Pătimirea Sfinților Sfințiți Mucenici Efrem, Vasile, Evghenie, Elpidie, Agatodor, Eterie și Capiton
(7 martie)
În anul al șaisprezecelea al împărăției lui Dioclețian, preasfințitul
Patriarh al Ierusalimului, Efrem, a trimis mulți episcopi în diferite țări
ca să vestească apostolește cuvîntul lui Dumnezeu și să propovăduiască pe
Hristos. Dintre aceia, doi episcopi, Efrem și Vasile, au mers în țara Tavroschitiei;
și, ieșind în cetatea Cherson, s-au ostenit amîndoi, propovăduind pe adevăratul
Dumnezeu, la acel popor fără Dumnezeu, luminînd pe cei întunecați cu întunericul
închinării la idoli elinești.
După aceea Sfîntul Efrem, lăsînd pe chersoneni în grija Sfîntului
Vasile, a mers la sciții care locuiau pe lîngă Dunăre și acolo, propovăduind,
pe mulți i-a întors la Hristos. Iar după destule dureri și osteneli ce a suferit
în bunăvestirea lui Hristos, i s-a tăiat capul cu sabia, în ziua a șaptea
a lunii martie. Iar Sfîntul Vasile, văzînd în Herson rătăcirea necredinciosului
popor și calea cea dreaptă a mîntuirii arătînd-o lor, a pornit cu mînie pe
popor; și, prinzîndu-l acei păgîni, l-au bătut fără milă și l-au izgonit din
cetate. Apoi el, ducîndu-se într-un munte, ședea într-o peșteră; iar depărtarea
acelui munte de cetatea Herson era ca la o sută de stadii și se numea Partenon,
adică fecioresc; deoarece într-acel munte a fost o capiște de idoli a unei
fecioare, zeiță elinească.
Într-acel munte șezînd, Sfîntul Vasile se bucura cu duhul
că s-a învrednicit pentru Hristos a suferi răni și izgonire, însă se mîhnea
și se tînguia pentru pierderea sufletelor omenești celor înșelate de diavol
și, pentru întoarcerea lor, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi. Nu după mult
timp, oarecărui boier hersonean i-a murit singurul copil pe care-l avea și
l-a îngropat afară din cetate; iar părinții lui cu multă jale ședeau lîngă
mormînt triști și plîngînd. Sosind noaptea, iar ei neplecînd încă de la mormîntul
fiului lor, li s-a arătat în vis fiul lor care murise, zicîndu-le: "Pentru
ce plîngeți și vă tînguiți de moartea mea? Nu puteți să mă luați de aici viu,
că zeii noștri nu pot să mă învie, fiind idoli neînsuflețiți, învățîndu-se
de diavol spre amăgirea și pierderea oamenilor. Dar de voiți să mă aveți viu,
rugați pe omul acela străin pe care bătîndu-l l-ați izgonit, ca să se roage
pentru mine la Dumnezeul lui, și să credeți în Acel Dumnezeu, pe care el Îl
propovăduiește. Căci Acela este adevăratul Dumnezeu, Care are stăpînire peste
cei vii și peste cei morți, puternic ca să mă scoale din morți, cu rugăciunile
acelui bărbat care de voi este mîhnit". Deșteptîndu-se din somn acei părinți,
și-au spus unul altuia vedenia lor și, văzînd-o potrivită, foarte s-au mirat
și s-au veselit; apoi, îndată alergînd în cetate, au spus vecinilor și prietenilor
lor.
După ce s-a făcut ziuă, îndată cercetară pe omul lui Dumnezeu
pretutindeni și l-au aflat în peștera cea mai sus pomenită. Boierul acela
cu casnicii săi mergînd la el, au căzut la sfintele lui picioare, rugîndu-l
să învie pe fiul lor. Iar Sfîntul se lepăda, zicînd: "Cum pot eu să fac aceasta,
fiind om păcătos? Dar de veți crede în Dumnezeul Cel propovăduit de mine,
apoi veți cîștiga ceea ce cereți; că Acela este singur puternic a învia morți
din mormînt". Iar ei au zis: "Dacă vom avea pe fiul nostru viu, apoi toate
cele ce vei voi și vei porunci, repede le vom face". Iar omul lui Dumnezeu,
Vasile, sculîndu-se, a mers împreună cu dînșii la mormînt și, după ce a prăvălit
piatra de pe mormînt, a intrat înăuntru. Apoi, făcînd semnul Crucii spre cel
mort, s-a rugat lui Dumnezeu. După aceea luînd apă și sfințind-o, a turnat
peste cel mort, chemînd pe Preasfînta Treime în chipul Sfîntului Botez.
Atunci îndată a înviat mortul și a grăit, slăvind pe Dumnezeu,
și a cuprins spaimă mare pe toți cei ce erau acolo și bucurie negrăită celor
ce-l născuseră. Și cădeau la picioarele arhiereului, numindu-l mare, iar pe
Dumnezeul Cel propovăduit de dînsul mărturisindu-L că este adevărat și atotputernic.
Apoi, luînd pe arhiereul lui Dumnezeu, pe Sfîntul Vasile, l-au dus în cetate
cu mare cinste și s-a botezat boierul acela împreună cu toată casa sa, crezînd
în Hristos. Deci mulți din popor văzînd acea minune, s-au unit cu cei credincioși
și creștea Biserica lui Hristos în Herson; iar capiștele cele necurate elinești
se împuținau cu încetul.
Diavolul, văzînd aceasta, a intrat în inima iudeilor celor
ce locuiau în Herson. Aceia au îndemnat pe elini ca să se scoale asupra creștinilor,
iar mai vîrtos asupra Sfîntului Vasile, mai marele lor, ca să-l ucidă. Căci
ziceau astfel: "Se va risipi cu înlesnire creștinătatea, dacă se va ucide
dascălul lor". Deci s-a adunat nenumărată mulțime de păgîni înarmați, și au
năvălit fără de veste cu zgomot asupra arhiereului lui Dumnezeu și, trăgîndu-l
afară din casa lui, i-au legat picioarele și l-au tîrît pe ulițele cetății,
călcîndu-l cu picioarele și ucigîndu-l cu pietre. Tîrîndu-l la locul unde
creștinii puseseră un stîlp și o cruce, acolo arhiereul lui Dumnezeu, Vasile,
și-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, sfîrșindu-se mucenicește,
în a șaptea zi a lunii martie, în care și Sfîntul Efrem a fost tăiat de sciți
cu sabia. Iar trupul Sfîntului Vasile l-au tîrît afară de porțile cetății
și l-au aruncat spre mîncarea cîinilor și a păsărilor, unde zăcu multe zile
fără îngropare. Însă, prin grija lui Dumnezeu, era nevătămat, căci noaptea
se arăta deasupra acestui mucenicesc trup o stea prealuminoasă și un lup,
șezînd aproape, îl păzea de cîini; iar ziua zbura un vultur pe deasupra trupului,
nelăsînd să se apropie păsările cele mîncătoare de trupuri, pînă ce creștinii,
furîndu-l noaptea, l-au îngropat cu cinste.
După uciderea Sfîntului episcop Vasile, unul din ucenicii
lui, înnoptînd cu corabia în latura Helespontului, a aflat acolo trei episcopi,
ostenindu-se întru bunavestire a lui Hristos, pe Evghenie, Elpidie și Agatodor.
Aceia, împreună cu Sfinții Efrem și Vasile, fuseseră trimiși la propovăduire
de preasfințitul Ermon, patriarhul Ierusalimului. Pe aceia ucenicul aflîndu-i
acolo, le-a spus despre sfîrșitul Sfîntului Vasile; iar ei auzind, au preamărit
pe Dumnezeu, Cel ce a încununat cu mucenicească cunună pe plăcutul Său. După
aceea sfătuindu-se, s-au suit într-o corabie și au plutit la cetatea Hersonului,
voind să urmeze Sfîntului Vasile. Și, propovăduind în Herson pe Hristos Dumnezeu,
se adăuga în toate părțile numărul credincioșilor.
Însă precum a înarmat diavolul asupra Sfîntului Vasile pe
iudei și pe elini, tot astfel i-a înarmat și asupra lor. Că, adunîndu-se mulțimea
lor, au prins pe sfinții episcopi și i-au tîrît legați pe cale, bătîndu-i
cu lemne și cu pietre, pînă ce sfinții mucenici și-au dat cinstitele lor suflete
în mîinile Domnului. Iar trupurile lor le-au tras afară din cetate pe poarta
prin care s-a obișnuit a scoate la îngropare pe cei morți; și le-au aruncat
afară neîngropate, spre mîncarea cîinilor și a păsărilor. Însă creștinii,
luîndu-le în taină, le-au dat cinstitei îngropări. Deci sfinții trei episcopi,
Evghenie, Elpidie și Agatodor, au pătimit după un an de la uciderea Sfîntului
Vasile, în aceeași zi, adică la șapte martie.
După cîțiva ani a fost trimis la Herson episcopul Eterie de
către patriarhul Ierusalimului, în zilele marelui Constantin, care începuse
a veni la credință. Văzînd Sfîntul Eterie în Herson cumplita necredință a
poporului, care nu îngăduia cît de puțin pe creștini în cetate, s-a dus la
Constantinopol, la împăratul Constantin și s-a jeluit asupra necuratului popor
din Herson care strîmtora pe creștini. Iar împăratul a dat poruncă să locuiască
creștinii în Herson în liniște și să facă adunările lor, spre lauda lui Dumnezeu,
fără nici o opreală, iar toți cei ce li se vor împotrivi să se izgonească
afară din cetate. Cu această poruncă împărătească, Sfîntul Eterie întorcîndu-se
în Herson, a veselit foarte mult turma lui Hristos, iar necredincioșii s-au
mîhnit și s-au tulburat.
Zidind episcopul în cetate o biserică creștinească și toate
bine întocmindu-le, iarăși s-a dus la împărat ca să-i dea mulțumire pentru
acea facere de bine. Iar cînd se întorcea, a căzut în boală și, ajungînd cu
corabia la ostrovul Aas, a sosit sfîrșitul vieții sale celei vremelnice și
începutul celei veșnice. Acolo îngropîndu-l, credincioșii au pus deasupra
mormîntului său o cruce; și au crescut copaci înalți, care arătau de departe
mormîntul sfîntului. Sfîrșitul Sfîntului Eterie a fost în șapte zile ale lunii
martie, în care s-au săvîrșit și cei mai dinainte episcopi.
Înștiințîndu-se creștinii despre Sfîntul Eterie, au plîns
mult după dînsul, apoi au trimis la împăratul Constantin, înștiințîndu-l despre
sfîrșitul episcopului lor și au cerut altul în locul aceluia. Apoi s-a trimis
în locul lui Eterie, fericitul Capiton, episcopul Bisericii din Herson, și
s-a primit de credincioși cu bucurie. După aceea, adunîndu-se mulțimea poporului
necredincios și apropiindu-se acel episcop nou, cerea de la dînsul semne,
ca să-și adeverească credința cu minune că este dreaptă, ca astfel și ei să
poată a se încredința. Deci ziceau astfel: "Să se aprindă un cuptor mare de
foc și să intre în el episcopul creștin. Și de nu va arde, ci va fi viu, apoi
cu toții ne vom boteza!"
Sfîntul Capiton, nădăjduind spre Dumnezeu, s-a învoit cu sfatul
lor și a poruncit ca să se facă un cuptor mare, anume pentru aceasta pregătit.
Aprinzîndu-se cuptorul foarte tare, sfîntul episcop - pe cînd tot poporul
privea la el -, și-a pus omoforul și se ruga lui Dumnezeu cu umilință ca să-și
arate puterea Sa cea dumnezeiască, precum altădată în cuptorul Babilonului,
pentru încredințarea poporului necredincios. După multă rugăciune, diaconul
a strigat cu mare glas: "Să luăm aminte!" Atunci arhiereul a intrat în cuptor
și a stat în văpaia aceea un ceas, rugîndu-se cu mîinile întinse spre cer,
dar n-a primit nici o vătămare din acea văpaie mare de foc. Apoi, luînd cărbuni
aprinși în felonul său, a ieșit la popor fără de nici o vătămare, și toți
erau cuprinși de mare mirare și de frică, privind la acea slăvită minune -
căci focul nu se atinsese nici de veșmintele lui, ba încă și felonul plin
de cărbuni aprinși nu se aprinsese -, și cu mare glas și cu o gură au strigat:
"Unul este Dumnezeu, Dumnezeul creștinilor, Cel mare și tare, Care a păzit
pe robul Său nears în cuptor".
Atunci toată cetatea Herson și țara aceea au primit credința
creștină, prin acea minune slăvită fiind încredințați. Și s-a vestit acea
minune marelui Constantin, cum și la întîiul Sinod a toată lumea din Niceea,
adică a celor 318 Sfinți Părinți; și toți preamărind pe Dumnezeu, se minunau
de credința cea mare și de îndrăzneala către Dumnezeu a Sfîntului episcop
Capiton. Iar după cîțiva ani, Sfîntul Capiton, plecînd cu corabia din Herson
la Constantinopol s-a ridicat o furtună mare și corabia a fost aruncată de
valuri spre gura rîului Nipru. Acolo se aflau niște oameni necredincioși și
fără de Dumnezeu, și, scoțînd pe toți cîți se aflau în corabie și toate jefuindu-le,
numai pe singur arhiereul lui Dumnezeu, Capiton, l-au înecat în apă.
Așa s-a sfîrșit mucenicește, în douăzeci și una de zile ale
lunii decembrie; însă pomenirea lui este numărată cu cei dinainte arhierei
din Herson care au pătimit în ziua a șaptea a lunii martie; deoarece și sfîntul
lui suflet este împreunat cu ale celor din ceruri. Toți acești șapte arhierei
ai lui Dumnezeu, episcopi ai Hersonului, stau ca șapte îngeri înaintea Preasfintei
Treimi, a Tatălui, a Fiului și a Sfîntului Duh, Unul Dumnezeu, slăvindu-L
împreună cu toți sfinții, în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna martie
|