Pătimirea Sfinților Mucenici Trofim și Tala
(16 martie)
Cetatea Laodiceei - nu cea din Siria, ci aceea care se află
în țara Cariei, între rîurile Licos și Melder, în Asia Mică -, avea doi preoți,
frați după trup, pe Trofim și Tala, de neam din țara Cariei, din cetatea ce
se numea Stratonica. Ei erau bărbați tari în credință, rîvnitori după Hristos
și propovăduitori ai cuvîntului lui Dumnezeu, și, întorcînd sufletele cele
rătăcite la calea mîntuirii, se împotriveau totdeauna elinilor și ocărau slujba
lor diavolească, cea de Dumnezeu urîtă.
Odată, necurații închinători de idoli fiind mustrați de dînșii,
s-au aprins cu mînie, i-au prins pe amîndoi și i-au legat. Într-acea vreme,
împărățind Dioclețian și Maximian (286-305), a venit în părțile Cariei ighemonul
Asclipiodot și locuia în cetatea ce se numea Vofor, care nu era departe de
Laodiceea. Deci, mai marele curții Laodiceei, cu ai săi mai mari peste cetăți
și sfetnici, au trimis la ighemon, spunîndu-i despre acei doi preoți prinși,
să întrebe ce poruncește să facă cu dînșii, cerînd răspuns. Deci au luat răspuns
ca să-i ucidă pe amîndoi cu pietre.
Apoi, scoțîndu-i pe Sfinții Mucenici Trofim și Tala la locul
uciderii, au început să-i lovească, însă sosind îndată dumnezeiescul ajutor,
a stat înaintea sfinților, apărîndu-i de lovirea pietrelor; încît, cîte pietre
se aruncau asupra lor, nici o piatră nu i-a vătămat; ci mai ales cei ce le
aruncau, se răneau pe ei singuri cu acele pietre. Deci, ostenindu-se multe
ceasuri și nesporind nimic, slăbind, au încetat. Mai marele curții și cei
cu dînsul, mirîndu-se de un lucru ca acesta străin, i-au lăsat pe amîndoi
liberi. Iar ei, cu netăcută gură și cu netemătoare limbă, învățau pe toți
credința lui Hristos, iar necredința elinească o mustrau.
După cîtăva vreme, prinzîndu-i mai marii cetăților, i-au dus
la ighemon, în cetatea Vofor, spunîndu-i: "Pe aceștia i-am împroșcat cu pietre
după porunca ta, dar pietrele nu s-au atins de dînșii; de aceea i-am adus
la stăpînirea ta". Atunci ighemonul a poruncit să-i spînzure pe sfinți și
să le strujească trupurile cu unghii de fier, fără nici o milă; însă ei, fiind
strujiți, strigau cu mare glas: "Sîntem creștini și nu ne vom închina idolilor,
iar păgîneasca poruncă a pămînteștilor împărați n-o vom asculta". După o muncă
ca aceea, ighemonul i-a judecat la răstignire, zicînd: "Să se răstignească,
ca și vrăjitorul acela în care cred ei". Apoi au dus pe sfinți afară din cetate,
unde erau cruci pregătite. Sfinții mergeau cu mare veselie, mulțumind lui
Hristos Dumnezeu că-i învrednicește a se sfîrși cu un sfîrșit ca acesta al
Crucii și că se fac părtași preacinstitelor Lui patimi și Sfintei Răstigniri.
Iar atunci popor mult, bărbați și femei, îi urmau, voind să le vadă sfîrșitul.
Și ducîndu-i la cruci, unii din ai lor le-au adus puțină gustare și i-au rugat
să guste; deci, netrecînd ei cu vederea poftirea celor ce-i rugau, au primit
ceva în gură, iar celelalte le-au împărțit celor ce erau de față.
După aceea i-au pironit pe cruci cu piroane de fier și i-au
răstignit, după asemănarea răstignirii lui Hristos. Și fiind spînzurați pe
cruci, grăiau către popor, învățîndu-i cunoștința lui Dumnezeu și a sfintei
credințe. Și s-a făcut strigare mare în popor; pentru că unii ocărau pe ighemon
pentru tirania aceea, zicînd că a dat cu nedreptate la cumplită moarte pe
niște bărbați ca aceia, iar alții strigau: "Slavă Ție, Dumnezeule, că în vremurile
noastre S-a arătat puterea lui Iisus". Iar o femeie evreică se închina sfinților,
pe cînd erau spînzurați pe cruci, zicînd: "Fericită este maica aceea care
i-a născut".
Și stătea acolo și maica lor, privind cu inimă vitează la
pătimirea acelor doi fii ai săi; și mulți din cei ce stăteau înainte adunau
sîngele sfinților ce pica; unii își înmuiau basmalele în sînge, iar alții
inelele, pentru tămăduirea neputințelor sufletești și trupești. Iar Mucenicii
lui Hristos, Trofim și Tala, rugîndu-se lui Dumnezeu, și-au dat sfintele lor
suflete în mîinile Domnului lor. Apoi credincioșii au pregătit pînze curate
și aromate cu bun miros pentru îngroparea cinstitelor lor trupuri. Și a alergat
acolo străjerul temniței, care se închina mucenicilor lui Hristos, mărturisind
la tot poporul că i-a văzut pe amîndoi suindu-se la ceruri și trei îngeri
suindu-se împreună și vorbind cu dînșii.
Apoi poporul s-a dus la curtea ighemonului și l-a rugat să
poruncească să se ia de pe cruci trupurile mucenicilor și să se dea îngropării.
Iar ighemonul, mîniindu-se, a poruncit ostașilor ca să bată pe cei ce merseseră
acolo. Apoi, trecîndu-i mînia, a poruncit că cine va voi, poate să ia trupurile
celor morți. Și așa, au pogorît pe sfinți de pe cruci și în raclă nouă i-au
pus. Apoi s-a făcut ceartă între creștini, unde să-i îngroape pe dînșii; pentru
că unii voiau într-un loc, iar alții într-alt loc voiau să-i așeze pe sfinți.
Plecîndu-se ziua, creștinii au fost aproape de trupurile sfinților
toată noaptea, cu lumînări și cu cîntări de psalmi. Iar a doua zi a mers femeia
ighemonului, ducînd aromate binemirositoare și turnîndu-le peste trupurile
mucenicilor, a acoperit racla cu acoperămînt de mare preț și a zis înaintea
tuturor: "Eu, în noaptea trecută, am văzut în vis pe bărbații aceștia trimiși
de Dumnezeu împreună cu îngerii, ca să răsplătească bărbatului meu pentru
uciderea cea nevinovată". Deci ea a ocărît mult tirania și ne-credința soțului
său. După aceea, maica sfinților și doi bărbați cinstiți, Zosima și Artemie,
care erau dintr-o cetate și vecini ai acelor sfinți mucenici, luînd racla
cu trupurile sfinților mucenici, i-au dus în patria lor și i-au îngropat cu
cinste, aproape de cetatea Stratonica.
Apoi a sosit ziua în care se făcea de păgîni praznicul nașterii
lui Dioclețian. Și, mergînd ighemonul în Laodiceea, făcea masă mare, veselindu-se
cu împăratul său. Și, iată, deodată l-a ajuns dumnezeiasca pedeapsă, pentru
sîngele mucenicilor vărsat cu nedreptate. Pentru că deodată a căzut la pămînt
și ca un îndrăcit se scutura, tremurînd cu toate mădularele; și era frică
mare asupra tuturor celor ce erau acolo și priveau la dînsul. Deci striga
cel muncit: "Unde este idolul Zeus? Unde este zeul Ieraclie? Unde este zeul
Ermis? Unde sînt ceilalți zei și zeițe ca să-mi ajute mie?"
Și iarăși zicea: "În zadar m-am închinat lor, că iată mă dau
focului veșnic de Dumnezeu cel adevărat, Care este în cer, și de slugile Lui,
Trofim și Tala".
Astfel grăind, glasul strigării lui pretutindeni străbătea
și își rupea cu dinții carnea de pe sine. Și așa, muncindu-se cumplit și mușcîndu-și
limba, și-a lepădat sufletul său necurat. Deci acela cu tînguire amară s-a
dus la zeii săi necurați, ca în iad veșnic să se muncească. Iar Sfinții Mucenici
ai lui Hristos, Trofim și Tala, cu glas de bucurie au trecut la Hristos, Dumnezeul
nostru, ca veșnic să împărățească înaintea prealuminatului scaun al Tatălui
și al Fiului și al Sfîntului Duh, al unuia Dumnezeu în Treime, Căruia se cuvine
slavă, în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna martie
|