînul Conon: "De cîți ani este fiul
tău?" Conon răspunse: "De șapte ani l-am dus la deprinderea mănăstirească
și l-am învățat carte; iar, cînd a fost de doisprezece ani, s-a rînduit cititor
al bisericii. Acum are șaptesprezece ani și este diacon, cu darul lui Hristos,
fiind numărat între sfințitele slugi ale lui Dumnezeu. Căci l-am învățat din
pruncie a viețui în întreaga înțelepciune și este vrednic de ceata mucenicească.
Deci, te rog, nu zăbovi mult, ci poruncește să ne muncească, ca împreună să
ne încununăm de la Hristos, Dumnezeul nostru; căci sîntem creștini și dorim
a muri pentru Hristos".
Domețian zise: "Cum este numele fiului tău?" Mucenicul răspunse:
"Are nume asemenea cu tatăl său, căci l-am numit Conon". Întorcîndu-se Domețian
spre Conon cel tînăr, a început a grăi către dînsul: "Ascultă, o, tinere,
tatăl tău a trăit mulți ani, a fost însurat, a avut copii, s-a îndulcit destul
de viața aceasta. Iar acum, fiind bătrîn, nu este de mirare că-și dorește
singur moartea. Dar tu, fiind tînăr, și dulcețile vieții acesteia abia ai
început a le cunoaște; cum voiești să urmezi voinței tatălui tău și să faci
cum zice el?"
Tînărul Conon răspunse: "Tatăl meu, care m-a născut după Dumnezeu,
m-a învățat a cunoaște pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Făcătorul a toată făptura
văzută și nevăzută; m-a povățuit să viețuiesc curat în cuvioșie, arătîndu-mi
calea mîntuirii și mi-a spus că viața aceasta nu este viață, ci moarte, și
toți iubitorii vieții acesteia vremelnice mor în veșnicie. Însă este o viață
fără de sfîrșit la Stăpînul nostru Hristos, pe care o dăruiește celor ce-L
iubesc. M-am învățat de la tatăl meu, cum că păgînilor slujitori de idoli
le este gătită veșnica muncă, în focul gheenei care niciodată nu se stinge
în vecii cei nesfîrșiți. Iar drepților robi ai lui Hristos li s-au pregătit
cununi nestricăcioase în slava cerească, în nesfîrșita împărăție a lui Hristos,
Dumnezeul nostru, pentru Care noi ne-am răstignit lumii și lumea ni s-a răstignit
nouă. Așa fiind învățat de tatăl meu, sînt de un gînd cu dînsul, dorind a
călători spre Dumnezeu pe aceeași cale pe care călătorește și el și dîndu-mă
spre aceeași nevoință a muceniciei, spre care se dă și el. Căci zice cuvîntul
Stăpînului meu Hristos: Ceea ce lucrează Tatăl Meu, lucrez și Eu și nu
poate Fiul să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea făcînd ceva pe Tatăl.
Că cele ce face Acela, asemenea face și Fiul".
Domițian zise: "Deci, dacă pe tatăl tău îl voi munci cumplit
și-l voi pierde, vei voi ca să pieri și tu asemenea?" Fericitul tînăr Conon
răspunse: "Voiesc a muri împreună cu tatăl meu, ca să înviez împreună cu dînsul
în împărăția Stăpînului nostru; căci a muri pentru Hristos, nu este moarte,
ci cîștigare de viață veșnică". Domețian zise către bătrînul Conon: "Cu adevărat
tînărul acesta este mult mai înțelept decît tine, numai că n-a ajuns să fi
cunoscut adevărul și să se fi închinat zeilor noștri".
Bătrînul Conon răspunse: "Tînărul știe bine adevărul și se
închină cu mine Celui ce a zis: Eu sînt Adevărul; iar idolilor celor
diavolești, mincinoșilor voștri zei, nici el, nici eu nu ne vom închina în
veci!" Domețian zise: "Ascultați cuvîntul meu cel de pe urmă. Apropiați-vă
de zei ca să vă izbăviți din cumplitele munci și din moarte și să primiți
de la noi daruri cinstite". Bătrînul Conon răspunse: "O, lepădatule de Dumnezeu,
nelegiuitule, nesățiosule de sînge omenesc, tiranule muncitor și mai păgîn
decît toți oamenii! Oare nu ți-am spus de la început că sînt creștin și doresc
a muri pentru Hristos împreună cu fiul meu? Iar tu, îmbătîndu-te și îndrăcindu-te
cu răutatea, nu-ți aduci aminte de cuvintele mele?"
Atunci Domețian a poruncit să aducă un pat de fier și să-l
ardă. După aceea a poruncit să dezbrace pe sfinții mucenici, să-i pună pe
acel pat și să-i ardă. Unii slujitori aprindeau cărbuni de foc, alții fierbeau
untdelemn și turnau peste trupurile sfinților, iar sfinții petreceau nevătămați.
Și a grăit Sfîntul Conon bătrînul, către Domețian: "Nu-ți aduci aminte, Domețiane,
că te-am rugat să găsești mai cumplite munci asupra noastră, dar nu te-ai
sîrguit, ci ne este mică această muncă și nu simțim arderea aceasta". Deci,
a poruncit tiranul să gătească o căldare de aramă și s-o umple cu plumb, cu
pucioasă și cu smoală, și fierbîndu-le tare, să arunce pe sfinții mucenici
în această căldare. Căci zicea tiranul, că dacă pe patul cel înfocat le este
frig, în căldarea care fierbe îi voi încălzi și voi vedea de va putea Dumnezeul
lor să-i scoată din para focului. Sfinții, fiind aruncați în căldare, și-au
ridicat ochii la cer și s-au rugat, zicînd: "Doamne, Ziditorule al tuturor,
auzi-ne pe noi cei ce strigăm către Tine și ne trimite pe îngerul Tău cel
sfînt să răcorească această înfricoșată aprindere, precum odinioară celor
trei tineri le-ai răcorit cuptorul cel înfocat al Babilonului. Auzi-ne pe
noi, Stăpîne, și grăbește spre ajutorul nostru, ca să cunoască toți, că Tu
ești Fiul Dumnezeului Cel viu, Care ai venit în lume". Și îndată a trimis
Domnul pe îngerul Său, care, răcorind focul și căldarea cu rouă cerească,
a zis către dînșii: "Pace vouă, bunilor ostași, credincioșilor nevoitori,
nu vă temeți, nici vă înspăimîntați, că Hristos este cu voi, Care vă va face
biruitori și vă va duce la bucuria cea veșnică".
După aceasta, Domețian comitele a poruncit să-i spînzure pe
sfinții mucenici cu capul în jos și dedesubt să-i afume cu fum necurat. Iar
Sfîntul Conon bătrînul, zîmbind, a zis: "O, nepriceputule, nu s-a atins focul
tău de noi, dar de fum să ne temem?" Fiind munciți sfinții cu acel fum, batjocoreau
pe acel tiran, zicînd: "Nu te rușinezi, o, ticălosule, că doi ostași ai lui
Hristos au biruit toată puterea voastră cea cu mîndrie, că au rușinat pe tatăl
vostru diavolul și toate armele lui cele cu meșteșugire rea le-au sfărîmat
și le-au călcat?"
Domețian, umplîndu-se de cumplită mînie și de rușine, neștiind
ce să facă mai mult, a poruncit ca, luînd pe mucenici de la acel fum, să-i
ferestruiască în două, cu ferăstrăul de lemn. Și, punîndu-i slujitorii la
ferestruire, sfinții au rugat pe acei slujitori să le dea voie la rugăciune;
și nu i-au oprit slujitorii. Iar sfinții s-au rugat lui Dumnezeu, zicînd:
"Stăpîne Dumnezeule, Atotputernice, Făcătorule al cerului
și al pămîntului, Împărate al celor ce împărățesc și Doamne al celor ce domnesc,
mulțumim Ție că ne-ai învrednicit a pătimi pentru numele Tău cel sfînt și
ne-ai întărit în munci și n-ai lăsat pe vrăjmașii Tăi să rîdă de noi, ci ne-ai
făcut biruitori asupra diavolului. Pe Tine Te slăvim, Hristoase Dumnezeule,
Iubitorule de oameni, Atotputernice și întru tot Bunule! Dăruiește pace Sfintei
Tale Biserici, care este în toată lumea, rușinează și pierde pe cei ce o prigonesc
pe ea. Surpă degrabă și prăbușește capiștele idolești cele urîte și deșteaptă
puterea Ta; întinde lauda numelui Tău sfînt, păzește și înmulțește neamul
creștin, cel ce drept Te slăvește pînă la sfîrșitul veacului. Încă Te rugăm,
Stăpîne, primește în pace sufletele noastre, ca porunca tiranului să nu se
săvîrșească asupra noastră, adică să nu ne omoare pe noi; ca nici întru aceasta
să nu se bucure vrăjmașul nostru, voind a se lăuda și a zice: I-am pierdut
pe ei. Ci mila Ta să ne ajute mai înainte și să cunoască Domețian că sîntem
robii Tăi. Iar Tu, ceea ce ai voit cu noi, aceea ai făcut; că oricine va auzi
aceasta, va preamări preasfînt numele Tău, în veci".
Apoi, zicînd ei "amin", s-a auzit glas din cer chemîndu-i
la cele de sus; iar sfinții mucenici, însemnîndu-se cu semnul Crucii, și-au
dat sufletele lor în mîinile lui Dumnezeu. Și îndată s-a făcut cutremur mare
și au căzut locașurile idolești; apoi toți idolii care erau în cetate s-au
sfărîmat, iar Domețian a fugit și s-a ascuns în casa sa. Iar frații ce erau
în mănăstirea aceea, auzind ce se făcuse cu acești sfinți mucenici, au mers
și au luat cinstitele lor trupuri și, ducîndu-le în mănăstire cu cinste, le-au
îngropat cu miresme, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe Unul
în Treime Dumnezeu, pe Cel de toată făptura slăvit, în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna martie
|