Cuviosul Iacob, din tinerețe iubind viața pustnicească, s-a
făcut monah și se nevoia cu postiri, cu privegheri și cu multe osteneli. Apoi
s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane,
sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea
cinstitelor icoane. Dar, nesupunîndu-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori,
nespuse primejdii, foame, sete și alte multe feluri de cumplite munci. Apoi
și-a dat fericitul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, pentru Care, pînă la
moarte, s-a nevoit și de la Care a luat Împărăția cerului, în veci bucurîndu-se.