Pomenirea Sfîntului Mucenic Nicandru
(15 martie)
Sfîntul Nicandru a trăit în țara Egiptului, pe timpul împărăției
lui Dioclețian (284-305), fiind bărbat plăcut lui Dumnezeu și cu meșteșugul
doctor. Acesta îi era lucrul lui, adică să cerceteze totdeauna pe sfinții
mucenici munciți pentru Hristos în legături, ca să le tămăduiască rănile lor
și să le dea hrana cea de nevoie, iar trupurile sfinților le îngropa. Odată,
văzînd trupurile mucenicilor după ucidere, aruncate în cîmp spre mîncarea
cîinilor, fiarelor și a păsărilor, nu îndrăznea să se apropie de dînșii ziua,
ca nu cumva să fie prins; pentru că se temea de cumplitele munci, fiind om
neputincios, pînă ce n-a fost pentru aceea chemat și întărit de Dumnezeu.
Deci, sosind noaptea, s-a dus singur la trupurile sfinților
și, luînd unul cîte unul pe umeri, le punea la un loc ascuns și, învelindu-le
în pînze curate, le îngropa în pămînt. Deci, văzîndu-l un oarecare închinător
de idoli, s-a dus și l-a pîrît la boier. Atunci Sfîntul Nicandru a fost prins
și muncit mult timp, fără să se lepede de Hristos. Căci de care munci mai
întîi se temea, pe acelea cu bărbăție și cu bucurie le răbda pentru Domnul
său, întărindu-se de sus și mai mult dorea a fi muncit.
După aceea muncitorul, văzîndu-l neclintit în credința sa
ca pe un stîlp nemișcat și munte neclintit, a poruncit ca de viu să-l jupoaie
de piele și să-i taie capul; și așa Sfîntul Mucenic dezbrăcîndu-se de omul
cel vechi, pămîntesc, s-a îmbrăcat în cel nou, ceresc. Iar după tăierea capului
său, s-a împreunat cu Capul cel mai cinstit, cu Hristos, Domnul său, ca un
mădular cinstit și cu Acela, după pătimirea sa cea vremelnică, împreună împărățește
veșnic, cu cetele sfinților mucenici, slăvind pe Sfînta Treime.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna martie
|