Pătimirea Sfîntului Mucenic Menign Nălbitorul
(15 martie)
Pe vremea împărăției lui Deciu (249-251) a fost mare prigoană
contra creștinilor. Atunci cel ce ocîrmuia eparhia Asiei era cu totul pierzător
și cu socoteala de fiară. Deci, acela s-a pogorît în latura de lîngă mare
și pe cîți creștini găsea, pe toți îi bătea și, cu lanțuri legîndu-i, îi închidea
în temnițe. Sosind noaptea, toți într-un singur glas au strigat către Dumnezeu,
zicînd: "Stăpîne, Doamne, Cel ce pe ucenicul Tău Petru altădată prin înger
l-ai dezlegat din lanțuri și din temniță l-ai scos fără zgomot, trimite și
acum la noi ajutorul Tău și ne scoate din această temniță întunecată, ca să
cunoască și aceștia, care leapădă numele Tău cel sfînt, că Tu ești singur
Dumnezeu și Împărat veșnic".
Astfel rugîndu-se ei, degrabă a sosit Domnul izbăvirii și,
luminînd temnița cu lumină de jur împrejur, a gonit întunericul, zicînd: "Îndrăzniți
și nu vă temeți că Eu sînt cu voi". Atunci, deodată legăturile tuturor s-au
dezlegat și temnița singură s-a deschis. Apoi Domnul a adăugat: "Duceți-vă
de aici și propovăduiți pretutindeni puterea Mea!" Deci Domnul s-a suit în
ceruri, iar ei au ieșit din temniță. A doua zi, venind toți slujitorii și
văzînd pecețile temniței întregi, iar înăuntru negăsind pe nimeni, s-au înspăimîntat
și, ieșind afară, au strigat: "O, ce silnicie! Hristos Nazarineanul, venind
noaptea, a furat pe cei legați!" și se minunau de lucrul cel făcut, iar creștinii
care fuseseră închiși rîdeau de străjeri.
Acestea auzindu-le fericitul Menign, s-a umplut de credință
și de dragoste. Căci, fiind înnălbitor și spălînd întinăciunea hainelor în
rîu, a auzit un glas, zicîndu-i: "Vino, Menigne, și-ți voi da mare dar". Iar
el, fiind înfricoșat și tulburat, după puțin plecîndu-se, iarăși își făcea
lucrul său. Dar iarăși s-a auzit glas către dînsul, zicînd: "Menigne, vino
la Mine, ca să vezi bunătățile cele nenu-mărate pentru cei ce iubesc numele
Meu". Menign, nemaiașteptînd să audă și alt glas, s-a dus și a dat toate hainele
străine cîte le avea la dînsul pentru înnălbire; iar el aștepta pe ighemon.
După cîteva zile, venind ighemonul la locul acela și șezînd
la un loc înalt, ca să-l audă toți cei ce se adunaseră, a citit porunca împăratului
pentru voia și poruncirea lui. Atunci dumnezeiescul Menign, umplîndu-se de
îndrăzneală și de rîvnă dumnezeiască, venind în mijloc și luînd scrisorile
împăratului din mîinile ighemonului și rupîndu-le în bucăți, le-a călcat cu
picioarele, zicînd: "În numele lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, peste aspidă
și peste vasilisc voi călca, și poruncile cele fărădelege ale lui Deciu le
voi lepăda".
Acestea dacă le-au auzit și văzut slujitorii cei fărădelege,
trîntindu-l, îl călcau cu picioarele, bătîndu-l fără de cruțare. După ce l-au
bătut foarte aspru și aproape l-au lăsat mort, ridicîndu-l ighemonul, a zis
către dînsul: "O, rău cap, cui te-ai bizuit de ai făcut lucrul acesta?" Sfîntul
a zis: "Lui Hristos al meu". Iar ighemonul a zis: "Pe nebunul acesta și semețul
cu inima și obraznicul, pe un lemn spînzurîndu-l, strujiți-i cărnurile lui
și vom vedea de va veni Hristos al lui să-l mîntuiască!" Și atîta l-au strujit
cu unghii de fier nelegiuiții, încît toate măruntaiele lui cele dinlăuntru,
prin coastele lui se vedeau de cei de primprejur. Ighemonul, întru toate acestea,
se lupta cu Dumnezeu și-L hulea întru răbdarea mucenicului. Iar sfîntul răbda,
rugîndu-se lui Dumnezeu și ocărînd pe tiranul. Atunci ighemonul, îndrăcindu-se
de mînie, a zis către slujitori: "Poruncesc să se taie degetele lui, cele
ce au rupt porunca împăratului". Și îndată i-au tăiat degetele mîinilor lui,
din încheieturile lor; dar a ieșit lapte în loc de sînge.
După aceasta, l-au închis în temniță; iar a doua zi iarăși
l-au pus la întrebare. Iar sfîntul, mărturisind pe Dumnezeul cel adevărat
înaintea tuturor, iar pe împărat anatematizîndu-l și pe ighemon ocărîndu-l,
a înspăimîntat pe toți. Pentru aceasta ighemonul a poruncit să i se taie capul
cu sabia.
Mergînd el la locul de tăiere, îi urma femeia sa și popor
mult. Și ajungînd sfîntul la locul acela, a stat la un loc înalt, învățînd
pe popor și întru purtarea de grijă a epitropilor dînd pe femeia sa, i s-a
tăiat sfîntul cap. Apoi s-a arătat celor ce erau de față o minune mare, căci
au văzut sufletul lui cel sfînt, ca o turturică curată, ieșind din gura sfîntului
și zburînd la cer. De aceasta s-au înspăimîntat toți, zicînd: "Cu adevărat
este mare Dumnezeul lui Menign". Și din strigarea poporului s-a cutremurat
toată cetatea, încît și antipatul s-a temut. Iar după ce s-a înștiințat despre
pricina strigării, a poruncit, zicînd: "Lăsați-l pe el neîngropat și vom vedea
de-l va îngropa Dumnezeul lui". Și a pus aproape străjeri, ca să păzească
sfintele moaște.
După ce s-a făcut noapte, dormind toți străjerii, au venit
frații lui și au luat sfîntul lui trup. Și ajungînd la locul pe care l-a dorit
sfîntul, s-au culcat și au adormit; iar sfîntul s-a arătat unuia din frații
lui, zicînd: "Capul meu, prin care am mărturisit pe Hristos, nu l-ați luat;
pentru aceea, întorceți-vă și-l luați". Deci, deștep-tîndu-se, a spus celor
ce erau cu dînsul despre cele grăite de Sfîntul Menign. Întorcîndu-se singur,
cel căruia i s-a arătat sfîntul în somn, nu se dumerea ce va face, fiind întuneric
adînc. Și, ajungînd la locul acela, s-a văzut o stea strălucind deasupra capului
mucenicului. Deci, luînd capul, s-a întors cu bucurie la frații săi.
Și vrînd ei a se merge mai departe, mucenicul a dat de știre
fraților lui, ca în locul acela să se așeze cinstitul lui trup, întru slava
adevăratului nostru Dumnezeu, Căruia se cuvine închinăciune în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna martie
|